Hotărârea nr. 447/2018

HOTARAREnr. 447 din 2018-07-26 PRIVIND RECTIFICAREA BUGETULUI PROPRIU AL MUNICIPIULUI BUCURESTI PE ANUL 2018




Consiliul General al Municipi>rTu>Hucurești


HOTĂRÂRE

privind rectificarea bugetului propriu al Municipiului București pe anul 2018

Având în vedere expunerea de motive a Primarului General al Municipiului București și raportul de specialitate ai Direcției Generale Economice - Direcția Financiar Contabilitate Buget nr. 6643/20.07.2018;

Văzând raportul Comisiei economice, buget, finanțe nr. 169/25.07.2018 și raportul Comisiei juridice și de disciplină nr. 449/25.07.2018;

în conformitate cu prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

în temeiul prevederilor art. 36 alin. (4) lit. a) și art. 45 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI HOTĂRĂȘTE:

Art.1 Se aprobă rectificarea bugetului Municipiului București pe anul 2018, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2 Se aprobă pentru Casa de Cultură Friederich Shiller, preluarea prevederilor bugetare și a execuției de casă, conform îndrumării metodologice a Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Trezoreria Sector 2 nr. MBS2-STZ10067/17.07.2018. ’

Art.3 Primarul General al Municipiului București, prin aparatul său de specialitate, va include modificările din anexa la prezenta hotărâre în bugetul Municipiului București pe anul 2018 și anexele la acesta.

Art.4 Direcțiile din cadrul aparatului de specialitate al Primarului General al Municipiului București și instituțiile de interes local al căror buget se modifică conform anexei la prezenta hotărâre vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Această hotărâre a fost adoptată în ședința ordinară a Consiliului General al Municipiului București din data de 26.07.2018.


Anexa 1



HCGMB nr.

CONFORM CU ORIGINALUL Rectificarea RngUiiiiii Miiniripiiiini


ANEXA


Cod

dlasîficație

bugetară

-zz

Denumirea indicatorilor/    C__

Denumirea obiectivului

*

aprobate

Influente (+.-)'

Prevederi

rectificate

A

B

1

2

3=1+2

6.267.728,00

0,00 6.267.728,00

TOTAL CHELTUIELI BUGET LOCAL , din care:


Anexa 2.44 PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI din care:

51.02 Autorități publice și acțiuni externe 51.02.01.03 Autorități executive

Cheltuieli curente, din care:

20 Bunuri și servicii 20.01 Bunuri si servicii

20.01.03 încălzit, Iluminat si torta motrica 20.01.04 Apa, canal si salubritate

20.01.30 Alte bunuri si servicii pentru întreținere si funcționare 20.13 Pregătire profesionala

Contribuții ale administrației publice locale la realizarea unor 20.19 lucrări și servicii de interes public local, în baza unor convenții sau

contracte de asociere 20.30 Alte cheltuieli

20.30.30 Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE 71.01.01 Construcții

Consolidare, reabilitare, extindere și restaurare fațadă imobil Bd. Regina Elisabeta nr. 29-31, sector 5 - PT+DE+AT+ Consultanță+Execuție HCGMB 42/31.03.2015 54.02 Alte servicii publice generale, din care :

50.04 Fond de rezerva bugetara la dispoziția autoritatilor locale 61.02 Ordine publică și siguranță națională

61,02.03.04 Politie locala

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNIT ATI ALE 51 ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

51.01.01 Transferuri către instituții publice

51.02.29 Alte transferuri de capital către instituții publice

Protecție civilă și protecție contra incendiilor (protecție civilă 61.02.05 nonmilitară)

71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE 71.01.03 Mobilier, aparatură birotică si alte;

71.01.30 Alte active fixe

67.02 Cultură, recreere și religie 67.02.03.03 Muzee

4.685.539,00

0,00

4.685.539,00

342.351,90

8.551,78

350.903,68

342.351,90

8.551,78

350.903,68

319.991,90

8.051,78

328.043,68

117.808,90

8.051,78

125.860,68

20.729,00

10.653,00

31.382,00

700,00

1.855,00

2.555,00

90,00

198,00

288,00

11.516,00

8.600,00

20.116,00

600,00

2,15

602,15

0,00

9.315,00

9.315,00

89.468,90

-11.918,37

77.550,53

83.747,90

-11.918,37

71.829,53

22.360,00

500,00

22.860,00

14.740,00

500,00

15.240,00

2.000,00

500,00

2.500,00

128.000,00

-89.708,00

38.292,00

96.802,00

-89.708,00

7.094,00

162.098,00

-7.846,00

154.252,00

71.854,00

-7.846,00

64.008,00

71.854,00

-7.846,00

64.008,00

60.948,00

1.032,00

61.980,00

10.906,00

-8.878,00

2.028,00

90.244,00

0,00

90.244,00

67.016,00

0,00

67.016,00

66,00

-66,00

0,00

o,oo-'

66,00

66.00

991.432,00

52.099,22

1.043.531,22

64.289,00

ț

3.934,22

68.223,22

26.07.2018



CONFORM CU ORIGINALU



ANEXA

mii lei

Cod

clasificație

bugetară

Denumirea indicatorilor/

Denumirea obiectivului

Prevederi

aprobate

Influențe

(+,-)

Prevederi

rectificate

A

B

1

2

3=1+2


51 ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

51.01.01 Transferuri către instituții publice

51.02.29 Alte transferuri de capital către instituții publice

67.02.03.04 Instituții publice de spectacole și concerte

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNIT ATI ALE

51 ADMINISTRAȚIEI PUBLICE 01.01 Transferuri către instituții publice

51.02.29 Alte transferuri de capital către instituții publice 71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

71.01.01 Construcții

Amenajare, reabilitare si refuncționalizare sală spectacole și spații anexe Teatrul "Ion Creangă" HCGMB 59/2012 - PT+Execuție

Reabilitare și Modernizare Centrul Cultural LUMINA, Bdul Regina Elisabeta, nr. 12, sector 5,

67.02.03.12 Consolidarea si restaurarea monumentelor istorice

51.01.01 Transferuri către instituții publice

51.02.29 Alte transferuri de capital către instituții publice

67.02.03.30 Alte servicii culturale

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE

51 ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

51.01.01 Transferuri către instituții publice

51.02.29 Alte transferuri de capital către instituții publice

67 02 05 03 ,ntre,inere 9rad'n' publice, parcuri, zone verzi, baze sportive si de agrement

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE 51 ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

51.01.01 Transferuri către instituții publice 51.02.29 Alte transferuri de capital către instituții publice 71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCI 71.01.01 Construcții

Restaurarea si punerea in v,

Veche" - Consultanță+ Exe<


67.02.50 Alte servicii în domeniile cult TITLUL VI TRANSFERURI I 51 ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

51.01.01 Transferuri către instituții publice

51.02.29 Alte transferuri de capital către

63.589,00

3.934,22

67.523,22

59.262,00

1.700,00

60.962,00

4.327,00

2.234,22

6.561,22

295.320,00

-1.200,00

294.120,00

278.661,00

200,00

278.861,00

257.116,00

-277,00

256.839,00

21.545,00

477,00

22.022,00

16.659,00

-1.400,00

15.259,00

16.659,00

-1.400,00

15.259,00

11.598,00

100,00

11.698,00

2.145,00

-1.500,00

645,00

158.449,00

42.339,00

200.788,00

92.421,00

21.286,00

113.707,00

62.575,00

21.053,00

83.628,00

52.342,00

7.806,00

60.148,00

52.342,00

7.806,00

60.148,00

47.900,00

6.697,00

54.597,00

4.442,00

1.109,00

5.551,00

187.069,00

-1.970,00

185.099,00

140.662,00

-2.970,00

137.692,00

122.538,00

-2.970,00

119.568,00

18.124,00

0,00

18.124,00

46.407,00

1.000,00

47.407,00

46.407,00

1.000,00

47.407,00

6.700,00

1.000,00

7.700,00

64.377,00

1.190,00

65.567,00

5.689,00

1.190,00

6.879,00

3.762,00

1.177,00

4.939,00

1.927,00

13,00

1.940,00

26.07.2018



CONFORM CU ORIGINA' Rectificarea i ugelfrftri-Mwietptufur

Wțtogf


ANEXA


Cod

clasificație

bugetară

Denumirea indicatorilor/

Denumirea obiectivului

-*^5»

Prevederi

aprobate

-

Influențe

(+.-)

Prevederi

rectificate

A

B

1

2

3=1+2

70.02 Locuințe, servicii și dezvoltare publică 70.02.03.01 Dezvoltarea sistemului de locuințe

71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

71.01.01 Construcții

Blocuri de locuințe Ghermanesti - D4 - Execuție + Asistență tehnică HCGMB 28/2014

Locuințe sociale + tineret-str. Stoica Ludescu, nr. 80, sector 2-Studiu Fezabilitate+PT, creditele de angajament se diminuează cu suma de 500 mii lei

Locuințe pentru tineri Splaiul Unirii, nr. 176, sector4- Studiu Fezabilitate+PT, creditele de angajament se diminuează cu suma de 500 mii lei

Achiziție imobil din Bd. Națiunilor Unite nr. 8 bl.104, parter, sector 5, creditele de angajament și creditele bugetare sunt în sumă de 8.000 mii lei

71.01.30 Alte active fixe

Locuințe sociale + tineret- Șoseaua Vitan-Bârzești- Studiu Fezabilitate+PT, creditele de angajament se diminuează cu suma de 500 mii lei

Locuințe sociale + tineret- N.D. Cocea i- Studiu Fezabilitate+PT, creditele de angajament se diminuează cu suma de 500 mii lei

Locuințe tineret- str. Orastie, nr. 12, sect.4 -Studiu Fezabilitate+PT, creditele de angajament se diminuează cu suma de 500 mii lei

Locuințe sociale, str. Antiaeriana, nr. 6, sect. 5 - Studiu de frezabilitate+PT, creditele de angajament se diminuează cu suma de 500 mii lei

Locuințe pentru tineret, str. Panduri, nr. 77 sect. 5 - Studiu de fezabilitate+PT, creditele de angajament se diminuează cu suma de 500 mii lei

70.02.06 Iluminat public și electrificări rurale Cheltuieli curente, din care:

Bunuri și servicii

Alte cheltuieli cu bunuri si servicii


20

20.30.30

71

71.01.01


TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIAREN

Construcții

Modernizare și optimizare parametrii tehnice? iluminat public Calea 13 Septembrie tronson cuprins între Bdul Libertății-Strada Izvor

70.02.50

51

51.01.01


Alte servicii în domeniul locuinței, serviciilor și dezvoltării comunale

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE Transferuri către instituții publice /

509.559,00

23.098,00

532.657,00

160.385,00

4.200,00

164.585,00

83.658,00

4.200,00

87.858,00

80.383,00

6.700,00

87.083,00

2.825,00

-300,00

2.525,00

500,00

-500,00

0,00

500,00

-500,00

0,00

0,00

8.000,00

8.000,00

3.275,00

-2.500,00

775,00

500,00

-500,00

0,00

500,00

-500,00

0,00

500,00

-500,00

0,00

500,00

-500,00

0,00

500,00

-500,00

0,00

102.311,00

0,00

102.311,00

102.311,00

-4.103,00

98.208,00

102.311,00

-4.103,00

98.208,00

102.311,00

-4.103,00

98.208,00

0,00

4.103,00

4.103,00

4.103,00

4.103,00

' 0,00

4.103,00

4.103,00

138.563,00

18.898,00

157.461,00

52.187,00

6.284,00

58.471,00

33.294,00

1.900,00

35.194,00

26.07.2018




Cod

ctasificație

bugetară

Denumirea indicatorilor/

Denumirea obiectivului

Prevederi

aprobate

Influențe

(+,-)

Prevederi

rectificate

A

B

1

2

3=1+2

51.02.29 Alte transferuri de capital către instituții publice

18.893,00

4.384,00

23.277,00

71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

69.190,00

-6.350,00

62.840,00

71,01.01 Construcții

43.880,00

0,00

43.880,00

Reabilitarea termică a blocurilor de pe raza sectoarelor 3,4,5 și 6,

creditele de angajament se majorează de la 240.000 mii lei la

1,000,000 mii lei

71.03 Reparații capitale aferente activelor fixe

10.350,00

-6.350,00

4.000,00

Rampe pentru persoane cu handicap Studii fezabilitate +PT

+DT AC+DE+AT+Executie

7.350,00

-4.350,00

3.000,00

Fațade imobile- Expertiză + DALI

3.000,00

-2.000,00

1.000,00

72 TITLUL XIV ACTIVE FINANCIARE

100,00

14.964,00

15.064,00

72.01.01 Participare la capitalui social al societăților comerciale

100,00

14.964,00

15.064,00

80 TITLUL XVI ÎMPRUMUTURI

0,00

4.000,00

4.000,00

80 03 *mPrurnutur’ Pentnj institut» si servicii publice sau activitati ° finanțate integral din venituri proprii

0,00

4.000,00

4.000,00

74.02 Protecția mediului

374.859,87

0,00

374.859,87

74.02.03 Reducerea si controlul poluării

34.271,00

0,00

34.271,00

71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

13.427,00

0,00

13.427,00

71,01.30 Alte active fixe

10.727,00

0,00

10.727,00


Rectificarea Bugetului Municipiului București pe andl 2018


CGMB nr.


ANEXA


Se redenumește poziția “Servicii de actualizare Studiu de Fezabilitate pentru "Sistemul operativ informațional pentru managementul calității aerului în Municipiul București", în "Servicii de realizare Studiu de Fezabilitate "Sistem operativ informațional pentru managementul calității aerului în Municipiul București”

84.02 Transporturi 84,02.03.02 Transport în comun

40 TITLUL IV SUBVENȚII

40.03 Subvenții pentru acoperirea diferențelor de preț și tarif 55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI Investiții ale agentilor economici cu 55.01.12 detaliere pe obiective de investiții 84.02.03.03 Străzi

TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE 71

71.01.01 Construcții


c.Cheltuieli pentru elaborarea studiilor de fezabilitate si altor studii aferente obiectivelor de investit»


1.339.255,23

6.849,00

1.346.104,23

1.061.197,23

11.849,00

1.073.046,23

459.593,00

21.407,00

481.000,00

459.593,00

21.407,00

481.000,00

201.944,23

-9.558,00

192.386,23

201.944,23

-9.558,00

192.386,23

278.058,00

-5.000,00

273.058,00

"272.036,00

-5.000,00

267.036,00

265.851,00

-4,265,00

261.586,00




ANEXA


Rectificarea Bugetului Municipiului București pe anul 2018

II i *

mii lei

Cod

;Iasificație

bugetară

Denumirea indicatorilor/

Denumirea obiectivului

Prevederi

aprobate

'• i t J-. <

Influențe

(+.-)

Prevederi

rectificate

A

B

1

2

3=1+2

Studiul de fezabilitate “Străpungere Bd. NicoJae Grigorescu - Splai Dudescu- intersecția Vitan Bârzești Etapa II", se majorează creditele de angajament de la valoarea de 650 mii lei, la valoarea de 687 mii lei

Se redenumește poziția”Studiu de fezabilitate Supralargire Calea Grivitei + Bd. București Noi" în "Revizuirea Studiului de fezabilitate Obiectivul 5 Nod Chitîla- închidere Inel Median", se majorează creditele de angajament de ia valoarea de 150 mii lei, la valoarea de 263 mii lei

Se redenumește poziția "Studiu de fezabilitate Pasaj denivelat sos. Andronache - bd. Eroilor” în “Studiu Fezabilitate Obiectivul 21 Nod Andronache-închidere Inel Median", se majorează creditele de angajament de la valoarea de 150 mii lei, la valoarea de 407 mii lei

Studiu de fezabilitate Obiectivul 11 Nod Avionului-închidere Inel Median, la credite bugetare și la credite de angajament suma de

Se redenumește poziția "Revizuire SF Studiul de fezabilitate Pasaj rutier Sos. Colentina - Doamna Ghica" in "Revizuire Studiu de Fezabilitate Pasaj Doamna Ghica", la credite de angajament se majorează de la valoarea de 133 mii lei la 618 mii lei


87.02 Alte acțiuni economice 87.02.04 Turism

TITLUL XIV ACTIVE FINANCIARE 72

72.01.01 Participare la capitalul social al


Anexa 2.1 Biblioteca Metropolitană București

Total cheltuieli, din care:

Cheltuieli curente, din care:

20 Bunuri și servicii 20.02 Reparații curente



6.956,00

6.956,00

6.956,00

6.956,00


8.080,00

8.080,00

6.956,00

6.956,00


14.502,00

0,00

14.502,00

14.502,00

0,00

14.502,00

4.091,00

0,00

4.091,00

664,00

-130,00

534,00

26.07.2018

£


735 mii lei

0,00

735,00

735,00

Parcaj acoperit și zonă de agrement Panait Cerna adiacent blocurilor M7, M8, M9, M10, M11, M12,M13,M14, sectorS PT+Executie HCGMB nr.635/19.12.2017

3.689,00

-1.000,00

2.689,00

Parcaj acoperit și zonă de agrement în zona strada Textilistilor,

sector 3 Pt+Execuție HCGMB nr.633/19.12.2017

6.000,00

-4000,00

2.000,00

71.01.30 Alte active fixe

6,185,00

-735,00

5.450,00

"Studii, documentații pt. lucrări străzi", la credite bugetare și la credite de angajament

931,00

-735,00

196,00

Cod

clasificație

bugetară

Denumirea indicatorilor/

Denumirea obiectivului

Prevederi

aprobate

Influente

(+,-)

Prevederi

rectificate

A

B

1

2

3=1+2

20.05.30 Alte obiecte de inventar    0,00    230,00    230,00

20.14 Protecția muncii    158,00    -100,00    58,00

Anexa 2.30 Centrul pentru Seniori ai Municipiului București

Total cheltuieli, din care :

17.261,00

0,00

17.261,00

Cheltuieli curente, din care:

16.728,00

-84,00

16.644,00

20 Bunuri și servicii

14.156,00

-84,00

14.072,00

20.01.01 Furnituri de birou

30,00

30,00

60,00

20.05.30 Alte obiecte de inventar

166,00

100,00

266,00

20.13 Pregătire profesională

34,00

40,00

74,00

20.30.04 Chirii

170,00

-170,00

0,00

20 30 30 A'le che,lu'e’'cu bunuri si servicii

12.864,00

-84,00

12.780,00

71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

533,00

84,00

617,00

71,01.03 Mobilier, aparatură birotică si alte active corporale

38,00

84,00

122,00

"Calculatoare", se majoareazâ nr. de bucăți de la 5 la 9, preț unitar dif, valoare totală se majorează de la 20 mii lei la 40 mii lei, la credite de angajament și la credite bugetare

20,00

20,00

40,00

"Imprimantă profesională", 1 bucată, valoare totală 14 mii lei

0,00

14,00

14,00

“Mobilier(birouri, canapele)", 10 bucăți, preț unitar 5 mii lei, valoare totală 50 mii lei, la credite de angajament și ia credite bugetare

0,00

50,00

50,00

Anexa 2.36 Administrația Străzilor

Total cheltuieli, din care :

84.02.03.03 Străzi

Cheltuieli curente, din care:

20    Bunuri și servicii

20.02    Reparații curente


71    TITLUL XIII ACTIVE    NEFINAN&ARE

71.01.02    Mașini, echipamente    si    mijloace    de transport



376.825,00

131.753,00

106.796,00

87.600,00

242.072,00

10.862,00


0,00

-10.000,00

-10.000,00

-10.000,00

10.000,00

0,00


"Corp semafor tramvai", 40 bucăți, preț unitar diferit, valoare totală

135 mii lei, la credite de angajameqt și la credite bugetare r



\ 0,00    135,00

: i .1


376.825,00

121.753,00 96.796,00 77.600,00

252.072,00

10.862,00

135.00

26.07.2018


Rectificarea Bugetului Municipiului Bucureși




ANEXA


mii lei

Cod

clasificație

bugetară

Denumirea indicatorilor/

Denumirea obiectivului

\ c""

Prevederi

aprobate

' Influente (+,-)

Prevederi

rectificate

A

B

1

2

3=1+2


"Mobilier urban" se diminuează de la 9.250 mii lei la 9.115 mii lei, fa credite de angajament și la credite bugetare


71.01.30 Alte active fixe


9.250,00    -135,00    9.115,00

31.980,00    0,00    31.980,00


“Aplicație avertizare parcare neregulamentara", 1 bucată, valoare totală 900 mii lei, la credite de angajament și la credite bugetare

"Aplicație pentru telefonul mobil, semnalare a locurilor de parcare libere", 1 bucată, valoare totală 884 mii lei, la credite de angajament și la credite bugetare

"Aplicație smart parking"se diminuează de la 23.500 mii lei la 21.716 mii lei, la credite de angajament și la credite bugetare

71.03 Reparații capitale aferente activelor fixe

"Reabilitare Pod Insulă", la credite de angajament și la credite bugetare

"Reabilitare Pod Străulești", la credite de angajament și la credite bugetare

"Reabilitare pasaj denivelat suprateran Pod Grant", la credite de angajament 39.600 mii lei, la credite bugetare 4.942 mii lei


TOTAL CHELTUIELI, din care

20 Bunuri si servicii

20.01 Bunuri si servicii

20.01.30 Alte bunuri si servicii pentru intretinere si

20.02 Reparații curente


20.05 Bunuri de natura obiectelor de inventar

20.05.30 Alte obiecte de inventar




0,00

900,00

900,00

0,00

884,00

884,00

23.500,00

-1,784,00

21.716,00

6.127,00

10.000,00

16.127,00

0,00

1.180,00

1.180,00

0,00

3.878,00

3.878,00

0,00

4.942,00

4.942,00

.. , ,

]

564.343,00

0,00

564.343,00

87.372,00

8.873,00

96.245,00

30.898,00

3.854,00

34.752,00

29.149,00

3.854,00

33.003,00

41.589,00

5.000,00

46.589,00

1.830,00

19,00

1.849,00

1.830,00

19,00

1.849,00


i!

