Proces verbal din 26.07.2018

Proces verbal



Proces-verbal

încheiat în ședința ordinară a Consiliului

» )

General al Municipiului București din data de 26 iulie 2018, ora 11.00

Ședința a avut loc în sala de Consiliu de la etajul III al clădirii Primăriei Municipiului București la care au participat 52 din cei 55 de consilieri.

La ședință au participat următorii: doamna Gabriela Firea - Primar General al Municipiului București, domnul Adrian Petcu - Prefect al Municipiului București, doamna Georgiana Zamfir - Secretar General al Municipiului București, doamna Mariana Brod, Director Executiv - Direcția Asistență Tehnică și Juridică și domnul Adrian lordache, Director Executiv - Direcția Juridic.

J

Au fost invitați să participe directorii din cadrul aparatului de specialitate al Primarului General al Municipiului București și mass -media.

La ședință au fost absenți următorii: Ciceală Ana Maria, Coțofană Liviu Alin (motivat), lliescu Cătălin Lucian.


Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Bună ziua! Bine ați venit la ședința Consiliului General al Municipiului

București de astăzi, 26.07.2018! Iar pentru început, ca de obicei, am să dau cuvântul doamnei Primar General pentru a ne face o scurtă prezentare a principalelor proiecte aflate pe ordinea de zi de astăzi.

Doamna Primar General Gabriela FIREA

Mulțumesc foarte mult!

»

Bună ziua, doamnelor și domnilor consilieri generali!

Vă supun atenției câteva dintre proiectele cele mai importante pe

care le vom dezbate și, sper, aproba astăzi în ședința de Consiliu General.

Și aș începe cu un proiect care a fost foarte mult discutat și disputat, aș spune, în ultima perioadă și mă bucur că s-a creat până la urmă o controversă, deoarece întotdeauna dezbaterea naște noutatea si naște performanța. Așa cum știm, în Planul Integrat de Calitate a Aerului pe care l-am aprobat în Consiliul General, avem incluse mai multe măsuri care se impun în Municipiul București pentru a lupta cu acest fenomen care este specific nu doar nouă, ci mai multor capitale europene și chiar orașe mari din România și anume, poluarea. Dorim șă avem cât mai puține autoturisme personale și nu numai ppi^p^ale^pptyante în capitală. Există un program la nivelul Guvernului, dar ne-am dorit să avem și noi la nivelul municipiului un astfel de program, un astfel de proiect pe care vi-l supunem dezbaterii. El va continua și anul viitor, deci nu este doar o măsură pe care o luăm anul acesta și închidem. Concret, despre ce este vorba, acordarea de eco-vouchere, 5000 pentru început, în valoare nominală de 9000 de lei pentru achiziționarea de autoturisme prietenoase cu mediul. Mă refer la autoturism euro 6 sau electrice, dar de asemenea, pot fi achiziționate și alte tipuri de locomoție, mă refer la motorete, motociclete, biciclete electrice și într-o discuție cu grupul consilierilor majoritari s-a generat ideea care se aplică în toate capitalele europene, ca aceste eco-vouchere să poată să fie folosite de persoanele care au deja alte mijloace de locomoție și ocupă practic un loc de parcare pentru a-l degaja, posibilitatea achiziționării de electronice și electrocasnice, bineînțeles acestea toate vor fi prevăzute în regulament. Aș da doar câteva exemple: Ipad-uri, laptop-uri de asemenea, frigider, aragaz, TV screen, deci acesta va fi un amendament care va fi prezentat în cadrul ședinței și sperăm ca acest amendament să obțină votul dumneavoastră. Eu consider că este o idee bună. Eu repet, se aplică în întreaga Europa. Ca din aceste eco-vouchere să se achiziționeze ca și avans un alt autoturism sau alte obiecte electronice și electrocasnice.




Vă supun atenției în momentele următoare câteva proiecte din domeniul sănătății extrem de importante. V-am mai vorbit despre ele, dar acum suntem în măsură să facem primii pași și să venim cu ceva concret. Așa cum știți, în întreaga lume există o terapie revoluționară care se aplică în special în cazul copiilor care au cancer și anume protonoterapia, este o modalitate non invazivă și cu riscuri mai reduse pentru pacienți și care este răspândită în întreaga lume în ultima perioadă și se fac investiții serioase atât din partea guvernelor, investiții ale marilor orașe sau chiar investiții private. Un astfel de centru care nu există în SE Europei nicăieri, se va construi în Municipiul București, în capitala României, un centru de protonoterapie. Astăzi noi, practic aprobăm nota conceptuală și alocăm o locație pentru această unitate spitalicească. Aici, pentru că au fost întrebări, nu vor fi paturi propriu-zise ca într-un spital, ci pacienții vin ambulatoriu la acest tratament. Un tratament revoluționar de luptă împotriva cancerului în special la copii. Tot în această idee vreau să vă anunț ceea ce am subliniat la momentul inaugurării noului spital de copii Gomoiu, că pe locația fostului spital de copii Victor Gomoiu se va construi după demolare acestei clădiri foarte vechi, un nou centru de oncologie pediatrică, i-aș spune de excelență în oncologie pediatrică cu toate funcțiunile necesare. Aici vor fi circa 140 de paturi, iar numărul de pacienți este în acesLmomenLdupă ioate statisticile de 4000. Nu sunt doar copii

din București, dar asa cum stiti in BucureșUseUateaza in spitalele noastre —    ------------ ----------La momentu| actUal

pacienți din întreaga țară și nu doar copii





sunt 140 de paturi în spitalele pediatrice din capitală. Noi ne dorim să suplimentăm acest număr și să creăm un centru de excelență pentru că așa cum puteți observa este diferență foarte mare între aceste 140 de paturi și 4000 de bolnavi, 4000 de copii pe an, care vin din întreaga țară, subliniez, nu doar din București. Aici de asemenea, vor fi secții de hematologie și ortopedie oncologică, camere sterile pentru transplant medular, compartiment de îngrijiri paliative, cabinete pentru consultații de specialitate, bancă de țesuturi și organe, spații de cazare pentru părinții copiilor.

Un alt proiect pe care doresc să vi-l supun dezbaterii și votului dumneavoastră și bineînțeles atenției, este cel care se referă la acordarea unui stimulent persoanelor vârstnice, pensionarilor din partea municipalității, de 250 lei pentru achiziționarea de ochelari. Este una dintre afecțiunile cele mai răspândite la persoanele în vârstă și vreau să vă spun că în București avem minimum 200.000 de pensionari cu pensii foarte mici. Am realizat de asemenea și un barem, vor primi această subvenție de la primărie, de 250 lei, pentru ochelari, pensionarii care au pensia mai mică decât salariul minim pe economie, adică 1162 lei. Concret, aceste sume sunt acordate prin Centrul Municipal pentru Seniori, iar în funcție de persoanele care vor depune solicitare pentru achiziția ochelarilor cu ajutorul sumelor primite de la primărie se va stabili și bugetul general, bugetul mare. Ceea ce vreau să spun este faptul că există posibilitatea ca un pensionar poate să folosească această sumă de 250 lei și ne-am consultat cu oftalmologii, există acum posibilitatea de achiziție în cuantum, în acest cuantum, dar dacă dorește să mai pună suplimentar încă să aibă o contribuție din partea sa, poate să-și ia ochelari mai scumpi adăugând din resurse proprii. Deci nu există această limită pentru că am primit această întrebare, avem voie să ne cumpărăm ochelari, ramă și lentilă doar până în 250 lei. Nu. Pot să coste și 300 lei sau 400 lei, dar diferența o pune persoana care achiziționează ochelarii.

Vreau să fac, pentru că tot suntem la capitolul sănătate, vreau să fac două, trei mici precizări necesare, consider, cu privire la stadiul Spitalului Metropolitan. Pentru că așa cum știți a fost o întreagă dezbatere, suntem capabili, nu suntem capabili, este nevoie, nu este nevoie, unde să se construiască, dacă să se construiască. Vom construi Spitalul Metropolitan și vom demara, în momentul în care vor fi toate documentațiile preliminare gata, licitația, pentru că va fi vorba despre o licitație internațională deschisă, nu vom construi noi cu resurse proprii, pentru că este un obiectiv de investiții complex și avem nevoie de cele mai recunoscute companii multinaționale în acest domeniu care să vină cu investiții. Voiam să vă

J    J

spun că au fost obținute certificatele de urbanism pentru implementarea 55 cât și pentru Șoseaua Pipera 63-65. Au fost, de asemenea, inițiate demersurile în ceea ce privește alipirea celor două terenuri în vederea demarării procedurilor privind proiectarea. Acest proiect va îngloba nu numai un spital, ci și spații de cazare pentru rezidenți, imobile de locuințe pentru doctorii tineri, spații hoteliere pentru pacienți și pentru familia acestora, sisteme de transport pentru pacienții veniți din țară sau din străinătate, creșe și grădinițe pentru copiii personalului medical, săli de cursuri și conferințe. Realizarea studiului de fezabilitate se va face prin Compania Municipală de Dezvoltare Durabilă, iar execuția va fi realizată în baza unui contract de tip proiectare și execuție prin licitație publică deschisă internațională, subliniez, pentru că au existat în spațiul public întrebări ce tip de contract vom semna. Va exista o licitație și câștigătorul acestei licitații va fi cel care va semna contractul cu municipalitatea.


alizare Spital Metropolitan cu efițk Avem în Șoseaua Pipera


Un alt proiect pe care doresc pe scurt să vi-l prezint și să vă adresez rugămintea de a-l dezbate și a-l aproba este acela de a acorda internet gratuit în sistem Wi-Fi în toate spațiile publice din București. Mă refer aici la parcuri, grădini, alte spații publice, spitale, teatre, muzee. Acordul de astăzi este absolut necesar din partea consilierilor generali pentru realizarea studiului de fezabilitate care ne va oferi soluțiile tehnice precum si indicatorii economici.

J

Foarte pe scurt și, în final, aceasta este ultima intervenție, vreau să fac o precizare cu privire la afirmațiile din spațiul public, care vorbeau despre faptul că primăria propune, primarul propune și consiliul va aproba sau nu tăierea banilor de la consolidări, deci de la punerea în siguranță și consolidarea clădirilor cu risc seismic și alocarea unor sume suplimentare pentru Catedrala Mântuirii Neamului. Eu vreau să vă ofer doar câteva cifre pentru că ele sunt relevante și pe urmă dumneavoastră trageți concluziile. In perioada 2011-2016, Primăria Generală prin Consiliul General de la acel moment, a alocat ceva peste șase milioane de euro pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic. Asta înseamnă un milion si foarte

J

puțin de euro pe an. Noi, adică actualul Primar General și dumneavoastră, actualii consilieri generali, am propus și am aprobat pentru anul acesta și se află deja în execuție multe astfel de investiții, 10 milioane de euro, deci haideți să facem o comparație între 1 milion și puțin în anii trecuți cât se aloca pentru consolidări și 10 milioane de euro cât împreună am alocat anul acesta. Pentru Catedrala Mântuirii Neamului, de la începutul anului, așa cum știți, s-a alocat suma de 3 milioane de euro, iar propunerea acum este de suplimentare de 2 milioane și puțin de euro, în total 5 milioane de euro, care este o sumă acordată o dată, pentru că nu alocăm în fiecare an această sumă, pentru un obiectiv de investiții foarte important. Suntem în anul centenar, este vorba despre Catedrala Mântuirii JMeamului, prin lege demararea investiției au transmis sume mai multe UAT-uri din țară, dar pe drept cuvânt acum îi așteaptă o investiție mai serioasă, o infuzie de capital din partea Primăriei Generale și nu se poate compara suma acordată Catedralei Mântuirii, repet, sub nicio formă, cu suma pe care am alocat-o anul acesta și cu siguranță o vom aloca și anul viitor pentru domeniul consolidărilor. încă două cifre, spun eu, elocvente dacă în aproape 30 de ani în capitală s-au consolidat doar 20 de clădiri cu risc seismic, în mai puțin de un an de zile, deci anul acesta, practic în jumătate de an am demarat lucrările de punere în siguranță și de consolidare la 20 de astfel de clădiri. Practic ce am făcut noi în nici măcar un an, adică să demarăm deja lucrările care unele sunt avansate la 20 de lucrări, s-a făcut în aproape 30 de ani. Eu cred că am demonstrat prin aceste alocări bugetare și printr-o seriozitate pe care noi toți o avem vizavi de acest domeniu al consolidărilor clădirilor cu risc seismic, faptul că ne preocupă, că nu suntem indiferenți și că demonstrăm acest fapt și prin sumele alocate și prin programele pe care le avem și prin înființarea Companiei Municipale Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic. Vă mulțumesc foarte mult, vă doresc o ședință cu rezultate foarte bune. Doamne ajută!

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Mulțumim, doamna Primar General!

J    1

Dau cuvântul în continuare doamnei Secretar General pentru a ne comunica prezența și a supune la vot procesul-verbal al ședinței anterioare.

Doamna Secretar General al Municipiului București Georgiana

Zamfir

Bună ziua!

înainte de a vă supune la vot procesul verbal al ședinței anterioare, am rugămintea ca toți consilierii prezenți în sală să semneze prezența, pentru că avem o diferență între ce ne apare pe sistemul electronic și pe fișa de prezență.

Domnul Catana?

Avem o prezență de 50 de consilieri generali.

Vă supun la vot procesul-verbal încheiat în ședința de îndată a Consiliului General al Municipiului București din data de 20 iunie 2018.

Vă rog să votați!

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Vă rog să voteze toată lumea!

Doamna Secretar General al Municipiului București Georgiana

Zamfir

Cu 43 de voturi pentru, 6 abțineri, 1 vot împotrivă, procesul-verbal a fost adoptat.

Vă mulțumesc!

J

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Vă mulțumim, doamna Secretar General!

Pentru început, am să vă fac câteva modificări, câteva propuneri de modificare a ordinii de zi.

Primul punct, respectiv mutarea punctului 10 de pe ordinea de zi care este un proiect cu vot secret, proiect de hotărâre privind constituirea Asociației Centru Municipal pentru Dialog București la finalul listei.

Vă rog, vot pe propunere.

Cu 41 de voturi pentru, 7 abțineri, 1 vot împotrivă, propunerea a fost aprobată.

Am și o listă suplimentară pe care propun să o introducem pe ordinea de zi, respectiv propun introducerea la punctul 43, în urma renumerotării și a scoaterii punctului 10 și mutării la finalul listei, acest proiect va intra la punctul 43, respectiv proiect de hotărâre privind transmiterea din administrarea Administrației Fondului Imobiliar în administrarea Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București a spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință situat în str. Orzari nr. 53, sector 2, București în vederea înființării unui centru specializat care să acorde servicii medicale, servicii de îngrijire, precum și servicii sociale persoanelor cu nevoi medico-sociale.

Vot pe propunere!

Cu 37 de voturi pentru, 8 abțineri, 4 voturi împotrivă, propunerea a fost aprobată.

Propun introducerea la punctul 44 pe ordinea de zi a proiectului de hotărâre privind solicitarea către Guvernul României de emitere a unei hotărâri pentru transmiterea Clubului Copiilor Sector 1 - Baza Sportivă Cireșarii din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale în domeniul public al Municipiului București și administrarea Consiliului General al Municipiului București.

Vot vă rog de propunere!

Cu 35 de voturi pentru, 9 abțineri, 6 voturi împotrivă, propunerea a fost aprobată.

Propun introducerea la punctul 45-pe’qrdjnea de zi a proiectului de


hotărâre privind solicitarea către


omâniei de emitere a unei


hotărâri pentru transmiterea din domeniul public al statului român și administrarea Ministerului Culturii și Identității Naționale în domeniul public al Municipiului București și administrarea Consiliului General al Municipiului București a monumentului de for public Ansamblul monumental „Glorie eternă eroilor Revoluției române din decembrie 1989.

Vă rog, ce propuneri aveți?

Domnul Consilier Stroe Bogdan Cristian

întrebarea este dacă toate aceste proiecte au fost în comisii pentru că sunt cel puțin câteva care țin de educație...

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Au fost dimineață.

J

Domnul Consilier Stroe Bogdan Cristian

Nici nu am primit convocare la comisie.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

O parte înțeleg că au fost de ieri.

Domnul Consilier Stroe Bogdan Cristian

Ieri nu au fost. La Comisia de învățământ cel puțin proiectele care țin de educație și sport nu au fost acolo.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Am înțeles.

J

Domnul Consilier Stroe Bogdan Cristian

Nu am primit nicio convocare pentru dimineața asta, deci nu știu cum pot fi puse pe ordinea de zi. Mulțumesc.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Vă mulțumesc si eu!

J    J

Vot pe propunere.

Cu 35 de voturi pentru, 9 abțineri, 5 voturi împotrivă, propunerea a fost aprobată.

Propun introducerea la punctul 46 pe ordinea de zi a proiectului de hotărâre privind aprobarea obiectivului de investiții realizare și amplasare statuie/ansamblu monumental Nelson Mandela.

__Da, domnul Deaconescu, vă rog.______________




Domnul Consilier Deaconescu Cătălin lonut

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Este valabilă pentru toate propunerile dumneavoastră. înțeleg că astăzi bateți recordul, avem 17 proiecte pe ordinea suplimentară. Vă rog, conform legii, să motivați urgența la fiecare dintre aceste proiecte, pentru că, așa cum spune legea, se poate suplimenta ordinea de zi cu votul consilierilor dacă sunt probleme urgente care nu pot fi amânate până la ședința ordinară următoare.

J    J

Vă mulțumesc.

J

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Vă mulțumim si noi.

J    J

Vot pe propunere de introducere la punctul 46 a proiectului cu Nelson Mandela.

Cu 31 de voturi pentru, 5 abțineri, 13 voturi împotrivă, propunerea a fost aprobată.

Propun introducerea la punctul 47 pe ordinea de zi a proiectului de hotărâre privind modificarea și completarea Hotărârii C.G.M.B. nr. 16/2014 privind realizarea obiectivului de investiții „Reconstrucția statuii Ion C. Brătianu”.

Domnul consilier lonescu, v-ați înscris?

Vot vă rog.

Cu 37 de voturi pentru, 4 abțineri, 8 voturi împotrivă, propunerea a fost aprobată.

Propun introducerea la punctul 48 pe ordinea de zi a proiectului de hotărâre pentru modificarea și completarea anexei la Hotărârea C.G.M.B. nr. 42/2003 privind regulamentul de repartizare a locuințelor și a terenurilor aferente acestora, conform legii, din fondul locativ de stat.

Vot vă rog.

Cu 32 de voturi pentru, 8 abțineri, 10 voturi împotrivă, propunere a fost aprobată.

Propun introducerea la punctul 49 pe ordinea de zi a proiectului de hotărâre privind reglementarea raporturilor contractuale privind spațiile cu altă destinație decât aceea de locuință aflate în administrarea Municipiului București, precum și pentru abrogarea Hotărârii C.G.M.B. nr. 32/2007 și a Hotărârii C.G.M.B. nr. 268/2010.


—Da, domnul Țugui, vă rog



Domnul Consilier Țugui Matei Ion

Acest proiect are 47 de pagini și pare foarte complex. Vă propun totuși să nu-l suplimentăm să apară din neant aseară și să așteptăm până la următoarea ședință să-l studiem și să-l dezbatem din timp și pe îndelete.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Am înțeles. Vă mulțumesc.

J    J

Vot pe propunere.

Propunerea e introducere a unui nou punct pe ordinea de zi. Este propunerea mea de introducere pe ordinea de zi a unui punct suplimentar. Așteptăm. După ce epuizez lista așteptăm și propunerile dumnealor.

Cu 31 de voturi pentru, 7 abțineri, 11 voturi împotriva, propunere a fost aprobată.

Propun introducerea la punctul 50 pe ordinea de zi a proiectului de hotărâre privind aprobarea acordului de cooperare între Municipiul București și Asociația pentru Educație, Dezvoltare și Implicarea Tineretului - E.D.I.T. în vederea derulării proiectului „Ora de educație rutieră-2018-2020”.

Da, domnul consilier lonescu, vă rog.

OK, am înțeles.

Vot pe propunere.

Cu 32 de voturi pentru, 9 abțineri, 8 voturi împotrivă, propunerea a fost aprobată.

Propun introducerea la punctul 51 pe ordinea de zi a proiectului de hotărâre privind aprobarea organigramei, numărului total de posturi și statului de funcții ale Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București.

Vot pe propunere vă rog.

Cu 31 de voturi pentru, 5 abțineri, 12 voturi împotrivă, propunerea a fost aprobată.    . '

Propun introducerea la punctul 52 pe ordinea de zi a proiectului de hotărâre privind încheierea unor acorduri-cadru de consultanță și reprezentare juridică a Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București.

J

Vot vă rog.

Cu 32 de voturi pentru, 6 abțineri, 11 voturi împotrivă, propunerea a fost aprobată.


Propun introducerea la pun hotărâre privind participareaJVlun

ea de zi a proiectului de itiWin Consiliul General


al Municipiului București, la majorarea capitalului social al Companiei Municipale Managementul Transportului București S.A.

Vot pe propunere.

Cu 32 de voturi pentru, 2 abțineri, 16 voturi împotrivă, propunerea fost aprobată.


Propun introducerea la punctul 54 pe ordinea de zi a proiectului de hotărâre privind modificarea anexelor 1 și 4 la Hotărârea C.G.M.B. nr. 188/2018.

Vot, vă rog, pe propunere.

Cu 32 de voturi pentru, 6 abțineri, 12 voturi împotrivă, propunerea a fost aprobată.

Propun introducerea la punctul 55 pe ordinea de zi a proiectului de hotărâre privind împuternicirea expresă a Consiliului Local al Sectorului 3 de a hotărî cu privire la încheierea unui acord de colaborare cu Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București în vederea dezvoltării infrastructurii sociale.

Vot, vă rog, pe propunere.

Cu 32 de voturi pentru, 4 abțineri, 11 voturi împotrivă, propunerea a fost aprobată.


Propun introducerea la punctul 56 pe ordinea de zi a proiectului de hotărâre privind împuternicirea expresă a Consiliului Local al Sectorului 5 de a hotărî cu privire la încheierea unui acord de cooperare cu Municipiul Ungheni din Republica Moldova.

Vot pe propunere.

Cu 33 de voturi pentru, 6 abțineri, 10 voturi împotrivă, propunerea a fost aprobată.


Propun introducerea la punctul 57 pe ordinea de zi a proiectului de hotărâre privind împuternicirea expresă a Consiliului Local al Sectorului 5 de a hotărî cu privire la încheierea unui acord de cooperare cu Arondismentul 5 al Municipiului Paris din Republica Franceză.

Vot vă rog pe propunere.

Cu 31... e propunere de introducere pe ordinea de zi. DATJ-ul... îmi apărea respins. Tocmai de-aia. Un moment, că îmi apărea respins.

Cine se ocupă cu aerul condiționat, vă rog. Să dea drumul mai tare. Auziți, e pe minim. Mi s-a comunicat că aerul condiționat e la maxim.

Un minut, că ne dă acum votul și...

Da, -a fost o eroare a sistemului.

Cu 31 de voturi pentru, 8 abțineri,


fost aprobată.






Propun introducerea la punctul 58 pe ordinea de zi a proiectului de hotărâre privind împuternicirea expresă a Consiliului Local al Sectorului 5 de a hotărî cu privire la încheierea unui acord de cooperare cu Municipiul II al orașului Roma din Republica Italiană. Vă rog. Vot pe propunere.

Vă rog vot pe propunere.

Cu 32 de voturi pentru, 4 abțineri, 13 voturi împotrivă, propunerea a fost aprobată.

Mai am o singură propunere și vă dau cuvântul, da.

Vă rog, domnule consilier.

Domnul Consilier Deaconescu Cătălin lonuț

Voiam să vă întreb care este urgența în aceste ultime trei proiecte, cele cu înfrățire de la Sectorul 5, cumva domnul primar Florea și-a cumpărat bilete de avion cu dată închisă?

Mulțumesc.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

O să îi transmitem să vă comunice. Auziți, e deja plecat, doar să vă aducă un suvenir, ceva.

Propun introducerea la punctul 104, la finalul listei, pentru că este iar un proiect cu vot secret, a proiectului de hotărâre privind desemnarea reprezentantului Consiliului General al Municipiului București în Comisia de identificare și negociere, în scopul achiziționării de locuințe locative cu destinația de locuințe sociale pentru cadrele medicale care își desfășoară activitatea în cadrul spitalelor aflate în administrarea Consiliului General al Municipiului București, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București.

I

Vă rog. Vot pe propunere.

Cu 29 de voturi pentru, 7 abțineri, 9 voturi împotrivă, propunerea a fost aprobată.

Mai avem propuneri legate de ordinea de zi?

Vă rog, domnul concert Deaconescu.

Domnul Consilier Deaconescu Cătălin lonut

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Eu nu o să fac o propunere pentru suplimentare, ci pentru scoaterea a două puncte de pe ordinea de zi. La ambele proiecte, cele de la numerele 8 și 45 pe ordinea de zi inițială se invocă situații, circumstanțe excepționale-care impun adoptarea unor soluții imediat. îrLopinia_noastră acestea nu reprezintă circumstanțe excepționale și vă dau două exemple referitoare la punctul 8, referatul despeciațttate^ște semnat de Arhitectul




Șef încă din data de 3 mai, deci de aproape 3 luni executivul avea tot timpul din lume pentru a face procedura de transparență decizională. De asemenea, în privința proiectului de la punctul 45, termenele prevăzute în hotărâre, februarie 2020 sau decembrie 2019, nu sunt de natură a justifica nici urgența și adoptarea măsurilor imediate, de aceea vă rog să supuneți la vot scoaterea de pe ordinea de zi a acestor proiecte.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Vă mulțumesc, domnule consilier.

Domnul Consilier general lonescu, vă rog.

Domnul Consilier lonescu TudorTim

Bună ziua, domnule președinte și țin să mulțumesc pentru cuvânt. Grupul ALDE are două propuneri, una de suplimentare a ordinii de zi cu un punct și cealaltă de mutare a unui alt punct care există deja pe ordinea de zi.

Prima este suplimentarea, introducerea, pardon, la punctul 9, a proiectului de hotărâre privind interzicerea vânzării câinilor și pisicilor în magazine de tip pet-shop și în comerțuri similare de pe raza municipiului București. Fac mențiunea că acest proiect a fost în dezbatere publică patruzeci și cinci de zile și a trecut prin toate comisiile de specialitate, având raport în acest sens. Fac și a doua propunere sau aștept votul pe aceasta?

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Da, înțeleg că are rapoarte de specialitate?

Domnul Consilier lonescu Tudor-Tim

Da, și a fost în dezbatere publică patruzeci și cinci de zile.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Am înțeles. Si al doilea?

J    J

Domnul Consilier lonescu Tudor-Tim

Al doilea este mutarea punctului, pe vechea numerotare a ordinii de zi, mutarea punctului 43, și anume proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei, numărului total de posturi, statului de funcții și Regulamentului de organizare și funcționare ale Teatrului "Stela Popescu”, la punctul numărul 10.

Deci de la punctul 43 pe vechea numerotare, să fie mutat la punctul



Mulțumesc.

J    f

Da. Vă mulțumesc și eu. Domnul consilier Gâdiuță, vă rog.

Domnul Consilier Gâdiuță Alexandru Valeriu

Vă mulțumesc, domnule președinte.

E posibil să fie un proiect foarte bun acesta cu interzicerea vânzării animalelor, întrebarea mea este când a fost acesta în comisia de mediu, în ce ședință, la ce dată, la ce oră...

J    J 1    J

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Bun. Haideți să supunem la vot propunerile și între timp luați legătura cu domnul consilier lonescu și o să vă spună.

Domnul Consilier Gâdiuță Alexandru Valeriu

Păi aș vrea să-mi spună la microfon, să-mi răpundă în ce ședință a comisiei de mediu a fost acest proiect.

La ora 11.55 a venit în sala de consiliu domnul consilier Marinescu Sorin Dumitru.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Da. Vă supun la vot propunerea făcută de domnul consilier Deaconescu, de scoatere a punctului 8 de pe ordinea de zi.

Aveți acordul inițiatorului, domnule consilier? Vă spun eu, nu avem acordul initatorului, asa că...

Cu 19 voturi pentru, 5 abțineri, 24 de voturi împotrivă, propunerea a fost respinsă.

Și pentru punctul 45. Poftim? Deci inițiatorul nu e de acord. Da, nu, am înțeles, am vrut să văd dacă are acordul inițiatorului.

Bun, haideți, vot pe propunerea făcută de domnul consilier Deaconescu de scoatere a punctului 45 de pe ordinea de zi. Vă rog.

La propunerea făcută de domnul consilier Deaconescu.

Cu 23 de voturi pentru, 4 abțineri, 24 împotrivă, propunerea a fost respinsă.

Trebuia să vă dau răspunsul.

Vă supun la vot propunerea făcută de domnul consilier general lonescu, respectiv de introducere la punctul 9, ați spus, punctul 9 pe ordinea de zi, a proiectului privind interzicerea vânzării câinilor și pisicilor în magazinexJelip^et-shop^i în comei    jazajmunicipiului

București.    *


Da, domnul Ciucu, vă-rog


Domnul Consilier Ciucu Ciprian

Vă rog frumos să vorbiți cu cei de la tehnic să transmită în continuare live această ședință, pentru că am înțeles că dintr-un anumit ordin a fost întreruptă această transmitere live, că vă e rușine cu ce se întâmplă aici. Dar să meargă mai departe, vă rog.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Da, sigur. Mulțumim.

Vă supun la vot propunerea făcută de domnul consilier lonescu. De introducere... v-am citit, pe ordinea de zi la punctul 9 a proiectului cu câini și pisici.

Cu 35 de voturi pentru, 12 abțineri, 3 voturi împotrivă, propunerea a fost aprobată.

