Hotărârea nr. 197/2018

HOTĂRÂRE privind aprobarea Regulamentului serviciului de iluminat public şi a Caietului de sarcini al Serviciului de iluminat public din Municipiul Iasi



Municipiul Iași Consiliul Local

HOTĂRÂRE

privind aprobarea Regulamentului serviciului de iluminat public și a Caietului de sarcini al Serviciului de iluminat public din Municipiul Iasi

Consiliul Local al Municipiului Iași, întrunit în ședința ordinară în data de

30.05.2018;

Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Iași prin expunerea de motive la proiectul de hotărâre;

Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia Economică și Financiară a Consiliului Local al Municipiului Iași;

Având în vedere avizul favorabili întocmit de Comisia Juridică și De Disciplină a Consiliului Local al Municipiului Iași;

Având în vedere Anuntul de afisare a proiectului de hotarare pe site-ul Primariei Municipiului Iasi, inregistrat sub nr. 36771/13.04.2018 ;

Avand in vedere referatul de specialitate nr. 36316/12.04.2018 elaborat de Directia Tehnica si Servicii Comunitare;

Avand in vedere Ordinul nr. 86/2007 al Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală, pentru aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de iluminat public;

Avand in vedere Ordinul nr. 87/2007 al Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală, pentru aprobarea caietului de sarcini al serviciului de iluminat public;

Avand in vedere prevederile Legii nr. 230/2006, Legea serviciului de iluminat public, cu modificarile si completarile ulterioare;

Având în vedere prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica, republicata ;

Având în vedere dispozițiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr. 24/2000 cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere dispozițiile Legii nr. 215/2001, privind administrația publică locală republicată, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art. 115 alin. 1, lit. b din Legea nr. 215/2001;

HOTĂRĂȘTE:

Art. 1. Se aproba Regulamentul serviciului de iluminat public și Caietul de sarcini al Serviciului de iluminat public din Municipiul Iasi, prevazute in Anexa nr. 1 si Anexa nr. 2 parte integrantă la prezenta hotărâre.

Art. 2. La data intrarii in vigoare a prezentei hotarari Regulamentul cadru de organizare si functionare a serviciului de iluminat public in Municipiul Iasi, aprobat prin Hotararea ConsL nr.151 din 2012, isi inceteaza aplicabilitatea.

Art. 3. Copie după prezenta hotărâre va fi comunicată: Primarului Municipiului Iași; Directiei Tehnice si Servicii Comunitare, Directiei Generale Economice si Finante Publice Locale și Instituției Prefectului Județului Iași.

Art. 4 : (1) Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri va fi asigurată totdeauna cu respectarea cadrului legal incident de Directia Tehnica si Servicii Comunitare, Directia Generala Economica si Finante Publice Locale

(2) Aducerea la cunoștința publică a prezentei Hotărari va fi asigurată de Centrul de Informații pentru Cetățeni.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,    Contrasemnează pentru legalitate,

Adrian Florin Boca    Secretar, Denisa Liliana Ionascu

Consilier local,

Nr. 197 din 30 mai 2018

Total consilieri locali

27

Prezenți

21

Pentru

20

Împotrivă

0

Abțineri

1

Anexa 1 la HCL nr. 197/30 mai 2018

R E G U L A M E N T U L

SERVICIULUI DE ILUMINAT PUBLIC DIN MUNICIPIUL IASI

CAP. I Dispoziții generale

ART. 1

(1) Prevederile prezentului regulament se aplică serviciului de iluminat public din Municipiul Iasi.

(2)    Prezentul regulament stabilește cadrul juridic unitar privind desfășurarea serviciului de iluminat public, definind modalitățile și condițiile ce trebuie îndeplinite pentru asigurarea serviciului, indicatorii de performanță, condițiile tehnice, raporturile dintre operator și utilizator.

(3)    Prevederile prezentului regulament se aplică, de asemenea, la proiectarea, executarea, recepționarea, utilizarea și întreținerea componentelor sistemului de iluminat public.

(4)    Operatorii serviciului de iluminat public, indiferent de forma de proprietate, organizare și de modul în care este organizată gestiunea serviciului de iluminat public, se vor conforma prevederilor prezentului regulament.

(5)    Condițiile tehnice și indicatorii de performanță prevăzuți în prezentul regulament au caracter minimal.

(6)    Orice dezvoltare a rețelei electrice de joasă tensiune destinată iluminatului public se face cu respectarea prezentului regulament.

ART. 2

Desfășurarea serviciului de iluminat public trebuie să asigure satisfacerea unor cerințe și nevoi de utilitate publică ale comunităților locale, și anume:

a)    ridicarea gradului de civilizație, a confortului și a calității vieții;

b)    creșterea gradului de securitate individuală și colectivă în cadrul comunităților locale, precum și a gradului de siguranță a circulației rutiere și pietonale;

c)    punerea în valoare, prin iluminat adecvat, a elementelor arhitectonice și peisagistice ale localităților, precum și marcarea evenimentelor festive și a sărbătorilor legale sau religioase;

d)    susținerea și stimularea dezvoltării economico-sociale a localităților;

e)    funcționarea și exploatarea în condiții de siguranță a infrastructurii aferente serviciului.

ART. 3

În sensul prezentului regulament, termenii și noțiunile utilizate se definesc după cum urmează:

3.1    autorități de reglementare competente - Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, denumită în continuare A.N.R.S.C., și Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, denumită în continuare

A.N.R.E.;

3.2    balast - dispozitiv montat în circuitul de alimentare a uneia sau mai multor lămpi cu descărcări, având drept scop limitarea curentului la valoarea necesară;

3.3    beneficiari ai serviciului de iluminat public - comunitățile locale în ansamblul lor;

3.4    caracteristici tehnice - totalitatea datelor și elementelor de natură tehnică, referitoare la o instalație sau la un sistem de iluminat;

3.5    dispozitiv (corp) de iluminat - aparatul de iluminat care servește la distribuția, filtrarea sau transmisia luminii produse de la una sau mai multe lămpi către exterior;

3.6    echipament de măsurare - aparatura și ansamblul instalațiilor care servesc la măsurarea parametrilor serviciului de iluminat public furnizat;

3.7    efect de grotă neagră - senzație vizuală realizată la trecerea de la o valoare foarte mare a luminanței la o alta mult mai mică;

3.8    exploatarea / utilizarea sistemului de iluminat public - ansamblu de operațiuni și activități executate pentru asigurarea continuității și calității serviciului de iluminat public în condiții tehnico-economice și de siguranță corespunzătoare;

3.9    factor de menținere a fluxului luminos - raportul între fluxul luminos al unei lămpi la un moment dat al vieții sale și fluxul luminos inițial, lampa funcționând în condițiile specificate;

3.10    flux luminos 0 - mărimea derivată din fluxul energetic, evaluată prin acțiunea sa luminoasă asupra unui observator fotometric de referință;

3.11    grad de asigurare în furnizare - nivel procentual de asigurare a furnizării serviciului necesar utilizatorului, într-un interval de timp, precizat în anexa la contractul de furnizare/prestare a serviciului de iluminat public;

3.12    igniter - dispozitiv care produce impulsuri de tensiune destinate să amorseze o lampă cu descărcări fără preîncălzirea electrozilor;

3.13    iluminare E - raportul dintre fluxul luminos receptat de o suprafață și aria respectivă;

3.14    iluminare medie E(m) - media aritmetică a iluminărilor pe suprafața de calcul avută în vedere;

3.15    iluminare minimă E(min) - cea mai mică valoare a iluminării punctuale pe suprafața de calcul avută în vedere;

3.16    iluminat arhitectural - iluminatul destinat punerii în evidență a unor monumente de artă sau istorice ori a unor obiective de importanță publică sau culturală pentru comunitatea locală;

3.17    iluminat ornamental - iluminatul zonelor destinate parcurilor, spațiilor de agrement, piețelor, târgurilor și altora asemenea;

3.18    iluminat ornamental-festiv - iluminatul temporar utilizat cu ocazia sărbătorilor și altor evenimente festive;

3.19    iluminat stradal-pietonal - iluminatul căilor de acces pietonal;

3.20    iluminat stradal-rutier - iluminatul căilor de circulație rutieră;

3.21    indicatori de performanță garantați - parametri ai serviciului de iluminat public prestat, pentru care se stabilesc niveluri minime de calitate și pentru care sunt prevăzute penalizări în licență sau în contractele de delegare de gestiune, în cazul nerealizării lor;

3.22    indicatori de performanță generali - parametri ai serviciului de iluminat public prestat, pentru care se stabilesc niveluri minime de calitate, urmăriți la nivelul operatorilor și care reprezintă condiții de acordare sau de retragere a licenței, dar pentru care nu sunt prevăzute penalizări în contractele de delegare de gestiune, în cazul nerealizării lor;

3.23    indice de prag TI - creșterea pragului percepției vizuale TI, care conduce la orbirea inconfortabilă, caracterizând orbirea provocată de sursele de lumină aflate în câmpul vizual, în raport cu luminanța medie a căii de circulație;

3.24    intensitate luminoasă I - raportul dintre fluxul luminos elementar emis de sursă și unghiul solid elementar pe direcția dată;

3.25    întreținere - ansamblul de operații de volum redus, executate periodic sau neprogramat în activitatea de exploatare, având drept scop menținerea în stare tehnică corespunzătoare a diferitelor subansambluri ale instalațiilor;

3.26    lămpi cu descărcări - lămpi a căror emisie luminoasă este produsă printr-o descărcare electrică într-un gaz sau în vapori metalici ori într-un amestec de mai multe gaze și/sau vapori metalici;

3.27    lămpi cu incandescență - lămpi a căror emisie luminoasă este produsă cu filamentul încălzit la incandescență prin trecerea unui curent electric;

3.28    lămpi cu incandescență cu halogen - lămpi incandescente având, în balonul de construcție specială, un mediu de un anumit halogen, care creează un ciclu regenerativ al filamentului pentru mărirea duratei de funcționare și pentru realizarea unui flux emis aproximativ constant;

3.29    lămpi cu incandescență cu utilizări speciale - lămpi cu filament central, lămpi ornamentale, lămpi cu reflector, lămpi foto;

3.30    licența - actul tehnic și juridic emis de A.N.R.S.C., prin care se recunoaște calitatea de operator al serviciului de iluminat public, precum și capacitatea și dreptul de a presta acest serviciu;

3.31    luminanța L - raportul dintre intensitatea luminoasă elementară emisă de către ochiul observatorului și suprafața aparentă de emisie;

3.32    luminanța maximă L(max) - cea mai mare valoare a luminanței de pe suprafața de calcul avută în vedere;

3.33    luminanța medie L(m) - media aritmetică a luminanțelor de pe suprafața de calcul avută în vedere;

3.34    luminanța minimă L(min) - cea mai mică valoare a luminanței de pe suprafața de calcul avută în vedere;

3.35    nivel de iluminare/nivel de luminanță - nivelul ales pentru valoarea iluminării/luminanței;

3.36    operator - persoană juridică titulară a unei licențe de furnizare/prestare, emisă de autoritatea competentă;

3.37    punct de delimitare în cazul sistemelor folosite exclusiv pentru iluminatul public -punctul de separare între sistemul de distribuție a energiei electrice și sistemul de iluminat public, care se stabilește la punctul de racord al cablurilor de plecare din tablourile și cutiile de distribuție;

3.38    punct de delimitare în cazul sistemelor folosite atât pentru iluminatul public, cât și pentru distribuția energiei electrice - punctul de separare între sistemul de distribuție a energiei electrice și sistemul de iluminat public, care se stabilește la clemele de racord ale coloanelor de alimentare a corpurilor de iluminat public;

3.39    raport de zonă alăturată SR - raport între iluminarea medie de pe o porțiune de 5 m lățime sau mai puțin, dacă spațiul nu o permite, de o parte și de alta a sensurilor de circulație, și iluminarea medie a căii de circulație de pe o lățime de 5 m sau jumătate din lățimea fiecărui sens de circulație, dacă aceasta este mai mică de 5 m;

3.40    reabilitare - ansamblul de operațiuni efectuate asupra unor echipamente și/sau instalații care, fără modificarea tehnologiei inițiale, restabilesc starea tehnică și de eficiență a acestora la un nivel apropiat de cel avut la începutul duratei de viață;

3.41    rețea electrică de joasă tensiune destinată iluminatului public - ansamblu de posturi de transformare, cutii de distribuție, echipamente de comandă/control și măsură, instalații de legare la pământ, conductoare, izolatoare, cleme, armături, stâlpi, fundații, console, aparate de iluminat și accesorii destinate exclusiv iluminatului public;

3.42    serviciu de iluminat public - activitate de utilitate publică și de interes economic și social general, aflată sub autoritatea administrației publice locale, care are drept scop asigurarea iluminatului căilor de circulație auto, arhitectural, pietonal, ornamental și ornamental-festiv;

3.43    sistem de distribuție a energiei electrice - totalitatea instalațiilor deținute de un operator de distribuție care cuprinde ansamblul de linii, inclusiv elemente de susținere și de protecție ale acestora, stații electrice, posturi de transformare și alte echipamente electroenergetice conectate între ele, cu tensiunea de linie nominală până la 110 kV inclusiv, destinate transmiterii energiei electrice de la rețelele electrice de transport sau de la producători către instalațiile proprii ale consumatorilor de energie electrică;

3.44    sistem de iluminat public - ansamblu tehnologic și funcțional, amplasat într-o dispunere logică în scopul realizării unui mediu luminos confortabil și/sau funcțional și/sau estetic, capabil să asigure desfășurarea în condiții optime a unei activități, spectacol, sport, circulației, a unui efect luminos estetic-arhitectural și altele, alcătuit din construcții, instalații și echipamente specifice, care cuprinde:

-    linii electrice de joasă tensiune, subterane sau aeriene;

-    corpuri de iluminat, console și accesorii;

-    puncte de aprindere, cutii de distribuție, cutii de trecere;

-    echipamente de comandă, automatizare și măsurare;

-    fundații, elemente de susținere a liniilor, instalații de legare la pământ, conductoare, izolatoare, cleme, armături, utilizate pentru iluminatul public;

3.45    sursă de lumină/lampă - obiectul sau suprafața care emite radiații optice în mod uzual vizibile, produse prin conversie de energie, și care este caracterizată printr-un ansamblu de proprietăți energetice, fotometrice și/sau mecanice;

3.46    tablou electric de alimentare, distribuție, conectare/deconectare - ansamblu fizic unitar ce poate conține, după caz, echipamentul de protecție, comandă, automatizare, măsură și control, protejat împotriva accesului accidental, destinat sistemului de iluminat public;

3.47    temperatura de culoare corelată T(c) - temperatura radiatorului integral, a cărui culoare, percepută datorită încălzirii, se aseamănă cel mai mult, în condițiile de observare precizate, cu cea percepută a unui stimul de culoare de aceeași strălucire;

3.48    uniformitate generală a iluminării U(0)[E] - raportul dintre iluminarea minimă și iluminarea medie, ambele considerate pe toată suprafața de calcul;

3.49    uniformitate generală a luminanței U(0)[L] - raportul dintre luminanța minimă și luminanța medie, ambele considerate pe toată suprafața de calcul;

3.50    uniformitatea longitudinală a luminanței U(l)[L] - raportul dintre luminanța minimă și luminanța maximă, ambele considerate în axul benzii de circulație al zonei de calcul și în direcția de desfășurare a traficului rutier;

3.51    utilizatori - autoritățile administrației publice locale sau asociațiile de dezvoltare comunitară constituite cu acest scop în calitate de reprezentant al comunității locale;

3.52    zonă alăturată - suprafața din vecinătatea imediată a căii de circulație, aflată în câmpul vizual al observatorului;

3.53    C.N.R.I. - Comitetul Național Român de Iluminat;

3.54    C.I.E. - Comisia Internațională de Iluminat.

ART. 4

(1)    Înființarea, organizarea, coordonarea, monitorizarea și controlul funcționării serviciului de iluminat public din Municipiul Iași, precum și înființarea, dezvoltarea, modernizarea, administrarea și exploatarea sistemelor de iluminat public intră în competența exclusivă a Consiliului Local Iași.

(2)    Consiliul Local Iași trebuie să asigure gestiunea serviciului de iluminat public pe criterii de competitivitate și eficiență economică și managerială, având ca obiectiv atingerea și respectarea indicatorilor de performanță a serviciului, stabiliți prin contractul de delegarea gestiunii.

(3)    Indiferent de forma de gestiune a serviciului de iluminat public adoptată, Consiliul Local Iași va urmări obținerea unui serviciu de iluminat public corespunzător interesului general al comunităților locale pe care le reprezintă, în conformitate cu legislația în vigoare și cu reglementările C.I.E.

ART. 5

(1)    Sistemele de iluminat public se amplasează, de regulă, pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al Municipiului Iași.

(2)    Utilizarea unor elemente ale sistemului de distribuție a energiei electrice pentru servicii și activități publice, altele decât iluminatul public, se face cu aprobarea Consiliului Local Iași.

ART. 6

(1)    Serviciul de iluminat public va respecta și va îndeplini, la nivelul Municipiului Iași, indicatorii de performanță prevăzuți în prezentul regulament, aprobați prin hotărâre a Consiliului Local Iași.

(2)    Consiliul Local Iași poate aproba și alți indicatori de performanță în baza unor studii de oportunitate în care se va ține seama cu prioritate de necesitățile comunității locale, de starea tehnică și eficiența sistemelor de iluminat public existente, precum și de standardele minimale privind iluminatul public, prevăzute de normele interne și ale Uniunii Europene în acest domeniu.

(3)    Indicatorii de performanță se stabilesc cu respectarea prevederilor prezentului regulament al serviciului.

ART. 7

Serviciul de iluminat public se prevede pe toate căile de circulație publică din Municipiul Iași, cu respectarea principiilor ce guvernează organizarea și funcționarea serviciilor comunitare de utilități publice.

ART. 8

Serviciul de iluminat public trebuie să îndeplinească, concomitent, următoarele condiții de funcționare:

a)    continuitatea din punct de vedere cantitativ și calitativ;

b)    adaptabilitate la cerințele concrete, diferențiate în timp și spațiu, ale comunității locale;

c)    satisfacerea judicioasă, echitabilă și nepreferențială a tuturor membrilor comunității

locale, în calitatea lor de beneficiari ai serviciului;

d)    tarifarea pe bază de competiție a serviciului prestat;

e)    administrarea și gestionarea serviciului în interesul comunităților locale;

f)    respectarea reglementărilor specifice în vigoare din domeniul transportului, distribuției și

utilizării energiei electrice;

g)    respectarea valorilor minimale din standardele privind iluminatul public, prevăzute de

normele interne și ale Uniunii Europene în acest domeniu, care sunt identice cu cele ale

C.I.E..

CAP. II Desfășurarea serviciului de iluminat public SECȚIUNEA 1 Principiile și obiectivele realizării serviciului de iluminat public

ART. 9

Administrarea serviciului de iluminat public se realizează cu respectarea principiului:

a)    autonomiei locale;

b)    descentralizării serviciilor publice;

c)    subsidiarității și proporționalității;

d)    responsabilității și legalității;

e)    asocierii intercomunitare;

f)    dezvoltării durabile și corelării cerințelor cu resursele;

g)    protecției și conservării mediului natural și construit;

h)    asigurării igienei și sănătății populației;

i)    administrării eficiente a bunurilor din proprietatea publică sau privată a unităților

administrativ-teritoriale;

j)    participării și consultării cetățenilor;

k)    liberului acces la informațiile privind serviciile publice.

ART. 10

Funcționarea serviciului de iluminat public trebuie să se desfășoare pentru:

a)    satisfacerea interesului general al comunității;

b)    satisfacerea cât mai completă a cerințelor beneficiarilor;

c)    protejarea intereselor beneficiarilor;

d)    întărirea coeziunii economico-sociale la nivelul comunităților locale;

e)    asigurarea dezvoltării durabile a unităților administrativ-teritoriale;

f)    creșterea gradului de securitate individuală și colectivă în cadrul comunităților

locale;

g)    punerea în valoare, prin iluminat adecvat, a elementelor arhitectonice și peisagistice ale

localităților;

h)    ridicarea gradului de civilizație, a confortului și a calității vieții;

i)    mărirea gradului de siguranță a circulației rutiere și pietonale;

j)    crearea unui ambient plăcut;

k)    creșterea oportunităților rezultate din dezvoltarea turismului;

l)    asigurarea funcționării și exploatării în condiții de siguranță, rentabilitate și eficiență

economică a infrastructurii aferente serviciului.

ART. 11

În exercitarea atribuțiunilor conferite de lege cu privire la elaborarea și aprobarea strategiilor locale de dezvoltare a serviciului de iluminat public, a programelor de investiții privind dezvoltarea și modernizarea infrastructurii tehnico-edilitare aferente, a regulamentului propriu al serviciului, a caietului de sarcini, alegerea modalității de gestiune, precum și a criteriilor și procedurilor de delegare a gestiunii, Consiliul Local Iași va urmări atingerea următoarelor obiective:

a)    orientarea serviciului de iluminat public către beneficiari, membri ai comunității;

b)    asigurarea calității și performanțelor sistemelor de iluminat public, la nivel compatibil cu

directivele Uniunii Europene;

c)    respectarea normelor privind serviciul de iluminat public stabilite de C.I.E., la

care

România este afiliată, respectiv de C.N.R.I.;

d)    asigurarea accesului nediscriminatoriu al tuturor membrilor comunității locale la serviciul

de iluminat public;

e)    reducerea consumurilor specifice prin utilizarea unor corpuri de iluminat performante, a

unor echipamente specializate și prin asigurarea unui iluminat public judicios;

f)    promovarea investițiilor, în scopul modernizării și extinderii sistemului de iluminat public;

g)    asigurarea, la nivelul localităților, a unui iluminat stradal și pietonal adecvat necesităților

de confort și securitate, individuală și colectivă, prevăzute de normele în vigoare;

h)    asigurarea unui iluminat arhitectural, ornamental și ornamental-festiv, adecvat punerii în

valoare a edificiilor de importanță publică și/sau culturală și marcării prin sisteme de

iluminat corespunzătoare a evenimentelor festive și a sărbătorilor legale sau religioase;

i)    promovarea de soluții tehnice și tehnologice performante, cu costuri minime;

j)    promovarea mecanismelor specifice economiei de piață, prin crearea unui

mediu

concurențial de atragere a capitalului privat;

k)    instituirea evaluării comparative a indicatorilor de performanță a activității operatorilor și

participarea cetățenilor și a asociațiilor reprezentative ale acestora la acest proces;

l)    promovarea formelor de gestiune delegată;

m)    promovarea metodelor moderne de management;

n)    promovarea profesionalismului, a eticii profesionale și a formării profesionale continue a

personalului care lucrează în domeniu.

SECȚIUNEA a 2-a Documentație tehnică

ART. 12

(1)    Prezentul regulament stabilește documentația tehnică minimă necesară desfășurării serviciului.

(2)    Regulamentul stabilește documentele necesare exploatării, obligațiile proiectantului de specialitate, ale unităților de execuție cu privire la întocmirea, reactualizarea, păstrarea și manipularea acestor documente.

(3)    Detalierea prevederilor prezentului regulament privind modul de întocmire, păstrare și reactualizare a evidenței tehnice se va face prin instrucțiuni/proceduri de exploatare proprii, specifice principalelor tipuri de instalații.

(4)    Personalul de conducere al operatorului răspunde de existența, completarea corectă și păstrarea documentațiilor tehnice conform prevederilor prezentului regulament.

(5)    Proiectarea și executarea sistemelor de iluminat stradal-rutier, iluminat stradal-pietonal, iluminat arhitectural, iluminat ornamental și iluminat ornamental-festiv sau a părților componente ale acestora se realizează în conformitate cu normativele și prescripțiile tehnice de proiectare și execuție în vigoare, avizate de autoritățile de reglementare din domeniile de competență. La proiectare se va ține seama de reglementările în vigoare privind protecția și conservarea mediului.

ART. 13

(1)    Operatorul trebuie să dețină, să păstreze la sediul său documentația pusă la dispoziție de Consiliul Local Iași, necesară desfășurării în condiții de siguranță a serviciului de iluminat public.

(2)    Operatorul, în condițiile alin. (1), va actualiza permanent următoarele documente:

a)    planul cadastral și situația terenurilor din aria de deservire;

b)    planurile generale cu amplasarea construcțiilor și instalațiilor aflate în exploatare, inclusiv cele subterane, actualizate cu toate modificările sau completările;

c)    planurile clădirilor sau ale construcțiilor speciale având actualizate toate modificările sau completările;

d)    studiile, datele geologice, geotehnice și hidrotehnice cu privire la terenurile pe care sunt amplasate lucrările aflate în exploatare sau conservare;

e)    cărțile tehnice ale construcțiilor;

f)    documentația tehnică a utilajelor și instalațiilor și, după caz, autorizațiile de punere în funcțiune a acestora;

g)    planurile de execuție ale părților de lucrări sau ale lucrărilor ascunse;

h)    proiectele de execuție ale lucrărilor, cuprinzând memoriile tehnice, breviarele de calcul, devizele pe obiecte, devizul general, planurile și schemele instalațiilor și rețelelor etc.;

i)    documentele de recepție, preluare și terminare a lucrărilor cu:

-    procese-verbale de măsurători cantitative de execuție;

-    procese-verbale de verificări și probe, inclusiv probele de performanță și garanție, buletinele de verificări, analiză și încercări;

-    procese-verbale de realizare a indicatorilor tehnico-economici;

-    procese-verbale de punere în funcțiune;

-    procese-verbale de dare în exploatare;

-    lista echipamentelor montate în instalații cu caracteristicile tehnice;

-    procese-verbale de preluare ca mijloc fix, în care se consemnează rezolvarea neconformităților și a remedierilor;

j)    schemele de funcționare a instalațiilor, planurile de ansamblu, desenele de detaliu actualizate conform situației de pe teren, planurile de ansamblu și de detaliu ale fiecărei instalații, inclusiv planurile și cataloagele pieselor de schimb;

k)    parametrii luminotehnici de proiect și/sau rezultați din calcul, aferenți tuturor instalațiilor de iluminat public exploatate;

l)    instrucțiunile furnizorilor de echipament sau ale organizației de montaj privind manipularea, exploatarea, întreținerea și repararea echipamentelor și instalațiilor, precum și cărțile/fișele tehnice ale echipamentelor principale ale instalațiilor;

m)    normele generale și specifice de protecție a muncii aferente fiecărui echipament, fiecărei instalații sau fiecărei activități;

n)    regulamentul de organizare și funcționare și atribuțiile de serviciu pentru întreg personalul;

o)    avizele și autorizațiile legale de funcționare pentru clădiri, laboratoare, instalații de măsură, inclusiv cele de protecție a mediului obținute în condițiile legii;

p)    inventarul instalațiilor și liniilor electrice, conform instrucțiunilor în vigoare;

q)    instrucțiuni privind accesul în instalații;

r)    documentele referitoare la instruirea, examinarea și autorizarea personalului;

s)    registre de control, de sesizări și reclamații, de dare și retragere din exploatare, de manevre, de admitere la lucru etc.