"/


26.07.2018



\ r

Cod

clasificație

bugetară

Denumirea indicatorilor/

Denumirea obiectivului

Prevederi

aprobate

Influențe

(+.-)

Prevederi

rectificate

A

B

1

2

3=1+2

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNIT ATI ALE


ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

51 01 46 transferuri din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor curente din domeniul sanatatii

51 02 28 Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor de capital din domeniul sanatatii

71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE 71.01 Active fixe

71 01 01 Construct’’ ( modificările se realizează atat pe credite de angajament cat si pe credite bugetare)

Realizare si implementare Portal Web "Spitalul Clinic de Copii Dr. Victor Gomoiu"
Studiu de fezabilitate in vederea achiziționării serviciilor de consultanta si analiza pentru informatizarea cabinetelor medicale școlare si universitare aflate in subordinea ASSMB

Reactualizare studiu fezabilitate Reamenajare si reabilitare etaj 2 Pavilion Casa Doru -Spitalul Clinic de Boli Infectioase si Tropicale "Dr. Victor Babes", creste valoarea de ia 20,00 mii lei la 35,00 mii lei

Modernizare, reconfigurare, securizare si eficientizare a rețelelor si sistemelor de distribuție apa potabila, încălzire si alimentare

Reabilitare Bloc Operator Spitalul Clinic "Dr. I. Cantacuzino“,se suplimentează valoarea bugetata la 23.437,00 mii lei

Lucrări de intervenție si reabilitare secția de psihiatrie XI si neurologie pediatrica clădirea I si II si extindere neurologie pediatrica clădirea I si II pentru Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obreaia"

Expertiza tehnica si DALI reabilitare/amenajare sistem rutierjr incinta

Mașini, echipamente si mijloace de transportț mo,c

71.01.02 realizează atat pe credite de angajament cat si | bugetare)


166.226,00    24.151,00

69.070,00    16.650,00

97.156,00    7.501,00


189.634,00

182.634,00


-33.024,00

-33.374,00


VM.ZT1,W>

85.720,00

104.657,00

156.610,00

149.260,00

99.504,00



Unit dentar, se adauga 12 buc, preț unitar 45,00 ml|

Sterilizator cu abur-Autoclav, se adauga 13 buc, pr mii lei

Aparat de neurostimulare înalta performanta, 1 buc,

845,00 mii lei

Defibrilator, 4 buc, preț unitar 1 4,00h

Analizator automat biochimie, 1 buc, preț unitar 72,00 mii lei


87.063,00    12.441,00

0,00

235,00

235,00

0,00

83,00

83,00

20,00

15,00

35,00

0,00

3,690,00

3.690,00

12.609,00

10.828,00

23.437,00

3.000,00

-2.500,00

500,00

0,00

90,00

90,00

34,773,00

-45.918,00

48.855,00

2.250,00

540,00

2.790,00

' 756,00

117,00

873,00

- 845,00

-845,00

0,00

56,00

-56,00

0,00

72,00

-72,00

0,00


<_


Il2piș'

r'"«. »

mii lei

Cod

clasificație

bugetară

Denumirea indicatorilor/    /

Denumirea obiectivului    *—x

re vederi aprobate

Influențe

<+.-)

Prevederi

rectificate

A

B

1

2

3=1+2

Injectomate, 20 buc, preț unitar 11,00 mii lei

Aparat dezinfectie aer UV, 8 buc, preț unitar 28,00 mii lei Nebuiizator,4 buc, preț unitar 17,00 mii lei Combina fizioterapie, 2 buc, preț unitar 15,00 mii lei Spirometru, 1 buc, preț unitar 16,00 mii lei Aparat radiologie portabil,1 buc, preț unitar 500,00 miii lei

Centrala detecție incendiu - 2 bucle, se modifica prețul unitar la 15,5 mii lei

Centrala detecție incendiu -1 bucla.se modifica prețul unitar la 11,20 mii lei

Centrala detecție incendiu - 4 bucle.se modifica prețul unitar la 23,60 mii lei si creste cantitatea de la 1 buc la 2 buc Centrala detecție incendiu - 8 bucle.se modifica prețul unitar la 17,50 mii lei

Switch 48 porturi cu POE, se modifica prețul unitar la 19,10 mii lei

Switch 48 porturi cu management, creste nr. de buc de la 5 la 15 buc

Controller de usa.se modifica prețul unitar la 2,20 mii lei si creste cantitatea de la 30 buc la 65 buc

Controller sistem control acces,creste nr. de buc de la 15 buc la 25 buc

Cabinet UPS.se modifica prețul unitar la 15,50 mii lei,creste cantitatea de la 5 buc la 12 buc

Statie de lucru client.creste nr de buc de la 5 buc la 15 buc Terminal secție cu touch.se modifica prețul unitar la 5,10 mii lei, creste nr. de buc de la 20 la 45 buc

Unitate mașter alarmare publica.se modifica prețul unitar mii lei,creste nr de buc de la 3 buc la 6 buc Statie de monitorizare, se modifica prețul unitar la 16,5' creste cantitatea de la 4 buc la 10 buc Sursa de alimentare de urgenta si baterie, creste nr. d 3 buc la 6 buc


Rack 36U 800x800,creste nr de buc de la 3 buc la 6 bu Consola cap pat pentru 1 post,creste nr. de buc de la 40 buc

Consola de perete, creste nr de buc de la 50 buc la 100 b

Consola microfon 10 taste, creste nr. de buc de la


Consola cap pat pentru 2 posturi,creste nr de buc de la 15 buc la 30 buc

Consola cap pat pentru 3 posturi,creste nr de buc de la 10 buc la 30 buc

220,00

-220,00

0,00

224,00

-224,00

0,00

68,00

-68,00

0,00

30,00

-30,00

0,00

16,00

-16,00

0,00

500,00

-500,00

0,00

15,00

0,50

15,50

11,00

0,20

11,20

23,00

24,20

47,20

17,00

0,50

17,50

228,00

1,20

229,20

30,00

60,00

90,00

60,00

83,00

143,00

60,00

40,00

100,00

75,00

111,00

186,00

25,00

50,00

75,00

100,00

129,50

229,50

\ 30,00 ► \

33,00

63,00

£ț4,00

101,00

165,00

21,00

21,00

42,00

/ 30,00

30,00

60,00

320,00

320,00

640,00

"3uo;oo

300,00

600,00

9,00

9,00

18,00

165,00

■ .1

165,00

330,00

1.80,00

360,00

540,00


[etJNFdRM CU ORIGINALUL

ANEXA


_

'X I ■ 4    'i    i, ))

V'a    ///    mii lei

Cod

clasificație

bugetară

Denumirea indicatorilor/

Denumirea obiectivului

«

£

Prevederi

aprobate

o sf

t '■

“Influențe

(+.-)

Prevederi

rectificate

A

B

1

2

3=1+2

Server sistem supraveghere,creste nr. de buc de ia 4 buc la 8 buc

Extensie unitate master.se modifica prețul unitar la 9,30 mii lei

Swilch 24 porturi 10/100/1000 POE.se modifica prețul unitar la

7,50 mii lei, creste cantitatea de la 4 buc la 14 buc

Camera video de exterior,creste nr. de buc de la 10 buc la 20 buc

Camera video de interior,10 buc preț unitar 3,00 mii lei Perdea aer L=2,0 m; se modifica prețul unitar la 6,20 mii lei Electropompa circulație Q=4mc/h; H=8,7 mcA.se modifica prețul unitar la 3,20 mii lei

Pompa dubla Q=72mc/h; H=10 mcA.se modifica prețul unitar la 25,00 mii lei

Statie de dedurizare 1,2 mc/h.se modifica prețul unitar la 3,30 mii lei

Consola de perete - sala operatii.se modifica prețul unitar la 10,30 mii lei

Coloana suspendata fixa pentru 2 posturi.se modifica prețul unitar la 88,00 mii lei

Rezervor hidrofor 750 L, 10 bar.se modifica prețul unitar la 5,50 mii lei

Pompa submersibila Q=25,6mc/h; H=9,8 mcA.se modifica prețul unitar la 3,30 mii lei

148,00

27,00

28,00

40,00

0,00

12,00

6,00

72,00

9,00

20,00

435,00

20,00

12,00


148,00

0,90

77,00

40,00

30,00

0,40

0,40

3,00

0,90

0,60

5,00

2,00

1,20


296,00

27,90

105,00

80,00

30,00

12,40

6,40

75,00

9,90

20,60

440,00

22,00

13,20


Lavoar aseptic -1 post.se modifica prețul unitar la 11,10 mii lei


Lavoar aseptic - 2 posturi.se modifica prețul unitar la 12,40 mii lei


Instalații mobile pt.spalat si decontaminat.se modifica prețul la 27,00 mii lei


Router,1 buc, preț unitar 3,00 mii lei

Centrala telefonica{maxim 40 interioare), 1 buc, preț unitar 42$0^ mii lei

Server de rack, 1 buc, preț unitar 30,00 mii iei    —=

Rack mare pentru server, 1 buc, preț OfiTtan7-,5JTiiHei

Sursa neinteruptibila(pentru alimentare server-300VA), 1 buc, preț unitar 12,00 mii lei




0,00

0,00


0,20

0,80

2,00

3,00

42,00

30,00

7,50

12,00


22,20

24,80

54,00

3,00

42,00

30,00

7,50

12,00




ANEXA


Cod

clasificație

bugetară

Denumirea indicatorilor/    /

Denumirea obiectivului    <

prevederi

aprobate

■i    zz

Influențe

(+>•)

Prevederi

rectificate

A

B

1

2

3=1+2

Ecocardiograf staționar 3DZ4D.se elimina poziția din lista de investiții


Ecograf înalta performanta cu elastografie si contrast,se elimina poziția din lista de investiții

Ecograf abdomen si vase.se elimina poziția din lista de investiții

Ecograf abdomen si sonda lineara.se elimina poziția din lista de investiții

Ecograf trusa punctie/biopsie prostatica.se elimina poziția din lista de investiții

Aspirator secretii.se elimina poziția din lista de investiții

Sistem endourologie joasa.se elimina poziția din lista de investiții

Sistem endourologie inalta.se elimina poziția din lista de investiții

Masa instrumentar inox.se elimina poziția din lista de investiții Lampa frontala.se elimina poziția din lista de investiții Electrocauter cu accesorii.se elimina poziția din lista de investiții

Analizator gaze, ioni si electroliti.se elimina poziția din lista de investiții

Autocolorator.se elimina poziția din lista de investiții

Hisosteca.se elimina poziția din lista de investiții Termostat 56-59 gr.,se elimina poziția din lista de investiții Baie apa.se elimina poziția din lista de investiții Pipeta automate.se elimina poziția din lista de investiții    **


851,00    -851,00

360,00    -360,00


97,00

97,00

132,00

8,00

1.100,00

800,00

48,00

30,00

48,00

36,00


Echipament injectare (pompa),se elimina poziția din lista da £ investiții    !•—'18

Trusa autopsie.se elimina poziția din lista de investiții

Vz« >

Sistem litotritie endoscopica.se elimina poziția din lista de investit "

Ventilator noninvaziv.se elimina poziția din lista de investiții Ventilator SV 300,se elimina poziția din lista dejnvestiT»

Aparat spalare si dezinfectie automat.se elimina poziîiâ'din.lista de investiții    7^“

Sterilizator abur si formalalhehida temperatura joasa.se elimina poziția din lista de investiții

Monitor funcții vitale.se elimina poziția din lista de investiții




602,00

66,00


-97,00

-97,00

-132,00

-8,00

-1.100,00

-800,00

-48,00

-30,00

-48,00

-36,00

-131,00

-24,00

-9,00

-22,00

-50,00

-24,00

-24,00

-404,00

-12,00

-176,00

-140,00

-602,00

-66,00


0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00


conform cu originalul, ti pe anuli2(

Rectificarea Bugetului Municîpt


mii lei

Cod

clasificație

bugetară

Denumirea indicatorilor/

Denumirea obiectivului    /

z:

frcvederi

Aprobate

'vTTP

Influente (+.-)'

Prevederi

rectificate

A

B

1

2

3=1+2

Defibrilator sincron + asincron,se elimina poziția din lista de investiții

Defibrilator,se elimina poziția din lista de investiții

Defibrilator cu Pacemaker.se elimina poziția din lista de investiții

Monitor defibrilator cu stimulare externa.se elimina poziția din lista de investiții

Sistem monitorizare automata TA + 3 holtere.se elimina poziția din lista de investiții

Sistem înregistrare holter EKG 3 buc+2 înregistratoare 12 canale+1 înregistrator 3 canale.se elimina poziția din lista de investiții

Banda rulanta-test efort.se elimina poziția din lista de investiții

EKG 12 canale.se elimina poziția din lista de investiții

Ecograf cardiologie.se elimina poziția din lista de investiții Ecograf.se elimina poziția din lista de investiții Ecograf cu Doppler.se elimina poziția din lista de investiții Sistem de diagnostic video fibroscopie.se elimina poziția din lista de investiții

Microscop operator.se elimina poziția din lista de investiții

Lămpi scialitice LED video.se elimina poziția din lista de investiții

Trusa cu microchirurgie transanala.se elimina poziția din lista de investiții

Trusa de videoendoscopie ,se elimina poziția din lista de investiții

Instrumentar pentru laparoscop si endoscop.se elimina poziția din lista de investiții

Videolaringoscop.se elimina poziția din lista de investiții^?

Unitate electrochirurgie cu accesorii.se elimina poziti^n' investiții

Sistem rinoneuronavigatie ORL.se elimina poziția diițifțsT investit»

Sistem endoscopic.se elimina poziția din lista de inveSfitfy’

Analizor automat electroforeza.se elimina poziția din list investiții

Centrifuga 16 pozitii.se elimina poziția din lista de investiții Centrifuga 30 pozitii.se elimina poziția din lista de investiții

Aparat anestezie cu monitor.se elimina poziția din lista de investit»

30,00

-30,00

0,00

13,00

-13,00

0,00

42,00

-42,00

0,00

45,00

-45,00

0,00

41,00

-41,00

0,00

146,00

-146,00

0,00

200,00

-200,00

0,00

60,00

-60.00

0,00

460.00

-460,00

0,00

14,00

-14,00

0,00

594,00

-594,00

0,00

300,00

-300,00

0,00

552.00

-552,00

0,00

660,00

-660,00

0,00

300,00

-300,00

0,00

1.500,00

-1.500,00

0,00

700,00

-700,00

0,00

45,00

-45,00

0,00

\ 104,00

-104,00

0,00

J393,00

-393,00

0,00

2 390,00

-390,00

0,00

'330^

-330,00

0,00

40,00

-40,00

0,00

20,00

-20,00

0,00

320,00

-320,00

0,00


‘ t

"/

/CV

mii lei

Cod

clasificație

bugetară

Denumirea indicatorilor/    /

Denumirea obiectivului    C—

/

s r y-

Revederi

aprobate

V    J’*c u n

InfluSrițe

(+,-)

7

Prevederi

rectificate

A

B

1

2

3=1+2

Pompe de nutriție entreala.se elimina poziția din lista de investiții

Turnuri de perfuzie cu 2 infuzomate si 5 injectomate.se elimina poziția din lista de investiții

Sterilizator cu plasma.se elimina poziția din lista de investiții Unitate de biodecontaminare a aerului cu filtru HEPA.se elimina poziția din lista de investiții

Mașina automata de spalat endoscoape.se elimina poziția din lista de investiții

Targa pt urgente.se elimina poziția din lista de investiții Brancard cu monitor si aparat de ventilație mecanica.se elimina poziția din lista de investiții

Laser C02 pentru ORL.se elimina poziția din lista de investiții

Sistem încălzire pacient.se elimina poziția din lista de investiții

EKG portabil 3 canale 12 derivatii.se elimina poziția din lista de investiții

Sistem automat de colorare IHC/ISH/FITC si colorații speciale.se elimina poziția din lista de investiții

Sistem de scanare automata a lamelor.se elimina poziția din lista de investiții

Defibrilator portabil.se elimina poziția din lista de investiții

Ecograf performant cu Doppler Color cu modul de contrast si elastografie pentru nefrologie.se elimina poziția din lista de investiții

Aparat automat pentru detectarea prezentei microorganismelor in specimene clinice (hemocultura).se elimina poziția din lista de investiții

Analizor automat pentru danaliza biochimica si microscopica a urinii ,se elimina poziția din lista de investirii Brancard.se elimina poziția din lista de investiții Monitor complex de pacient.se elimina poziția din lista de inji

Turn cu pompa de perfuzii si seringi automate.se elimina din lista de investiții Defibrilator cu soc electric daual pacing extern.se elimina pfâja/ din lista de investiții

Holter EKG.se elimina poziția din lista de investiții

HolterTA.se elimina poziția din lista de investiții

Monitor EKG Portabil cu pulsoximetru.se elimina poziția din lista de investiții

EKG de înalta performanta 12 canale.se elimina poziția din lista de investiții

Aparat portabil monitorizare funcții vijale.se elimina poziția din lista de investiții i

pagina : 13

45,00

-45,00

0,00

75,00

-75,00

0,00

690,00

-690,00

0,00

608,00

-600,00

0,00

255,00

-255,00

0,00

75,00

-75,00

0,00

130,00

-130,00

0,00

450,00

-450,00

0,00

70,00

-70,00

0,00

9,00

-9,00

0,00

1.011,00

-1.011,00

0,00

1.130,00

-1.130,00

0,00

36,00

-36,00

0,00

419,00

-419,00

0,00

95,00

-95,00

0,00

377,00

-377,00

0,00

Jxaoo

-4,00

0,00

49(^0

-490.00

0,00

JeSiOp

-160,00

0,00

_!/ >/

/ .88/10 —

-88,00

0,00

-30,00

0,00

30,00

-30,00

0,00

44,00

-44,00

0,00

90,00

-90,00

0,00

66,00

-66,00

0,00

26.07.2018



ICONFWmcuoribiNALUL

Rectificarea Bugetului Municipiului București p^afiyf-Sdl i


ANEXA


Cod

:lasificație

bugetară

Denumirea indicatorilor/

Denumirea obiectivului

C

/rȚ\

'Prg55fferi -"aprobate

—r <■■ ■■—

V    Ji. P i

lnffbentei_

(+.*)

7

,>->• ./z

i Prevederi rectificate

A

B

1

2

3=1+2

297,00

24,00

-297,00

-24.00

0,00

0,00


Masa ginecologie.se elimina poziția din lista de investiții Videolaringoscop cu lame reutilizabile.se elimina poziția din lista de investiții

Masa sala operatie.se elimina poziția din lista de investiții

Masa asistat sala nastere.se elimina poziția din lista de investiții

Analizator automat coagulare.se elimina poziția din lista de investiții

Analizator automat hemograma.se elimina poziția din lista de investiții

Analizor gaze.se elimina poziția din lista de investiții

Aparat anestezie.se elimina poziția din lista de investiții

Aparat anestezie înalta performanta.se elimina poziția din lista de

investiții

Aparat de radiologie mobil C-Arm pentru proceduri radiologice.se elimina poziția din lista de investiții

Aparat de ventilație mec.nalta perf.cu monit.schimbului de gaze.se

elimina poziția din lista de investiții

Aparat dezinfectie aer medical.se elimina poziția din lista de

investiții

Aparat ECG.se elimina poziția din lista de investiții

Aparat EKG.se elimina poziția din lista de investiții

Aparat EKG.se elimina poziția din lista de investiții

Aparat electrocardiografie portabil.se elimina poziția din lista de

investiții

Aparat pentru ventilație noninvaziva { CPAP/BiPAP),se elimina poziția din lista de investiții

Aparat ventilație mecanica de inalta performanta.se elimina poziția din lista de investiții

Aspirator chirurgical.se elimina poziția din lista de investiții Aspirator chirurgical.se elimina poziția din lista de investiții Brancard.se elimina poziția din lista de investiții Defibrilator.se elimina poziția din lista de investiții Defibrilator.se elimina poziția din lista de investiții Defibrilator automat extern.se elimina poziția din lista


44,00

300,00

480,00

23,00

20,00

10,00

150,00

942,00

310,00

1.475,00

27,00

5,00

23,00

26,00


-44,00

-300,00

-480,00

-23,00

-20,00

-10,00

-150,00

-942,00

-310,00

-1.475,00

-27,00

-5,00

-23,00

-26,00


Defibrilator/monitor bifazic manual si semiautomat cu mi SPO2 si electrozi de stimulate externa.se elimina poziția de investiții

Dispozitiv dezinfectie aer cu ultravioiete.se elimii de investiții


Ecograf + sonde.se elimina poziția din lista de investiții Ecograf abdominal portabil.se elimina poziția din lista de investiții /?



0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00


26.07.2018

xr



Cod

clasificație

bugetară

Denumirea indicatorilor/

Denumirea obiectivului

z

zzr

prevederi

aprobate

\    • ...-a-

Influențe

(+,-)

Prevederi

rectificate

A

B

1

2

3=1+2

Ecograf general.se elimina poziția din lista de investiții

Ecograf portabil multifuncțional (parti moi, vase, cord,abdomen)tse elimina poziția din lista de investiții Electrocardiograf ,se elimina poziția din lista de investiții Electrocauter performant.se elimina poziția din lista de investiții

Gastroscop ultra slim.se elimina poziția din lista de investiții Hota flux laminar.se elimina poziția din lista de investiții Infuzomat ( pompa volumetrica),se elimina poziția din lista de investiții

lnfuzomat.se elimina poziția din lista de investiții

lnjectomat.se elimina poziția din lista de investiții

Injectomat (seringa automata),se elimina poziția din lista de investiții

Lampa scialitica.se elimina poziția din lista de investiții

Masa de operatie.se elimina poziția din lista de investiții Masa operație hidraulica pentru sala ERCP.se elimina poziția din lista de investiții

Mașina automata de spalat endoscoape.se elimina poziția din lista de investiții

Mașina de spalat instrumentar.se elimina poziția din lista de investit»

Mașina spalat instrumentar chirurgical.se elimina poziția din lista de investiții

Microcentrifuga.se elimina poziția din lista de investiții

Microscop cu lumina polarizata.se elimina poziția din lista de investiții

Minicentrifuga.se elimina poziția din lista de investiții

Monitor ATI.se elimina poziția din lista de investiții

Monitor baza funcții vitale portabil.se elimina poziția din lis investiții

Monitor diagnostic radiologie cu presetari DIC0M.se elimlj poziția din lista de investiții

Monitor funcții vitale.se elimina poziția din lista de investiții Monitor funcții vitale.se elimina poziția din lista de investiții Monitor funcții vitale ,se elimina poziția din lieta-defrivestitii Monitor funcții vitale cu analizor de gaze.se elimina poziția din lista— de investiții

Monitor supraveghere funcții vitale.se elimina poziția din lista de investiții

Monitor TA si Av pt pacienti.se elimina poziția din lista de investiții Radiocauter.se elimina poziția din lista de investiții

n

pagina : 15

154,00

-154,00

0,00

80,00

-80,00

0,00

150,00

-150,00

0,00

250,00

-250,00

0,00

165,00

-165,00

0,00

155,00

-155,00

0,00

19,00

-19,00

0,00

225,00

-225,00

0,00

42,00

-42,00

0,00

231,00

-231,00

0,00

150,00

-150,00

0,00

60,00

-60,00

0,00

86,00

-86,00

0,00

83,00

-83,00

0,00

417,00

-417,00

0,00

217,00

-217,00

0,00

120,00

-120,00

0,00

14,00

-14,00

0,00

40,00

-40,00

0,00

X 3,00

-3,00

0,00

-30,00

0,00

2^00

-22,00

0,00

7 fb/oo

-10,00

0,00

xXoo

-57,00

0,00

0,00

* '104^00

184^00

6,00

-6,00

0,00

32,00

-32,00

0,00

144,00

-144,00

0,00

16,00

-16,00

0,00

20,00

-20,00

0,00

z/k-

26.07.2018

/ A


.■



[CONFORM CU ORIGINALUL |

Rectificarea Bugetului Municipiului București ps_4ni


.ANEXA


fiii tei

Cod

clasificație

bugetară

Denumirea indicatorilor/

Denumirea obiectivului    ,

/Prev^ederi „ -acrobate

x/rr.*'*- li 1

InflueTrfțr'

(+.’)