Și vă mai supun la vot ultima propunere, respectiv mutarea proiectului de la punctul 43 al ordinii de zi inițiale... numai puțin... respectiv proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei, numărului total de posturi, statului de funcții și Regulamentului de organizare și funcționare ale Teatrului "Stela Popescu” la punctul 10 pe ordinea e zi.

Vot pe propunere.

Cu 38 de voturi pentru, 8 abțineri, 4 voturi împotrivă, propunerea a fost aprobată.

Vă supun la vot ordinea de zi în integralitatea sa.

Cu 30 de voturi pentru, 9 abțineri, 11 voturi împotrivă, ordinea de zi a fost aprobată.

Punctul 1 pe ordinea de zi. Proiect de hotărâre privind aprobarea „Program de stimulare a eliminării din traficul bucureștean a autoturismelor cu grad ridicat de poluare prin acordarea de eco-vouchere”.

Vă rog, doamna consilier Wring.

Rugămintea mea, deci avem multe puncte pe ordinea de zi, vă spun din start, mai mult de trei minute de consilier nu acord, ca să știm de la început.

Vă rog.

Vă rog, citiți-l.

Doamna Consilier Wrinq Roxana Sanda

Amendament la proiectul de hotărâre privind aprobarea „Programului de stimulare a eliminării din traficul bucureștean a autoturismelor cu grad ridicat de poluare prin acordarea de eco-vouchere”.

Articolul 3 se modifică după cum urmează: „Eco-voucherele vor fi utilizate numai pentru a achiziționa autoturisme electrice sau alte mijloace de locomoție electrice.”

în viziunea noastră, gradul de poluare al mașinilor, bine, și toți știm că gradul de poluare al .mașinilor electrice este mai mic decât cel al mașinilor cu combustibil fosil. E adevărat că propunerea de azi este un pas mic spre îmbunătățirea situației poluării din București, dar nu destul pentru a face o reală diferență. Ceea ce ar trebui să facem ar fi să reducem de fapt numărul autoturismelor în trafic.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Da, vă mulțumesc. Domnul consilier...

Doamna Consilier Wrinq Roxana Sanda

Dar măcar acest amendament pe care noi îl...

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Mulțumesc, am reținut. Domnul consilier Ciucu, vă rog.

Domnul Consilier Ciucu Ciprian

Da, vă mulțumesc. Aș vrea să vă întreb și eu, să întreb pe inițiator, în ce plan strategic apare această măsură, dacă în PMUD sau în alt plan strategic. Unde scrie în acel plan strategic că, am înțeles că veți face amendament, ca oamenii să-și cumpere frigidere, bormașini, aragaze, aspiratoare, și care este legătura cu eco-voucherele, da... După aceea, mie mi se pare contraintuitivă această măsură pentru că de ce să dai vouchere pentru mașini și pentru benzină când traficul este atât de aglomerat și de congestionat. Din contră, dacă oamenii își vor cumpăra mașini pe benzină, vor polua și vor aglomera și mai mult.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Da, vă mulțumim.

- - Domnul Consilier Ciucu Ciprian N-am terminat și nu vă maisfe; mulțumim. Când vorbește Firea7 <hu



vorbesc, da? Eu vorbesc, mulțumim, da mulțumim.

>    J    ’    J



Mulțumim, Firea, da mulțumim. De fiecare dată când vorbesc eu îmi mulțumiți.

J    J

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Păi da, vă mulțumesc pentru că sunteți foarte drăguț.

Domnul Consilier Ciucu Ciprian

Dar nu mai îmi mulțumiți, lăsați-mă ca să-mi țin discursul atât timp cât consider eu că este nevoie.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Domnul Ciucu, domnul consilier. Apreciați că vă bag în seamă și că vă mulțumesc. Vă mulțumesc pentru intervenție.

Doamna consilier Florea.

Domnul Consilier Ciucu Ciprian

Dar nu mai îmi mulțumiți, lăsați-mă să termin ce am de zis. Da? Nu am auzit să-i ziceți ei niciodată: da mulțumim, da mulțumim. Ce e asta?

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Doamna consilier Florea, apăsați pe buton vă rog.

Vă rog, doamna consilier.

Doamna Consilier Florea Ancuța

Amendament.

Articolul 3 al proiectului de hotărâre se modifică și va avea următorul conținut: „Eco-voucherele vor putea fi utilizate pentru a achiziționa autoturisme noi, cu norme de poluare care să asigure un nivel redus de emisie Euro 6, non-diesel, alte mijloace de locomoție noi, non-diesel, hibride sau electrice și obiecte electrocasnice și electronice, laptopuri, cu clasă energetică superioară.”

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Da, vă mulțumim.

Vă rog să depuneți amendamentele la secretariat, cele două amendamente.

Domnul consilier Voicu, vă rog.

Domnul Consilier Voicu Ion Valentin

Mulțumesc, domnule președinte.

---Mă bucur foarte mult pentru._acest proiect, dar, _din_păcate,

infrastructura municipiului Bucurpșțppe pârțe^de stații electrice este foarte aprobat un proiect... 2017... am aprobat un proiect prin care treizeci de stații electrice să fie instalate în municipiul București, de încărcare electrică, în parcările din municipiul București. Până în acest moment, și am mai făcut aceste solicitări, de la acest microfon, nu am primit nici măcar un răspuns. Noi dăm aceste vouchere pentru mașini electrice, dar infrastructura necesară pentru încărcare o oferim? Asta este întrebarea mea pentru executivul Primăriei. Și în ce stadiu sunt aceste... acest proiect.



Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Dați-mi voie să vă răspund. După ce se va adopta hotărârea de consiliu, urmează să se redacteze o procedură și un regulament de atribuire a acestor, vouchere. Pe această perioadă se va face și infrastructura necesară.

Vă rog, domnul Țugui. Rapid, haideți, vă rog.

Domnul Consilier Țugui,Matei Ion

Desigur. Am o întrebare și vreau să vă spun ceva. întrebarea este dacă acești nouă mii de lei se adaugă la tichetul Rabla.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Nu se adaugă. Dacă citeați toate... raportul de specialitate. Vă mulțumesc, nu se adaugă.

Domnul Consilier Țugui Matei Ion

Si mai am ceva.

I

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Vă rog.

Domnul Consilier Țugui Matei Ion

Am depus și eu un proiect care propune o alternativă, tocmai pentru a nu încuraja achiziționarea de mașini noi, și anume răscumpărarea rablelor cu eco-vouchere care să se poată folosi doar la achiziționarea de trotinete și biciclete electrice sau nu, și la plata taxelor locale. Deci, nu scăpăm de poluare înlocuind mașinile vechi cu mașini noi, ci înlocuind mașinile cu altceva.

J



Domnul Consilier Berceanu Octavian Alexandru

Da, vă mulțumesc. întrebarea era dacă această măsură se înscrie

în ceea ce înseamnă PMUD, Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, pentru

că acordarea unor vouchere care să pună în mișcare alte automobile în

traficul bucurestean duce la blocarea traficului în București, iar acordarea

de vouchere pentru a cumpăra electrocasnice nu are nicio legătură cu

PMUD-ul si cu fluidizarea traficului în București. Unde încadrăm această » »

măsură? Mulțumesc!

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Da, vă mulțumesc si eu.

5    J    J

Domnul Viceprimar.

Domnul Viceprimar Bădulescu Aurelian

Nu mai...

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Da. Vot pe proiectul...

Vă supun la vot amendamentul doamnei consilier general Wring. Vot pe amendamentul doamnei consilier Wring.

Cu 21 de voturi pentru, 8 abțineri, 21 de voturi împotrivă,

amendamentul a fost respins.

Vă supun la vot amendamentul formulat de doamna consilier Florea Ancuta.

J

Cu 28 de voturi pentru, 0 abțineri, 21 de voturi împotrivă, amendamentul a fost adoptat.

Vă supun la vot proiectul cu numărul 1 în integralitatea sa, proiect de hotărâre privind aprobarea „Program de stimulare a eliminării din traficul bucurestean a autoturismelor cu grad ridicat de poluare prin acordarea de eco-vouchere”.

Cu 29 de voturi pentru, 1 abținere, 20 de voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

Punctul 2 pe ordinea de zi, proiect de hotărâre privind transmiterea din administrarea Consiliului General al Municipiului București în administrarea Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București a imobilului situat în Splaiul Unirii nr. 176, sector 4, în vederea construirii Centrului de Excelență în Terapie Oncologică prin Protonoterapie--------



Protonoterapie, da.

Vă rog, vot pe prok

Cu 49 de voturi pentru, 0 abțineri, 0 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

Punctul 3. Proiect de hotărâre privind aprobarea Notei Conceptuale și Temei de Proiectare privind obiectivul de investiții „înființarea și amenajarea unui Centru de Excelență în Terapie Oncologică prin Protonoterapie”.

Vot, vă rog.

Cu 48 de voturi, 1 abținere, 0 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

Punctul 4. Proiect de hotărâre privind aprobarea Notei Conceptuale și Temei de Proiectare privind obiectivul de investiții „înființarea și amenajarea unui Centru de Excelență în Oncopediatrie în cadrul Spitalului Clinic de Copii Dr. Victor Gomoiu”.

Vot, vă rog, pe proiect.

Cu 49 de voturi pentru, 1 abținere, 0 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

Punctul 5 pe ordinea de zi. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți documentației de avizare a lucrărilor de intervenții pentru obiectivul de investiții „Reabilitare Bloc Operator Chirurgie” pentru Spitalul Clinic „Dr. I. Cantacuzino”.

Vot, vă rog.

Cu 49 de voturi pentru, 1 abținere, 0 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

Punctul 6, Proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului „Lumina ochilor, cea mai importantă. Ochelari la vârsta a treia”.

Cu 38 de voturi pentru, 11 abțineri^ 0 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

Punctul 7. Proiect de hotărâre privind acordul de principiu pentru demararea proiectului „Wi-Fi gratuit în București”.

Vot, vă rog.

Cu 37 de voturi pentru, 7 abțineri, 2 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

Punctul 8. Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de Intervenție cu privire la reabilitarea fațadelor pentru creșterea calității arhitectural-ambientale a_ clădirilor în Municipiul București.


Da, doamna consilier, vă rog.

Doamna Consilier Wrinq Roxana Sanda

Am mai multe amendamente la acest proiect. îl așteptăm de mult acest proiect, din păcate, în forma în care ni-l prezentați astăzi va fi inaplicabil. Am fost de acord cu propunerea colegului meu de la PNL să îl retrageți, dar văd că nu vreți să îl retrageți, așa că, îmi pare foarte rău, va trebui să citesc aceste amendamente.

în primul rând, constat că proiectul nu a fost în consultare publică. Este un proiect de act normativ și nu puteam face excepție de la Legea 52/2003. Deci numai pentru acest motiv și proiectul nu ar fi trebuit să fie astăzi pe ordinea de zi.

în al doilea rând, el este inaplicabil pentru că nu respectă în totalitate legea, și anume, nu include o listă care să fie un inventar al imobilelor ce urmează a fi... la care urmează să se facă lucrări, și nici a deținătorilor. O să vă citesc amendamentele la proiect, sper că toată lumea va avea răbdare să le asculte.

Amendamentul 1. Articolul 2, punctul 1, se introduce un nou alineat cu următorul conținut: „Referirile din prezentul regulament cu privire la fațada clădirii vizează anvelopa clădirii, adică ansamblul constructiv de închidere perimetrală a clădirii, compus din fațade, indiferent de materiale și sistem de realizare, precum și sistem de acoperire, terasă sau învelitoare, inclusiv elementele exterioare funcționale și de plastică arhitecturală, precum balcoane, logii, bovindouri, aticuri, cornișe, ornamente, brâuri, trafoare, bosaje, profile și altele de acest fel.”

Motivul este că dacă nu introducem acest amendament, ne-am putea trezi că singura parte a clădirii care este reabilitată este cea care este la stradă și putem rămâne cu clădiri care pe o parte au o culoare, și pe părțile laterale, de exemplu, vedem destule în București de acest fel, sunt fie nereabilitate, fie sunt, nu sunt reabilitate unitar.

Al doilea amendament. Articolul 2.2, al 5-lea alineat, se modifică cu următorul conținut. „Ori de câte ori este cazul, Primăria Municipiului București, prin instituția Arhitectului Șef, va actualiza lista cu aceste zone prioritate de intervenție și o va supune aprobării Consiliului General al Municipiului București, cu toate activitățile ce decurg de aici, până la finalizarea acțiunii. Deopotrivă, va fi supusă aprobării Consiliului General al Municipiului București lista de inventariere a clădirilor prevăzute la articolul 2.1 și a deținătorilor acestora, ori actualizarea acestora după caz.” Fără a introduce acest articol, acest regulament va fi inaplicabil, pentru că legea prevede expres ca lista cu inventarul imobilelor să fie aprobată de Consiliul General.

_ Deci, noi aprobăm acum un regulament,jdupă care presupun că, va


trebui să reveniți în pleni    probăm inventarul imobilelor. îmi este frică că îl aprobăm doar ca să fie aprobat și că așa cum s-a întâmplat și în mandatul anterior nu se va întâmpla nimic.


Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Am înțeles.

J

Vă mulțumim.

J

Doamna Consilier Wrinq Roxana Sanda

Mai am unul, îmi pare rău.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Ce?

Doamna Consilier Wring Roxana Sanda

Vi-I citesc si al treilea.

1

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Păi, dacă se va vota primul amendament, celelalte două se

consideră respinse.

Doamna Consilier Wring Roxana Sanda

Nu, nu este adevărat. Sunt toate... legea...

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Dar de ce nu le faceți într-unul singur amendament? Eu îl primesc...

Doamna Consilier Wring Roxana Sanda

...pentru că modifică....

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Eu nu vorbesc cu dumneavoastră. Eu îl primesc ca pe un singur

amendament.

Doamna Consilier Wring Roxana Sanda

Este un amendament, dar se modifică multe articole.

Domnule Culea, acest regulament în această formă nu este

aplicabil. îmi pare rău pentru că dumneavoastră... primăria nu l-a pus...

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando Dumneavoastră aveți un amendament prin care modificați...



Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Hai, vă rog...

Doamna Consilier Wring Roxana Sanda

...fi întâlnit și v-aș fi spus că dacă nu facem aceste amendamente nu poate fi aplicat.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Citiți-I. Vă rog!

Doamna Consilier Wring Roxana Sanda

Deci, reiau.

3.    Prevederile articolului 5.1 litera b) se modifică cu următorul conținut: preluarea integrală a cheltuielilor aferente lucrărilor de intervenție cu respectarea prevederilor articolului 3.2. din regulament, dacă lucrările de intervenție necesare nu au fost executate sau au fost începute, dar nu au fost finalizate în termenele notificate, precum și în situația în care deținătorii notificați refuză executarea lucrărilor de intervenție în condițiile

J    »    ,    J

și la termenele notificate.

în continuare prevederile articolului 5.1 litera b) se modifică cu următorul conținut: preluarea integrală a cheltuielilor aferente lucrărilor de intervenție cu respectarea prevederilor articolului 3.2.

4.    Se introduce un nou articol 5.2 cu următorul conținut: prin excepție de la prevederile articolului 5.1 asociațiile de proprietari, persoane juridice fără scop patrimonial și proprietarii locuințelor unifamiliale, persoane fizice au dreptul de a beneficia de credite bancare acordate de instituții de credit, denumite în continuare finanțatori cu garanție guvernamentală și cu dobândă subvenționată, pentru executarea lucrărilor de intervenție prevăzute la articolul 4.1 la anvelopa clădirilor de locuit deținute de aceștia în condițiile legii, că și asta este o problemă, pentru că nu, toate aceste imobile au asociații de proprietari și atunci va fi imposibil să decontăm, va fi imposibil să ne punem de acord, în situația în care suntem cu clădirile pe care vrem să le consolidăm.

Ultimul.

Articolul 5.2 al treilea alineat se completează cu următorul conținut: Scutire la plata impozitului a taxei pe clădire pe o perioadă de 5 ani, scutirea la plata pentru taxele aferente obținerii autorizației de construire în cazul clădirilor ai căror proprietari și-au dat acordul unanim, pentru executarea lucrărilor de protejare și intervenție din surse proprii cu respectarea termenului impus prin notificare, consultanță în demersurile privind contractarea lucrărilor de proțejare^șîJntervenție, monitorizare și verificarea modului de realizare" â‘lucrărilor''be toată durata executării.



acestora, consultanță la recepția finalizării lucrărilor și recepția finală după expirarea perioadei de garanție de bună execuție de 5 ani de la data recepției la terminarea lucrărilor.

Deci fără aceste... noi am depus un regulament cred că regulamentul depus de noi era fezabil. Fără aceste amendamente informez Consiliul General, că acest proiect de hotărâre nu va putea fi pus în aplicare.

Vă mulțumesc.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Vă mulțumim, doamna consilier general, vă rog să depuneți amendamentele.

Vom supune la vot.

Domnul consilier general Deaconescu, vă rog.

Domnul Consilier Deaconescu lonuț Cătălin

Mulțumesc, domnule președinte.

Trebuie să vă mărturisesc din capul locului că este cel mai prost proiect pe care îl văd în acest mandat elaborat de executiv. O să vă dau imediat câteva exemple. Trec peste faptul că nu ați făcut procedura obligatorie de transparență decizională, deși referatul de specialitate este semnat trei mai, până astăzi se întâmpla de 2 ori această procedură. Eu cred că este un regulament prost, inaplicabil și chiar și cu amendamentele colegei mele nu va putea fi pus în aplicare. Am să vă dau exemple. Pare la un moment dat că acest regulament a fost scris de cineva din Guvernul României pentru că... ascultați frază la articolul 2.1 „prezentul regulament se adresează deținătorilor care prin nivelul de degradare a sistemului de închidere există pericolul”. Domnule, nu e în limba română, nu știu cum au reușit să scrie. Cred că este de la Guvernul României. Si eu cred lucrul

J    ’

acesta.

De asemenea, printre obligațiile deținătorilor, dincolo de faptul că trebuie să respecte prevederile prezentului regulament apare că își dau acordul. Păi dacă este obligație înseamnă că nu mai este acord de voință.

De asemenea, se vorbește despre primar, despre Consiliul Local, noi avem aici Primar general și Consiliu General. Se vorbește despre Inspectoratul Județean în construcții. Nu există Inspectoratul Județean București în construcții.

J    ’

Cuantumul amenzilor pentru contravenții este mai mare decât permite O.G. nr. 2. Avem... de la 5 mii la 8 mii de lei. Vă reamintesc că, în conformitate cu art. 8 alin 2, lit. c) din O.G. nr. 2 nu avem voie să fixăm sancțiuni mai mari de 5 mii de lei.    ___________

De asemenea, printre lucrurile sțrecurate aici, pe lângă alte fraze la care lipsesc verbe, fără înțeles, ș.a.m.drexiștăfacilități fiscale la deținătorii de astfel de clădiri. Și care este facilitatea la care inițiatorul s-a gândit și anume să le reducă cuantumul taxei către I.S.C., taxă care este fixată printr-o lege și nici de cum printr-o hotărâre de Consiliu.

Deci, cum putem noi Consiliu General să micșorăm sau să anulăm o taxă fixată prin lege. Plus că, altă prostie, taxa este fixată aici 0,7% din valoarea investiției. Vă reamintesc că din septembrie 2015 taxa este de 0,5%, nu mai este de 0,7%.

Deci, cine a făcut acest regulament ori nu și-a făcut treaba, ori la copiat din unul mai vechi, din alte județe. De aceea apare și Consiliul Local și primar și Inspectoratul Județean.

Eu cred că nu este de votat acest regulament, pentru că nu va putea fi pus în aplicare.

Vă mulțumesc.

J    *

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Am înțeles.

J

Vă mulțumim si noi tare mult.

J    1

Domnul viceprimar vă rog.

Domnul Viceprimar Bădulescu Aurelian

Referitor la ceea ce a spus doamna Wring, o contrazic. Vizavi de ce a spus domnul Deaconescu, a citit din altă parte, pentru că dânsul... pentru dumneavoastră, să știți că le ia și le susține așa. Nu este adevărat domnul Deaconescu. Haideți să vedem, referitor la ce a spus doamna Wring. Nu este adevărat. Sunt două tipuri de lucrări, lucrările de consolidare doamna Wring, care sunt detaliate foarte clar la capitolul 4. Ce înseamnă intervenția care rezolvă și durerea dumneavoastră și anume aceea a balcoanelor că ați spus, că nu este atât de predictibil, încât ulterior dumneavoastră simți nevoia să îmbunătățiți hotărârea, pentru că vezi Doamne, ar rămâne balconul nefăcut. Vă invit să vă uitați la pagina 5 în acest sens, iar acolo spune foarte clar în ce constau lucrările. Nu are rost să mai dau eu citire acum, iar celelalte două amendamente de care dumneavoastră faceți vorbire, sunt lămurite foarte bine în alt capitol, în capitolul 7, străin de dumneavoastră, dar sigur, ca să vă auziți, faceți și dumneavoastră amendamentele alea.

însă vă rog, duceți-vă la articolul 4 și să vedeți că este și balconul rezolvat.

Iar cu ce a zis domnul Deaconescu, dânsul citește din altă parte. Și

asa el zice că noi nu citim.

1

Din păcate noi citim, domnule Deaconescu.

Domnul Președinte de ședință CUiearMărian Orlando

Vă mulțumim, domnul Viceprimar






înainte de a supune la vot amendamentul doamnei consilier general Wring, am să îl invit pe domnul Marius Coajă, pentru a vă face câteva precizări legat de acest proiect.

Domnul Coajă Marius - Compania Municipală Consolidări S.A.

Bună ziua!

Legat de acest regulament de fațade, vreau doar să vă fac câteva precizări înainte legat de faptul că o să aveți un punct pe ordinea de azi, în care o să vedeți că Administrația Clădiri cu Risc Seismic, care a fost înființată, va fi cea care se va ocupa de aceste lucrări. Va inventaria aceste clădiri și vi le va supune dumneavoastră spre analiză și spre avizat.

Legat de ce a spus doamna consilier general Wring, în Legea nr. 153/2001 scrie clar ce.atribuții are Consiliu General și primarul. Prin acest regulament stabilește că se va face inventarul, nu trebuie să venim în fața dumneavoastră azi și cu acele clădiri. Trebuie să ne luăm girul dumneavoastră azi că ne dați voie prin acest regulament să mergem să inventariem clădirile, să vedem în ce stare sunt, să vedem cine sunt proprietarii lor și să îi notificăm. Asta scrie într-o lege. Noi nu putem să venim cu un regulament să contrazicem o lege. Venim cu acest regulament în fața dumneavoastră, ne dați voie să mergem să inventariem acum aceste clădiri, să vedem cine sunt proprietarii lor, să îi notificăm, iar acei proprietari care nu vor dori să își refacă singuri fațadele, vor veni la primărie, la Administrația Risc Seismic și împreună cu colegii de acolo vom reuși să facem reabilitarea lor.

J

Modalitatea de finanțare este simplă, dacă vor să își facă singuri această reabilitare așa cum scrie în lege, îi putem susține doar în demersurile de a-și obține avize și autorizații, așa cum spune în lege, ca și consultanță. Dacă nu vor putea să își susțină asemenea intervenții, pot apela la primărie la fel cum se întâmplă și în cazul clădirilor cu risc seismic 1, de care se ocupă această Administrație. Facilitățile pe care le vom da către cetățeni sunt foarte simple. Primăria încheie convenții cu aceste asociații sau proprietari acolo unde nu sunt asociații, se face un deviz general al lucrării, se iau toate avizele, se iau toate autorizațiile și în baza acestei convenții primăria poate demara în numele asociațiilor lucrările, apoi să le deconteze spre firmele care vor lucra și primăria va recupera de la cetățeni, banii aferenti acestor lucrări.

E un prim pas acest regulament ca să putem merge pe teren, să le identificăm. Cu siguranță vom întâlni foarte multe greutăți, cetățeni care sunt plecați în străinătate, agenți economici care nu vor sub nicio formă să își reabiliteze clădirile, dar cu ajutorul dumneavoastră, ulterior după ce stabilim _acesl inventar, eu cred că. putem >.să jfacem ceva și pentru București.    /X    , . / ,

Vă mulțumim, domnule Coajă.

Vă spun la vot amendamentul formulat de doamna consilier general Wring.

Cu 19 voturi pentru, 9 abțineri, 20 de voturi împotriva, amendamentul a fost respins.

Vă supun la vot proiectul cu numărul 8, proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de Intervenție cu privire la reabilitarea fațadelor pentru creșterea calității arhitectural-ambientale a clădirilor în Municipiul București.

Cu 31 de voturi pentru, 3 abțineri, 16 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

Punctul 9 pe ordinea de zi - proiect de hotărâre privind interzicerea vânzării câinilor și pisicilor în magazine de tip Pet Shop și în comerțuri similare pe raza municipiului București.

Da, domnul consilier Țugui, vă rog.

Domnul Consilier Țugui Matei Ion

Am citit acum rapid proiectul, pentru că nu era pe ordinea de zi și înțeleg din articolul 1 că: „se interzice vânzarea de către persoane fizice și juridice a câinilor și pisicilor în magazine de tip Pet Shop și în comerțuri similare” și prin articolul 2 „exceptează de la prevederi câinii și pisicile, care provin de la adăposturi de animale, asociații de profil, precum și câini și pisici, care provin de la crescători autorizați”, în schimb în expunerea de motive se citează o normă internațională a Federației Chinologice, care interzice crescătorilor autorizați să își vândă câinii prin intermediul terților, fie Pet Shop sau alte comerțuri de acest tip. Nu este puțin contradictoriu?

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Vă mulțumesc.

Domnul consilier Gâdiuță și după aceea vă răspunde domnul consilier lonescu.

Domnul Consilier Gâdiută Alexandru Valeriu

Eu salut această idee. Revin totuși cu întrebarea: când s-a discutat în Comisia de mediu acest proiect? Pentru că nu a ajuns la noi acest proiect, nu l-am primit nici pe e-mail, înțeleg că a fost în dezbatere publică,

Domnul consilier lonescu, în calitate de inițiator al acestui proiect. Vă rog.

Domnul Consilier lonescu Tudor Tim

în primul rând, aș dori să menționez sau să observ cel puțin o anomalie extrem de gravă și anume: niște consilieri generali de la USR ne spun că un proiect care a fost în dezbatere publică pe site-ul primăriei timp de 45 de zile nu au consultat acel proiect. Asta ne arată ce? Că ei înșiși, consilierii generali, nu intră pe site-ul primăriei, nu se informează cu privire la proiectele care sunt în dezbatere publică, dar după aceea vin să comenteze despre aceste proiecte, cum că nu ar fi la curent cu ele. într-adevăr este bine să avem acces la informație, dar trebuie să o și... măcar să tastăm, că tot sunt tot timpul pe internet. în ceea ce privește acest proiect. Nu există nicio contradicție între expunerea de motive și proiectul în sine. Este o punere în acord să spunem de exemplu cu legislația americană, care prevede exact aceleași lucruri și anume, ne dorim ca în București cetățenii să nu fie înșelați, adică în momentul în care doresc să își achiziționeze de oriunde un cățel, o pisică în cazul de față, să poată exista un document de origine al acelui cățel. Este ca și cum v-ați duce să cumpărați o mașină și doriți și certificatul de origine, care să ateste că acea mașină este, provine din acea marcă, astfel încât cetățenii să nu fie înșelați, să dea niște prețuri mult mai mari, decât acelea pe care ar trebui să le dea pentru câini sau pisici, care au doar semnalmentele unei rase fără a se putea dovedi originea lor.

Mai mult decât atât, pentru a încuraja adopțiile sau să spunem eliminarea cățeilor fără stăpân de pe stradă se prevede într-adevăr posibilitatea de a vinde, de a comercializa. Prețurile le stabilesc actorii privați, nu putem să intervenim acolo, dar se pot comercializa în continuare căței sau pisici care provin din adăposturi, astfel încât să venim să ajutăm și asociațiile de profil, respectiv adăposturile în acest sens. Acesta este proiectul pe scurt.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

O scurtă întrebare. Avem o soluție și pentru ceilalți câini, care nu provin din crescătorii? Pe aceia cum îi vindem? Vă dau cuvântul.

Domnul Consilier lonescu Tudor Tim Nu am înțeles întrebarea dumneavoastră.

Domnul Consilier lonescu Tudor Tim

Acei câini fără pedigree, trebuie să se spună că sunt fără pedigree, adică să nu vindem un câine care are semnalmentele unui bishon cu 1500 sau 2000 de lei, fără să putem demonstra că acel câine, chiar este...

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

...Și se poate vinde în Pet Shop fără pedigree?

Domnul Consilier lonescu Tudor Tim

Fără pedigree, să nu scrie că este bichon, pentru că este o

înșelătorie la adresa cetățeanului si noi.... acest lucru.

» ’ ’

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Am înțeles.

)

Domnul Consilier lonescu Tudor Tim

Cumpărați un cățel mic drăguț, care după aceea crește și pare a fi orice altceva decât acea rasă nu. Aceasta este idee proiectului.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Vă mulțumesc.

J

Vot pe proiect. Proiect de hotărâre privind interzicerea vânzării câinilor și pisicilor în magazine de tip Pet Shop și în comerțuri similare pe raza municipiului București.

Cu 30 de voturi pentru, 14 abțineri, 6 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

Punctul 10 pe ordinea de zi - proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei numărului total de posturi, statului de funcții și regulamentului de organizare și funcționare ale teatrului Stela Popescu.

Vot, vă rog pe proiect.

Cu 37 de voturi pentru, 5 abțineri, 8 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

Punctul 11 pe ordinea de zi - proiect de hotărâre privind cooperarea între municipiul București, Institutul Cultural Român Londra și Asociația Ivan Patzaichin - Mila 23 în vederea finanțării și derulării în comun proiectului Regata Marii Uniri - Flotila România Centenar 2018.