(3) Arhivarea se poate realiza și în format digital.

ART. 14

(1)    Documentația de bază a lucrărilor și datele generale necesare exploatării, întocmite de agenți economici specializați în proiectare, se predau titularului de investiție odată cu proiectul lucrării respective.

(2)    Agenții economici care au întocmit proiectele au obligația de a corecta toate planurile de execuție, în toate exemplarele în care s-au operat modificări pe parcursul execuției și, în final, să înlocuiască aceste planuri cu altele noi, originale, actualizate conform situației reale de pe teren și să predea proiectul, inclusiv în format optoelectronic, împreună cu instrucțiunile necesare exploatării, întreținerii și reparării instalațiilor proiectate.

(3)    Organizațiile de execuție și/sau montaj au obligația ca, odată cu predarea lucrărilor, să predea și schemele, planurile de situații și de execuție modificate conform situației de pe teren. În cazul în care nu s-au făcut modificări față de planurile inițiale, se va preda câte un exemplar din aceste planuri, având pe ele confirmarea că nu s-au făcut modificări în timpul execuției.

(4)    În timpul execuției lucrărilor se interzic abaterile de la documentația întocmită de proiectant, fără avizul acestuia.

ART. 15

(1)    Consiliul Local Iași, precum și operatorul care va primi în gestiune delegată serviciul de iluminat public au obligația să-și organizeze o arhivă tehnică pentru păstrarea documentelor de bază prevăzute la art. 13 alin. (1), organizată astfel încât să poată fi găsit orice document cu ușurință.

(2)    Pentru nevoile curente de exploatare se vor folosi numai copii de pe planurile, schemele și documentele aflate în arhivă.

(3)    Înstrăinarea sub orice formă a planurilor, schemelor sau documentelor aflate în arhivă este interzisă.

(4)    La încheierea activității operatorul va preda pe bază de proces-verbal întreaga arhivă pe care și-a constituit-o, fiind interzisă păstrarea de către acesta a vreunui document original sau copie.

(5)    Fiecare document va avea anexat un borderou în care se vor menționa:

a)    data întocmirii documentului;

b)    numărul de exemplare originale;

c)    calitatea celui care a întocmit documentul;

d)    numărul de copii executate;

e)    necesitatea copierii, numele, prenumele și calitatea celui care a primit copii ale documentului, numărul de copii primite și calitatea celui care a aprobat copierea;

f)    data fiecărei revizii sau actualizări;

g)    calitatea celui care a întocmit revizia/actualizarea și calitatea celui care a aprobat;

h)    data de la care documentul revizuit/actualizat a intrat în vigoare;

i)    lista persoanelor cărora li s-au distribuit copii după documentul revizuit/actualizat;

j)    lista persoanelor care au restituit la arhivă documentul primit anterior revizuirii/modificării.

ART. 16

(1)    Toate echipamentele trebuie să aibă fișe tehnice care să conțină toate datele din proiect, din documentațiile tehnice predate de furnizori sau de executanți și din datele de exploatare luate de pe teren certificate prin acte de recepție care trebuie să confirme corespondența lor cu realitatea.

(2)    Pe durata exploatării, în fișele tehnice se trec, după caz, date privind:

a)    incidentele sau avariile;

b)    echipamentele care au fost afectate ca urmare a incidentului sau avariei;

c)    incidentele sau avariile altor echipamente produse de incidentul sau avaria în cauză;

d)    reparațiile efectuate pentru înlăturarea incidentului/avariei;

e)    costul reparațiilor accidentale sau planificate;

f)    perioada cât a durat reparația, planificată sau accidentală;

g)    comportarea în exploatare între două reparații planificate;

h)    data scadentă și tipul următoarei reparații planificate (lucrări de întreținere curentă, revizii tehnice, reparații curente și capitale);

i)    data scadentă a următoarei verificări profilactice;

j)    buletinele de încercări periodice și după reparații.

(3)    Fișele tehnice se întocmesc pentru aparatură, posturi de transformare, fundații, instalațiile de legare la pământ, echipamentele de comandă, automatizare, protecție și pentru instalațiile de teletransmisie și telecomunicații.

(4)    Pentru instalațiile de ridicat se va întocmi și folosi documentația cerută de normele legale în vigoare.

(5)    Separat, se va ține o evidență a lucrărilor de întreținere curentă, revizii tehnice, reparații curente și capitale.

ART. 17

(1)    Toate echipamentele, precum și conductele, barele electrice, instalațiile independente, trebuie să fie numerotate după un sistem care să permită identificarea rapidă și ușor vizibilă în timpul exploatării.

(2)    La punctele de conducere operativă a exploatării trebuie să se afle atât schemele generale ale instalațiilor, cât și schemele normale de funcționare.

(3)    Schemele trebuie actualizate astfel încât să corespundă situației reale din teren, iar numerotarea și notarea din scheme trebuie să corespundă notării reale a instalațiilor conform alineatului (1).

(4)    Schemele normale de funcționare vor fi afișate la loc vizibil.

ART. 18

(1)    Instrucțiunile/procedurile tehnice interne pe baza cărora se realizează conducerea operativă a instalațiilor trebuie să fie clare, exacte, să nu permită interpretări diferite pentru o aceeași situație, să fie concise și să conțină date asupra echipamentului, metodelor pentru controlul stării acestuia, asupra regimului normal și anormal de funcționare și asupra modului de acționare pentru prevenirea incidentelor/avariilor.

(2)    Instrucțiunile/procedurile tehnice interne trebuie să delimiteze exact îndatoririle personalului cu diferite specialități care concură la exploatarea, întreținerea sau repararea echipamentului și trebuie să cuprindă cel puțin:

a)    îndatoririle, responsabilitățile și competențele personalului de deservire;

b)    descrierea construcției și funcționării echipamentului, inclusiv scheme și schițe explicative;

c)    reguli referitoare la deservirea echipamentelor în condițiile unei exploatări normale (manevre de pornire/oprire, manevre în timpul exploatării, manevre de scoatere și punere sub tensiune);

d)    reguli de prevenire și lichidare a avariilor;

e)    reguli de anunțare și adresare;

f)    enumerarea funcțiilor/meseriilor pentru care este obligatorie însușirea instrucțiunii/procedurii și promovarea unui examen sau autorizarea;

g)    măsuri pentru asigurarea protecției muncii.

(3)    Instrucțiunile/procedurile tehnice interne se semnează de coordonatorul locului de muncă și sunt aprobate de persoana din cadrul personalului de conducere al operatorului desemnată în acest sens, menționându-se data intrării în vigoare.

(4)    Instrucțiunile/procedurile tehnice interne se revizuiesc anual sau ori de câte ori este nevoie, certificându-se prin aplicarea sub semnătură a unei ștampile "valabil pe anul..". Modificările și completările se aduc la cunoștință sub semnătură personalului obligat să le cunoască și să aplice instrucțiunea/procedura respectivă.

ART. 19

(1)    Operatorul serviciului de iluminat public din Municipiul Iași trebuie să elaboreze, să revizuiască și să aplice instrucțiuni/proceduri tehnice interne.

(2)    În vederea aplicării prevederilor alineatului (1) operatorul va întocmi liste cu instrucțiunile/procedurile tehnice interne necesare, cu care vor fi dotate locurile de muncă. Lista instrucțiunilor/procedurilor tehnice interne va cuprinde, după caz, cel puțin:

a)    instrucțiuni/proceduri tehnice interne generale;

b)    instrucțiuni/proceduri tehnice interne pentru exploatarea instalațiilor principale, după caz:

-    rețelele de transport și distribuție a energiei electrice destinate exclusiv iluminatului public;

-    instalații de măsură și automatizare;

-    instalațiile de comandă, semnalizări și protecții;

c)    instrucțiuni/proceduri tehnice interne pentru executarea manevrelor curente;

d)    instrucțiuni/proceduri tehnice interne pentru lichidarea avariilor;

e)    instrucțiuni/proceduri tehnice interne pentru protecții și automatizări;

f)    instrucțiuni/proceduri tehnice interne pentru executarea lucrărilor de întreținere.

ART. 20

(1)    În instrucțiunile/procedurile tehnice interne va fi descrisă schema normală de funcționare a fiecărui echipament și pentru fiecare instalație, menționându-se și celelalte scheme admise de funcționare a instalației, diferite de cea normală, precum și modul de trecere de la o schemă normală la altă variantă.

(2)    Pe scheme se va figura simbolic starea normală a elementelor componente.

(3)    Abaterile de la funcționarea în schemă normală se aprobă de conducerea tehnică a operatorului și se consemnează în evidențele operative ale personalului de deservire. ART. 21

Personalul angrenat în desfășurarea serviciului va întocmi zilnic situații cu datele de exploatare, dacă acestea nu sunt înregistrate și memorate prin intermediul unui sistem informatic. Datele memorate în sistemul informatic sau cele întocmite de personalul operativ reprezintă forma primară a evidenței tehnice.

ART. 22

Documentația operativă și evidențele tehnice trebuie examinate zilnic de personalul tehnic ierarhic superior, care va dispune măsurile necesare pentru eliminarea eventualelor defecte și deranjamente constatate în funcționarea instalațiilor sau pentru creșterea eficienței și siguranței în exploatare.

SECȚIUNEA a 3-a Îndatoririle personalului

ART. 23

(1)    Personalul de deservire se compune din toți salariații care deservesc instalațiile aferente infrastructurii serviciului de iluminat public având ca sarcină de serviciu principală supravegherea funcționării și executarea de manevre în mod nemijlocit la un echipament, într-o instalație sau într-un ansamblu de instalații.

(2)    Subordonarea pe linie operativă și tehnico-administrativă, precum și obligațiile, drepturile și responsabilitățile personalului de deservire operativă se trec în fișa postului și în regulamentele/procedurile tehnice interne.

(3)    Locurile de muncă în care este necesară desfășurarea activității se stabilesc de operator în procedurile proprii, în funcție de:

a)    gradul de periculozitate a instalațiilor și al procesului tehnologic;

b)    gradul de automatizare a instalațiilor;

c)    gradul de siguranță necesar în asigurarea serviciului;

d)    necesitatea supravegherii instalațiilor;

e)    existența unui sistem de transmisie a datelor și a posibilităților de executare a manevrelor de la distanță;

f)    posibilitatea intervenției rapide pentru prevenirea și lichidarea incidentelor și avariilor.

(4)    În funcție de condițiile specifice de realizare a serviciului, operatorul poate stabili ca personalul să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu prin supravegherea mai multor instalații amplasate în locuri diferite.

(5)    Principalele lucrări ce trebuie cuprinse în fișa postului personalului de deservire, privitor la exploatare și execuție, constau în:

a)    supravegherea instalațiilor;

b)    controlul curent al instalațiilor;

c)    executarea de manevre;

d)    lucrări de întreținere periodică;

e)    lucrări de întreținere neprogramate;

f) lucrări de intervenții accidentale.

ART. 24

(1)    Lucrările de întreținere periodice sunt cele prevăzute în instrucțiunile furnizorilor de echipamente, regulamente de exploatare tehnică și în instrucțiunile/procedurile tehnice interne și se execută, de regulă, fără întreruperea furnizării serviciului.

(2)    Lucrările de întreținere curentă neprogramate se execută în scopul prevenirii sau eliminării deteriorărilor, avariilor sau incidentelor și vor fi definite în fișa postului și în instrucțiunile de exploatare.

SECȚIUNEA a 4-a Analiza și evidența incidentelor și avariilor

ART. 25

(1)    În scopul creșterii siguranței în funcționare a serviciului de iluminat și a continuității acestuia, operatorul va întocmi proceduri de analiză operativă și sistematică a tuturor evenimentelor nedorite care au loc în instalațiile de iluminat, stabilindu-se măsuri privind creșterea fiabilității echipamentelor și schemelor tehnologice, îmbunătățirea activității de exploatare, întreținere, reparații și creșterea nivelului de pregătire și disciplină a personalului.

(2)    Evenimentele ce se analizează se referă, în principal, la:

a)    defecțiuni curente;

b)    deranjamente din rețelele de transport și de distribuție a energiei electrice, indiferent dacă acestea sunt destinate exclusiv instalațiilor de iluminat sau nu;

c)    incidentele și avariile;

d)    limitările ce afectează continuitatea sau calitatea serviciului de iluminat, impuse de anumite situații existente la un moment dat.

ART. 26

(1)    Deranjamentele din rețele de transport și distribuție a energiei electrice sunt acele defecțiuni care conduc la întreruperea iluminatului public alimentat de la o ramură a rețelei de transport sau dintr-o rețea de distribuție care asigură iluminatul unui singur obiectiv cultural, parc, alei, tunel, pod sau altele asemenea.

(2)    Deranjamentele constau în declanșarea voită sau oprirea forțată a unui echipament sau instalație, care nu influențează în mod substanțial asupra calității serviciului, fiind caracteristice echipamentelor și instalațiilor anexă.

ART. 27

Se consideră incidente următoarele evenimente:

a)    declanșarea prin protecție sau oprirea voită a instalațiilor ce fac parte din sistemul de iluminat, indiferent de durată, dar care nu îndeplinesc condițiile de avarie;

b)    reducerea parametrilor luminotehnici sub limitele stabilite prin reglementări, pe o durată mai mare de 15 minute, ca urmare a defecțiunilor din instalațiile proprii.

ART. 28

Prin excepție de la art. 27 nu se consideră incidente următoarele evenimente:

a)    ieșirea din funcțiune a unei instalații ca urmare a acționării corecte a elementelor de protecție și automatizare, în cazul unor evenimente care au avut loc într-o altă instalație, ieșirea din funcțiune fiind consecința unui incident localizat și înregistrat în acea instalație;

b)    ieșirea din funcțiune sau retragerea din exploatare a unei instalații sau părți a acesteia, datorită unor defecțiuni ce pot să apară în timpul încercărilor profilactice, corespunzătoare scopului acestora;

c)    ieșirea din funcțiune a unei instalații auxiliare sau a unui element al acesteia, dacă a fost înlocuit automat cu rezerva, prin funcționarea corectă a anclanșării automate a rezervei, și nu a avut ca efect reducerea parametrilor luminotehnici;

d)    retragerea accidentală din funcțiune a unei instalații sau a unui element al acesteia în scopul eliminării unor defecțiuni, dacă a fost înlocuit cu rezerva și nu a afectat calitatea serviciului prestat;

e)    retragerea din exploatare în mod voit a unei instalații pentru prevenirea unor eventuale accidente umane sau calamități;

f)    întreruperile sau reducerile cantitative convenite în scris cu utilizatorul.

ART. 29

Se consideră avarii următoarele evenimente:

a)    întreruperea accidentală, totală sau parțială a iluminatului public pentru o perioadă mai mare de 4 ore, cu excepția celui arhitectural, ornamental și ornamental-festiv;

b)    întreruperea accidentală, totală sau parțială a iluminatului arhitectural, ornamental și ornamental-festiv pe o perioadă mai mare decât limitele prevăzute în contracte;

c)    defectarea sau ieșirea accidentală din funcțiune a unor instalații sau subansambluri din instalațiile de iluminat, care conduc la reducerea ariei deservite de serviciul de iluminat public cu 10% pe o durată mai mare de 24 de ore;

d)    defectarea sau ieșirea accidentală din funcțiune a unor instalații de iluminat, indiferent de efectul asupra beneficiarilor, dacă fac ca acestea să rămână indisponibile pe o durată mai mare de 72 de ore;

e)    dacă pe durata desfășurării evenimentului, ca urmare a consecințelor avute, acesta își schimbă categoria de încadrare, respectiv din incident devine avarie, evenimentul se va încadra pe toată durata desfășurării lui în categoria avariei.

ART. 30

(1)    Analizele incidentelor sau avariilor vor fi efectuate imediat după producerea evenimentelor respective de către factorii de răspundere ai operatorului, de regulă, împreună cu cei ai autorităților administrației publice locale.

(2)    Operatorul are obligația ca cel puțin trimestrial să informeze autoritățile administrației publice locale asupra tuturor avariilor care au avut loc, concluziile analizelor și măsurile care s-au luat.

ART. 31

(1)    Analiza incidentelor și avariilor trebuie finalizată în cel mult 5 zile de la lichidarea acestora.

(2)    Analiza fiecărui incident sau avarie va trebui să aibă următorul conținut:

a)    locul și momentul apariției incidentului sau avariei;

b)    situația înainte de incident sau avarie, dacă se funcționa sau nu în schemă normală, cu indicarea abaterilor de la aceasta;

c)    cauzele care au favorizat apariția și dezvoltarea evenimentelor;

d)    descrierea cronologică a tuturor evenimentelor pe baza diagramelor, rapoartelor, înregistrărilor computerizate și declarațiilor personalului;

e)    manevrele efectuate de personal în timpul desfășurării și lichidării evenimentului;

f)    efectele produse asupra instalațiilor, dacă a rezultat echipament deteriorat, cu descrierea deteriorării;

g)    efectele asupra beneficiarilor serviciului de iluminat, durata de întrerupere, valoarea pagubelor estimate sau alte efecte;

h)    stadiul verificărilor profilactice, reviziile și reparațiile pentru echipamentul sau protecțiile care nu au funcționat corespunzător;

i)    cauzele tehnice și factorii care au provocat fiecare eveniment din succesiunea de evenimente;

j)    modul de comportare a personalului cu ocazia evenimentului și modul de respectare a instrucțiunilor;

k)    influența schemei tehnologice sau de funcționare în care sunt cuprinse instalațiile afectate de incident sau avarie;

l)    situația procedurilor/instrucțiunilor de exploatare și reparații și a cunoașterii lor, cu menționarea lipsurilor constatate și a eventualelor încălcări ale celor existente;

m)    măsuri tehnice și organizatorice de prevenire a unor evenimente asemănătoare cu stabilirea termenelor și responsabilităților.

(3)    În cazul în care pentru lămurirea cauzelor și consecințelor sunt necesare probe, încercări sau obținerea unor date tehnice suplimentare, termenul de finalizare a analizei incidentului sau avariei va fi de 10 zile de la lichidarea acesteia.

(4)    În cazul în care în urma analizei rezultă că evenimentul a avut loc ca urmare a proiectării sau montării instalației, deficiențe ale echipamentului, calitatea slabă a materialelor sau datorită acțiunii sau inacțiunii altor persoane fizice sau juridice asupra sau în legătură cu instalația sau echipamentul analizat, rezultatele analizei se vor transmite factorilor implicați pentru punct de vedere.

(5)    Analiza avariei sau incidentului se face la nivelul operatorului care are în gestiune instalațiile respective, cu participarea proiectantului, furnizorului de echipament și/sau a executantului, după caz, participarea acestora fiind obligatorie la solicitarea operatorului sau a autorității administrației publice locale.

(6)    Dacă avaria sau incidentul afectează sau influențează funcționarea instalațiilor aflate în administrarea altor operatori sau agenți economici, operatorul care efectuează analiza va solicita de la aceștia transmiterea în maximum 48 de ore a tuturor datelor și informațiilor necesare analizării avariei sau incidentului.

ART. 32

(1)    Rezultatele analizei incidentului sau avariei se consemnează într-un formular tip denumit "fișă de incident", iar la exemplarul care rămâne la operator se vor anexa documentele primare legate de analiza evenimentului.

(2)    Conținutul minim al fișei de incident va fi în conformitate cu prevederile art. 31 alin.

(2).

ART. 33

(1)    În vederea satisfacerii în condiții optime a necesităților comunității locale, operatorul va urmări evidențierea distinctă a întreruperilor și limitărilor, a duratei și a cauzelor de întrerupere a utilizatorului și a beneficiarilor serviciului de iluminat public, inclusiv a celor cu cauze în instalațiile terților, dacă au afectat funcționarea instalațiilor proprii.

(2)    Situația centralizatoare privind aceste întreruperi sau limitări se va transmite trimestrial Consiliului Local Iași.

ART. 34

(1)    Analiza deteriorării echipamentelor se face în scopul determinării indicatorilor de fiabilitate ai acestora în condiții de exploatare.

(2)    Pentru evidențierea deteriorărilor de echipament care au avut loc cu ocazia incidentelor sau avariilor, analiza se face concomitent cu analiza incidentului sau avariei pentru fiecare echipament în parte, rezultatele consemnându-se într-un formular-tip denumit "fișă pentru echipament deteriorat", care se anexează la fișa incidentului.

(3)    Pentru evidențierea deteriorării echipamentelor ca urmare a încercărilor profilactice, manipulării, reparațiilor sau întreținerii necorespunzătoare, neefectuării la timp a reparațiilor sau reviziilor planificate, a scoaterii din funcțiune a acestor echipamente sau a instalației din care fac parte și care au fost înlocuite cu rezerva (indiferent de modul cum s-a făcut această înlocuire) și care au avut loc în afara evenimentelor încadrate ca incidente sau avarii, operatorul va ține o evidență separată pe tipuri de echipamente și cauze.

(4) Evidențierea defecțiunilor și deteriorărilor se face și în perioada de probe de garanție și punere în funcțiune după montare, înlocuire sau reparație capitală.

ART. 35

(1)    Fișele de incidente și de echipament deteriorat reprezintă documente primare pentru evidența statistică și aprecierea realizării indicatorilor de performanță.

(2)    Păstrarea evidenței se face la operator pe toată perioada cât acesta operează, iar la încheierea activității de operare se aplică prevederile art. 15 alin. (4).

SECȚIUNEA a 5-a Asigurarea siguranței de funcționare a instalațiilor

ART. 36

(1)    Pentru creșterea siguranței în funcționare a serviciului de iluminat public și a asigurării continuității acestuia, operatorii vor întocmi proceduri prin care se instituie reguli de efectuare a manevrelor în instalațiile aparținând sistemului de iluminat public.

(2)    Procedurile prevăzute la alin. (1) se vor întocmi pe baza prevederilor prezentului regulament.

ART. 37

Manevrele în instalații se execută pentru:

a)    modificarea regimului de funcționare a instalațiilor sau ansamblului de instalații fiind determinate de necesitățile obiective de adaptare a funcționării la cerințele utilizatorului, realizarea unor regimuri optime de funcționare, reducerea pierderilor etc. având un caracter frecvent și executându-se mereu la fel, denumite manevre curente;

b)    modificarea configurației instalațiilor sau grupurilor de instalații fără ca acestea să aibă un caracter frecvent sau periodic, precum și cele care au drept scop retragerea din exploatare a echipamentelor pentru lucrări sau probe și redarea lor în exploatare, denumite manevre programate;

c)    izolarea echipamentului defect și restabilirea circuitului funcțional tehnologic al instalației sau ansamblului de instalații executate, cu ocazia apariției unui incident, denumite manevre de lichidare a incidentelor.

ART. 38

În sensul prezentului regulament, nu sunt considerate manevre în instalații modificările regimurilor de funcționare care au loc ca urmare a acțiunii sistemelor de automatizare și protecție sau executate curent de personalul operativ asupra sistemelor de reglaj, pe baza instrucțiunilor de exploatare, fără modificarea schemei de funcționare aprobate.

ART. 39

(1)    Persoana care concepe manevra trebuie să cunoască instalația în care se vor executa operațiile cerute de manevră, să dispună de schema detaliată corespunzătoare situației din teren și schema tehnologică de executare a manevrei.

(2)    Manevrele trebuie concepute astfel încât:

a)    succesiunea operațiilor în cadrul manevrelor să asigure desfășurarea normală a acestora;

b)    trecerea de la starea inițială la starea finală dorită să se facă printr-un număr minim de operații;

c)    ordinea de succesiune a operațiilor trebuie să aibă în vedere respectarea procesului tehnologic stabilit prin instrucțiunile de exploatare a echipamentului sau a instalației la care se execută manevra;

d)    să fie analizate toate implicațiile pe care fiecare operație le poate avea atât asupra instalației în care se execută manevra, cât și asupra restului instalațiilor legate tehnologic de aceasta, în special din punctul de vedere al siguranței în exploatare;

e)    manevra să se efectueze într-un interval de timp cât mai scurt, stabilindu-se operațiile care se pot executa simultan fără a se condiționa una pe alta, în funcție de numărul de executanți și de posibilitatea supravegherii directe de către responsabilul de manevră;

f)    să se țină seama de respectarea obligatorie a normelor de protecție a muncii;

g)    fiecare operație de acționare asupra unui element prin comandă de la distanță să fie urmată de verificarea realizării acestei comenzi sau de verificarea realizării efectului corespunzător.

ART. 40

Manevrele în instalații se efectuează numai pe baza unui document scris, denumit în continuare foaie de manevră, care trebuie să conțină:

a)    tema manevrei;

b)    scopul manevrei;

c)    succesiunea operațiilor;

d)    notații în legătură cu dispunerea și îndeplinirea operațiilor;

e)    persoanele care execută sau au legătură cu manevra și responsabilitățile lor.

ART. 41

După scopul manevrei, foaia de manevră poate fi:

a)    foaie de manevră permanentă, al cărei conținut este prestabilit în instrucțiunile/procedurile tehnice interne, putându-se folosi la:

-    manevre curente;

-    anumite manevre programate, cu caracter curent;

-    anumite manevre în caz de incident, având un caracter curent;

b)    foaie de manevră pentru manevre programate, al cărei conținut se întocmește pentru efectuarea de lucrări programate sau accidentale și care prin caracterul său necesită o succesiune de operații ce nu se încadrează în foile de manevră permanente. ART. 42

Prin excepție de la art. 40, manevrele cauzate de accidente se execută fără foaie de manevră, iar cele de lichidare a incidentelor se execută pe baza procedurilor/instrucțiunilor de lichidare a incidentelor.

ART. 43

(1)    Întocmirea, verificarea și aprobarea foilor de manevră se fac de către persoanele desemnate de operator, care au pregătirea necesară și asigură executarea serviciului operativ și tehnico-administrativ.

(2)    Nu se admite verificarea și aprobarea foilor de manevră telefonic.

(3)    În funcție de necesitate, la foaia de manevră se anexează o schemă de principiu referitoare la manevra care se efectuează.

(4)    Foaia de manevră întocmită, verificată și aprobată se pune în aplicare numai în momentul în care există aprobarea pentru efectuarea manevrei la echipamentul, instalația sau ansamblul de instalații în cauză, conform procedurilor aprobate.

(5)    Manevrele curente, programate sau accidentale pot fi inițiate de persoane prevăzute în procedurile aprobate și care răspund de necesitatea efectuării lor.

(6) Executarea manevrelor în cazul lucrărilor normale, programate, probelor profilactice trebuie realizată astfel încât echipamentul să nu fie retras din exploatare mai devreme

decât este necesar și nici să nu se întârzie admiterea la lucru.

ART. 44

(1)    Manevra începută de personalul nominalizat în foaia de manevră trebuie terminată, de regulă, de același personal, chiar dacă prin aceasta se depășește ora de terminare a programului normal de muncă, în condițiile legii.

(2)    Excepțiile de la dispozițiile alin. (1) vor fi prevăzute în regulamentele proprii ale serviciului de iluminat public.