Prevederi

rectificate

A

B

1

2

3=1+2


Sistem de chirurgie minim invaziv trans

anala(TEM,TAE,TEO,TAMIS),se elimina poziția din lista de investiții

Sistem de filtrare aer intraoperator.se elimina poziția din lista de investiții

Sistem radiologie digitala.se elimina poziția din lista de investiții

Spirometru ,se elimina poziția din lista de investiții

Spirometru Cu Laptop.se elimina poziția din lista de investiții Statie centrala de monitorizare cu 8 monitoare.se elimina poziția din lista de investiții

Termostat.se elimina poziția din lista de investiții

Ventilator transport.se elimina poziția din lista de investiții Video EEG.se elimina poziția din lista de investiții Analizator biochimie.se elimina poziția din lista de investiții Analizator hematologie.se elimina poziția din lista de investiții

Analizator ionograma.se elimina poziția din lista de investiții Analizator coagulare.se elimina poziția din lista de investiții Centrifuga.se elimina poziția din lista de investiții Analizor gaze in sange.se elimina poziția din lista de investiții

Analizator markerr cardiaci.se elimina poziția din lista de investiții

Rx Digital.se elimina poziția din lista de investiții

Ortopamtomograf.se elimina poziția din lista de investiții Sterilizator abur 148-160 litri.se elimina poziția din lista de ir

Mașina sigilat cu imprimanta.se elimina poziția din lista de/

Aparat dezghețat plasma.se elimina poziția din lista de in\ Ecograf 4D ,se elimina poziția din lista de investiții Ecograf cu 4 traductori .se elimina poziția din lista de investit Sistem complet pentru microarray {cuprinde cuptor de


hibridizare),se elimina poziția din lista de investiții______~~

Incubatoare convertibile pentru terapie intensTva.se elimina’poziția^ din lista de investiții

Incubatoare standard (bazale).se elimina poziția din lista de investiții

Mese cu radiant termic.se elimina poziția din lista de investiții

Monitor de pulsoximetrie regionala (cerebrala st splahnica),se elimina poziția din lista de investiții


53.00

-53,00

0,00

358,00

-358,00

0,00

952,00

-952,00

0,00

13,00

-13,00

0,00

12,00

-12,00

0,00

134,00

-134,00

0,00

4,00

-4,00

0,00

90,00

-90.00

0,00

179,00

-179,00

0,00

79,00

-79,00

0,00

55,00

-55,00

0,00

38,00

-38,00

0,00

27,00

-27,00

0,00

22,00

-22,00

0,00

33,00

-33,00

0,00

25,00

-25,00

0,00

50,00

-50,00

0,00

100,00

-100,00

0,00

^230,00

-230,00

0,00

\ 'ÂOO

-59,00

0,00

A A

28,00

-28,00

0,00

V

/1.15K00

-1.158,00

0,00

<^28,00

-528,00

0,00

—Tr43G;00

-1.430,00

0,00

752,00

-752,00

0,00

2.376,00

-2.376,00

0,00

132,00

-132,00

0,00

25,00

-25,00

0,00


CONFORM CU ORIGINALUL



ANEXA


Rectificarea Bugetului Municipiului Bucures

Cod

clasîficație

bugetară

Denumirea indicatorilor/

Denumirea obiectivului

z

Prevederi

aprobate

\nfiufente (+.-)'

y

/    I

Prevederi

rectificate

A

B

1

2

3=1+2

Ecograf portabil 30 (tip laptop) ptr identificarea structurii vasculare si nervoase superficiale.se elimina poziția din lista de investiții

Departator abdomrnopelvin autostatic de tip rama cu

componenete detasabile.se elimina poziția din lista de investiții

Defibrilator.se elimina poziția din lista de investiții

Analizor portabil pentru determinarea rapida a procalcitoninei.se elimina poziția din lista de investiții

Pompa-injectomat tip PCEA.se elimina poziția din lista de investiții

Linie modulara destinata testărilor imuno-hematologice prin tehnica de aglutinare in coloana de gel.se elimina poziția din lista de investiții

Lampa UV fixa.se elimina poziția din lista de investiții

Cardiotocograf.se elimina poziția din lista de investiții

Pompa de perfuzie cu sistem de prindere metalic.se elimina poziția din lista de investiții

Aspirator chirurgical.se elimina poziția din lista de investiții Electrocauter.se elimina poziția din lista de investiții Analizor automat biochimie uscata.se elimina poziția din lista de investiții

Bilimetru.se elimina poziția din lista de investiții

Cetrifuga cu rotor swing-out.se elimina poziția din lista de investiții

PULSOXIMETRU MOBIL de uz neonatologic si pediatric.se elimina poziția din lista de investiții

Monitor pacienti cu accesorii.se elimina poziția din lista de inveș

Trusa kit pesare vaginala.se elimina poziția din lista de inveș

Aplicatoare de clipuri pentru chirurgia clasica de diverse dimensiuni: small, medium, large.se elimina poziția din listai investiții

Aplicatoare de clipuri pentru chirurgia laparoscopica de diverse! dimensiuni: small, medium, large.se elimina poziția din lista de investiții

Holter TA.se elimina poziția din lista de investiții

Electrobisturiu bipolar.se elimina poziția din lista ctelnveslitîi Aspirator chirurgical.se elimina poziția din lista de investiții Pompa volumetrica perfuzomat.se elimina poziția din lista de investiții

lnjectomate.se elimina poziția din lista de investiții

Defibrilator.se elimina poziția din lista de investiții

EKG.se elimina poziția din lista de investiții

55,00

-55,00

0,00

77,00

-77,00

0,00

152,00

-152,00

0,00

7,00

-7,00

0,00

15,00

-15,00

0,00

25,00

-25,00

0,00

162,00

-162,00

0,00

33,00

-33,00

0,00

44,00

-44,00

0,00

10,00

-10,00

0,00

66,00

-66,00

0,00

35,00

-35,00

0,00

17,00

-17,00

0,00

15,00

-15,00

0,00

3,00

-3,00

0,00

eNo.oo

-10,00

0,00

b

-6,00

0,00

? >

J/I2£d

-12,00

0,00

z \ /

* dZ

s^Te.oo

-18,00

0,00

11,ou

-=11,00

0,00

170,00

-170,00

0,00

180,00

-180,00

0,00

40,00

-40,00

0,00

44,00

-44,00

0,00

16,00

-16,00

0,00

13,00

-13,00

0,00


| CONFORM CU ORIGINALUL Rectificarea Bugetului Municipiului București


///ANEXA


Cod

ctasificație

bugetară

Denumirea indicatorilor/    /

Denumirea obiectivului    <S—-

X

.Prevederi ' aprobate

\

Influente"'

(+,-)'

O

Prevederi

rectificate

A

B

1

2

3=1+2

Casca electrozi fire (EEG},se elimina poziția din lista de investiții


Sistem stimulare intermitenta (EEG).se elimina poziția din lista de investiții

Spirometru.se elimina poziția din lista de investiții

Monitor funcții vitale.se elimina poziția din lista de investiții


5,00    -5,00    0,00

6,00

-6,00

0,00

16,00

-16,00

0,00

70,00

-70,00

0,00


EKG portabil.se elimina poziția din lista de investiții

Monitoare ATI.se elimina poziția din lista de investiții

Spirometru.se elimina poziția din lista de investiții

Monitor funcții vitale cu pulsoximetru.se elimina poziția din lista de investiții

Defibriltor cu monitor portabil.se elimina poziția din lista de investiții

Ecograf staționar ginecologic 4D,se elimina poziția din lista de investiții

Ecograf cu elastograf.se elimina poziția din lista de investiții Masa instrumentar sala operatii.se elimina poziția din lista de investiții

Masa ginecologie.se elimina poziția din lista de investiții Videolaringoscop.se elimina poziția din lista de investiții RX-RSC digitala.se elimina poziția din lista de investiții Lampa operație camera video si monitor.se elimina poziția din lista de investiții


60,00

66,00

17,00

130,00

117,00

530,00

293,00

18,00

30,00

35,00

1.596,00

634,00


Aspirator chirurgical.se elimina poziția din lista de investiții Trusa chirurgie cervicala.se elimina poziția din lista de investiții

Masa ginecologie.se elimina poziția din lista de investi Masa chirurgicala hidraulica tip MAY0.se elimina din lista de investiții

Sistem chirurgie laparoscopica.se elimina poziția di investiții


Instrument automat pentru colorare IHC/ISH/FITC,s elimina poziția din lista de investiții Baie termostatata.se elimina poziția din lista dej Centrifuga.se elimina poziția din lista de i


Masa de orientare.se elimina poziția din lista de investiții Microscop.se elimina poziția din lista de investiții Microscop parafina.se elimina poziția din lista de investiții Sistem de arhivare lame si blocuri.se elimina poziția din lista de investiții



8,00


-60,00

-66,00

-17,00

-130,00

-117,00

-530,00

-293,00

-18,00

-30,00

-35,00

-1.596,00

-634,00

-310,00

-96,00

-81,00

-12,00

-490,00

-420,00

-4,00

-47,00

-82,00

-34,00

-47,00

-8,00


0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00




Statie automata de colorare.se elimina poziția din lista de investiții

Ventilator inalta performanta.se elimina poziția din lista de investiții

Aparat anestezie inalta performanta.se elimina poziția din lista de investiții

Aparat ventilație RMN.se elimina poziția din lista de investiții

Ventilator transport.se elimina poziția din lista de investiții Statie centrala monitorizare 15 poturi.se elimina poziția din lista de investiții

Mobilier, aparatura birotica si alte active corporale, {

71.01.03 modificările se realizează atat pe credite de angajament cat si pe credite bugetare)

Sistem de detecție si alarma la incendiu se schimba denumirea in Sisteme de detecție si avertizare incendiu, preț unitar 100,00 mii lei, cantitatea nu se modifica

Sisteme pentru identificare si control, supraveghere si alarma efracție se schimba denumirea in Sistem antiefractie, sistem de supraveghere video si sistem de control acces,preț unitar se schimba in 100,00 mii lei, ramane aceeași cantitate Aparate telefonice cu imprimanta si fax, 2 buc, preț unitar 3,00 mii lei

imprimanta multifuncționala color A3,1 buc, preț unitar 30,00 mii lei

Imprimanta A4 color, 2 buc, preț unitar 8,5 mii lei Sistem de control acces pentru autovehicule (cu montaj), 1 bu preț unitar 19,00 mii lei

71 01 30 Alte actve f'xe ( codificările se realizează atat pe credite angajament cat si pe credite bugetare)

Licența soft, se modifica prețul unitar la 9,00 mii lei Pachete software pentru antivirus se schimba denumirea in


130,00

720,00

1.084,00

460,00

88,00

789,00

208,00

24,00


Licența software antivirus , si cantitatea se diminuează la 100 buc, preț unitar 0,10 mii lei

71.03 Reparații capitale

Reparații capitale la alei auto si pietonale, trotuare de garda si



parcari aferente Spitalului Clinic Dr. Alexandru Obregia


0,00


-130,00

-720,00

.084,00

-460,00

-88,00

-789,00

224,00

76.00

76,00

6,00

30,00

17,00

19,00

-121,00

1,00

-122,00

350,00

350,00


BUGETUL INSTITUȚIILOR PARȚIAL DIN VENITURI PROPRII TOTAL VENITURI, din care :


FINANȚATE INTEGRAL âAU \\ IOPRII din care :


2.925.723,00    75.478,22


0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

432,00

100,00

100,00

6,00

30,00

17,00

19,00

469,00

9,00

10,00

7.350,00

350,00

3.001.201,22


J CONFORM CU ORIGINALUL | Rectificarea Bugetului Municipiului București


anexa

'1,.


Cod

:lasificație

bugetară

Denumirea indicatorilor/    (_

/

• Prevederi

\ t:--

Influente"

z—

Prevederi

Denumirea obiectivului

aprobate

(+,-)

rectificate

A

B

1

2

3=1+2

33.10.21

Venituri din contractele încheiate cu casele de asigurări sociale de sanatate

815.304,00

-6.265,00

809.039,00

33.10.30

Venituri din contractele incheiate cu direcțiile de sanatate publica din sume alocate de la bugetul de stat

76.883,00

10.008,00

86.891,00

33.10.31

Venituri din contractele incheiate cu direcțiile de sanatate publica din sume alocate din veniturile proprii ale Ministerului Sanatatii

47.403,00

9.980,00

57.383,00

33.    50

Alte venituri din prestări de servicii si alte activitati

77.310,00

-1.033,00

76.277,00

37.10.01

Donații si sponsorizări

682,00

4,00

686,00

37,10.03

Vărsăminte din secțiunea de funcționare pentru finanțarea secțiunii de dezvoltare a bugetului de venituri proprii și subvenții

-5.271,00

13,00

-5.258,00

37.10.04

Vărsăminte din secțiunea de funcționare

5.271,00

-13,00

5.258,00

10.10.15.01

Sume utilizate de administrațiile locale din excedentul anului precedent pentru secțiunea de funcționare

108.881,00

0,00

108.881,00

13.10.09

Subvenții pentru instituții publice

936.325,00

30.545,00

966.870,00

13.10.10

Subvenții din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor curente din domeniul sanatati

69.070,00

16.650,00

85.720,00

13.10.14

Subvenții din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor de capital din domeniul sanatatii

97.156,00

7.501,00

104.657,00

13.10.19

Subvenții pentru instituții publice destinate secțiunii de dezvoltare

193.024,00

20.392,22

213.416,22

13.10.33

Subvenții din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sanatate pentru acoperirea creșterilor salariale

457.032,00

-12.304,00

444.728,00

TOTAL CHELTUIELI, din care

2.925.723,00

75.478,22

3.001.201,22


Anexa 2.4 Centrul Cultural Palatele Brâncovenești

Total venituri, din care 43.10.09 Subvenții pentru instituții publice 43.10.19 Subvenții pentru instituții publice destinate secțiunii de

Total cheltuieli, din care :

Cheltuieli curente, din care:

20 Bunuri și servicii

20.02 Reparații curente 20.30.30 Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE 71.01.01 Construcții



3.934.22 1.700,00

2.234.22

3.934.22 1.700,00


19.209,22

16.000,00

2.559,22

19.209,22

16.650,00


1.700,00    14.135,00


Amenajare, restaurare Ansamblul Istoric Mogosoaia- refacere învelitori la obiectivele Ghețărie, Casa de Oaspeți Corp C, Turn acces, corjț-Aj corp B, restaurare si extindere Zona Centrala" HCGMB 38/20J1 , HCGMB 15/2013

71.01.02 Mașini, echipamente si mijloace de transport


0,00

60,00

n/( .


700,00

1.000,00

2.234.22

2.264.22

2.264,22


2.285,00

5.150,00

2.559.22

2.499.22

2.264.22


-21,00    39,00


I conform cu original


3MB nr. ATT.


kNEXA

Rectificarea Bugetului Municipiului București pe^miL

10.01.06 Alte sporuri 10.01.16 Alocații pentru locuințe 10.02 Cheltuieli salariate in natura 10.02.06 Vouchere de vacanță

20 Bunuri si servicii, din care :

20.30 Alte cheltuieli 20.30.04 Chirii

20.30.30 Alte cheltuieli cu bunuri și servicii

71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE 71.01 Active fixe

71.01.01 Construcții

Documentație de avizare a lucrarilorde intervenție + studiu de fezabilitate imobil din Bucureștii Noi nr. 66    —

71.01.02 Mașini, echipamente si mijloace de transport Autoturism Duster 4x4

Moving heat spot - 4 buc, preț unjtar 51/mii lei



754,00 144,00 194,00 194,00 .234,00 .740,00 240,00


U^QOtOO



-76,00

-42,00

-166,00

-166,00

0,00

0,00

40,00

-40,00

477,00

477,00

-157,00

-157,00

634,00

-13,00

204,00


678,00

102,00

28,00

28,00

15.234,00 11.740,00

280,00

11.460,00

734,00

734,00

0,00

0,00

734,00

87,00

204,00


• ? «•»»«. »

7 <    11 * •    ;    /

-    p ptii lei

Cod

;lasificație

bugetară

Denumirea indicatorilor/

Denumirea obiectivului

Prevederi

aprobate

Influente (+.-)'

Z—

Prevederi

rectificate

A

B

1

2

3=1+2

Centrală termică, 2 bucăți, preț unitar diferit

60,00

-21,00

39,00

71.01.30 Alte active fixe

30,00

-9,00

21,00

Licențe oftice, 10 bucăți, preț unitar diferit

15,00

-5,00

10,00

Licențe Windows, 10 bucăți, preț unitar diferit

15,00

-4,00

11,00

Anexa 2.13 Teatrul Constantin Tănase

Total venituri, din care

10.282,00

200,00

10.482,00

43.10.09 Subvenții pentru instituții publice

9.567,00

200,00

9.767,00

Total cheltuieli, din care :

10.282,00

200,00

10.482,00

Cheltuieli curente, din care:

10.267,00

200,00

10.467,00

20 Bunuri și servicii

3.699,00

200,00

3.899,00

20.30.30 Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

2.092,00

200,00

2.292,00

Anexa 2.16 Teatrul „ Excelsior"

I

Total venituri , din care :

20.549,00

0,00

20.549,00

43.10,09 Subvenții pentru instituții publice

19.642,00

-477,00

19.165,00

43.10.19 Subvenții pentru instituții publice destinate secțiunii de dezvoltare

257,00

477,00

734,00

Total cheltuieli, din care :

20.549,00

0,00

20.549,00

Cheltuieli curente, din care:

20.292,00

-477,00

19.815,00

10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

4.988,00

-477,00

4.511,00

10.01 Cheltuieli salariate in bani

4.646,00

-311,00

4.335,00

iu.01.01 Salarii de baza

3.500,00

-176,00

3.324,00

10.01.05 Sporuri pentru condiții de munca

212,00

-17,00

195,00

Cod

clasificație

bugetară

Denumirea indicatorilor/    /

Denumirea obiectivului    /

^deri

^a^robate

(+.-)

7

Prevederi

rectificate

A

B

1

2

3=1+2

Moving head wash Elation Platinium Seven - 6 buc, preț unitar 25 mii lei

0,00

150,00

150,00

Case pentru 2 buc. Platinium Seven- 2buc. Preț unitar 6mii lei

0,00

12,00

12,00

Proiector wash blinder- 2 buc., preț unitar 15 mii lei

0,00

30,00

30,00

Case pentru 4 buc. Paladin-1 buc. Preț unitar 10 mii lei

0,00

10,00

10,00

Moving head hibrid- 6 buc., preț unitar 24 mii lei

0,00

144,00

144,00

Dimmer 12 canale- 2 buc., preț unitar 11 mii lei

0,00

22,00

22,00

Monitor scenă Db Tehnologies Flexsys FM12- 6 buc., preț unitar 3 mii iei

0,00

18,00

18,00

Laptop Mcbook Pro 15"- 1buc., preț unitar 20 mii lei

0,00

20,00

20,00

Suport Rigging Frame ELPMB50 - 2buc., preț unitar 18.5 mii lei

0,00

37,00

37,00

Anexa 2.17 Teatrul Stela Popescu

•. J

Total venituri , din care :

7.781,00

0,00

7.781,00

43.10.19 Subvenții pentru instituții publice destinate secțiunii de dezvoltare

350,00

0,00

350,00

71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

350,00

0,00

350,00

71.01.02 Mașini, echipamente si mijloace de trasport

240,00

0,00

240,00

"Autoutilitara", 1 buc. Valoare totală se majorează de la 120 mii lei la 140 mii lei

120,00

20,00

140,00

Se elimină poziția "Covor scenă"

120,00

-120,00

0,00

"Autoturism", 1 buc. Valoare totală 100 mii lei

0,00

100,00

100,00


f'i


ANEXA


Anexa 2.24 Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic

Total venituri , din care :

43.10.09 Subvenții pentru instituții publice 43.10.19 Subvenții pentru instituții publice destinate secțiu

Total cheltuieli, din care :

Cheltuieli curente, din care:

20 Bunuri si servicii, din care :


Contribuții ale administrației publicedocaîe la realiza 20.19 lucrări și servicii de interes public local, în baza unor convenții sau

contracte de asociere

Din care:

Detalierea pe Lăcașuri de Cult conform Scrisoarea AMPT nr.

4779/19.07.2018- Anexa 2 la prezenta Hotărâre 20.30 Alte cheltuieli

20.30.30 Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

155.006,00

42.339,00

197.345,00

92.421,00

21.286,00

113.707,00

,62.575,00

21.053,00

83.628,00

1l55.006,00

42.339,00

197.345,00

'92.510,00

21.2B6.00

113.796,00

89.454,00

21.286,00

110.740,00

45.463,00

18.087,00

63.550,00

41.516,00

3.199,00

44715,00

40.780,00

3.199,00

43.979,00


26.07.2018

<3




ANEXA


Cod

clasificație

bugetară

Denumirea indicatorilor/

Denumirea obiectivului

Prevederi

aprobate

u "    //

Influențe

(+,-)

mu iei

Prevederi

rectificate

A

B

1

2

3=1+2


71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE 71.01 Active fixe

71.01.01 Construcții

Realizare proiect tehnic de amplasare monument ÎNSINGURARE

Realizare, proiectare și amplasare monument de for public ȘTEFAN CEL MARE, autor Tănase Gheorghe (SF+ET)

Lucrări amplasare bust pe soclu AVRAM IANCU Realizare soclu, proiect de amplasare și amplasare mfp I.L. Caragiale

Refacere, proiectare și amplasare mfp MONUMENTUL INFANTERIEI

Realizare monument, soclu, proiect tehnic de amplasare și amplasare monument ECATERINA TEODOROIU Realizare soclu monument REGENESIS, autor Ion Măndrescu

Realizare/refacere MONUMENTUL EROILOR DE LA 1916-1918-Comuna Băneasa, autor Emil W. Becker Realizare monument, soclu, proiect tehnic de amplasare și amplasare monument ROTARY

Realizare TOTEMURI cu valoare culturală în Cartierul Creativ al Bucureștiului

Proiect tehnic șt amplasare monumemt LEUL DIN IERUSALIM, creditele de angajament se diminuează cu 225 mii lei

Realizare mfp ANSAMBLU MONUMENTAL REGELE FERDINAND I ÎNTREGITORUL -proiectare și realizare soclu și amplasare (ET+SF), creditele de angajament se diminuează cu 7.100 mii lei

Realizare monument (fântână-cascadâ), proiect tehnic de amplasare și amplasare grup statuar centenat LA FÂNTÂNA DOR, în cadrul celebrării Centenarului Marea Unire de la 191 (ET, SF), creditele de angajament se diminuează cu 23.335

Realizare soclu și postament mfp ANSAMBLUL MONUMEN REGEL FERDINAND I ÎNTREGITORUL


62.644,00

21.053,00

83.697,00

62.319,00

19.406,00

81.725,00

60.013,00

19.131,00

79.144,00

0,00

0,00

0,00

720,00

20,00

740,00

0,00

185,00

185,00

0,00

0,00

0,00

0,00

11.850,00

11.850,00

0,00

2.450,00

2.450,00

0,00

0,00

0,00

0,00

763,00

763,00

0,00

20,00

20,00

0,00

0,00

0,00

225,00

-225,00

0,00


Realizare soclu și postament mfp ANSAMBLUL MONUMENTAL REGEL FERDINAND I ÎNTREGITORUL (ET+PT)

Proiectare și achiziționare opera de artă LA FÂNTÂNA DOR (CS urbanism, ET, PT)

Se redenumește poziția "Realizare monument de for RONALD REGAN (CS, ET, SF)" în "Realizare și amplasare monument de for public RONALD REGAN (CS, PT)

Se redenumește poziția "Realizare monument de for public WILSON WOODROW (CS. ET, SF)" în "Realizare monument de for public WILSON WOODROW (CS, f^T)



0,00

0,00

2.850,00

4.250,00

27.403,00


..7

7


'conform cu originalulI Rectificarea Bugetului Municipiului Bucureșt

ANEXA


mii lei

Cod

clasificație

bugetară

Denumirea indicatorilor/

Denumirea obiectivului

T

Prevederi

aprobate

Influențe

(+,-)

Prevederi

rectificate

A

B

1

2

3=1+2

71.01.03 Mobilier, aparatura birotica si alte active corporale

1.456,00

273,00

1.729,00

Realizare lucrare de artă, proiectare și amplasare monument comun MARTIN LUTHER și JEAN CALVIN

409,00

409,00

818,00

Imprimantă multifuncțională-3 buc., preț unitar 12 mii lei

12,00

24,00

36,00

Realizare monument, soclu, proiect tehnic de amplasare și amplasare monument comemorativ MONUMENTUL SALA

575,00

0,00

575,00

DALLES

Concurs de soluții monument MILIARUM AUREUM

CENTENARUM, creditele de angajament se diminuează cu 50 mii lei

Concurs de soluții monument LUCRARE COMUNA - FAMILIA

50,00

-50,00

0,00

BRÂNCOVEANU, creditele de angajament se diminuează cu 50

50,00

-50,00

0,00

mii lei

Concurs de soluții monument UNIREA ROMÂNILOR DE LA 1918, creditele de angajament se diminuează cu 60 mii lei

60,00

-60,00

0,00

71.01.30 Alte active fixe

9,00

2,00

11,00

Licențe software editare grafică- nr. dif. buc., preț unitar dif.