--Vă rog, doamna consilier Te

Doamna Consilier Teodor Raluca Nicoleta

Mulțumesc.

Este vorba în acest proiect de două acțiuni. în una este vorba despre prezența flotilei la Festivalul Tamisei din Londra, ceea ce este un eveniment de interes național.

A doua acțiune este reprezentată de fapt de Zilele Bucureștiului cu evident interes deosebit, pentru bucureșteni.

Legătura între cele două este forțată după părerea mea, motiv pentru care credem că, ar fi trebuit, să fie proiectul separat în două proiecte separate și cel de interes național ar fi trebuit probabil să fie finanțat de Guvern și nu de Primăria. înțelegem totuși că primăria București dispune de foarte multe fonduri și întrucât prezența României la această expoziție internațională, Festivalul Tamisei de la Londra este o acțiune pozitivă pentru promovarea țării noastre, vom vota acest proiect, dar așteptăm totuși cu foarte mare interes costul scenei plutitoare pe Dâmbovița ca să înțelegem cum se va ajunge la cheltuieli de 1.500.000 lei, pentru trei zile de program artistic în timp ce I.C.R. Londra va cheltui pentru programul artistic din Londra, care va dura o singură zi puțin peste 100.000 lei.

Vă mulțumim.

J

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Vă mulțumim.

J

Domnul consilier Olteanu, vă rog.

Domnul Consilier Olteanu Cristian Marian

Mulțumesc, domnule președinte. Fiind vorba despre o persoană extrem de importantă în istoria sportului românesc, evident că este un proiect care poate fi foarte interesant. Dar, chiar l-am citit. Am nevoie de la domnul Traian Petrescu, de niște explicații exact de legătura între București și Londra să înțeleg și eu exact cum va decurge acest eveniment.

Mulțumesc.

J

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando Imediat. Mai avem intervenția domnului consilier Voicu și după aceea vă răspunde domnul viceprimar.

Domnul consilier Voicu, vă rog.

Domnul Consilier Voicu Ion Valentin

Mulțumesc, domnule președinte.


Salut această inițiativă, chiar am particițjâtla lansarea acestei bărci


la Romexpo, împreună cu domnul Iv


nsT


ii de anul trecut



se chinuie să pună acest proiect în aplicare și este și în obiectivul Centrului de Creație CREART al Municipiului București, pentru cei o sută de ani.

Mulțumesc foarte mult.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Mulțumim si noi.

J    I

Vă rog, domnule Viceprimar.

Domnul Viceprimar Bădulescu Aurelian

Am să îi răspund colegei de la USR, care cunoaștem ce specialitate are în turism și colegului Olteanu.

Inițiativa aparține domnului Patzaichin. De aceea apare în această formulă... și în prima activitate și în a doua activitate și cam asta ar fi... sub egida, sigur că da a Centenarului, că de aceea se numește Flotila România Centenar 2018.

Altă întrebare domnul Olteanu?

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Mulțumim foarte mult.

»

Domnul Viceprimar Bădulescu Aurelian

Ce legătură are domnul Ivan Patzaichin?

Păi ce legătură să aibă, domnule? Domnule Ciucu, dumneavoastră sunteți întotdeauna nedumerit, pentru că așa aveți dumneavoastră o problemă cu dumneavoastră. Cel puțin colega are o specialitate, o știți de la celelalte ședințe, este specialistă în turism. Dumneavoastră vă pricepeți la toate și la nimic. Vă rog frumos, fiți serios.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Mulțumim.

J

Vot pe proiectul cu numărul 11, proiect de hotărâre privind cooperarea între municipiul București, Institutul Cultural Român Londra si Asociația Ivan Patzaichin - Mila 23 în vederea finanțării si

J    >    J    J

derulării în comun proiectului Regata Marii Uniri - Flotila România Centenar 2018.

Cu 41 de voturi pentru, 6 abțineri, 2 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

Punctul 12 pe ordinea de zi - proiect de aprobarea de principiu pentru închirierea amplasamentului fostei Uzine Electrice Filaret.__

hotărâre

clădirii


privind si a



Vot, vă rog.    A



Da, numai puțin, că suntem în procedură de votat. Stați să închidem procedura de vot. Păi nu ați apăsat. Apăsați după ce se intră în procedură. Haideți să încheiem procedura. Da, vă rog.

Cu 46 de voturi pentru, 1 abținere, 0 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

Punctul 13 pe ordinea de zi - proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico - economici aferenți documentației de avizare a lucrărilor de intervenție pentru obiectivul de investiții "Reactivare și modernizare Autobaza Giurgiului.

Vot, vă rog.

Cu 47 de voturi pentru, 1 abținere, 0 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

Punctul 14 pe ordinea de zi - proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți studiului de fezabilitate etapa a ll-a pentru obiectivul de investiții „Rețea metropolitană de fibră optică a municipiului București pentru telecomunicații -NETCITY”.

Domnul consilier Bumbar, vă rog.

Domnul Consilier Bumbar Marian Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimați colegi, după cum bine știți, proiectul NETCITY a debutat în

2008 prin Hotărârea de Consiliu... în regulă am să punctez... am și un amendament. Am să punctez puțin, foarte pe scurt istoria acestui proiect, în 2012 în conformitate cu Legea nr. 154 din același an municipiul București prin primarul general de la acea dată a cerut un aviz ANCOM Autorității Naționale de Reglementare a Serviciilor în Comunicații. A fost dat acest aviz în data de 30.05.2013, dar primăria... un aviz cu numărul DER/928/30.05.2013 privind condițiile tehnico - economice în care se realizează accesul furnizorilor de rețele de comunicații electronice la infrastructura rețelei metropolitane de fibră optică a municipiului București, pentru telecomunicații NETCITY. Primăria Municipiului București nu a ținut cont de acest aviz, a acționat în instanță și avem două Decizii luate în sentințe civile în 2013 respectiv 2015, în care aflăm că în cea din 2013 la pagina 101 Curtea spune... respectarea avizului ANCOM, despre asta este vorba, respectarea avizului ANCOM dat în 2013. V-am spus, avem două procese cu sentințe date. în 2013 Curtea reține că reclamanta municipiul București are atât obligația de a solicita avizul, conform cu Legislația, Legea nr. 154/2012, cât și obligațiș tegală dea șe conforma conținutului acestui act.    /n /o ._/v

în 2015 de asemenea, caracterul obligatoriu al opiniei ANCOM rezultă de altfel și din împrejurarea că primăria a solicitat Autorității de Reglementare în temeiul Legii nr. 154/2012 art. 37, alin 3), emiterea acestui aviz.

Pentru aceste motive pe care vi le-am expus...

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Vă rog...

Domnul Consilier Bumbar Marian

Imediat închei și citesc și amendamentul. Și pentru faptul că avizul conform emis de către ANCOM este în vigoare, fiind legal solicitat și pentru a nu compromite acest proiect, NETCITY și pentru a intra în legalitate cu acest proiect, vă rog să susțineți amendamentul pe care îl voi citi.

După art. 1 se va introduce paragraful „condițiile tehnice și economice în care are loc accesul furnizorilor de rețele de comunicații electronice la infrastructura NETCITY se vor modifica corespunzător avizului conform nr. DER/928 emis de către ANCOM la 30.05.2013”.

Mulțumesc.

»

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Mulțumim si noi!

J    J

Vă rog să depuneți amendamentul.

Domnul consilier Grigorescu, vă rog.

Domnul Consilier Grigorescu Florin

Mulțumesc!

I

Vă rog frumos, aș dori să îmi susțin interpelarea cu două fotografii, care ilustrează de fapt efectul NETCITY asupra orașului. Vă rog domnul de la tehnic să le afișați. Se numesc NETCITY.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Haideți spuneți ce aveți de spus că...

Domnul Consilier Grigorescu Florin

Vă rog frumos.

Am o întrebare pentru Departamentul de Investiții. întâi o să enunț cadru. Suntem la începutul unei etape noi în contractul NETCITY, avem o experiență totuși în etapa întâi. Haideți să ne uităm puțin în urmă Ga să A/edem care este efectul acestei etape asupra Bucureștiului, Obiectivul primului proiect a fost să șe-amelioreze aspectul urbanistic al orașului si ne-am ales cu/Zeci de, km1W’fâtade si trotuare distruse.

întrebare către Departamentul de Investiții: cum facem să evităm aceste probleme de calitate în execuția lucrărilor?

Deci, ne-am ales cu un oraș mai urât decât înainte.

Vă rog frumos, pentru ilustrare haideți să afișăm aceste două

fotografii.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Am înțeles.

J

Domnul Viceprimar, vă lămurește și îl invit și pe domnul Gheorghiu, ca să vă dea câteva lămuriri.

Vă rog, domnul Viceprimar.

Domnul Viceprimar Bădulescu Aurelian

Haideți să lămurim ca să înțelegem de ce sunt aceste dispute, stimați colegi.

Există în partea stângă niște susținători ai unor firme de... care furnizează anumite servicii, ăia care în general stau pe stâlpi și nu sunt de acord ca Bucureștiul să plătească administrației taxe pentru așa ceva. De fapt ce îi deranjează pe dumnealor? Faptul că asocierea, pentru că dânșii... când eu eram în Consiliul General, în 2009, umblau cu trotineta

J

efectiv, aveau vârsta respectivă, în Cișmigiu. Ce am spus, domnule, pentru că stăm cu ele spânzurate, haide să facem o asociere între o societate și Primăria Municipiului București pentru că dânșii asta nu știu, că Primăria Municipiului București este parte în această asociere. Primăria Municipiului București, spre deosebire de varianta pe care ne-o propun, pentru că dânșii sunt lobbyști, așa, dar ascunși, pentru cei care nu vor să plătească taxe, la ora actuală se plătesc taxe, adică creăm venituri la buget, ce-i deranjează pe dânșii acuma? Păi pe dânșii îi deranjează de fapt nimica, pentru că veți vedea că votează, dar pentru mărunțișul acela pe care dumnealor l-au luat și-l zăngăne acum trebuie să ne facă capul mare să le răspundem la ce, domnilor? Avizele, în momentul în care se duce pentru fiecare entitate în parte, persoană fizică sau juridică aplicarea căsuței NetCity se face cu acordul celor două părți, adică proprietarul indică locul unde i se așează caseta, în exterior sau în interior în funcție de cum își dorește sau cât de safe consideră el că e, după aceea, că spargem pământul, că spargem asfaltul, da, pentru că pe acolo băgăm fibra optică, băgăm iluminatul, băgăm toate accesoriile necesare traiului de zi cu zi, acuma sigur că da, puteți să vă necăjiți, domnule Grigorescu, dar vă rog eu frumos întâi să vă luați toate datele.

Referitor la ce ați spus cu Ancomul, Ancomul ne-a recomandat în -2013 pentru este organ de recomandare AncomuL stimate coleg, să ținem cont... o secundă, mă lăsați să vQ/tișs&Cîfd^că nu, eu cred că între mine și dumneavoastră, aiurea nu putețî'vorbrdedât dumneavoastră. încă




o dată, luați toate datele pe care le aveți acolo, vedeți că nu este ceea ce spuneți dumneavoastră, de recomandarea Ancomului s-a ținut cont, neam însușit-o, de aceea intrăm și în etapa a doua, pentru că dacă nu aveam recomandarea admisă, punctul de vedere al Ancomului, nu intram, da? Dacă dumneavoastră vreți să vă auziți vorbind pentru mărunțișul ăla care, așa, vă rog frumos.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Mulțumim!

J

Vă supunem la vot amendamentul formulat de domnul consilier Bumbar.

Da, vot pe amendament, vă rog, mai încet vă rog, domnul Rogin vrea liniște, haideți că au trecut cele trei minute, ati votat toată lumea?

Eram pe votul amendamentului domnului consilier Bumbar, da?

Cu 15 voturi pentru, 4 abțineri, 25 de voturi împotrivă, amendamentul

a fost respins.

Vă supun la vot proiectul cu numărul 14, proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți studiului de fezabilitate etapa a ll-a pentru obiectivul de investiții „Rețea metropolitană de fibră optică a municipiului București pentru telecomunicații - NETCITY”.

Vă rog votați.

A votat toată lumea? Haideți, încetați, vă rog, cu discuțiile, că nu-și au rostul. Haideți să încheiem, domnul consilier și domnul viceprimar, discutați împreună pe hol, după.

Cu 34 de voturi pentru, 2 abțineri, 8 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

15. Proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului tehnic și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții "Modernizare și optimizare parametrii tehnico-funcționali ai sistemului de iluminat public - Calea 13 Septembrie (pe tronsonul de drum cuprins între Bd. Libertății - Str. Izvor).

Vot, vă rog.

Cu 47 de voturi pentru, 0 abțineri, 0 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

16. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți documentației de avizare a lucrărilor de intervenții pentru obiectivul de investiții „Reâbilitâi^si modernizare birouri -Sediul ASSMB”, pentru iprOțî||ul xdîn B^uKOimitrie Cantemir nr. 1,




sector 4, aflat în administrarea Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București.

Da, domnul consilier Țugui, vă rog.

Domnul Consilier Țugui Matei Ion

Din documentație reiese cum că n-ar vrea să se racordeze la RADET și întrebarea era de ce. Unu. Și doi, costurile par exagerate, un milion trei sute de euro pentru o renovare de sediu și dotare de sediu, pentru șaizeci și cinci de persoane, nu sute de persoane.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Domnul Marius Coajă, vă rog,

Domnul Marius Coajă - Compania Municipală Consolidări S.A.

Legat de aceste birouri pe care le are Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, banii pe care îi vedeți acolo, în acest Dali, sunt cei care au ieșit în urma avizărilor. Cel mai important aviz a fost al celor de la ISU prin care schimbăm cu totul configurația clădirii, vorbesc de interior, de acolo au ieșit și costurile atât de mari. Oricum, sunt doar niște indicatori, în momentul în care se scoate la licitație se va câștiga, va fi un raport tehnico-economic cu prețul cel mai scăzut. Sunt deja, fiind un Dali, nu este un SF, nu facem ceva de jos, este o documentație de realizare a lucrărilor de intervenții, el este azi racordat și urmează să fie mărită capacitatea pentru numărul de persoane care își va efectua acolo datoria.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Vă mulțumim pentru intervenție.

Vot pe proiectul cu numărul 16, proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți documentației de avizare a lucrărilor de intervenții pentru obiectivul de investiții „Reabilitare și modernizare birouri - Sediul ASSMB”, pentru imobilul din B-dul Dimitrie Cantemir nr. 1, sector 4, aflat în administrarea Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București.

Haideți, vă rog frumos, doamnă, nu mai discutați în contradictoriu, domnule viceprimar, doamna consilier general, vă rog.

Cu 38 de voturi pentru, 5 abțineri, 4 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

17. - Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a devizului general aferenți documentației de avizare a lucrărilor xle Jntervenție pentruobiecțivul i

imobil Strada Știrbei Vodă nrA20,^iîtoKl.

Vot vă rog. ■    z




Cu 47 de voturi pentru, 0 abțineri, 0 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

18.    - Proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârilor Consiliului General al Municipiului București nr. 344/17.12.2010, nr. 293/31.08.2009, nr. 296/31.08.2009, nr. 142/30.08.2012, nr. 143/30.08.2012, în vederea asigurării integrale a finanțării de la bugetul local, în limita fondurilor alocate anual cu această destinație pentru execuția lucrărilor de intervenție - consolidare la imobilele situate în București, Bd. Mihail Kogălniceanu nr. 30 corp A+B, sector 5, Bd. Carol I nr. 63, sector 2, Str. Batiștei nr. 5, sector 2; P-ța Pache Protopopescu nr. 11, sector 2, str. Mihai Vodă nr. 15, sector 5.

Vot pe proiect.

Vă rog, sper că m-ați urmărit, da? Mulțumesc.

Cu 47 de voturi pentru, 1 abținere, 0 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

19.    Intrăm pe voturi de două treimi - Proiect de hotărâre privind înființarea Serviciului Administrare Centrul Municipal Integrat pentru Situații de Urgență și modificarea și completarea unor hotărâri ale Consiliului General al Municipiului București.

Scuze, de la următorul intrăm pe două treimi.

Vă rog, vot.

Cu 48 de voturi pentru, 0 abțineri, 0 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

20.    Proiect de hotărâre privind transmiterea către Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic de la Administrația Fondului Imobiliar, a unor imobile proprietate de stat situate în municipiul București, în vederea efectuării lucrărilor de punere în siguranță și consolidare.

Domnule Țugui, vă rog.

Domnul Consilier Țugui Matei Ion

O mică nelămurire pe care am adresat-o și în comisie și n-am aflat răspunsul, de ce este norma internă de atribuire a contractelor în preambulul acestui proiect pentru că doar schimbăm administratorul, nu văd legătura.

___Domnul Președinte de sedintăXlulea Marian Orlando_________

Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic de la Administrația Fondului Imobiliar, a unor imobile proprietate de stat situate în municipiul București, în vederea efectuării lucrărilor de punere în siguranță și consolidare.

Cu 47 de voturi pentru, 0 abțineri, 0 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

21.    Proiect de hotărâre privind transmiterea către Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, a unui număr de locuințe de necesitate libere situate în sectorul 4, Piața Națiunilor Unite nr. 8, bl. 108, Tronson 2 de la Administrația Fondului Imobiliar, în vederea efectuării lucrărilor de reparații și igienizare.

Vot, vă rog.

Cu 48 de voturi pentru, 0 abțineri, 0 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

22.    Proiect de hotărâre privind trecerea din domeniul public al Municipiului București în domeniul privat al Municipiului București a unor clădiri anexe din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii ”Maria Sklodowska Curie”, în vederea casării și demolării.

Vot.

Cu 48 de voturi pentru, 0 abțineri, 0 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

23.    Proiect de hotărâre privind trecerea din domeniul public al Municipiului București în domeniul privat al Municipiului București a unor imobile în vederea casării și demolării.

Vot.

Cu 45 de voturi pentru, 3 abțineri, 0 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

24.    Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea Hotărârii C.G.M.B. nr. 51/2001 privind administrarea imobilului situat în Piața Amzei nr. 13, sector 1.

Vot.

Cu 44 de voturi pentru, 0 abțineri, 0 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

Cu 46 de voturi pentru, 1 abținere, 0 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

26.    Proiect de hotărâre privind acceptarea ofertei de donație a sculpturii Bust Elie Wiesel și darea în administrarea Administrației Monumentelor și Patrimoniului Turistic.

Vot, vă rog.

Cu 46 de voturi pentru, 1 abținere, 0 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

27.    Proiect de hotărâre privind trecerea din administrarea Consiliului General al Municipiului București în administrarea Administrației Monumentelor și Patrimoniului Turistic a monumentului de for public Nicolae Grigorescu.

Vot.

Cu 47 de voturi pentru, 0 abțineri, 0 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

28.    Proiect de hotărâre privind preluarea în administrarea directă a Consiliului General al Municipiului București a imobilului din B-dul. Ion C. Brătianu nr. 10, sectorul 3 în vederea angajării unor lucrări de investiții de refuncționalizare, amenajare și punere în valoare.

Vot.

Cu 46 de voturi pentru, 0 abțineri, 0 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

29. Proiect de hotărâre privind declararea ca bunuri ce aparțin domeniului public al municipiului București a părților componente ale obiectivului “Modernizare infrastructură rutieră Piața Sudului “ și darea acestora în administrare/concesiune.

Da, vă rog, domnule Grigorescu.

Domnul Consilier Grigorescu Florin

Vă rog frumos, o întrebare pentru departamentul investiții, unde se poate consulta procesul verbal de recepții al acestei lucrări. Mie mi se pare că da, OK.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Domnul director Gheorghiu vă spune imediat.



Domnul Consilier Griqorescu Florin

Această lucrare, vreau să vă amintesc, arată ca un mausoleu în interior și cu indicații tipărite pe pagina patru la fiecare ieșire, este terminată această lucrare sau nu?

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Am înțeles, acum vă spune, vă rog domnule director

Domnul Director Flavius Cosmin Gheorqhiu

Această lucrare, acesta a fost proiectul.

Bună ziua, da, mă scuzați.

Da, am rămas puțin, apropo de termenul de mausoleu, mie mi-a făcut o mare plăcere, ce să zic, deci este finanțată din fonduri europene, este finalizată, are termen de... cofinanțată, de fapt, are termen de remediere zece septembrie de stingere a anexei trei, ea trebuie predată pentru că sunt acolo mai multe instalații, sunt lifturi, sunt escalatoare, sunt panouri de informare, etc.

Răspunsul este da, dacă v-am zis că e anexa trei, evident la procesul verbal întocmit de comisia de recepție.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Da, domnule consilier Gâdiuță, vă rog, rapid.

Domnul Consilier Gâdiuță Alexandru Valeriu

Da, aș vrea să vă semnalez, s-a vorbit acum de piața Sudului, dar aș vrea să vă semnalez situația de la pasajul Basarab care a fost o investiție de mare marcă și de mare anvergură a Primăriei Capitalei și în momentul ăsta cel puțin partea pietonală se află într-o stare jalnică, lifturile nu merg de mai bine de jumătate de an...

Domnul Director Flavius Cosmin Gheorqhiu

Cunoaștem, tocmai de aceea vă solicităm să predăm acest obiectiv, spre deosebire de obiectivul acesta de care vorbim, de Piața Sudului, Podul Basarab de care vorbiți nu are încă proces verbal de recepție.

Domnul Consilier Gâdiuță Alexandru Valeriu

Deci nu are proces-verbal de recepție, și când va fi recepționat, când

va avea procesul-verbal de recepție?

Domnul Consilier Gâdiută Alexandru Valeriu

De asemenea, la Pasajul Basarab este și o parcare, iarăși este, ne

plângem de lipsa locurilor de parcare și acolo este o parcare închisă.

Domnul Director Flavius Cosmin Gheorghiu Cunoaștem toate problemele de la pasajul Basarab.

Domnul Consilier Gâdiută Alexandru Valeriu

Și când se vor rezolva aceste probleme, când estimați?

Domnul Director Flavius Cosmin Gheorghiu

Discutăm de piața Sudului sau de pasajul Basarab?

Domnul Consilier Gâdiută Alexandru Valeriu

Știu, da, dar e o problemă conexă.

Domnul Director Flavius Cosmin Gheorghiu

Da, dar nu aici în plen, nu cred că...

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Da, vă mulțumim.

Vot pe proiectul cu numărul 29, proiect de hotărâre privind declararea ca bunuri ce aparțin domeniului public al municipiului București a părților componente ale obiectivului „Modernizare infrastructură rutieră Piața Sudului" și darea acestora în administrare/concesiune.

Cu 47 de voturi pentru, 0 abțineri, 0 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

30. Proiect de hotărâre privind înscrierea imobilelor „Cinematograful Patria”, „Cinematograful Excelsior”, „Cinematograful Cotroceni” și „Cinematograful Grădina Parc” situate în sectorul 1, în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului București.

Vot, vă rog.

Cu 46 de voturi pentru, 0 abțineri, 0 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

întrucât am epuizat treizeci de puncte deja de pe ordinea de zi, avem treizeci de minute pauză.

Vă rog să fiți punctuali, ca să mergem mai repede.


Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Proiect de hotărâre privind împuternicirea Consiliului Local Sector 4 să achiziționeze pentru și în numele Municipiului București, imobilul situat în Bulevardul Tineretului nr. 8, sector 4.

Imediat. Avem o intervenție.

Doamna consilier Wring.

Doamna Consilier Wring Roxana Sanda

Voiam să spun că noi vom vota împotrivă, pentru că nu avem încredere că domnul Băluță va face ceea ce spune și îl va transforma în spațiu verde. Avem deja precedentul parcării de la Secerii, unde continuă să nu respecte de fapt decizia instanței. Așa că din acest motiv vom vota împotrivă. Dacă Primăria Generală vrea să achiziționeze acest spațiu în numele CGMB, atunci vom vota pentru. Vă mulțumesc.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Păi în numele CGMB se cumpără. Am înțeles.

Vot pe proiectul cu numărul 31, proiect de hotărâre privind

împuternicirea Consiliului Local Sector 4 să achiziționeze pentru și în numele Municipiului București, imobilul situat în Bulevardul Tineretului nr. 8, sector 4.

Cu 37 de voturi pentru, 4 abțineri, 7 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

32.    Proiect de hotărâre privind împuternicirea Consiliului Local al Sectorului 4 să achiziționeze pentru și în numele Municipiului București, o parte din imobilul situat în Șos. Olteniței fn, sector 4. Vot

vă rog.

Cu 45 de voturi pentru, 0 abțineri, 3 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

33.    Proiect de hotărâre privind împuternicirea Consiliului Local al Sectorului 4 să achiziționeze pentru și în numele municipiului București a unei părți din imobilul în str. Moșoaia nr. 52 și a unei părți din imobilul situat în Șos. Berceni nr. 110, sector 4.

Da, domnul consilier Țugui.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando Sunt informat că a fost introdus greșit cvorumul în calculator. Era un proiect de 2/3. Nu a fost aprobat cu 2/3.

Domnul Consilier Țugui Matei Ion

Am înțeles.

J

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

S-a reluat votul ca să fie corect.

Vot vă rog.

Proiect de hotărâre privind împuternicirea Consiliului Local al Sectorului 4 să achiziționeze pentru și în numele municipiului București a unei părți din imobilul în str. Moșoaia nr. 52 și a unei părți din imobilul situat în Sos. Berceni nr. 110, sector 4.

Cu 49 de voturi pentru, 0 abțineri, 0 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

34.    Proiect de hotărâre privind trecerea din domeniul public al Municipiului București în domeniul privat al Municipiului București a construcțiilor situate în strada Spătarul Preda nr. 1-3, sector 5, în vederea casării și demolării.

Vot vă rog.

Cu 48 de voturi pentru, 1 abținere, 0 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

35.    Proiect de hotărâre privind împuternicirea Consiliului Local al Sectorului 5 să achiziționeze pentru și în numele municipiului București imobilul situat în str. Serbota nr. 1A, sector 5.

Vă rog, domnul consilier.

Domnul Consilier Țugui Matei Ion

Având în vedere că acest teren se regăsește și în Registrul spațiilor verzi ca spațiu verde de condominiu, vă propun următorul amendament: Art. 2 se modifică si va avea următorul conținut: terenul achiziționat

J    ’    J

prevăzut la art. 1 se declară ca bun ce aparține domeniului public al municipiului București, va avea destinația de spațiu verde și va fi administrat de către Consiliul Local al Sectorului 5.

Practic schimbarea este că în loc de destinație de parcare va fi spațiu verde în continuare. Dacă trece amendamentul votăm pentru proiect, dacă nu, votăm împotrivă. Mulțumesc.

Puțină liniște, ca să vorbească domnul Hopincă.

Domnul Rares Hopincă

Bună ziua, doamnelor și domnilor consilieri generali.

Locația din strada Șerbota este în momentul de față, reprezintă un teren degradat aflat în proprietate privată. Considerăm oportun ca în zona respectivă să se facă o parcare întrucât există, după cum foarte bine știți, probleme nenumărate cu spațiile de parcare în zonă. Și mai mult decât atât, este și doleanța locuitorilor din zona Petre Ispirescu - Șerbota.

Prin urmare, soluția pe care aparatul de specialitate o propune, este construirea unor parcări înierbate astfel încât prevederile din Registrul Spațiilor Verzi coroborate și cu prevederile din PUG, după cum bine știți, care reglementează zona ca fiind M2 deci fiind zonă mixtă, să fie dusă la îndeplinire. Aparatul de specialitate al sectorului 5 susține proiectul în forma înaintată. Mulțumim.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Vă mulțumim si noi.

J    J

Ați înțeles că scopul pentru care îl achiziționează este de parcare, nu de spațiu verde. Am înțeles. Am să supun la vot amendamentul formulat de domnul consilier... Dați-i voie colegului dumneavoastră.

Vă rog, domnule consilier.

Domnul Consilier Marinescu Sorin Dumitru

Observ, dragi colegi, cu puțină uimire și cu o grămadă de stupoare că se merge pe o soluție care s-a dovedit proastă, în continuare. Deci una este să faci parcare, o faci ca parcare, și alta este să încerci să folosești o șmecherie numită dale înierbate. Este o prostie.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Domnul consilier Olteanu, vă rog.

Domnul Consilier Olteanu Cristian Marian

Vă mulțumesc.

»

Absolut surprinzător, fix de data aceasta și din păcate cred că este pentru prima dată în 2 ani de zile, se întâmplă ca acest proiect propus de Primăria Sectorului 5, probabil de aparatul de specialitate al domnului primar, să fie corect. Acolo este nevoie de parcare și vreau să vă reamintesc tuturor că vorbim de sectorul 5, adică acel loc în care nu avem locuri de parcare, în care avem niște parcuri dragii mei colegi de care acest primar își bate joc groaznic de 2 ani și jumătate, ca atare,.simplulfapt că am face noi acolo un spațiu verde, r^ju A/avMce altceva decât să transformăm acea zonă, îp loc șăjfi^b^arcarexbfibare să o folosească




locuitorii, să facem un loc în care să fie gunoi, mizerie, pentru că sectorul 5 nu este în stare să administreze parcurile și spațiile verzi. Ca atare, pentru binele cetățenilor din sectorul 5, vă rog frumos pe toți, să votați să facem parcare pentru că acolo nu trebuie să mai facă nimic primarul sectorului 5 și atunci cetățenii vor putea să-și parcheze și ei mașinile și atât. Mulțumesc.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

mulțumim, domnule consilier.

Vă supun la vot amendamentul formulat de domnul consilier Țugui.

Cu 14 voturi pentru, 19 abțineri, 15 voturi împotrivă, amendamentul a fost respins.