(3)    Operatorul va stabili prin decizie și procedură internă nomenclatorul cu manevrele ce se execută pe bază de foi de manevră permanente sau pe bază de instrucțiuni/proceduri tehnice interne.

ART. 45

(1)    Darea în exploatare a echipamentelor nou-montate se face conform instrucțiunilor de proiectare și/sau ale furnizorului de echipament.

(2)    În perioadele de probe, manevrele și operațiile respective cad în sarcina organizației care execută montajul cu participarea personalului de exploatare al operatorului.

ART. 46

(1)    În cazul executării manevrelor pe baza unor foi de manevră, nu este necesară înscrierea în evidențele operative a dispozițiilor sau aprobărilor primite, a operațiilor executate, a confirmărilor făcute, toate acestea operându-se în foaia de manevră.

(2)    După terminarea manevrei se vor înscrie în evidențele operative ale instalației executarea acestora conform foii de manevră, ora începerii și terminării manevrei, starea operativă, configurația etc., în care s-au adus echipamentele respective, precum și orele la care s-au executat operațiile care prezintă importanță în funcționarea echipamentelor, instalațiilor sau ansamblurilor de instalații.

SECȚIUNEA a 6-a Condiții tehnice de desfășurare a serviciului de iluminat public

ART. 47

(1)    Iluminatul public stradal se realizează pentru iluminatul căilor de circulație publică, străzi, trotuare, piețe, intersecții, parcări, treceri pietonale, poduri, pasaje, pasaje sub și supraterane.

(2)    Iluminatul public se va realiza de regulă cu surse de lumină led si lămpi cu descărcări în vapori de sodiu pentru toate tipurile de căi de circulație principale și secundare. Pentru anumite căi de circulație înguste, din zonele declarate istorice ale localităților, unde se dorește o redare foarte bună a culorilor, se pot utiliza surse de lumină led si lămpi cu descărcări în vapori de sodiu.

(3)    În sistemele de iluminat public se vor prevedea surse de lumină led si cu descărcări.

(4)    Iluminatul public se realizează prin selectarea celor mai adecvate tehnologii, cu respectarea normelor pentru serviciile de iluminat public stabilite de CIE, respectiv de

CNRI.

(5)    Alegerea surselor de lumină se face în funcție de eficacitatea luminoasă și de durata de funcționare a acestora, astfel încât costurile de exploatare să fie minime.

ART. 48

(1) În Municipiul Iași, corpurile de luminat se amplasează pe stâlpi sau suspendat în axa drumului ori, dacă condițiile tehnice nu permit, pe clădiri, cu acordul proprietarilor.

(2)    În cvartale de locuințe și în parcuri, iluminatul public va fi realizat cu corpuri de iluminat cu distribuție directă, semidirectă sau directă-indirectă, după caz.

(3)    Din motive estetice și de securitate, rețeaua de alimentare cu energie electrică se va realiza de regulă subteran și numai în cazuri particulare, când condițiile tehnice nu permit, aerian.

(4)    În cazul alimentării cu energie electrică prin rețea subterană, corpurile de iluminat montate pe stâlpi vor fi racordate la rețeaua de alimentare cu energie electrică prin cleme de intrare-ieșire în nișa stâlpului sau cutie de intrare-ieșire, montată la baza fiecărui stâlp, prevăzându-se și asigurarea locală a derivației.

ART. 49

(1)    În cazuri bine justificate și cu aprobarea Consiliului Local Iași se admite scăderea uniformității normate prin trecerea de la o categorie de trafic la cea imediat inferioară.

(2)    În cazul reglajului în trepte, nivelul de iluminat sau luminanță, după caz, trebuie să poată fi redus sau ridicat la toți stâlpii simultan și în aceeași măsură prin conectare și deconectare comandate în trepte.

ART. 50

Corpurile de iluminat folosite la realizarea iluminatului vor fi alese ținându-se cont de caracteristicile tehnice, care trebuie să fie conforme cu:

a)    destinația iluminatului, care este general, local, exterior, arhitectural, estetic;

b)    condițiile de mediu - normal, cu praf, cu umiditate, cu pericol de explozie;

c)    condițiile de montaj pe stâlpi, suspendat, cu racordare la rețea;

d)    protecția împotriva electrocutării;

e)    condițiile de exploatare - vibrații, șocuri mecanice, medii agresive;

f)    randamentul corpurilor de iluminat;

g)    caracteristicile luminotehnice ale corpului de iluminat;

h)    cerințele estetice și arhitecturale;

i)    dotarea cu accesorii pentru ameliorarea factorului de putere;

j)    posibilitățile de exploatare și întreținere.

ART. 51

(1)    La realizarea iluminatului public se va urmări minimizarea puterii instalate pe kilometri de stradă, optimizându-se raportul dintre înălțimea de montare a surselor de lumină cu distanța dintre stâlpi, luându-se în calcul luminanțele sau iluminările, după caz, și curbele de distribuție a intensității luminoase specifice corpurilor de iluminat utilizate.

(2)    Distribuțiile de intensitate luminoasă ale corpurilor de iluminat vor fi alese astfel:

a)    pentru iluminatul căilor de circulație principale și secundare: exclusiv direct;

b)    pentru iluminatul unor căi de circulație cu circulație auto interzisă sau alei din zonele blocurilor de locuințe sau zone rezidențiale sau parcuri: semidirect sau direct-indirect (în special parcuri).

ART. 52

(1) Iluminatul public se va realiza prin montarea corpurilor de iluminat pe stâlpi special destinați acestui scop și doar acolo unde acest lucru nu este posibil din punct de vedere tehnic sau nu se justifică economic corpurile de iluminat se pot monta pe stâlpii rețelei de distribuție a energiei electrice, în conformitate cu contractul care reglementează toate aspectele cu privire la asigurarea condițiilor pentru prestarea serviciului de iluminat public, cu respectarea echitabilă a drepturilor și obligațiilor tuturor părților implicate, încheiat între Consiliul Local Iași și proprietarul sistemului de distribuție a energiei electrice, S.C. DELGAZ GRID SA.

(2) În zonele cu arhitectură specială, iluminatul se va realiza conform condițiilor existente și cerințelor utilizatorului.

ART. 53

Modul de prindere a corpurilor de iluminat pe stâlpi se realizează ținându-se cont de:

a)    tipul corpului de iluminat;

b)    importanța căii de circulație pe care se montează;

c)    tipul stâlpului;

d)    cerințele de ordin estetic impuse.

ART. 54

Realizarea iluminatului public în zonele de interes deosebit, cu cerințe estetice și arhitecturale, se va face prin proiectarea și realizarea de soluții specifice, unicate, adaptate fiecărui caz în parte, conform înțelegerilor dintre utilizator și operator.

ART. 55

(1)    De regulă, programul de funcționare va fi asigurat prin comandă automată de conectare/deconectare a iluminatului public.

(2)    Programul de funcționare a iluminatului public va ține cont de:

a)    longitudinea localității;

b)    luna calendaristică;

c)    ora oficială de vară;

d)    nivelul de luminanță sau de iluminare necesar, corelat cu condițiile meteorologice.

ART. 56

În cazul instalațiilor de iluminat public montate pe aceiași stâlpi pe care este montată și o altă instalație de transport sau distribuție a energiei electrice, conectarea/deconectarea iluminatului public va fi realizată prin utilizarea uneia dintre următoarele soluții:

a)    acționare automata de la distanta, fara fir (sistem GSM sau echivalent) ;

b)    acționare automată, prin prevederea unui dispozitiv automat care acționează contactorul rețelei de iluminat seara și dimineața, în cutia de distribuție a postului de transformare care alimentează rețeaua de distribuție a energiei electrice;

c)    acționare automată individuală, prin utilizarea unui releu cu fotorezistență care echipează fiecare corp de iluminat. Această variantă va fi utilizată în mod deosebit pentru corpurile de iluminat amplasate în puncte izolate ;

d)    acționare manuală, prin prevederea unui întrerupător manual la cutia de distribuție a postului de transformare care alimentează rețeaua de distribuție a energiei electrice, in caz de avarie la sistemul de comanda;

ART. 57

(1)    Echipamentele și aparatura folosite pentru realizarea sistemelor de iluminat public vor respecta dispozițiile legale în vigoare privind evaluarea conformității produselor și condițiile de introducere pe piață a acestora, asigurându-se utilizarea rațională a energiei electrice și economisirea acesteia.

(2)    Distanța dintre sursele luminoase va fi stabilită în funcție de înălțimea de montare a acestora, asigurându-se uniformitatea iluminatului în limitele normate.

(3) Operatorul serviciului de iluminat public va lua măsuri pentru îmbunătățirea factorului de putere la acele instalații de iluminat public care necesită această operațiune.

ART. 58

(1)    Rețelele electrice realizate prin montaj subteran vor fi realizate în soluție buclată, cu funcționare radială. Punctele de separație se amenajează în tablouri (nișe) speciale amplasate la baza stâlpilor si inscriptionate corespunzator.

(2)    Rețelele electrice realizate prin montaj aerian se execută din conducte electrice izolate torsadate.

(3)    Linia electrică pentru alimentarea corpurilor de iluminat se racordează dintr-un tablou de distribuție, care poate fi:

a)    tabloul de distribuție din postul de transformare medie/joasă tensiune;

b)    cutia de distribuție supraterană sau subterană;

c)    cutia de trecere de la linia electrică subterană la linia electrică supraterană.

(4)    Pe căi de circulație cu trafic redus și foarte redus, alimentarea cu energie electrică a sistemului de iluminat public se realizează cu rețea electrică monofazată sau trifazată, care poate fi pozată împreună cu rețeaua electrică de alimentare a consumatorilor casnici.

(5)    Pe căi de circulație cu trafic intens sau mediu, alimentarea cu energie electrică a sistemului de iluminat public se realizează cu rețea electrică trifazată, asigurându-se posibilitatea reducerii parțiale a iluminatului public, menținându-se uniformitatea luminanței sau iluminării.

(6)    Pe aleile dintre blocurile cvartalelor de locuințe se pot monta stâlpi de înălțime mică între 3 și 6 m.

(7)    În parcuri, alimentarea cu energie electrică se va realiza numai prin montaj subteran.

ART. 59

(1)    În Municipiul Iași, sistemul de iluminat public având mai multe puncte de alimentare, operatorul va realiza scheme prin care să se realizeze comanda sistemului de iluminat dintr-un singur loc, secvențial, urmărindu-se obținerea unui grad ridicat de fiabilitate a sistemului.

(2)    Operatorul împreună cu furnizorul de energie electrică vor stabili numărul maxim de conectoare în cascadă pentru a menține un grad ridicat de fiabilitate a sistemului.

(3)    În Municipiul Iași, operatorul va realiza un sistem centralizat de comandă al cascadelor.

(4)    Legătura dintre punctele centrale de comandă și punctele de execuție - cascadele trebuie să aibă rol atât de comandă, cât și de semnalizare a existenței tensiunii la sfârșitul tuturor cascadelor.

ART. 60

(1)    În sistemele de iluminat public, protecția contra electrocutărilor se va realiza prin legarea la nulul de protecție, conform standardelor în vigoare.

(2)    Conductorul de nul al rețelei de alimentare a sistemului de iluminat public se va lega în mod obligatoriu la pământ.

(3)    Instalația de legare la pământ care deservește rețeaua de legare la nul va fi dimensionată astfel ca valoarea rezistenței de dispersie față de pământ, măsurată în orice punct al rețelei de nul, să fie de maximum 4 Q.

(4)    Carcasele metalice ale corpurilor de iluminat vor fi legate la instalația de protecție prin legare la nul.

(5)    Legarea la nul a corpurilor de iluminat se va realiza aplicându-se una dintre următoarele variante:

a)    direct, printr-un conductor electric de nul de protecție, special destinat acestui scop, și care va însoți conductele electrice de alimentare;

b)    conectarea la instalația de legare la pământ la care este legat nulul rețelei.

(6)    Ramificațiile de la rețeaua de alimentare cu energie electrică la corpul de iluminat se vor realiza din conductoare corespunzătoare ca tip de material și ca secțiune urmărindu-se realizarea unui raport optim între costurile de investiții și cele de exploatare.

ART. 61

(1)    Modalitatea de fixare a corpurilor de iluminat pe stâlpi va fi aleasă în funcție de tipul corpului de iluminat, de importanța căii de circulație pe care se montează, de tipul stâlpului și de cerințele de ordin funcțional și estetic impuse.

(2)    Corpurile de iluminat montate în locuri unde este permis accesul tuturor persoanelor trebuie să prezinte un grad de protecție de minimum IK 08.

(3)    Întreținerea sistemelor de iluminat trebuie să se facă în permanență, prin curățarea periodică a corpurilor de iluminat, conform factorului de menținere luat în calcul la proiectare astfel încât parametrii luminotehnici să nu scadă sub valorile admise între două operațiuni succesive de întreținere.

(4)    Realizarea unei uniformități satisfăcătoare a repartiției luminanței sau iluminării, după caz, pe suprafața căilor de circulație se va asigura prin alegerea corectă a înălțimii de montare, în funcție de varianta de amplasare a corpurilor de iluminat, având ca referință standardul SR 13433:1999.

SECȚIUNEA a 7-a Asigurarea parametrilor luminotehnici cantitativi și calitativi

ART. 62

(1)    În vederea realizării unui serviciu de calitate și asigurarea condițiilor impuse de necesitatea realizării unui iluminat corespunzător, Consiliul Local Iași trebuie să aibă măsurați parametrii luminotehnici ai căilor de circulație din localitate.

(2)    Consiliul Local Iași este direct răspunzător de realizarea parametrilor luminotehnici stabiliți prin prezentul regulament, având ca referință și standardul SR 13433:1999. ART. 63

(1)    Instalațiile de iluminat public trebuie să asigure caracteristicile luminotehnice normate necesare siguranței circulației pe căile de circulație, în funcție de intensitatea traficului și de reflectanța suprafeței căii de circulație și a zonei adiacente.

(2)    Toate instalațiile de iluminat destinate circulației auto vor fi dimensionate conform legislației internaționale și naționale, în funcție de nivelul de luminanță, cu excepția intersecțiilor mari și a sensurilor giratorii, care se vor dimensiona în funcție de iluminare.

(3)    Parametrii luminotehnici ai instalației de iluminat public vor fi verificați de operator, la preluarea serviciului, la punerea în funcțiune a unor extinderi și periodic, pe parcursul exploatării.

(4)    Menținerea în timp a nivelului de iluminare sau luminanță, după caz, realizat de sistemul de iluminat public se asigură prin programul de întreținere, realizându-se înlocuirea lămpilor uzate, curățarea lămpilor și a corpurilor de iluminat.

(5) Parametrii cantitativi sunt:

a)    nivelul de luminanță, pentru căile de circulație auto;

b)    nivelul de iluminare, pentru intersecții, piețe, sensuri giratorii, zone pietonale, piste pentru biciclete.

(6) Parametrii calitativi sunt:

a)    uniformitatea pe zona de calcul;

b)    indicele TI pentru evitarea orbirii fiziologice în câmpul vizual central și periferic.

ART. 64

(1)    Iluminatul piețelor și al intersecțiilor se va realiza astfel încât nivelul de iluminare să fie mai ridicat cu 50% față de strada cu nivelul cel mai ridicat, incidentă în intersecție, având ca referință standardul SR 13433:1999.

(2)    Iluminatul trecerilor la nivel cu calea de rulare a tramvaielor se realizează astfel încât nivelul de iluminare să fie cu 50% mai ridicat față de strada cu nivelul cel mai ridicat, având ca referință standardul SR 13433:1999.

(3)    Iluminatul intersecțiilor se va realiza prin amplasarea corpurilor de iluminat cât mai aproape de unghiurile intersecțiilor.

(4)    Iluminatul intersecțiilor dintre străzile principale și cele secundare se va realiza prin amplasarea corpurilor de iluminat pe căile de circulație principale în fața căilor de circulație secundare cu care se intersectează, acest mod de amplasare a corpurilor de iluminat constituind un punct de semnalizare pentru circulația rutieră.

ART. 65

(1)    Iluminatul trotuarelor se poate realiza cu un nivel de iluminare cu 50% mai redus decât nivelul parții carosabile a căii de circulație respective, potrivit factorului "raport de zonă alăturată" rezultat din proiectare, având ca referință standardul SR 13433:1999.

(2)    Iluminatul spațiilor special amenajate pentru parcare se va realiza cu surse de lumină care asigură un nivel de iluminare egal cu cel realizat pe zona de acces la parcare.

ART. 66

(1)    Iluminatul podurilor și pasajelor se va realiza cu surse de lumină care trebuie să asigure o luminanță egală cu cea realizată pe restul traseului, iar corpurile de iluminat vor avea clasa de protecție minim IP 66, pentru mărirea timpului de bună funcționare.

(2)    Pentru poduri se va asigura marcarea luminoasă a capetelor podurilor prin mărirea nivelului mărimii de referință cu 50% și, suplimentar, marcarea structurii construcției. ART. 67

(1)    Iluminatul căilor de circulație în pantă se va realiza cu micșorarea distanței dintre sursele de lumină proporțional cu unghiul de înclinare al pantei și progresiv spre vârful pantei, în așa fel încât să se obțină o creștere a nivelului mărimii de referință cu 50%.

(2)    Pentru iluminatul curbelor de circulație, corpurile de iluminat se vor amplasa într-o dispunere care să asigure ghidajul vizual.

(3)    Stâlpii de susținere a corpurilor de iluminat se amplasează, în cazul iluminatului unilateral, pe partea exterioară a curbei, distanța dintre aceștia micșorându-se în funcție de cât de accentuată este curba, care să conducă la o majorare cu 50% a nivelului mărimii de referință.

(4)    În cazul intersecțiilor unor căi de circulație cu niveluri de luminanță diferite, se va asigura trecerea graduală de la un nivel de luminanță la altul pe circa 100 m pe calea de circulație mai puțin iluminată, pentru adaptarea fiziologică și psihologică a participanților la trafic.

ART. 68

(1)    Iluminatul trecerilor de pietoni se realizează cu un nivel de luminanță cu 50% mai ridicat decât cel al căii de circulație respective, evitându-se schimbarea culorii care produce șoc vizual și estetic perturbator.

(2)    În imediata apropiere a trecerilor de pietoni și a intersecțiilor nu se vor amplasa reclame luminoase care prin efectul de schimbare a culorii și/sau prin variația intensității luminoase să distragă atenția conducătorilor de vehicule sau a pietonilor.

(3)    Iluminatul se realizează prin dispunerea unui corp de iluminat în imediata apropiere a trecerii de pietoni sau amplasarea trecerii în apropierea locului de dispunere a corpurilor de iluminat.

(4)    Amplasarea corpurilor de iluminat se va face astfel încât să se asigure iluminarea pietonilor din sensul de circulație.

(5)    Iluminatul trecerilor de pietoni trebuie să aibă în vedere un indice de orbire cât mai scăzut.

(6)    La trecerile de pietoni unde în mod frecvent au loc accidente de circulație, în perioada în care este necesară funcționarea instalațiilor de iluminat nivelul de luminanță menționat la alin. (1) se poate mări până la 100%.

ART. 69

(1)    Relațiile dintre mărimile geometrice ale instalației de iluminat și caracteristicile electrice și luminotehnice ale acesteia vor fi corelate astfel încât să rezulte soluții optime din punct de vedere tehnic și economic.

(2)    Înălțimile la care se vor amplasa corpurile de iluminat se calculează în funcție de fluxul luminos al surselor de lumină și de gradul de concentrare a distribuției intensității luminoase a acestora, astfel încât să se asigure uniformitatea normată și limitarea fenomenului de orbire.

(3)    În cazul în care înălțimea stâlpilor este dată de situația existentă în teren și din calcule rezultă necesitatea schimbării acesteia se vor alege soluțiile cele mai economice rezultate din înlocuirea stâlpilor existenți, supraînălțarea celor existenți, modificarea fluxului luminos, montarea unor stâlpi suplimentari, modificarea gradului de concentrare a distribuției luminoase, astfel încât să se asigure uniformitatea și limitarea fenomenului de orbire.

(4)    Pentru evitarea fenomenului de orbire, în piețe și intersecții sursele de lumină și corpurile de iluminat se montează la înălțimi cu unghiuri de protecție corespunzătoare.

(5)    Poziționarea corpurilor de iluminat pentru căile de circulație auto se va determina printr-o analiză care trebuie să prevină fenomenul de orbire.

(6)    Corpurile de iluminat trebuie să asigure o distribuție exclusiv directă a fluxului luminos către calea de circulație rutieră.

(7)    Tipul și dimensiunile consolelor se vor alege pe considerente economice, fotometrice, de întreținere și arhitecturale.

(8)    În funcție de tipul corpului de iluminat, distanța dintre corpurile de iluminat se alege în funcție de înălțimea de montare a acestora, asigurându-se uniformitatea iluminatului conform normelor Uniunii Europene, astfel încât să se reducă numărul de stâlpi/km și numărul de corpuri de iluminat/km, având ca referință standardul SR 13433:1999.

ART. 70

(1) În cazul în care stâlpii pe care se montează corpurile de iluminat, aparținând sistemelor de iluminat rutier, sunt situați între copacii plantați pe părțile laterale ale străzii, se va adopta o soluție de iluminat corespunzătoare astfel încât în perioada în care coroana copacilor este verde, fluxul luminos să fie astfel distribuit încât să se asigure o distribuție uniformă a luminanței, fără ca pe carosabil să apară pete de lumină și umbre puternice generatoare de insecuritate și disconfort.

(2) În funcție de vegetația existentă în zona adiacentă căilor de circulație și de sistemul de iluminat ales, corpurile de iluminat se amplasează astfel încât distribuția fluxului luminos să nu se modifice. În acest sens, coronamentul arborilor se ajustează periodic pentru a nu apărea o neuniformitate a fluxului luminos.

ART. 71

Poziționarea corpurilor de iluminat rutier se face la un unghi de montaj cât mai mic astfel încât să se realizeze o dirijare corespunzătoare a fluxului luminos către carosabil și pentru ca acel corp de iluminat să nu producă orbirea participanților la circulația rutieră sau pietonală, asigurându-se în același timp și uniformitatea necesară.

ART. 72

(1)    Iluminatul căilor de circulație foarte late, prevăzute cu arbori de dimensiuni medii, se va realiza prin amplasarea surselor de lumină în linie cu arborii și nu în spatele lor; coronamentul arborilor trebuie să nu modifice distribuția fluxului luminos, iar vegetația trebuie ajustată periodic.

(2)    În cazul arborilor de înălțime mică, se va utiliza distribuția axială a corpurilor de iluminat.

(3)    În cazul arborilor de înălțime mare sursele de lumină se vor amplasa sub coroană, la nivelul ultimelor ramuri, dacă în urma calculelor rezultă că soluția este acceptabilă.

(4)    Pentru căile de circulație cu arbori pe ambele părți se va utiliza, de regulă, iluminatul de tip axial.

(5)    Iluminarea aleilor din parcuri se va realiza, de regulă, cu corpuri de iluminat montate pe stâlpi având o înălțime de 3-6 m de la sol.

ART. 73

(1)    Iluminatul tunelurilor se va asigura și va funcționa în bune condiții și în timpul zilei.

(2)    La intrarea în tuneluri se vor asigura niveluri ridicate de luminanță, nivelurile scăzând de la exterior spre interior, în trepte, raportul dintre două trepte succesive fiind de 2:1 sau 3:1.

(3)    Luminanța ce trebuie realizată în diferitele puncte ale tunelului trebuie să fie de minimum:

a)    100 cd/mp în zonele de acces în tunel;

b)    10 cd/mp în zona de tranziție a tunelului;

c)    6 cd/mp în zona centrală a tunelului.

(4)    Corpurile de iluminat utilizate pentru iluminatul tunelurilor se vor dispune sub formă de benzi continue, dispuse în lungul direcției de mers sau cu intervale determinate prin calcul, pentru a se evita fenomenul de licărire la care sunt supuși conducătorii auto și pentru a se asigura ghidajul optic al acestora.

(5)    În zona de apropiere și în zona de acces în tuneluri se vor asigura valori corespunzătoare ale luminanței, pentru a se evita efectul de grotă neagră.

ART. 74

(1)    Pe căile de circulație, nivelul de luminanță trebuie să asigure perceperea obstacolelor și detaliilor în mod distinct, în timp util și cu siguranță.

(2)    Pentru realizarea cerințelor de la alin. (1) valoarea contrastului dintre obiectele ce trebuie percepute și fondul pe care se situează trebuie să aibă valori cuprinse între 0,20,5.

(3)    Nivelul de luminanță va fi menținut în timp prin întreținerea la perioade specificate a instalațiilor de iluminat, luându-se măsuri pentru înlocuirea lămpilor uzate, curățarea lămpilor și a corpurilor de iluminat, asigurându-se factorul de menținere stabilit în caietul de sarcini.

ART. 75

(1)    Operatorii serviciului de iluminat public au obligația de a executa modificările necesare în sistemul de iluminat public pentru asigurarea respectării condițiilor de iluminat, având ca referință standardul SR 13433:1999.

(2)    Condițiile de iluminat privind luminanța medie, uniformitatea generală a luminanței, indicele de prag, uniformitatea longitudinală a luminanței, raportul de zonă alăturată, luminanța zonei de acces, raportul dintre luminanță la începutul zonei de prag și luminanța zonei de acces, luminanța zonei de tranziție, luminanța zonei interioare, luminanța zonei de ieșire, iluminarea medie, uniformitatea generală a iluminării, iluminarea minimă, după caz, vor avea valori cu referință la standardul SR 13433:1999 pentru:

a)    clasa sistemului de iluminat pentru categoria căi de circulație destinate traficului rutier;

b)    clasa sistemului de iluminat pentru zonele de risc;

c)    clasa sistemului de iluminat pentru căile de circulație destinate traficului pietonal și

pistelor pentru biciclete.

(3)    La montarea reclamelor luminoase în zona de exploatare a sistemului de iluminat public se va obține în prealabil avizul operatorului serviciului de iluminat public privind sursele de lumină utilizabile din punctul de vedere al iluminării maxime admisibile, temperaturii de culoare corelată, al culorii surselor de iluminat și al poziționării acestora față de traficul rutier, în vederea evitării distragerii atenției participanților la trafic și a armonizării culorilor reclamelor luminoase cu cele utilizate la iluminatul public.

(4)    Consiliul Local Iași eliberează autorizația de construire pentru montarea firmelor luminoase numai pe baza avizului operatorului de iluminat public care are răspunderea corelării surselor de iluminat pentru creșterea gradului de siguranță a circulației si a Biroului Rutier.

(5)    Montarea corpurilor de iluminat pe clădiri, în gospodăriile populației sau pe stâlpii din curțile agenților economici în apropierea drumurilor publice se poate realiza numai pe baza avizului Consiliului Local Iași, care va verifica dacă modul în care se realizează montarea, tipul corpului de iluminat și/sau puterea acestuia poate să producă fenomenul de orbire al participanților la trafic în localități, în zonele în care nu se realizează iluminat public și mai ales în afara acestora.

