Hotărârea nr. 433/2018

HOTARAREnr. 433 din 2018-07-26 PRIVIND IMPUTERNICIREA EXPRESA A CONSILIULUI LOCAL AL SECTORULUI 5 DE A HOTARI CU PRIVIRE LA INCHEIEREA UNUI ACORD DE COOPERARE CU MUNICIPIUL UNGHENI DIN REPUBLICA MOLDOVA




HOTĂRÂRE

privind împuternicirea expresă a Consiliului Local al Sectorului 5 de a hotărî cu privire la încheierea unui Acord de cooperare cu Municipiul Ungheni din Republica Moldova

Având în vedere expunerea de motive a Primarului General al Municipiului București și raportul de specialitate al Direcției Afaceri Externe și Protocol nr. 1378/25.07.2018;

Văzând raportul Comisiei pentru relații internaționale, cooperare și asociere cu alte autorități publice nr. 48/25.07.2018 și raportul Comisiei juridice și de disciplină nr. 492/26.07.2018 din cadrul Consiliului General al Municipiului București;

Luând în considerare;

-    avizul Ministerului Afacerilor Externe nr. H 2 - 2/2026/20.07.2018;

-    avizul Ministerului Dezvoltării Regionale Administrației Publice și Fondurilor Europene

nr. 82181/20.07.2018;

Hotărârii Consiliului Local Sector 5 nr 150/2018 privind solicitarea către Consiliul General al Municipiului București de a acorda împuternicire expresă Consiliului Local al Sectorului 5 de a hotărî cu privire la încheierea unui Acord de cooperare cu Municipiului Ungheni din Republica Moldova;


în temeiul prevederilor art. 36 alin (2) lit. e), alin. (7) lit. (a), art. 45 alin. (2), art. 81 alin. 2, lit. q) și alin. (3) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare

CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI HOTĂRĂȘTE;

Art.1 Se împuternicește expres Consiliul Local al Sectorului 5 al Municipiului București din România să hotărască cu privire la încheierea unui Acord de cooperare cu Municipiul Ungheni din Republica Moldova.

Art.2 Direcțiile din cadrul aparatului de specialitate al Primarului General al Municipiului București și Consiliul Local al Sectorului 5 vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Această hotărâre a fost adoptată în ședința ordinară a Consiliului General al Municipiului București din data de 26.07.2018.


SECRETAR GENERAL


AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, Georgiana Zamfir

B-dul Regina Elisabeta nr. 47 cod poștal 050013, sector 5 București. România; tel.; 021305 55 00; www.pmb.ro