Vă supun la vot proiectul cu numărul 35, proiect de hotărâre privind împuternicirea Consiliului Local al Sectorului 5 să achiziționeze pentru și în numele municipiului București imobilul situat în str. Șerbota nr. 1A, sector 5.

Da, în forma inițială.

Cu 38 de voturi pentru, 3 abțineri, 9 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

36.    Proiect de hotărâre privind excluderea din lista anexă la Hotărârea C.G.M.B. nr. 271/2002 modificată și completată de Hotărârea C.G.M.B. nr. 109/2003, cu completările ulterioare, a unei părți din imobilul situat în str. Fierari nr. 5, sector 2.

Vot vă rog.

Cu 48 de voturi pentru, 0 abțineri, 0 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

37.    Proiect de hotărâre privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al Municipiului București a cotei de 1Z> din imobilul situat în București, str. Nicolae Tonitza nr. 9, sector 3, în vederea realizării formalităților de publicitate imobiliară.

Vot vă rog.

Cu 40 de voturi pentru, 10 abțineri, 0 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

38.    Proiect de hotărâre privind înscrierea în domeniul privat al Municipiului București a bunului imobil ce face obiectul Certificatelor

de vacanță succesorală nr. 64/30.05.2018 și 65/30.05.2018, situaLîn__



sector 6 și transmiterea acestuia în administrarea Administrației Fondului Imobiliar.

Vot vă rog.

Cu 49 de voturi pentru, 0 abțineri, 0 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

39.    Proiect de hotărâre privind înscrierea în domeniul privat al Municipiului București a bunului imobil ce face obiectul Certificatului de vacanță succesorală nr. 35/04.06.2018 situat în București, Bd. Tineretului nr. 27, bl. 18, sc. 1, et. 8, ap. 35, sector 4 și transmiterea acestuia în administrarea Administrației Fondului Imobiliar.

Vot vă rog.

Cu 47 de voturi pentru, 0 abțineri, 0 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

40.    Proiect de hotărâre privind înscrierea în domeniul privat al Municipiului București a bunului imobil ce face obiectul Certificatului de vacanță succesorală nr. 10/16.04.2018, situat în București, str. Dr. lacob Felix nr. 41, bl. C2, sc. 4, et. 2, ap. 109, sector 1 și transmiterea acestuia în administrarea Administrației Fondului Imobiliar.

Vot vă rog.

Cu 49 de voturi pentru, 0 abțineri, 0 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

41.    Proiect de hotărâre privind înscrierea în domeniul privat al Municipiului București a bunului imobil ce face obiectul Certificatului de vacanță succesorală nr. 73/22.06.2018, situat în București, str. Aleea Valea Prahovei nr. 3, bl. 8S14, sc. 1, et. 1, ap. 22, sector 6 și transmiterea acestuia în administrarea Administrației Fondului Imobiliar.

Vot vă rog.

Cu 48 de voturi pentru, 0 abțineri, 0 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

42.    Proiect de hotărâre privind stabilirea destinație de locuință de necesitate pentru locuințele care sunt 100% proprietatea Municipiului București, rezultate din Certificatele de vacanță succesorală.

Vot vă rog.

Cu 48 de voturi pentru, 0 abțineri, 0 voturi împotrivă, proiectul a fost -aprobat.-A __

43. Proiect de hotărâre privind concesionarea, fără licitație publică, a unui teren situat în str. Prometeu f.n., sector 1, în suprafață de 340 mp, teren aflat în proprietatea municipiului București, necesar realizării extinderii unui imobil cu destinația hotel.

Vot vă rog.

Cu 37 de voturi pentru, 4 abțineri, 8 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

44.    Proiect de hotărâre privind transmiterea din administrarea Administrației Fondului Imobiliar în administrarea Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București a spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință situat în str. Orzari nr. 53, sector 2, București în vederea înființării unui centru specializat care să acorde servicii medicale, servicii de îngrijire, precum și servicii sociale persoanelor cu nevoi medico-sociale.

Vot vă rog.

Cu 40 de voturi pentru, 3 abțineri, 5 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

Vă rog să invitați pe cineva e la tehnic să vină să rezolve problema cu aerul condiționat. Mergem mai departe? Bun.

45.    Proiect de hotărâre privind solicitarea către Guvernul României de emitere a unei hotărâri pentru transmiterea Clubului Copiilor Sector 1 - Baza Sportivă Cireșarii din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale în domeniul public al Municipiului București și administrarea Consiliului General al Municipiului București.

Da, domnul consilier Gâdiuță, vă rog.

Domnul Consilier Gâdiuță Alexandru Valeriu

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Cu toate că am primit acest proiect pe ordinea de zi suplimentară, ne-am consultat cu colegii de la sectorul 1 și am primit din partea colegului nostru Cristian Bulfon următoarele observații pe care le voi transpune sub forma unei interpelări despre Parcul Cireșarii și anume: Parcul Copiilor devenit ulterior Cireșarii, construit pentru a fi pus la dispoziția cetățenilor încă din 1947, face parte din domeniul public al statului și este administrat de Ministerul învățământului din 1972. Nu a fost niciodată club sportiv așa cum se menționează în acest proiect de hotărâre, ci este un club al copiilor cu activități cultural, educative și sportive, pluridisciplinare. între 1972 și 2007 a funcționat atât ca parc deschis țâT^lct^i cât și ca club școlar, începând cu 2008 a fost împrejmuitcu-'un^gad/âr, de atunci, accesul a

fost interzis publicului fiind permis doar copiilor ce sunt înscriși la secțiile clubului. Cireșarii este un reper al comunității locale, o instituție culturală unde s-au format și se formează generații de copii și tineri în secțiile educativ aplicative ale clubului copiilor de aici, consolidându-și în timp demn de cele mai înalte trepte ale podiumurilor performanțelor. In același timp este o oază de natură, de verdeață, de aer curat, dar care din păcate este închisă între gardurile înalte ce o împrejmuiesc în loc să fie un loc de joacă, recreere și odihnă pentru copiii și locuitorii din sectorul 1 așa cum i-a fost menirea încă de la înființare. Coroborând cele două incontestabile calități, putem spune că Cireșarii ar putea fi un loc special în care să se întâlnească generațiile care au frecventat sau frecventează cuburile lui, bunici, părinți și copii, un loc deschis tuturor cetățenilor sectorului 1, dar și unul de pregătire și instruire extrașcolară pentru cei mici. De aceea prin prezenta interpelare ne exprimăm dezacordul pentru preluarea Cireșarii în administrarea C.G.M.B. și a Clubului Sportiv Municipal și solicităm adoptarea unei hotărâri prin care să se ceară Guvernului României transmiterea din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale în domeniul public al Municipiului București și administrarea Consiliului Local al Sectorului 1 al Clubului Cireșarii. De asemenea, după trecerea în administrarea Consiliului Local al Sectorului 1, solicităm deschiderea parcului tuturor cetățenilor, păstrarea tuturor activităților care se desfășoară acum aici pentru îmbinarea funcției sociale cu cea culturală și a celei de recreere cu cea de instruire. Cireșarii trebuie să se reîntoarcă și să rămână la comunitate.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Vă mulțumim.

J

Vă rog, domnule consilier Voicu.

Domnul Consilier Voicu Ion Valentin

Mulțumesc, domnule președinte.

Chiar mă amuză colegul nostru de la USR ce cere aici. O oază de verdeață și așa mai departe. Bănuiesc că domnul consilier nici măcar nu a fost pe teren să vadă cum arată această bază. Este neîngrijită. Și puteți să vă uitați și la reportajele de pe ProTv referitor la această bază sportivă. Știu că Clubul Sportiv Municipal al Municipiului București CSM București și Primăria Capitalei, a solicitat din 2016 până acum de două ori această bază sportivă și sper să o avem ca să putem să investim.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando



Domnule viceprimar, vă rog

Domnul Viceprimar Bădulescu Aurelian

Eu vă spun sincer că ce a citit, că nu este de la dânsul, de la domnul Gâdiuță, asta. l-a dat-o un coleg de la sectorul 1, deci colegul lui de la sectorul 1 știe el că în '47 când noi abia ne trăgeam cu măgarii morții de sub dărâmăturile de la bombardament, era acolo zonă verde. Și noi acum trebuie să luăm de bună ce spune colegul lui de la sectorul 1, să dăm gardurile jos, că ce? Că așa vrea el. Băi fraților, voi vă auziți? Eu nu citeam în locul tău așa ceva. Păi cât de prost poți să fii să-ți dea cineva ceva și tu să duci la gură.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Mulțumim.

>

Domnul consilier lonescu, vă rog.

Domnul Consilier lonescu TudorTim

Din păcate domnul viceprimar mi-a luat-o înainte, în sensul în care asta voiam și eu să relev același lucru. Dragi colegi, avem un consilier general care ne spune că dânșii solicită aprobarea unei alte hotărâri de Consiliu General. Păi dragi colegi USR, una din atribuțiile dumneavoastră este să veniți cu propuneri de hotărâri de consiliu, nu să luați, exact cum spunea și domnul viceprimar, de la colegii dumneavoastră, nici măcar să nu procesați textele pe care le primiți și să nu vă dați seama că ei făceau de fapt apel la dumneavoastră să faceți acest lucru, nu dumneavoastră să faceți apel la noi. Asta arată lipsa dumneavoastră totală de implicare pe

care ne-ati dovedit-o de 2 ani încoace.

>

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Haideți vă rog frumos că nu mai...

Doamna Wring, vă rog.

Doamna Consilier Wrinq Roxana Sanda

în această ședință de consiliu de azi am fost insultată în mod

J    J

constant, PSD, acum văd că și ALDE. Domnule lonescu, demagogie pură ce ați spus acum. Acest proiect a intrat pe ordinea de zi aseară, ceea ce colegul nostru de la sectorul 1 spunea, este că noi vom vota împotriva dării acestei baze către CSM pentru că baza Cireșarii poate să devină a comunității de la sectorul 1. Da? Deci nu mai reinterpretați dumneavoastră demagogia care vă caracterizează.

Am înțeles. Vă mulțumim.

J    J

Hai vot pe proiectul cu numărul 45, proiect de hotărâre privind solicitarea către Guvernul României de emitere a unei hotărâri pentru transmiterea Clubului Copiilor Sector 1 - Baza Sportivă Cireșarii din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale în domeniul public al Municipiului București și administrarea Consiliului General al Municipiului București.

Nu am avut amendament. A fost o interpelare.

Cu 39 de voturi pentru, 2 abțineri, 9 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

46.    Proiect de hotărâre privind solicitarea către Guvernul României de emitere a unei hotărâri pentru transmiterea din domeniul public al statului român și administrarea Ministerului Culturii și Identității Naționale în domeniul public al Municipiului București și administrarea Consiliului General al Municipiului București a monumentului de for public Ansamblul monumental „Glorie eternă eroilor Revoluției române din decembrie 1989”. Vot vă rog.

Cu 43 de voturi pentru, 4 abțineri, 0 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

47.    Proiect de hotărâre privind aprobarea obiectivului de investiții realizare și amplasare statuie/ansamblu monumental Nelson Mandela. Vot vă rog.

Cu 32 de voturi pentru, 13 abțineri, 3 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

48.    Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea Hotărârii C.G.M.B. nr. 16/2014 privind realizarea obiectivului de investiții „Reconstrucția statuii Ion C. Brătianu”.

Da, domnule consilier, vă rog.

Domnul Consilier Gâdiuță Alexandru Valeriu

De vreo 5 puncte sunt înscris la cuvânt pentru că mai devreme nu

mi-ați acordat dreptul la replică și voiam să-i spun domnului lonescu și domnului viceprimar că dacă ar fi fost atenți și dacă ar fi fost puțin interesați de subiect și-ar fi dat seama că eu de la începutul mesajului am spus că transmit mesajul unui coleg de la sectorul 1. Așa că nu vorbiți de

capacitate de înțelegere .atunci când arătați că nu aveți această



Suntem în procedură de vot.

Votați, vă rog.

Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea Hotărârii C.G.M.B. nr. 16/2014 privind realizarea obiectivului de investiții „Reconstrucția statuii Ion C. Brătianu”.

Cu 38 de voturi pentru, 9 abțineri, 2 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

49.    Proiect de hotărâre pentru modificarea și completarea anexei la Hotărârea C.G.M.B. nr. 42/2003 privind regulamentul de repartizare a locuințelor și a terenurilor aferente acestora, conform legii, din fondul locativ de stat.

Vot.

Cu 30 de voturi pentru, 11 abțineri, 7 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

50.    Proiect de hotărâre privind reglementarea raporturilor contractuale privind spațiile cu altă destinație decât aceea de locuință aflate în administrarea Municipiului București, precum și pentru abrogarea Hotărârii C.G.M.B. nr. 32/2007 și a Hotărârii C.G.M.B. nr. 268/2010. Vot vă rog.

Cu 31 de voturi pentru, 15 abțineri, 3 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

51.    Proiect de hotărâre privind aprobarea acordului de cooperare între Municipiul București și Asociația pentru Educație, Dezvoltare și Implicarea Tineretului - E.D.I.T. în vederea derulării proiectului „Ora de educație rutieră - 2018-2020”. Vot vă rog.

Cu 41 de voturi pentru, 8 abțineri, 1 vot împotrivă, proiectul a fost aprobat.

52.    Proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei, numărului total de posturi și statului de funcții ale Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București. Vot vă rog.

Cu 29 de voturi pentru, 17 abțineri, 3 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

53. Proiect de hotărâre privind încheierea unor acorduri-cadru de consultanță și reprezentare juridică a Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București.    ____

Da, domnule consilier, vă r



Domnul Consilier Țugui Matei Ion

în proiectul anterior tocmai s-a aprobat organigrama, de ce nu prevăd în organigramă suficiente posturi de juriști care să îi reprezinte în instanță și vor contracte separate de consultanță juridică? Este absurd.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Am înțeles. Din câte știu eu, există niște proceduri care nu pot fi făcute de către consilierii juridici, trebuie avocați, de exemplu în cauzele penale nu pot merge decât avocați.

Domnul Consilier Țugui Matei Ion

în expunerea de motive nu spune nimic de cauze penale.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Vă mulțumesc! Eee, au mai omis si ei. Vă mulțumesc!

J    1    J    J

53, am zis, am citit.

Vot pe proiectul cu 53, proiect de hotărâre privind încheierea unor acorduri-cadru de consultanță și reprezentare juridică a Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București.

A votat toată lumea?

Cu 29 voturi pentru, 12 abțineri, 7 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

Punctul nr. 54 - proiect de hotărâre privind participarea Municipiului București, prin Consiliul General al Municipiului București, la majorarea capitalului social al Companiei Municipale Managementul Transportului București S.A.

Vă rog, domnule consilier.

Domnul Consilier Țugui Matei Ion

Mulțumesc. Citind nota de fundamentare, văd că se cer acești bani pentru trei proiecte de investiții, primul un serviciu de mașini electrice în regim de carr and carry care va fi disponibil doar pentru funcționarii din primărie și din instituțiile subordonate, un serviciu de ridicare a mașinilor deși sectoarele au deja acest serviciu și un serviciu care își propune să monitorizeze intrările mașinilor în oraș și apoi să vândă datele rezultate către primărie și celelalte Companii municipale. Investim într-o Companie care să vândă rezultatul către celelalte Companii municipale primăriei. Este absurd nu putem vota pentru așa ceva.

Domnul Președinte de ședință Culea MarianOrlandoV'

Am înțeles si vă multume




Domnul consilier Ciucu v-ati înscris, da?

Domnul Consilier Ciucu Ciprian

Voiam să zic că nu așa se face un proiect pilot, cumperi 15 mașini electrice care au totuși un cost destul de mare pentru a le da pe mâna unor funcționari publici, nu are logică acest proiect pilot. Este o cheltuială care nu se justifică, vă rog să votăm împotrivă.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Acum nu știu ce să vă zic, să vă mulțumesc? Vă iubesc, domnule Ciucu. Vă iubesc, e mai bine?

Vot pe proiectul cu nr. 54, proiect de hotărâre privind participarea Municipiului București, prin Consiliul General al Municipiului București, la majorarea capitalului social al Companiei Municipale Managementul Transportului București S.A.

Cu 30 de voturi pentru, 4 abțineri, 15 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

Punctul nr. 55 - Proiect de hotărâre privind modificarea anexelor 1 si 4 la Hotărârea C.G.M.B. nr. 188/2018.

9

Ați auzit că i-am spus ceva domnului Ciucu și vreți și dumneavoastră acum?

Domnul Consilier Țugui Matei Ion

Nu caut declarații de dragoste, doar mă întreb cum o companie nou înființată dă bonusuri de jumătate de milion de lei? Atât. Din nou vom vota împotrivă.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Cred că este o eroare materială cu bonusul ală.

Domnul Consilier Țugui Matei Ion

Asta e eroare materială pe care o modifică, corectau bonusurile.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Asta facem, o modificăm.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Vot pe proiectul cu nr. 55, proiect de hotărâre privind modificarea anexelor 1 și 4 la Hotărârea C.G.M.B. nr. 188/2018.

Cu 29 de voturi pentru, 4 abțineri, 15 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

Punctul nr. 56 - proiect de hotărâre privind împuternicirea expresă a Consiliului Local al Sectorului 3 de a hotărî cu privire la încheierea unui acord de colaborare cu Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București în vederea dezvoltării infrastructurii sociale.

Domnul consilier Circa, vă rog.

Domnul Consilier Circa Honorius Edward Adrian

Domnule președinte, aș avea un amendament, dacă se poate,

completarea articolului 1 în așa fel încât acesta să sune ca „împuternicirea expresă a Consiliului Local al Sectorului 3 de a hotărî cu privire la încheierea unui acord de colaborare cu Universitatea de Stiinte

1    J

Agronomice și Medicină Veterinară București în vederea dezvoltării infrastructurii sociale spațiilor verzi și alte domenii de interes”.

Mulțumesc frumos!

1

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Mulțumim si noi!

J    J

Vot pe amendament.

Votați vă rog.

Cu 32 de voturi pentru, 15 abțineri, 3 voturi împotrivă, amendamentul a fost aprobat.

Vă supun la vot proiectul în integralitatea sa.

Proiectul cu nr. 56, proiect de hotărâre privind împuternicirea

expresă a Consiliului Local al Sectorului 3 de a hotărî cu privire la încheierea unui acord de colaborare cu Universitatea de Stiinte

3    7

Agronomice și Medicină Veterinară București în vederea dezvoltării infrastructurii sociale.

Cu 34 de voturi pentru, 11 abțineri, 3 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

Punctul nr. 57 - proiect de hotărâre privind împuternicirea expresă a Consiliului Local al Sectorului 5 de a hotărî cu privire la încheierea unui .acord de cooperare cii iț/lu^clpiuLUngheni din Republica Moldova. ,    y 4?    jltr/l/

Vot vă rog.    7rS\ A





Cu 31 de voturi pentru, 13 abțineri, 5 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

Punctul nr. 58 - proiect de hotărâre privind împuternicirea expresă a Consiliului Local al Sectorului 5 de a hotărî cu privire la încheierea unui acord de cooperare cu Arondismentul 5 al Municipiului Paris din Republica Franceză.

Domnul Consilier Țugui Matei Ion

Am o întrebare care nu vreau să rămână retorică. Cine suportă costurile acestei deplasări?

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Sectorul 5.

Domnul Consilier Țugui Matei Ion

Vacanță plăcută!

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Vot pe proiectul cu nr. 58, proiect de hotărâre privind împuternicirea expresă a Consiliului Local al Sectorului 5 de a hotărî cu privire la încheierea unui acord de cooperare cu Arondismentul 5 al Municipiului Paris din Republica Franceză.

Cu 29 de voturi pentru, 15 abțineri, 6 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

Punctul nr. 59 - proiect de hotărâre privind împuternicirea expresă a Consiliului Local al Sectorului 5 de a hotărî cu privire la încheierea unui acord de cooperare cu Municipiul II al orașului Roma din Republica Italiană.

Cu 28 de voturi pentru, 12 abțineri, 8 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

Punctul nr. 60 - proiect de hotărâre privind aprobarea Nomenclatorului stradal al Municipiului București.

Da, domnule consilier Grigorescu.

Domnul Consilier Griqorescu Florin

Aparent este doar un proiect formal, vreau doar să vă atrag atenția


_că nu există disponibil on line lista străzilor administrate de Primăria Municipiului București și de Sectoarș» NU există on line acest nomenclator





Există o problemă haideți să ne concentrăm și să facem această listă on line să fie live, accesibilă pentru toată lumea. Vă mulțumesc!

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Și noi vă iubim domnul Grigorescu, da abia îl votăm astăzi și apoi o

să fie postat pe site.

Domnul Consilier Grigorescu Florin

Să sperăm.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Vot pe proiectul cu nr. 60» proiect de hotărâre privind aprobarea

Nomenclatorului stradal al Municipiului București.

Cu 49 de voturi pentru, 1 abținere, 0 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

Punctul nr. 61 - proiect de hotărâre privind preschimbarea autorizațiilor taxi eliberate pentru desfășurarea activității de transport persoane în regim de taxi pe teritoriul Municipiului București, a căror valabilitate expiră anterior datei de 29.02.2020.

Aici am să vă dau citire la un amendament al meu.

Amendament la proiectul de hotărâre privind preschimbarea autorizațiilor taxi eliberate pentru desfășurarea activității de transport persoane în regim de taxi pe teritoriul Municipiului București, a căror valabilitate expiră anterior datei de 29.02.2020, în titlul proiectului se va înlocui cuvântul eliberate cu atribuite.

La articolul 1 alin. (1) se reformulează astfel: "toate autorizațiile de taxi a căror valabilitate expiră anterior datei de 29.02.2020 vor fi preschimbate până la data declanșării procedurii de atribuire în gestiune delegată ce va fi demarată în anul 2020”.

La articolul 1 alin. (3) se reformulează astfel: ”în vederea preschimbării, operatori de transport aflați în situația descrisă vor depune următoarele documente:”

La articolul 1 alin. (3) lit. b, se reformulează astfel:” autorizație de transport emisă de Primăria Municipiului București în original sau documentul eliberat de autoritatea de autorizare care atestă legalitatea efectuării activității,,

La articolul 1 alin. (3) lit. g se reformulează astfel:” autorizație taxi respectiv, în original ori documentul eliberat de autoritatea de autorizare care atestă atribuire ei”.



Domnul Consilier Ciucu Ciprian

Mulțumesc, domnule președinte.

Eu credeam că majoritatea și doamna primar voia ca să renunțe la această practică păguboasă și să... pe care domnul Oprescu a... în fine. Deci acest proiect a apărut pentru că nu ați mai modificat în urma presiunii publice regulamentul de taxi. Vă aduceți aminte în primăvară?

Astfel că, deși sute de taximetriști au depus documentațiile necesare pentru a obține licențele, acestea nu au fost procesate de către Primărie. Vorbim de sute de persoane cărora le-au expirat aceste autorizații. Ministerul de Finanțe deja a anunțat că nu mai acceptă nicio amânare iar în perioada imediat următoare toate casele de marcat fiscale urmează să fie înlocuite cu cele de tip nou și de fapt aceasta este adevărata problemă. De aceea ați inițiat acest proiect, fără autorizați valabile oamenii nu își mai vor mai putea fiscaliza aparatele de taxi, de taxat, mă scuzați. Ați găsit de cuviință să îi supuneți pe toți operatorii unei operațiuni de preschimbare a tuturor autorizațiilor care expiră, asta presupunând un efort foarte mare pentru toți ca să îi salvații pe unii.

Mi se pare că sabotăm pentru a nu știu câta oară posibilitatea de a scoate din piață toate acele autovehicule de taxi care din 2012 operează pe piață fără autorizații. Aceste aparate de taxat ale acestor mașini, în fine nu mai pot fi fiscalizate.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Da, vă mulțumim!

Domnul Consilier Ciucu Ciprian

Stați că nu am terminat, de ce îmi mulțumiți? Lăsați-mă să termin și după aceea îmi mulțumiți.

Ceea ce trebuie să facem este să rezolvați într-un fel sau altul acele

J

documentații care au fost deja conform legii depuse și nimic altceva.

Taximetriștii corecți au așteptat de 2 ani ca OG 91 să aducă această schimbare. Cea cu case de marcat, tocmai de a scăpa de cartelul acesta care din punctul meu de vedere funcționează ilegal și acum suntem iarăși . fentați. Nu putem vota așa ceva.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Domnule consilier Deaconescu, vă rog.

Domnul Consilier Deaconescu Cătălin lonut

Mulțumesc, domnule președinte.

Eu aș vrea să vă întreb direct pe dumneavoastră, pentru că ați pregătit acest amendament de ce simțiți nevoia să eliminați de articolul 3 sintagma autorizație valabilă și să lăsașidoaLautorizație, cumvajvrețLsă reparați ceea ce se întâmplă ineficiențșJJjfi i'^xecutiv și anume faptul că nu sunt în stare din noiembrie anulirec uLsăJprelungească niște autorii '




care au expirat? Cumva vă gândiți că acest proiect se va aplica și retroactiv autorizațiile care deja au expirat? Sau care a fost motivația dumneavoastră pentru a depune un astfel de amendament eliminând sintagma autorizație valabilă?

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Da, am înțeles. Am să vă răspund după ședință domnul consilier, în

scris vă dau răspuns.

Vot pe amendamentul propus.

Cu 30 de voturi pentru, 10 abțineri, 9 voturi împotrivă, amendamentul a fost aprobat.

Vă supun la vot proiectul în integralitatea sa, proiect de hotărâre privind preschimbarea autorizațiilor taxi eliberate pentru desfășurarea activității de transport persoane în regim de taxi pe teritoriul Municipiului București, a căror valabilitate expiră anterior datei de 29.02.2020.

Cu 30 de voturi pentru, 9 abțineri, 9 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

Punctul nr. 62 - proiect de hotărâre privind împuternicirea Primarului General al Municipiului București să semneze în condițiile legii, Protocolul de colaborare între Compania Națională de Căi Ferate CFR SA și Municipiul București în vederea realizării obiectivelor de investiții ce vor fi dezvoltate în cele două instituții.

Vot pe proiect.

Cu 48 de voturi pentru, 0 abțineri, 0 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

Punctul nr. 63 - proiect de hotărâre privind aprobarea documentațiilor tehnico-economici și indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului „Lucrări de consolidare/reabilitare pod Străulești peste lacul Grivița la ieșirea din Bd. Bucureștii Noi pe DN 1A (Șos. București-Târgoviște).

Vot pe proiect.

Cu 47 de voturi pentru, 1 abținere, 1 vot împotrivă, proiectul a fost aprobat.

Punctul nr. 64 - proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Delimitarea amprizei liniei de tramvai 32 față de traficulautogenerar

Domnul consilier Grigore^




Domnul Consilier Griqorescu Florin

Modificarea lejeră a actualei legislații plus amplasarea unor camere de video detecție a numerelor și acordare amenzilor în mod automat înseamnă smart city, garduri înseamnă stupid city știți deja care este poziția mea, eu votez împotriva acestor garduri. Vreau un oraș al viitorului, nesegregat, în anul unirii construim garduri. Mulțumesc!

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Vot pe proiectul 64, proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de inveștiții „Delimitarea amprizei liniei de tramvai 32 față de traficul auto general”.

Cu 41 voturi pentru, 2 abțineri, 4 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

Punctul nr. 65 - proiect de hotărâre privind aprobarea Acordului de Asociere dintre municipiul București, prin Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București și Asociația ANAIS, în vederea implementării în comun a proiectului ”Stop violenței în familie! Servicii complexe pentru victimele violenței în familie”.

Vot.

Cu 48 de voturi pentru, 0 abțineri, 0 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

Punctul nr. 66 - proiect de hotărâre privind aprobarea Acordului de Asociere dintre Municipiul București, prin Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București și Asociația "Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor” - ADRA România, în vederea implementării în comun a proiectului privind susținerea "Centrului de primire în regim de urgență a victimelor violenței în familie - Casa ADRA”.

Vot.

Cu 48 de voturi pentru, 1 abținere, 0 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

Punctul nr. 67 - proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de urbanism Plan Urbanistic Zonal PUZ - Zona de Sud a Sectorului 4 București.


Da, doamna consilier Wring.



Doamna Consilier Wrinq Roxana Sanda

Vă mulțumesc, domnule președinte. Dacă nu aș fi văzut în cartușul planșei că elaboratorul este o autoritate publică și anume Consiliul Local Sector 4, am crezut că este elaborat de cel puțin jumătate dintre dezvoltatorii cei mai mari ai capitalei. Acest PUZ nu trebuie să treacă în această formă în primul rând pe legalitate... Nu face decât să intre în legalitate PUZ-uri pe care... Care au fost aici neaprobate și niște construcții care încalcă legea, aici nu o să vorbesc de legalitate, pentru că asta se va dovedi în instanță, vorbesc de oportunitate.

Acest PUZ va crea un viitor ghetou în sudul capitalei.

Dacă vă uitați la înălțimile care se propun într-o zonă marginală a

capitalei, minim P+10, P+14, l-am auzit pe domnul arhitect șef în Comisia tehnică acum o săptămână în care spunea că minimul permis va fi P+14, aceste înălțimi vor fi în zone de case în care imobilele au maxim P+2 înălțime. Este o zonă în care nu se prevăd spații verzi, în care, practic, nu există o tramă stradală, adică străzi destule, se creează un oraș fără facilității, nu există spații culturale, există școli, grădinițe... Este un PUZ eliberat de autoritatea publică care întâi ar trebui să se asigure că există infrastructură necesară, de drumuri, de acces, de mobilare edilitară și abia după aceea să permită dezvoltatorilor să ridice blocuri de P+14.

Pe site-ul primăriei, pentru cei care nu s-au uitat, domnul lonescu spune că nu ne uităm pe site-ul primăriei, ba da, ne uităm, ați vedea că sunt zeci de comentarii din partea cetățeniilor din zonă care se opun acestui PUZ.