2,00

2,00

4,00

71.03 Alte active fixe

325,00

1.647,00

1.972,00

Lucrări de reparații PASAJUL LATIN - LIPSCANI

325,00

325,00

650,00

Reabilitarea MONIMENTUL EROILOR CĂZUȚI ÎN PRIMUL

RĂZBOI MONDIAL- comuna Militari

0,00

435,00

435,00

Reabilitarea și reconfigurare a pavimentului din zona

Monumentului Eroilor Patriei-autori Marius Butunoiu, Zoe

0,00

887,00

887,00

A a 2.27 Casa de Cultură Friedrich Schiller

Sursa de finanțare F (integral din venituri proprii)

Total venituri, din care

33.10.50 Alte venituri din prestări servicii și alte activități

37 10 03 Vărsâminte din secțiunea de funcționare pentru finanțarea

secțiunii de dezvoltare a bugetului de venituri proprii și subve^

37.10.04 Vărsăminte din secțiunea de funcționare ,n    Sume utilizate de administrațiile locale din excedentul anului'

precedent pentru secțiunea de funcționare Total cheltuieli, din care :

Cheltuieli curente, din care:

10 Cheltuieli de personal, din care :

10.01.01 Salarii de baza 10.02.01 Tichete de masă 10.02.06 Tichete de vacanță 10.03.01 Contribuții de asigurări sociale de stat 10.03.02 Contribuții de asigurări de șomaj

ide


<4 L

1.304,00

-1.304,00

0,00

^202,00

-1.202,00

0,00

'YMSOCk

13,00

0,00

U î l

O-00

-13,00

0,00

/

-102,00

0,00

*//

=T304,00

-1.304,00

0,00

381,00

-381,00

0,00

336,00

-336,00

0,00

25,00

-25,00

0,00

5,00

-5,00

0,00

3,00

-3,00

0,00

1,00

-1,00

0,00

26.07.2018


ANEXA


Cod

tlasificație

bugetară

Denumirea indicatorilor/

Denumirea obiectivului

Prevederi

aprobate

\    -V.    n

Influente

(+,-)'

Prevederi

rectificate

A

B

1

2

3=1+2


10.03.03 Contribuții de asigurări sociale de sănătate

1,00

-1,00

0,00

10.03.04 Contribuții de asigurări pentru accidente și boli profesionale

1,00

-1,00

0,00

10.03.06 Contribuții pentru concedii și indemnizații

1,00

-1,00

0,00

10.03.07 Contribuția asiguratorie pentru muncă

8,00

-8,00

0,00

20 Bunuri și servicii

910,00

-910,00

0,00

20.01.01 Furnituri de birou

10,00

-10,00

0,00

90.01.02 Materiale pentru curățenie

2,00

-2,00

0,00

.01.03 încălzit, iluminat și forță motrică

30,00

-30,00

0,00

20.01.04 Apă, canal și salubritate

5,00

-5,00

0,00

20.01.08 Poștă, telecomunicații, radio, tv, internet

21,00

-21,00

0,00

20.01.30 Alte bunuri și servicii pentru întreținere și funcționare

41,00

-41,00

0,00

20.02 Reparații curente

6,00

-6,00

0,00

20.05.30 Alte obiecte de inventar

3,00

-3,00

0,00

20.06.01 Deplasări interne

1,00

-1,00

0,00

20.14 Protecția muncii

4,00

-4,00

0,00

20.30.30 Alte cheltuieli cu bunuri și servicii

787,00

-787,00

0,00

71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

13,00

-13,00

0,00

71.01.02 Mașini, echipamente și mijloace de transport

5,00

-5,00

0,00

71.01.03 Mobilier, aparatură birotică si alte active corporale

4,00

-4,00

0,00

71.01.30 Alte active fixe

4,00

-4,00

0,00

Sursa de finanțare G ( finanțare parțial din venituri proprii) cf

HCGMB 364/2018 si scrisoarea MFP-Trezoreria Statului Sector 2

nr. MBS2-STZ10067/17.07.2018

Total venituri, din care

0,00

1.935,00

1.935,00

33.10.50 Alte venituri din prestări servicii și alte activități

0,00

643,00

643,00


An a n a c nA Sume utilizate de administrațiile locale din excedentul anului 40.10.15.01    . .    ..    ; ,

precedent pentru secțiunea de funcționare 43.10.09 Subvenții pentru instituții publice


43.10.19


10

10.01.01

10.02.06

10.03.01

10.03.02

10.03.03

10.03.04

10.03.06

10.03.07


Subvenții pentru instituții publice destinate secțiunii dșfde

Total cheltuieli, din care :

Cheltuieli curente, din care:

Cheltuieli de personal, din care :

Salarii de baza Tichete de vacanță Contribuții de asigurări sociale de stat Contribuții de asigurări de șomaj Contribuții de asigurări sociale de sănătate Contribuții de asigurări pentru accidente și boli profesionale Contribuții pentru concedii și indemnizații Contribuția asiguratorie pentru muncă //



102,00

1.177,00

13,00

1.935,00

1.922,00

296,00

268,00

14,00

2,00

1,00

1,00

1,00

1,00

8.00


102,00

1.177,00

13,00

1.935,00

1.922,00

296,00

268,00

14,00

2,00

1,00

1,00

1,00

1,00

8,00



Rectificarea Bugetului Municipiului Bucure

Cod

:lasificație

bugetară

Denumirea indicatorilor/

Denumirea obiectivului

Prevederi

aprobate

---

Influente (+,-) ’

Prevederi

rectificate

A

B

1

2

3=1+2

20 Bunuri și servicii

0,00

1.626,00

1.626,00

20.01.01 Furnituri de birou

0,00

10,00

10,00

20.01.02 Materiale pentru curățenie

0,00

2,00

2,00

20,01.03 încălzit, iluminat și forță motricâ

0,00

40,00

40,00

20.01.04 Apă, canal și salubritate

0,00

5,00

5,00

20.01.08 Poștă, telecomunicații, radio, tv, internet

0,00

21,00

21,00

20.01.30 Alte bunuri și servicii pentru întreținere și funcționare

0,00

41,00

41,00

20.02 Reparații curente

0,00

600,00

600,00

20.05.30 Alte obiecte de inventar

0,00

10,00

10,00

20.06.01 Deplasări interne

0,00

1,00

1,00

20.14 Protecția muncii

0,00

4,00

4,00

20.30.30 Alte cheltuieli cu bunuri și servicii

0,00

892,00

892,00

71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

0,00

13,00

13,00

71.01.02 Mașini, echipamente și mijloace de transport

0,00

5,00

5,00

71.01.03 Mobilier, aparatură birotică si alte active corporale

0,00

4,00

4,00

71.01.30 Alte active fixe

0,00

4,00

4,00

Toate pozițiile din Lista obiectivelor de investiții atât la creditele de angajament și cât și la creditele bugetare , aprobate în ANEXA 2.27.1 prin HCGMB 54/22.02.2018 cu finanțare din sursa F se preiau în lista obiectivelor de investiții, pe sursa G pe coloana surse buget local

A a 2 34 Direc!'a Generală de Poliție Locală si Control a Municipiului București

Total venituri , din care :

33.10.50 Alte venituri din prestări servicii 43.10.09 Subvenții pentru instituții publice


66.454,00

2.446,00

61.980,00

2.028,00

66.454,00

64.426,00

7.532,00

4.824,00

160,00

50,00

220,00

90,00

4,00

50,00

700,00

500,00


-8.000,00

-154,00

1.032,00



43.10.19 Subvenții pentru instituții publice destinate secțiunii dexfezvolțare_

Total cheltuieli, din care :

Cheltuieli curente, din care:

Bunuri si servicii, din care :

Bunuri si servicii

Furnituri de birou

Materiale pentru curățenie încălzit, Iluminat si forța motrica Apa, canal si salubritate Transport

Reparații curente


,£\10.906,00    -8.878,00


20

20.01

20.01.01 20.01.02 20.01.03 20.01.04 20.01.07 20.02 20.05 20.05.01


454,00 ^.548,00

.691,00 , 4.754,00 140,00 60^0“—


Bunuri de natura obiectelor de inventar Uniforme si echipament


-8.000,00

878,00

841,00

70,00

20,00

-10,00

40,00

18,00

2,00

45,00

200,00

100,00


CONFORM CU ORJGINALU Rectificarea Bugetului MunfcipîuTu



Cod

Jasificație

bugetară

Denumirea indicatorilor/

Denumirea obiectivului

Prevederi

aprobate

Influențe

<+.-)

Prevederi

rectificate

A

B

1

2

3=1+2

20.05.30 Alte obiecte de inventar

20.06 Deplasări, detasari, transferări

100,00

305,00

100,00

115,00

200,00

420,00


20.06.01 Deplasări interne, detașări, transferări

20.12    Consultanta si expertiza

20.13    Pregătire profesionala 20.30 Alte cheltuieli

90.30.01 Reclama si publicitate

.30.30 Alte cheltuieli cu bunuri și servicii

57 TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA 57.02.01 Ajutoare sociale in numerar

85 Titlul XIX Plăți efectuate în anii precedenți și recuperate în anul curent

85 01 01 efectuate *n anii Precedenți și recuperate în anul curent în secțiunea de funcționare a bugetului local

71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE 71.01 Active fixe


300,00

115,00

415,00

0,00

140,00

140,00

141,00

56,00

197,00

977,00

215,00

1.192,00

150,00

185,00

335,00

15,00

30,00

45,00

10,00

40,00

50,00

10,00

40,00

50,00

0,00

-3,00

-3,00

0,00

-3,00

-3,00

10.906,00

-8.878,00

2.028,00

10.906,00

-1.308,00

9.598,00

-8.000,00

-8.000,00


71.01.01 Construcții

Achiziții la imobilul din B-dul Națiunile Unite nr.8 in continuarea spațiului existent din B-dul Libertății nr.18

71.01.02 Mașini, echipamente si mijloace de transport

Vehicul cu propulsie alternativă prin programul Rabla și ecoticket-la credite de angajament 1.810. mii lei, 11 buc., preț unitar 165 mii lei, credite bugetare 10 mii lei

Laptop - 4 buc., preț unitar 8 mii lei, credite de angajament și credite bugetare în sumă de 32 mii lei Calculatoare PC - 60buc., preț unitar 5 mii lei, credite de angajament si credite bugetare în suma de 300 mii lei Cameră video IP 3 Mp- 3 buc., preț unitar 10 mii lei, creditele de angajament și credite bugetare sunt în sumă de 30 mii lei

Stație emisie recepție -15 buc., preț unitar 4,54 mii lei, credit de angajament și creditele bugetare sunt în sumă de 68 mii

Copiatoare multifuncționale - 2 buc., preț unitar 17 mii lei, credL,-, de angajament și creditele bugetare sunt în sumă de 34 mii lei \£

Rampe acustice și luminoase-dotare vehicule cu utilizare specială 15 buc. Preț unitar 10 mii lei, creditele de angajament și creditele bugetare sunt în sumă de 150 mii lei

71.01.03 Mobilier, aparatura birotica si alte active coj

Sistem de interconectare și centralizare a fluxurilor video (între Poliția Locală București și Polițiile de Sector)-1 buc., preț unitar 150 mii lei, creditele de angajament și creditele bugetare sunt în sumă de 150 mii lei


8.000,00

620,00

0,00




-8000,00

624,00

10,00

32,00

300,00

30,00

68,00

34,00

150,00

-1.957,00

150,00


0,00

1.244,00

10,00

32,00

300,00

30,00

68,00

34,00

150,00

210,00

150,00



26.07.2018



CONFOfîM CU ORIGJNALU

Rectificarea Bugetului Municipiului BucureșWpe~a‘

Cod

clasificație

bugetară

Denumirea indicatorilor/

Denumirea obiectivului

Prevederi

aprobate

\ Tf „t H ■ - ■

Influențe

(+.-)

Prevederi

rectificate

A

B

1

2

3=1+2

0,00

40,00

40,00


Sistem supraveghere video și acces (necesar pentru zona Centrului Istoric)- la credite de angajament 1 buc., preț unitar 1,700 mii lei și la creditele d bugetare 40 mii lei

Sistem mobil de urmărire AVL și de plată online și prin POS direct

la agentul constatator care a aplicat amenda - la credite de angajament 1 buc., preț unitar 365 mii lei și la creditele d bugetare

10 mii lei

0,00

10,00

10,00

Sistem de monitorizare și identificare a victimelor (identificare în urma procedurii unor calamități naturale) - la credite de angajament 1 buc., preț unitar 2.167 mii lei și la credite bugetare

10 mii lei. Obiectivul de investiții a fost reziliat de drept iar în prezent se află în litigiu

2.167,00

-2.157,00

10,00

71.01.30 Alte active fixe

119,00

25,00

144,00

Licențe diverse- la credite de angajament și credite bugetare 260 buc., preț unitar dif.

30,00

25,00

55,00

71.03 Reparații capitale aferente activelor fixe

0,00

430,00

430,00

Modernizare și securizare infrastructură IT - creditele de angajament și creditele bugetare sunt în sumă de 430 mii lei

0,00

430,00

430,00

Anexa 2.38 Administrația Grădina Zoologică

Total cheltuieli, din care :

Cheltuieli curente, din care:

20 Bunuri si servicii, din care :

20.12 Consultanță și expertiză

20 25 Cheltuieli judiciare și extrajudiciare derivate din acțiuni în reprezentarea intereselor statului potrivit dispozițiilor legale

13.841,00

0,00

13.841,00

13.113,00

0,00

13.113,00

8.259,00

0,00

8.259,00

25,00

-2,00

23,00

0,00

2,00

2,00


Anexa 2.40 Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement

Total venituri, din care 43.10.09 Subvenții pentru instituții publice

Total cheltuieli, din care :

67.10,50 Alte servicii în domeniile culturii, recreerii și religiei 20 Bunuri șî servicii, din care :

20.01.03 încălzit, iluminat si forța motrica 20.01.04 Apa, canal si salubritate 20.01.08 Posta, telecomunicații, radio tv, internet 20.01.09 Materiale și prestări servicii cu caracter fun



49.146,00 .025,00 (146,00


75,00 ,00 o


20.01,30 Alte bunuri și servicii pt intretinere si funcționare 71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE 71.01.02 Mașini, echipamente și mijloace de transport


400,00

18.700,00

32.000,00

17.396,00

7.201,00


-2.970,00

-2.970,00

-2.970,00

-2.970,00

-1.555,00

-200,00

-12,00

-3,00

-1.200,00

0,00

0,00


146.176,00

108.055,00

146.176,00

89.505,00

5.445,00

16.907,00

388,00

18.697,00

30.800,00

17.396,00

859,00



Rectificarea Bugetului Municipiului București p apul 201

Cod

rlasificație

bugetară

Denumirea indicatorilor/

Denumirea obiectivului

Prevederi

aprobate

\.u ■*

Influențe

(+.-)

Prevederi

rectificate

A

B

1

2

3=1+2

"Autovidanjă reziduri menajere", se diminuează de ia 875 mir lei la 859 mii lei, la credite de angajament și la credite bugetare

"Remorcă Peridoc", 2 bucăți, preț unitar 8 mii lei, valoare totală 16 mii lei, la credite de angajament și la credite bugetare

Ar ? 2.41


Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu

Risc Seismic Total venituri, din care 43.10.09 Subvenții pentru instituții publice

43.10.19 Subvenții pentru instituții publice destinate secțiunii de dezvoltare

Total cheltuieli, din care :

Cheltuieli curente, din care:

20 Bunuri și servicii

20.01.30 Alte bunuri și servicii pentru întreținere și funcționare

20.05.30 Alte obiecte de inventar 20.14 Protecția muncii

20.30.01 Reclamă și publicitate

20.30.30 Alte cheltuieli cu bunuri și servicii

71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

71.01.01 Construcții

Obiective de investiții în continuare :

Str. Blanari 8 sector 3 HCGMB 13/30.01.2014 se diminuează prevederile la buget local la credite bugetare cu 250 mii lei

Str. Blanari 2 sector 3 HCGMB 12/30.01.2014 se diminuează prevederile la buget local la credite bugetare cu 2.240 mii lei, se corectează denumirea și anul aprobării

Str. Blanari 10, sector 3, HCGMB 5/02.02.2015 se diminuează prevederile la credite bugetare cu 750 mii lei pe sursa buget Idfeâfc,

Ir- =j

Obiective de investiții noi:    ț £

Se redenumește poziția "Str. Biserica Enei nr.14, sector 1,

HCGMB 346/17.12.2017" în "Str.Biserica Enei nr.14, sector 1 HCGMB 320/14.06.2018”,se majorează la credite de_£ngajSment valoarea totală de la 4.692 mii lei la 6.518 mii lei, sediminuează la sursa buget local la credite bugetare de la 1.289 mii lei la 700 mii lei. Obiectiv finanțat integral de la buget local

Calea Victoriei nr 31 sector 1 HCGMB 126/26.05.2016 se diminuează creditele bugetare pe sursa buget local cu 1.300 mii lei

875,00    -16,00    859,00


0,00 16,00 16,00


76.727,00

0,00

76.727,00

36.042,00

0,00

36.042,00

40,685,00

0,00

40.685,00

76 727,00

0,00

76 727,00

36.042,00

0,00

36.042,00

28,385,00

0,00

28.385,00

319,00

0,00

319,00

45,00

0,00

45,00

20,00

0,00

20,00

75,00

0,00

75,00

265,00

0,00

265,00

40.685,00

0,00

40.685,00

40.147,00

0,00

40.147,00

/ 1.410,00

0,00

1.410,00

^3.740,00

0,00

3.740,00

;SȚI.750;00\

0,00

1.750,00

\ 2

0.00

/ '''/

I    y

=^89,00

0,00

1.289,00

1.500,00

0,00

1,500,00


26.07.2018

3o



Rectificarea Bugetului Municipiului București

Cod

clasificație

bugetară

Denumirea indicatorilor/

Denumirea obiectivului

Prevederi

aprobate

K'V!- * ?

Influențe

(+.-)

7-

Prevederi

rectificate

A

B

1

2

3=1+2

"Str. Știrbei Vodă nr.20, sector 1 HCGMB 224/28.11.2011" se diminuează creditele de angjament cu 11.625 mii lei pe sursa

buget de stat și la credite bugetare cu 1.200 mii lei si se suplimentează sursa de finanțare buget local la credite de angajament cu 11.625 mii lei și la credite bugetare cu 600 mii lei.

1.200,00

0,00

1.200,00

Expertiza tehnică DALI+PT+DE+AT consolidare Teatrul Lucia

Sturdza Bulandra bd Schitu Măghireanu nr. 1 se elimina poziția din lista obiectivelor de investiții

250,00

0,00

250,00

Str. Franceză nr. 9 sector 3 HGMB 141/30.08.2012 se diminuează prevederile la sursa de finanțare buget local cu 900 mii lei

1.600,00

0,00

1.600,00

“Str. Spătarului nr.36 sect2, HCGMB 352/15.11.2016"se diminuează creditele de angajament și creditele bugetare pe sursa buget de stat cu 589 mii lei. Se suplimentează creditele bugetare pe sursa buget local cu 2.389 mii lei

Proiectare, ia sursa de finanțare transfer buget de stat se diminuează la credite de angajament și la credite bugetare cu 589 mii lei. Se suplimentează creditele de angajament pe sursa buget local cu 2.389 mii lei.

