Hotărârea nr. 8/2018

HOTĂRÂRE privind aprobarea Acordului de parteneriat necesar pentru implementarea proiectului “România prinde aripi”



Municipiul Iași Consiliul Local

HOTĂRÂRE

privind aprobarea Acordului de parteneriat necesar pentru implementarea proiectului “România prinde aripi”

Consiliul Local al Municipiului Iași, întrunit în ședința ordinară în data de

30.01.2018;

Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Iași prin expunerea de motive la proiectul de hotărâre;

Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia Economică și Financiară a Consiliului Local al Municipiului Iași;

Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia Juridică și De Disciplină a Consiliului Local al Municipiului Iași;

Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia de Protectia Mediului, Turism si Agricultura a Consiliului Local al Municipiului Iași;

Având în vedere nota de fundamentare întocmită de către Direcția Tehnica și Servicii Comunitare, înregistrată sub nr. 1491/8.01.2018;

Având în vedere adresa transmisă de Societatea Ornitologică Română, înregistrată la Primăria Municipiului Iași sub nr. 129108 din data de 29.12.2017, prin care se solicită amplasarea a două panouri informative, două hrănitoare de păsări și 15 cuiburi artificiale.

Având în vedere prevederile Legii spatiilor verzi nr. 24/2007 actualizata si

republicata;

Având în vedere prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica, republicata ;

Având în vedere dispozițiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr. 24/2000 cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere dispozițiile Legii nr. 215/2001, privind administrația publică locală republicată, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art. 115 alin. 1, lit. b din Legea nr. 215/2001;

HOTĂRĂȘTE:

Art. 1. Se aprobă Acordul de parteneriat între Municipiul Iași și Societatea Ornitologică Română, necesar pentru implementarea proiectului “România prinde aripi”, prevăzut în Anexa 1, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. Se mandatează Primarul Municipiului Iași să semneze, în numele și pentru Municipiul Iași, Acordul de parteneriat menționat la articolul 1.

Art. 3. Copie după prezenta hotărâre va fi comunicată: Primarului Municipiului Iași; Direcției Tehnice și Servicii Comunitare, Serviciului Promovare și Monitorizare Calitate Mediu, Societatății Ornitologice Române, SC. Servicii Publice Iași SA și Instituției Prefectului Județului Iași.

Art. 4 : (1) Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri va fi asigurată de Direcția Tehnică și Servicii Comunitare, Serviciul Promovare și Monitorizare Calitate Mediu, Societatea Ornitologică Română, SC. Servicii Publice Iași SA.

(2) Aducerea la cunoștința publică a prezentei Hotărari va fi asigurată de Centrul de Informații pentru Cetățeni.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,    Contrasemnează pentru legalitate,

Florentin Traian Ciobotaru    Secretar, Denisa Liliana Ionascu

Consilier local,

Nr. 8 din 30 ianuarie 2018

Total consilieri locali

27

Prezenți

25

Pentru

25

Împotrivă

0

Abțineri

0

Anexa nr. 1 la H.C.L. Nr. 8 din 30 ianuarie 2018, privind aprobarea Acordului de parteneriat necesar pentru implementarea proiectului „ Romania prinde aripi”



MUNICIPIUL IASI


SOCIETATEA ORNITOLOGICĂ ROMÂNĂ

ACORD DE PARTENERIAT nr. _________ /___.___ 2018

A. Între:

MUNICIPIUL IAȘI, cu sediul în Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt Nr.11, cod poștal 700064, localitatea Iași, județul Iași, Cod Fiscal: 4541580, cont RO64TREZ24A545000200130X, deschis la Trezoreria Iași, telefon 0232-211215, fax 0232-211200, reprezentată legal prin Primar MIHAI CHIRICA,

și

SOCIETATEA ORNITOLOGICĂ ROMÂNĂ, cu sediul în Municipiul București, Bd. Hristo Botev nr. 3, et. 3, ap. 6, sector 3, CUI RO5272804, reprezentat prin Director executiv Hulea Gheorghe Dănuț,

denumiți în continuare Parteneri, se încheie următorul acord de parteneriat:

B.    OBIECTUL ACORDULUI DE PARTENERIAT

Obiectul prezentului acord îl constituie implicarea și susținerea comună a campaniei “România prinde aripi ce se va desfășura în intervalul 01.02.2018 - 01.03.2018, având ca obiectiv amplasarea a două panouri informative, două hrănitoare de păsări și 15 cuiburi artificiale în Parcul Copou și Parcul Grigore Ghica Vodă Iași.