Vom vota împotrivă, bineînțeles. Eu recomand și colegilor noștri, celorlalți, să voteze împotrivă, pentru că e genul de PUZ care va fi anulat în instanță. Vă mulțumesc.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Vă mulțumim și noi.

Domnule consilier Olteanu, vă rog.

Domnul Consilier Olteanu Cristian Marian

PNL, cum a spus și în sectorul 4, și în dezbaterea organizată aici la Primăria Capitalei, nu poate susține un astfel de PUZ niciodată, este o propunere care și din punctul nostru de vedere impietează grav asupra vieții în sectorul 4 înainte de orice pentru două lucruri, se încalcă clar norma de verde care este obligatorie în orice bucată a capitalei. Și doi, sunt propuse niște regimuri de înălțimei;are sunt absolut exagerate și care

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Vă mulțumim.

Domnule viceprimar, vă rog.

Domnul Viceprimar Bădulescu Aurelian

Am crezut, când a intervenit domnul Olteanu, că se referă la sectorul 5, că am văzut că specialitatea la dumnealui este sectorul 5. Haideți să vorbim puțin lucrurile pe nume. Este adevărat, cunoaștem specializarea doamnei Wring în materie de urbanism, nu este o problemă, numai că trebuie să le spuneți oamenilor în felul următor: că noi vorbim de o tarla, se cheamă Tarlaua Progresul, până aici mint cu ceva? Nu. Care este instrumentul pe care ar trebui să îl folosim ca o zonă care la acest moment este un câmp, care nu are nici un fel de utilitate care nu are destinație să poată intra în circuitul civil și să poată fi așezată pe aceea machetă investiții și forme urbane de a locui, prin ce mijloc ați vrea dumneavoastră? Nu... nu e bine nici așa!

Stimați colegi, este vorba de o zonă din sectorul 4, nu este vorba de tot sectorul 4, care nu vine decât să introducă în circuitul civil o bucată de teren care la momentul actual este plină de ghimpi ți tot felul de pălămizi din alea de la care controlăm noi să nu strănutăm seara și cam asta este vorba.

Ba mai mult decât atât, doamna Wring, dumneavoastră știți că există un program, un Bucur 2, ca eu să pot duce în acea zonă pe Apa Nova, am nevoie de acest document, pentru că la ora actuală acolo el este câmp. Să ducă apă pe câmp ca să ce?

Ordinea logică a lucrurilor asta este, adopți documentul ăsta, după care cu siguranță vii și cu restul în urmă. Dar sigur îmi place chestia aia pe care o spuneți dumneavoastră, pentru nu știu ce să satisfacă... Este adevărat, în sectorul 4 există un consilier care într-adevăr are preocuparea asta și nu mă tem să o spun, dar de data asta nu suntem la mâna și la îndemnul lui. Domnule consilier care sunteți în sală ați auzit?

Vă mulțumesc!

»

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Vă mulțumim și noi.

Ultima intervenție, domnul consilier Berceanu, vă rog.

Domnul Consilier Berceanu Octavian Alexandru

Având în vedere că foarte probabil intrăm în infrigement pe calitatea

aerului si asta ne va costa 100 mii de euro/zL eu cred că ar trebui să ne



reiese din documentație. Bucureștiul va intra în infrigement pe calitatea aerului.

Domnul Viceprimar Bădulescu Aurelian

Domnule coleg, sunt de acord cu dumneavoastră. Dar eu pot la dumneavoastră, pe buzunarul dumneavoastră, să fac asta? Că alea sunt niște proprietăți particulare. Că te scoli dumneata și vrei să pui iarbă verde, pune mă tată, că nu te ține nimeni, cumpără, ia bani de unde știi dumneata, dar nu vorbi dumneata pe buzunarul ăluia. Ăia sunt proprietari acolo cum te trezești dumneata așa.

Ca să închei frumos domnule punem spațiu verde, păi pe banii cui vorbim?

Lasă Catedrala, aia e pentru suflet. Și dacă vă mai luați de Catedrală, vă bate Doamne-Doamne. Și așa sunteți voi micuți și bătuți.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Vot pe proiectul 67, proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de urbanism Plan Urbanistic Zonal PUZ-Zona de Sud a Sectorului 4 București.

Cu 29 de voturi pentru, 0 abțineri, 19 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

Punctul nr. 68 - proiect de hotărâre privind aprobare PUZ - str. Gheorghe lonescu Sisești nr. 4 - 6 și nr. 6 sectorul 1, București.

Doamna Consilier Wrinq Roxana Sanda

Eu voiam doar să vă informez că noi vom vota împotrivă. Nu am multe lucruri de spus despre acest PUZ, este pur și simplu o cutie aruncată în mijlocul unor vii și a unor plantații pomicole, nu știu dacă v-ați uitat pe planșă, nici nu știu cum a fost obținut acest teren, e clar că e înconjurat de terenuri care fac parte... care sunt proprietate publică, accesul este mic și va fi foarte dificil. Deci eu recomand să votăm împotrivă, dar bineînțeles, restul partidelor, în afară de USR, fac cum consideră de cuviință. Vă mulțumesc!

J

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Domnule consilier Pavel, vă rog.

Domnul Consilier Pavel Marius Adrian

Domnule președinte, doamna Wring, acesta este un proiect care are toate avizele, care, într-adevăr, se află între alte proprietăți private, că de,^. Ce să faci? O proprietate privată nu poate?.să sțea în aer.




Și vreau să spun că doamna Wring, va vota doar strada Izvor nr. 26, sector 5, un PUZ care i se pare corect și care îndeplinește orice alte reguli. Și Vânători? Și acolo votați pozitiv?

Deci, dânsa va vota două PUZ-uri în această ședință, restul sunt niște nenorociri.

I

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Vot pe proiect, proiect de hotărâre privind aprobarea PUZ - str. Gheorghe lonescu Sisești nr. 4 - 6 și nr. 6 sectorul 1, București.

Cu 12 voturi pentru, 24 de abțineri, 11 voturi împotrivă, proiectul a fost respins.

Punctul 69 pe ordinea de zi - proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de urbanism Plan Urbanistic Zonal (PUZ) -strada Vânători nr. 25, sector 5, București.

Vot, vă rog.

Cu 17 voturi pentru, 24 de abțineri, 0 voturi împotrivă, proiectul a fost respins.

Punctul 70 pe ordinea de zi - proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de urbanism Plan Urbanistic Zonal (PUZ) strada Izvor nr. 86 sector 5, București.

Vot.


Cu 31 de voturi pentru, 12 abțineri, 1 vot împotrivă, proiectul a fost aprobat.

Punctul 71 pe ordinea de zi - proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de urbanism Plan Urbanistic Zonal (PUZ) Șoseaua Dobroesti nr. 37-39, sector 2, București.

Vot, vă rog.

Cu 8 voturi pentru, 23 de abțineri, 14 voturi împotrivă, proiectul a fost respins.

Punctul 72 pe ordinea de zi - proiect de hotărâre privind acordarea unui împrumut temporar de la bugetul municipiului București către Compania Municipală Cimitire București S.A.

Vot, vă rog.

Nu v-am văzut aici.

Cu 29 de voturi pentru, 1 abținere, 15 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.


Doamna consilier Wring, vă rog. Imediat.

Doamna Consilier Wring Roxana Sanda

Esențialul este că, la secțiunea de dezvoltare, gradul de execuție în primele 6 luni este 4,5%. Și anume din 2,4 miliarde de lei care au fost previzionați la începutul anului Primăria Municipiului București a reușit să cheltuie numai 110 milioane. Este un grad de execuție dezastruos pentru București, pentru că aici avem.... este vorba despre investiții în infrastructură în dezvoltarea capitalei. Și doar vă dau, așa, trei exemple. La transport nu am reușit să cheltuim decât 7% din ceea ce am prevăzut la începutul anului, la Protecția Mediului foarte importantă numai 2%, iar la învățământ doar 2,1%. Ca să reușim să realizăm tot ceea ce am votat sau cine a votat bugetul la începutul anului ar trebui ca în a doua parte a anului să avem un gard de execuție de 95,5%. Care este șansa ca să se întâmple acest lucru? Zero.

Vă mulțumesc.

J

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Mulțumim si noi.

J    J

Domnul consilier Berceanu, vă rog.

Domnul Consilier Berceanu Octavian Alexandru

Dacă este cineva de la departamentul de specialitate să ne spună care este gradul de cheltuire a banului public, pentru secțiunea investiții?

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

înțeleg că ați aflat ieri în comisie.

Domnul Consilier Berceanu Octavian Alexandru

Ar fi bine să afle și colegii noștri, care nu fac parte din Comisia de

buget.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Domnule director scurt, vă rog, ca să îi reamintiți colegului, care a

uitat de ieri.

Domnul Ștefan Cristinel Mitroi - Director General - Direcția Generală

Economică

Bună ziua!

Cum v-am spus și ieri în comisie, pe total UAT, raportat la bugetul centralizat, 10% partea de secțiune "dezvoltare”, <umnând ca în a doua parte a anului să apară efectiv




Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Vă mulțumim, domnule director.

Vot pe proiectul cu nr. 73, proiect de hotărâre privind aprobarea execuției bugetului municipiului București la 30.06.2018.

Cu 30 de voturi pentru, 0 abțineri, 14 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

Punctul 74 pe ordinea de zi - proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului propriu al municipiului București pe anul 2018.

Doamna consilier Florea, vă rog.

Doamna Consilier Florea Ancuta Doina

Amendament.

Sunt două pagini, liniștiți-vă. Câte vreți voi.

în anexa la proiectul de rectificare a bugetului Municipiului București pe anul 2018 se introduc modificări în bugetul Centrului Cultural Palatele Brâncovenești, Anexa 2.4/2.41, astfel:

Se majorează la venituri cu suma 3.934,22 mii lei din care 1.700 mii lei la secțiunea de funcționare, cod indicator 43.10.09 si 2.234,22 mii lei, la secțiunea de dezvoltare, cod indicator 43.10.19 si cu suma de 3.934,22 mii lei la cheltuieli, din care la secțiunea de funcționare se majorează articolele: 20.02 - Reparații curente cu 700 mii lei, 20.30.30 Alte cheltuieli cu bunuri si servicii cu 1.000 mii lei si la secțiunea de dezvoltare la alineatul

J    »    ’

71.01.01 Construcții se majorează cu 2.264,22 mii lei la poziția Amenajare, restaurare Ansamblul Istoric Mogoșoaia - refacere învelitori la obiectivele Ghețărie, Casa de Oaspeți Corp C, Turn acces, corp A, corp B, restaurare și extindere zona centrală H.C.G.M.B. nr. 38/2011, H.C.G.M.B. nr. 15/2013. Totodată se diminuează la alineatul 71.01.02 Mașini, echipamente și mijloace de transport, poziția Centrală termică cu 21 mii lei, preț unitar diferit, cantitate 2 bucăți, alineatul 71.01.30 Alte active fixe, poziția Licențe Office, cu 5 mii lei, preț unitar diferit, cantitate 10 bucăți, poziția Licențe Windows cu 4 mii lei, preț unitar diferit, cantitate 10 bucăți, majorându-se corespunzător în Anexa nr. 2.44 la subcapitolul 67.02.03.03, alineat 51.01.01 cu suma de 1.700 mii lei și alineat 51.02.29 cu suma de 2.234,22 mii lei.

Pentru păstrarea echilibrului bugetar se va diminua la subcapitolul 51.02.01.03, titlul 20, alineatul 20.30.30 - cu suma de 3.934,22 mii lei.

în Anexa la proiectul de rectificare a bugetului Municipiului București pe anul 2018 se modifică influențele propuse la Anexa 2.24 Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic, la titlul 71, astfel:

Seelimină următoarele poziții^ a _____-___

-Realizare proiect t^hpic de^ârnplaseird^onument însingurare 20 mii lei, în minus;


-Realizare soclu, proiect de amplasare și amplasare m.f.p. I.L. Caragiale, 300 mii lei, în minus;

- Realizare soclu monument Regenesis, autor Ion Mândrescu 808 mii lei, în minus;

-Realizare Totemuri cu valoare culturală în Cartierul Creativ al Bucurestiului 800 mii lei, în minus.

Se modifică influența la următoarele poziții:

-Realizare monument, soclu, proiect tehnic de amplasare și amplasare monument Rotary din plus 1.200 mii lei în plus 20 mii lei.

Realizare monument, soclu, proiect tehnic de amplasare și amplasare monument comemorativ Monumentul Sala Dalles din plus 575 mii lei în zero lei.

Se introduc următoarele modificări în Anexa 2.24-1:

La titlul 71.01.03 se elimină pozițiile: Concurs de soluții Monument Miliarum Aureum Centenarum, minus 50 mii lei si Concurs de soluții Monument Lucrare Comună - Familia Brâncoveanu, minus 50 mii lei, Concurs de soluții monument Unirea Românilor de la 1918, minus 60 mii lei.

La titlul 71.01.01 se elimină pozițiile: Proiect tehnic și amplasare monument Leul din Ierusalim, minus 225 mii lei, Realizare m.f.p. Ansamblu Monumental Regele Ferdinand I întregitorul - proiectare și realizare soclu și amplasare (ET+SF) minus 7.100 mii lei, Realizare monument (fântână-cascadă), proiect tehnic de amplasare și amplasare grup statuar centenar La Fântâna Dor, în cadrul celebrării Centenarului Marea Unire de la 1918 minus 23.335 mii lei.

Se introduc la credite de angajament și credite bugetare: Realizare soclu și postament m.f.p. Ansamblu Monumental Regele Ferdinand I întregitorul, plus 2.850 mii lei), Proiectare și amplasare m.f.p. Ansamblu Monumental Regele Ferdinand I întregitorul plus 4.250 mii lei), Proiectare și achiziționare operă de artă La Fântâna Dor (CS urbanism, ET, PT), plus 27.400 mii lei.

Se redenumesc următoarele poziții din Anexa 2.24-1: Realizare monument de for public Ronald Regan în Realizare și amplasare monument de for public Ronald Regan și Realizare monument de for public Wilson Woodrow în Realizare și amplasare monument de for public Wilson Woodrow.

în Anexa la proiectul de rectificare a bugetului Municipiului București pe anul 2018 se introduc modificări în bugetul Administrației Grădina Zoologică, Anexa 2.38, astfel: se diminuează articolul 20.12 Consultanță și expertiză cu 2 mii lei și se introduce la articolul 20.25 Cheltuieli judiciare și extrajudiciare derivate din acțLuni îri reprezentarea intereselor statului potrivit dispozițiilor legale sunlâ de 2 mii lei.

Totalul cheltui^Tîtpr ^probat -pentr^instituție nu se modifică.

Influențele propuse, în Anexa la proiectul de rectificare a bugetului Municipiului București pe anul 2018, la Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic - Anexa 2.41, se anulează. Pentru păstrarea echilibrului bugetar se va diminua la subcapitolul 51.02.01.03, titlul 20, alineatul 20.30.30 cu suma de 4.828 mii lei.

în lista obiectivelor de investiții pe anul 2018 a Primăriei Municipiului București Anexa 2.44-1 la capitolul 74.02, subcapitol 74.02.03, alineat 71.01.30, poziția - Servicii de actualizare studiu de fezabilitate pentru Sistemul operativ informațional, pentru managementul calității aerului în Municipiul București se redenumește în Servicii de realizare studiu de fezabilitate Sistem operativ informațional pentru managementul calității aerului în Municipiul București.

în Anexa la proiectul de rectificare a bugetului Municipiului București pe anul 2018, Anexa 2.44 se corectează influența de la subcapitolul 67.02.03.04, titlul 51, din minus 277 mii lei în 200 mii lei, influența de la subcapitolul 70.02.03.01, titlul 71, din 6.700 lei în 4.200 lei și influența de la subcapitolul 84.02.03.03, alineatul 71.01.01 din minus 5.000 lei în 4.265 mii lei si la alineatul 71.01.30 din zero în minus 735 mii lei urmare

J

corecției încadrării poziției Studii, documentații pentru lucrări străzi de la 71.0l’d la 71.01.30.

Pentru păstrarea echilibrului bugetar se va majora la subcapitolul 51.02.01.03, titlul 20, alineatul 20.30.30 cu suma de 2.023 lei. La subcapitolul 70.02.50, articol 80.03 se introduce suma de 4.000 lei reprezentând împrumut temporar pentru Compania Municipala Cimitire București S.A. și se diminuează capitolul 54.02, articol 50.04 cu suma de 4.000 lei.

în Anexa la proiectul de rectificare a bugetului Municipiului București pe anul 2018 la subcapitolul 84.02.03.02, titlul 71.01.01, poziția se redenumește Studiu de fezabilitate Supralărgire Calea Griviței plus Bd. Bucureștii Noi în Revizuirea studiului de fezabilitate Obiectivul 5 Nod Chitila - închidere Inel Median, se majorează, se completează cu creditele de angajament de la valoarea de 150 mii lei, la valoarea de 263 mii lei.

Pentru păstrarea echilibrului bugetar urmare introducerii prezentului amendament se va influența corespunzător subcapitolul 51.02.01.03, titlul 20, alineat 20.30.30.

Am încheiat.

Mulțumesc.

J

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Mulțumim, doamna consilier general.

Vă rog să poftiți în sală, ca treqem mai departe. Vă rog să poftiți

consilierii în sală. Mai avem


în sală. Vă rog să invitați și colegii de la țigară. Haideți să reluăm. Vă rog să luati loc. Reluăm.

J

Vă supun la vot amendamentul formulat de doamna consilier Florea Ancuta.

J

Vot pe amendament, vă rog.

Avem cartele introduse și nu s-a votat?

Cu 30 de voturi pentru, 0 abțineri, 10 voturi împotrivă, amendamentul a fost adoptat.

Vă supun la vot proiectul cu numărul 74 în integralitate, proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului propriu al municipiului București pe anul 2018.

Cu 31 de voturi pentru, 0 abțineri, 10 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

Punctul 75 pe ordinea de zi - proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2018 al Societății Service Ciclop S.A.

Doamna consilier Wring, vă rog.

Doamna Consilier Wrinq Roxana Sanda

Domnule președinte, nu pot să las să treacă proiectele care se referă

la S.C. Service Ciclop, această societate care nu face decât să producă

pagube primăriei. Pe 2017 avem un deficit de un milion de lei, pe 2018 din

câte se pare va fi un alt deficit. Nu înțeleg de ce continuăm să le dăm bani.

în plus au mai angajat 13 oameni. De la 47 au trecut la 60 de angajați și

jumătate din bugetul lor merge pe personal. Dacă așa vor funcționa și

Companiile Municipale pe care această administrație le-a înființat

Bucurestiul se va trezi falimentar la sfârșitul acestui mandat.

> »

Vom vota împotrivă, bineînțeles.

Vă mulțumesc.

J

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Mulțumim și noi pentru intervenție.

Vot pe proiectul cu numărul 75, proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2018 al Societății Service Ciclop S.A.

Cu 29 de voturi pentru, 0 abțineri, 9 voturi împotrivă, proiectul a fost

aprobat.





Punctul 76 pe ordinea de zi - proiect de hotărâre privind transmiterea temporară a dreptului de folosință cu titlu gratuit a unui autobuz marca Mercedes Citaro către UAT oraș Zimnicea.

Da, domnule consilier Gâdiuță.

Domnul Consilier Gădiuță Alexandru Valeriu

Voiam să vă întreb care este procedura pentru... dacă este cineva de la RATB, în primul rând aici, poate să vină să ne răspundă la întrebări?

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Păi ce vă interesează?

Domnul Consilier Gădiuță Alexandru Valeriu

Ne interesează legat de liniile de transport unde este nevoie de suplimentarea efectivelor...

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Nu. îl dăm la Zimnicea că au nevoie și ei.

Domnul Consilier Gădiuță Alexandru Valeriu

Voiam să vă anunț că și în București există foarte multe zone în care este deficit de autobuze, foarte multe zone în care autobuzele vin greu, autobuzele sunt pline și suprapopulate.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando înțeleg că nu sunteți de acord să dăm la Zimnicea un autobuz.

Domnul Consilier Gădiuță Alexandru Valeriu

Voiam să vă întreb care este strategia Bucureștiului? împărțim autobuzele în toată țara, cum vin solicitări?

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

E altă discuție.

Domnul Consilier Gădiuță Alexandru Valeriu

Este o discuție globală.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Da.

JVot pe proiectul nr. 76, proiectde.hotărâreprivind transmiterea temporară a dr—x"'"! ***    —!x*    x:x,‘ —tuit a unui autobuz



Cu 29 de voturi pentru, 10 abțineri, 1 vot împotrivă, proiectul a fost aprobat.

Punctul nr. 77...

Domnul Consilier Gădiuță Alexandru Valeriu

Totuși putea să vină cineva ...

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Punctul nr. 77, proiect de hotărâre privind aprobarea declanșării procedurilor de expropriere pentru imobilul-construcție cu destinația de spațiu comercial, situat la parterul imobilului din B-dul Regina Eljsabeta nr. 29-31, sector 5, în vederea desfășurării activității „Centrului de Informare al Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic”.

Vot, vă rog.

Cu 42 de voturi pentru, 0 abțineri, 0 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

Punctul nr. 78, proiect de hotărâre privind demararea procedurilor privind înstrăinarea imobilului situat în strada Constantin Stahi nr. 9, sector 1 către Nunțiatura Apostolică în România.

Vot, vă rog.

Cu 41 de voturi pentru, 0 obțineri, 1 vot împotrivă, proiectul a fost aprobat.

Punctul nr. 79, proiect de hotărâre pentru aprobarea Studiului de oportunitate privind modalitatea de gestiune a Serviciului public de administrare a obiectivelor sportive din Municipiul București și a Caietului de Sarcini al Serviciului public de administrare a obiectivelor sportive care aparțin Municipiul București.

Doamna consilier Wring, vă rog.

Doamna Consilier Wring Roxana Sanda

Mulțumesc.

Studiul acesta de oportunitate ar trebui să răspundă, să fie conform articolului 22 din O.G. 771/2002 și anume să dovedească că cei care primesc această delegare posedă capacitatea tehnică, organizatorică, dotarea, experiența managerială necesară, că pot să facă exploatarea și întreținerea infrastructurii edilitar-urbane^aferente, orLaceastă companie este proaspăt înființată, nu avem GQ-să ânălizăm obiectiv, de studiu de


oportunitate este doar o formă fă



Putem să credem, putem să nu credem, dar eu tind să nu cred. Deci nu înțeleg de ce mai cheltuim bani pe aceste studii de oportunitate. Doar ca să bifăm așa o cerință birocratică. Vă mulțumesc.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Vă mulțumim și noi.

Vot pe proiectul cu nr. 79, proiect de hotărâre pentru aprobarea Studiului de oportunitate privind modalitatea de gestiune a Serviciului public de administrare a obiectivelor sportive din Municipiul București și a Caietului de Sarcini al Serviciului public de administrare a obiectivelor sportive care aparțin Municipiul București.

5

Cu 30 de voturi pentru, 0 abțineri, 11 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

Punctul nr. 80, proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului serviciului public de administrare a obiectivelor sportive care aparțin Municipiul București.

Vot, vă rog.

Cu 30 de voturi pentru, 1 abținere, 11 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

Punctul nr. 81, proiect de hotărâre privind aprobarea tarifelor provizorii aferente activităților privind organizarea și optimizarea circulației rutiere și pietonale, instalarea, întreținerea și funcționarea sistemelor de semnalizare și dirijare a circulației urbane, în scopul asigurării siguranței traficului și pentru fluidizarea acestuia, în municipiul București, pentru Compania Municipală Managementul Traficului București S.A.

Domnul consilier Țugui, vă rog.

Domnul Consilier Țugui Matei Ion

Mulțumesc.

J

Chiar și pentru niște tarife provizorii, tot ar trebui să existe un aviz din partea A.M.R.S.P. Deci nu vom vota pentru această hotărâre.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando __Mulțumesc.__X'W a _____

Doamna Consilier Wrinq Roxana Sanda

Da. Aici poate să ne explice cineva de la D.A.T.J. sau domnul lordache pentru că mie îmi e foarte neclar tot cadrul juridic. Noi am votat ... noi nu am votat. A fost votată hotărârea de delegare care trebuia să ... ca până la 1 iunie 2018 noi trebuia ... cineva, în fine, presupun Consiliul dacă dorea trebuia să voteze cu două treimi inventarul bunurilor care treceau în administrare. A trecut 1 iunie 2018. Lista cu bunurile administrate n-a putut fi trecută, n-a putut fi votată, în consecință proiectul de hotărâre prin care se delega acestei companii serviciu, presupun că dumneavoastră știți mai bine sau doamna secretar ne poate spune, nu mai are obiect. Ce tarife aprobăm noi acuma, având în vedere că această ... acest proiect de hotărâre nu s-a ... nu a intrat în vigoare pentru că dumneavoastră nu ați mai venit cu lista bunurilor, da și aprobăm niște tarife la un proiect de hotărâre care de fapt nu există. în opinia mea, ăsta e un vot de două treimi așa cum e, deci dumneavoastră la ce aprobați acest...

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Imediat.

Domnul administrator public Sorin Chiriță vă poate explica. Imediat

vine.

Doamna Consilier Wring Roxana Sanda Deci eu ce-am spus? Contractul de delegare ...

Domnul Administrator Public al Municipiului București Chiriță Sorin

Nu. Nu vorbim de contractul de delegare. Aicea sunt ... vorbim de

tarife.

Doamna Consilier Wring Roxana Sanda

Da. Domnule Chiriță, vorbim de tarife. Tarife la ce? Când contractul de delegare ... Stați puțin. Că mie ... Eu n-am înțeles nimic. Deci, noi am ... acest consiliu a votat un proiect de hotărâre 50+1 la vremea respectivă prin care se delega serviciul. Noi am zis că-i de două treimi, dumneavoastră ați spus că-i de 50+1. Pentru că nu ați venit cu lista, în fine, PSD. Nu a venit cu lista bunurilor, cu inventarul, nu? Ca să poată să-și exercite obiectul activității. 1 iunie a trecut, lista n-a apărut, că n-ar fi trecut ... Domnul Chiriță, știu că vreți să-mi răspundeți, dar eu nu am terminat întrebarea, să știți la ce să-mi răspundeți. Deci, reiau. 1 iunie 2018 a trecut, nu s-a votat cu două treimi trecerea bunurilor către aceste companii ca să poată să-și înceapă activitatea, deci proieclul_de hotărâre presupun că...    /O /o ' A'X    f f, ff

Domnul Administrator Public al Municipiului București Chiriță Sorin

Am înțeles. Am înțeles întrebarea.

Doamna Consilier Wrinq Roxana Sanda

Și atunci tarifele pentru ce sunt? La care bunuri?

Domnul Administrator Public al Municipiului București Chiriță Sorin

Vorbim de tarifele pentru prestarea de servicii, excepție pe Legea 98. Sunt... tot dumneavoastră ați votat o normă pentru încredințarea serviciilor sau lucrărilor sau produselor de către companiile municipale pentru că municipiul exercită același control și pe baza acestei norme, Compania Municipală Managementul Traficului prestează servicii pentru acest domeniu de activitate, astfel că până la aprobarea, până la intrarea în vigoare a metodologiei care va fi ulterior aprobată pe ... este pusă pe ordinea de zi și va fi aprobată de către dumneavoastră sau nu, făcută de A.M.R.S.P., acestea sunt niște tarife provizorii cu care va putea opera Compania de Managementul Traficului pe contractele prezente, mă rog, cele care le va prelua acum de la Administra Străzilor.

Doamna Consilier Wrinq Roxana Sanda

Păi da, dar dacă nu are toate bunurile în inventar, ce facem?

Domnul Administrator Public al Municipiului București Chiriță Sorin

Vorbim de două lucruri diferite. De administrare în accepțiunea codului civil și a legii 215 sau de serviciu de aministrare sau prestare de serviciu, care este cu totul și cu totul altceva. Deci vorbim de servicii de prestare a ... vorbim de prestare de servicii.

Doamna Consilier Wrinq Roxana Sanda

Noi insistăm că va fi un vot de două treimi și aicea ... și că este nelegal acest proiect de hotărâre, din motivele care le-am spus. Dacă dumneavoastră aveți opinia asta ...

Domnul Administrator Public al Municipiului București Chiriță Sorin

Legea 71/2002 nu se referă la ... are două componente. Una serviciul de aministrare a domeniului public și una se referă la serviciul, la efectiv administrarea domeniului public, în accepțiunea codului civil.

Mulțumesc.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando


_ _ MulțumimLșLnoi.




Doamna Consilier Wrinq Roxana Sanda

Și eu vă mulțumesc, deși...

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Vot pe proiectul cu nr. 81, proiect de hotărâre privind aprobarea tarifelor provizorii aferente activităților privind organizarea și optimizarea circulației rutiere și pietonale, instalarea, întreținerea și funcționarea sistemelor de semnalizare și dirijare a circulației urbane, în scopul asigurării siguranței traficului și pentru fluidizarea acestuia, în municipiul București, pentru Compania Municipală Managementul Traficului București S.A.

Cu 30 de voturi pentru, 3 abțineri, 13 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

Punctul nr. 82, proiect de hotărâre privind aprobarea Metodologiei de fundamentare și aprobare a nivelului prețurilor/tarifelor ce va fi aplicată de către Autoritatea Municipală de Reglementare a Serviciilor Publice, pentru serviciile de administrare a domeniului public și privat de interes local aflate în sfera de competență a Consiliului General al Municipiului București.

Da, doamna consilier, vă rog.

Doamna Consilier Wring Roxana Sanda

Eu am două întrebări, mai ales că domnul Chirița este aici.