ART. 76

(1)    Pentru realizarea unei uniformități satisfăcătoare a repartiției luminanței pe suprafața căii de circulație, corpurile de iluminat vor fi astfel amplasate încât să asigure parametrii luminotehnici normați, având ca referință standardul SR 13433:1999.

(2)    Amplasarea corpurilor de iluminat se va realiza, în funcție de cerințele și condițiile în care se realizează iluminatul public, în unul dintre următoarele moduri:

a)    unilateral;

b)    bilateral alternat;

c)    bilateral față în față;

d)    axial;

e)    central;

f)    catenar.

ART. 77

(1)    Iluminatul public al căilor de circulație va fi realizat ținându-se cont de încadrarea în clasele sistemului de iluminat, în funcție de categoria și configurația căii de circulație, de intensitatea traficului rutier și de dirijarea circulației rutiere, conform normelor în vigoare, putând fi luate în considerare și standardele naționale.

(2)    Tipul corpurilor de iluminat și al armăturilor pentru iluminat se va stabili ținându-se cont ca durata de bună funcționare să fie de cel puțin 10.000 de ore, cu excepția cazurilor în care se dorește o redare foarte bună a culorilor.

SECȚIUNEA a 8-a Exploatarea și întreținerea instalațiilor de iluminat public

ART. 78

În aplicarea prevederilor art. 13, pentru realizarea lucrărilor curente de exploatare, următoarea documentație tehnică va fi și anexă la contractul de delegare a gestiunii:

a)    planul detaliat al instalațiilor de iluminat public pe care le are în exploatare, cu:

-    posturile de transformare din care se alimentează rețeaua de iluminat

public;

-    traseul rețelei;

-    punctele de conectare/deconectare a iluminatului public;

-    schema de acționare și a cascadei pentru conectarea/deconectarea automată a

iluminatului;

-    amplasarea corpurilor de iluminat, cu indicarea tipului și puterii lămpii;

-    locul de amplasare pentru realizarea iluminatului ornamental festiv, cu indicarea

punctelor de alimentare, numărului lămpilor și a puterii totale consumate;

b)    documentația tehnică pentru căile de circulație pe care sunt montate instalațiile de

iluminat public, împărțită pe categorii de căi de circulație, conform prevederilor

art. 77,

care trebuie să cuprindă:

-    denumirea;

-    lungimea și lățimea;

-    tipul de îmbrăcăminte rutieră;

-    modul de amplasare a corpurilor de iluminat;

-    tipul rețelei electrice de alimentare;

-    punctele de alimentare și conectare/deconectare;

-    tipul corpurilor de iluminat, numărul acestora și puterea lămpilor;

-    tipul și distanța dintre stâlpi, înălțimea de montare și unghiul de înclinare a corpurilor de iluminat;

c)    proiectele de execuție a instalațiilor de iluminat, cu toate modificările operate, breviarele de calcul și avizele obținute;

d)    procesele-verbale de recepție, însoțite de certificatele de calitate.

ART. 79

Operațiile de exploatare vor cuprinde:

a) lucrări operative constând dintr-un ansamblu de operații și activități pentru supravegherea permanentă a instalațiilor, executarea de manevre programate sau accidentale pentru remedierea deranjamentelor, urmărirea comportării în timp a instalațiilor;

b)    revizii tehnice constând dintr-un ansamblu de operații și activități de mică amploare executate periodic pentru verificarea, curățarea, reglarea, eliminarea defecțiunilor și înlocuirea unor piese, având drept scop asigurarea funcționării instalațiilor până la următoarea lucrare planificată;

c)    reparații curente constând dintr-un ansamblu de operații executate periodic, în baza unor programe, prin care se urmărește readucerea tuturor părților instalației la parametrii proiectați, prin remedierea tuturor defecțiunilor și înlocuirea părților din instalație care nu mai prezintă un grad de fiabilitate corespunzător.

ART. 80

În cadrul lucrărilor operative se vor executa:

a)    intervenții pentru remedierea unor deranjamente accidentale la corpurile de iluminat și accesorii;

b)    manevre pentru întreruperea și repunerea sub tensiune a diferitelor porțiuni ale instalației de iluminat în vederea executării unor lucrări;

c)    manevre pentru modificarea schemelor de funcționare în cazul apariției unor deranjamente;

d)    recepția instalațiilor noi puse în funcțiune în conformitate cu regulamentele în vigoare;

e)    analiza stării tehnice a instalațiilor;

f)    identificarea defectelor în conductoarele electrice care alimentează instalațiile de iluminat;

g)    supravegherea defrișării vegetației și înlăturarea obiectelor căzute pe linie;

h)    controlul instalațiilor care au fost supuse unor condiții meteorologice deosebite, cum ar fi: vânt puternic, ploi torențiale, viscol, formarea de chiciură;

i)    acțiuni pentru pregătirea instalațiilor de iluminat cu ocazia evenimentelor festive sau deosebite;

j)    demontări sau demolări de elemente ale sistemului de iluminat public;

k)    intervenții ca urmare a unor sesizări.

ART. 81

Realizarea lucrărilor de exploatare și de întreținere a instalațiilor de iluminat public se va face cu respectarea procedurilor specifice de:

a)    admitere la lucru;

b)    supravegherea lucrărilor;

c)    scoatere și punere sub tensiune a instalației;

d)    control al lucrărilor.

ART. 82

În cadrul reviziilor tehnice se vor executa cel puțin următoarele operații:

a)    revizia corpurilor de iluminat și a accesoriilor (balast, igniter, condensator, siguranță etc.);

b)    revizia tablourilor de distribuție și a punctelor de conectare/deconectare;

c)    revizia liniei electrice aparținând sistemului de iluminat public.

ART. 83

(1)    La lucrările de revizie tehnică la corpurile de iluminat pentru verificarea bunei funcționări se lucrează cu linia electrică sub tensiune, aplicându-se măsurile specifice de protecție a muncii în cazul lucrului sub tensiune.

(2)    La revizia corpurilor de iluminat se vor executa următoarele operații:

a)    ștergerea corpului de iluminat (reflectoarele și structurile de protecție vizuală);

b)    înlocuirea siguranței sau a componentelor, dacă există o defecțiune;

c) verificarea contactelor conductoarelor electrice la diferite conexiuni.

ART. 84

La întreținerea și revizia tablourilor electrice de alimentare, distribuție, conectare/deconectare se vor realiza următoarele operații:

a)    înlocuirea siguranțelor necorespunzătoare;

b)    înlocuirea contactoarelor și a dispozitivelor de automatizare defecte;

c)    înlocuirea, după caz, a ușilor tablourilor de distribuție;

d)    refacerea inscripționărilor, dacă este cazul.

ART. 85

La revizia rețelei electrice de joasă tensiune destinată iluminatului public se realizează următoarele operații:

a)    verificarea traseelor și îndepărtarea obiectelor străine;

b)    îndreptarea stâlpilor înclinați;

c)    verificarea ancorelor și întinderea lor;

d)    verificarea stării conductoarelor electrice;

e)    refacerea legăturilor la izolatoare sau a legăturilor fasciculelor torsadate, dacă este cazul;

f)    îndreptarea, după caz, a consolelor;

g)    verificarea stării izolatoarelor și înlocuirea celor defecte;

h)    strângerea sau înlocuirea clemelor de conexiune electrică, dacă este cazul;

i)    verificarea instalației de legare la pământ (legătura conductorului electric de nul de protecție la armătura stâlpului, legătura la priza de pământ etc.);

j)    măsurarea rezistenței de dispersie a rețelei generale de legare la pământ.

ART. 86

Reparațiile curente se execută la:

a)    corpuri de iluminat și accesorii;

b)    tablouri electrice de alimentare, distribuție și conectare/deconectare;

c)    rețele electrice de joasă tensiune aparținând sistemului de iluminat public.

ART. 87

În cadrul reparațiilor curente la corpurile de iluminat și accesorii se vor executa următoarele:

a)    înlocuirea lămpilor necorespunzătoare cu altele, de același tip cu cel inițial în ceea ce privește puterea și culoarea aparentă;

b)    ștergerea dispersorului, a structurilor de protecție a sursei de lumină/lămpii, a structurilor de protecție vizuală și a interiorului corpului de iluminat;

c)    înlăturarea cuiburilor de păsări;

d)    verificarea coloanelor de alimentare cu energie electrică și înlocuirea celor care prezintă porțiuni neizolate sau cu izolație necorespunzătoare;

e)    verificarea contactelor la clemele sau papucii de legătură a coloanei la rețeaua electrică;

f)    înlocuirea corpurilor de iluminat necorespunzătoare.

ART. 88

În cadrul reparațiilor curente la tablourile electrice de alimentare, distribuție, conectare/deconectare se execută următoarele:

a)    verificarea stării ușilor și a încuietorilor, cu remedierea tuturor defecțiunilor;

b)    vopsirea ușilor și a celorlalte elemente metalice ale cutiei;

c)    verificarea siguranțelor fuzibile, înlocuirea celor defecte și montarea celor noi, identice cu cele inițiale (prevăzute în proiect);

d)    verificarea și strângerea contactelor;

e)    verificarea coloanelor și înlocuirea celor cu izolație necorespunzătoare;

f)    verificarea contactorului sau înlocuirea acestuia, dacă este cazul;

g)    verificarea funcționării dispozitivelor de acționare, cu înlocuirea celor necorespunzătoare sau montarea unora de tip nou, pentru mărirea gradului de fiabilitate sau modernizarea instalației.

ART. 89

În cadrul reparațiilor curente la rețelele electrice de joasă tensiune destinate iluminatului public se execută următoarele lucrări:

a)    verificarea distanțelor conductoarelor față de construcții, instalații de comunicații, linii de înaltă tensiune și alte obiective;

b)    evidențierea în planuri a instalațiilor nou-apărute de la ultima verificare și realizarea măsurilor necesare de coexistență;

c)    solicitarea executării operațiunii de tăiere a vegetației în zona în care se obturează distribuția fluxului luminos al corpurilor de iluminat către administrația domeniului public;

d)    determinarea gradului de deteriorare a stâlpilor, inclusiv a fundațiilor acestora, și luarea măsurilor de consolidare, remediere sau înlocuire, în funcție de rezultatul determinărilor;

e)    verificarea verticalității stâlpilor și îndreptarea celor înclinați;

f)    verificarea și refacerea inscripționărilor;

g)    repararea ancorelor și întinderea acestora, înlocuirea părților deteriorate sau care lipsesc, strângerea șuruburilor la cleme și la placa de protecție;

h)    verificarea stării conductoarelor electrice;

i)    verificarea și înlocuirea conductoarelor electrice de tip funie cu fire rupte mai mult de 15% din secțiune, precum și a conductoarelor electrice cu izolația deteriorată care prezintă crăpături, rosături ori lipsa izolației;

j)    se verifică starea legăturilor conductoarelor electrice la izolator și, dacă este necesar, se reface legătura;

k)    la izolatoarele de susținere și întindere se va verifica dacă acestea nu sunt sparte, glazura nu este deteriorată sau dacă îmbinarea la suport este corespunzătoare, înlocuindu-se toate izolatoarele deteriorate;

l)    la console, brățări sau la celelalte armături metalice de pe stâlp se verifică dacă nu sunt corodate, deformate, fisurate ori rupte. Cele deteriorate se înlocuiesc, iar cele corespunzătoare se revopsesc și se fixează bine pe stâlp;

m)    la ancorele stâlpilor se verifică dacă cablul nu are fire rupte, clemele de strângere nu sunt deteriorate sau corodate și dacă tensiunea de întindere a cablului este cea corespunzătoare. Elementele deteriorate se înlocuiesc, iar dacă este cazul se reglează tensiunea în ancoră;

n)    la instalația de legare la pământ a nulului de protecție se va verifica starea legăturilor și îmbinărilor conductorului electric de nul la acesta, precum și a legăturilor acestuia la corpul de iluminat, se va măsura rezistența de dispersie a rețelei generale de legare la pământ, se va măsura și se va reface priza de pământ, având ca referință STAS 12604:1988;

o)    în cazul în care, la verificarea săgeții, valorile măsurate, corectate cu temperatura, diferă de cele din tabelul de săgeți, conductele electrice se întind astfel încât săgeata formată să fie cea corespunzătoare.

ART. 90

(1) Periodicitatea reviziilor tehnice pentru corpurile de iluminat este conform

normativelor tehnice în vigoare sau în funcție de specificațiile fabricantului.

(2)    Consiliul Local Iași împreună cu organele de poliție vor stabili, în funcție de condițiile locale, gradul de intensitate a traficului pentru fiecare cale de circulație, locurile și intersecțiile cu grad mare de periculozitate, precum și marile aglomerări urbane.

(3)    Gradul de intensitate a traficului se determină în funcție de numărul de vehicule/oră și bandă astfel:

a)    foarte intens, peste 600, corespunzând clasei sistemului de iluminat M1;

b)    intens, între 360 și 600, corespunzând clasei sistemului de iluminat M2;

c)    mediu, între 160 și 360, corespunzând clasei sistemului de iluminat M3;

d)    redus, între 30 și 160, corespunzând clasei sistemului de iluminat M4;

e)    foarte redus, sub 30, corespunzând clasei sistemului de iluminat M5.

ART. 91

Periodicitatea reparațiilor curente pentru tablourile electrice de alimentare, distribuție, conectare/deconectare și rețelele electrice de joasă tensiune destinate iluminatului public este de 3 ani, iar pentru corpurile de iluminat este de 2 ani.

CAP. III Drepturile și obligațiile operatorilor serviciului de iluminat public

ART. 92

Drepturile și obligațiile operatorului serviciului de iluminat public se prevăd în:

a)    regulamentul serviciului;

b)    contractul de delegare a gestiunii.

ART. 93

Operatorul care prestează serviciul de iluminat public exercită cu titlu gratuit drepturile de uz și de servitute asupra terenurilor și bunurilor proprietate publică sau privată, aparținând, după caz, statului, Consiliului Local Iași, unor persoane fizice ori juridice, după cum urmează:

a)    dreptul de uz pentru executarea lucrărilor de infrastructură pentru prestarea serviciului de iluminat public;

b)    servitute de trecere subterană, de suprafață sau aeriană pentru instalarea sistemului de iluminat public;

c)    dreptul de acces la utilitățile publice și la Sistemul Energetic Național.

ART. 94

Operatorul serviciului de iluminat public are următoarele obligații:

a)    să gestioneze serviciul de iluminat public pe criterii de competitivitate și eficiență economică;

b)    să promoveze dezvoltarea, modernizarea și exploatarea eficientă a infrastructurii aferente serviciului de iluminat public;

c)    să respecte sarcinile asumate potrivit contractului de delegare a gestiunii serviciului;

d)    să asigure respectarea indicatorilor de performanță ai serviciului de iluminat public, stabiliți de Consiliul Local Iași în regulamentul serviciului, anexat la contractul de delegare a gestiunii;

e)    să respecte și să efectueze serviciul conform prezentului regulament, caietului de sarcini și contractului de delegare a gestiunii;

f)    să furnizeze Consiliului Local Iași, A.N.R.S.C. și C.N.R.I. informațiile solicitate și să asigure accesul la toate informațiile necesare verificării și evaluării funcționării și dezvoltării serviciului de iluminat public;

g) să pună în aplicare metode performante de management, care să conducă la

reducerea costurilor de operare, inclusiv prin aplicarea procedurilor concurențiale impuse de normele legale în vigoare privind achizițiile de lucrări sau de bunuri;

h)    de a reface locul unde a intervenit pentru reparații sau execuția unei lucrări noi, la un nivel calitativ corespunzător, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la terminarea lucrării, dacă condițiile meteorologice le permit;

i)    să asigure finanțarea pregătirii profesionale a propriilor salariați.

ART. 95

(1)    Pentru nerespectarea de către operatorul serviciului de iluminat public a indicatorilor de performanță Consiliul Local Iași poate aplica penalitati operatorului serviciului de iluminat public.

(2)    Operatorul serviciului de iluminat public răspunde de îndeplinirea obligațiilor prevăzute la art. 94.

ART. 96

Operatorul serviciului de iluminat public are următoarele drepturi:

a)    să sisteze serviciul de iluminat public utilizatorilor care nu și-au achitat contravaloarea serviciilor prestate, inclusiv majorările și/sau penalitățile de întârziere, în cel mult 60 de zile calendaristice de la data expirării termenului de plată a facturilor;

b)    să solicite recuperarea cheltuielilor necesare reluării prestării serviciului de iluminat public;

c)    să asigure echilibrul contractual pe durata delegării gestiunii;

d)    să solicite modificarea sau ajustarea tarifelor în conformitate cu Normele metodologice aprobate de A.N.R.S.C.;

e)    să solicite recuperarea debitelor în instanță.

ART. 97

(1)    Utilizatorul serviciului de iluminat public este Consiliul Local Iași;

(2)    Sunt beneficiari ai serviciului de iluminat public comunitățile locale în ansamblul lor.

(3)    Consiliul Local Iași, în calitate de reprezentant al comunității locale este responsabil de asigurarea serviciului de iluminat public si de respectarea prezentului regulament.

ART. 98

Dreptul de acces la serviciul de iluminat public și de a beneficia de acesta este garantat tuturor membrilor comunității locale, persoane fizice și persoane juridice, în mod nediscriminatoriu.

ART. 99

Utilizatorul serviciului de iluminat public are următoarele drepturi:

a)    să aplice clauzele sancționatorii, în cazul în care operatorul nu respectă prevederile contractului de delegare a gestiunii, inclusiv prevederile din regulamentul serviciului și din caietul de sarcini anexate la acesta;

b)    să verifice respectarea clauzelor de administrare, întreținere și predare a bunurilor publice sau private afectate serviciului;

c)    să solicite informații cu privire la nivelul și calitatea serviciului furnizat/prestat și cu privire la modul de întreținere, exploatare și administrare a bunurilor din proprietatea publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale încredințate pentru realizarea serviciului;

d)    să aprobe prețurile și tarifele, respectiv ajustarea și modificarea prețurilor și tarifelor propuse de operatori pe baza metodologiei elaborate și aprobate de autoritatea de reglementare competentă;

e)    să ia măsurile stabilite în contractul de delegare a gestiunii, în situația în care operatorul nu asigură indicatorii de performanță și continuitatea serviciilor pentru care sa obligat;

f)    să refuze, în condiții justificate, aprobarea preturilor si tarifelor, ajustarea sau modificarea tarifelor propuse de operator;

g)    să își asume plata integrală sau parțială a energiei electrice aferentă consumului instalațiilor de iluminat public conform prevederilor contractului de delegare a gestiunii.

ART. 100

Beneficiarii serviciului de iluminat public au următoarele drepturi:

a)    să aibă acces la serviciul de iluminat public în condițiile respectării regulamentelor specifice;

b)    să aibă acces la informațiile de interes public privind serviciul de iluminat public, fiind informați periodic despre:

-    starea sistemului de iluminat public;

-    planurile anuale și de perspectivă privind dezvoltarea sistemului de iluminat

public;

-    planurile de reabilitare a sistemului de iluminat public;

-    stadiul de realizare a planurilor de reabilitare, modernizare și extindere a sistemului de iluminat public;

-    tarifele aprobate pentru prestarea serviciului și evoluția în timp a acestuia;

-    eficiența măsurilor luate, reflectată în: scăderea numărului de accidente rutiere, creșterea securității individuale și colective și altele asemenea;

c)    rezolvarea cererilor venite din partea beneficiarilor privind reabilitarea, modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public.

ART. 101

Beneficiarii persoane fizice și/sau persoane juridice ai serviciului de iluminat public au obligația de a respecta prevederile prezentului regulament al serviciului de iluminat public și de a-și achita obligațiile de plată stabilite sub formă de taxe locale.

CAP. IV Indicatori de performanță

ART. 102

(1)    Indicatorii de performanță stabilesc condițiile ce trebuie respectate de operatorul serviciului de iluminat public în asigurarea serviciului de iluminat public.

(2)    Indicatorii de performanță asigură condițiile pe care trebuie să le îndeplinească serviciul de iluminat public, avându-se în vedere:

a)    continuitatea din punct de vedere cantitativ și calitativ;

b)    adaptările la cerințele concrete, diferențiate în timp și spațiu, ale comunității

locale;

c)    satisfacerea judicioasă, echitabilă și nepreferențială a tuturor membrilor comunităților locale, în calitatea lor de utilizatori ai serviciului;

d)    administrarea și gestionarea serviciului în interesul comunităților locale;

e)    respectarea reglementărilor specifice din domeniul transportului, distribuției și utilizării energiei electrice;

f)    respectarea standardelor minimale privind iluminatul public, prevăzute de normele naționale în acest domeniu.

ART. 103

Indicatorii de performanță pentru serviciul de iluminat public sunt specifici pentru următoarele activități:

a)    calitatea și eficiența serviciului de iluminat public;

b)    îndeplinirea prevederilor din contract cu privire la calitatea serviciului efectuat;

c)    menținerea unor relații echitabile între operator și utilizator prin rezolvarea operativă și obiectivă a problemelor, cu respectarea drepturilor și obligațiilor care revin fiecărei părți;

d)    soluționarea reclamațiilor beneficiarilor referitoare la serviciul de iluminat

public;

e)    creșterea gradului de siguranță rutieră;

f)    scăderea infracționalității.

ART. 104

În vederea urmăririi respectării indicatorilor de performanță, operatorul trebuie să asigure:

a)    gestiunea serviciului de iluminat public, conform prevederilor contractuale;

b)    înregistrarea activităților privind citirea echipamentelor de măsurare, facturarea și încasarea contravalorii serviciului efectuat;

c)    înregistrarea reclamațiilor și sesizărilor beneficiarilor, organelor de poliție și soluționarea acestora;

d)    accesul neîngrădit al autorităților administrației publice centrale și locale, în conformitate cu competențele și atribuțiile legale ce le revin, la informațiile necesare stabilirii:

-    modului de respectare și de îndeplinire a obligațiilor contractuale asumate;

-    calității și eficienței serviciului furnizat/prestat la nivelul indicatorilor de performanță stabiliți în contractul de delegare a gestiunii și în regulamentul de serviciu;

-    modului de administrare, exploatare, conservare și menținere în funcțiune, dezvoltare și/sau modernizare a sistemului public de iluminat din infrastructura edilitar urbană încredințată prin contractul de delegare a gestiunii;

-    modului de formare și stabilire a tarifelor pentru serviciul de iluminat public;

-    stadiului de realizare a investițiilor;

-    modului de respectare a parametrilor ceruți prin prescripțiile tehnice.

ART. 105

Indicatorii de performanță generali și garantați pentru serviciul de iluminat public sunt stabiliți în Anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul regulament.

CAP. V Raspunderi si sanctiuni

Încălcarea dispozițiilor prezentului regulament atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, după caz, a persoanelor vinovate.

ART. 106

Fapta săvârșită cu intenție contra unei colectivități locale prin, deteriorarea gravă sau distrugerea totală ori parțială a instalațiilor, utilajelor, echipamentelor și a dotărilor aferente sistemului de iluminat public este considerată act de terorism și se pedepsește potrivit legislației în vigoare.

ART. 107

(1) Constituie contravenție în domeniul serviciului de iluminat public și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei următoarele fapte: a) refuzul utilizatorului de a permite operatorului accesul la dispozitivele de măsurare-înregistrare, în scopul efectuării controlului, înregistrării consumurilor ori pentru

executarea lucrărilor de întreținere și reparații;

b)    nerespectarea de către utilizator a termenelor de achitare a contravalorii serviciilor furnizate/prestate;

c)    racordarea la sistemul de iluminat public fără acord de furnizare/preluare, respectiv aviz de branșare/racordare eliberat de operator;

d)    utilizarea fără contract de furnizare/prestare a infrastructurii sistemului de distributie a energiei electrice;

e)    modificarea neautorizată de către utilizator a instalațiilor, utilajelor, echipamentelor și a dotărilor aferente sistemulului de iluminat public;

(2)    Constituie contravenție în domeniul serviciului de iluminat public și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei următoarele fapte:

a)    refuzul operatorului de a permite utilizatorului accesul la dispozitivele de măsurare-înregistrare a consumurilor, când acestea sunt montate în instalația aflată în administrarea sa;

b)    sistarea nejustificată a serviciului de iluminat public sau refuzul de a realimenta utilizatorul după achitarea la zi a debitelor restante.

(3)    Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 10.000 lei la 15.000 lei urmatoarele fapte:

a)    neactualizarea regulamentului serviciului conform prevederilor legale in vigoare;

b)    incalcarea oricarei alte obligatii prevazute de prezenta lege, de regulamentul serviciului sau a reglementarilor autoritatii competente pentru care nu s-a prevazut o sanctiune specifica.

(4)    Constituie contravenție în domeniul serviciului de iluminat public și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 50.000 lei următoarele fapte:

a)    încălcarea de către operator a prevederilor reglementărilor tehnice și comerciale, inclusiv a prezentului regulament, stabilite de autoritățile de reglementare competente, precum și nerespectarea condițiilor asociate licențelor;

b)    refuzul operatorului de a pune la dispoziție autorității de reglementare competente datele și informațiile solicitate sau furnizarea incorectă și incompletă de date și informații necesare desfășurării activității acesteia;

c)    furnizarea/prestarea serviciului de iluminat public în afara parametrilor tehnici cantitativi și calitativi adoptați prin contractul de furnizare/prestare și/sau a celor din normele tehnice și comerciale stabilite de autoritatea de reglementare competentă;

(5)    Constituie contravenție în domeniul serviciului de iluminat public și se sancționează cu amendă de la 30.000 lei la 50.000 lei următoarele fapte:

a)    refuzul operatorului de a se supune controlului și de a permite verificările și inspecțiile prevăzute prin reglementări sau dispuse de autoritatea de reglementare competentă, precum și obstrucționarea acesteia în îndeplinirea atribuțiilor sale;

b)    neaplicarea măsurilor stabilite cu ocazia activităților de control;

c)    furnizarea/prestarea serviciului de iluminat public de către operator fără licență eliberată potrivit prevederilor Legi nr.51/2006 sau cu licență a cărei valabilitate a expirat;

d)    practicarea unor prețuri și tarife mai mari decât cele aprobate de Consiliul Local Iași, în baza metodologiilor stabilite de autoritățile de reglementare competente;

e)    delegarea gestiunii serviciului de iluminat public fără respectarea prevederilor Legii nr.51/2006 și a Legii nr.230/2006 cu modificarile si completarile ulterioare;

f)    aprobarea obiectivelor de investiții aferente infrastructurii tehnico-edilitare a serviciului de iluminat public fără respectarea documentațiilor de urbanism, amenajarea teritoriului și de protecția mediului, adoptate potrivit legii;

g)    nerespectarea de către operator a normelor privind protecția igienei publice și a sănătății populației, a mediului de viață al populației și a mediului;

k)    prestarea serviciului de iluminat public fara aprobarea de catre Consiliul Local Iași a hotararii de dare in administrare sau a contractului de delegare a gestiunii;

l)    atribuirea de catre primar a unui contract de delegare a gestiunii serviciului de iluminat public fara respectarea procedurilor legale;

m)    darea in administrare de catre primar a serviciului de iluminat public unui prestator fara licenta de operare, respectiv incheierea contractului de delegare a gestiunii serviciului cu un prestator fara licenta de operare.

