Hotărârea nr. 161/2018

HOTĂRÂRE privind aprobarea închirierii unui spaţiu cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă către Partidul Mişcarea Populară



Municipiul Iași Consiliul Local

HOTĂRÂRE

privind aprobarea închirierii unui spațiu cu altă destinație decât aceea de locuință către Partidul Mișcarea Populară

Consiliul Local al Municipiului Iași, întrunit în ședința ordinară în data de

30.03.2018;

Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Iași prin expunerea de motive la proiectul de hotărâre;

Având în vedere nota de fundamentare nr. 31682/29.03.2018 întocmită de Direcția Exploatare Patrimoniu;

Având în vedere Procesul verbal nr. 31673/29.03.2018 al Comisie pentru atribuire spații către asociații, fundații și partide politice încheiat ca urmare a analizării solicităriii nr. 119377/29.11.2017 formulată de Partidul Mișcarea Populară;

Având în vedere prevederile art. 2, alin. 3 din Legea nr. 90/2003, cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere prevederile art. 26, alin. 1 - 3 din Legea nr. 334/2006,

republicată;

Având în vedere prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica, republicata ;

Având în vedere dispozițiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr. 24/2000 cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere dispozițiile Legii nr. 215/2001, privind administrația publică locală republicată, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art. 115 alin. 1, lit. b din Legea nr. 215/2001;

HOTĂRĂȘTE:

Art. 1. Se aprobă închirierea către Partidul Mișcarea Populară a spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință situat în Iași, str. Cuza Vodă nr. 45, parter, aflat în proprietatea privată a Statului Român și administrat de Municipiul Iași și având suprafața utilă totală de 45,51 mp, în vederea stabilirii sediului organizației județene Iași.

Art. 2. Contractul de închiriere va avea o durată de 5 (cinci) ani și va fi emis de Direcția Exploatare Patrimoniu. Contravaloarea chiriei se va stabili conform HG nr.310/2007, aceasta putând fi modificată pe toată durata contractului în baza actelor normative, prin încheierea unor acte adiționale .

Art. 3. Contractul va putea fi prelungit la expirarea termenului de valabilitate numai prin acordul scris și expres al părților, în caz contrar acesta încetând de drept.

Art. 4. Se împuternicește Primarul Municipiului Iași să semneze contractul de închiriere ce se va încheia în baza prezentei hotărâri.

Art. 5. Copie după prezenta hotărâre va fi comunicată: Primarului Municipiului Iași; Direcției Exploatare Patrimoniu ; Partidului Mișcarea Populară și Instituției Prefectului Județului Iași.

Art. 6 : (1) Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri va fi asigurată de Direcția Exploatare Patrimoniu.

(2) Aducerea la cunoștința publică a prezentei Hotărari va fi asigurată de Centrul de Informații pentru Cetățeni.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,    Contrasemnează pentru legalitate,

Mihail Pintilei    Secretar, Denisa Liliana Ionascu

Consilier local,

Nr. 161 din 30 martie 2018

Total consilieri locali

27

Prezenți

23

Pentru

22

Împotrivă

0

Abțineri

0

*Domnul consilier Piftor Daniel nu participa la vot.

2 / 2 la H.C.L. nr. 161 din 30 martie 2018