Prima întrebare este care este temeiul de Drept la articolul 2 al hotărârii pentru că din nota de fundamentare nu reiese și a doua este referitor la licențe. Noi ne-am uitat la O.G. 71/2002 și nu am văzut nicăieri, nu se referă la licențiere. Deci la ce licență, despre ce licență este vorba, domnul Chiriță?

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Domnul de la A.M.R.S.P. poate să vină și... Adrian Cristea.

Doamna Consilier Wring Roxana Sanda

Și temeiul de drept al articolului 2 al... deci la ce...

Domnul Director General A.M.R.S.P. Cristea Adrian

Deci, Autoritatea Municipală îndeplinește rolul de autoritate de reglementare tehnică și prin aplicarea metodologiei își extinde activitatea

ca reglementator economic și atunci similar cu ceea ce face A.M.R.S.C.-________

ui la nivel de tară. va trebui să fabteră ovorocedură de licențiere de așa


limitele contractuale. Licențierea înseamnă să aibă toate documentele legale de înființare și să-și mențină nivelele de servicii practic din cerințele caietului de sarcini și a regulamentului.

Doamna Consilier Wrinq Roxana Sanda

Dar concret? Spuneți ceva concret, ca să priceapă și cei care ne-au votat și ca cei a căror bani se cheltuie, nu? Nu, nu. Scuzați-mă, nu suntem aici juriști. Noi reprezentăm cetățenii, nu? Deci, ce vreți să licențiați? Ce servicii?

Domnul Director General A.M.R.S.P. Cristea Adrian

Spre exemplu, oricare din cele 10 companii care acționează pe O.G. 71 are împuternicirea dumneavoastră prin hotărârea de consiliu și prin hotărârile care vor veni ulterior referitoare la patrimoniu sau la celelalte domenii care încă nu au fost votate, inclusiv metodologia care urmează acum, au anumite documente oficiale. El trebuie să completeze un dosar pentru că la un moment dat, dacă nu există dosarul complet, cu documentele pe care le au pentru licențiere, ele nu mai pot presta serviciul respectiv. Deci, e bine pentru cetățean să cunoască că are o întreprindere care e licențiată și își păstrează toate autorizațiile respective. Nu mă refer numai la metodologii sau tarife. Ați văzut că în proiectele de delegare erau mai multe anexe și atunci e normal ca anexele respective să fie completate dacă trebuie să asigure, dacă nu trebuie și alea trebuie păstrate pentru că ele îndeplinesc practic autorizarea societății și licențierea pe București.

Doamna Consilier Wrinq Roxana Sanda

Vă mulțumesc.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Mulțumim și noi.

Domnul consilier Stroe, vă rog. Scurt.

Domnul Consilier Stroe Bogdan Cristian

Nu, vreau să ne dea un exemplu concret, că a fost cu societatea cu managementul sportului. Ce licență îi trebuie acestei societăți? Și ce trebuie să știe să facă societatea aceea ca să obțină licența?


Domnul Consilier Stroe Bogdan Cristian

Concret, ce cerințe trebuie să îndeplinească? Ca să facă managementul activităților sportive din București, ce trebuie să știe?

Domnul Director General A.M.R.S.P. Cristea Adrian

Ce trebuie să știe managementul sportului? Să fie înregistrată

compania la Registrul Comerțului, să aibă hotărâri de consiliu valabile privind funcționarea, să primească în administrare prin votul dumneavoastră baze sportive ca să își poată face activitatea, deci toate documentele care...

Domnul Consilier Stroe Bogdan Cristian

Deci nimic.

Domnul Director General A.M.R.S.P. Cristea Adrian

... legale practic aduc la finalizarea unui dosar prin care i se acordă

licență.

Domnul Consilier Stroe Bogdan Cristian

Măcar la salubritate știam că trebuie să aibă camioane, să transporte gunoiul. Ăștia nu trebuie nimic.

Domnul Director General A.M.R.S.P. Cristea Adrian

Nu se referă decât la acte legale de înființare.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Mulțumim, domnule director.

Vot pe proiectul cu nr. 82, proiect de hotărâre privind aprobarea Metodologiei de fundamentare și aprobare a nivelului prețurilor/tarifelor ce va fi aplicată de către Autoritatea Municipală de Reglementare a Serviciilor Publice, pentru serviciile de administrare a domeniului public și privat de interes local aflate în sfera de competență a Consiliului General al Municipiului București.

Cu 35 de voturi pentru, 2 abțineri, 8 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.


Punctul nr. 84, proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de asigurare cu resurse umane, materiale și financiare la nivelul Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență pe anul 2018.

Vot, vă rog.

Cu 42 de voturi pentru, 0 abțineri, 1 vot împotrivă, proiectul a fost aprobat.

Punctul nr. 85, proiect de hotărâre privind încheierea unui acord-cadru de consultanță și reprezentare juridică a Direcției Generale de Poliție Locală și Control a Municipiului București.

Da, doamna consilier Wring.

Doamna Consilier Wrinq Roxana Sanda

Domnule președinte, eu nu văd rostul acestei hotărâri. Și anume, legea spune că C.G.M.B. poate să asigure asistență juridică și anume C.G.M.B. poate să angajeze o firmă de avocați. înțeleg că poate fi nevoie, dar de ce trebuie să fie lucrul acesta decis de către Direcția de Poliție Locală? Asta nu mi se pare în ordine. Mai ales că nici în O.G. 26/2012 nu am văzut lucrul ăsta prevăzut. Deci mi se pare mult mai logic și pentru banii cetățenilor, dacă au nevoie, să vină la C.G.M.B., mai multă transparență și C.G.M.B. apoi să angajeze, să semneze aceste contracte. La fel și la A.L.P.A.B.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Da. Știu ce spuneți. Dar C.G.M.B. nu poate angaja avocați care să reprezinte polițiștii locali.

Doamna Consilier Wrinq Roxana Sanda

De ce? Legea spune ...

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Pentru că e o direcție distinctă. Se fac constatări de către Direcția de Inspecție și Control, li se fac plângeri penale și atunci trebuie niște avocați care au competență în materie penală și trebuie să și-i angajeze ei singuri, deci ei îi plătesc. Din bugetul Poliției Locale sunt plătiți. De ce să plătească Consiliul General? Consiliul General nici nu are buget din care să plătească.


Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Păi, care e bugetul Consiliului General?

Doamna Consilier Wrinq Roxana Sanda

Păi noi nu avem avocați? Nu avem buget pentru reprezentare?

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Nu, dar nu avem buget deloc. Consiliul General nu are buget. Buget are municipiul.

Doamna Consilier Wrinq Roxana Sanda

Vorbesc de municipiu, domnule ... Acuma luați și dumneavoastră ... Știu că nu avem buget. Că nu avem nici măcar hârtii. Vorbesc de aparatul administrativ din subordinea doamnei primar. Da? Nu de Consiliul General.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Mulțumesc.

Vot pe proiectul cu nr. 85, proiect de hotărâre privind încheierea unui acord-cadru de consultanță și reprezentare juridică a Direcției Generale de Poliție Locală și Control a Municipiului București.

Cu 33 de voturi pentru, 9 abțineri, 3 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

Punctul nr. 86, proiect de hotărâre privind modificarea și completarea Hotărârii C.G.M.B. nr. 180/18.05.2017, pentru instituirea unor obligații și răspunderi ce revin instituțiilor publice, agenților economici și cetățenilor pentru buna gospodărie a locuințelor și înfrumusețarea acestora.

Vot, vă rog.

Cu 36 de voturi pentru, 4 abțineri, 5 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

Punctul nr. 87, proiect de hotărâre privind modificarea și completarea Hotărârii C.G.M.B. nr. 252/04.05.2018 privind aprobarea organigramei, numărului total de posturi, statului de funcții și Regulamentului de organizare și funcționare ale Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic.


Punctul nr. 88, proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei, numărului total de posturi, statului de funcții și Regulamentului de organizare și funcționare ale Centrului pentru Seniori al Municipiului București.

Vot, vă rog.

Cu 30 de voturi pentru, 0 abțineri, 16 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

Punctul nr. 89, proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei, numărului total de posturi, statului de funcții și Regulamentului de organizare și funcționare ale Centrului pentru Tineret al Municipiului București.

Domnule consilier Voicu, vă rog.

Domnul Consilier Voicu Ion Valentin

Mulțumesc, domnule președinte.

O să am și un amendament din partea grupului A.L.D.E.

La anexa numărul 3 se modifică capitolul II articolul 6 alineatul 1 punctul 2 și va avea următorul cuprins: “Prestare de servicii de utilitate publică în calitate de organizator cu organizator partener sau instituție finanțatoare în vederea implementării derulării și dezvoltării de proiecte și programe adresate studenților și tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani din municipiul București, tineri și studenți din mediul universitari bucureștean, tineri absolvenți de liceu sau școli profesionale, șomeri înregistrați, tineri care nu au un loc de muncă, nu se întâmplă formă de educație formală și nici într-un program de formare profesională”.

Se modifică capitolul II articolul 6 punctul 1, punctul 4 și punctul 7 și vor avea următorul cuprins: Punctul 1 “Dezvoltarea unor proiecte și programe adresate studenților și tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani”. Punctul 4: “Prestarea de servicii culturale, prin asigurarea conceptului de ansamblu și al sprijinului logistic, necesare pentru realizarea unor acțiuni, proiecte și programe culturale, artistice, cultural-artistice, cultural-sportive, cultural-educative, de interes local, destinate studenților și tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 - 35 de ani”. Punctul 7: “Acordarea de subvenții si stimulente financiare adresate tinerilor si

>    )    J

studenților cu vârsta cuprinsă între 18 - 35 de ani din municipiul București, pentru a asigura condiții adecvate integrării socio profesionale, precum și cu scopul de a promova întemeierea familiei și incluziunea socială a tinerilor și studenților din municipiul București”.

Se modifică capitolul V articolul 12 punctul 1, punctul 10 și punctul 25 și vor avea următorul cuprins: Punctul 1/‘Susține și finanțează proiecte de interes și utilitate pentru studenții și tjnerii cuxârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani, realizate în parteggriat cu Linități^ș instituții de învățământ din



78

h

tr


municipiul București, structuri ale administrației publice locale și centrale considerate relevante, organizații neguvernamentale interne, naționale și internaționale”. Punctul 10: “Derulează și susține programe și campanii privind susținerea vieții de familie, adoptarea unui stil echilibrat și sănătos de viață, precum și prevenirea și combaterea consumului de tutun, alcool și substanțe toxice în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani, cu sprijinul instituțiilor și organizațiilor în domeniu”. Punctul 25: “Cooperează cu persoane juridice române sau străine în vederea finanțării și realizării în comun a unor acțiuni, servicii sau proiecte de interes public local pentru tineri cu vârsta cu prinsă între 18 și 35 de ani”.

Se modifică la capitolul VI articolul 19 punctele 4 și 5 și vor avea următorul cuprins: Punctul 4: “Prestare de servicii culturale, prin asigurarea conceptului de ansamblu și a lui sprijinului logistic, necesare pentru realizarea unor acțiuni, proiecte culturale, artistice, cultural-artistice, cultural-sportive, cultural-educative, de interes local, destinate studenților și tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani”. Punctul 5: “Organizează și realizează proiecte culturale, de interes local, destinate studenților și tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani”.

Referitor la aceste amendamente, se modifică de la 14 la 35 de ani, cum era în vechiul regulament sau cel propus de Centrul pentru Tineret, se modifică 18 - 35 de ani. Doar aceasta este modificarea.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Mulțumim.

Vă rog să depuneți amendamentul și în scris.

Vot pe amendamentul propus de domnul consilier general Voicu.

Cu 34 de voturi pentru, 8 abțineri, 4 voturi împotrivă, amendamentul a fost adoptat.

Vă supun la vot proiectul 89 în integralitatea sa, proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei, numărului total de posturi, statului de funcții și Regulamentului de organizare și funcționare ale Centrului pentru Tineret al Municipiului București.

Cu 22 de voturi pentru, 15 abțineri, 7 voturi împotrivă, proiectul a fost respins.


Doamna Consilier Wrinq Roxana Sanda

Mulțumesc.

Eu nu înțeleg la ce ne folosește această nouă instituție? Nu suntem la Asociația Centrul Municipal pentru Dialog București? Ba da. N-am votat?

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Suntem la 90. Da. Suntem a 90. Am citit 90. Proiect de hotărâre privind aprobarea statului de funcții al Centrului Cultural "Lumina”. L-am citit, nu? Toată lumea are dreptate. Vă rog.

Doamna Consilier Wring Roxana Sanda

Care este scopul acestei asociații? E așa, un fel de shaorma de activități, principii, deziderate. Vă citez din expunerea de motive. Se va ocupa dialogul social, stimularea sportului de masă, dezvoltarea unui mediu de cooperare permanentă în vederea unei acțiuni sportive ...

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Dați-mi voie s-o invit pe doamna Geta Drăgoi. E un stat de funcții, e înființat deja.

Doamna Consilier Wring Roxana Sanda

E înființat deja?

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Da.

Doamna Consilier Wrinq Roxana Sanda

Păi atunci ați greșit proiectul de hotărâre, că eu am citit din expunerea de motive.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Pe proiect scrie foarte clar: privind aprobarea statului de funcții.

Doamna Consilier Wrinq Roxana Sanda

Dar eu citesc aici dintr-un regulament din obiective care erau atașate la proiect.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Doamna Drăgoi este? Vă rog, doamna director.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Deci e OK?

Haideți să trecem la vot că am vorbit foarte bine toată lumea. Gata.

»

Dați-ne vot vă rog că votează și USR.

Proiect de hotărâre privind aprobarea statului de funcții al Centrului Cultural "Lumina”.

Cu 34 de voturi pentru, 1 abținere, 9 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

91    - Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii C.G.M.B. nr. 253/04.05.2018 și Hotărârii C.G.M.B. nr. 291/17.05.2018.

Vot vă rog.

Cu 30 de voturi pentru, 3 abțineri, 11 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

92    - Proiect de hotărâre privind acordarea mandatului special Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Deratizare, Dezinsecție, Dezinfecție București.

Da doamna consilier, vă rog.

Doamna Consilier Wring Roxana Sanda

Și aici am o nelămurire pentru că noi nu am trecut lista aceea de... deci am votat niște proiecte de hotărâre care până la urmă nu s-au finalizat, iar acum dăm mandat special... nu, noi n-am votat, dar asta nu însemnă că nu trebuie să înțelegem. Și conform prevederilor care ar fi trebuit să le fi votat, noi trebuia să mandatăm ADI, pentru îndeplinirea activităților prevăzute în proiectul de hotărâre. însă proiectul de hotărâre a fost de două treimi și ceea ce voiam să spun este că, în opinia noastră, aceste trei proiecte de hotărâre sunt tot de două treimi. Da? Deci...

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Da, am înțeles.

7    J

Doamna Consilier Wring Roxana Sanda

Am o întreagă... dar nu vă mai... că colegii mei nu mai au răbdare.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando Haideți că vine domnul Administrator Public și ne răspunde. între timp, am să dau cuvântul și domnului consili.er\D^aconescu ca să ne spună și dânsul punctul de vedere /; °




Domnul Consilier Deaconescu Cătălin lonuț

Mulțumesc, domnule președinte. O să încep cu finalul. Nu sunt de

două treimi, sunt de majoritate calificată și vă rog să corectați, nu sunt pe 45 (1), sunt pe 45 (2).

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Am înțeles.

»

Domnul Consilier Deaconescu Cătălin lonuț

Sigur, nu suntem de acord cu aceste proiecte, cum n-am fost de

acord nici cu înființarea acestor structuri paralele ale primăriei paralele, cum n-am fost de acord nici cu înființarea companiilor municipale. Ceea ce vreau eu să atrag atenția sau ceea ce vreau să vă pun în atenție este că, deși legea permite să acordăm aceste mandate speciale, mi se pare că ne grăbim puțin și acordăm prea multe drepturi acestor structuri care abia s-au creat, care încă nu știm dacă au sau nu au specialiști. Practic, din acest moment Consiliul General nu va mai avea aproape nimic de spus în privința tarifelor, în privința contractelor, în privința strategiilor. Chiar mă întreb de ce mai e nevoie să mai facem o strategie energetică, că tocmai am votat în urmă cu un an o strategie energetică, dar văd că acordăm mandat și pentru o nouă strategie energetică. Aceste structuri pe care le-ați creat, nu sunt altceva decât niște găselnițe prin care încercați să ascundeți de opinia publică ceea ce se întâmplă de fapt în furnizarea acestor servicii publice către populație, care sunt tarifele, care este eficiența, cum se desfășoară furnizarea serviciilor respective. Nu pot să înghit așa, vai domnule, ne asociem cu Chiajna și cu Popești Leordeni să furnizăm energie termică, căror o să le mai trebuiască niște ani buni până să se gândească la un sistem centralizat, sau nu pot să-mi dau seama de ce deratizarea trebuie făcută împreună cu Snagovul, nu cred că fuge peste granița Bucureștiului șobolanul până la Snagov, că am impresia că moare de alergare până acolo, de la alergare până acolo, și nu au nicio logică și nicio noimă în afara faptului că-vă doriți ca aceste servicii să nu poată fi controlate direct de cetățeni prin consilierii generali. Deci nu vom susține aceste proiecte.

Domnul Sorin Chiriță, Administrator Public al Municipiului București

Nu are nicio legătură cu evitarea demersurilor prin Consiliul General. Aceste Asociații de Dezvoltare Intercomunitare au fost practic o necesitate ca urmare a prevederilor legale, Legea 51 a serviciilor de utilitate publică. Deci vorbim de... Asociațiile au fost înființate, tot Consiliul General a mandatat înființarea acestora și a șidesemnat membrii in Adunarea Generală. Este o practică în toată țara înfiipțâ.rea și funcționarea acestor

asociații de dezvoltare




intermediul acestora și exemplul cel mai concret sunt Asociațiile de Apă și Canal. Pe de altă parte, tot după cum cunoașteți și știți foarte bine, și mă adresez dumneavoastră domnule Deaconescu, știți foarte bine că multe din aceste servicii, de fapt aceste servicii sunt servicii reglementate de către ANRSC, deci practic sunt propuneri de prețuri și totuși ele sunt avizate de ANRSC, tot în prezent există, de exemplu, o modificare tarifară care excede Consiliului General, și aici mă refer la contractul cu Apa Nova care, în momentul în care își face modificarea de tarife, nu trece prin Consiliul General. Aici există un control asupra acestor asociații de dezvoltare intercomunitară pentru că tot Consiliul General mandatează membrii în Adunarea Generală și, implicit, Primarul General este Președintele acestor asociații. Mandatul special este prevăzut de lege, este în temeiul Legii 51, a fost discutat cu ANRSC-ul, el a fost conceput, de altfel, împreună cu specialiștii din ANRSC, pentru a avea tot, forma și cadrul legal. Mulțumesc.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Vă mulțumim si noi.

J    5

Vă rog domnul consilier Stroe.

Mai rămâneți puțin. Poate mai întrabă și domnii consilieri ceva, dar întrebări la obiect, vă rog.

Domnul Consilier Stroe Bogdan Cristian

Era doar o observație că suntem la asociația care se ocupă și de dezinsecție, este a treia vară de la preluarea mandatului de noul consiliu și de doamna Firea și Bucureștiul este pentru a treia oară invadat de țânțari, este un eșec al administrației de a controla acest fenomen. Mulțumesc.

J

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Da, mulțumim. N-am înțeles care a fost întrebarea. Domnul consilier

1    1    J

Gâdiuță, vă rog.

Domnul Consilier Gâdiută Alexandru Valeriu

Da. O întrebare... vă mulțumesc. O întrebare punctuală legată de

acest proiect. Care sunt UAT-urile care sunt membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru deratizare, dezinsecție, dezinfecție

București?

»

Domnul Consilier Gâdiuță Alexandru Valeriu

Si restul localităților din Ilfov? De ce nu s-au înscris si când se vor

J    ’    ’

înscrie?

Domnul Sorin Chiriță, Administrator Public al Municipiului București

Pentru că este asociere voluntară și în orice asociere voluntară exprimarea voinței Consiliului Local din fiecare localitate este deschisă, pot adera oricând.

Domnul Consilier Gâdiuță Alexandru Valeriu

Considerați că este eficient în acest moment un astfel de proiect nefiind înscrise localitățile?

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Da, mulțumim.

Haideți să... Considerăm că este din moment ce este pe ordinea de zi.

Domnul Sorin Chiriță, Administrator Public al Municipiului București

Mulțumesc.

1

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Vot pe proiectul cu numărul 92 - Proiect de hotărâre privind

acordarea mandatului special Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Deratizare, Dezinsecție, Dezinfecție București.

Domnul Consilier Gâdiuță Alexandru Valeriu

Vă rog frumos domnule viceprimar, măcar așa, un pic de... măcar

asa de ochii lumii să o lăsati mai moale cu vocabularul ăsta.

I    ’

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Haideți să votăm, vă rog.

Domnul Consilier Gâdiuță Alexandru Valeriu

Domnule viceprimar vă rog frumos, suntem într-o ședință publică.

Vă rog păstrați o...

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

__Domnule consilier, vă rog încetați. Haideți, opriți microfonul, vă

Suntem în procedură de vot și nu putem să intervenim așâ.A


rog.



Domnul Consilier Gâdiuță Alexandru - Valeriu

Știu că suntem în procedură de vot, dar e un vocabular care nu-și

are locul în astfel de ședințe.

1 ,

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

92    - Proiect de hotărâre privind acordarea mandatului special Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Deratizare, Dezinsectie, Dezinfectie București.

Cu 29 de voturi pentru, 3 abțineri, 13 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

93    - Proiect de hotărâre privind acordarea mandatului special Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Iluminat Public București.

Domnul Consilier Gâdiuță Alexandru - Valeriu

O întrebare am și la acest proiect.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Vot vă rog.

93    - Proiect de hotărâre privind acordarea mandatului special Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Iluminat Public București.

Cu 30 de voturi pentru, 6 abțineri, 8 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

94    - Proiect de hotărâre privind acordarea mandatului special Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetica Bucuresti-llfov

J

Domnul consilier Țugui, vă rog.

t

Domnul Consilier Țugui Matei Ion

Mulțumesc. Că l-am văzut pe domnul City Manager. Ce ne puteți spune despre preluarea ELCEN și RADET? Pentru că iarna nu e atât de departe chiar dacă aici e foarte cald, în această sală. Mulțumesc.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Păi ce treabă are cu asta?


Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Domnul consilier Gâdiuță, vă rog.

Domnul Consilier Gâdiuță Alexandru - Valeriu

Da, voiam să vă întreb, în aceste asociații care sunt UAT-urile

înscrise din partea județului Ilfov?

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Imediat.

Vot vă rog, pe proiect - Proiect de hotărâre privind acordarea mandatului special Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetica București-llfov

Cu 29 de voturi pentru, 4 abțineri, 12 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

95 - Proiect de hotărâre privind împuternicirea expresă a Consiliului Local al Sectorului 1 să hotărască cu privire la cooperarea cu Federația Română de Șah, în vederea organizării proiectului sportiv ”Open International de Șah - București Centenar”, în perioada 15-16 septembrie 2018

Vot.

Cu 43 de voturi pentru, 0 abțineri, 0 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

96 - Proiect de hotărâre privind împuternicirea expresă a Consiliului Local al Sectorului 1 să hotărască cu privire la cooperarea cu Centrul de Excelență ”Acad. Nicolae Cajal”, în vederea organizării proiectului cultura, - educațional - artistic "Suntem o voce”, în perioada iulie - noiembrie 2018

Vot vă rog.

Cu 43 de voturi pentru, 0 abțineri, 0 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

97 - Proiect de hotărâre privind împuternicirea expresă a Consiliului Local Sector 3 în vederea înființării unui serviciu public de interes local, de salubritate și amenajare și întreținere a zonelor verzi, cu personalitate juridică, în subordinea Consiliului Local al Sectorului 3

Vot vă rog.


_Cu 28 de voturi pentru, 5 abțineri, 10 voturi împ(    setul a fost

aprobat.

98    - Proiect de hotărâre privind împuternicirea Consiliului Local al Sectorului 3 de a efectua demersurile necesare pentru înscrierea în cartea funciară a imobilelor proprietate publică a municipiului București situate pe raza administrativ-teritorială a sectorului 3 și aflate în administrarea Consiliului Local al Sectorului 3

Vot.

Cu 42 de voturi pentru, 4 abțineri, 0 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

99    - Proiect de hotărâre privind aprobarea programului „Atelierele Excelenței în Educație

Vot.

Cu 42 de voturi pentru, 2 abțineri, 0 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

în continuarea avem o serie de șase proiecte cu vot secret. Am să le dau citire și aștept propuneri la fiecare proiect, urmând să luăm o pauză pentru a se face buletinele de vot.

100    - Proiect de hotărâre privind numirea membrilor din cadrul structurii cu atribuții specifice în domeniul sănătății în consiliile de administrație ale spitalelor publice din rețeaua autorității administrației publice locale a Municipiului București

Aici avem propuneri specialiști din cadrul A.S.S.M.B., așa că îi vom

vota.

101    - Proiect de hotărâre privind înlocuirea a doi membri ai Consiliului de Administrație la Societatea de Transport București -

S.T.B. S.A., numiți prin Hotărârea C.G.M.B. nr. 55/2018

Așteptăm propuneri.

102    - Proiect de hotărâre privind desemnarea unor consilieri din cadrul Consiliului General al Municipiului București ca membri în Comisia de evaluare și selecționare a proiectelor de finanțare nerambursabilă alocate de la bugetul local al Municipiului București, prin bugetul Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București, pentru activități nonprofit de interes local

Aștept propuneri la 102. Am rugămintea, o singură persoană din fiecare grup care propune. La USR sunteți cinci aici. Propuneți toți?

Doamna Consilier Florea Ancuța Doina

Punctul 100, propuneri:

Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa”

Membri titulari:

1.    Andreea Loredana Marin

2.    Aurora Ghinea

Membri supleanți:

1.    Claudia Pleșan

2.    Augustina Batin

Spitalul Clinic „Sfanta Maria”

Membri titulari:

1.    Eleonora Manuc

2.    Elena Marin

Membri supleanți:

1.    Paula Bălan

2.    Andreea Loredana Marin

Spitalul Clinic „Colentina”

Membri titulari:

1.    Elena Marin

2.    Alexandru Simion

Membri supleanți:

1.    Andreea Loderana Marin

2.    Ana Maria Peicov

Spitalul Clinic „Dr. Ion Cantacuzino”

Membri titulari:

1.    Janina Florea

2.    Marinela llie

Membri supleanți:

1.    Tereza Ion

2.    Eleonora Manuc

Spitalul de Pneumoftiziologie „Sfântul Ștefan” Membri titulari:

1.    Veronica Sîrbu

2.    Cristina Lutescu


Membri supleanți:

1. _ IrinaJSoiceanu

2. Claudia Plesan

I



Spitalul Clinic de Ortopedie - Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”

Membri titulari:

1.    Aurora Ghinea

2.    Janina Florea Membri supleanți:

1.    Elena Stanciu

2.    Oana Sivache

Spitalul Clinic „Prof. Dr. Theodor Burghele”

Membri titulari:

1.    Irina Goiceanu

2.    Andreea Loredana Marin Membri supleanți:

1.    Alexandra Cacioianu

2.    Camelia Constantin

Spitalul de Psihiatrie Titan „Dr. Constantin Gorgos”

Membri titulari:

1.    Ionela Cruceru

2.    Ioana David Membri supleanți:

1.    Nicoleta Petre

2.    Florina Hristea

Spitalul de Boli Cronice „Sfântul Luca”

Membri titulari:

1.    Marinela llie

2.    Teresa Ion Membri supleanți:

1.    Ioana David

2.    Monica Mocanu

Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială „Prof. Dr. Dan Theodorescu”


Membri titulari:

1.    Eleonora Manuc

2.    Aurora Ghinea Membri supleanți:

1.    Alexandru Trifu

2.    _ Irina Pamfile

Spitalul Clinic de Obstretică - Ginecologie-^Prof. Dr. Panait Sârbu”

Membri titulari:

1.    Claudia Plesan

»

2.    Ana Maria Peicov Membri supleanți:

1.    Camelia Constantin

2.    Mariana Velea

Spitalul Clinic de Nefrologie „Prof. Dr. Carol Davila”

Membri titulari:

1.    Janina Florea

2.    Irina Goiceanu Membri supleanți:

1.    Alexandra Cacioianu

2.    Cristian Tamazlicaru

Spitalul Clinic „Colțea”

Membri titulari:

1.    Elena Marin

2.    Eleonora Manuc Membri supleanți:

1.    Cristian Ungureanu

2.    Cristian Tamazlicaru

Centrul de Tratament al Toxicodependenților pentru tineri „Sfântul Stelian”

Membri titulari:

1.    Veronica Sîrbu

2.    Aurora Ghinea Membri supleanți:

1.    Oana Sivache

2.    Cristiana Anghel

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș” Membri titulari:

1.    Vasile Apostol

2.    Marinela llie Membri supleanți:

1.    Nineta Liliana lonescu

2.    Ioana David

Spitalul Clinic „Filantropia” ____A

   __


Membri titulari:

1. Andreea Loredana Marin

2. Elena Marin

Membri supleanți:

1.    Marinela llie

2.    Simona Mihăilescu

Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu”

Membri titulari:

1.    Elena Marin

2.    Marinela llie

Membri supleanți:

1.    Eleonora Manuc

2.    Georgeta Colțoiu

Centrul Clinic de Boli Reumatismale „Dr. Ion Stoia”

Membri titulari:

1.    Elena Stanciu

2.    Paula Bălan

Membri supleanți:

1.    Camelia Constantin

2.    Tereza Ion

Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” Membri titulari:

1.    Alexandra Cacioianu

2.    Vasile Apostol

Membri supleanți:

1.    Ana Maria Peicov

2.    Veronica Sîrbu

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Mulțumim.