(6) Consiliul Local Iași poate stabili, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.180/2002, cu modificările și completările ulterioare, și alte fapte decât cele prevăzute la alin.(1) - (4), care constituie contravenții în domeniul serviciilor de utilități publice.

ART. 108

(1)    Constatarea contravențiilor prevăzute de prezenta lege și aplicarea sancțiunilor se fac de către reprezentanți împuterniciți ai ministrului mediului, ai ministrului administrației și internelor, ai ministrului transporturilor, ai președinților A.N.R.S.C., A.N.R.E., și ai președinților consiliilor județene și ai primarilor, după caz, conform competențelor stabilite în Legea nr. 51/2006.

(2)    În vederea constatării contravențiilor prevăzute la art.107, reprezentanții împuterniciți prevăzuți la alin. (1) au acces, dacă acest lucru se impune, în condițiile legii, în clădiri, încăperi, la instalații și în orice alt loc, unde au dreptul să verifice instalațiile de utilizare, precum și să execute măsurători și determinări. Atât operatorii, cât și utilizatorii sunt obligați să pună la dispoziție reprezentanților împuterniciți documentele cu privire la serviciul de utilități publice furnizat/prestat.

(3)    Organele de poliție sunt obligate să acorde, la cerere, sprijin reprezentanților împuterniciți.

(4)    Dispozițiile referitoare la contravenții, prevăzute la art.107 și la alin. (1) - (3) ale prezentului articol, se completează cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția prevederilor art. 28.

CAP. VI Dispoziții finale și tranzitorii

ART. 109

(1)    Regulamentul serviciului de iluminat public din Municipiul Iași a fost elaborat în conformitate cu Regulamentul-cadru al serviciului de iluminat public publicat în Ordinul A.N.R.S.C. nr.86 din 20 martie 2007, cu modificarile ulterioare, și se aprobă de Consiliul Local al Municipiului Iasi.

(2)    Operatorii care prestează serviciul de iluminat public au obligația de a întocmi în termen de 30 de zile de la aprobarea prezentului regulament un plan de măsuri care să aibă o durată de maximum 12 luni, în care să fie cuprinse termenele de conformare cu obligațiile ce rezultă din prezentul regulament, în special în privința inventarierii instalațiilor de iluminat, calculării și măsurării parametrilor luminotehnici.

(3) În urma măsurătorilor se va stabili un plan de măsuri pentru aducerea sistemului de

iluminat public la parametrii tehnici prevăzuți în normativele în vigoare.

(4) Până la aprobarea regulamentului de serviciu conform dispozițiilor alin.(1), operatorul va respecta regulamentul - cadru, conform Ordinului nr.86/2007 emis de A.N.R.S.C.

ART. 110

Operatorul care prestează serviciul de iluminat public are obligația de a întocmi un plan de măsuri care să aibă o durată de maximum 12 luni, în care să fie cuprinse termenele de conformare cu obligațiile ce rezultă din prezentul regulament, în special în privința inventarierii instalațiilor de iluminat, calculării și măsurării parametrilor luminotehnici.

ART. 111

În vederea creșterii siguranței cetățenilor și scăderii infracționalității, organele administrației publice locale împreună cu organele de poliție vor stabili modalități de semnalare operativă a cazurilor de nefuncționare sau de funcționare defectuoasă a sistemului de iluminat public.

Presedinte de Sedinta Adrian Florin Boca

ANEXA 1

la Regulamentul serviciului de iluminat public

INDICATORI DE PERFORMANȚĂ PENTRU SERVICIUL DE ILUMINAT PUBLIC

Nr.

crt.

Indicatori de performanta ai Serviciului de iluminat public din Municipiul Iasi

Trimestrul

Total

I

II

III

IV

an

0

1

2

3

4

5

6

1

1.1.

INDICATORI DE PERFORMANȚĂ GENERALI

CALITATEA SERVICIILOR PRESTATE

a

numărul    de    reclamații    privind

disfuncționalitățile iluminatului public pe tipuri de iluminat:

a.1. - stradal a.2. - pietonal a.3. - ornamental

1.1.a = a.1.+a.2.+a.3.

1700

225

225

225

225

900

175

175

175

175

700

25

25

25

25

100

b

numărul de constatări de nerespectare a calității iluminatului public constatate de autoritățile administrației publice locale, pe tipuri de iluminat:

b.1. - stradal b.2. - pietonal b.3. - ornamental

1.1. b = b.1. + b.2. + b.3.

450

50

50

50

50

200

50

50

50

50

200

15

10

10

15

50

c

numărul de reclamații privind gradul de asigurare în funcționare

25

25

25

25

100

d

numărul de reclamații și notificări justificate de la punctele a, b și c rezolvate în 48 de ore

600

600

600

600

2400

e

numărul de reclamații și notificări justificate de la punctele a, b și c rezolvate în 5 zile lucrătoare

30

20

20

30

100

1.2.

1.2.1.

a.

ÎNTRERUPERI ȘI LIMITĂRI ÎN FURNIZAREA SERVICIULUI DE ILUMINAT PUBLIC

ÎNTRERUPERI ACCIDENTALE DATORATE OPERATORULUI

numărul de întreruperi neprogramate constatate, pe tipuri de iluminat a.1. - stradal a.2. - pietonal a.3. - ornamental

1.2.1.a = a.1.+a.2.+a.3.

250

25

25

25

25

100

25

25

25

25

100

15

10

10

15

50

b.

numărul de strazi, alei, monumente afectate de întreruperile neprogramate

25

25

25

25

100

c.

durata medie a intreruperilor pe tipuri de iluminat (ore):

c.1. - stradal (ore)

24

24

24

24

x

24

24

24

24

x

c.2. - pietonal (ore) c.3. - ornamental (ore)

24

24

24

24

x

1.2.2.

întreruperi programate

a.

numărul de întreruperi programate anuntate utilizatorilor, pe tipuri de iluminat

50

50

50

50

200

a.1. - stradal (ore)

48

48

48

48

x

a.2. - pietonal (ore)

48

48

48

48

x

a.3. - ornamental (ore)

48

48

48

48

x

b.

numărul de strazi, alei, monumente afectate de întreruperile programate

25

25

25

25

100

c.

durata medie a intreruperilor programate (ore)

24

24

24

24

x

d.

numărul de întreruperi programate anuntate utilizatorilor, pe tipuri de iluminat

1.2.2.d.= d.1.+d.2.+d.3.

24

d.1. - stradal (ore)

2

2

2

2

8

d.2. - pietonal (ore)

2

2

2

2

8

d.3. - ornamental (ore)

2

2

2

2

8

1.2.3.

întreruperi    neprogramate    datorate

utilizatorilor

50

a.

numărul de întreruperi neprogramate datorate distrugerilor de obiecte apartinand

SîP

10

15

15

10

50

b.

durata medie de remediere si repunere in functiune pentru intreruperile de la punctul a. (ore)

48

48

48

48

x

1.3.

Raspunsuri la solicitarile scrise ale utilizatorilor sau beneficiarilor instalatiilor de iluminat

750

750

750

750

3000

a.

Numarul de sesizari scrise in care se precizeaza ca este obligatoriu raspunsul operatorului

250

250

250

250

1000

b.

Procentul din sesizarile de la punctul a. la care s-a raspuns in termen de 30 zile calendaristice

95

95

95

95

2.

INDICATORI DE PERFORMANȚĂ GARANTAȚI

2.1.

INDICATORI DE PERFORMANȚĂ GARANTAȚI PR

N LICENȚĂ

a.

numărul de sesizări scrise întemeiate privind nerespectarea de către operator a obligațiilor din licență

b.

numărul de încălcări a obligațiilor operatorului rezultate din analizele și controalele ANRSC și modul de soluționare pentru fiecare caz de încălcare a acestor obligații

2.2.

INDICATORI DE PERFORMANȚĂ A

CĂROR NE

RESPECTARE ATRAGE

PENALITĂȚI CONFORM CONTRACTULUI

DE DELEGAR

E A GESTIUN

I

a.

valoarea despăgubirilor acordate de operator în cazul deteriorării din cauze

imputabile lui a instalațiilor utilizatorului

b.

valoarea despăgubirilor acordate de operator pentru nerespectarea parametrilor de furnizare

c.

numărul de facturi contestate de utilizator

d.

numărul de facturi de la punctul c. care au justificat contestarea valorilor

e.

valoarea reducerilor facturilor datorate contestării valorilor acestora

Presedinte de Sedinta Adrian Florin Boca

Anexa 2 la HCL nr. 197 din 30 mai 2018

Caiet de sarcini

al Serviciului de iluminat public din Municipiul Iasi

CAP. 1 - Obiectul caietului de sarcini

ART. 1

Prezentul caiet de sarcini stabileste conditiile de desfasurare a serviciului de iluminat public din Municipiul Iasi, stabilind nivelurile de calitate si conditiile tehnice necesare functionarii acestui serviciu in conditii de eficienta si siguranta.

ART. 2

Prezentul caiet de sarcini a fost elaborat spre a servi drept documentatie tehnica si de referinta in vederea stabilirii conditiilor specifice de desfasurare a serviciului de iluminat public.

Art.3

Caietul de sarcini face parte integranta din documentatia necesara desfasurarii activitatilor de realizare a serviciului de iluminat public si constituie ansamblul cerintelor tehnice de baza.

ART. 4

(1) Prezentul caiet de sarcini contine specificatiile tehnice care definesc caracteristicile referitoare la nivelul calitativ, tehnic si de performanta, siguranta in exploatare, precum si sisteme de asigurare a calitatii, terminologie, simboluri, conditiile pentru certificarea conformitatii cu standardele specifice.

(2) Specificatiile tehnice se refera si la prescriptii de proiectare si de calcul, la verificarea, inspectia si conditiile de receptie a lucrarilor, tehnici, procedee si metode de exploatare si intretinere, precum si alte conditii cu caracter tehnic, prevazute de acte normative si reglementarile specifice realizarii serviciului de iluminat public.

(3) Caietul de sarcini precizeaza reglementarile obligatorii referitoare la protectia muncii, la prevenirea si stingerea incendiilor si protectia mediului, care trebuie respectate pe parcursul indeplinirii si realizarii serviciului de iluminat public.

ART. 5

Terminologia utilizata este cea din Regulamentul serviciului de iluminat public.

CAP. 2 - Cerinte organizatorice minimale

ART. 6

Operatorul serviciului de iluminat public va asigura:

a) respectarea legislatiei, normelor, prescriptiilor si regulamentelor privind igiena si protectia muncii, protectia mediului, urmarirea comportarii in timp a sistemului de iluminat public, prevenirea si stingerea incendiilor;

b) exploatarea, intretinerea si reparatia instalatiilor cu personal autorizat, in functie de complexitatea instalatiei si specificul locului de munca;

c) respectarea indicatorilor de performanta si calitate precizati in Regulamentul serviciului de iluminat public din Municipiul Iasi;

d) intretinerea si mentinerea in stare de permanenta functionare a sistemelor de iluminat public;

e) furnizarea autoritatii administratiei publice locale, respectiv, A.N.R.S.C., a informatiilor solicitate, accesul la documentatiile pe baza carora presteaza serviciul de iluminat public, in conditiile legii;

f) cresterea eficientei sistemului de iluminat in scopul reducerii tarifelor, prin reducerea costurilor de productie, a consumurilor specifice de materiale si materii, energie electrica si prin modernizarea acestora;

g)    prestarea serviciului de iluminat public pentru utilizatorii din aria administrativ -teritoriala a Municipiului Iasi;

h)    personal de interventie operativa;

i)    conducerea operativa prin dispecer;

j)    inregistrarea datelor de exploatare si evidenta lor;

k)    analiza zilnica a modului in care se respecta realizarea normelor de consum si stabilirea operativa a masurilor ce se impun pentru elimnarea abaterilor, incadrarea in norme si evitarea oricarei forme de risipa;

l)    elaborarea programelor de masuri pentru incadrarea in normele de consum de energie electrica pentru rationalizarea acestor consumuri;

m)    realizarea conditiilor pentru prelucrarea automata a datelor referitoare la functionarea economica a instalatiilor de iluminat public;

n)    statistica incidentelor, avariilor si analiza acestora;

o)    instituirea unui sistem de inregistare, investigare, solutionare si raportare privind reclamatiile facute de beneficiari in legatura cu calitatea serviciilor;

p)    lichidarea operativa a incidentelor;

q)    functionarea normala a tuturor componentelor sistemului de iluminat public;

r)    evidenta orelor de functionare a componentelor sistemului de iluminat public;

s)    aplicarea de metode performante de management care sa conduca la functionarea cat mai buna a instalatiilor de iluminat si reducerea consumurilor de operare;

t)    elaborarea planurilor anuale de revizii si reparatii executate cu forte proprii si cu terti si aprobarea acestora de catre administratia publica locala;

u)    executarea in bune conditii si la termenele prevazute a lucrarilor de reparatii care vizeaza functionarea economica si siguranta in exploatare;

v)    eleborarea planurilor anuale de investitii pe categorii de surse de finantare si aprobarea acestora de catre administratia publica locala;

w)    corelarea perioadelor si termenelor de executie a investitiilor si reparatiilor cu planurile de investitii si reparatii ale celorlalti furnizori de utilitati, inclusiv cu programele de reabilitare si dezvoltare urbanistica ale administratiei publice locale;

x)    intierea si avizarea lucrarilor de modernizari si de introducere a tehnicii noi pentru imbunatatirea performantelor tehnico- economice ale sistemului de iluminat public;

y)    alte conditii specifice stabilite de autoritatile administratiei publice locale.

ART.7

Obligatiile si raspunderile personalului operativ al operatorului sunt cuprinse in Regulamentul serviciului de iluminat public din Municipiul Iasi.

ART.8

Conditiile de realizare a reparatiilor (curente si capitale), a investitiilor precum si a cheltuielilor pe care le va face operatorul, modul de aprobare si decontare a acestora in cadrul relatiilor contractuale dintre autoritatea administratiei publice locale Iasi si operator vor fi precizate in Contractul de delegare a gestiunii a serviciului de iluminat public din Municipiul Iasi.

CAP.3 - Sistemul de iluminat public

ART.9

Operatorul are permisiunea de exploatare comerciala, in conditiile legii, a sistemului de iluminat public in aria administrativ - teritoriala a municipiului Iasi.

ART.10

Posturile de transformare care alimenteaza cu energie electrica instalatiile de iluminat public si cele disponibile sunt prezentate in anexa nr. 2.1 la prezentul Caiet de sarcini.

ART.11

Componentele retelei de distributie a energiei electrice care alimenteaza instalatiile de iluminat public si cele care fac obiectul procedurii de preluare de la SC DELGAZ GRID SA, sunt prezentate in anexa 2.2 la prezentul Caiet de sarcini.

ART.12

Inventarul corpurilor de iluminat este prezentat in anexa nr. 2.3 la prezentul Caiet de sarcini.

ART.13

Caracteristicile sistemului de iluminat destinat punerii in evidenta a unor monumente de arta sau istorice, ori a unor obiective de importanta publica sau culturala pentru comunitatea locala, sunt prezentate in anexa 2.4 la prezentul Caiet de sarcini.

ART.14

Caracteristicile pasajelor rutiere sunt prezentate in anexa nr.2.5 la prezentul Caiet de Sarcini.

ART.15

Caracteristicile podurilor, inclusiv a pasajelor sunt prezentate in anexa 2.6 la prezentul Caiet de sarcini.

ART.16

Parcurile, spatiile de agrement, pietele, targurile si altele asemenea sunt prezentate in anexa nr. 2.7 la prezentul Caiet de sarcini.

ART.17

In vederea determinarii costurilor de exploatare si a personalului necesar, se precizeaza:

a)    factorul de mentinere va fi de minim 70%;

b)    descrierea instalatiilor, starea fizica si gradul de automatizare a acestora sunt prezentate in anexa nr. 2.8 la prezentul Caiet de sarcini;

c)    programele de conectare / deconectare a sistemului de iluminat sunt prezentate in anexa nr. 2.9 la prezentul Caiet de sarcini;

ART.18

Prestarea serviciului de iluminat public se va executa astfel incat sa se realizeze:

a) verificarea si supravegherea continua a functionarii retelelor electrice de joasa

tensiune, posturilor de transformare, cutiilor de distributie si a corpurilor de iluminat;

b) corectarea si adaptarea regimului de exploatare la cerintele utilizatorului;

c) controlul calitatii serviciului asigurat;

d) intretinerea tuturor componentelor sistemului de iluminat public;

e) mentinerea in stare de functionare la parametrii proiectati a sistemului de iluminat public;

f) masurile necesare pentru prevenirea deteriorarii componentelor sistemului de iluminat public;

g) intocmirea si actualizarea documentatiei tehnice necesare unei exploatari economice si in conditii de siguranta;

h) respectarea instructiunilor furnizorilor de echipamente;

i) functionarea instalatiilor de iluminat, in conformitate cu programele aprobate;

j) respectarea instructiunilor / procedurilor interne si actualizarea documentatiei;

k) respectarea regulamentului de serviciu aprobat de autoritatea administratiei publice locale sau asociatia de dezvoltare comunitara, dupa caz, in conditiile legii;

l) functionarea pe baza principiilor de eficienta economica, avand ca obiectiv reducerea costurilor specifice pentru realizare a serviciului de iluminat public;

m) mentinerea capacitatilor de realizare a serviciului de exploatare eficienta a acestora, prin urmarirea sistematica a comportarii retelelor electrice, echipamentelor, intretinerea acestora, planificarea reparatiilor capitale, realizarea operativa si cu costuri minime a reviziilor / reparatiilor curente;

n) indeplinirea indicatorilor de calitate ai serviciului prestat, specificati in regulamentul serviciului;

o) incheierea contractelor cu furnizorii de utilitati, servicii,materiale si piese de schimb, prin aplicarea procedurilor concurentiale impuse de normele legale in vigoare privind achizitia de lucrari sau de bunuri;

p) dezvoltarea si modernizarea, in conditii de eficienta a sistemului de iluminat public in conformitate cu programenle de dezvoltare si modernizare elaborate de catre Consiliul Local al Municipiului Iasi, cu programele proprii aprobate de reprezentantii concedentului;

q) un sistem prin care sa poata primi informatii si sa ofere consultanta si Informatii privind orice problema sau incidente care afecteaza sau pot afecta siguranta, disponibilitatea si / sau alti indicatori de performanta ai serviciilor de iluminat;

r) asigurarea, pe toata durata de executare a serviciului, de personal calificat si in numar suficient pentru indeplinirea activitatilor ce fac obiectul serviciului de iluminat public;

s) urmarirea si inregistrarea indicatorilor de performanta aprobati pentru serviciul de iluminat public se va face de catre operator pe baza unei proceduri specifice aprobate de reprezentantii concedentului;

t) instituirea si aplicarea unui sistem de comunicare cu beneficiarii cu privire la reglementarile noi ce privesc serviciul de iluminat public si modificarile survenite la actele normative din domeniu;

u) informarea utilizatorului si a beneficiarilor despre planificarea anuala a reparatiilor / reviziilor ce se vor efectua la sistemul de iluminat public.

Presedinte de Sedinta Adrian Florin Boca

Anexa 2.4

Caracteristicile sistemului de iluminat destinat punerii in evidenta a unor monumente de arta sau istorice, ori a unor obiective de importanta publica sau culturala pentru comunitatea locala

Obiectiv

LUCEDA 70W

TIMLUX P ST

70W

Proiector 150W

Proiector

Superlight

Compact 150 W

Proiector

Superlight

..X    \ ft z

Proiector JET 70

W

1—

LU

—>

O

o > o O cl£

Proiector cu LED

Proiector ST

(HM) 70 W

Proiector ST

(HM) 150 W

Proiector ST

(HM) 250 W

buc.

buc.

buc.

buc.

buc.

buc.

buc.

buc.

buc.

buc.

buc.

Statuia M. Eminescu

2

3

Biserica 40 Mucenici

1

13

5

2

2

7

15

Biserica Sf. Nicolae

11

6

17

Biserica Sf. Petru si Pavel

4

9

9

18

Biserica Sf. Teodori

2

6

5

1

5

7

Parc Copou

2

24

Cladirea Oficiul Starii Civile

26

4

Obiectiv

GLOBLUX S 70W

H

< or i—

CO

<

o

z

H

<

£E -

<    S

<    K

Aparat 100 W

Aparat tip pitic h 1m

Aparat sod 70W

Aparat sod 150 W

Proiector desc ST 150

W

Proiector desc 250 W

Aparat sod 250W

Aparat sod 400 W

Pr. Submersibil150 W

Pr cu LED 300 mm

Pr. Cu fasc ing sod 150

W

Pr cu fasc ing sod 250

W

Pr cu fasc ing sod 70 W

buc

buc

buc

buc

buc

buc.

buc.

buc.

bu

c

buc.

buc

buc

buc

buc

buc

Biserica

Barboi

2

24

13

6

6

Rapa

Galbena

20

22

1

Manastirea

Cetatuia

37

17

6

Biserica Sf. Nicolae

16

8

11

12

Primaria Iasi

3

36

33

3

64

Manastirea

Galata

1

4

46

44

14

2

2

Statuia

Lapusneanu

4

Biserica Sf. Nectarie

5

8

8

12

12

8

Biserica Sf. Anton

8

12

4

Fantana PMI

47

Biserica

Sfanta

Tereza

12

6

4

4

Presedinte de Sedinta Adrian Florin Boca

Anexa nr. 2.2

Componentele retelei de distributie a energiei electrice care alimenteaza instalatiile de iluminat public


Obiectiv

TOTAL STALPI

TOTAL CORPURI

TOTAL RETEA

Str.

Buna Vestire

0

2

0

Str.

Crivat

0

5

0

Fundac

M. Kogalniceanu

0

1

0

Fundac

Ralet

0

2

0

Str.

Hotin

0

19

0

Str.

M. Kogalniceanu

0

17

0

Str.

Mironescu

0

1

0

Str.

O. Botez II

0

9

0

Str.

Oastei

0

18

0

Str.

Pacii

0

10

0

Str.

Palade

0

9

0

Str.

Patria

0

2

0

Str.

Petre Andrei

0

17

0

Str.

Potcoavei

0

8

0

Str.

Ralet

0

9

0

Str.

Sarariei

0

4

0

Str.

Savescu

0

14

0

Str.

Sf. Atanasie

0

3

0

Str.

Simion Barnutiu

0

34

0

Sos

Sos. Stefan cel Mare

0

72

0

Str.

Stoicescu

0

5

0

Stradela

Sararie

0

22

0

Stradela

Savescu

0

2

0

Trecatoarea

Hotin

0

2

0

Str.

Basota

0

6

0

Str.

Bogdan Voda

0

9

0

Bd.

C.A.Rosetti

0

25

0

Str.

Caprelor

0

3

0

Str.

Caraiman

0

2

0

Str.

Cerchez

0

10

0

Str.

Cihac

0

7

0

Stradela

Copou

0

2

0

Str.

Curelari

0

6

0

Str.

Delavrancea I

0

6

0

Str.

Dezrobirii

0

13

0

Str.

Dr. Paulescu

0

6

0

Str.

Gh. Asachi

0

7

0

Str.

Grigore Ghica I

0

19

0

Str.

Grigore Ghica II

0

11

0

Str.

B.P.Hasdeu

0

3

0

Str.

Izbandei

0

1

0

Str.

M. Eminescu

0

8

0

Aleea

Mihail Sadoveanu

0

9

0

Str.

Mihail Sadoveanu

0

74

0

Str.

Marasesti

0

1

0

Str.

Miron Costin

0

9

0

Str.

Nicolae Balcescu

0

16

0

Str.

O.Botez I

0

6

0

Str.

Oituz

0

1

0

Str.

Petre Andrei

0

28

0

Str.

Potcoavei

0

1

0

Str.

Rece

0

4

0

Str.

Roscani

0

12

0

Str.

Sararie

0

49

0

Stradela

Sararie

0

6

0

Str.

Scaricica

0

14

0

Fundac

Sf. Atanasie

0

1

0

Str.

Sf. Atanasie

0

8

0

Stradela

Sf. Atanasie

0

2

0

Str.

Simion Barnutiu

0

1

0

Str.

Soarelui

0

8

0

Str.

Sulfinei

0

13

0

Str.

Sf. Theodor

0

11

0

Str.

Ticaul de Jos I

0

8

0

Str.

Ticaul de Jos II

0

12

0

Str.

Toamnei

0

4

0

Str.

Universității

0

8

0

Fundac

Ursulea

0

5

0

Str.

Ursulea I

0

5

0

Str.

Ursulea II

0

12

0

Str.

Vasile Conta

0

11

0

Str.

Al. Russo

0

2

0

Str.

Buna Vestire

0

4

0

Str.

Cap. Tomida

0

3

0

Str.

Caprelor

0

2

0

Stradela

Caprelor

0

3

0

Bd.

Carol I

0

67

0

Rond

Carol I -Agronomie

0

9

0

Fundac

Codrescu

0

3

0

Str.

Codrescu

0

5

0

Stradela

Copou

0

1

0

Str.

Cucu

0

40

20

Str.

Delavrancea II

0

4

0

Str.

Dochia

0

7

0

Str.

Dr. N. Leon

0

3

0

Str.

Dr. Paulescu

0

3

0

Str.

Fara Nume

0

4

0

Str.

Florentz

0

6

0

Str.

Italiana

0

9

0

Careu bl.

Oastei-Codrescu-Gh. Asachi-Carol I

0

5

0

Str.

Pacurari

0

1

0

Str.

Philipide

0

3

0

Str.

Poligon

0

5

0

Str.

Rapei

0

8

0

Stradela

Scaricica

0

6

0

Str.

Triumfului

0

8

0

Str.

Albinet 1

0

27

0

Str.

Armoniei

0

3

0

Str.

Bogdan Voda

0

1

0

Bd.

Carol I

0

276

0

Fundac

Dochia

0

2

0

Str.

Draghici

0

2

0

Trecatoarea

Duzilor

0

3

0

Str.

Grigore Ghica I

0

2

0

Str.

Independentei, in spatele blocului C15-B15, nr. 15-29

0

7

0

Aleea

Mihail Sadoveanu

0

1

0

Fundac

Nicolae Balcescu

0

4

0

Trecatoarea

Nucului

0

2

0

Str.

Occident

0

2

0

Str.

Orest Trafali

0

3

0

Str.

Otilia Cazimir

0

2

0

Str.

Plevnei

0

2

0

Str.

Rafael

0

1

0

Fundac

Ralet

0

1

0

Fundac

Sararie

0

1

0

Str.

