Hotărârea nr. 194/2018

HOTĂRÂRE privind încheierea unui acord de parteneriat între Municipiul Iaşi, Inspectoratul Școlar Județean Iaşi, Instituția Prefectului – Județul Iași, Poliția Locală Iași, Serviciul Voluntar de Ambulanță – Asociația Ambulanța Life, Asociația Sporturilor în Natură ASNatura și Unitățile Școlare ale Municipiului Iași



Municipiul Iași Consiliul Local

HOTĂRÂRE

Privind încheierea unui acord de parteneriat între Municipiul Iași, Inspectoratul Școlar Județean Iași, Instituția Prefectului - Județul Iași, Poliția Locală Iași, Serviciul Voluntar de Ambulanță - Asociația Ambulanța Life, Asociația Sporturilor în Natură ASNatura și Unitățile Școlare ale Municipiului Iași

9    9    9    ■    9

Consiliul Local al Municipiului Iași, întrunit în ședința ordinară în data de

30.05.2018;

Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Iași prin expunerea de motive la proiectul de hotărâre;

Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia Economică și Financiară a Consiliului Local al Municipiului Iași;

Având în vedere avizul favorabili întocmit de Comisia Juridică și De Disciplină a Consiliului Local al Municipiului Iași;

Având în vedere referatul de specialitate nr. 50887 /18.05.2018 întocmit de către Biroul Relații cu Societatea Civilă;

Având în vedere prevederile Legii nr. 69 /28.04.2000, legea Educației Fizice și Sportului actualizată;

Având în vedere prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica, republicata ;

Având în vedere dispozițiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr. 24/2000 cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere dispozițiile Legii nr. 215/2001, privind administrația publică locală republicată, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art. 115 alin. 1, lit. b din Legea nr. 215/2001;

HOTĂRĂȘTE:

Art. 1. Se aprobă încheierea unui acord de parteneriat între Municipiul Iași, Inspectoratul Școlar Județean Iași, Instituția Prefectului - Județul Iași, Poliția Locală Iași, Serviciul Voluntar de Ambulanță - Asociația Ambulanța Life, Asociația Sporturilor în Natură ASNatura și Unitățile Școlare ale Municipiului Iași, cu privire la accesul pe terenurile de sport a copiilor/tinerilor în mod gratuit pentru desfășurarea de activități sportive, pe durata vacanțelor scolare de vară (iulie - septembrie) în condiții de siguranță, conform anexei.

Art. 2. Se împuternicește Primarul Municipiului Iași să semneze acordul de parteneriat, anual.

Art. 3. Copie după prezenta hotărâre va fi comunicată: Primarului Municipiului Iași; Direcției Generale Economice și Finanțe Publice Locale, Direcției Juridice, Servicului Relații Comunitare și Politici Publice, Biroului Relații cu Societatea Civilă, Inspectoratului Școlar Județean Iași, Poliției Locale Iași, Serviciului Voluntar de Ambulanță - Asociația Ambulanța Life, Asociației Sporturilor în Natură ASNatura și Instituției Prefectului Județului Iași.

Art. 4 : (1) Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri va fi asigurată totdeauna cu respectarea cadrului legal incident de Direcția Generala Economică și Finanțe Publice Locale, Direcția Juridică, Servicul Relații Comunitare și Politici Publice, Biroul Relații cu Societatea Civilă, Inspectoratul Școlar Județean Iași, Instituția Prefectului - Județul Iași, Poliția Locală Iași, Serviciul Voluntar de Ambulanță -Asociația Ambulanța Life și Asociația Sporturilor în Natură ASNatura .

(2) Aducerea la cunoștința publică a prezentei Hotărari va fi asigurată de Centrul de Informații pentru Cetățeni.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,    Contrasemnează pentru legalitate,

Adrian Florin Boca    Secretar, Denisa Liliana Ionascu

Consilier local,

Nr. 194 din 30 mai 2018

Total consilieri locali

27

Prezenți

23

Pentru

22

Împotrivă

0

Abțineri

1

2 / 2 la H.C.L. nr. 194 din 30 mai 2018