J

Doamna Consilier Florea Ancuța Doina

Continuăm?

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

La 101 acum.

Doamna Consilier Florea Ancuța Doina

Propuneri pentru 101. Creci Andrei George și Brod Mariana.

Domnul Președinte de ședință Culea I


S-a notat, da? Din partea grupului PS



Doamna Consilier Florea Ancuța Doina

Continui cu punctul 102?

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Da, la 101, atât.

Doamna Consilier Florea Ancuța Doina

101, atât. Și mai am punctele următoare.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

N-am ajuns încă. Bun, domnul consilier Grigorescu. Propuneri la

101?


Domnul Consilier Grigorescu Florin

Voiam doar să vă atrag atenția că perpetuăm un mod de a atribui responsabilități în consilii de administrație, un mod absolut aberant.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Domnul Stroe, aveți și dumneavoastră propuneri?

Domnul Consilier Grigorescu Florin

Deci pentru Consiliu de Administrație S.T.B. aș fi vrut să văd persoanele candidate, să se prezinte, măcar să le vedem la față, cu un CV și apoi să putem...

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Domnul consilier Olteanu, vă rog.

Domnul Consilier Olteanu Cristian - Marian

La 102.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

La 101.

Domnul Consilier Olteanu Cristian - Marian

Nu, n-am la 101 nimic.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

La 101 mai sunt alte propuneri? Domnul consilier Stroe, aveți propuneri? Bun. Dau citire proiectului 102 și facQip propgoerile. Deci la

101 s-au notat propunerile, da? O.K.




102 - Proiect de hotărâre privind desemnarea unor consilieri din cadrul Consiliului General al Municipiului București ca membri în Comisia de evaluare și selecționare a proiectelor de finanțare nerambursabilă alocate de la bugetul local al Municipiului București, prin bugetul Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București, pentru activități nonprofit de interes local

Vă rog, domnul consilier Stroe.

Domnul Consilier Stroe Bogdan- Cristian

Grupul USR îl propune pe Alin Arsu care este specialist în domeniu si lucrează în domeniul asistentei sociale.

J    ’

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Vă rog să se noteze. Grupul USR - pe domnul Alin Arsu.

Domnul consilier Olteanu.

Domnul Consilier Olteanu Cristian - Marian

Mulțumesc. Grupul PNLÎI propune pe Sorin Mărgărit.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Grupul PNL - Sorin Mărgărit

Doamna consilier Florea.

Doamna Consilier Florea Ancuța Doina

Grupul PSD-ALDE - Gherghiceanu Florentina, Florea Ancuța și Voicu Ion Valentin.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

S-a notat, da?

Vă rog, domnul consilier Catana.

Domnul Consilier Catana Claudiu- Daniel

A propus doamna Florea. Pe domnul Voicu Valentin voiam să-l propun din partea grupului ALDE.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando Mulțumim. Bun. S-a luat act de propuneri, da? Facem buletinele de

103 - Proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii C.G.M.B. nr. 195/25.08.2016 privind desemnarea unpr^onsilieri din cadrul Consiliului General al Municipiului București, ca membri în Comisia de analiză a dosarelor solicitanților de spații cu altă destinație decât aceea de locuință, alții decât beneficiarii Legii nr. 341/2004



Doamna consilier Wring, vă rog.

Doamna Consilier Wrinq Roxana - Sanda

Da, îi propunem pe domnul Alexandru Gâdiuță și Florin Ivan.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Deci domnul Alexandru Gâdiuță și domnul Florea Ivan.

Doamna Consilier Wrinq Roxana - Sanda

Florin.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Florin Ivan, scuze.

Doamna Florea.

Bun.

104 - Proiect de hotărâre privind constituirea Asociației Centrul Municipal pentru Dialog București.

Doamna consilier Wring.

Doamna Consilier Wring Roxana - Sanda

As vrea să... dacă domnul Petrescu mai este aici, as vrea să-mi

I    ’

explice exact ce face această asociație pentru...

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Haideți că-l chemăm după aceea. Aveți propuneri? Nu e aici acum.

Doamna Consilier Wring Roxana - Sanda

Nu suntem la dialog?

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Da, la 104.

Doamna Consilier Wrinq Roxana - Sanda

Acum în sfârșit am ajuns la dialog, dar nu e dânsul aici.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Nu este, facem propunerile pentru membrL _



Doamna Consilier Wring Roxana -

OK, păi, după... pot să iau cuvântul după... după. Da?

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Qrlando

N-aveți propuneri?

Doamna Consilier Wring Roxana - Sanda

Nu.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Qrlando

Bun, mulțumim. Doamna consilier Florea, vă rog.

Doamna Consilier Florea Ancuța Doina

Propunem un titular și un supleant.

Titular: Stancu Cezar

Supleant: Butacu Simona

Și mai avem punctul 105.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Qrlando

Am înțeles. Alte propuneri la 104? Nu.

105 - Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentantului Consiliului General al Municipiului București în Comisia de identificare și negociere, în scopul achiziționării de locuințe locative cu destinația de locuințe sociale pentru cadrele medicale care își desfășoară activitatea în cadrul spitalelor aflate în administrarea Consiliului General al Municipiului București, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București

Vă rog domna consilier.

Doamna Consilier Florea Ancuța Doina

Propunerea noastră este doamna Raiciu Anca Daniela.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Qrlando

Vă mulțumim. Alte propuneri?

Bun. Luăm o pauză de un sfert de oră ca să vină cu buletinele.

Nu mai mult, că suntem punctuali, ca să votăm.


Doamna Secretar General al Municipiului București Georgiana

Zamfir

Vă rugăm să reveniți în sală, pentru a da buletinele de vot.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Stimați colegi, la punctul privind desemnarea reprezentanților

C.G.M.B. în comisia de evaluare și selecționare a proiectelor de finanțare nerambursabilă avem cinci candidați și sunt patru locuri, ca să știți, acolo trebuie să eliminăm, să tăiați un candidat, în rest sunt atâtea locuri câți candidați sunt.

J

Doamna Secretar General al Municipiului București Georgiana

Zamfir

Amzăr Gheorghe

Să veniți să luați buletinele de vot și la punctul pe care l-a precizat domnul președinte aveți cinci candidați pe patru locuri, deci o persoană trebuie să...

Amzăr Gheorghe

Ardeleanu Mircea

Arsu Alin lonuț

Artimon Marian, prezent

Bădulescu Aurelian, este aici?

Berceanu Octavian Alexandru...

Domnul Berceanu. mai e? Mai este aici? Revenim.

Bîrdeanu Andreea Raluca Bujduveanu Stelian, absent Bumbar Marian, prezent Catana Claudiu Daniel Chirică Petre

Ciceală Ana Maria, absent Circa Honorius fEdward Adrian Ciucu Ciprian, absent Ciudomirov Mihai Anton Comănescu Mihai, absent Coțofană Liviu - Alin Este? Absent.

Culea Marian Orlando Deaconescu Cătălin lonuț Doicin Cristian Vasile Dragne Ileana Daniela Florea Ancuța Doina



Domnul Florescu?

Revenim.

A, domnul Florescu.

Florescu Michaela Tomnița Gâdiuță Alexandru Valeriu, absent?

Este domnul Gâdiuță.

Gherghiceanu Florentina Grigorescu Florin lliescu Cătălin Lucian, absent lonescu Andrei George, este? Absent, lonescu TudorTim, prezent Ivan Florin, prezent Kansou Hazem, absent Marinescu Sorin Dumitru, prezent Maxim Marius Cătălin, este Mărgărit Nicolae Sorin Munteanu Cristian Mihai, absent Neacșu Ioana Mihaela, prezent Neacșu Lazăr, prezent Olteanu Cristian Marian, prezent Pavel Marius Adrian, prezent Poșircaru Ion, absent Radu Elena, absent Radu Ion, prezent Raiciu Anca Daniela Rogin Marius

Săndulescu Nina Sebeșan Mircea Radu, prezent Stroe Bogdan Cristian, prezent Șuhan Valeriu Nicolae, prezent Teodor Raluca Nicoleta, absent "ugui Matei Ion, prezent.

"uțu Radu Cristian, prezent Untea (Mocanu) Georgiana, prezent Voicu Ion Valentin, prezent Wring Roxana Sanda, prezent.

Domnul Consilier Circa Honorius Edward Adrian Deci avem, până termină de scris procesul acela verbal cu puțini oameni, procesul acesta verbal cu mulți oameni.

Comisia de numărare - prpees-verbal nrivind numirea membrilor

din cadrul structurii cu atribi




consiliile de administrație ale spitalelor publice din rețeaua autorității administrației publice locale a Municipiului București.

Ca să nu vi-i citesc pe toți, pentru că sunt foarte mulți și bănuiesc că nu e o problemă pentru voi treaba asta...

E o problemă pentru voi? Trebuie să vi-i citesc pe toți? Cum?

Mi-a zis că nu. A zis Mircea că nu. Așa a zis.

OK. Deci, ca să vă facem povestea scurtă, membrii de la Spitalul Malaxa au fost votați cu 42 de voturi, la Sfânta Maria cu 42 de voturi, 0 anulate, la Colentina 42 de voturi, 0 anulate, 42 de voturi la Cantacuzino, 0 anulate, 42 de voturi la Sfîntul Ștefan, 0 anulate, 42 de voturi la Foișor de Ortopedie, 0 anulate, 42 de voturi la Burghele, 0 anulate, 42 de voturi la Titan Psihiatrie Constantin Gorgos, 0 anulate, 42 de voturi la Sfîntul Luca, 0 anulate, 42 de voturi la BMF Dan Teodorescu, 0 anulate, 42 de voturi la Panait Sârbu, 0 anulate, 42 de voturi la Nefrologie Carol Davila, 0 anulate, la Colțea, 42 de voturi cu 0 anulate, la Sfîntul Stelian, 42 de voturi, 0 anulate, la Victor Babeș la fel, 42 de voturi, 0 anulate, la Filantropia, 42 de voturi, 0 anulate, la Gomoiu, 42 de voturi, 0 anulate, la Stoia 42 de voturi, 0 anulate și la Obregia 42 de voturi, 0 anulate.

Și urmează și celelalte, imediat vi le termin și pe celelalte.

Procesul-verbal privind desemnarea reprezentanților CGMB ca membri în comisia de evaluare și selecționare a proiectelor de finanțare nerambursabile alocate de la bugetul local al Municipiului București prin bugetul Direcției Generale de Asistență Socială al Municipiului București pentru acitivități nonprofit de interes local -42 de voturi exprimate, 0 anulate, pentru domnul Mărgărit Sorin 36, împotrivă 6, pentru doamna Florea 35, împotrivă 7, pentru doamna Gherghiceanu Florentina 36, 6 împotrivă, pentru domnul Voicu 32 pentru, 10 împotrivă, pentru domnul Arsu 13 pentru, 29 împotrivă, prin urmare se desemnează domnul Mărgărit, doamna Florea, doamna Gherghiceanu și domnul Voicu ca și membrii în comisia respectivă de evaluare și selecționare a proiectelor de finanțare nerambursabile.

Procesul-verbal la comisia de numărare privind desemnarea reprezentantului CGMB în comisia de identificare și negociere în scopul achiziționării de locuințe locative cu destinația de locuințe sociale pentru cadrele medicale, 42 de voturi exprimate, 0 anulate, pentru doamna Raiciu Anca Daniela 38 de voturi pentru, 4 împotrivă, prin urmare se desemnează colega mea de bancă ca și membru în comisia


aceasta.

Mulțumesc frumos.


Procesul-verbal la comisia de numărare privind desemnarea reprezentanților CGMB ca membrii supleanți în comisia de analiză a dosarelor solicitanților de spații cu altă destinație decât cea de locuință alții decât beneficiarii Legii 341/2004, 42 de voturi exprimate, 0 anulate, pentru domnul Ivan Florin 40, împotrivă 2, pentru domnul Gâdiuță Alexandru 39, împotrivă 3, prin urmare se desemnează ca membrii supleanți domnii Ivan și Gâdiuță. OK.

Procesul-verbal la comisia de numărare privind desemnarea reprezentanților CGMB în adunarea generală a Asociației Centrul Municipal pentru Dialog București, 42 de voturi exprimate, 0 anulate, pentru domnul Stancu Cezar 35, împotrivă 7, pentru doamna Butacu Simona 34, împotrivă 8, prin urmare se desemnează ca și membrii domnul Stancu și ca membru supleant doamna Butacu.

Și ultimul proces verbal la comisia de numărare privind numirea a doi membrii în Consiliul de Administrație al Societății de Transport București, S.T.B. SA, 42 de voturi exprimate, 0 anulate, pentru domnul Creci Andrei 34 pentru, împotrivă 8, pentru doamna Brod Mariana 34 pentru, împotrivă 8, prin urmare se desemnează ca și membrii titulari în comisia de Administrație al STB domnul Creci și doamna Brod. Gata.

Domnul Președinte de ședință Culea Marian Orlando

Mulțumim, domnule președinte al comisiei de validare. Sunt toți colegii în sală? Ca să trecem la vot pe proiecte. Colegii de la P.M.P. au plecat? Bun.

Vot pe proiectul cu numărul 100 - Membrii din cadrul structurii cu atribuții specifice în domeniul sănătății în Consiliile de Administrație ale Spitalelor Publice din rețeaua autorității administrației publice locale a Municipiului București.

Vot.

Cu 32 de voturi pentru, 0 abțineri, 8 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

101 - Proiectul de hotărâre privind înlocuirea a doi membri ai Consiliului de Administrație la Societatea de Transport București -S.T.B. S.A., numiți prin Hotărârea C.G.M.B. nr. 55/2018.

Vot, vă rog, pe proiect.

Cu 30 de voturi pentru, 1 abținere, 9 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.




102    - Proiect de hotărâre privind desemnarea unor consilieri din cadrul Consiliului General al Municipiului București ca membri în Comisia de evaluare și selecționare a proiectelor de finanțare nerambursabilă alocate de la bugetul local al Municipiului București, prin bugetul Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București, pentru activități nonprofit de interes local.

Vot.

Cu 31 de voturi pentru, 2 abțineri, 6 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

103    - Proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii C.G.M.B. nr. 195/25.08.2016 privind desemnarea unor consilieri din cadrul Consiliului General al Municipiului București, ca membri în Comisia de analiză a dosarelor solicitanților de spații cu altă destinație decât aceea de locuință, alții decât beneficiarii Legii nr. 341/2004.

Vot, vă rog.

Cu 38 de voturi pentru, 0 abțineri, 1 vot împotrivă, proiectul a fost aprobat.

104    - Proiect de hotărâre privind constituirea Asociației Centrul Municipal pentru Dialog București.

Vot, vă rog.

Cu 29 de voturi pentru, 1 abținere, 8 voturi împotrivă, proiectul a fost aprobat.

105    - Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentantului Consiliului General al Municipiului București în Comisia de identificare și negociere, în scopul achiziționării de locuințe locative, spații locative, zic eu, cu destinația de locuințe sociale pentru cadrele medicale care își desfășoară activitatea în cadrul spitalelor aflate în administrarea Consiliului General al Municipiului București, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București.

Vot.

Vă rog, o secundă, că trebuie să vă citesc ceva, numai puțin.

Cu 31 de voturi pentru, 6 abțineri, 1 vot împotrivă, proiectul a fost aprobat.

Trebuie să fac un anunț, să vă comunic că raportul de activitate pe anul 2017 al Primarului General a fost înaintat la Direcția Asistență Tehnică și Juridică, unde poate fi consultat și urmează a fi,încărcat pe site^ ul P.M.B. unde poate fi vizualizat și trase concluziile ultșri<


Vă mulțumesc!

Declar ședința închisă.

J    5

Ședința ordinară a Consiliului General al Municipiului București s-a încheiat la ora 18.10.

Notă: Consemnarea voturilor s-a realizat în conformitate cu rezultatele înregistrate de sistemul de vot electronic, comunicate de Direcția Sisteme Informatice.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, . - A SECRETAR GENERAL


Marian Orlando Culea



MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, \ Georgiana Zamfir


Verificat:

Mirela Anghel Emanuel Dancă Nicoleta Pristavu Maria Proca Camelia Tanasoff Vilma Gabriela Titirișcă Floarea Vasilescu V\'kJ Mioara Vuculescu





Subiect Vot

Procesul verbal al ședinței anterioare

Rezultat General Vot

DA

43

ABȚINERE

6

NU

1

Total Prezenti

50

Rezultate Grup De Vot

Grup

DA

ABȚINERE

NU

Absent

ALDE

4

0

PMP

3

1

PNL

7

1

PSD-UNP

24

0

USB

5

6

1

3

Concluzii Vot

Moțiune aprobata

43 Voturi Pentru

ALDE, PMP, PNL, PSD-UNP, Gâdiuță Alexandru-Valeriu (USB), Grigorescu Florin (USB), Munteanu Cristian Mihai (USB), Teodor Raluca-Nicoleta (USB), Țugui Matei Ion (USB)

6 Abțineri

USB

1 Voturi împotriva Berceanu Octavian (USB)

Rezultate Individuale

Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Amzăr Gheorghe (PSD-UNP)

Ardeleanu Mircea (PSD-UNP)

: .... «L; J

Arsu Alin-lonuț (USB)

X

Artimon Marian (PSD-UNP)

1 * i

Bădulescu Aurelian (PSD-UNP)

r *22

Berceanu Octavian (USB)

Bîrdeanu Andreea Raluca (PSD-UNP)

Bujduveanu Stelian (PNL)

X

Bumbar Marian (USB)

X

Catana Claudiu-Daniel (ALDE)

X    •-

X, .

Chirică Petre (PSD-UNP)

Ciceală Ana-Maria (USB)

X

Nume

Circa Honorius-Edward (PSD-UNP)

Ciucu Ciprian (PNL)

Ciudomirov Mihai Anton (PSD-UNP)

Comănescu Mihai (PNL)

Coțofană Liviu-Alin (USB)

Culea Marian Orlando (PSD-UNP)

Deaconescu Cătălin-lonuț (PNL)

Doicin Cristian Vasile (PSD-UNP) |

Dragne Ileana-Daniela (PSD-UNP)

Florea Ancuța Doina (PSD-UNP) I

Florescu Adrian Constantin (PMP)

Florescu Michaela-Tomnița (ALDE)

Gâdiuță Alexandru-Valeriu (USB)

Gherghiceanu Florentina (PSD-UNP)

Grigorescu Florin (USB)

lliescu Cătălin Lucian (PMP)

lonescu Andrei George (PMP)

lonescu Tudor-Tim (ALDE)

Ivan Florin (USB)

Kansou Hazem (PNL)

Mărgărit Nicolae-Sorin (PNL)

Marinescu Sorin (USB)

Maxim Marius Cătălin (PSD-UNP) |

Mocanu Georgiana (PSD-UNP)

Munteanu Cristian Mihai (USB) |

Neacșu Ioana Mihaela (PSD-UNP)

Neacșu Lazăr (PSD-UNP)

Olteanu Cristian-Marian (PNL)

Pavel Marius Adrian (PSD-UNP)

Posircaru Ion (PMP)

Radu Elena (USB)

Radu Ion (PSD-UNP)

Raiciu Anca Daniela (PSD-UNP)

Rogin Marius (PNL)

Sandulescu Nina (PSD-UNP)

Sebeșan Mircea Radu (PSD-UNP)

Stroe Bogdan-Cristian (USB)

DA




■ X<

< i

ABȚINERE

NU

Absent

X

X

X

X

X

X


Nume

DA    ABȚINERE

NU

Absent

Suhan Valeriu-Nicolae (PSD-UNP)

Teodor Raluca-Nicoleta (USB)

Țugui Matei Ion (USB)

x,

Țuțu Radu-Cristian (PSD-UNP)

Wxiii

Voicu Ion Valentin (ALDE)

.kV;x'

Wring Roxana-Sanda (USB)

X


Subiect Vot

Procesul verbal al ședinței anterioare

ALDE


Nume

DA

Absent

Catana Claudiu-Daniel

Florescu Michaela-Tomnița

lonescu Tudor-Tim

Voicu Ion Valentin

Subiect Vot

Procesul verbal al ședinței anterioare

PMP

Nume

DA

Absent

Florescu Adrian Constantin

lliescu Cătălin Lucian

X

lonescu Andrei George

L_* j

Posircaru Ion

Subiect Vot

Procesul verbal al ședinței anterioare

PNL


Nume

DA

Absent

Bujduveanu Stelian

X

Ciucu Ciprian

Comănescu Mihai

Deaconescu Cătălin-lonuț

Kansou Hazem

Mărgărit Nicolae-Sorin

Olteanu Cristian-Marian

Rogin Marius

Subiect Vot

Procesul verbal al ședinței anterioare

PSD-UNPR


Nume

Amzăr Gheorghe

Ardeleanu Mircea

Artimon Marian

Bădulescu Aurelian

Bîrdeanu Andreea Raluca

Chirică Petre

Circa Honorius-Edward :

Ciudomirov Mihai Anton

Culea Marian Orlando

Doicin Cristian Vasile

Dragne Ileana-Daniela

Florea Ancuța Doina

Gherghiceanu Florentina

Maxim Marius Cătălin

Mocanu Georgiana

Neacșu Ioana Mihaela

Neacșu Lazăr

Pavel Marius Adrian

Radu Ion

Raiciu Anca Daniela

Sandulescu Nina

Sebeșan Mircea Radu

Suhan Valeriu-Nicolae

Țuțu Radu-Cristian


Absent


Subiect Vot

Procesul verbal al ședinței anterioare

USB

Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Arsu Alin-lonuț

X

Berceanu Octavian

Bumbar Marian

X

Ciceală Ana-Maria

X

Coțofană Liviu-Alin

X

Gâdiuță Alexandru-Valeriu

Grigorescu Florin

Ivan Florin

X

Marinescu Sorin

X

Munteanu Cristian Mihai

'BIOS

Radu Elena

X

Stroe Bogdan-Cristian

X

Teodor Raluca-Nicoleta

Țugui Matei Ion

Wring Roxana-Sanda

X

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 1

Rezultat General Vot

DA

41

ABȚINERE

7

NU

1

Total Prezenti

50

Rezultate Grup De Vot

Grup

DA

ABȚINERE

NU

Absent

ALDE

4

0

PMP

3

1

PNL

6

1

1

PSD-UNP

24

0

USB

4

6

1

4

Concluzii Vot

Moțiune aprobata 41 Voturi Pentru

ALDE, PMP, PNL, PSD-UNP, Grigorescu Florin (USB), Ivan Florin (USB), Radu Elena (USB), Stroe Bogdan-Cristian (USB) 7 Abțineri

USB, Ciucu Ciprian (PNL)

1 Voturi împotriva

Berceanu Octavian (USB)

Rezultate Individuale

Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Amzăr Gheorghe (PSD-UNP)

[

Ardeleanu Mircea (PSD-UNP)

I ?

Arsu Alin-lonuț (USB)

X

Artimon Marian (PSD-UNP)

Bădulescu Aurelian (PSD-UNP)

009

Berceanu Octavian (USB)

Bîrdeanu Andreea Raluca (PSD-UNP)

L    - i

Bujduveanu Stelian (PNL)

X

Bumbar Marian (USB)

X

Catana Claudiu-Daniel (ALDE)

1

Chirică Petre (PSD-UNP)

1

Ciceală Ana-Maria (USB)

X

Num©

DA

ABȚINERE

NU

. ■

Absent

Suhan Valeriu-Nicolae (PSD-UNP)

Teodor Raluca-Nicoleta (USB)

X

Țugui Matei Ion (USB)

X

Țuțu Radu-Cristian (PSD-UNP)

Voicu Ion Valentin (ALDE)

Wring Roxana-Sanda (USB)

X


Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 1

ALDE


Nume

DA    Absent

Catana Claudiu-Daniel

Florescu Michaela-Tomnița

lonescu Tudor-Tim

x

Voicu Ion Valentin

x

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 1

PMP

Nume

DA

Absent

Florescu Adrian Constantin

' x

lliescu Cătălin Lucian

X

lonescu Andrei George

Posircaru Ion

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 1

PNL

Nume

DA

ABȚINERE

Absent

Bujduveanu Stelian

X

Ciucu Ciprian

X

Comănescu Mihai

Deaconescu Cătălin-lonuț

Kansou Hazem

Mărgărit Nicolae-Sorin

Olteanu Cristian-Marian

Rogin Marius

Y

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 1

PSD-UNPR

Nume

da

Absent

Amzăr Gheorghe

Ardeleanu Mircea

Artimon Marian

Bădulescu Aurelian

Bîrdeanu Andreea Raluca

Chirică Petre

Circa Honorius-Edward

Ciudomirov Mihai Anton

Culea Marian Orlando

Doicin Cristian Vasile

Dragne Ileana-Daniela

Florea Ancuța Doina

Gherghiceanu Florentina

Maxim Marius Cătălin

Mocanu Georgiana

Neacșu Ioana Mihaela

Neacșu Lazăr

Pavel Marius Adrian

Radu Ion

Raiciu Anca Daniela

Sandulescu Nina

Sebeșan Mircea Radu

Suhan Valeriu-Nicolae

Țuțu Radu-Cristian

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 1

USB

Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Arsu Alin-lonuț

X

Berceanu Octavian

Bumbar Marian

X

Ciceală Ana-Maria

x

Coțofană Liviu-Alin

X

Gâdiuță Alexandru-Valeriu

X

Grigorescu Florin

t *_)

Ivan Florin

Marinescu Sorin

X

Munteanu Cristian Mihai

X

Radu Elena

L, * '

Stroe Bogdan-Cristian

L. A____,

Teodor Raluca-Nicoleta

X

Țugui Matei Ion

X

Wring Roxana-Sanda

X

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 2

Rezultat General Vot


DA

ABȚINERE

8

NU

4

Total Prezenti

50

Rezultate Grup De Vot

Grup

DA

ABȚINERE

NU

Absent

ALDE

4

0

PMP

3

1

PNL

4

3

1

PSD-UNP

23

1

USB

3

8

1

3

Concluzii Vot

Moțiune aprobata 37 Voturi Pentru

ALDE, PMP, PNL, PSD-UNP, Teodor Raluca-Nicoleta (USB), Țugui Matei ion (USB), Wring Roxana-Sanda (USB) 8 Abțineri

USB

4 Voturi împotriva

Ciucu Ciprian (PNL), Deaconescu Cătălin-lonuț (PNL), Grigorescu Florin (USB); Mărgărit Nicolae-Sorin (PNL)

Rezultate Individuale

Nume

RA

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Amzăr Gheorghe (PSD-UNP)

Ardeleanu Mircea (PSD-UNP)

IO®

Arsu Alin-lonuț (USB)

X

Artimon Marian (PSD-UNP)

IS

Bădulescu Aurelian (PSD-UNP)

■..........K " \

Berceanu Octavian (USB)

X

Bîrdeanu Andreea Raluca (PSD-UNP)

hi;

Bujduveanu Stelian (PNL)

X

Bumbar Marian (USB)

X

Catana Claudiu-Daniel (ALDE)

I a

Chirică Petre (PSD-UNP)

L -

Ciceală Ana-Maria (USB)

X

Nume

DA    ABȚINERE

NU

Absent

Suhan Valeriu-Nicolae (PSD-UNP)

Teodor Raluca-Nicoleta (USB)

Țugui Matei Ion (USB)

Țuțu Radu-Cristian (PSD-UNP)

Voicu Ion Valentin (ALDE)

Wring Roxana-Sanda (USB)

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 2

ALDE

Nume

DA

Absent

Catana Claudiu-Daniel

[ *

Florescu Michaela-Tomnița

L; ..

lonescu Tudor-Tim

Voicu Ion Valentin

I «

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 2

PMP

Nume

DA

Absent

Florescu Adrian Constantin

lliescu Cătălin Lucian

x

lonescu Andrei George

Posircaru Ion

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 2

PNL

Nume

DA

NU

Absent

Bujduveanu Stelian

x

Ciucu Ciprian

Comănescu Mihai

i    x

[_•_______'

Deaconescu Cătălin-lonuț

Kansou Hazem

Mărgărit Nicolae-Sorin

Olteanu Cristian-Marian

I

Rogin Marius

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 2

PSD-UNPR

Nume

DA

Absent

Amzăr Gheorghe

Ardeleanu Mircea

Artimon Marian

X    i-

Bădulescu Aurelian

Bîrdeanu Andreea Raluca

Chirică Petre

Circa Honorius-Edward

X    -

Ciudomirov Mihai Anton

Culea Marian Orlando

Doicin Cristian Vasile

Dragne Ileana-Daniela

Florea Ancuța Doina

V .

x

Gherghiceanu Florentina

Maxim Marius Cătălin

Mocanu Georgiana

Neacșu Ioana Mihaela

Neacșu Lazăr

Pavel Marius Adrian

Radu Ion

Raiciu Anca Daniela

Sandulescu Nina

' X    .