1.388,00

6.000,00

0,00

0,00

1.388,00

6.000,00

71.01.03 Mobilier, aparatură birotică si alte active corporale

160,00

0,00

160,00

Se elimină poziția" Multifuncțional"

Se majorează prețul unitar de la 20 la 40 mii lei se majorează

20,00

0,00

20,00

totalul la credite bugetare și credite de angajament la poziția -Plotter

20,00

0,00

20,00

71.01.30 Alte actrve fixe, din care :

28,00

0,00

28,00

"Martori seismici", 60 bucăți, preț unitar 34 mii lei, valoare totală

2.040 mii lei

0,00

0,00

0,00

ADMINISTRAȚIA CLĂDIRI REZIDENȚIALE Șl ADMINISTRATIVE

Alte servicii în domeniile locuințelor, serviciilor si i 70.02.50 comunale

TOTAL VENITURI, din care :

43.10.09 Subvenții pentru instituții publice 43 10 19 ®u^venti' Pentru instituții publice destinate secțiunii def

TOTAL CHELTUIELI, din care

Cheltuieli curente, din care:

10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL 10.01 Cheltuieli salariale in bani 10.01.01 Salarii de baza

10.01.30 Alte drepturi salariale în bani 10.02 Cheltuieli salariale in natura

10.02.06 Vouchere de vacanță

10.03 Contribuții    /)


0,00

6.284,00

6.284,00

0,00

1.900,00

1.900,00

0,00

4.384,00

4.384,00

0,00

6.284,00

6.256,00

0,00

1.900,00

1.900,00

”'1.108,00

1.080,00

0,00

1.071,00

1.070,00

0,00

1.070,00

1.070,00

0,00

1,00

1,00

0,00

10,00

10,00

0,00

10,00

10,00

0,00

27,00

27,00



CONFORM CU ORIGINALUL |

Rectificarea Bugetului Milnifiipi'_||ni Râurești pe


anexa


iul


mii lei

Cod

clasificație

bugetară

Denumirea indicatorilor/

Denumirea obiectivului

-Prevederi

aprobate

L

Influențe

(+,-)

Prevederi

rectificate

A

B

1

2

3=1+2


10,03.07 Contribuții asigurătorii pentru munca 20 TITLUL II BUNURI SI SERVICII

20.01 Bunuri si servicii 20.01.01 Furnituri de birou 20.01.02 Materiale de curățenie 20.01.03 încălzit, iluminat si forța motrica ?0.01.04 Apa,canal si salubritate

.01.05 Carburanți si lubrifianti 20.01.06 Piese de schimb 20.01.08 Posta, telecomunicații, radio, tv, internet 20.01.09 Materiale si prestări de servicii cu caracter funcțional 20.01.30 Alte bunuri si servicii pentru întreținere si funcționare

20.02 Reparații curente

20.05 Bunuri de natura obiectelor de inventar 20.05.30 Alte obiecte de inventar

20.06 Deplasări, detasari, transferări 20.06.01 Deplasări interne, detașări, transferări

20.13    Pregătire profesionala

20.14    Protecția muncii

20.30 Alte cheltuieli

20.30.01 Reclama si publicitate

20.30.04 Chirii

''0.30.30 Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

?1 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE atât la credite bugetare cât și ia credite de angajament:

71.01 Active fixe 71.01.01 Construcții

Locuințe sociale + tineret-str. Stoica Ludescu, nr. 80,z^,Y

Studiu Fezabilitate+PT, creditele de angajament și credftgiâ?/ bugetare sunt în sumă de 500 mii lei    c

Locuințe pentru tineri Splaiul Unirii, nr. 176, sector4- St{țdtu> \\ Fezabilitate+PT, creditele de angajament și creditele bugSpfpxî^" sunt în sumă de 500 mii lei    '


71.01.02 Mașini si echipamente si mijloace de transport Autoturism 6 buc., preț unitar 100 mii lei Calculator PC 16 buc., preț unitar 5 mii lei

71.01.03 Mobilier, aparatura birotica si alte active cocpor Set mobilier 16 buc, preț unitar 4 mii lei Multifuncțională 5 buc. Preț unitar 20 mii lei Plotter 2 buc. Preț unitar 20 mii lei

71.01.30 Alte active fixe


^L



0,00

27,00

27,00

0,00

792,00

792,00

0,00

392,00

392,00

0,00

20,00

20,00

0,00

2,00

2,00

0,00

50,00

50,00

0,00

20,00

20,00

0,00

50,00

50,00

0,00

5,00

5,00

0,00

20,00

20,00

0,00

75,00

75,00

0,00

150,00

150,00

0,00

10,00

10,00

0,00

15,00

15,00

0,00

15,00

15,00

0,00

5,00

5,00

0,00

5,00

5,00

0,00

10,00

10,00

0,00

10,00

10,00

0,00

350,00

350,00

0,00

10,00

10,00

0,00

150,00

150,00

0,00

190,00

190,00

0,00

4.384,00

4.384,00

0,00

4.384,00

4.384,00

0,00

1.000,00

1.000,00

î)

|o,00

ij

500,00

500,00

O

0,00

500,00

500,00

0,00

680,00

680,00

_CW___

. 600,00

600,00

0,00

80,00

80,00

0,00

204,00

204,00

0,00

64,00

64,00

0,00

100,00

100,00

0,00

40,00

40,00

*

0,00

2.500,00

2.500,00

f

/

7ZÂ

26.07 2018

5?


CONFORM CU ORIGINALUL i

Rectificarea Bugetului Municipiului BucureșTrpe am


Cod

clasificație

bugetară

Denumirea indicatorilor/    /

Denumirea obiectivului

Prevederi

aprobate

\ t > w

Influente {+.-) ’

Prevederi

rectificate

A

1

2

3=1+2

Locuințe sociale + tineret- Șoseaua Vitan-Bărzești- Studiu Fezabilitate+PT, creditele de angajament și creditele bugetare

sunt în sumă de 500 mii lei

0,00

500,00

500,00

Locuințe sociale + tineret- N.D. Cocea i- Studiu Fezabilitate+PT,

creditele de angajament și creditele bugetare sunt în sumă de 500

mii lei

0,00

500,00

500,00

Locuințe tineret- str, Orastie, nr. 12, sect.4 -Studiu

Fezabilitate+PT, creditele de angajament și creditele bugetare

sunt în sumă de 500 mii lei

0,00

500,00

500,00

Locuințe sociale, str. Antiaeriana, nr. 6, sect. 5 - Studiu de

frezabilitate+PT, creditele de angajament și creditele bugetare

sunt în sumă de 500 mii lei

0,00

500,00

500,00

Locuințe pentru tineret, str. Panduri, nr. 77 sect. 5 - Studiu de

fezabilitate+PT, creditele de angajament și creditele bugetare sunt

în sumă de 500 mii lei

0,00

500,00

500,00

Anexa 2.47 CENTRUL CULTURAL LUMINA

67.10.50 Alte servicii în domeniile culturii, recreerii și religiei

Total venituri, din care

0,00

7.836,00

7.836,00

33.10.50

Alte venituri din prestări servicii și alte activități

0,00

30,00

30,00

43.10.09

Subvenții pentru instituții publice

0,00

6.697,00

6.697,00

43.10.19

Subvenții pentru instituții publice destinate secțiunii de dezvoltare

0,00

1.109,00

1.109,00

Total cheltuieli, din care :

0,00

7.836,00

7.836,00


Cheltuieli curente, din care:

10 Cheltuieli de personal, din care :

10.01.01 Salarii de baza

10.01.06 Alte sporuri

10.03.07 Contribuția asiguratorie pentru muncă 20 Bunuri și servicii

20.01.01 Furnituri de birou 20.01.02 Materiale pentru curățenie 20.01.03 încălzit, iluminat și forță motricâ 20.01.04 Apă, canal și salubritate 20.01.05 Carburanți și lubrifianți 20.01.06 Piese de schimb 20.01.08 Poștă, telecomunicații, radio, tv, internet

20.01.09 Materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional 20.01.30 Alte bunuri și servicii pentru întreținere și funcționare 20.02 Reparații curente 20.05.30 Alte obiecte de inventar 20.06.01 Deplasări interne

6.727,00

742,00

700,00

12,00

30,00

5.947,00

20,00

22,00

125,00

15,00

15,00

4,00

14,00

800,00

450,00

200,00

600,00

14,00

26.07.2018


I CONFORM CU ORIGINALUL |

ANEXA


Rectificarea Bugetului Municipiului București pe af

Cod

clasificație

bugetară

Denumirea indicatorilor/    / C

Denumirea obiectivului

A

Prevederi

aprobate

c-

Influente (+,-) ‘

Prevederi

rectificate

A

B

1

2

3=1+2

20.11 Cărți, publicații și materiale documentare

20.13    Pregătire profesională

20.14    Protecția muncii 20.30.04 Chirii

20.30.30 Alte cheltuieli cu bunuri și servicii 59 Alte cheltuieli

59.40 Sume aferente persoanelor cu handicap neincadrate 71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

71.01.02 Mașini, echipamente și mijloace de transport

“Sistem PC stație grafică", 2 bucăți, preț unitar 30 mii lei, valoare totală 60 mii lei, la credite de angajament și la credite bugetare “Laptop pentru editare video", 2 bucăți, preț unitar 18 mii lei, valoare totală 36 mii lei, la credite de angajament și la credite bugetare

"Laptop", 11 bucăți, preț unitar diferit, valoare totală 77 mii lei, la

credite de angajament și la credite bugetare

"Computer", 3 bucăți, preț unitar diferit, valoare totală 15 mii lei, la

credite de angajament și la credite bugetare

"Ipad", 1 bucată, valoare totală 8 mii lei, la credite de angajament

și la credite bugetare

"Server", 2 bucăți, preț unitar 11 mii lei, valoare totală 22 mii lei, la credite de angajament și la credite bugetare "Multifuncțională imprimare bilete", 1 bucată, valoare totală 7 mii lei, la credite de angajament și la credite bugetare "Multifuncțională profesională", 1 bucată, valoare totală 24 mii lei, la credite de angajament și la credite bugetare “Imprimantă", 8 bucăți, preț unitar diferit, valoare totală 15 la credite de angajament și la credite bugetare


“Cameră video profesională", 4 bucăți, preț unitar diferit, v totală 96 mii lei, la credite de angajament și la credite bug>

“Aparat foto profesional cu blitz și două obiective", 1 buca valoare totală 29 mii lei, la credite de angajament și la erei bugetare

“Cameră video", 3 bucăți, preț unitar diferit, valoare totală Iei, la credite de angajament și la credite bugetare

“Pian digital", 1 bucată, valoare totală 40 mii lei, Ia credite de angajament și la credite bugetare

"Pistol de vopsit cu compresor", 1 bucată, valoare țQtată-'ff'mn'îeh la credite de angajament și la credite bugetare "Aparat de brosare", 1 bucată, valoare totală 9 mii lei, la credite de angajament și la credite bugetare

"Aparat de legat", 1 bucată, valoare totală 4 mii lei, la credite de angajament și la credite bugetare

0,00

2,00

2,00

0,00

9.00

9,00

0,00

7,00

7,00

0,00

150,00

150,00

0,00

3,500,00

3.500,00

0,00

38,00

38,00

0,00

38,00

38,00

0,00

1.109,00

1.109,00

0,00

895,00

895,00


0,00


60,00


60,00

36,00

77,00

15,00

8,00

22,00

7,00

24,00

15,00

96,00

29,00

18,00

40,00

6,00

9,00

4,00



I co^0RM CU ORIGINALUL


HCGMB nr.WW

T't


ANEXA

Cod

clasificație

bugetară

Denumirea indicatorilor/

Denumirea obiectivului

gr—

Prevederi

aprobate

r«i~R.»    ■*-

Influențe

(+,-)

Prevederi

rectificate

A

B

1

2

3=1+2

"Mașină profesională de spălat rufe", 1 bucată, valoare totală 7 mir

lei, la credite de angajament și la credite bugetare

"Autoturism", 1 bucată, valoare totală 120 mii lei, la credite de angajament și la credite bugetare

"Autoutilitară", 1 bucată, valoare totală 180 mii lei, la credite de angajament și la credite bugetare

"Aparat de sudură", 1 bucată, valoare totală 4 mii lei, la credite de angajament și la credite bugetare


"Ladă aluminiu transport", 5 bucăți, preț unitar 6 mii lei, valoare totală 30 mii lei, la credite de angajament și la credite bugetare

"DVD player", 2 bucăți, preț unitar 4 mii lei, valoare totală 8 mii lei, la credite de angajament și la credite bugetare "Televizor", 4 bucăți, preț unitar diferit, valoare totală 80 mii lei, la credite de angajament și la credite bugetare

71.01.03 Mobilier, aparatură birotică si alte active corporale

"Masă de ședință", 1 bucată, valoare totală 5 mii lei, la credite de angajament și la credite bugetare

“Bibliotecă", 2 bucăți, preț unitar 12 mii lei, valoare totală 24 mii lei, ia credite de angajament și la credite bugetare "Sistem supraveghere video", 1 bucată, valoare totală 10 mii lei, la credite de angajament și la credite bugetare

71.01.30 Alte active fixe

"Program informatic", 70 bucăți, preț unitar diferit, valoare totală 175 mii lei, la credite de angajament și la credite bugetare

0,00

7,00

7,00

0,00

120,00

120,00

0,00

180,00

180,00

0,00

4,00

4,00


0,00

30,00

30,00

0,00

8,00

8,00

0,00

80,00

80,00

0,00

39,00

39,00

0,00

5,00

5,00

0,00

24,00

24,00

0,00

10,00

10,00

0,00

175,00

175,00


0,00    175,00    175,00


33.10

33.10.21

33.10.30

33.10.31

33.10.50

37.10 37.10.01

43.10

43.10.10

43.10.14


CENTRALIZATOR SPITALE

TOTAL VENITURI, din care Venituri din prestări de servicii si alte activitati Venituri din contractele încheiate cu casele de asigurări sociale sanatate

Venituri din contractele incheiate cu direcțiile de sanatate pgfcuca; din sume alocate de la bugetul de stat


Venituri din contractele incheiate cu direcțiile de sanatate pybțicâ din sume alocate din veniturile proprii ale Ministerului Sanat\%'^4

Alte venituri din prestări de servicii si alte activitati Transferuri voluntare,altele decât subvențiile Donații si sponsorizări

Subvenții de la alte administrații


Subvenții din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor curente din domeniul sanatati

Subvenții din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor de capital din domeniul sanatatii



'f^lX3Q4,00 gW83,0


.,■</ J

25.224,00 1.763.595,00 13.373,00    979.434,00


7.501,00


809.039,00

86.891,00

57.383,00

22.121,00

16,00

16,00

635.105,00

85.720,00

104.657,00

26.07.2018



Cod

slasificație

bugetară

Denumirea indicatorilor/

Denumirea obiectivului

Prevederi

aprobate

\ '('(■•'O    .    *

t-

influente (+.-) ’

Prevederi

rectificate

A

B

1

2

3=1+2


43 10 33 Subvenții din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sanatate pentru acoperirea creșterilor salariale TOTAL CHELTUIELI, din care

10 CHELTUIELI DE PERSONAL 10.01 Cheltuieli salariale in bani

10.01.01 Salarii de baza

10.01.05 Sporuri pentru condiții de munca

1    1.07 Ore suplimentare

10.01.08 Fond de premii

10.01.11 Fond aferent plătii cu ora

10.01.30 Alte drepturi in bani 10.02 Cheltuieli salariale in natura

10.02.06 Vouchere de vacanta 10.03 Contribuții

10.03.07 Contribuție asiguratorie pentru munca 20 TITLUL II BUNURI SI SERVICII

20.01 Bunuri si servicii, din care

20,01.02 Materiale pentru curățenie

20.01.03 încălzit, iluminat si forța motrica

20.01.04 Apa, canal si salubritate

20.01,05 Carburanți si lubrifiant!

20.01.06 Piese de schimb

20.01.07 Transport

. J1.08 Posta, telecomunicații, radio tv, internet 20.01.09 Materiale si prestări servicii cu caracter funcțional 20.01.30 Alte bunuri si servicii pentru intretinere si funcționare 20.02    Reparații curente

20.04    Medicamente si materiale sanitare

20.04.01 Medicamente 20.04.02 Materiale sanitare 20.04.03 Reactivi 20.04.04 Dezinfectanti

20.05 Bunuri de natura obiectelor de inventar

20.05.03 Lenjerie si accesorii de pat 20.05.30 Alte obiecte de inventar 20.06 Deplasări, detasari, transferări 20.06.01 Deplasări interne, detasari, transferări 20.09    Materiale de laborator

20.13    Pregătire profesionala

20.30    Alte cheltuieli

20.30.30    Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

'R



AL

457.032,00

-12.304,00

444.728,00

1.738.371,00

25.224,00

1.763.595,00

967.247,00

-24.694,00

942.553,00

927.837,00

-25.154,00

902.683,00

512.418,00

-530,00

511.888,00

210.854,00

-12.205,00

198.649,00

15.654,00

-2.504,00

13.150,00

2.138,00

485,00

2.623,00

60.014,00

-10.080,00

49.934,00

15.996,00

-320,00

15.676,00

8.550,00

760,00

9.310,00

8.550,00

760,00

9.310,00

30.860,00

-300,00

30.560,00

21.588,00

-300,00

21.288,00

623.992,00

42.417,00

666.409,00

180.091,00

16.598,00

196.689,00

4.769,00

-30,00

4.739,00

22.186,00

770,00

22.956,00

6.637,00

150,00

6.787,00

1.110,00

3,00

1.113,00

4.235,00

100,00

4.335,00

122,00

30,00

152,00

1.881,00

5,00

1.886,00

62.890,00

1.135,00

64.025,00

73.794,00

14.435,00

88.229,00

20.519,00

-100,00

20.419,00

X 367.640,00

24.410,00

392.050,00

<^222.478,00

24.441,00

246.919,00

V 7'r00,863,00

-27,00

100.836,00

} 2:14.821,00

36,00

34.857,00

Ă -,79.478,00 </13.267,00

-40,00

9.438,00

500,00

13.767,00

2.224,00

20,00

2.244,00

8.546.00

480,00

9.026,00

1.845,00

35,00

1.880,00

1.444,00

35,00

1.479,00

3.165,00

64,00

3.229,00

, 2.118,00

-35,00

2.083,00

7.137,00

945,00

8.082,00

6.319,00

945,00

7.264,00

26.07.2018

3C



Cod

:lasificație

bugetară

Denumirea indicatorilor/

Denumirea obiectivului

Prevederi

aprobate

Influente {+,-) ’

Prevederi

rectificate

A

B

1

2

3=1+2

71

71.01

71.01.02

71,01.03

71.01.30

Active nefinanciare

Active fixe

Mașini,echipamente si mijloace de transport, din care Mobilier, aparatura birotica si alte active corporale Alte active fixe necorporale


43.10

43.10.14

71

71.01

71.01.02


SPITALUL CLINIC DE NEFROLOGIE "DR. CAROL TOTAL VENITURI, din care Subvenții de la alte administrații

Subvenții din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor de

capital din domeniul sanatatii

TOTAL CHELTUIELI, din care

Active nefinanciare

Active fixe

Mașini,echipamente si mijloace de transport, modificările se efectuează atal pe credite de angajament cat si pe credite bugetare

-buget local-

Aparat de anestezie cu monitor de pacient si analizor de gaze, 1 buc, preț unitar 96,00 mii lei


33.10

33.10.21

33.10.50

43.10

43.10.14

43.10.33

10

10.01

10.01.01

71

71.01

71.01.02


CENTRUL CLINIC DE BOLI REUMATISMALE DR. TOTAL VENITURI, din care Venituri din prestări de servicii si alte activitati Venituri din contractele încheiate cu casele de asigurări social| sanatate

Alte venituri din prestări de servicii si aite activitati

Subvenții de (a alte administrații Subvenții din bugetele locale pentru finanțarea i capital din domeniul sanatatii



Subvenții din bugetul Fondului național unic de I sanatate pentru acoperirea creșterilor salariate TOTAL CHELTUIELI, din care

Cheltuieli de personal Cheltuieli salariale in bani Salarii de baza Active nefinanciare Active fixe

Mașini,echipamente si mijloace de transport, modificările se efectuează atat pe credite de angajament cat si pe credite bugetare


120.788,00

7.501,00

128.289,00

119.504,00

7.501,00

127.005,00

108.748,00

7.285,00

116.033,00

664,00

119,00

783,00

2.291,00

97,00

2.388,00

DAVUA'i

55.163,00

96,00

55.259,00

25.584,00

96,00

25.680,00

6.937,00

96,00

7.033,00

55.163,00

96,00

55.259,00

7.157,00

96,00

7.253,00

7.157,00

96,00

7.253,00

7.157,00

96,00

7.253,00

6.937,00

96,00

7.033,00

0,00

96,00

96,00

ÎN STOIA

18.100,00

2.065,00

20.165,00

11.150,00

-650,00

10.500,00

10.900,00

-600,00

10.300,00

250,00

-50,00

200,00

3.950,00

2.715,00

6.665,00

351,00

1.515,00

1.866,00

3.490,00

1.200,00

4.690,00

18.100,00

2.065,00

20.165,00

8.525,00

550,00

9.075,00

8.203,00

550,00

8.753,00

6.510,00

550,00

7.060,00

4.034,00

1.515,00

5.549,00

4.034,00

1.515,00

5.549,00

594,00

1.515,00

2.109,00


2607.2018

3^



Defibrilator, 4 buc, preț unitar 14,00 mii lei

Analizor automat biochimie,1 buc, preț unitar 72,00 mii lei Injectomate, 20 buc, preț unitar 11,00 mii lei Aparat dezinfectie aer UV, 8 buc, preț unitar 28,00 mii lei Nebulizator,4 buc, preț unitar 17,00 mii lei Combina fizioterapie, 2 buc, preț unitar 15,00 mii lei


0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

0,00


56,00

72,00

220,00

224,00

68,00

30,00


56,00

72,00

220,00

224,00

68,00

30,00


43.10

43.10.14

71

71.01

71.01.02


SPITALUL CLINIC CANTACUZINO

VIST InlfnrAa;1V L*HEt*k**S* P ii    ,i    -n

TOTAL VENITURI, din care

Subvenții de la alte administrații

Subvenții din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor de capital din domeniul sanatatii

TOTAL CHELTUIELI, din care

Active nefinanciare

Active fixe

Mașini,echipamente si mijloace de transport, modificările se efectuează atat pe credite de angajament cat si pe credite bugetare

-buget local-

Sistem intraoperator pentru hipertemie peritoneala,! buc, preț unitar 650,00 mii lei

Sterilizator abur 501,1 buc, preț unitar 90,00 mii lei

Sistem/cart endoscopie digestiva, 1 buc, preț unitar 328,00 mii lei Unitate de electrochirurgie pentru taiere si coagulare monopb si bipolara pentru polipectomie st coagulare cu plasma arg~^ buc, preț unitar 176,00 mii lei

Ecograf cu sonda de abdomen si sonda transrectala, 1 bl unitar 235,00 mii lei    I- r

Masa chirurgicala radiotransparenta,1 buc, preț unitar 10Qj lei

Turn laparoscopie,1 buc, preț unitar 1.200,00 mii lei Echipament pentru vizualizarea intraoperatorie a perfuziei tisulare?

1 buc, preț unitar 600,00 mii lei

Aparat ultra scizione/harmonic.1 buc, preTunîtar2 Plasmajet, 1 buc, preț unitar 250,00 mii lei Trusa instrumentar chirurgie oncologica, 2 buc, preț unitar 100,00 mii lei


103.865,00

55.122,00

9.979,00

103.865,00

11.021,00

11.021,00


4.079,00

4.079,00

4.079,00

4.079,00

4.079,00

4.079,00



11.021,00    4.079,00

4.079,00 650,00 90,00 328,00

176,00

235,00

100,00



107.944,00

59.201,00

14.058,00

107.944,00

15.100,00

15.100,00

15.100,00

14.058,00

650,00

90,00

328,00

176,00

235,00

100,00

1.200,00 600,00

250,00

250,00

200,00


mii lei

Cod

clasificație

bugetară

Denumirea indicatorilor/

Prevederi

• *

lîtffueiîțe

Prevederi

Denumirea obiectivului

aprobate

{+.-)

rectificate

A

B

1

2

3=1+2

SPITALUL CLINIC DE ORTOPEDIE -TRAUMATOLOGIE SI TBC OSTEOARTICULAR "FOIȘOR

TOTAL VENITURI, din care

116.782,00

13.055,00

129.837,00

33.10

Venituri din prestări de servicii si alte activitati

77.767,00

-10.000,00

67.767,00

33.10.21

Venituri din contractele încheiate cu casele de asigurări sociale de sanatate

74.827,00

-10.000,00

64.827,00

43.10

Subvenții de la alte administrații

38.970,00

23.055,00

62.025,00

43 10.10

Subvenții din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor curente din domeniul sanatati

8.195,00

13.055,00

21.250,00

43.10.33

Subvenții din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sanatate pentru acoperirea creșterilor salariale

10.000,00

10,000,00

20.000,00

TOTAL CHELTUIELI, din care

116.782,00

13.055,00

129.837,00

20

Bunuri si servicii

58.825,00

13.055,00

71.880,00

20.01

Bunuri si servicii

9.260,00

13.055,00

22.315,00

20.01.04

Apa.canal si salubritate

350,00

20,00

370,00

-buget local-

350,00

20,00

370,00

20.01.30

Alte bunuri si servicii pentru intretinere si funcționare

3.700,00

13.035,00

16.735,00

-buget local-

3.500,00

13.035,00

16.535,00

SPITALUL CLINIC DE COPII "DR. VICTOR GOMOIU"

TOTAL VENITURI, din care

47.219,00

1.400,00

48.619,00

43.10

Subvenții de la alte administrații

7.397,00

1.400,00

8.797,00

43.10.10

Subvenții din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor curente din domeniul sanatati

1.752,00

1.230,00

2.982,00

43.10.14

Subvenții din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor de capital din domeniul sanatatii

0,00

170,00

170,00

TOTAL CHELTUIELI, din care

47.219,00

1,400,00

48.619,00


20    Bunuri si servicii, din care

20.01    Bunuri si servicii, din care

20.01.03 încălzit, iluminat si torta motrica -buget local-

20.01.04 Apa, canal si salubritate -buget local-

20.01.08 Posta, telecomunicații, radio, tv, internet -buget local-

20.01.09 Materiale si prestări de servicii cu caracter funcțional -buget local-

20.01.30 Alte bunuri si servicii pentru intretinere si fonctronare -buget local-

71    Active financiare

71.01    Active fixe

71.01.02    Mașini, echipamente si    mijloace de transi

1.230,00

1.230,00

420,00

420,00

110,00

110,00

35,00

35,00

15,00

15,00

650,00

650,00

170,00

170,00

160,00


10.602,00

6.113,00

920,00

714,00

240,00

190,00

136,00

86,00

342,00

65,00

4.040,00 1,270,00

283,00

283,00

268,00




Cod

clastficație

bugetară

Denumirea indicatorilor/

Denumirea obiectivului

Prevederi

aprobate

f—X.