Savescu

0

3

0

Fundac

Sf. Atanasie

0

1

0

Stradela

Sf. Stefan

0

2

0

Aleea

Trandafirilor

0

4

0

Str.

Transeului

0

1

0

Str.

Vulpe

0

3

0

Bd.

Aurel Vlaicu

0

52

0

Str.

Ciric

0

23

0

Stradela

Ciric

0

7

0

Str.

Dr. Savini

0

8

0

Str.

Dr.Vicol

0

18

0

Str.

Eternitatea

0

36

0

Str.

Fantanilor I

0

6

0

Str.

Fantanilor II

0

21

200

Str.

Moara de Vant

0

24

0

Stradela

Moara de Vant

0

12

0

Str.

Tatarasi

0

15

0

Str.

Toma Cozma

0

60

0

Scari

Toma Cozma-Aurora

0

2

0

Bd.

Aurel Vlaicu

0

6

0

Bd.

Carol I

0

22

0

Str.

Ciurchi

0

30

0

Str.

Cristofor

0

4

0

Str.

Elena Doamna

0

18

0

Str.

Han Tatar

0

12

0

Str.

Independentei, in spatele

blocului C15-B15, nr. 15-29

0

3

0

Str.

Ion Creanga

0

51

200

Str.

Metalurgiei

0

35

0

Str.

Sararie

0

23

0

Str.

Tatarasi

0

5

0

Bd.

Tudor Vladimirescu

0

131

0

Str.

Vasile Lupu

0

2

0

Splai

Bahlui

0

44

0

Bd.

Chimiei - mal drept

0

42

0

Bd.

Chimiei - mal stang

45

Bd.

Chimiei - Mangeron-Splai

Bahlui

350

350

11415

Zona strazii

Al. Lapusneanu

89

143

3560

Zona strazii

Golia

41

67

2622

Manastirea

Golia

60

1300

Str.

Ciurchi

0

1

0

Bd.

Dimitrie Mangeron

0

47

0

Str.

Dumbrava Rosie - teren de antrenament

3

24

330

Str.

Elena Doamna

3

16

0

Careu bl.

Oastei-Codrescu-Gh. Asachi-Carol I

8

8

210

Str.

Primaverii

0

43

0

Str.

Sararie

0

17

0

Bd.

Tudor Vladimirescu

0

6

0

Str.

Vasile Lupu

0

2

0

Str.

Vasile Lupu

0

64

0

Str.

Dumbrava Rosie - teren

antrenament

3

24

330

Bd.

Aurel Vlaicu

0

14

1400

Str.

Manolescu

0

2

0

Careu bl.

Oastei-Codrescu-Gh. Asachi-Carol I

36

36

1117

Str.

Stejar

0

34

0

Str.

Al. Vlahuta

0

7

0

Str.

Toma Dumitrescu

0

8

0

Str.

Ionescu

0

7

0

Str.

Turcu

0

6

0

Str.

Ciurchi

0

27

0

Str.

Vascauteanu

0

13

0

Str.

Podu Inalt

0

4

0

Str.

Scoalei

0

7

0

Str.

Tacuta

0

2

0

Str.

Namoloasa

0

3

0

Str.

Penes Curcanul

0

10

0

Str.

Semanatorului

0

7

0

Str.

Victor Babes

0

6

0

Str.

Pojorniciei

0

8

0

Str.

Sipotel

0

19

0

Str.

Popauti

0

7

0

Str.

Belvedere

0

7

0

Str.

Moara de Vant

0

26

0

Str.

Titu Maiorescu

0

5

0

Str.

Caragiale

0

6

0

Str.

Munteni

0

13

0

Str.

Ogorului

0

6

0

Str.

Petru Poni

0

8

0

Aleea

Petru Poni

0

4

0

Str.

Crizantemelor

0

4

0

Str.

Istrate

0

14

0

Fundac

Aurora

0

3

0

Str.

Banat

0

4

0

Str.

Bucovinei

0

11

0

Fundac

Bucovinei

0

2

0

Str.

Calafat

0

3

0

Str.

Calugareni

0

2

0

Careu bl.

Pacurari-P.Poni-Toma Cosma

0

7

0

Careu bl.

Scoala 17

0

4

0

Bd.

Casin

0

2

0

Str.

Cazarmilor

0

4

0

Str.

Dumbrava Rosie

0

30

45

Aleea

Dumbrava Rosie

0

2

0

Str.

Dumbrava Rosie - teren

antrenament

0

6

0

Str.

Flamarion

0

4

0

Str.

Flamura Rosie

0

3

0

Str.

Frederick

0

11

0

Aleea

Grigore Ghica Voda

0

11

0

Str.

Grigore Ghica Voda

0

6

0

Str.

Ion Roata

0

7

0

Stradela

Macazului

0

4

0

Str.

Macazului

0

16

0

Str.

Movila Pacureti

0

8

0

Careu bl.

Oastei-Codrescu-Gh. Asachi-Carol I

12

12

358

Fundac

Olari

0

3

0

Str.

Olteniei

0

8

0

Stradela

Pacuret

0

6

0

Aleea

Pacuret

0

2

0

Str.

Pacuretii Noi

0

8

0

Aleea

Pedagogica

0

4

0

Str.

Rediu

0

20

0

Stradela

Rediu Tatar

0

3

0

Str.

Rediu Tatar

0

4

0

Fundac

Rovine

0

2

0

Fundac

Sipotel

0

2

0

Str.

Toparceanu

0

6

0

Bd.

T. Vladimirescu

0

0

610

Str.

Albinet

0

16

50

Bd.

Aurel Vlaicu

0

8

0

Str.

Aurora

0

12

0

Fundac

Brandusa

0

3

0

Str.

Brandusa

0

34

0

Str.

Bucovinei

0

0

40

Str.

Cazarmilor

0

18

0

Str.

Codrescu

0

0

45

Bd.

Dimitrie Mangeron

0

0

140

Str.

Dragos-Voda

0

10

0

Str.

Franta

0

2

0

Str.

George Cosbuc

0

22

40

Str.

Marta

0

8

0

Str.

Nicolau

0

0

60

Fundac

Olari

0

2

0

Varianta

Rediu

0

12

0

Str.

Rosiori

0

2

0

Str.

Sevastopol

0

2

0

Str.

Spancioc

0

16

0

Str.

Spital Pascanu

0

30

0

Str.

Stroici

0

7

0

Str.

Teodoreanu

0

5

0

Str.

Tufescu

0

2

0

Fundac

Valter Maracineanu

0

3

0

Str.

Valter Maracineanu

0

17

0

Str.

Verdes

0

3

0

Str.

Albinet

0

0

35

Str.

Alistar

0

4

0

Careu bl.

ANL Metalurgie

16

16

6100

Careu bl.

ANL Pacurari

0

2

0

Fundac

Aurel Vlaicu

0

5

0

Str.

Aurora

0

7

0

Str.

Balusescu

0

8

0

Str.

Beldiceanu

0

4

0

Bd.

C.A.Rosetti

0

2

0

Fundac

Calarasi

0

2

0

Stradela

Calarasi

0

2

0

Str.

Cazarmilor

0

0

93

Str.

Constantin Ramadan

0

5

0

Aleea

Copou

0

4

0

Str.

Cupidon

0

4

0

Str.

de Nord

0

5

0

Str.

Dorobanti

0

6

0

Str.

Dragos-Voda

0

1

0

Str.

Elena Doamna

0

0

16

Fundac

Emil Racovita

0

2

0

Str.

Emil Racovita

0

5

0

Fundac

Eternitatea

0

5

0

Str.

Fagului

0

10

0

Str.

Frederick

0

4

0

Str.

Fulger + Verdes

0

10

0

Str.

Galateanu

0

6

0

Str.

George Cosbuc

0

0

47

Str.

Jelea

0

4

0

Str.

Marchian Folescu

0

2

0

Str.

Micsunelelor

0

5

0

Stradela

Mironescu

0

8

0

Str.

Mironescu I

0

7

0

Str.

Mironescu II

0

8

36

Str.

Misai

0

4

31

Str.

Mizil

0

7

0

Stradela

Mizil

0

4

0

Str.

Nicorita

0

11

0

Stradela

Nicorita

0

10

0

Str.

Noua

10

0

Careu bl.

Oastei-Codrescu-Gh. Asachi-Carol I

10

10

402

Str.

Padurii

0

20

0

Str.

Petre Ispirescu

0

6

0

Str.

Petru Poni II

0

2

0

Str.

Podoleanu

0

4

0

Str.

Radu Mihai

0

2

0

Str.

Rojnita

0

2

0

Str.

Rufeni

0

7

0

Str.

Sararie

0

1

0

Str.

Soficu

0

7

0

Str.

Stihii

0

1

0

Stradela

Tudor Vladimirescu I

0

12

51

Stradela

Tudor Vladimirescu II

0

5

0

Str.

Vanatori

0

6

0

Str.

Vantului

0

10

0

Str.

V. Lupu

0

0

92

Str.

Zorilor

0

5

0

Str.

Armoniei

0

0

62

Str.

Ateneu

0

6

0

Str.

Bas Ceaus

0

4

0

Str.

Belvedere

0

0

23

Str.

Calarasi

0

0

21

Str.

Capsunelor

0

3

0

Str.

Constantin Ramadan

0

0

37

Str.

Florea I

0

4

0

Str.

Fulger

0

0

55

Fundac

Moara de Vant

0

4

0

Careu bl.

Pacurari-Carol I-Toma Cozma

43

43

824

Str.

Padurii

0

0

51

Str.

Pictorului

0

20

0

Str.

Profesor Paul

0

6

0

Str.

Sipotel

0

0

45

Scari

T. Cozma - Aurora

0

0

42

Careu bl.

ANL Pacurari

17

23

500

Str.

Cazarmilor

3

3

100

Str.

Crizantemelor

2

2

100

Str.

Fagului

2

2

110

Parc

Parc Tepro

2

3

100

Varianta

Rediu

7

7

300

Str.

Tacuta

10

10

400

Str,.

Prof Paul

0

0

50

Fundac

Mircea

0

4

0

Fundac

Tanjala

0

2

0

Str.

Apelor

0

2

0

Str.

Brațului

0

2

0

Str.

Pantel

0

5

0

Str.

Prof. Dancinescu

0

3

0

Str.

Sorogari

0

5

0

Str.

Florea II

0

4

0

Str.

Timpului

0

6

0

Str.

Trompetei

0

3

0

Stradela

Vantului

0

2

0

Trecatoarea

Ciobanului

0

2

0

Str.

Rojnita

0

2

0

Str.

Ion Borcea

0

4

0

Str.

Al. Vlahuta

0

1

0

Str.

Abrahamfi

0

2

0

Str.

Titu Maiorescu

0

1

0

Fundac

Oastei

0

1

0

Str.

Marta

0

12

0

Fundac

Frederick

0

4

0

Str.

Istrate

0

1

0

Str.

Misai

0

1

0

Str.

Palade

0

1

0

Str.

Nicolae Balcescu

0

2

0

Str.

O.Botez I

0

1

0

Str.

Ralet

0

1

0

Fundac

Mieilor

0

1

0

Str.

Dezrobirii

0

1

0

Str.

Calarasi

0

16

0

Str.

Cantacuzino

0

7

0

Str.

Trofeelor

0

3

0

Str.

Donose

0

4

0

Str.

Stejar

0

1

0

Str.

Orest Trafali

0

1

49

Soseaua

Sararie, nr. 18

0

1

0

Fundac

Dr.Vicol

0

4

0

Str.

Philipide

0

0

43

Str.

Sf. Teodor

0

0

44

Str.

Calarasi

0

0

41

Str.

Sararie-intrare partie

0

1

0

Fundac

Aurel Vlaicu

0

2

0

Str.

Armoniei

0

2

0

Str.

Varianta Rediu

0

1

0

Str.

Veronica Micle

0

4

4

Str.

Stroici

0

5

0

Stradela

Moara de Vant

0

5

0

Fundac

Vantului

0

1

0

Str.

Vanatori

0

2

0

Str.

Mihail Sadoveanu

0

3

0

Str.

Movila Pacureti

0

2

0

Str.

Spancioc

0

2

0

Str.

Pictorului

0

1

0

Calea

Sambetei

0

1

0

Bd.

C.A.Rosetti

0

9

0

Str.

Toma Dumitrescu - Stadion

Emil Alexandrescu

0

25

0

Careu bl.

Donose-I.Creanga-Savini-

Stejar

0

2

0

Str.

George Cosbuc

0

3

0

Str.

Agricultori

0

3

40

Scari

Aurora - Toma Cozma

0

1

45

Careu bl.

Istrate-Vascauteanu-V.Babes

0

4

0

Str.

Simion Barnutiu

0

1

0

Str.

Macazului

0

1

0

Str.

Vasile Conta

0

1

0

Fundac

Bucovinei

0

1

0

Fundac

Cazarmilor

0

4

0

Str.

Basota

0

1

0

Str.

Olteniei

0

4

0

Str.

Rufeni

0

1

0

Str.

Curelari

0

1

0

Careu bl.

Basota- Roscani

12

12

288

Str.

T. Dumitrescu - Stadion

0

0

60

Bd.

Aurel Vlaicu

0

2

150

Str.

Simion Barnutiu

0

0

40

Fd

Frederick

0

0

20

Str.

Movila Pacuret

0

0

40

Al.

Pacuret

0

0

50

Str.

Rachiti

0

7

25

Str.

Sararie-intrare partie

0

3

0

Aleea

Macazului

5

5

120

Careu bl.

Oastei-Codrescu-Gh. Asachi-Carol I

9

9

694

Parc

Copou

0

0

2958

Str.

Porumbului

0

9

0

Str.

Obreja

0

11

0

Str.

Nisipari

0

7

0

Str.

Motilor

0

4

0

Str.

Sapte Oameni

0

19

0

Str.

Vultur

0

5

0

Str.

Ceahlau

0

6

0

Str.

Locotenent Caranda

0

6

0

Str.

Holboca

0

2

0

Stradela

Gradinari

0

16

0

Str.

Aviatiei

0

22

0

Str.

Avionului

0

12

0

Str.

Lascar Catargiu

0

26

0

Statuia

Eminescu

0

4

0

Bd.

C.A.Rosetti

0

5

0

Parc

Copou

89

152

3598

Bd.

Lascar Catargiu

0

19

110

Str.

N.Gane

0

9

0

Str.

V. Pogor

0

5

0

Str.

Dumbrava Rosie - teren

antrenament

5

5

20

Piata

Independentei

0

24

0

Careu bl.

Pacurari-Carol I-Toma Cozma

41

42

1325

Stradela

Gradinari

0

4

0

Piata

Natiunii

0

27

0

Careu bl.

Scoala 17

8

8

705

Careu bl.

Al. Vlahuta - intrare blocuri

9

9

316

Str.

Aterizaj

0

6

0

Str.

Lt. Popovici

0

8

0

Str.

Marginei

0

17

0

Careu bl.

Savini-Stejar-Ion Creanga

22

22

674

Str.

Lt. Negel

0

11

0

Str.

Mistretului

0

6

0

Str.

Zborului

0

6

0

Str.

Avionului

0

1

0

Str.

Holboca

0

7

0

Str.

Pinului

0

7

0

Str.

Capitan Protopopescu

0

11

0

Str.

Rafael

0

2

0

Careu bl.

Basota- Roscani

3

3

137

Careu

Pacurari - P.Poni-T. Cozma

0

0

340

Careu

Donose-I.Creanga-Savini-

Stejar

0

0

685

Aleea

M.Sadoveanu I

0

5

0

Aleea

M.Sadoveanu II

0

3

0

Str.

B.P.Hasdeu

1

1

30

Str.

Capitan Protopopescu

0

2

0

Careu bl.

Pacurari-P.Poni-Toma Cosma

42

42 810

39

Careu

Ciric-Stejar-Fantanilor

0

0

150

Careu bl.

Savini-Creanga-Pictorului

29

29

1011

Careu bl.

Donose-I.Creanga-Savini-

Stejar

21

21

0

Careu bl.

Scoala 17

4

4

30

Str.

Dr.Vicol

2

2

70

Careu bl.

Sf.Theodor-Eminescu-

Independentei

0

30

40

Str.

Holboca

0

4

0

Str.

N.Gane

0

5

0

Str.

Palade

1

1

30

Parc

Copou

10

29

708

Bd.

Sararie

2

2

70

Statuia

Eminescu

0

1

40

Stradela

Gradinari

0

0

150

Str.

Apelor

1

1

45

Str.

Basota

1

1

0

Str.

Calugareni

1

1

35

Bd

Chimiei

19

19

863

Careu bl.

Ciric-Stejar-Fantanilor

26

26

712

Parc

Copou

47

61

0

Str.

de Nord

2

2

75

Aleea

Gr.Ghica Voda

6

6

220

Str.

Izbanzii

2

2

50

Str.

M.Sadoveanu

1

1

50

Stradela

Moara de Vant

1

1

45

Str.

Movilei

3

6

248

Careu bl.

Pacurari-P.Poni-Toma Cozma

0

0

165

Careu bl.

Pantel-Eternitate-Ciric-Stejar

16

16

1252

Str.

Podoleanu

1

1

40

Careu bl.

Pantel-Eternitate-Ispirescu-

Stejar

0

0

959

Str.

Rufeni

1

1

45

Careu bl.

Savini-Stejar-V.Lupu

25

25

730

Str.

Sorogari

1

1

40

Str.

Trofeelor

2

2

55

Str.

V.Babes

1

1

45

Str.

V.Lupu

0

20

0

Str.

Vantului

2

2

75

Sos.

Rediu

0

0

239

Careu bl.

T.Maiorescu-Copou-Istrate-

Carol

15

15

389

Careu bl.

Istrate-Vascauteanu-V.Babes

3

3

130

Careu bl.

Rosetti-Rufeni-Eternitate-

Marta

4

4

199

Careu bl.

Pantel-Eternitate-Ispirescu-

Stejar

36

36

0

Careu bl.

Pantel-Eternitate-Ciric-Stejar

24

24

10

Careu bl.

T. Vladimirescu-Tatarasi-Mizil

0

0

450

Bd.

Chimiei

3

3

40

Careu bl.

T.Vladimirescu-Misai-Apelor-

Eternitate

12

12

293

Careu bl.

Ciric-Stejar-Fantanilor

1

1

0

Careu bl.

Gradinari+Mosu

0

64

50

Str.

Stanciu

0

3

0

Str.

Mihai Voda

0

3

0

Str.

Oancea

0

20

0

Str.

Mitropolit Iosif

0

2

0

Fundac

Delfin

0

1

0

Str.

Hanciuc

0

3

60

Str.

Ciornei

0

6

0

Careu bl.

V.Lupu-Han Tatar-Ciornei

0

5

160

Str.

Delfin

0

6

0

Str.

Mahu

0

3

0

Str.

Mioritei

0

4

0

Careu bl.

T.Vladimirescu-Padurii-

Prof.Paul-Misai

12

12

784

Careu bl.

Basota- Roscani

1

1

126

Str.

Florentz

1

1

45

Str.

N.Balcescu

1

2

40

Str.

V.Babes

0

1

0

Str.

Aeroportului

0

8

0

Str.

Smardan

0

19

0

Str.

Ghica Voda

0

13

0

Str.

Uranus

0

17

0

Str.

Adunati

0

13

0

Str.

Alba

0

5

0

Aleea

Bucsinescu

0

3

0

Aleea

Elena Doamna

0

4

0

Aleea

Ornescu

0

3

0

Str.

Barbu Lautaru

0

6

30

Careu bl.

Scoala 17

1

1

50

Careu bl.

Elena Doamna-

T.Vladimirescu-Padurii

0

4

0

Careu bl.

Gradinari

7

7

225

Careu b

Pantel-Eternitate-Ispirescu-

Stejar

0

0

129

Careu bl.

Pantelimon-Conductelor-

T.Vladimirescu

5

5

248

Careu bl.

Popauti-Pacurari-Var.Rediu

10

10

328

Careu bl.

Primaverii-T.Vladimirescu-

Calea Chisinaului

0

5

0

Careu bl.

Primaverii-Tutora-Splai Bahlui

99

99

3244

Careu bl.

Savini-Creanga-Pictorului

0

0

20

Careu bl.

Savini-I.Creanga-V.Lupu

0

0

200

Careu bl.

Rufeni

2

2

0

Careu bl.

T.Vladimirescu-Padurii-

Prof.Paul-Misai

12

12

45

Careu bl.

Tatarasi-Mizil-V.Lupu

13

19

30

Fundac

Zlatausi

0

4

0

Str.

Fericirii

0

2

30

Str.

Fierbinte

0

3

0

Str.

Heliade

0

2

0

Str.

Maior Popescu Eremia

0

6

0

Str.

Malu

0

2

0

Str.

O.Cazimir

0

17

35

Str.

Prof.Sesan

0

2

0

Str.

Venerei

0

16

140

Str.

Zimbrului

0

6

0

Str.

Zlatausi

0

4

0

Str.

Zmeu

0

4

0

Careu bl.

Ciric-Stejar-Fantanilor

0

1

0

Careu bl.

Pantel-Eternitate-Ciric-Stejar

1

1

0

Careu bl.

Popauti-Pacurari-Cazarmilor

23

45

807

Careu bl.

Primaverii-Tutora-Splai Bahlui

79

79

2483

Str.

Heliade

4

5

120

Str.

Moldovei

0

13

0

Str.

Taietoarei

3

15

150

Parc

Expozitie

57

57

4157

Careu bl.

T. Vladimiescu-Cucu-E.

Doamna - Pădurii

0

0

952

Careu bl.

Pacurari-Popauti-Cazarmilor

0

0

45

Careu bl.

Tepes Voda-T.Vladimirescu-E.

Doamna

0

0

739

Bd.

T.Vladimirescu 30-30A

0

1

0

Parc

Expozitie

0

1

0

Careu bl.

Tepes Voda-Smardan-

Taietoarei-Tudor Vladimirescu

21

21

0

Stradela

Caprelor

0

1

0

Parc

Expozitie

66

131

70

Bd.

Aurel Vlaicu

0

8

130

Str.

Aeroportului

0

3

0

Esplanada

Alee blocuri Han Tatar

(Oancea)

0

28

0

Careu bl.

T.Vladimirescu-V.Lupu-Ciornei

14

13

500

Careu bl.

Pacurari-ICozma-Carol I (G.Ibraileanu)

0

0

100

Careu bl.

T. Vladimirescu-Cucu-Elena

Doamna-Padurii

34

34

980

Careu bl.

Ciurchi-Han Tatar-V.Lupu

42

42

2486

Str.

Gen.Berthelot

0

11

0

Str.

Holboca

0

5

0

Str.

Prof.P.Culianu

0

4

0

Str.

V.Lupu

0

1

0

Biserica

40 Mucenici

1

23

40

Biserica

Sf.Nicolae

0

17

320

Biserica

Sf.Petru si Pavel

4

18

431

Biserica

Sf.Teodori

2

14

198

Careu bl.

Ciurchi-Han Tatar-V.Lupu

434

434

11510

Careu bl.

T. Vladimirescu-V.Lupu-Ciornei

1

0

0

Aleea

M.Sadoveanu

0

1

0

Careu bl.

T.Vladimirescu-V.Lupu-

Oancea

0

0

38

Str.

Aviatiei

0

3

0

Str.

Pantelimon-Conductelor

20

26

115

Biserica

Sf.Petru si Pavel

0

4

0

Str.

Ciric

2

2

70

Str.

Bucovinei

0

4

100

Careu bl.

T. Vladimirescu-Cucu-Elena

Doamna-Padurii

4

4

120

Stradela

Ciurchi

0

3

0

Str.

Crizantemelor

0

4

160

Str.

Simion Barnutiu

4

7

50

DN28

DN 28

186

196

8173

Careu bl.

Donose-Stejar-I .Creanga

8

8

0

Careu bl.

Smardan-Uranus-Prof.Sesan-

Sf.Lazar

26

26

644

Str.

Oancea 19

9

9

292

Careu bl.

Smardan-Uranus-Prof.Sesan-

Sf.Lazar

23

23

691

Str.

Deliu

0

4

0

Fundac

Pacurari

0

2

0

Fundac

Pacurari 156

0

4

0

Str.

Spital Pascanu

0

2

0

Fundac

V.Conta

0

2

0

Esplanada

Pacurari

9

10

232

Parc

Copou

2

26

220

Careu bl.

Pacurari-P.Poni-Toma Cosma

4

5

120

Str.

Caprelor

4

4

102

Str.

Petru Poni

1

2

40

Aleea

Copou

7

7

182

Str.

Ciurchi 86

4

4

163

Careu bl.

Prof.Sesan-Sf.Lazar

5

5

150

Parc

Ciurchi

23

23

726

Careu bl.

Prof.Sesan-Sf.Lazar

0

4

150

Careu bl.

Donose-Stejar-I.Creanga

4

4

0

Str.

Rece

0

1

30

Str.

M.Eminescu

0

1

30

Str.

Sarariei

0

6

0

Str.

Pictorului

0

1

790

Str.

V.Lupu

0

47

1467

Str.

Pantelimon

1

1

40

Str.

Viticultori

0

26

825

Fundac

A.Vlaicu

0

6

0

Stradela

Gradinari

8

8

281

Str.

Transilvaniei

0

11

350

Str.

Viticultori

0

27

375

Str.

Dealul Zorilor

0

34

0

Str.

Prof.P.Culianu

0

4

450

Str.

Ianov

0

6

0

Str.

Ignat

9

11

338

Stradela

Prof.P.Culianu

0

8

0

Aleea

Prof.P.Culianu

0

17

320

Str.

V.Lupu

0

2

781

Str.

Aterizaj

0

8

0

Str.

Bucur

3

4

110

Str.

Dealul Zorilor

20

20

1665

Str.

Frederick

0

2

0

Aleea

Ghica Voda

9

9

551

Aleea

Gradinari

0

2

0

Str.

N.Gane

2

2

77

Str.

Pictorului

0

5

115

Str.

Prof. P. Culianu

0

18

242

Str.

V.Lupu

0

8

228

Str.

Viticultori

7

8

1519

Ramificatie

Viticultori

0

8

260

Intrare

Viticultori

0

4

175

Str.

V.Lupu

0

10

58

Str.

Podgoriilor

0

23

543

Aleea

Ghica Voda

19

19

160

Parc

Grigore Ghica

19

19

520

Str.

Vultur

0

1

30

Str.

Drum Aeroport

772

88

4650

Drum

Metalurgie

0

57

2316

Str.

Podgoriilor

0

10

0

Zona

Bularga PT436

0

0

71

Zona

Bularga PT432a

0

0

47

Zona

T. Neculai PT601-602

31

25

1457

Zona

T. Neculai PT 605

11

0

539

Zona

Prudentei PT592-593

8

1

399

Zona

Str. Stramosilor PT580

7

0

80

Zona

Al. T. Neculai PT 601-PT605

5

0

259

Str.

Moara de Foc

0

2

5

Str.

