Hotărârea nr. 15/2018

HOTĂRÂRE privind stabilirea salariilor de bază ale funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul Direcţiei de Asistenţă Comunitară Iaşi şi unităţile subordonate, începând cu data de 01.01.2018



Municipiul Iași Consiliul Local

HOTĂRÂRE privind stabilirea salariilor de bază ale funcționarilor publici și personalului

contractual din cadrul Direcției de Asistență Comunitară Iași și unitățile subordonate, începând cu data de 01.01.2018

Consiliul Local al Municipiului Iași, întrunit în ședința ordinară în data de

30.01.2018;

Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Iași prin expunerea de motive la proiectul de hotărâre;

Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia Economică și Financiară a Consiliului Local al Municipiului Iași;

Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia Juridică și De Disciplină a Consiliului Local al Municipiului Iași;

Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia de Munca si Protectie Sociala a Consiliului Local al Municipiului Iași;

Având în vedere Referatul de specialitate nr. 522/10.01.2018 al Serviciului Resurse Umane din cadrul Direcției de Asistență Comunitară Iași ;

Având în vedere Dispozițiile art.11, 38, 40 din Legea nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;

Având în vedere prevederile art.1 din H.G. nr. 846/29.11.2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată începând cu 01 ianuarie 2018 la 1900 lei lunar brut;

Având în vedere prevederile Legii nr. 227/2015 cu modificările și completările ulterioare - Codul Fiscal;

Având în vedere prevederile O.U.G. nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene;

Având în vedere Adresa nr. 618/10.01.2018 a Sindicatului SINDIPRIM; Având în vedere prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenta

decizionala in administratia publica, republicata ;

Având în vedere dispozițiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr.

24/2000 cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere dispozițiile Legii nr. 215/2001, privind administrația

publică locală republicată, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art. 115 alin. 1, lit. b din Legea nr. 215/2001;

HOTĂRĂȘTE:

Art. 1. Începând cu data de 01.01.2018, cuantumul brut al salariilor de bază ale funcționarilor publici și personalului contractual - familia ocupațională “Administrație”,din cadrul Direcției de Asistență Comunitară Iași și unitățile subordonate, se majorează cu 20% față de nivelul acordat în luna decembrie 2017, stabilit potrivit prevederilor H.C.L. nr.289/2017, pentru acoperirea sarcinii fiscale care translează de la angajator la angajat conform OUG nr.79/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Art.2. Salariile de bază pentru funcțiile specifice altor domenii de activitate bugetară, prevăzute în statul de funcții al Direcției de Asistență Comunitară Iași și unitățile subordonate care se regăsesc în anexele la Legea - cadru nr.153/2017, se stabilesc potrivit prevederilor art. 38 alin.(3) lit.a) din această lege.

Art.3. Începând cu data de 01.01.2018 prevederile H.C.L.nr. 289/2017

încetează.

Art. 4. Copie după prezenta hotărâre va fi comunicată: Primarului Municipiului Iași; Serviciului Resurse Umane; Directiei de Asistenta Comunitra Iasi și Instituției Prefectului Județului Iași.

Art. 5 : (1) Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri va fi asigurată Directia De Asistenta Comunitara Iasi.

(2) Aducerea la cunoștința publică a prezentei Hotărari va fi asigurată de Centrul de Informații pentru Cetățeni.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,    Contrasemnează pentru legalitate,

Florentin Traian Ciobotaru    Secretar, Denisa Liliana Ionascu

Consilier local,

Nr. 15 din 30 ianuarie 2018

Total consilieri locali

27

Prezenți

24

Pentru

24

Împotrivă

0

Abțineri

0

3 / 3 la H.C.L. nr. 15 din 30 ianuarie 2018