Influente

(+.-)

—,/ -■ -

Prevederi

rectificate

A

B

1

2

3=1+2

-buget local-

0,00

170,00

170,00


Electroencefatograf cu 44 canale, 1 buc, preț unitar 170,00 mii lei -alte surse-

lluminator de vene, scade cantitatea de la 3 buc la 2 buc, preț unitar 25,00 mii iei

Sonda liniara L15-7b pentru ecograf U2P EDAN, 1 buc, preț unitar 25,00 mii lei

Imprimanta multifuncționala, 1 buc se elimina poziția 71.01.03 Mobilier, aparatura birotica si alte active corporale

-alte surse-

Imprimanta multifuncționala, 1 buc, preț unitar 10,00 mii lei


0,00


170,00


170,00


33.10

33.10.21

33.10.30

33.10.31

?° 10.50

43.10

43.10.10

43.10.14

43.10.33

10

10.01

10.01.01 10.01.11 10.01.30 10.02 10.02.06 10.03 10.03.07 20


SPITALUL CLINIC MALAXA

TOTAL VENITURI, din care

Venituri din prestări de servicii si alte activitati

Venituri din contractele încheiate cu casele de asigurări sociale de sanatate

Venituri din contractele încheiate cu direcțiile de sanatate publica din sume alocate de la bugetul de stat

Venituri din contracteke încheiate cu direcțiile de sanatate publica din sume alocate din veniturile proprii ale Ministerului Sanatatii

Alte venituri din prestări de servicii si alte activitati

Subvenții din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor din domeniul sanatatii

Subvenții din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor curente din domeniul sanatati

Subvenții din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor de capital din domeniul sanatatii

Subvenții din bugetul Fondului național unic de asigurări^ sanatate pentru acoperirea creșterilor salariale TOTAL CHELTUIELI, din care

Cheltuieli de personal Cheltuieli salariale in bani Salarii de baza


Fond aferent plătii cu ora    \

Alte drepturi salariale in bani Cheltuieli salariale in natura Vouchere de vacanta Contribuții

Contribuția asiguratorie pentru munca Bunuri si servicii, din care




108,00

-10,00

98,00

75,00

-25,00

50,00

0,00

25,00

25,00

10,00

-10,00

0,00

0,00

10,00

10,00

0,00

10,00

10,00

0,00

10,00

10,00

&

68.609,00

1.697,00

70.506,00

31.882,00

-1.977,00

29.905,00

29.730,00

-1.665,00

28.065,00

552,00

8,00

560,00

100,00

-20,00

80.00

1.500,00

-300,00

1.200,00

28.384,00

3.674,00

32.058,00

2.328,00

480,00

2808,00

9.191,00

694,00

9.885,00

%16.865,00

^68.809,00

2-500,00

1.697,00

19.365,00

70.506,00

i41)i846,00

760,00

42.606,00

■40.052,00

300,00

40.352,00

•"■-24.113,00

200,00

21.313,00

Z’ 7.095,00

-80,00

7.015,00

113,00

180,00

293,00

30,00

760,00

790,00

30,00

760,00

790,00

1.764,00

-300,00

1.464,00

1.349,00

-300,00

1.049,00

15.985,00

243,00

16.228,00

/

26 07.2018


[CONFORM CU ORIGINALI Rectificarea Bugetului Municipiului București pe anul Xf 11

Cod

clasificație

bugetară

Denumirea indicatorilor/

Denumirea obiectivului

Prevederi

aprobate

Influente (+.-) ’

6 /Z

H    , Z

• c

’ Prevederi rectificate

A

B

1

2

3=1+2

20.01 Bunuri si servicii, din care 20.01.02 Materiale pentru curățenie

-alte surse-

20.01.03 încălzit, iluminat si forța motrica -buget local-

20.01.04 Apa,canal si salubritate -alte surse-

. j1 .05 Carburanți si lubrifiant!

-alte surse-

20.01.06 Piese de schimb -alte surse-

20.01.08 Posta, telecomunicații, radio tv, internet

20.01.09 Materiale si prestări de servicii cu caracter funcțional 20.01.30 Alte bunuri si servicii pentru intretinere si funcționare, din care

-buget local-

20.02 Reparații curente -buget local--alte surse-

20.04 Medicamente si materiale sanitare 20.04.02 Materiale sanitare 20.04.04 Dezinfectanti

20.05 Bunuri de natura obiectelor de inventar

05.30 Alte obiecte de inventar -buget local--alte surse-

71 Active financiare 71.01 Active fixe

71.01.02 Mașini, echipamente si mijloace de transport -buget local-

Combina laser oftalmologica YAG plus fotocoagulare.1 bujj Paravan mobil de radio-protectie,2 buc, preț unitar 11,00

Aparat de chirurgie a cataractei, 1 buc, preț unitar 420,00 mii'1

Lavoar cu un post,1 buc, preț unitar 8,33 mii lei

Aparat electroterapie cu 4 canale,2 buc, preț urritafT9j7 mii lei

Termostat de laborator,1 buc, preț unitar 8,33 mii lei Microscop operator oftalmologie, model OMS-800 Offiss se schimba denumirea in Microscop operator oftalmologie, ramarie aceeași cantitatea si preț unitar

*/?

4.030,00

463,00

4.493,00

150,00

-50,00

100,00

89,00

-50,00

39,00

900,00

250,00

1.150,00

569,00

250,00

819,00

250,00

-30,00

220,00

95,00

-30,00

65,00

10,00

3,00

13,00

10,00

3,00

13,00

0,00

100,00

100,00

0,00

100,00

100,00

100,00

-30,00

70,00

350,00

70,00

420,00

2.190,00

150,00

2.340,00

1.040,00

150,00

1.190,00

500,00

-100,00

400,00

95,00

30,00

125,00

405,00

-130,00

275,00

9.404,00

-200,00

9.204,00

3.270,00

-100,00

3.170,00

384,00

-100,00

284,00

230,00

80,00

310,00

200,00

80,00

280,00

87,00

50,00

137,00

113,00

30,00

143,00

10.591,00

694,00

11.285,00

^591,00

694,00

11.285,00

£ehi,oo

597,00

10.528,00

^8.53^00

597,00

9.128,00

25M0

100,00

350,00

J #Jo

22,00

22,00

X X/

420,00

420,00

-

"    8,33

8,33

0,00

38,34

38,34

0,00

8,33

8,33

595,00

t ■ ■ b

- i

0,00

595,00

* z

26.07.2018

W -

///



conform cu or/gjnaluÎi

Rectificarea Bugetului Municipiului București pe"


iii lei

Cod

:lasificație

bugetară

Denumirea indicatorilor/

Denumirea obiectivului

Prevederi

aprobate

\    B

Influente (+r) ’

>

Prevederi

rectificate

A

B

1

2

3=1+2

Combina laser oftalmologica fotocoagulare YAG se schimba

71.01.03

denumirea in Combina laser oftalmologica YAG plus

250,00

0,00

250,00

fotocoagulare, ramane aceeași cantitatea si preț unitar

-alte surse-

1.400,00

0,00

1.400,00

Injector de substanța de contrast monocorp pentru CT,1 buc

59,27

14,23

73,50

EKG portabil, 1 buc

4,00

2,50

6,50

Trusa completa instrumentar laparoscopie, ramane doar 1 buc, preț unitar 303,39 mii lei

606,78

-303,39

303,39

Aparat de electroterapie cu 2 canale, 2 buc, preț unitar 17,00 mii lei

34,00

-34,00

0,00

Termostat de laborator,1 buc

8,33

-8,33

0,00

Injectomate, 5 buc, preț unitar 12,00 mii lei

35,00

25,00

60,00

Trusa de baza laparoscopie,1 buc, preț unitar 303,99 mii lei

0,00

303,99

303,99

Mobilier, aparatura birotica si alte active corporale

358,00

0,00

358,00

-buget local-

358,00

0,00

358,00

Multifunctional laser monocrom Canon imageRUNNER 1435i, A4

se schimba denumirea in Multifuncțional laser monocrom, A4,

16,05

0,00

16,05

ramane aceeași cantitatea si preț unitar

Imprimanta laser mono Canon LBP352X dimensiune A4, duplex

se schimba denumirea in Imprimanta laser mono A4, duplex,

24,88

0,00

24,88

ramane aceeași cantitatea si preț unitar

Multifuncțional Canon image RUNNER 2520, A3 se schimba

denumirea in Multifuncțional image , A3, ramane aceeași

16,80

0,00

16,80

cantitatea sî preț unitar

Server Rackabil Dell PowerEdge R530 Server, Intel Xeon E5-2620

v4 2.1GHz. Se schimba denumirea in Server, ramane aceeași

,    89,61

0,00

89,61

cantitatea si preț unitar

/

Multifuncțional image R1NNERADVANCED-C35301 ,A3 se    r- y

h

schimba denumirea in Multifuncțional image, A3, ramane aceeași \J[

>7    34,22

0,00

34,22

cantitatea si preț unitar

Desktop Dell OptiPlex 3050 MT Intel Core Î5-7500 500GB 4G Win10 Pro. Cu Monitor LED 24 se schimba denumirea in Q^fktoj cu Monitor LED 24, ramane aceeași cantitatea si preț yfȘfiki-

71.01.30


160,50

399,00

399,00

52,00

45,00


Alte active fixe -buget local-

Sistem de supraveghere video cu inregistrari, 1 buc, 52,00 mii lei

Sistem control acces si automatizare porti, 1 mii lei

33.10


SPITALUL CLINIC DE BOLI INFECTIOASE SI ȚRQpîCALEVICTOR BABES


TOTAL VENITURI, din care

Venituri din prestări de servicii si alte activitati


174.264,00

101.300,00


0,00

26.000,00


1 IR

174.264,00

127.300,00



26.07.2018

/7/f-r .


Rectificarea Bugetului Municipiului București pe a



Cod

cfasificație

bugetară


Denumirea indicatorilor/ Denumirea obiectivului


33.10.21

33.10.30

33.10.31

37.10

: o.oi

43.10

43.10.33

10

10.01 10.01.01 10.01.05 10.01.07 10.01.08 10.01.11 10.01.30

20

20.01

01.07

20.01.09

20.04

20.04.01

20.04.02

20.04.03

20.04.04

20.05

20.05.30

20.09

20.30

20.30.30


Venituri din contractele încheiate cu casele de asigurări sociale de sanatate

Venituri din contractele încheiate cu direcțiile de sanatate publica din sume alocate de la bugetul de stat

Venituri din contractele încheiate cu direcțiile de sanatate publica din sume alocate din veniturile proprii ale Ministerului Sanatatii

Transferuri voluntare, altele decât subvențiile

Donații si sponsorizări

Subvenții de la alte administrații

Subvenții din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sanatate pentru acoperirea creșterilor salariate

TOTAL CHELTUIELI, din care

Titlu I Cheltuieli de personal, din care

Cheltuieli salariale in bani, din care

Salarii de baza

Sporuri pentru condiții de munca

Ore suplimentare

Fond de premii

Fond aferent plătii cu ora

Alte drepturi salariale in bani

Bunuri si servicii, din care

-alte surse-

Bunuri si servicii, din care

T ransport

Materiale si prestări de servicii cu caracter funcțional

Medicamente si materiale sanitare

Medicamente

Materiale sanitare

Reactivi

Dezinfectanti

Bunuri de natura obiectelor de inventar

Alte obiecte de inventar

Materiale de laborator

Alte cheltuieli

Alte cheltuieli cu bunuri si servicii


(Aii lei

Prevederi

aprobate

Influențe

(+.-)

■ //

Prevederi

rectificate

1

2

3=1+2

45.000,00

6.000,00

51.000,00

28.000,00

10.000,00

38.000,00

25.000,00

10.000,00

35.000,00

0,00

4,00

4,00

0,00

4,00

4,00

66.806,00

-26.004,00

40.802,00

62.052,00

-26.004,00

36.048,00

174.264,00

0,00

174.264,00

110.332,00

-26.004,00

84.328,00

106.119,00

-26.004,00

80.115,00

43.912,00

-1.280,00

42.632,00

26.837,00

-12.000,00

14.837,00

8.124,00

-2.504,00

5.620,00

0,00

280,00

280,00

21.038,00

-10.000,00

11.038,00

1.706,00

-500,00

1.206,00

63.099,00

26.004,00

89.103,00

58.387,00

26.004,00

84.391,00

8.191,00

1.230,00

9.421,00

70,00

30,00

100,00

900,00

1.200,00

2.100,00

51.412,00

24.610,00

76.022,00

44.281,00

24.441,00

68.722,00

1.527,00

73,00

1.600,00

5.264,00

36,00

5.300,00

\    340,00

60,00

400,00

J 200,00

50,00

250,00

J 100,00_

50,00

150,00

y 236/) 0

64,00

300,00

' 206,00

50,00

256,00

200,00

50,00

250,00


43.10


-

SPITALUL CLINIC PROF. DR. THEODOR BURGHELE

TOTAL VENITURI, din care    74.519,00    1.075,00

Subvenții de la alte administrații .    35.590,00    1.075,00


75.594,00

36.665,00


. z,    26.07.2018

A/ b.    7 2



Cod

clasificație

bugetară

Denumirea indicatorilor/

Denumirea obiectivului

Prevederi

aprobate

Influente (+.-) ’

Prevederi

rectificate

A

B

1

2

3=1+2


Subvenții din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor curente ’    ’ din domeniul sanatati

43 10 14 Subvenții din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor de capital din domeniul sanatatii TOTAL CHELTUIELI, din care

10    Cheltuieli de personal

10.01    Cheltuieli salariate in bani

1 ” 01 .05 Sporuri pentru condiții de munca

i w.01.08 Fond de premii 20    Bunuri si servicii

20.01    Bunuri si servicii

20.01.02 Materiale pentru curățenie -buget local-

20.01.03 încălzit, iluminat si forța motrica

-buget local-

20.01.04 Apa, canal si salubritate -buget local-

20.01,09 Materiale si prestări servicii cu caracter funcțional -buget local-

20.01.30 Alte bunuri si servicii pentru întreținere si funcționare -buget local-

20.05 Bunuri de natura obiectelor de inventar

05.03 Lenjerie si accesorii de pat -buget local-

20.05.30 Alte obiecte de inventar -buget local-

20.06 Deplasări, detasari, transferări

20.06.01 Deplasări interne, detasari, transferări -alte surse-

20.13    Pregătire profesionala

-alte surse-

71    Active nefinanciare

71.01    Active fixe

71,01.02    Mașini,echipamente si    mijloace de transport

-buget local-

Brancard transport bolnavi 2 buc, preț unitar creste prețul unitar

Sistem centralizat de distribuție gaze medicale, 1 buc, preț unitar 65,00 mii lei

71.01.03 Mobiiier, aparatura birotica si alte active corporale -buget local-

pagina : 43

4.125,00

990,00

5.115,00

1.765,00

85,00

1.850,00

74.519,00

1.075,00

75.594,00

54.425,00

0,00

54.425,00

50.238,00

0,00

50.238,00

10.022,00

-205,00

9.817,00

0,00

205,00

205,00

20.095,00

990,00

21.085,00

10.062,00

620,00

10.682,00

90,00

20,00

110,00

40,00

20,00

60,00

1.030,00

100,00

1.130,00

530,00

100,00

630,00

295,00

50,00

345,00

65,00

50,00

115,00

4.671,00

-150,00

4.521,00

500,00

-150,00

350,00

2.998,00

600,00

3.598,00

1.598,00

600,00

2.198,00

135,00

370,00

505,00

20,00

20,00

40,00

0,00

20,00

20,00

85,00

350,00

435,00

45,00

350,00

395,00

5,00

35,00

40,00

\500

35,00

40,00

Aoo

35,00

40,00

50.00

-35,00

15,00

^ăoo

-35,00

15,00

Tn®5,00

85,00

1.850,00

85/10

1.850,00

962,00

-24,00

938,00

962,00

-24,00

938,00

5,00

45,00

50,00

550,00

-240,00

310,00

0,00

65,00

65,00

0,00

109,00

109,00

0,00

109,00

109,00

26.07.2018


Cod

clasificație

bugetară

Denumirea indicatorilor/

Denumirea obiectivului

Prevederi

aprobate

\ -

Influențe

(+.')

Prevederi

rectificate

A

B

1

2

3=1+2

SPITALUL CLINIC DE OBSTETRICA-GINECOLOGIE PRO

F. DR. PANAIT SARBU

i’j t. 3s.” t_ia- /.    rr;».    _;r*^xK~*Lrjir>T^i R.i,1

TOTAL VENITURI, din care

60.915,00    1.241,00


43.10

43.10.10

43.10.14

20

20.30

20.30.30

71

71.01

71.01.02


Subvenții din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor din domeniul sanatatii

Subvenții din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor curente din domeniul sanatati

Subvenții din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor de capital din domeniul sanatatii

TOTAL CHELTUIELI, din care

Bunuri si servicii

Alte cheltuieli

Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

-buget local-

Active nefinanciare

Active fixe

Mașini, echipamente si mijloace de transport ( modificările se realizează atat pe credite de angajament cat si pe credite bugetare)

-buget local-

lncubator,1 buc, preț unitar 99,00 mii lei

Tancuri pentru azot lichid,2 buc, preț unitar 7,00 mii lei

62.156,00

14.508,00

1.241,00

15.749,00

1.496,00

895,00

2.391,00

4.512,00

346,00

4.858,00

60.915,00

1.241,00

62.156,00

15.950,00

895,00

16.845,00

1.398,00

895,00

2.293,00

1.398,00

895,00

2.293,00

895,00

895,00

7.481,00

346,00

7.827,00

7.481,00

346,00

7.827,00

7.481,00

346,00

7.827,00

4.512,00

346,00

4.858,00

0,00

99,00

99,00

0,00

14,00

14,00


Sistem de inchidere securizate usi, 1 buc, preț unitar 3,45 mii lei

Frigider temperaturi scăzute -70 grade Celsius,1 buc, preț unitar 73,22 mii lei

Frigider pentru medii de cultura, 1 buc, preț unitar 23,21 mii lei

Imprimanta cu etichete securizate care conțin datele de identificare ale conținutului specific, 1 buc, preț unitar 16,


Sistem de monitorizare externa, continua a temperaturO?

incubatoare, frigider si tancurile de stocare celule si emite avertizare scrisa si sonora in caz de modifica parametrilor normali, 1 buc, preț unitar 88,00 mii lei Dulap de materiale consumabile pentru laboratorul dț 1 buc, preț unitar 4,53 mii lei

Sistem de schimbare automata a buteliilor de CO2 si i itiinâre pentru buteliile cu amestec de gaze la intrarea in incubatoaf^ buc, preț unitar 17,20 mii lei

Camera Mackler pentru spermograma, 1 buc,preț urutar-yja m lei

3,71

73,22

23,21

16,90

88,00

4,53

17,20

6,23


CENTRUL DE EVALUARE SI TRATAMENT A TOXICODEPENDENTEtOR PENTRU TINERI “SF. STELIAN"

ZZ    - -

TOTAL VENITURI, din care    fi    15.546,00

516,00    16.062,00


' cSWtotf M CU ORlt

Rectificarea Bugetului MunicipiuluTSucl

nîfi lei

Cod

clasificație

bugetară

Denumirea indicatorilor/

Denumirea obiectivului

Prevederi

aprobate

\ 1

Influente {+.-) ■

Prevederi

rectificate

A

B

1

2

3=1+2

43.10

43.10.14

n

71.01

71.    .02


Subvenții din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor

din domeniul sanatatii

Subvenții din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor de capital din domeniul sanatatii

TOTAL CHELTUIELI, din care

Active nefinanciare

Active fixe

Mașini, echipamente si mijloace de transport ( modificările se realizează atat pe credite de angajament cat si pe credite bugetare)

-buget locaf-

Spirometru portabil, 1 buc, preț unitar 16,00 mii lei

Aparat de radiologie portabil,1 buc, preț unitar 500,00 mii lei

RATB

ANEXA nr.

2.45 TOTAL CHELTUIELI, din care

I credite de angajament, II credite bugetare A. Lucrări în continuare separatoare intre ampriza liniei de tramvai 21 si carosabil, de la B-dul Carol la strada D-na Ghica HCGMB nr.380/11.09.2017 - plata restanta din anul 2017

B.Lucrări noi

Lucrări de extindere a 33 de refugii (obiectiv inloctn

Modernizare peroane pe traseul liniei de tramvai 41 (obiectiv nou)


Delimitarea amprizei liniei de tramvai 1/10 fați traficul auto general - prin montare panouri separatoare între ampriza liniei de tramvai și carosabil - HCGMB nr. 124/28.03.2018

Reactivare și modernizare Autobaza Giurgiului (indicatori tehnico -economici in aprobare in CGMB )

Instalare sisteme informare calate

7.039,00

516,00

7.555,00

643,00

516,00

1.159,00

15.546,00

516,00

16.062,00

214,00

516,00

730,00

214,00

516,00

730,00

214,00

516,00

730,00

180,00

516,00

696,00

0,00

16,00

16,00

0,00

500,00

500,00


504.730,94

62.057,11

566.788,05

201.944,25

-9.558,00

192.386,25

1.348,97

-169,86

1.179,11

495,00

0,00

495,00


84.780,56

31.127,67

115.908,23

36.512,00

26.689,80

63.201,80

2.000,00

-2.000,00

0,00

2.000,00

-2.000,00

0,00

0,00

5.952,38

5.952,38

0,00

5.952,38

5 952,38


I

6.281,27

0,00

6.281,27

II

6.281,27

0,00

6.281,27

I

63.268,56

29.437,87

92.706,43

II

15.000,00

25.000,00

40.000,00

I

3.396,89

0,00

3.396,89

n/i.