Sg. Gr. Ioan

0

4

10

Zona

Al. T. Neculai PT597

4

6

536

Parcare

Pasaj Nicolina

0

8

90

Zona

Decebal PT141

39

0

1666

Zona

Dacia PT 469

28

0

1284

Zona

Dacia bl. ANL

10

0

504

Zona

Dacia PT 454

12

2

557

Zona

Dacia PT404-PT 409

8

0

312

Zona

Dacia PT580-PT 409

14

3

689

Esplanada

C. Negri

0

20

0

Str.

Cuza Voda

0

2

10

Bolta

Stomatologica

0

4

30

Zona

Decebal PT 139-PT222

48

48

2272

Zona

Decebal PT 222

8

8

445

Zona

Dacia PT 470

20

22

1169

Zona

Dacia PT409

16

9

687

Zona

Piata Voievozilor

5

2

1183

Str.

Manta Rosie

1

28

117

Zona

ANL Alexandru

1

2

85

Str.

Mitropolit Varlaam

3

3

1015

Zona

Str. Sarmisegetuza - loc de joaca

3

3

87

Str.

Al. Lapusneanu

0

9

220

Str.

Splai Bahlui Mal Stang

0

1

3

Bd.

Stefan Cel Mare - Fantana

arteziana

0

47

95

Zona

Dacia

23

17

1102

Parc

Casa de Cultura - Bd. Socola

17

0

497

Parc

Clopotari

13

5

584

Sos.

Bucium

0

2

2120

Zona

Cartier Alexandru

0

3

9

Zona

ANL Alexandru

0

1

3

Zona

Dacia - PT 406

19

0

872

Zona

Hlincea PT 604

24

23

1136

Piata

Palat

0

21

109

Pasaj

Alexandru Cel Bun

0

0

1290

Biserica

Sf. Tereza - Nicolina

7

33

415

Str.

C. Negri

0

16

0

Pasaj

Alexandru Cel Bun

0

0

1294

Zona

Spital Militar

0

6

0

Zona

Casa de Cultura PT 330

30

4

1439

Zona

Dacia PT 474

16

16

923

Zona

Parc Clopotari

9

0

365

Str.

Stramosilor PT580

10

0

928

Zona

Biserica Catolica Belvedere PT

595-597

30

30

1454

Str.

Prudentei PT 591-594

8

8

436

Ext zona PT 298 - PT 177 Aleea Rozelor

24

Bd.Poitiers

14

32

IA Manastirea Galata

6

60

IA Primaria Iasi

10

25

IA Statuie Lapusneanu

4

40

Ia Biserica Sf.Nectarie

10

53

727

Ext zona Selgros PT 600

5

5

194

Ext zona Dacia PT 473

5

9

368

Ext zona Gara PT 520

13

7

496

Ext zona ANL Alexandru

5

5

216

Ext str. Carpati

179

Ext zona PT 298 - PT 131 - PT 177

76

Ext zona PT 298 - Cotnari - PT 177

96

Ext zona PT 131 - PT 132 Al. Rozelor

46

33

254

Reab str.Prof. N. Bucur

5

20

Reab.bd.Poitiers

20

80

Bd. Socola si Bucium

177

989

IA Bis Sf. Anton

4

24

289

Ext zona Bularga PT 432

5

5

253

Ext zona Podu Ros

2

2

48

Ext zona Dacia PT 473

31

21

1.374

Bd.Poitiers

133

Str.Tabacului - Piata Dacia

1

30

Parcare zona Carrefour

1

4

Sos.Nicolina

173

868

Pasaj Nicolina

33

1155

Str. Visan

53

53

1590

Pasaj O. Bancila

71

93

2130

Rapa Galbena - scari

22

22

660

Drum Venetia

63

63

1890

ANL Gradinari

33

33

1400

N.Iorga nr.5, bl.C5

1

5

Ext zona Dacia PT 473

33

19

1.552

Ext cartier Socola PT 67

45

2.459

Ext Parc Podu Ros

26

26

1.064

Str.A.Lapusneanu

10

20

Str.Cuza Voda

11

25

Parc Piata Voievozilor

99

198

Bd.Socola si Bucium

25

804

Bd.Poitiers nr.33. bl.B4

180

1

5

Primaria Iasi

115

993

Manastirea Galata

13

107

1.263

Ext zona PT 600 - Piata CUG

32

1.169

Ext zona PT 604 - str.Hlincea

17

868

Ext bd. Socola - stanga

443

Ext cartier Socola PT 67

2

192

Ext zona PT 134 Bularga

60

Ext zona PT 387 Bularga

76

Ext zona PT 432 - PT 433 Bularga

105

Ext zona PT 432 - PT 387 Bularga

1

72

Ext zona PT 387 - PT 134 Bularga

1

79

Ext zona PT 436 - PT 433 Bularga

1

4

Ext zona Mircea + str.Cicoarei

4

4

275

Ext zona PT 298 - Podu Ros

5

2.420

Ext zona PT 131 - PT 132 Al.Rozelor

2.666

Ext zona PT 604 - str.Hlincea

9

418

Ext zona PT 298 - PT 131 - PT 177

39

832

Ext zona PT 131 - PT 132 Al.Rozelor

16

20

Ext zona PT 132 - Al.Rozelor

44

Ext zona N.Iorga - hot.Conest

12

12

438

Zona Nicolina

123

246

Ext str. Hlincea

23

23

1.415

Ext str.Hlincea

5

6

190

Rapa Galbena

1

Cartier Bucium

40

Bd.Nicolae Iorga

203

1.108

Trec. Trei Ierarhi

3

10

Manastirea Trei Ierarhi

8

52

1300

Zona M.Rosie, Poitiers, Bucium

12

24

Zona Aleea Decebal

11

22

Str.Sf.Lazar

35

190

IA Primaria Iasi

14

110

Bd.Pacurari

391

2.640

Zona Manastirea Golia

4

90

Ext cartier Mircea

2

2

88

Ext cartier Centru

3

4

108

Bd. Socola si Bucium

167

831

Ext zona sos.Nicolina nr.1-25

14

20

770

Ext zona str.Clopotari nr.2-4

6

6

254

Ext zona bd.Poitiers cam CUG

10

10

680

Ext zona str.Sturdza - Tehnoton

13

13

545

Ext zona str. V.Ureche bl.M5-M6

4

4

180

Ext zona Dacia bl.2A - 253

19

15

805

Ext zona cartier Bularga

35

35

1.886

Ext zona al.T.Neculai

17

17

973

Str.Decebal nr.28

5

10

Fundac Paun nr.29 - 31

3

149

Str. Razoarelor

160

Bd.Socola si Bucium

42

406

Cartier Frumoasa

3

3

Zona Strand - Cicoarei

19

49

Sos.Nicolina nr.255

4

17

Zona cimitir Buna Vestire

996

Str.Plaiesilor nr.23

3

6

Cartier Bucium

1

3

Zona Selgros / Piata Cug

13

50

Str.Cerna

28

110

IA Bis. Sf.Nicolae

47

389

Splai Bahlui / Cerna - Pod

14

355

Cartier Bucium

61

228

Zona Tutora - Sc. O.Cazimir

24

2

Zona N.Iorga

27

Zona D.Cantemir

4

Str.Musatini nr.27, bl. H12

1

Str. Nicolina nr.15, bl.K1

1

Piata Voievozilor nr.5, bl.A9

1

Str.Atelierului nr.1, bl.A9

1

Parcare Pacurari

35

Parcare str.Cerna

170

Zona Selgros/ Piata Cug

225

IA Piata Unirii

37

19

Str.Sarmisegetuza

32

112

Sos.Nationala

63

249

Parc Saulescu

63

105

Esplanada Unirii

42

42

Str.Podisului - parcela 44

1

3

Str.Valea Adanca

4

41

Zona Tutora - bl.B2, P3, I1, P2

15

15

Str.Atelierului nr.1, bl.A9

1

1

Zona Strand - Cicoarei

4

16

Cartier Bucium

80

648

Zona Podu Ros

22

295

Ext zona Pacurari - Niciman

6

6

189

Ext zona Inculet

1

1

39

IA Rapa Galbena3

43

470

ANL Dacia - ext.

3

3

132

ANL Alexandru

5

17

Cartier CUG - T.Neculai / V.Adanca

8

Cartier Galata

1

5

Cartier Socola

57

197

ANL Dacia - ext.

1

ANL Alexandru

110

Cartier Socola

79

279

Cartier Centru

8

102

Cartier Galata

2

7

Parc Mitocul Maicilor

18

10

Parcare Tribunal

52

12

IA Rapa Galbena

33

33

132

Ext. Al.T.Neculai

14

14

637

Ext str.Lacului

4

4

120

Ext str.Buridava

5

5

169

Cartier Socola

103

419

Cartier Nicolina

84

361

Cartier Galata

2

6

Rond Podu Ros

7

42

Parc Palat

64

82

Parc Tetru National

48

288

Sos Barnova

1

4

Esplanada Palat

36

254

Zona Golia

22

122

Cartier Socola

13

80

Cartier Nicolina

49

251

Cartier Frumoasa

193

913

Parc Teatru National

12

12

Parc Palat

24

24

Cartier Cug - T.Neculai/V.Adanca

6

8

IA Manastirea Cetatuia

64

1.145

Parc Teatru National

8

16

Cartier Socola

2

4

Stradela Canta nr.1

70

Cartier Bucium

200

799

Sos.Nationala/Splai

80

334

Cartier Frumoasa

88

351

Cartier Bucium

127

987

Splai Bahlui

39

176

Bd.Silvestru

106

401

Cartier Centru

143

Cartier Galata

55

Al.Decebal

2

Parc Clopotari

15

Parc Podu Ros

12

12

Cartier Pacurari

195

Cartier Centru

313

984

Bd.Silvestru

26

194

Cartier Centru

167

578

Cartier Galata

427

651

Cartier Centru

11

503

Cartier Galata

251

672

Bd.Alexandru

130

460

Piata Voievozilor

148

Cartier Pacurari - ext

30

30

990

Cartier Galata

529

1.500

Bd.Alexandru

70

Calea Chisinaului

75

Cartier Cantemir

16

Cartier Pacurari - ext

20

20

860

Cartier Galata

30

77

Cartier CUG - T.Neculai/V.Adanca

83

380

Bd.N.Iorga nr.37

1

Calea Chisinaului

390

Piata Nicolina

14

40

Str.Greierul

1

3

Pasarela Stramosilor - Cicoarei

6

155

Cartier Pacurari - ext

12

12

522

Cartier Cug - T.Neculai/V.Adanca

27

81

Str.Palat

265

Str.E.Honoriu

1

5

IA Bis.Barboi

12

63

1.021

ANL Dacia - ext.

9

14

385

Cartier Cug - T.Neculai/V.Adanca

49

144

Parc Primarie

20

20

Cartier Socola

44

107

Cartier Galata

48

4

Esplanada Palat

26

Str.Tutora si Calea Chisinau

58

200

Str.Tutora si Calea Chisinau

220

950

Str.Tutora si Calea Chisinau

1

94

Piata Cug

4

70

Str.Frumoasa

2

6

Splai Bahlui - pasarela

1

3

Aleea Podisului

1

5

Str.Lacului

1

3

Cartier Pacurari 1

149

382

Cartier Pacurari 1

50

180

Str.Palat

1

4

Aleea Strugurilor

2

6

Parcare S.Sporturilor

16

60

Str.C.Porumbescu

6

18

Bd.Independentei si str.E.Doamna

98

495

Str.Sararie si E.Doamna

18

76

Parc vis a vis Sala Sporturilor

6

12

Str.Podisului

5

13

Cartier Pacurari 2

170

582

Str.Luca Arbore

43

117

Cartier Dacia

403

1.293

Str.Cicoarei - extindere

6

7

264

Cartier Dacia

96

96

Cartier Pacurari 1

88

88

Cartier Pacurari 2

70

70

Cartier Centru

152

152

502

Ext zona Nicolina 1 str.Orientului

17

710

Ext zona Dacia PT 409, PT 401

2

2

943

Ext zona Galata PT 484

5

197

Ext zona Dacia PT 580

13

15

793

Ext Pasaj Pacurari

5

6

272

Str.Dealu Bucium

90

Str.Cerna nr.15, bl.O11

3

9

Aleea Mircea cel Batran, bl.N1, N2

2

3

Ext zona PT 105 Decebal

32

33

1.476

Ext zona PT 331 Mircea

12

12

463

Ext zona PT 355 - PT 351 Mircea

19

19

672

Ext zona PT 351 - PT 352 Mircea

15

15

658

Ext zona PT 471 - Dacia

70

Ext zona PT 491 Mircea

14

4

614

Ext zona PT 713 Valea Adanca

49

Ext zona PT 353 Mircea

14

573

Ext zona PT 355 - Mircea

21

847

Ext.str.Diminetii

14

534

Ext zona str.Voievozilor nr.26

1

1

4

Str.Libertatii - deposit mobila

4

160

Ext zona Decebal PT 347

35

16

1.585

Ext zona Decebal PT 130

4

152

Ext zona Decebal PT 130

20

835

Ext zona Decebal PT 347

4

6

204

Ext zona Diminetii

5

320

Ext zona Mircea PT 482

13

471

Ext zona Mircea PT 486 - PT 494

14

4

588

Ext zona Mircea PT 489

13

585

Ext zona Mircea PT 354

12

1

460

Bd.Anastasie Panu

47

455

Bd Stefan cel Mare

40

400

Bd. Stefan Cel Mre si Sfant

51

102

1115

Ext zona Decebal PT 347

15

3

636

Ext zona Decebal PT 130

3

99

Ext zona Decebal PT 105

19

1.065

Ext bd.Dacia nr.34, bl. SC9

3

137

Str.Palat

103

847

Ext zona Billa

13

2

557

Ext zona Mircea PT 354

3

187

Ext zona Decebal PT 129

546

Componentele retelei de distributie a energiei electrice care alimenteaza instalatiile de iluminat public

Care fac obiectul procedurii de preluare de la SC DELGAZ GRID SA

Nr.PT

stilpi

LES(m.)

LEA

(m)

corpuri

zona alimentata

2

22

800

60

0

Str. Th. Palady pana la Sarariei, M. Kogalniceanu - toata, str. Ralet, L. Catargi intre Palady si

Pinului, str. Pinului, Str. Gen Berthelot si Trandafirilor

4

0

50

0

0

Str. T. Cozma intre Istrati si la inters. Cu P. Poni, Scoalei, Turcu, Colt Manolescu, Belvedere ,

Tacuta, Ponoare

8N

4

0

630

0

Str. V. Conta spre N. Balcescu, Independentei intre Balcescu si Casa Studentilor, Carol I - intre fundatie si Gen. Berthelot, fata Casa Studentilor, Parc Casa Studentilor

10

0

60

0

0

str. Splai Bahlui fata Lucoil,str Sf Andrei de la intersectia cu closca pina la Palat,str si str-la Col.Langa,str.Semnului partial,str I psilanti,str si str-la Trei I rarhi,str si trecatoarea Iancu

Bacalu,Trecat. Ion Mincu,str Trantomir,str Ghibanescu,str Traian,str Mitropoliei,

11

6

250

0

0

str Iordachi Lozonschi

12

0

50

660

0

N. Balcescu de la Independentei pana in fata spitalului, si in fata la Policlinica, parc Piata Natiunii,

Bd. Independentei - intre N. Balcescu si Piata Natiunii (partea spitalului)

13

2

150

1600

0

careu blocuri (B-UL Poatiers),LEA str Cetatuia

14

0

600

0

0

Piata Unirii,str Muzicescu dreapta,casa casatoriilor stilpi ornamentali

17

0

400

0

0

LEA str. Roscani, str Silvestru str Balti,str Pavlova,str Luminii,str Morilor,str Functionarilor,str Gospodari,str Semnului partial,str Podul de Piatra ,str Splai Bahlui vizavi de Lucoil,Pasarela

Alexandru ,str Strapungere Silvestru,str-la Silvestru,str Perju

19

2

30

60

0

Corpuri de iluminat de pe fatada blocului B-ul Indepedentei

21

4

350

210

0

LEA str. Dancu,str Cuza Voda de la intersectia cu str armeana,Parc Teatrul National,str Bratianu

23

15

50

1230

0

Str. E. Doamna - partea maternitatii pana la strada Padurii, Bd. T. Vladimirescu de la statia Padurii pana la Bucsinescu, stradela E. Doamna, Mr. Irimia Popescu, Fd. E. Doamna, Str. Alba

28

8

200

840

0

Str. Aurora, Parc Copou, B-ul Carol I - de la Spital Parhon la Costachescu, primul st. de la Aurora in jos,B-ul Carol de la Aurora in sus pe stanga pana la G. Cosbuc, Dr. Vicol, Al. Ghica Voda-Al. Gr.

Ghica de la Dr. Vicol la G. Cosbuc, Penes Curcanu, MAcazului, scari Aurora

29

13

500

0

0

Str. M. Costachescu, Str. Sarariei de la L. Catargi (1 mai jos) pana la Costachescu, Sos. Sarariei intre Costachescu pana la strada Poligon, Str. Poligon

30

0

200

960

0

Sos. Stefan Cel Mare partea de sus, Str. P. Andrei - toata, Al. Gr. Ghica Voda pana la inters. Cu

Sos. Stefan Cel Mare , Str. Tafrali, Dr. Leon, Carol de la inters. Cu Costachescu pana la Sos. Stefan Cel Mare , Prof. Borcea, Al. Filipide

31

0

50

540

Str. T. Dumitrescu, D. Rosie de la Cosbuc pan ala Gradina Botanica, Carol I de la T. Dumitrescu in jos pana la Cosbuc, Dr. Vicol 2 stalpi spre Fagului, str. Fagului, Frederick, G. Cosbuc toata

35

0

110

1140

0

Str. Aviatiei, Lt. Popovici, 7 Oameni, A. Vlaicu (de la intersectia cu A. Vlaicu fara tramvai - in dreptul

PT 145), strada spre APAVITAL, Fd. A. Vlaicu, Aterizaj. Avionului si Lt. Negel

37

19

120

1140

0

Str. Tatarasi: de la T. Vladimirescu pana la Spital Neuro Chirurgie, Bd. T. Vladimirescu de la statia Padurii la Bucsinescu, Str. Mizil , Str. Galatanu, Tufescu, partial Calarasi

39

0

100

120

0

Str. Ciornei, Str. V. Lupu intre Oancea si V. Lupu linie tramvai, Str. Pictorului din dreptul spital Neuro - ambele sensuri si V. Lupu partea postei pana la Dr. Savini

41

0

300

1350

0

Str. Palat de la St cel mare spre Podu Ros, Splai Bahlui de la Podu Ros spre Podu de piatra la ELSACO

42

0

100

0

0

Str.Romana,str. Ion Neculce,str Dacia

43

0

0

1100

0

B-ul Socola, str Venianim Costache

45

0

230

1440

0

Sos. T. Neculai de la Sos. Nicolina la Sos Galata+ strazile laterale,str.Arhitect Berindei de la nr 114, la Sos Nicolina, str Perjoaia , Sos Nicolina de la str Salciilor la B-ul Poitiers ambele sensuri, str Miroslava, pasarela Poitiers de la Sos Nicolina pe partea pietei CUG, bretea spre piata, aleea T. Neculai din Sos T. Neculai

48

0

0

780

0

Bd. D. Mangeron - jumatate, , Taietoarei, Randunica, Barbu Lautaru, Trec. Doamnei, lampadari luxten Tepes Voda

49

2

620

1980

0

str Trei Fintini,sos Bucium

50

0

900

0

0

Str. E. Doamna de la O. Cazimir in sus

58

25

1050

0

0

str Anastasie Panu ,Piata Palat, Esplanada teatru Luceafarul

70

0

60

1230

0

sos Nationala ,Rond podu Ros, str Nicolina de la pd.Ros pina la pasaj Nicolina , linia de trmvai rond Cantemir-podu Ros

72

0

300

0

0

Str. T. Cozma de la Piata Pacurari pana la Tacuta, P. Poni, Sipotel, Cazarmilor de la piata Pacurari pana la nr. 14, Str. I. Roata, Semanatorului si tot cartierul Crucea Rosie, Ogorului, Munteni si spate Luck Oil

73

0

200

1620

0

Calea Chisinaului LEA clasica stilpi RATC

74

0

0

1320

0

STr. Al. Vlahuta, Bd. Carol de la Vlahuta la T. Dumitrescu, Parc Expozitie, D. Rosie pana la Al.

Vlahuta -mai putin 4 stalpi in jos

75

0

0

1590

0

Str. T utora - partea spre Primăverii, Pod Podu Ros, Splai Bahlui - intre Pod Ros si Complex

Primăverii

76

0

100

360

0

Splai Bahlui drept de la complex alimentar pina la salvare 13 stilpi RATC +LEA

77

0

150

1800

B-l N.Iorga de la Podul de Piatra la Pasaj Nicolina ,16 stilpi cu TIYR +29 stilpi cu TIYR

80

0

100

440

0

Splai Bahlui de la ELSACO pina la intersectia cu Ipsilanti ,str Fund.Tanasescu retea comuna ,str Buznea retea comuna

81

0

100

2310

0

sos Bucim zona casa de oaspeti

82

0

160

1410

0

B-ul Poitiers de la Manta Rosie la Cetatuia ambele sensuri

84

13

450

0

0

Esplanada Medicina Str. Universitatii 4 stalpi de la Independentei in sus

85

0

150

1800

0

Str. Pacurari de la fundatie(mai putin ultimii 4 stalpi de la Carol) pana la P. Poni - stanga,careu blocuri str G.Ibraileanu

89

0

50

0

0

Al. M. Sadoveanu de jos pana la Ursulea si strada Ursulea, Bd. Carol stanga pe coborare 4 lampi si rondul pe jumatate

90

0

40

0

0

sos is voinesti de la calea galata la iesire is, str podisului de la is-voinesti la platoul insorit, str strugurilorde la is -voinesti prima intrare, la is voinesti a 2 intrare, str galbeni, str azilului, str manastirii

91

14

500

0

0

str Saulescu,Parc Guliver,str Horia ,str.P.Movila de la Saulescu pina la str Arcu 8 stilpi Eon +TIYR ,Aleea Uzinei ,

92

0

100

1110

0

str pacurari de la nr 127, la cismeaua pacurari, str niciman

93

0

70

0

0

Carol I - intre Gh. Asachi si Oastei, lampadari luxten Oastei-Codrescu-Carol I

94

0

600

0

0

str Arcu de la sos Arcu la P.Rares str Arcu de la de la Gindu- parcare P-ta Unirii, str Gindu, str

Talpalari, str Prof Cujba ,str Horia intre Gindu si Saulescu, de la sos Arcu la muzicescu, str muzicescu, fata coriolan parcare Tarom 3 stilpi +LES ,str P.unirii 10 stilpi ,str Arcu 12 stilpi

RATC+LES

103

0

250

540

0

Bd. Independentei de la Restaurant Bucegi - Piata Natiunii

PA

104

0

200

1380

0

B-ul Socola 3stilpi+LES,Rond Podu Ros 2 stilpi +LES,B-ul Tutora Pod Ros-Tesatura 15 stilpi,Calea Chisinaului 15 stilpi pina La B-ul T.Vladimirescu cu LEA clasica,str Primaverii intre Tutora si Socola

8+8 stilpi +TIYR

105

15

50

390

0

Aleea Decebal

116

21

710

0

0

Str. L. Catargi pana la Th. Palady, Fd. L. Catargi, N. Gane, V. Pogor si Parc Pogor, Buna Vestire, Sulfinei

125

18

600

0

Manolache Draghici, Rece, Dr. Cihac, Sf. Teodor, Sf. Atanase , O, Botez, N. Balcescu: intre Spiridon si Sararie

126

0

50

650

0

B-ul D.Cantemir 15 stilpi+LEA clasica,B-ul N.Iorga de la pasarela Nicolina pina la B-ul

D.Cantemir(10 stilpi+TIYR,14 stilpi+TIYR),bretea Nicolina -N.Iorga 9 stilpi cu TIYR

127

0

600

0

0

careu blocuri lampadari zona D.Cantemir

128

6

240

0

0

Aleea Nicolina careu blocuri,

131

16

50

480

Aleea Nicolina ,Aleea Rozelor LES +LEA,lampadari careu blocuri

132

0

100

1520

0

careu blocuri Aleea Rozelor,B-ul N.Iorga+Socola 29 stilpi+LEA,bretea Nicolina-N.iorga 9 stilpi+LEA

133

12

500

0

careu blocuri 5 lampadari metalici,Esplanada C.Negri 7 stilpi ornamentali

134

0

50

0

str Bularga, str Vladiceni ,

140

9

200

160

0

careu blocuri str Decebal,str Decebal LEA+LES

141

10

400

1150

0

careu blocuri Decebal,sos Nationala de la Podul de Piatra spre Podu Ros 25 stilpi +TIYR

142

4

350

800

sos Nationala mal drept Bahlui de la Podu de Piatra pina la Pod Sf Parascheva 20 stilpi +TIYR

146

24

700

210

0

str Sf.Sava,str.Agata Birsescu(5 lampadari metalici+9 stilpi beton+TIYR),str I.Baciu,str.Armeana Str.Cuza Voda,str.Dancu,Fundatura Armeana(retea comuna),parc Teatru National 12 stilpi ornamentali

150

9

230

270

0

str A.Crihan Cartier Mircea cel Batrin

151

16

35

1200

0

Str Moara de Vint de la Little Texas pina la sos Ciric,sos. Ciric partial

156

0

0

330

0

Str. Ciurchi de la iesirea de la Complex Ciurchi pana la intersectia cu strada Stanciu, Str. Stanciu,

Str. Mosu pana in Bd. Chimiei, lampadari scari Oancea

158

7

550

260

0

lampadari careu bl. Ciurchi-Han Tatar - V. Lupu, strada V. Lupu - de la Salina(V. Lupu nr. 128) la

Pod Metalurgiei, lampadari alei spre Gradinari, str. Ciurchi de la V. Lupu la iesirea de la Complex Ciurchi - bl. 119A

176

0

0

510

0

Bd. Primaverii - Pod T. Vladimirescu pana la Cal. Chisinaului - partea dreapta,

185

9

60

870

0

Str. Oastei - partea de sus, Carol intre Oastei si Spital Parhon, Codrescu de la Oatei la Costachescu

197

0

60

0

0

str Otilia Cazimir (2 stilpi-retea comuna),str Zmau 3 stilpi retea comuna)

198

0

120

1190

0

Sr. O. Mayer, Bd. Primaverii de la Cal Chisinaului pana la Bd. T. Vladimirescu - partea salvarii, Bd. T. Vladimirescu de la Mall la Cal. Chisinaului - ambele sensuri, Bd. Chimiei - de la pod T. Vladimirescu pana la BMT

201

9

150

600

0

B-ul Socola de la Str Arapului la Primaverii

203

0

250

600

0

B-ul Socola de la Granit pina la pasarela pe drepta str Bariera veche,str cronicar Mustea

210

13

150

390

0

Ghe. Asachi, Codrescu de la oastei la L.Catargi, Oastei - partea dinspre blocuri, strada Fara Nume

