Hotărârea nr. 4/2018

HOTĂRÂRE privind acoperirea temporară a golurilor de casa din excedentul anilor anteriori



Municipiul Iași Consiliul Local

HOTĂRÂRE

privind acoperirea temporară a golurilor de casa din excedentul anilor anteriori

Consiliul Local al Municipiului Iași, întrunit în ședința ordinară în data de

30.01.2018;

Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Iași prin expunerea de motive la proiectul de hotărâre;

Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia Economică și Financiară a Consiliului Local al Municipiului Iași;

Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia Juridică și De Disciplină a Consiliului Local al Municipiului Iași;

Având în vedere referatul de specialitate nr. 3742/15.01.2018 întocmit de către Direcția Generala Economică și Finanțe Publice Locale, Serviciul Buget;

Având în vedere Ordinul Ministerului Finantelor Publice nr. 3244/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice privind încheierea exercițiului bugetar al anului 2017;

Având în vedere prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica, republicata ;

Având în vedere dispozițiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr. 24/2000 cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere dispozițiile Legii nr. 215/2001, privind administrația publică locală republicată, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art. 115 alin. 1, lit. b din Legea nr. 215/2001;

HOTĂRĂȘTE:

Art. 1. Se aproba utilizarea temporara a excedentului anului precedent, pentru acoperirea golului de casa provenit din decalajul intre veniturile si cheltuielile anului curent in suma de 13.000.000 lei pe sectiunea de functionare.

Art. 2. Excedentul bugetului local se va reintregi pana la finele anului

2018.

Art. 3. Copie după prezenta hotărâre va fi comunicată: Primarului Municipiului Iași; Directiei Generale Regionale a Finantelor Publice Iași; Directiei Generale Economice si Finante Publice Locale Iași și Instituției Prefectului Județului Iași.

Art. 4 : (1) Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri va fi asigurată totdeauna cu respectarea cadrului legal incident de Directia Generala Economica si Finante Publice Locale.

(2) Aducerea la cunoștința publică a prezentei Hotărari va fi asigurată de Centrul de Informații pentru Cetățeni.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,    Contrasemnează pentru legalitate,

Florentin Traian Ciobotaru    Secretar, Denisa Liliana Ionascu

Consilier local,

Nr. 4 din 30 ianuarie 2018

Total consilieri locali

27

Prezenți

24

Pentru

24

Împotrivă

0

Abțineri

0

2 / 2 la H.C.L. nr. 4 din 30 ianuarie 2018