26.07.2018



iagina : 45


Cod

Jasificație

bugetară


Denumirea indicatorilor/ Denumirea obiectivului



Prevederi

aprobate


Influențe

(+,-)


Prevederi

rectificate


peroanele de tramvai - linia 41

Instalare sisteme informare calatori in statii, pe peroanele de tramvai - Sos.Oltenitei

b. Dotări independente

Modernizare tramvaie V3A-93 modernizate în varianta V3A-PPC-CA plata restanta din anul 2017 Autovehicul specializat pentru intervenție la înălțime tip PRB - plata restanta din anul 2017 Autovehicul specializat pentru efectuarea lucrărilor de ungere a rețelei de contact troleibuze - plata restanta din anul 2017

Mașină de echilibrat dinamic rotoarele motoarelor electrice - plata restanta din anul 2017 Instalație de semnalizare a prezenței vagoanelor de tramvai în pasajul Lujerului - plata restanta din anul 2017 Automate vânzare titluri de călătorie RATB - plata restanta din anul 2017 Modernizare autobuze MERCEDES EURO 3 cu sistem cu sistem de climatizare in salonul de calatori Modernizare tramvaie V3A-93 în varianta V3A-PPC-CA

Reconstrucția și îmbunătățirea parametrilor tehnici și confort a 50 de tramvaie

Modernizare tramvaie V3A CH-PPC cu sistem de


climatizare în salonul de calatori (reducere nr. buj Modernizare tramvaie BUCUR LF-CA cu sistem de climatizare în salonul de călători (corecție curj Modernizare tramvaie V3A-M cu sistem de climatizare in salonul de calatori (reducere nr.buc,

Modernizare tramvaie V3A-M CA cu sistem de climatizare in salonul de calatori (reducere nr.

Modernizare tramvaie V3A-PPC CAr£5eistenrdu climatizare in salonul de calatori (reducere nr.buc.pt.primul an,

Modernizare tramvaie BUCUR LF cu sistem de

climatizare in salonul de calatori (reducere n/buc.pt.primul an)

1

2

3=1+2

3.396,89

0,00

3.396,89

4.668,91

0,00

4.668,91

2.902,35

0,00

2.902,35

418.008,79

31.035,30

449.044,09

163.660,52

-36.311,80

127.348,72

7.606,72

0,00

7.606,72

7.606,72

0,00

7.606,72

295,12

0,00

295,12

295,12

0,00

295,12

383,18

0,00

383,18

383,18

0,00

383,18

2.591,82

0,00

2.591,82

2.591,82

0,00

2.591,82

960,08

0,00

960,08

960,08

0,00

960,08

1.543,50

0,00

1.543,50

1.543,50

0,00

1.543,50

81,52

0,00

81,52

12.145,74

0,00

12.145,74

16.565,06

0,00

16.565,06

16.565,06

0,00

16.565,06

227.010,00

0,00

227.010,00

4.550,00

0,00

4.550,00

16.950,26

6.200,45

23.150,71

16.950,26

-16.445,90

504,36

3.682,15

0,02

3.682,17

1.843,12

0,00

1.843,12

46.428,96

20.391,46

66.820,42

22.109,03

-18.920,43

3.188,60

758.42-

303,29

1.061,71

758,42

-226,98

531,44

2.579,39

944,49

3.523,88

2.579,39

-2.075,03

504,36

1.718,30

581,52

2.299,82

1.718,30

-1.257,53

460,77

n/1

26.07.2018



sistem de climatizare în salonul de călători Sistem de informare călători despre traseele RATB și timpii estimați de așteptare în stație Echipamente si licențe software pentru platforma centrală Sistem Taxare Centru de prelucrare în 4 axe (x, y, z, w) (val cf,contract de achiziție semnat)

Strunguri paralele SN500 (val cf.contract de achiziție semnat)

Strung prelucrat osii tren de roți (val cf.contract de achiziție semnat)

Strung profilat bandaje tren de roți agregate de rulare (val cf.contract de achiziție semnat)

Elevator camioane 4 coloane, 22 tone (val cf.contract de achiziție semnat)

Mașină de rulat filete/profile (val cf.contract de achiziție semnat)

Mașini de frezat cu cap pivotant universal (val cf.contract de achiziție semnat)

Stații de spălare automată pentru autobuze (val cf.contract de achiziție semnat)

Stații de spălare automată fixe cu accesorii pentru tramvaie si troleibuze (val cf.contract de achiziție semnat) Autovehicul specializat ptr. intervenția la înălțime la rețeaua de contact dotat cu boghiu ptr. deplasare pe șina de tramvai (val cf.contract de achiziție semnat)

Autovehicule speciale dotate cu agregat termic de sudură ptr. întreținere și reparații linii de tramvai


II

I

II

I

II I


II

I

II

I

II I


13.671,62

5.310,52 5.310,52 7.931,71 7.931,71 1.997,36 1.997,36 492,50 492,50 738,75 738,75 778,24 778,24 98,50 98,50 300,98 300,98 601,95 601,95 2.815,54 2.815,54 3.519,43 3.519,43 1.483,58 1.483,58


0,00

0,00

0,00

0,00

0,00

-5,32

-5,32

-220,94

-220,94

-24,77

-24,77

0,00

0,00

-2,46

-2,46

-207,20

-207,20

-21,23

-21,23

-710,19

-710,19

-381,43

-381,43

-180,53

-180,53


Automacara 12-16 to (val cf.contract de achiziti^ iei


Camion specializat ptr. transport mărfuri periculoase,.

Autoremorcher dotat cu instalație de ridicat (val cf achiziție semnat)

Buldoexcavator cu anexă picon

Vehicul specializat ptr. polizare și profilare șină de tramvai (val cf.contract de achiziție semnat)




13.671,62

5.310,52 5.310,52 7.931,71 7.931,71 1.992,04 1.992,04

271,56

271,56

713,98

713,98

778,24

778,24

96,04

96,04

93,78

93,78

580,72

580,72

2.105,35

2.105,35

3.138,00

3.138,00

1.303,05

1.303,05

290,96

290,96

767,55

767,55

243,66

243,66

1.339,94

1.339,94

343,70

343,70

7.634.45

7.634.45 530,50 530,50


conform cu Origina



Cod

clasificare

bugetară


Denumirea indicatorilor/ Denumirea obiectivului


Prevederi

aprobate


Influențe

(+,->


Prevederi

rectificate


3=1+2

Automate de vânzare titluri de călătorie RATB    !

II

945,37

945,37

0,00

0,00

945,37

945,37

Upgrade versiune actuală RATB - SAP ECC 6.0    1

20.141,10

0,00

20.141,10

la SAP S/4 HANA    II

14.411,79

0,00

14.411,79

Menținerea libera a liniilor de tramvai inainte de intrarea in    1

246,25

-246,25

0,00

intersecție prin sistem video automat de detecție (obiectiv eliminat) II

246,25

-246,25

0,00

Tehnologii si componente software necesare infrastructurii    1

0,00

2.707,25

2.707,25

informatice pentru conformitate cu regulamentele GDPR (obiectiv .. nou)

0,00

2.707,25

2.707,25

Servere si echipamente hardware necesare infrastructurii    1

0,00

2.707,25

2.707,25

sistemului informatic (obiectiv nou)    II

0,00

2.707,25

2.707,25

d. Cheltuieli de expertiză, proiectare si de    1

592,62

64,00

656,62

execuție privind consolidările și intervențiile    II

592,62

64,00

656,62

Consolidare și intervenții la clădirile Uzinei de    1

592,62

0,00

592,62

Reparații RATB - plata restanta din anul 2017    II

592,62

0,00

592,62

Extindere si amenajare hala destinata efectuării ITP la    I

0,00

38,00

38,00

vehicule articulate cu lungimea de 18 m Autobaza Titan/expertiza . tehnica si DALI (obiectiv nou)

0,00

38,00

38,00

Amenajare hala destinata efectuării ITP autobuze la Autobaza    I

0,00

26,00

26,00

Alexandria/expertiza tehnica si DALI (obiectiv nou)    ||

0,00

26,00

26,00

Vărsămintele din secțiunea de funcționare pentru finanțarea secțiunii de dezvoltare în bugetul Munî

cipiului București se influențează cu modificările din prezeta anexa



ADMINISTRAȚIA MONUMENTELOR ȘI PATRIMONIU

Propuneri sprijin financiar -rectificare bugetară - art. 20.19

Nr. crt.

Denumire lăcaș de cult

Adresă

Obiectul solicitării

Prevedere an aprobată

Influențe +/-

Propunere an rectificată

1

Mănăstirea

Plumbuita

str.

Plumbuita, nr. 56-58. sector 2

Lucrări de reparații exterioare și amenajări exterioare chilii și biserică

189.000.00

0.00

189,000.00

2

Serban Vodă

str. Petre

Țuțea, nr. 1, sect. 4

Continuarea lucrărilor la așezământul social și pictura

1.000.000.00

0.00

1,000,000.00

3

Parcul

Domeniifor-

Cașin

Bd. Mărâști, nr. 16. sector

1

Lucrări de pictură interioară, lucrări de reabilitare casă parohială interior, exterior și curte

680,000.00

0.00

680,000.00

4

Sfântul Nicolae Udricani

str. Dr. Iulîu BarascaZ Clucerului Udricani. nr.l 1/14

monument istoric -lucrări de reabilitare si extindere așezăminte

312.552.91

0.00

312,552.91

-7

Delea Veche

str. Delea Veche, nr. 29A. sector 2

restaurare pictură din biserica, restaurare catapeteasmă, mobilier și lucrări de pictură la capelă

100,246.21

0.00

100,246.21

6

Apărătorii Patriei

I

str.

Panselelor, nr. 31, sect. 4

lucrări de consolidare, reamenajare și refacere a bisericii parohiale, finalizare lucrări de restaurare pictura murală șî C£$peteasmiîî

541.817.72

_

0.00

541,817.72

s'"'T)îtiia Pid





! conform CU originalul.



<0-


5/


7

Izvorul Tămăduirii -Spitalul Colentina

Șoseaua Ștefan cel Mare, nr. 19-21, sector 2

lucrări de construcție a bisericii: completări suprastructură, lucrări acoperiș, finisaje exterioare, finisaje interioare, instalații și amenajări exterioare.

1,784,434.Q^

^0.00

£_- ■

7-.

1,784,434.06

8

Sfănta Vineri-Drumul Taberei

Str. Brașov, Nr. 21 c

continuare și finalizare lucrări dc pictură, renovare și finisare a bisericii, confecționare catapeteasmă

645.837.00

0.00

645,837.00

9

Sfanțul Antonie cel Mare și loan Casian

str.

Pridvorului, nr. 6A, sector 4

lucrări de pictură murală tehnică fresco

60.000.00

0.00

60,000.00

IO

Pogorârea Sfanțului Duh-Sf.Nicolae Militari

str. Aleea

Politehnicii, nr. 7. sector 6

continuarea lucrărilor la Așezământul social

245.240.77

0.00

245,240.77

1 1

Sfănta Vineri

Herasca

str. Olteni, nr. 12, sector 3

lucrări de reconstrucție biserică

170.000.00

0.00

170,000.00

12

loan Moși

Calea

Moșilor, nr. 257, sector 2

lucrări de reparații și extindere instalație electrică

120.000.00

0.00

120,000.00

13

Sfinții

Arhangheli -Huedin

Bd.

Constantin Brâncoveanu. nr. 118A, sector 4

lucrări de înlocuire acoperiș

300.000.00

0.00

300,000.00

14

lancu Vechi -Mâtăsari

Str. Mâtăsari nr. 39. sector

2

lucrări de pictură în tehnică frescă

245.390.00

0.00

245,390.00

»5

Apostol și Evanghelist loan

str. Emil Racoviță, sector 4

finalizare lucrări de tencuire interioară, instalații electrice și termice, pardosire biserică, lucrări de amenajare exterioară

100.000.00

0.00

100,000.00

16

Sfănta Treime Ghencea

Calea 13 septembrie, nr. 211. sector 5

continuare lucrări . ansamblu rezidente^ pentru asistență sqjtKllă7

- - - - -

J7I6.755K

0.00

716,759.10

/

■67/

[CONFORM CU ORIGINALI

17

Sfântul Andrei-Chitila

Șos. Chitilei, nr. 138, sector 1

lucrări de restaurare-conservare pictură murală

I7l,28<£2i>-''

O.OON-v

‘* țț

Jbifl    41 7/

‘«.171^2 SCOTO

IR

Sfanțulloan Rusul și Acoperământul Maicii Domnului Brâncuși

Str. Valea lalomiței. nr. 52. sector 6

continuare lucrări de construcție la ansamblul parohial

600.000.00

0.00

600,000.00

19

Sfanțul Andrei -Parva

Aleea Parva, nr. 1B, sector 6

continuarea lucrărilor de pictură la biserică

200.000.00

0.00

200,000.00

20

Parohia Doamna

Calea

Victoriei nr. 28. sector 3

continuarea și finalizare lucrărilor de conservare restaurare pictură murală a bisericii -monument istoric

72,268.65

0.00

72,268.65

21

Sfanțul

Gheorghe Plevna

Calea Plevnei. nr.

122, sector 6

monument istoric-lucrări de consolidare și restaurare, amenajare

incintă, restaurare pictură

300.000.00

0.00

300,000.00

22

Sfântul llie Hanul Colței

str. Doamnei, nr. 18-20. sector 3

monument istoric -consolidare și renovare biserică, schimbare structură acoperiș și tablă zincată

38,368.16

0.00

38,368.16

23

Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Str. Sfinții

Apostoli, nr.

1 A, sector 5

monument istoric-lucrări de consolidare și restaurare

556,676.59

0.00

556,676.59

24

Arhiepiscopia

Bucureștilor

Intr. Miron Cristea nr. 9, sector 4

Consolidare, reabilitare Centru Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor

1.800.000.00

0.00

1,800,000.00

25

Elefterie Vechi

str. Sfântul

Elefterie, nr. 15C. sector 5

Monument istoric-lucrâri de consolidare și restaurare a bisericii

500.000.00

0.00

500,000.00

26

Elefterie Nou

str. Sfântul Elefterie. nr.

I. sector 5

Monument istoric-lucrări de restaurare fațade biserică

750,000.00

0.00

750,000.00

27

Sfântul

Gheorghe

/ Gri vița

Str. Calea

Griviței, nr.

218. sector 1

Lucrări de restaurare și# conservare pictur^S.c

murală

0.00

126,905.87

28

Parohia Sfanțul Gheorghe Nou

Bd.

I.C.Brătianu nr.27. sector

3

Monument istoric -lucrări de restaurare plăci monumentale funerale voievodale, restaurare și reabilitare componente din piatră si metal, restaurare brâu brâncovenesc

J

-'Z 0.00

7    -    »

280,000.00

29

Precupeții Vechi

Str. Toamnei, nr. 92, sector 2

Lucrări de pictură Ia exteriorul bisericii și capelei în tehnică mozaic

36.140.00

0.00

36,140.00

30

lancu Nou-Bălăneanu

Șos. Mîhai Bravu nr. 117 119, sector 2

Finalizare lucrări de pictură la capelă și aghiazmatar

72,388.80

0.00

72,388.80

3I

Parohia

Dobroteasa

Bld. Mîrcea Vodă nr.35A. sector 3

Monument istoric -contiunarea lucrărilor de restaurare și conservare pictură murală in tehnica ulei

222.620.33

0.00

222,620.33

32

Dumitru Poștă

Str. Franceză

nr. I. sector 3

Monument istoric-lucrări de restaurare a picturii murale

405.996.36

0.00

405,996.36

33

Patriarhia

Română-

Adminîstrația

Patriarhală

Bdul Regina Maria, nr. I, sector 4

Lucrări de amenajare parc Palatul Patriarhiei

677,954.58

0.00

677,954.58

Parohia

Cotroceni

Str. Drumul Sării, nr. 1I9, sector 6

lucrări de reparații curente armpă pentru persoane de dizabilități. instalații paratrăznet

500.000.00

-323,957.84

176,042.16

35

Sfanțul Nicolae Vlădica

str. Justiției nr. 34, sector 4

lucrări de schimbare învelitoare acoperiș biserică, restaurare pictură

380.000.00

0.00

380,000.00

36

Mănăstirea

Ch iajna-Giulești

—-I

Calea Giulești nr. 505 sector 6

realizare și distribuție rețea electrică îngropată, rețea

electrică de interior, extindere rejga—

exterioară si^otem dd\ suprava^erejvideo /

340.000.00

J ",

'    ? V-

0.00

340,000.00

.*■




5i>


CONFORM CU ORIGINALUL |

.

/zi*/? ■=    ‘ '    V

37

Sfântul Spiridon Nou

Calea Șerban Vodă nr. 29. sector 4

refacere canalizare și preluare ape pluviale de la fundația bisericii, sistematizarea curții, placarea cu piatră cubică și reamenajare spațiu verde

1,000,000.00

0.00

J    Tz    . ,    -■    1

1    /i

II ,1    /

1,000,000.00

38

SE Ioan Botezătorul-Dristor

str. Râmnicul Sărat nr. 7, sector 3

lucrări de amenajare a curții interioare și a lucrărilor de pavare a

bisericii cu pardoseală

500.000.00

0.00

500,000.00

Sf. Ioan lacob Hozevitul

str. Gheorghe

Petrașcu nr. 57, sector 3

Lucrări de termoizolare a cupolei principale și a bolții bisericii, reparație și înlocuire a gardului perimetral. reparații și

extindere electrică exterioară, reparații și extindere sistem supraveghere video

181.000.00

0.00

181,000.00

40

Bucur Ciobanul

str. Radu Vodă nr. 33, sector 4

Lucrări de placare zid sprijin est și restaurare ancadramente din piatră

de la ferestre și uși Biserică

350.000.00

0.00

350,000.00

4t

lancu Nou Bălăneanu

Sos. Mihai Bravu nr. 117

119. sector 2

lucrări de reabilitare restaurare, reparație și extindere rețea iluminat

exterior și sistem supraxeghere

60.000.00

-60,000.00

0.00

1

42

SE Vineri Herasca

str. Olteni nr. F.N, sector 3

lucrări interioare și exterioare, amenajări Biserică, construcție

lumânărar

200.000.00

1,000,000.00

1,200,000.00

43

SE Gheorghe Vechi

Calea Moșilor nr, 36. sector 2

Monument istoric -înlocuirea acoperiș reaparații exterioare și tâmplărie. amenajări exterioare

100.000.00

300,000.00

400,000.00

CONFORM CU ORIGINALUL

Z r':»3s

44

Sfinții

Arhangheli

Huedin

Bd.

Constantin Brâncoveanu nr. 118A, sector 4

Lucrări exterioare și interioare biserică și clopotniță, reparații curente biserică, finalizare lucrări acoperiș Biserică

100.000.0^

T / /\ *

1 tz    f    \ *

--400,000.00

-Hh

4*.. ,    <1 fl

J    O    /

*

500,000.00

45

Constantin

Brâncoveanu

str. Râul Mara nr. 5, sector 4

Amenajări interioare și exterioare biserică, finalizarea lucrărilor de construire

așezământului sociocultural corp A,B,C

150,000.00

-150,000.00

0.00

46

Sfinții Trei Ierarhi

str. Turnul

Măgurele nr. 244,sector 4

Lucrări de reparații împrejmuiri și turle Biserică, amenajări interioare și exterioare

100,000.00

0.00

100,000.00

47

Sf. Apostol si Evanghelist loan

str. Emil Racoviță nr. 2. sector 4

Finalizare lucrări construcții exterioare, amenajări exterioare și interioare. împrejmuire

Biserică

250.000.00

400,000.00

650,000.00

48

Sf. Antonie cel Mare și loan Casian

str.

Pridvorului nr. 6A. sector 4

Lucrări de construire capelă și anexă, lucrări de pictură la catapeteasmă

100.000.00

0.00

100,000.00

49

Șerban Vodă

str. Petre Țuțea nr. 1. sector 4

continuarea lucrărilor la așezămintele sociale

200.000.00

500,000.00

700,000.00

50

Tuturor Sfinților Români

str. Aleea Sălaj nr. 4a, sector 5

executarea lucrărilor de pictură din nou

100.000.00

0.00

100,000.00

51

Precupeții Noi

str. Grai Emes

Broșteanu nr.

12, sector 1

Lucrări de restaurare clădire școală din curtea parohiei

70.000.00

-70,000.00

0.00

52

Izvorul Nou

Sos. Mihai Bravu nr. 299. sector 3

Finalizare lucrări de construcție la Biserică si lucrări fațadă biserică

100,000.00

100,000.00

200,000.00

53

Parohia Colțea

Bd. Ion C. Brătianu nr.

1. sector 3

Monument istoric -amenajări interioare și exterioare Biserică

70.000.00

0.00

70,000.00

CONFORM CU ORIGINAL

54

Parohia Mihai Bravu

str. Cerceluș nr. 18, sector 3

Lucrări de reparații și extindere rețea iluminat exterior și sistem antiefracție, restauarare catapeteasmă

100,000.00^

7T“

_^^0.00

Ivi >    #■

l    *

100,000.00

55

Sfântul Antonie cel Mare - Titan

str. Jean Steriadi nr. 19A, sector 3

Reparații și extindere rețea electrică exterioară

70.000.00

-70,000.00

0.00

56

Sf Nicolae Ghica - Paraclis Universitar

str. Ion Ghica nr. 9, sector 3

Lucrări exterioare biserică și clopotniță

100.000.00

200,000.00

300,000.00

Sfânta Treime Dudești

Bd. Burebista nr. II, sector

Lucrări de reparații și extindere rețea iluminat exterior și sistem supraveghere, amenajare curte Biserică

100.000.00

0.00

100,000.00

58

Sf. loan Botezătorul -Dristor

str. Râmnicul Sărat nr. 7. sector 3

Amenajări interioare și exterioare Biserică, reparație și extindere

rețea iluminat exterior și sistem supraveghere

100,000.00

0.00

100,000.00

59

Parohia Sfânta Fecioară Maria

str. Stan Județul nr. 6. sector 3

Reparație și extindere rețea iluminat exterior și sistem supraveghere

80.000.00

-80,000.00

0.00

60

Soborul Maicii Domnului

str. Vasile Goldiș nr. 1. sector 3

Reparație și extindere rețea iluminat exterior și sistem supraveghere, amenajare curte Biserică

80.000.00

0.00

80,000.00

61

Sfântul Ștefan-Călârași

Calea

Călărași nr. 83, sector 3

Reparații clopotniță și gard Biserică

80.000.00

-80,000.00

0.00

62

Dudești Cioplea

2

Bd. Camil Ressu nr. 38a, sector 3

înlocuire tablă acoperiș Biserică și clopotniță, amenajare curte Biserică

80,000.00

0.00

80,000.00

63

înălțarea Sfintei Cruci -.TITAN

V. iv

str. Stelian

M iha le nr. 14-20. sector 3

Finisaje interioare așezământ social

80,000.00

0.00

80,000.00

■'Tf,.