C.    OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR

Partenerii se angajează să facă toate demersurile necesare pentru implementarea obiectului prezentului acord de parteneriat implicându-se în acest demers.

Societatea Ornitologică Română:

Va monta hrănitoare de păsări (împreună cu voluntari le vor aproviziona cu semințe de floarea soarelui), va amplasa cuiburi artificiale și panouri informative prin care vizitatorii parcului, fie că sunt localnici sau turiști, să cunoască speciile de păsări ce pot fi văzute în parc.

Municipiul Iași:

Va pune la dispoziție amplasamentele necesare proiectului în următoarele locații: Parcul Copou și Parcul Grigore Ghica Vodă.

Va organiza o conferință de presă având ca temă proiectul “România prinde aripi”, în care să facă cunoscute opiniei publice intențiile pe care instituția le are referitoare la implicarea sa în proiect.

D.    DURATA ȘI ÎNCETAREA ACORDULUI

Prezentul acord intră în vigoare din momentul semnării de către ambele părți și este valabil până la îndeplinirea tuturor obligațiilor de către părți.

Prezentul acord încetează prin acordul ambelor părți, prin ajungere la termen sau în caz de forță majoră.

Prelungirea prezentului acord se va face prin act adițional, cu acceptul părților.

E.    FORȚA MAJORĂ

Forța majoră este orice împrejurare independentă de voința părților, imprevizibilă și insurmontabilă, intervenită după data încheierii prezentului Acord de parteneriat și care împiedică executarea acestuia.

Sunt considerate cazuri de forță majoră, în sensul acestui articol, împrejurări care includ, dar nu se limitează la: război, revoluție, cutremur, incediu, mari inundații, apariția unor dispoziții legale care impiedică executarea acordului etc.

Nici una din părți nu va fi răspunzătoare pentru neexecutarea obligațiilor asumate prin prezentul acord, dacă neexecutarea este generată de un caz de forță majoră.

Partea care invocă forța majoră trebuie să anunțe cealaltă parte în termen de 2 zile calendaristice de la data apariției respectivului caz de fortă majoră și să-i comunice actele doveditoare în cel mult 5 zile calendaristice de la aceeași dată.

Partea care invocă forța majoră trebuie să-i comunice de îndată celeilalte părți data încetării cazului de forță majoră.

F.    SOLUȚIONAREA LITIGIILOR

Părțile vor face toate demersurile pentru a rezolva pe cale amiabilă, prin tratative directe, orice neînțelegere sau dispută care se poate ivi între ei în cadrul sau în legătură cu îndeplinirea prezentului acord.

Dacă părțile nu reușesc să rezolve în mod amiabil o divergență privind interpretarea, executarea sau derularea prezentului contract, fiecare poate solicita ca disputa să se soluționeze de către instanțele judecătorești din România, competente potrivit dreptului comun.

G.    CLAUZE FINALE

Orice comunicare între părți, referitoare la îndeplinirea prezentului acord, trebuie să fie transmisă în scris. Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii, cât și în momentul primirii.

Notificarile verbale nu se iau în considerare de nici una dintre părți dacă nu sunt confirmate prin intermediul oricarei modalități care asigură confirmarea.

Părtile au obligația să comunice orice modificare intervenită privind datele menționate în preambulul prezentului acord, în termen de maximum 48 de ore de la data modificării. Prezentul acord nu poate fi modificat în perioada lui de valabilitate fără acordul ambilor parteneri. Orice modificare în acest sens se va consemna într-un act adițional care devine parte integrantă a acordului de parteneriat.

Prezentul acord încheiat azi ..........

........... în două exemplare originale, câte unul pentru

fiecare parte.

MUNICIPIUL IAȘI

SOCIETATEA ORNITOLOGICĂ ROMÂNĂ

Primar,

Director executiv,

Mihai CHIRICA

Gheorghe Dănuț HULEA

Presedinte de Sedinta Florentin Traian Ciobotaru

5 / 5 la H.C.L. nr. 8 din 30 ianuarie 2018