211

15

750

0

0

V. Babes, Vascauteanu, Pojorniciei, Istrate, T. Maiorescu

222

9

180

560

0

str Decebal 9 stilpi beton (LEA+LES),B-ul N.Iorga de la TNT pina la Podu de Piatra14 stilpi+TIYR

226

9

360

0

0

str Primaverii spate complex comercial 9 stilpi+LEA,careu blocuri

238

10

400

0

0

str 14 Decembrie 1989 4 stilpi EON +LES ,2 stilpi metaliuci str Horia ,str Horia intre Saulescu si

Stefan cel Mare 4 stilpi

252

0

200

0

0

Str. Rojnita, V. Lupu - de la Oancea in jos spre Bucsinescu, Strada si Stradela Vanatori, Miorita,

Ateneu, Delfini

253

0

600

2280

0

sos Birnova pina la PT 2 Vamasoaia,Fd.Bucium ,sos Bucium dr+stg

254

0

100

0

strada V. Lupu: de la intersectia cu Han Tatar pana la Salina (V.Lupu 128)

255

0

0

300

0

strada Ciric - toata, Str. Stejar, Eternitatede la P. Ispirescu pana la strada Ciric, str. Fulger, P. IspirescuStr. Tatarasi vis-â-vis de AteneuStradela Ciric, scari Tepro, lampadari intre blocuri

261

0

130

1530

0

Al. Gr. Ghica Voda, I. Teodoreanu, Caragiale, Cantacuzino, D. Rosie de sus pana la Al. Vlahuta, Toparceanu, Carol I stanga de la Vlahuta in sus si rondul pe stanga pe urcare

262

21

925

450

0

Str.Sarariei de jos pina la T.Savescu,str Stihii,str Basota Colt Indepedentei-Cucu-Elena Doamna

263

0

250

420

0

strapungere Silvestru partea cu Mc Donald de la rond gara la O. Bancila, careu bl I7

268

0

150

660

0

str cerna de la Lidl la Romstal

270

10

330

0

10

careu bl Alexandru cel Bun

271

22

470

690

12

careu bl, bd.Alex.cel Bun, fata bis Sf nectarie, bd ACB de la pas.ACB la pod Mircea, Sarmisegetuza de la pod Mircea la str Musatini, bl H15

272

22

700

0

22

careu blocuri Alexandru cel Bun

273

36

1140

0

36

careu blocuri Alexandru cel Bun

275

30

970

0

30

careu blocuri Alexandru cel Bun

276

25

1100

1650

25

careu bl, bd ACB de la p-ta voievozilor la bis sf nectarie (vis-â-vis), 2 stalpi pe pasarela ACB

277

6

260

0

6

careu blocuri Alexandru cel Bun

281

23

650

0

23

careu bl, piata voievozilor spre neptun

283

21

600

0

21

careu bl piata voivozilor zona cinema

286

11

300

0

Eaplanada banca Tiriac 11 stilpi ornamentali

284

56

1600

0

32

Careu bl.Piata Voievozilor

289

2

30

80

0

Drum aeroport si zona ciuperca

298

0

30

525

str Nicolina intre Aleea Rozelor si rond Podu Ros 9 stilpi,Rond Podu Ros 6 stilpi

302

13

600

390

0

str Anastsie Panu

304

8

400

710

Baciunschi partea cu Billa, strap silvestru de la Bacinschi la O. Bancila

321

24

900

600

24

careu bl, bd Alexandru cel Bun de la Sarmisegetuza la Piata Voievozilor

322

17

700

0

17

careu bl, zona scoala Alexandru cel Bun

323

56

920

990

23

careu bl. Alexandru cel Bun

324

8

270

0

8

careu bl. Alexandru cel Bun

325

18

610

0

18

careu bl. Alexandru cel Bun

326

14

450

0

14

careu bl. Alexandru cel Bun

327

8

270

0

8

careu bl. Alexandru cel Bun

331

13

260

390

0

careu bl, str cerna de la A Crihan la str mare, str A crihan 3 st(fata bl ED)

332

0

480

360

0

B-ul Poitiers intre Manta Rosie si sos Bucium ambele sensuri

345

0

0

120

0

Careu bl sos Nationala

348

20

580

690

0

str Mitropolit Varlaam,str N.Iorga (13 stilpi beton +7 lampadari metalici Mitropolit Varlam+B-ul N.Iorga

23 lampi cu TIYR)

351

0

30

0

0

careu bl. Mircea cel Batrin

352

14

290

420

0

careu bl, str MCB de la nr 3 (Lic ec de turism) la str cerna

353

3

160

100

0

careu bl str Cerna Mircea cel Batrin

354

5

20

180

0

careu bl, str Mircea Cel Batrin din Cerna 5 stalpi

355

0

30

0

0

careu bl, Mircea Cel Batrin

363

5

155

990

0

careu bl, sos nationala de al bis. Anton de Padova la pasarela pietonala gara

364

5

180

0

5

careu bl sos Nationala zona F-ca Tigarete

365

10

350

0

10

careu bl sos Nationala nr 42 D,Alex. Cel Bun nr 62 bl D3

366

8

260

0

8

careu bl sos Nationala zona Bl E3,Alex.cel bun

368

10

250

0

10

careu blocuri sos Nationala bl 42 B

371

8

240

0

0

careu bl canta 8

372

3

300

600

0

lampadari Munca Invalizilor

373

4

200

0

0

lampadari blocuri cimitir evreiesc- Pacurari spate Mimoza, spate munca invalizilor

374

5

240

0

0

careu bl 545

377

29

270

790

0

careu blocuri 5 lampadari metalici bl C1 +3 lampadari spate CEC ,str C.Negri de la str St.cel Mare

pina la Barboi (10 stilpi metalici+TIYR ,2 st ornamentali 6 stilpi beton +TIYR ) str Barboi (3 lampadari metalici,8 st beton mari +TIYR),str E.Doamna (13 st.beton=2 st metalici RATP ) Rond Tramvai10 lampi +TIYR str Golia 1 st beton

378

4

100

780

0

careu bl, B-ul Poitiers de la s-la Cetatuia la Selgros

381

5

80

445

0

str Vovideniei partial.str Indepedentei, str. G.Enescu .Parcare Golia

382

13

80

280

0

str Indepedentei.str T.Burada.str Vovideniei.str V.Stroiescu

383

2

400

60

0

str Cuza Voda curte interioara (gang) 7 stilpi beton mari +TIYR si 4 lampadari metalici

384

14

370

630

0

careu bl B-ul Indep. (5 lampadari metalici),3 stilpi ornamentali spate Farmacia Sf Paraschiva,str Indepedentei de la Muzicescu stilpi RATC 18 st +TIYR

400

17

410

240

0

str Cicoarei, cart Cicoarei, str Poienilor, str Caramidari intre s-la Caramidari si Dalas

401

0

30

0

0

careu blocuri str Procopiu,str Drobeta

402

5

130

540

0

careu bl B-ul Dacia de la nr 43 ,bl DC 8,la Sarmisegetuza

403

0

200

180

0

bd Dacia de la Bicaz la str Vitejilor

404

11

300

990

0

careu bl, al sucidava,m, bd dacia de la sarmisegetuza la bicaz, str sarmisegetuza intre bd dacia si tabacului

405

0

0

180

0

careu bl cartier Dacia str Amurgului,str Sucidava

406

2

230

510

0

str Tabacului de la str Vitejilorl la parcare vis-â-vis de bis. Catolica

409

4

30

1370

0

careu blocuri.str Stramosilor, B-ul Dacia

411

11

300

330

0

str Sarmisagetuza intre str Dobreta si B-ul Dacia,cicoarei(cartier Dallas)

412

20

100

1550

0

str Gradinari (Parcului)pina la Mosu ,str Gradinari perpendicular pe V.Lupu,B-dul Chimiei sala sport-Iulius Mall

413

8

220

0

8

Str. Parcului nr. 8-10-12-14 (pana la bazinul de inot)

414

16

440

0

16

Lampadari strada Parcului 22, bl. B6 - fata si spate

415

5

150

0

5

lampadari fata bloc strada Parcului nr.3, bl. C4

416

10

275

0

10

lampadarii din curte interioara Str. Gradinari nr.2, bl. D1 - spate

417

5

150

0

5

lampadari spate strada Gradinari nr.6, bl. A45

418

8

400

1800

8

lampadari curte interioara spate bl. Bd. Chimiei 41, bl. F33, lampadari Gradinari 18, bl. F16 - spate,

Bd. Chimiei de la pod Metalurgiei - Iulius Mall, Bd. Chimiei - BPT - Pod Metalurgie, Bd. Metalurgiei de la pod Metalurgiei - Callea Chisinaului

419

10

130

180

4

Al Gradinari nr 8 -fata si spate

420

5

170

0

0

str Pantelimon Halipa de la nr 11 la 13

422

15

240

270

0

str Orientului de la nr 11 la nr 13 ,str Salciilor de la str Bradului la Ghe Doja ,Ghe Doja de la 13 la 15 ,careu bl.821,809,808,806,805,816,G5.

424

22

190

630

0

Careu bl,str Salciilor de la nr 11 la13 ,str Salciilor de la inte. cu Orientului la sos Nicolina ,str

Orientului de la nr 1 la 13,str P.Tutea de la str Orientului la LIDL

425

17

250

1050

0

Str A Sesan(13 stilpi+TIYR)str sf Lazar spre Hala 5 stilpi pina la str Zimbru,B-ul D.Mageron de la fac. Electro.pina la Podu Ros 17 stilpi RATC +TIYR ,str PoduRos Sf Lazar10 stilpi +TIYR

426

6

50

240

0

str A.Sesan 6stilpi EON +LES

432

8

0

240

0

Cartier Bularga

433

7

30

210

0

Cartier Bularga

434

10

30

300

0

Cartier Bularga

436

3

30

100

0

Cartier Bularga

437

16

400

1560

0

Cartier Bularga

444

7

200

1470

0

lampadari ANL Metalurgiei, str. V. Lupu - pe partea cladirii EON(de la Cal. Chisinaului - inters. Cu A. Vlaicu, piata 2 Baieti, Bd. Chimiei(pod Metalurgii si Combeton)

445

15

210

450

0

careu bl Str Salciilor Bl 828,str Egalitatii Bl 827

446

15

170

450

0

careu bl, egalitatii, orientului de la egalitatii la minervei, minervei, gh doja de la minervei la egalitatii

447

8

90

320

0

careu bl, str bradului de la intersectia cu linia CFR la str salciilor

448

7

25

400

0

careu bl, str ciresica

452

13

550

810

0

partial rond tramvai, bd stramosilor de la rond la columnei, str columnei, str simionescu

462

10

520

930

0

bd dacia 67, bl DE2 la depou RATP, bd dacia de la stramosilor la bd dacia 45, bl DC 9

463

7

25

210

0

str buridava cartier Dacia

469

7

290

240

0

partial rond tramvai, tabacului de la rond tramvai pana la columnei

470

0

30

0

0

careu blocuri cartier Dacia

471

33

560

1140

0

tabacului de la columnei la buridava, vitejilor, bd dacia intre vitejilor si columnei simionescu de la vitejilor la columnei

473

0

30

0

0

careu bl SC 5, parțial vitejil;or

474

0

30

0

0

careu bl ANL str vitejilor

482

15

300

450

0

careu bl str Lotrului str Vamasoia

484

18

470

540

0

careu bl, str P Schiopu, str V Urech de la Calea Galatii la salciilor, hatman sendrea de la V Urechia la cerna arh berindei de la nr 66A la 108

485

20

200

240

0

careu bl cartier Galata I zona C.Termica

486

2

150

60

0

rezerva FLASH

487

8

220

780

0

careu bl, str crisului de la calea galata la pod mircea, calea galata de la biserica la pod nicolina

489

8

280

240

0

careu bl str. Vamasoaia

491

8

60

320

0

careu bl cartier Galata II bl F2 B,E2

494

12

160

360

0

Calea Galatii de la CFR la Cerna, careu bl, Cerna de la Calea Galatii la LIDL

501

11

320

0

11

careu bl cartierTigarete II Bl A6

502

8

250

0

8

careu blocuri B11,B12,B15,carter Tigarete II

504

35

1250

930

35

careubl, bd Alexandru bcel Bun de la piata la Sarmisegetuza, Sarmisegetuza de la bd Alex. Cel Bun la sos Nationala, str olt

505

8

420

150

8

careu bl, nationala de la pasarela pietonala la pasarela ACB

506

13

570

360

13

careu bl, bl 1215 cartier Tigarete III

508

16

500

120

6

careu bl, str milcov de la pasarela ACB la milcov 24, bl 1203

509

12

250

0

0

careu bl, str milcov

510

6

400

0

0

lampadari spate Prof. Paul 5, bl. 337 si fata - stalpi de beton, spate Prof. Paul 4, bl. P9, Str. Apelor

511

17

810

0

0

lampadari spate bl. Bd. T. Vladimirescu 7 - spate, Bd. T. Vladimirescu:intre Pod. Fier si Padurii -stanga

513

7

150

210

o

Str. Eternitate: din Pod Fier pana la nr. 60, Str. Cucu ambele sensuri, Str. E. Doamna - stanga pana l astrada Padurii, Str. Rufeni, Beldiceanu , Vantu, lampadari luxten Roscani, MArta

514

6

490

0

0

lampadari luxten Cucu-T. Vladimirescu-Conductelor - spate blocuri

517

19

490

0

0

lampadari Luxten - T. Vladimirscu 22, bl. 330 - spate, M. E. Popescu, Str. Padurii, Bd. T.

Vladimirescu : intre Padurii si Pod. Fier

518

9

400

0

0

lampadari din spatele postului, Bd. CA Rosetti intre Pod Fier si strada Timpului(dupa peco)

521

10

1000

0

0

careu bl. Luca arbore16, 28, canta de la rond la Serg Gr. loan

522

9

260

0

0

careu bl Canta 39

523

8

260

0

0

careu canta 504-506, 518

524

16

220

330

0

luca arbore 16, pana la sg gr ioan, careu bl luca arbore516, str sg serg ioan spre canta

525

0

0

450

0

canta de la stindardului la canta 30

526

4

150

0

0

careu bl canta 40

527

3

150

720

0

canta de la intersecia cu scoala E Cuza, pacurari de la scoala E.Cuza, str Muntenimii intre Pacurari si Moara 1 mai, careu bl 540

530

11

350

0

0

careu Bl. V.Alexandri (11 lampadari metalici)

532

8

300

960

0

careu bl sos Arcu de la Bacinschi la str Garii, sos Arcu fata Vointa str Garii intre Arcu si strap

Silvestru partea Zugravi, strap Silvestru de la Garii la Bacinschi rapa Galbena, Fatu str Pacurari4 st de la rond Eminescu, str Pacurari de la rond la Cismeaua Pacurari, Spinti, Cismeaua Pacurari

533

3

120

0

0

zugravi, careu bl F6

534

12

250

0

0

careu bl str Garii nr 16 bl L24,str Zugravi nr 7 ,lampadari

535

4

120

1500

0

careu bl str garii de la gara la podu de piatra, rond podu de piatra, silvestru de la bloc E.ON la str garii

541

7

200

0

0

lampadari blocuri stradela Gradinari nr.37, bl. B2

542

27

150

660

0

lampadari blocuri stradela Gradinari nr.23, bl. B1, Stradela Gradinari - stalpii mari de beton pana la inters. Cu V. Lupu si careurile de blocuri adiacente stradelei Gradinari

544

9

200

90

0

careu bl pacurari49, bl. 546

545

2

160

600

0

sos pacurari de la kaufland la scoala cuza

546

12

150

880

0

Sos. Pacurari parcare spate LuckOil, Sos. Pacurari intre Luck Oil si nr. 14 - in spate, Sos. Pacurari de la Luck Oil la Munca invalizilor - partea dreapta

548

9

40

300

0

str Ghica Voda,9 stilpi +TIYR

550

19

900

0

0

str Grigore Ghica,curtea de apel 19 stilpi ornamentali,str Anastasie Panu 7 stilpi RATC+LES

552

8

545

0

0

careu bl A.Sesan ,str Moldovei str Zimbru,str.Adunati,str Malu,retea comuna, str Sf Lazar 9 stilpi +TIYR,12 stilpi +LES

553

3

120

0

0

IN Palass careu blocuri 3 lampadari

555

4

250

1280

0

nu mai exista acum este PT 555 nou str Sf Constantin (str Palat in fata la Palass 4 stilpi beton mari,str Palat stilpi RATC+TIYR 32 buc)

556

25

675

120

0

careu bl , lacului, carpati spre libertatii, libertatii intre carpati si pasarela nicolina, st ornamentali esplanada nic 2

557

3

120

0

0

careu bl str Clopotari bl 922A,bl 922B,bl 920A,bl 920B

559

9

230

0

0

careu bl 549,551,552,553,cartier Nicolina II str Pompieri,str Lacului

560

17

200

400

0

careu bl, str lacului partial

561

7

200

120

0

careu bl, carpati spre frumoasa, frumoasa intresos nicolina si clopotari

562

13

450

0

0

careu bl 643,644,647,648, str frumoasa intre clopotari si libertatii

563

16

600

0

0

careu bl Nicolina II str Izvor,str Libertatii

564

19

210

300

0

careu bl 609,610 ,str clopotari intre str ovidiu fata profi

565

3

120

0

0

stradela Clopotari spre libertatii

566

4

260

0

0

careu bl , 4 st str Clopotari

567

19

50

620

0

str Clopotari

568

12

350

2040

0

careu bl 623, str Libertatii de la piata cug la str carpati

569

28

150

720

0

careu bl parc clopotari, str clopotari de la str ovidiu la str frumoasa

570

13

1980

0

0

careu bl 597, Moara de foc de la Muntenimii la Octav Bancila ambele sensuri, str. Muntenimii

572

8

330

300

0

lampadari T. Cozma-Pacurari - P. Poni-Neculau, Str. Pacurari de la Profi la P;. Poni - partea stanga, Str. Neculau

574

12

170

360

0

rond tramvai Canta, Luca Arbore de la rond la nr 16

575

4

260

350

0

Canta de la sg Gr loan la moara 1 mai, careu bl. Razboieni1

576

19

290

300

0

s-la canata, careu bl adiacent

577

3

120

0

0

careu bl 600,596,595,str Horga ,Moara de foc

580

0

150

330

stramosilor de la DC9, la sarmisegetuza, bd dacia 67, bl. DE2 la bd dacia 43, bl DC8. careu bl DC

582

17

240

2730

0

careu bl 752,753,B-ul Poitiers de la int cu cetatuia la sos nicolina (pasarela), derivatia spre tg cherestea

583

19

310

330

0

careu bl,s-la cetatuia, radu voda de la nr 6 la str cetatuia

584

28

220

690

0

str Cetatuia ,str-la Cetatuia

585

8

270

0

0

careu bl str Radu Voda

586

35

1150

0

0

str radu voda, str neptun

591

16

480

160

0

str-la Ienculet,str Otelari, str Razoare

592

11

430

0

0

stradela inculet partial

593

7

280

0

0

str inculet, st 10m

595

10

600

0

0

careu bl 973, 975, al t neculai de la lira spre str strugurilor la str care duce la semafor poitiers

597

8

280

0

0

al t neculai de la bl 943, pana la lira spre strugurilor, careu bl

598

3

30

80

0

careu bl 953, 943, al t neculai 2 st fata bl 943

600

4

30

150

0

careu bl 966A,964B, stalpi mari spre parcare piata CUG

601

10

330

0

0

careu bl 979, 977, al T. Neculai de la str care duce la semaforpoitiers pana lanr. 97, bl 989A

602

6

270

0

0

al T. Neculai de la nr 97, bl 989A la bl 997

603

6

390

0

0

careu bl str Hlincea

604

8

420

1480

0

careu bl, str Hlincea veche, str Hlincea 6 pana la bl 992, sos Nicolina de la rond tramvai la poitiers

605

13

500

570

0

al T. Neculai de la bl 997 la sos Nicolina, sos Nicolina de la Poitiers la al T. Neculai

606

4

120

0

careu blocuri Aleea T.Neculai bl 1002

607

21

150

960

0

careu bl 1003, str valea adanca, Aleea T.Neculai

608

19

50

630

0

careu bl Aleea T.Neculai bl 1017,1018 , stalpi SE4,SE 10

610

29

1000

0

16

Str. Oancea nr.22, bl. 352-fata si spate , esplanada Oancea pana la strada Oancea

611

9

450

120

6

Str. Hanciuc nr.5-9-11

612

0

50

750

0

Str. V. Lupu de la Posta Tatarasi - Han Tatar, strada Han Tatar, strada Oancea de la nr. 19 la Han Tatar, Str. Ciurchi de la Han Tatar pana la strada Stanciu, esplanada strada Oancea - strada Ciurchi

613

25

450

300

0

Str. Ciornei, Str. Oancea de la Vl. Lupu La Oancea nr.19 si lampadarii din zona postului

625

3

100

550

0

sos Bucium 17 lampi, str M.Sturza

627

5

270

0

0

careu bl T3-4 str Zugravi

628

19

750

160

0

sos arcu de la octav bancilala bacinschi, ambele sensuri

629

4

270

160

0

careu blocuri bl CL 8 str zugravi

630

3

200

0

0

careu bl. T1 str Zugravi

631

13

380

0

0

careu bl, bl CL 2 str Zugravi

633

14

500

0

9

zona bila-str florilor,cismeaua lui butuc

635

22

650

0

0

s-la rampei de la dedeman la club 20, careu bl 406

642

24

730

600

0

bradului de la pasarela nicolina la sc holban, bretelele pas nicolina, esplanada nicolina 1

643

9

30

270

0

P Tutea de la salciilor la bradului

651

0

100

570

0

Popauti, Sos. Pacurari intre Munca Invalizilor si OMV , lampadari blocuri spate Expocomfort -Pacurari - Var. Rediu

653

23

200

1800

0

Canta de la sos pacurari la stindardului, pacurari de la kaufland inclusiv pasajul

655

9

150

720

0

Sos. Pacurari intre Kaufland si iesire din oras dreapta, ANL Pacurari, Sos. Rediu, Cartier Pacurat si Culianu extinderea dinspre Crizantemelor

658

0

50

630

0

Str. Pacurari ultimii 3 stalpi pana la semafor pe dreapta, 3 stalpi in fata Luk Oil, str. Muntenimii

663

18

440

150

0

careu bl, B-ul Poatiers

670

0

0

1080

0

Bd. T. Vladimirescu din Bucsinescu - Mall - ambele sensuri, Str. Ciurchi pana la Han Tatar (Ciurchi vechi), lampadari luxten zona Hotel Ceramica

685

0

400

2040

0

PT 685 sos Bucium ANL fost PT 47

PA 3

10

1750

60

0

Bd. Carol I de la Fundatie stanga pana la Aurora (-1 stalp), Str. T. Cozma de la inters. Carol pana la str. Istrati

PA

300

10

300

0

0

str Agata Birsesescu

Presedinte de Sedinta Adrian Florin Boca

Anexa nr. 2.5

Caracteristicile pasaje rutiere:

Pasaje auto:

Pasaj suprateran Pacurari - iluminat bilateral Pasaj suprateran Pacurari - iluminat unilateral Pasaj Frumoasa - neiluminat

Pasaj N. Iorga - neiluminat

Anexa nr. 2.6

Caracteristicile podurilor, inclusiv a pasarelelor

Podu Ros - iluminat bilateral si axial

Podul de Piatra - iluminat bilateral

Pod Metalurgiei - iluminat bilateral

Pod T. Vladimirescu - iluminat bilateral Pod Sf. Ioan - neiluminat Pasarela Alexandru cel Bun - iluminat bilateral Pasarela Nicolina - iluminat bilateral Pasarela Poitiers - iluminat bilateral

Presedinte de Sedinta Adrian Florin Boca

Anexa nr 2.7

Parcurile, spatiile de agreement, piatete, si a

te asemenea

Obiectiv

Nr. stalpi

Nr. corpuri

Parc Expozitiei

123

182

Parc Mitocul Maicii Domnului

-

18

Parc Statuia Independentei

8

24

Parc Piata Natiunii

9

27

Parc Sala Sporturilor

26

26

Esplanada Nicolina

-

132

Parc Casa Studentilor

9

9

Parc Casa Sindicatelor

17

17

Parc Piata Voievozilor

-

148

Parc Copou

148

268

Parc Grigore Ghica

37

38

Parc Palatul Culturii

-

88

Esplanada Oancea

10

20

Anexa 2.8

Descrierea instalatiilor, starea fizica si gradul de automatizare a acestora

Corpuri de iluminat - 18.858 bucati: 17.328 bucati reabilitate si 530 bucati in stare de functionare, in curs de preluare de la S.C. Delgaz Grid S.A. Stalpi de iluminat public - 16.155 bucati: 3.184 bucati - reabilitati apartinand Primariei Iasi, 2.138 bucati apartinand C.T.P. Iasi, 2.559 bucati in curs de preluare de la Delgaz Grid, si 8.274 bucati apartinand S.C. Delgaz Grid S.A.

Retea iluminat - 403,937 km - reabilitata

-202,23 km - in stare de functionare - in curs de preluare

de la S.C. Delgaz Grid S.A.

Comanda aprinderii / stingerii iluminatului public se face cu ceasuri programatoare amplasate in punctele de aprindere / posturile de transformare si comanda fir pilot.

Presedinte de Sedinta Adrian Florin Boca

Anexa 2.9


ORELE DE APRINDERE SI DE STINGERE a iluminatului public

Nr.crt.

Luna

conform PE 136/88

Decada

ora de aprindere

ora de

stingere

1

IANUARIE

01-10

17:04

7:20

11-20

17:16

7:16

21-31

17:31

7:08

2

FEBRUARIE

01-10

17:47

6:56

11-20

18:02

6:40

21-29

18:14

6:26

01-10

18:26

6:10

3

MARTIE

11-20

18:40

5:54

21-31

18:55

5:30

4

APRILIE

01-10

20:07

6:10

11-20

20:20

5:53

21-30

20:34

5:36

01-10

20:48

5:20

5

MAI

11-20

21:00

5:05

21-31

21:11

4:56

6

IUNIE

01-10

21:20

4:50

11-20

21:26

4:49

21-30

21:29

4:51

01-10

21:27

4:54

7

IULIE

11-20

21:22

5:02

21:31

21:12

5:13

8

AUGUST

01-10

20:59

5:26

11-20

20:44

5:38

21-31

20:25

5:51

01-10

20:05

6:04

9

SEPTEMBRIE

11-20

19:46

6:16

21-30

19:25

6:29

10

OCTOMBRIE

01-10

19:07

6:42

11-20

18:49

6:54

21-31

18:32

7:10

01-10

17:16

6:24

11

NOIEMBRIE

11-20

17:04

6:39

21-30

16:54

6:52

12

DECEMBRIE

01-10

16:50

7:04

11-20

16:50

7:13

21-31

16:55

7:19

Presedinte de Sedinta Adrian Florin Boca

90 / 90 la H.C.L. nr. 197 din 30 mai 2018