CONFORM CU ORIGINALUL

64

Sfanțulloan Piață

Bd.

I.C.Brâtianu nr. 39, sector 3

Lucrări de reparații Biserică

--rrT—n ..    „

100,000.00

Sietfooo.oo

H

< - >

y 0.00

65

Parohia Adormirea Maicii Domnului - Mucenic Mercurie

str.

Constantin Brâncuși nr.

11 a, sector 3

Realizare pictură Biserică în tehnică mozaic

100.000.00

0.00

100,000.00

66

Parohia Balta Albă

str. Brănești nr. 3. sector 3

Lucrări de amenajare exterioare și interioare biserică

100,000.00

0.00

100,000.00

67

Adormirea

Maicii

Domnului.

Malaxa

str. Nicolae Roșu nr. 19A, sector 3

Lucrări de reparații Biserică

70.000.00

0.00

70,000.00

68

Acoperământul Maicii Domnului Titan

Strada Prisaca Dornei. nr. 2, Sector 3

Realizare pictură catapeteasmă și capelă, reparație și extindere rețea iluminat exterior și sistem supraveghere

100.000.00

0.00

100,000.00

69

Apărătorii Patriei

I

str.

Panselelor nr. 31, sector 4

Finalizarea lucărilorde consolidare și reparații la clopotnița, lucrări reparații casa parohială.

lucrări restaurare a picturii, a mobilierului bisericesc, lucrări de pictură în mozaic la clopotniță. Finalizarea lucrărilor de restaurare și refacere a bisericii parohiale

250.000.00

250,000.00

500,000.00

70

Costeasca

str.

Navigației nr. 54, sectorul I

Lucrări amenajări interior și exterior Biserică, realizare clopotniță cu compartimentări diverse

200,000.00

250,000.00

450,000.00

71

SF Ghearghe

/?Sou ’    ;

B-duI

Brătianu nr. ',27, sector 3

Monument istoric -reparație gard Biserică

100,000.00 ,

-"x?

^100,000.00

CONFORM CU ORIGINALUL

72

Sf. Nicolae Udrîcani

Strada luliu Barasch 11. sector 3

Continuarea lucrărilor de construire a aseșământului social-educational

250.000.00 .

/î,cmooo.oo

\    ■ f

1,250,000.00

73

Nicolae Vlădica

str. Justiției nr. 34. sector

4

Reparații exterioare biserică

100,000.00

200,000.00

300,000.00

74

Sfânta Vineri Nouă

Sos. Nicolae Titulescu nr. 157-161.

sector 1

Finalizare lucrări pictură murală.reparație gard și amenajări exterioare Biserică

150.000.00

0.00

150,000.00

75

Apărătorii Patriei

11

str. Lunca Bârzești nr. 3. sector 4

Lucrări de construcție capelă, amenajări curte Biserică

100.000.00

0.00

100,000.00

76

Delea Veche

str. Delea Veche nr. 29A. sector 2

Finalizare lucrări de

conservare-restaurare pictură murală, lucrări pictură din nou la capelă, lucrări de executare și montare elemente din lemn. lucrări de executare și montare vitralii la biserică și capelă

250.000.00

500,000.00

750,000.00

77

Cărămidarii de Jos

str. Piscului nr. 3, sector 4

Continuarea lucrărilor de restaurare și conservare a picturii murale

100.000.00

0.00

100,000.00

78

Parohia Parcul Domeniilor Cașin

Bulevardul Mărăști nr.

16. sector 1

Realizarea lucrărilor de reabilitare amenajare exterior curte casă parohială

100,000.00

0.00

100,000.00

Continuarea lucrărilor de pictură în mozaic

150,000.00

0.00

150,000.00

79

Parohia Mărțișor

str. Mărțișor nr. 63, sector 4

Reparații curente curte biserică, lumânărar. gard. realizare clopotniță

70,000.00

-70,000.00

0.00



-51-




, ' ■ u •» s

A.





CONFORM cu originalul

4    V

80

Sfântul Andrei Chitila

Sos. Chitilei nr. 138.

sector 1

Lucrări de restaurare-conservare pictură murală biserică, edificare așezământ cultural, social si misionar, amenajări exterioare biserică

100.000.00^-

0.00

v: ,i.;.

100,000.00

81

Sfântul

Gheorghe

Grivița

Calea Griviței nr.

218, sector 1

Lucrări de finalizare picură, lucrări amenajare interioară Biserică

100.000.00

0.00

100,000.00

P“

Parohia

Mavrogheni

str. Monetăiei nr. 4, sector 1

Monument istoric -amenajare interioara și exterioară Biserică, restaurare monument și mormânt Ion Heliade Rădulescu, amenajare curte Biserică

100.000.00

0.00

100,000.00

83

Parohia

Măicăneasa

Bd.

Apicultorilor nr. 2. sector 1

Amenajare curte biserică si așezământ social, reparație gard

100.000.00

0.00

100,000.00

84

Danii! Sihastru

str. Covasna

nr. 23C. sector 4

Finalizare lucrări de pictură, lucrări amenajare interioare și exterioare biserică

100.000.00

0.00

100,000.00

83

Sf’. Ilie Grant

str

.GMZamfires

cu nr. 55. Sector 6

Lucrări de reparații, amenajări exterioare și curte Biserică, reparații și extindere așezământ

social

100,000.00

0.00

100,000.00

86

Mănăstirea

Chiajna

Calea Giulești nr. 505. sector 6

Lucrări de reparații, amenajări interioare și exterioare biserică și centru administrativ.

reparații gard

100,000.00

0.00

100,000.00

87

Cărămidarii de

Sus

Sos.

Grozăvești nr. 7. sector 6

Reparație și reabilitare rețea electrică interioară, reparații exterioare Biserică

100.000.00

60,000.00

160,000.00

88

Sfântul Antonie cel Mare -Colentîna.

str. Trei Scaune nr. 20, sector 2

Reparație și extindere rețea iluminat exterior și sistem supraveghere

60.000.00

60,000.00

120,000.00


V\

■)


"J-J.



CONFORM CU ORIGINALUL

89

Sf. loan Botezătorul -Pantelimon

Sos.

Pantelimon nr. 257, sector 2

Reparație și extindere rețea iluminat exterior și sistem supraveghere

60.000.00

6OW0-tfO

120)000.60'

90

Precupeții Vechi

str. Toamnei nr. 92. sector

2

Reparație și extindere rețea iluminat exterior și sistem supraveghere

60,000.00

60,000.00

120,000.00

91

Sf. Gheorghe Capra

Sos.

Pantelimon nr. 131. sector 2

Reparație și extindere rețea iluminat exterior și sistem supraveghere

60,000.00

60,000.00

120,000.00

92

Parohia

Sf.Pantelimon

str. Iancu Capitanu nr. 24, sector 2

Reparație și extindere rețea iluminat exterior și sistem supraveghere

60.000.00

60,000.00

120,000.00

93

Popa Soare

str. Ștefan

Mihăileanu nr. 23. sector

2

Reparație și extindere rețea iluminat exterior și sistem supraveghere

60,000.00

60,000,00

120,000.00

94

Parohia Vatra Luminoasă

str. Ton> Bulandra nr 21-23.sector

2

Reparație și extindere rețea iluminat exterior și sistem supraveghere

60.000.00

60,000 00

120,000.00

95

Sf. Nicolae Balta

Albă

Bld.

Basarabia nr. 2I8A, sector 2

Reparație și extindere rețea iluminat exterior și sistem supraveghere

60,000.00

60,000.00

120,000.00

96

Teiul Doamnei Ghica

str. Petricani nr. 3. sector 2

Reparație și extindere rețea iluminat exterior și sistem supraveghere

60,000.00

60,000.00

120,000.00

Parohia Parcul Călărași

B-dul

Basarabia nr. 2. sector 2

Reparație și extindere rețea iluminat exterior și sistem supraveghere

60.000.00

-60,000.00

0.00

98

Sf. loan lacob Hozevitul

str. Gheorghe Petrescu nr.

57, sector 3

Lucrări de izolație termică Biserică, reparație gard Biserică

80,000.00

80,000.00

160,000.00

99

Sf. Vineri Colentina

str.

Gherghiței nr. 3, sector 2

Reparație și extindere rețea iluminat exterior și sistem supraveghere

70.000.00

60,000.00

130,000.00

100

Sfinții Voievozi Gherghiceanu

- ,tX- \

Bd. Chișinău nr. 2A, sector 2

Realizare pictură din nou Biserică, reparație și extindere rețea iluminat exterior, sistem supraveghere

150.000.00

0.00

—-    Z ' ,    -

150,000.00

X,

\ Xk---- "

CONFORM CU ORIGINALUL]

101

Sf. Trei Ierarhi Fundeni

Sos. Fundeni nr. 254, sector 2

Reparații exterioare biserică, clopotniță, așezământ social și gard, extidnere rețea electrică e.xterioră.

extindere sistem supraveghere

100,000.00

7T

60,000.00

--ț—--—

160,000.00

102

Sfinții Martiri Brâncoveni

str. Malcoci nr. 1, sector 5

Lucrări de construire Biserică

150.000.00

-150,000.00

0.00

103

Parohia Ion Creangă

str. Nicolae Cînea nr. 10, sector 2

Reparație și extindere rețea iluminat exterior și sistem supraveghere

60.000.00

60,000.00

120,000.00

» r

Parohia Ciulești Sărindar

Calea

Ciulești nr. 455,sector 6

Lucrări de construcție la Biserică, reparații acoperiș, pardoseli, instalații, restaurare

pictură interioară

100.000.00

0.00

100,000.00

105

Sfântul Prooroc Daniel

Aleea Huedin nr. 6-8

Reparație și extindere rețea electrică, sistem supraveghere și antiefracțic la Biserică și așezământ sociocultural

100.000.00

0.00

100,000.00

106

Adormirea

Maicii Domnului. Militari 1

str. Orșova nr. 4, sector 6

Reparație instalație electrică, reparații la centru administrativ

100.000.00

0.00

100,000.00

. /

Nașterea Maicii Domnului -Bumbăcari

str. Toporași. sector 5

Reparație acoperiș biserică, reparații sediu administrativ, reparații și extindere la rețeaua electrică exterioară și

paratrăznet

100.000.00

0.00

100,000.00

108

Parohia Icoanei

str. Icoanei nr. 12. sector

2

Construire așezământ social

150.000.00

0.00

150,000.00

109

Administrația

Patriarhală

Aleea Dealul

Mitropoliei nr. 25, sector 4

Lucrări de consolidare și restaurare scări monumentale

250.000.00

250,000.00

500,000.00

I    r

CONFORM CU ORIGINALUL

fio

Mănăstirea Radu Vodă

str. Radu Vodă nr. 24A, sector 4

Restaurare fațada biserică și turnul clopotniță, reparație sistem iluminat

100,000.00

_ tToo

\ <■"'

100,000.00

11 f

Catedrala Mântuirii Neamului -Patriarhia

Calea 13 Septembrie nr. 4-60. sector 5

Finalizarea lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului

15,000.000.00

10,000,000.00

25,000,000.00

112

Nicolae Tabacu

Calea

Victoriei nr. 180.sector 1

Finalizare lucrări de reparații exterioare la biserica

50,000.00

0.00

50,000.00

113

Parohia Militari 11- Cuvioasa Parascheva

str. Dreptății nr. 24, sector 6

Lucrări de consolidare și extidere lăcaș de cult

140.000.00

0.00

140,000.00

. r

Sf. Alexandru -Colentina

Sos. Gherase nr. 127, sector 2

Reamenajare exterioară, construire așezământ social

100.000.00

-100,000.00

0.00

115

Parohia Sf. Treime Tei

Bd. Lacul Tei nr. 115, sector 2

Lucrări interioare și exterioare la capelă, reparații sistem canalizare și reabilitarea curții parohiale

100,000.00

100,000.00

200,000.00

116

Bărbătescu

Vechi

str.

Bărbătescu Vechi nr. 1.

sector 5

Continuarea lucrărilor de construire a bisericii

100.000.00

-100,000.00

0.00

1 •* ■*'

Nașterea Maicii Domnuluii -Drumul Taberei

str. Târgul Neamț nr.

12C. sector 6

Lucrări de pictura exterioară la Biserica din zid. pictură tehnica fresco la biserica din lemn, amenjare curte

biserică

100.000.00

0.00

100,000.00

118

Parc Ghencea 1 -Sf. Arhangheli

Bd. Ghencea nr. 41. sector

6

Reparații acoperiș biserică, reparații tâmplărie pridvor

100,000.00

0.00

100,000.00

119

Parohia Ferentari

Calea

Ferentari nr. 121,sector 5

Lucrări de construcție capelă și anexă, reparații clopotniță, reparații exterioare curte, construire așezământ social-pastoral

100,000.00

0.00

*

100,000.00

_

conform cu originalul!

120

Parohia

Vovidenia

str. Garoafei nr. 56. sector

5

Lucrări de amenajare exterioară curte.construcție clopotniță

100,000.00 C

J- •    <• ll

//

x 100,000.00

121

llie Ghencea

str. Floarea de Gheață nr.

1. sector 5

Lucrări de reparații interioare și exterioare biserică și anexe, continuare lucrări pictură capelă, construire altar de vară

100.000.00

0.00

100,000.00

122

Sf. Elefterie Nou

str. Sf. Elefterie nr. I5B. sector 5

Reparații curente Ia sediu administrativ și lumânărar

100,000.00

0.00

100,000.00

.-3

Sf. Elefterie Vechi

str, Sf. Elefterie nr. 15C. sector 5

Monument istoric-Conlinuare lucrări interioare și exterioare biserică

150.000.00

0.00

150,000.00

124

Protoieria Sector 5

str. Petre Lînteș nr. 30. sector 5

Reparații exterioare și interioare sediu administrativ

250.000.00

0.00

250,000.00

125

Pogorârea Sf. Duh Militari

str.

Politehnicii nr. 7. sector 6

Finalizare Așezământ social, clopotniță, acoperiș biserică, lucrări exterioare

Biserică și împrejmuiri

100.000.00

-100,000.00

0.00

126

Sf. Andrei -Militari

str. Boja nr. 73, sector 6

Construire Biserică dîn zid nouă

100.000.00

-100,000.00

0.00

1 ~

Parohia

Belvedere

str.

Cărvunarilor nr. 2, sector 6

Continuare lucrări pictură biserică

100.000.00

0.00

100,000.00

128

Buna Vestire Giulești

Calea Giulești nr.

1 1 IA, sector

6

Finalizare lucrări de construire capelă cu anexe

100.000.00

-100,000.00

0.00

129

Parohia

Cotroceni

str. Drumul Sării nr. 119, sector 6

Lucrări de construire a unui așezământ social

100.000.00

-100,000.00

0.00

130

înălțarea

Domnului Dx,urauT Taberei

Aleea Valea Boteni nr.7, sector 6

Finalizarea lucrărilor de construcție a bisericii

100.000.00

0.00

100,00^60^

/ >

I    /i

CONFORM CU ORIGINALUL!

, u.

131

Acoperământul Maicii Domnului și Sf. loan Brâncuși

str. Valea lalomiței nr. 52, sector 6

Finalizarea lucrărilor la construcția Bisericii

250.000.00

SOL«DUflO

, . -Jl—:

I T    ‘ ■

\ - A T' -

7\oOO.QOh

132

Acoperământul

Maicii Domnului Drumul Taberei

Drumul Taberei nr. 28A, sector 6

Lucrări de construcție biserica si așezământ social social

100,000.00

-100,000.00

0.00

133

Sf. Vineri

Drumul Taberei

str. Brașov nr. 21C, sector 6

lucrări de pictura biserica si capela, construire clopotnița, împrejmuire si anexă biserică

100.000.00

-100,000.00

0.00

34

Popa Tatu

str. Gen. Berthelot nr. 51. sector 1

Reparații curente, amenajare exterioară și construcție lumânăr.clopotniță

100,000.00

100,000.00

200,000.00

135

Sf. Nicolae Amza

str. Biserica Amzei nr. 12. sector 1

Continuare lucrări de

conservare-restaurare, restaurare catapeteasmă , tâmplărie lemn. reaparații curente la anexe

100.000.00

0.00

100,000.00

136

Manea Brutaru

str. Gen. Constantin Budișteanu

nr. 4-6. sector

1

Renovare, consolidare, restaurare biserică, refacere împrejmuire

100,000.00

-100,000.00

0.00

137

Arhiepiscopia

Bucureștilor

Intr. Mîron Cristea nr. 9. sector 4

Finalizare reabilitare imobil centru eparhial și lucrări de reabilitare pavaj Catedrală Patriarhală

250.000.00

1,000,000.00

1,250,000.00

138

Acoperământul Maicii Domnului Teiuș

str. Teiuș nr. 121B. sector

5

Finalizare lucrărilor de construcție biserică, construire anexe biserică

150.000.00

-150,000.00

0.00

139

Biserica — S.apienției

str. Sapienției nr. 5. sector 5

Lucrări de finalizare, clopotniță, capelă, realizare mozaicuri

frontale

50.000.00

-50,000.00

0.00

[conform cu originalul|

P V ♦

140

Cuvioasa Parascheva și Sf. loan Rusul

str. lacobeni nr. 39. sector

5

Reparații lumânărar. reparații gard, continuarea lucrărilor la Așezământul parohial

50.000.00

--V >

tx6o

/{ ’ ț    ’ll . * .

/ Ui

5^000,00

141

Parohia Spirea Nouă

str. Puișor nr. 59, sector 5

Lucrări curente la trapeză și capelă

50,000.00

0.00

50,000.00

142

Acoperământul Maicii Domnului Ferentari

Drumul Sanpaul nr. 8. sector 5

Lucrări de construcții biserică și anexe

100,000.00

0.00

100,000.00

143

Belu Pieptănari

str.

Ostrovului nr. 11, sector 5

Lucrări de amcnjare interior Biserică (catapeteasmă)

50.000.00

-50,000.00

0.00

Sf. Treime Ghencea

Calea 13 Septembrie nr. 211, sector 5

Continuare lucrări construire așezământ social

140.000.00

0.00

140,000.00

145

Iustin Patriarhul

str. Sf. Ecaterina nr. 2, sector 4

Executarea lucrărilor de reamenajare a construcției existente. lucrări de reparații la instalații rețea apă

140.000.00

0.00

140,000.00

146

Mănăstirea

Plumbuita

str.

Plumbuita nr. 56-58. sector 2

Lucrări de consolidare și restaurare biserică, reparații capitale chilii

250.000.00

500,000.00

750,000.00

147

Mănăstirea

Cristiana

Sos. Pipera nr. 49, sector 2

Lucrări de construcție biserică, finisaje și amenajări

150.000.00

0.00

150,000.00

Ceauș Radu

str. Ceauș Radu nr. 8. sector 3

Lucrări de reparații fațadă și acoperiș Biserică, amenajare interior Biserica

100,000.00

0.00

100,000.00

149

Sfinții Apostoli Petru și Pavel

str. Sfinții

Apostoli nr.

I A. sector 5

Consolidare și restaurare Casă parohială - monument istoric, conservare-restaurare componente artistice componenta din piatră la exteriorul Bisericii

150.000.00

0.00

150,000.00

CONFORM CU ORIGINALUL

' ►’( <

150

Izovorul

Tămăduirii

Colentîna

Sos. Ștefan cel Mare nr. 19-21.

sectorul 2

Finalizare construcție Biserică, realizare din nou în tehnica fresco-acrilică a picutrii Bisericii, picutrii mozaic de la exteriorul Bisericii. lucrări de executare și montare elemente dîn lemn

250,000.00

0.00

. - fS-

1 f J    A’USTi.,,

V-” j---

\

X «,‘n. “

250,000.00

151

Spiridon Nou

Calea Șerban Vodă nr. 29, sector 4

Monument istoric-lucrări de reparații canalizare incintă, amenajări exteriore curte

250.000,00

0.00

250,000.00

1j2

Negustori

str. Theodor Șlefănescu nr. 5, sector 3

Monument istoric -lucrări de reparații construcți și amenajări interioare și exterioare

100.000.00

-100,000.00

0.00

153

Spirîdon Vechi

Bd. Piața Națiunile Unite nr. 5-7, sector 4

Reabilitare fațadă de clădiri și amenajare incintă la așezământul

social-medical

100.000.00

0.00

100,000.00

154

lancu Vechi -Mătăsari

Str. Mătăsari nr. 39. sector

2

Finalizare lucrări pictură, amenajări interioare

100.000.00

0.00

100,000.00

155

Parohia Sf. Nicolae Șelari

str. Blănari nr. 16, sector 3

Monument istoric -conservare și restaurare catapeteasmă și mobilier bisericesc

100,122.89

150,000.00

250,122.89

1o6

Parohia Foișor

str.

Foișorului nr.

119,sector 3

Monument istoric -consolidare și restaurare biserică

150.000.00

250,000.00

400,000.00

157

loan Moși

Calea Moșilor nr. 36, sector 2

Lucări de reparații interioare biserică și exterioare, lucrări de

restaurare catapeteasmă

0.00

100,000.00

100,000.00

158

Biserica Creștină după Evanghelie Anțiohia

str. Episcopul Radu nr. 53-55, sector 2

Lucrări interioare și exterioare Ia clădirea bisericii

0.00

100,000.00

100,000.00


£/



-&8~

—Gl —




99-

£2-




-Gb-





- «S -£5"-



(CONFORM CU ORIGINALUL

159

Dumitru Poștă

str. Franceză nr. 1, sector 3

Lucări de restaurare catapetesmei, amvonului și scaunelor arhierești

0.00

r t-s- J—■

\- 1    K,,

\ , <1    0

\    j «tC »    .

iwgra.00 e

160

Mântuleasa

str.

Mântuleasa nr. 20. sector 2

Monument istoric -

restaurare-conservare pictură murală

0.00

100,000.00

100,000.00

161

Biserica Creștină după Evanghelie Agape

str.

Simiocului nr. 25. sector 3

lucrări de renovare interioară și exterioară la clădirea bisericii.

amenajare curte biserică

0.00

60,000,00

60,000.00

• -

Nașterea Maicii Domnului D

str.

Mărgeanului nr. 1-7, sector 5

Lucrări de placare cu granit a treptelor exterioare, a soclului bisericii și terasei bisericii parohiale

0.00

100,000.00

100,000.00

163

Arhiepiscopia

Bucureștilor

str. Șerban Vodă nr.31. sector 4

Construire biserică militară

0.00

500,000,00

500,000.00

164

Buna Vestire Belu

sos.

Giurgiului nr. 29A

Lucrări reparații și reabilitare capelă și dependințe

0.00

200,000.00

200,000.00

165

Parcul

Domeniilor-

Cașin

Bd. Mărăști. nr. 16. sector

1

Lucrări de reparare și reamenajare subsol și mansardă - centru administrativ

0.00

350,000.00

350,000.00

'<45

Arhiepiscopia

Bucureștilor

str. Șerban Vodă nr.3I. sector 4

Reparații și amenajări curte sediu administrativ -Reședința Patriarhală

0.00

100,000,00

100,000.00

Total

45,463,000.00

18,086,042.16

63,549,042.16



Contabil Șef,

Crtstina lACOBV#////


Compartimi uite, MihaL


/r