Sebeșan Mircea Radu

Suhan Valeriu-Nicolae

Țuțu Radu-Cristian

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 2

USB

Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Arsu Alin-lonuț

X

Berceanu Octavian

X

Bumbar Marian

X

Ciceală Ana-Maria

X

Coțofană Liviu-Alin

x

Gâdiuță Alexandru-Valeriu

X

Grigorescu Florin

Ivan Florin

X

Marinescu Sorin

x

Munteanu Cristian Mihai

X

Radu Elena

X

Stroe Bogdan-Cristian

X

Teodor Raluca-Nicoleta

xi

Țugui Matei Ion

Wring Roxana-Sanda

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 3

Rezultat General Vot

DA

35

ABȚINERE

9

NU

6

Total Prezenti

50

Rezultate Grup De Vot

Grup

DA

ABȚINERE

NU

Absent

ALDE

4

0

PMP

3

1

PNL

4

3

1

PSD-UNP

24

0

USB

9

3

3

Concluzii Vot

Moțiune aprobata

35 Voturi Pentru

ALDE, PMP, PNL, PSD-UNP

9 Abțineri

USB

6 Voturi împotriva

Berceanu Octavian (USB), Ciucu Ciprian (PNL), Deaconeseu Cătălin-lonuț (PNL), Ivan Florin (USB), Mărgărit Nicolae-Sorin (PNL), Wring Roxana-Sanda (USB)

Rezultate Individuale

Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Amzăr Gheorghe (PSD-UNP)

[_&...... î

Ardeleanu Mircea (PSD-UNP)

Jr'

Arsu Alin-lonuț (USB)

X

Artimon Marian (PSD-UNP)

I____*__'

Bădulescu Aurelian (PSD-UNP)

Berceanu Octavian (USB)

Bîrdeanu Andreea Raluca (PSD-UNP)

os

Bujduveanu Stelian (PNL)

X

Bumbar Marian (USB)

X

Catana Claudiu-Daniel (ALDE)

BDH

Chirică Petre (PSD-UNP)

EE3

Ciceală Ana-Maria (USB)

X

Nume

_ -DA

ABȚINERE

NU

Absent

Suhan Valeriu-Nicolae (PSD-UNP)

'OS

Teodor Raluca-Nicoleta (USB)

X

Țugui Matei Ion (USB)

X

Țuțu Radu-Cristian (PSD-UNP)

Voicu Ion Valentin (ALDE)

Wring Roxana-Sanda (USB)


Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 3

ALDE

Nume

DA

Absent

Catana Claudiu-Daniel

Florescu Michaela-Tomnița

lonescu Tudor-Tim

Voicu Ion Valentin

X

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 3

PMP

Nume

DA

Absent

Florescu Adrian Constantin

lliescu Cătălin Lucian

X

lonescu Andrei George

[____

Posircaru Ion

Raport Vot

Nume Ședința    Ședință Ordinară    7/26/2018 12:00:00 AM

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 3

PNL

Nume

DA

NU

Absent

Bujduveanu Stelian

X

Ciucu Ciprian

Comănescu Mihai

Deaconescu Cătălin-lonuț

Kansou Hazem

Mărgărit Nicolae-Sorin

Olteanu Cristian-Marian

Rogin Marius

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 3

PSD-UNPR



Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 3

USB

Nume

ABȚINERE

NU

Absent

Arsu Alin-lonuț

X

Berceanu Octavian

Bumbar Marian

X

Ciceală Ana-Maria

X

Coțofană Liviu-Alin

X

Gâdiuță Alexandru-Valeriu

X

Grigorescu Florin

X

Ivan Florin

Marinescu Sorin

y

A

Munteanu Cristian Mihai

X

Radu Elena

X

Stroe Bogdan-Cristian

X

Teodor Raluca-Nicoleta

X

Țugui Matei Ion

X

Wring Roxana-Sanda

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 4

Rezultat General Vot

DA

35

ABȚINERE

9

NU

Total Prezenti

50

Rezultate Grup De Vot

Grup

DA

ABȚINERE

NU

Absent

ALDE

4

0

PMP

3

1

PNL

5

2

1

PSD-UNP

23

1

USB

9

3

3

Concluzii Vot

Moțiune aprobata

35 Voturi Pentru

ALDE, PMP, PNL, PSD-UNP

9 Abțineri USB

5 Voturi împotriva

Berceanu Octavian (USB), Ciucu Ciprian (PNL), Deaconescu Cătălin-lonuț (PNL), Grigorescu Florin (USB), Teodor Raluca-Nicoleta (USB)

Rezultate Individuale

Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Amzăr Gheorghe (PSD-UNP)

!

E    ’ /A'    “    1

Ardeleanu Mircea (PSD-UNP)

1

Arsu Alin-lonut (USB)

x-

Artimon Marian (PSD-UNP)

Bădulescu Aurelian (PSD-UNP)

E’XfijZj

Berceanu Octavian (USB)

Bîrdeanu Andreea Raluca (PSD-UNP)

P ' ■ „ ' ! A ■    !

I____.....____L ,-,.j

Bujduveanu Stelian (PNL)

X

Bumbar Marian (USB)

X

Catana Claudiu-Daniel (ALDE)

[ *

Chirică Petre (PSD-UNP)

['

Ciceală Ana-Maria (USB)

X

Nume


Circa Honorius-Edward (PSD-UNP)

Ciucu Ciprian (PNL)


Ciudomirov Mihai Anton (PSD-UNP)

Comănescu Mihai (PNL)


Coțofană Liviu-Alin (USB)

Culea Marian Orlando (PSD-UNP)

Deaconescu Cătălin-lonuț (PNL)

Doicin Cristian Vasile (PSD-UNP)

Dragne Ileana-Daniela (PSD-UNP)

Florea Ancuța Doina (PSD-UNP)

Florescu Adrian Constantin (PMP)

Florescu Michaela-Tomnița (ALDE)

Gâdiuță Alexandru-Valeriu (USB)

Gherghiceanu Florentina (PSD-UNP)

Grigorescu Florin (USB) lliescu Cătălin Lucian (PMP) lonescu Andrei George (PMP)

lonescu Tudor-Tim (ALDE)


Ivan Florin (USB)


Kansou Hazem (PNL)


Mărgărit Nicolae-Sorin (PNL)

Marinescu Sorin (USB)


Maxim Marius Cătălin (PSD-UNP)

Mocanu Georgiana (PSD-UNP)

Munteanu Cristian Mihai (USB)

Neacșu Ioana Mihaela (PSD-UNP)

Neacșu Lazăr (PSD-UNP)


Olteanu Cristian-Marian (PNL)

Pavel Marius Adrian (PSD-UNP)

Posircaru Ion (PMP)


Radu Elena (USB)


Radu Ion (PSD-UNP)


Raiciu Anca Daniela (PSD-UNP)

Rogin Marius (PNL)


Sandulescu Nina (PSD-UNP)

Sebeșan Mircea Radu (PSD-UNP)

Stroe Bogdan-Cristian (USB)


Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Suhan Valeriu-Nicolae (PSD-UNP)

X

Teodor Raluca-Nicoleta (USB)

Țugui Matei Ion (USB)

X

Țuțu Radu-Cristian (PSD-UNP)

Voicu Ion Valentin (ALDE)

Wring Roxana-Sanda (USB)

X

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 4

ALDE

Nume

DA

Absent

Catana Claudiu-Daniel

Florescu Michaela-Tomnița

lonescu Tudor-Tim

Voicu Ion Valentin

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 4

PMP

Nume

. DA

Absent

Florescu Adrian Constantin

lliescu Cătălin Lucian

X

lonescu Andrei George

Posircaru Ion

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 4

PNL


Nume

DA

NU

Absent

Bujduveanu Stelian

x

Ciucu Ciprian

Comănescu Mihai

iisia

Deaconescu Cătălin-lonuț

Kansou Hazem

Mărgărit Nicolae-Sorin

Olteanu Cristian-Marian

Rogin Marius

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 4

PSD-UNPR

Nume

DA

Absent

Amzăr Gheorghe

"jjVTî'

r *

Ardeleanu Mircea

Artimon Marian

Bădulescu Aurelian

Bîrdeanu Andreea Raluca

Chirică Petre

Circa Honorius-Edward

Ciudomirov Mihai Anton" •

Culea Marian Orlando

Doicin Cristian Vasile

Dragne Ileana-Daniela

Florea Ancuța Doina

Gherghiceanu Florentina

Maxim Marius Cătălin

Mocanu Georgiana

Neacșu Ioana Mihaela

Neacșu Lazăr

L_.ș ' , ]

Pavel Marius Adrian

Radu Ion

Raiciu Anca Daniela

Sandulescu Nina

X

Sebeșan Mircea Radu

LJL_

Suhan Valeriu-Nicolae

Țuțu Radu-Cristian

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 4

USB

-,-

Nume

ABȚINERE

NU

Absent

Arsu Alin-lonuț

X

Berceanu Octavian

Bumbar Marian

X

Ciceală Ana-Maria

X

Coțofană Liviu-Alin

X

Gâdiuță Alexandru-Valeriu

X

Grigorescu Florin

Ivan Florin

X

Marinescu Sorin

X

Munteanu Cristian Mihai

X

Radu Elena

X

Stroe Bogdan-Cristian

X

Teodor Raluca-Nicoleta

Țugui Matei Ion

X

Wring Roxana-Sanda

X

Subiect Vot

PropunereCulea Marian Orlando5 $

Rezultat General Vot

DA

31

ABȚINERE

5

NU

13

Total Prezenti

50

Rezultate Grup De Vot

Grup

DA

ABȚINERE

NU

Absent

ALDE

4

0

PMP

3

1

PNL

7

1

PSD-UNP

24

0

USB

5

6

4

Concluzii Vot

Moțiune aprobata 31 Voturi Pentru

ALDE, PMP, PSD-UNP 5 Abțineri

Arsu Alin-lonuț (USB), Bumbar Marian (USB), Ivan Florin (USB), Munteanu Cristian Mihai (USB), Radu Elena (USB) 13 Voturi împotriva

PNL, USB

Rezultate Individuale

Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Amzăr Gheorghe (PSD-UNP)

Ardeleanu Mircea (PSD-UNP)

Arsu Alin-lonuț (USB)

X

Artimon Marian (PSD-UNP)

Bădulescu Aurelian (PSD-UNP)

Berceanu Octavian (USB)

Bîrdeanu Andreea Raluca (PSD-UNP)

x.

Bujduveanu Stelian (PNL)

X

Bumbar Marian (USB)

X

Catana Claudiu-Daniel (ALDE)

Chirică Petre (PSD-UNP)

X

Ciceală Ana-Maria (USB)

X

Nume


Circa Honorius-Edward (PSD-UNP)

Ciucu Ciprian (PNL)


Ciudomirov Mihai Anton (PSD-UNP)

Comănescu Mihai (PNL) Coțofană Liviu-Alin (USB)

Culea Marian Orlando (PSD-UNP)

Deaconescu Cătălin-lonuț (PNL)

Doicin Cristian Vasile (PSD-UNP)

Dragne Ileana-Daniela (PSD-UNP)

Florea Ancuța Doina (PSD-UNP)

Florescu Adrian Constantin (PMP)

Florescu Michaela-Tomnița (ALDE)

Gâdiuță Alexandru-Valeriu (USB)

Gherghiceanu Florentina (PSD-UNP)

Grigorescu Florin (USB) lliescu Cătălin Lucian (PMP) lonescu Andrei George (PMP)

lonescu Tudor-Tim (ALDE)


Ivan Florin (USB)

Kansou Hazem (PNL) Mărgărit Nicolae-Sorin (PNL) Marinescu Sorin (USB)

Maxim Marius Cătălin (PSD-UNP)

Mocanu Georgiana (PSD-UNP)

Munteanu Cristian Mihai (USB)

Neacșu Ioana Mihaela (PSD-UNP)

Neacșu Lazăr (PSD-UNP)


Olteanu Cristian-Marian (PNL)

Pavel Marius Adrian (PSD-UNP)

Posircaru Ion (PMP)


Radu Elena (USB)


Radu Ion (PSD-UNP)


Raiciu Anca Daniela (PSD-UNP)

Rogin Marius (PNL)


Sandulescu Nina (PSD-UNP)

Sebeșan Mircea Radu (PSD-UNP)

Stroe Bogdan-Cristian (USB)



Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Suhan Valeriu-Nicolae (PSD-UNP)

Teodor Raluca-Nicoleta (USB)

Țugui Matei Ion (USB)

Țuțu Radu-Cristian (PSD-UNP)

9BM

Voicu Ion Valentin (ALDE)

Wring Roxana-Sanda (USB)

x

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 5

ALDE

Nume

DA

Absent

Catana Claudiu-Daniel

F *___

Florescu Michaela-Tomnița

[    i

lonescu Tudor-Tim

[..__..................,

Voicu Ion Valentin

F A >

Raport Vot

Nume Ședința    Ședință Ordinară    7/26/2018 12:00:00 AM

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 5

PMP

Nu ni 6

DA

Absent

Florescu Adrian Constantin

lliescu Cătălin Lucian

X

lonescu Andrei George

Posircaru Ion

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 5

PNL

Nume


Bujduveanu Stelian


Ciucu Ciprian


Comănescu Mihai


Deaconescu Cătălin-lonuț


Kansou Hazem


Mărgărit Nicolae-Sorin


Olteanu Cristian-Marian


Rogin Marius



Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 5

PSD-UNPR

Nume

DA

Absent

Amzăr Gheorghe

V

Ardeleanu Mircea

Artimon Marian

Bădulescu Aurelian

Bîrdeanu Andreea Raluca

Chirică Petre

/•X..    '

Circa Honorius-Edward

Ciudomirov Mihai Anton

Culea Marian Orlando

Doicin Cristian Vasile

Dragne Ileana-Daniela

Florea Ancuța Doina

Gherghiceanu Florentina

Maxim Marius Cătălin

Mocanu Georgiana

Neacșu Ioana Mihaela

Neacșu Lazăr

Pavel Marius Adrian

Radu Ion

X

Raiciu Anca Daniela

Sandulescu Nina

Sebeșan Mircea Radu

Suhan Valeriu-Nicolae

Țuțu Radu-Cristian

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 5

USB


Nume

ABȚINERE

NU

Absent

Arsu Alin-lonuț

X

Berceanu Octavian

ț-t-i

Bumbar Marian

X

Ciceală Ana-Maria

X

Coțofană Liviu-Alin

X

Gâdiuță Alexandru-Valeriu

Grigorescu Florin

SoU ral

Ivan Florin

X

Marinescu Sorin

X

Munteanu Cristian Mihai

X

Radu Elena

X

Stroe Bogdan-Cristian

Teodor Raluca-Nicoleta

Țugui Matei Ion

?<A '•«••3

Wring Roxana-Sanda

X

Subiect Vot

Propunere Cule'aMarian Oriărido'6

Rezultat General Vot

DA

37

ABȚINERE

4

NU

8

Total Prezenti

50

Rezultate Grup De Vot

Grup

DA

ABȚINERE

NU

Absent

ALDE

4

0

PMP

3

1

PNL

7

1

PSD-UNP

23

1

USB

4

8

3

Concluzii Vot

Moțiune aprobata

37 Voturi Pentru

ALDE, PMP, PNL, PSD-UNP

4 Abțineri

Arsu Alin-lonuț (USB), Ivan Florin (USB), Munteanu Cristian Mihai (USB), Radu Elena (USB) 8 Voturi împotriva

USB

Rezultate Individuale

Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Amzăr Gheorghe (PSD-UNP)

F    'v-,    i

f ■

fe,    , J

Ardeleanu Mircea (PSD-UNP)

F    ■

r    >y< -    1

[______£■_____'_J

Arsu Alin-lonuț (USB)

X

Artimon Marian (PSD-UNP)

•• • !

Bădulescu Aurelian (PSD-UNP)

r?" ■■ ■■ ■,    |

Berceanu Octavian (USB)

Bîrdeanu Andreea Raluca (PSD-UNP)

A

£    /a\    |

Bujduveanu Stelian (PNL)

X

Bumbar Marian (USB)

Catana Claudiu-Daniel (ALDE)

Chirică Petre (PSD-UNP)

t________i

Ciceală Ana-Maria (USB)

X

Nume


Circa Honorius-Edward (PSD-UNP)


Ciucu Ciprian (PNL)


Ciudomirov Mihai Anton (PSD-UNP)


Comănescu Mihai (PNL)



Coțofană Liviu-Alin (USB)


Culea Marian Orlando (PSD-UNP)


Deaconescu Cătălin-lonuț (PNL)


Doicin Cristian Vasile (PSD-UNP)


Dragne Ileana-Daniela (PSD-UNP)


Florea Ancuța Doina (PSD-UNP)


Florescu Adrian Constantin (PMP)


Florescu Michaela-Tomnița (ALDE)



Gâdiuță Alexandru-Valeriu (USB)


Gherghiceanu Florentina (PSD-UNP)


Grigorescu Florin (USB)


lliescu Cătălin Lucian (PMP)


lonescu Andrei George (PMP)


lonescu Tudor-Tim (ALDE)


Ivan Florin (USB)


Kansou Hazem (PNL)


Mărgărit Nicolae-Sorin (PNL)



Marinescu Sorin (USB)


Maxim Marius Cătălin (PSD-UNP)


Mocanu Georgiana (PSD-UNP)


Munteanu Cristian Mihai (USB)


Neacșu Ioana Mihaela (PSD-UNP)


Neacșu Lazăr (PSD-UNP)


Olteanu Cristian-Marian (PNL)


Pavel Marius Adrian (PSD-UNP)


Posircaru Ion (PMP)



Radu Elena (USB)


Radu Ion (PSD-UNP)


Raiciu Anca Daniela (PSD-UNP)


Rogin Marius (PNL)


Sandulescu Nina (PSD-UNP)


Sebeșan Mircea Radu (PSD-UNP)



_

ABȚINERE

NU

Absent

X

A

Y

X

X

X

X


Stroe Bogdan-Cristian (USB)



Nume

DA

UA

ABȚINERE

NU

Absent

Suhan Valeriu-Nicolae (PSD-UNP)

[ '•

Teodor Raluca-Nicoleta (USB)

Țugui Matei Ion (USB)

Țuțu Radu-Cristian (PSD-UNP)

I $

Voicu Ion Valentin (ALDE)

Wring Roxana-Sanda (USB)

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 6

ALDE

Nume

DA

Absent

Catana Claudiu-Daniel

Florescu Michaela-Tomnița

lonescu Tudor-Tim

Voicu Ion Valentin

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 6

PMP

Nume

DA

Absent

Florescu Adrian Constantin

sfcsâ

lliescu Cătălin Lucian

X

lonescu Andrei George

Posircaru Ion

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 6

PNL

Nume

DA

Absent

Bujduveanu Stelian

Y

A

Ciucu Ciprian

l

Comănescu Mihai

[ >' '

Deaconescu Cătălin-lonuț

[

Kansou Hazem

r > ;

Mărgărit Nicolae-Sorin

Olteanu Cristian-Marian

[' a '';

Rogin Marius

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 6

PSD-UNPR

Nume

.'DA

Absent

Amzăr Gheorghe

Ardeleanu Mircea

Artimon Marian

Bădulescu Aurelian

Bîrdeanu Andreea Raluca

Chirică Petre

Circa Honorius-Edward _

Ciudomirov Mihai Anton

Culea Marian Orlando

X

Doicin Cristian Vasile

Dragne Ileana-Daniela

Florea Ancuța Doina

Gherghiceanu Florentina

Maxim Marius Cătălin

Mocanu Georgiana

Neacșu Ioana Mihaela

Neacșu Lazăr

: ; .-:/x ■' <

Pavel Marius Adrian

Radu Ion

Raiciu Anca Daniela

Sandulescu Nina

x

Sebeșan Mircea Radu

Suhan Valeriu-Nicolae

Țuțu Radu-Cristian

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 6

USB

Nume

ABȚINERE

NU

Absent

Arsu Alin-lonuț

X

Berceanu Octavian

Bumbar Marian

Ciceală Ana-Maria

X

Coțofană Liviu-Alin

X

Gâdiuță Alexandru-Valeriu

Grigorescu Florin

Ivan Florin

X

Marinescu Sorin

X

Munteanu Cristian Mihai

X

Radu Elena

X

Stroe Bogdan-Cristian

Teodor Raluca-Nicoleta

Țugui Matei Ion

Wring Roxana-Sanda


Pagina 8 din 8


Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 7, $

Rezultat General Vot

DA

.32

ABȚINERE

8

NU

10

Total Prezenti

50

Rezultate Grup De Vot

Grup

DA

ABȚINERE

NU

Absent

ALDE

4

0

PMP

3

1

PNL

1

4

2

1

PSD-UNP

24

0

USB

4

8

3

Concluzii Vot

Moțiune aprobata

32 Voturi Pentru

ALDE, PMP, PSD-UNP, Mărgărit Nicolae-Sorin (PNL)

8 Abțineri

PNL, Arsu Alin-lonuț (USB), Ivan Florin (USB), Munteanu Cristian Mihai (USB), Radu Elena (USB) 10 Voturi împotriva

USB, Ciucu Ciprian (PNL), Deaconescu Cătălin-lonuț (PNL)

Rezultate Individuale

Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Amzăr Gheorghe (PSD-UNP)

Ardeleanu Mircea (PSD-UNP)

. X    )

Arsu Alin-lonuț (USB)

X

Artimon Marian (PSD-UNP)

j' ,

Bădulescu Aurelian (PSD-UNP)

Berceanu Octavian (USB)

Bîrdeanu Andreea Raluca (PSD-UNP)

i    :

Bujduveanu Stelian (PNL)

X

Bumbar Marian (USB)

Catana Claudiu-Daniel (ALDE)

t

Chirică Petre (PSD-UNP)

Ciceală Ana-Maria (USB)

X

Nume


Circa Honorius-Edward (PSD-UNP)

Ciucu Ciprian (PNL)


Ciudomirov Mihai Anton (PSD-UNP)

Comănescu Mihai (PNL) Coțofană Liviu-Alin (USB)

Culea Marian Orlando (PSD-UNP)

Deaconescu Câtălin-lonuț (PNL)

Doicin Cristian Vasile (PSD-UNP)

Dragne Ileana-Daniela (PSD-UNP)

Florea Ancuța Doina (PSD-UNP)

Florescu Adrian Constantin (PMP)

Florescu Michaela-Tomnița (ALDE)

Gâdiuță Alexandru-Valeriii (USB)

Gherghiceanu Florentina (PSD-UNP)

Grigorescu Florin (USB) lliescu Cătălin Lucian (PMP) lonescu Andrei George (PMP)

lonescu Tudor-Tim (ALDE)


Ivan Florin (USB) Kansou Hazem (PNL)

Mărgărit Nicolae-Sorin (PNL)

Marinescu Sorin (USB)


Maxim Marius Cătălin (PSD-UNP)

Mocanu Georgiana (PSD-UNP)

Munteanu Cristian Mihai (USB)

Neacșu Ioana Mihaela (PSD-UNP)

Neacșu Lazăr (PSD-UNP)


Olteanu Cristian-Marian (PNL)

Pavel Marius Adrian (PSD-UNP)

Posircaru Ion (PMP)


Radu Elena (USB)


Radu Ion (PSD-UNP)


Raiciu Anca Daniela (PSD-UNP)

Rogin Marius (PNL)


Sandulescu Nina (PSD-UNP)

Sebeșan Mircea Radu (PSD-UNP)

Stroe Bogdan-Cristian (USB)


Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Suhan Valeriu-Nicolae (PSD-UNP)

Teodor Raluca-Nicoleta (USB)

Țugui Matei Ion (USB)

Țuțu Radu-Cristian (PSD-UNP)

L *

Voicu Ion Valentin (ALDE)

Wring Roxana-Sanda (USB)

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 7

ALDE

Nume

HA

Absent

Catana Claudiu-Daniel

Florescu Michaela-Tomnița

lonescu Tudor-Tim

Voicu Ion Valentin

Subiect Vot

Propunere Cuiea Marian Orlando 7

PMP

agina 5 din 8


Nume

DA

Absent

Florescu Adrian Constantin

E * T!

lliescu Cătălin Lucian

X

lonescu Andrei George

j >:< :

Posircaru Ion

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 7

PNL

Nume

DA

ABȚINERE

•hî' 1'* ,4fi    .i

NU

Absent

Bujduveanu Stelian

x

Ciucu Ciprian

Comănescu Mihai

X

Deaconescu Cătălin-lonuț

Kansou Hazem

X

Mărgărit Nicolae-Sorin

F .    ■ ■

t    //<s    j

Olteanu Cristian-Marian

X

Rogin Marius

X

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 7

PSD-UNPR



Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 7

USB

Nume

ABȚINERE

NU

Absent

Arsu Alin-lonuț

X

Berceanu Octavian

Bumbar Marian

Ciceală Ana-Maria

X

Coțofană Liviu-Alin

X

Gâdiuță Alexandru-Valeriu

Grigorescu Florin

Ivan Florin

X

Marinescu Sorin

X

Munteanu Cristian Mihai

X

Radu Elena

X

Stroe Bogdan-Cristian

Teodor Raluca-Nicoleta

Țugui Matei Ion

Wring Roxana-Sanda

Subiect Vot

Propunere Culea'Mariân Orlando 8'

Rezultat General Vot


DA

31

ABȚINERE

7

NU

11

Total Prezenti

50

Rezultate Grup De Vot

Grup

DA

ABȚINERE

.1 . ...

•J ‘ .IvțȚîi NU

Absent

ALDE

4

0

PMP

3

1

PNL

5

2

1

PSD-UNP

24

0

USB

2

9

4

Concluzii Vot

Moțiune aprobata

31 Voturi Pentru

ALDE, PMP, PSD-UNP

7 Abțineri

PNL, Munteanu Cristian Mihai (USB), Radu Elena (USB)

11 Voturi împotriva

USB, Ciucu Ciprian (PNL), Deaconescu Cătălin-lonuț (PNL)

Rezultate Individuale

N

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Amzăr Gheorghe (PSD-UNP)

Ardeleanu Mircea (PSD-UNP)

• i. • ■- ri’    '

Arsu Alin-lonuț (USB)

x

Artimon Marian (PSD-UNP)

Bădulescu Aurelian (PSD-UNP)

Berceanu Octavian (USB)

Bîrdeanu Andreea Raluca (PSD-UNP)

Bujduveanu Stelian (PNL)

X

Bumbar Marian (USB)

Catana Claudiu-Daniel (ALDE)

Chirică Petre (PSD-UNP)

Ciceală Ana-Maria (USB)

X

Nume


Circa Honorius-Edward (PSD-UNP)

Ciucu Ciprian (PNL)


Ciudomirov Mihai Anton (PSD-UNP)

Comănescu Mihai (PNL) Coțofană Liviu-Alin (USB)

Culea Marian Orlando (PSD-UNP)

Deaconescu Cătălin-lonuț (PNL)

Doicin Cristian Vasile (PSD-UNP)

Dragne Ileana-Daniela (PSD-UNP)

Florea Ancuța Doina (PSD-UNP)

Florescu Adrian Constantin (PMP)

Florescu Michaela-Tomnița (ALDE)

Gâdiuță Alexandru-Valeriu (USB)

Gherghiceanu Florentina (PSD-UNP)

Grigorescu Florin (USB) lliescu Cătălin Lucian (PMP) lonescu Andrei George (PMP)

lonescu Tudor-Tim (ALDE)


Ivan Florin (USB)

Kansou Hazem (PNL) Mărgărit Nicolae-Sorin (PNL) Marinescu Sorin (USB)

Maxim Marius Cătălin (PSD-UNP)

Mocanu Georgiana (PSD-UNP)

Munteanu Cristian Mihai (USB)

Neacșu Ioana Mihaela (PSD-UNP)

Neacșu Lazăr (PSD-UNP)


Olteanu Cristian-Marian (PNL)

Pavel Marius Adrian (PSD-UNP)

Posircaru Ion (PMP)


Radu Elena (USB)


Radu Ion (PSD-UNP)


Raiciu Anca Daniela (PSD-UNP)

Rogin Marius (PNL)


Sandulescu Nina (PSD-UNP)

Sebeșan Mircea Radu (PSD-UNP)

Stroe Bogdan-Cristian (USB)



Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Suhan Valeriu-Nicolae (PSD-UNP)

A

Teodor Raluca-Nicoleta (USB)

Țugui Matei Ion (USB)

Țuțu Radu-Cristian (PSD-UNP)

Voicu Ion Valentin (ALDE)

Wring Roxana-Sanda (USB)

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 8

ALDE

Nume

DA

Absent

Catana Claudiu-Daniel

Florescu Michaela-Tomnița

lonescu Tudor-Tim

Voicu Ion Valentin

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 8

PMP

Nume

DA

Absent

Florescu Adrian Constantin

lliescu Cătălin Lucian

X

lonescu Andrei George

Posircaru Ion

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 8

PNL


Nume

ABȚINERE

NU

Absent

Bujduveanu Stelian

X

Ciucu Ciprian

Comănescu Mihai

X

Deaconescu Cătălin-lonuț

Kansou Hazem

X

Mărgărit Nicolae-Sorin

X

Olteanu Cristian-Marian

X

Rogin Marius

X



Raport Vot

Nume Ședința    Ședință Ordinară    7/26/2018 12:00:00 AM

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 8

PSD-UNPR

Nume

DA

Absent

Amzăr Gheorghe

Ardeleanu Mircea

V

Artimon Marian

Bădulescu Aurelian

Bîrdeanu Andreea Raluca

Chirică Petre

Circa Honorius-Edward

'‘••Â ■ -? v ''    ' *■'

Ciudomirov Mihai Anton

Culea Marian Orlando

Doicin Cristian Vasile

;-y ;ț, '•    ;

Dragne Ileana-Daniela

Florea Ancuța Doina

Gherghiceanu Florentina

Maxim Marius Cătălin

Mocanu Georgiana

Neacșu Ioana Mihaela

Neacșu Lazăr

Pavel Marius Adrian

Radu Ion

Raiciu Anca Daniela

Sandulescu Nina

. ... x

Sebeșan Mircea Radu

Suhan Valeriu-Nicolae

Țuțu Radu-Cristian

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 8

USB



Subiect Vot

PropunereCulea MărianOr(ăndy9~T

Rezultat General Vot

DA

32

ABȚINERE

9

NU    •

8

Total Prezenti

50

Rezultate Grup De Vot

Grup

DA

ABȚINERE

NU

Absent

ALDE

4

0

PMP

3

1

PNL

1

«4

2

1

PSD-UNP

24

0

USB

5

6

4

Concluzii Vot

Moțiune aprobata 32 Voturi Pentru

ALDE, PMP, PSD-UNP, Mărgărit Nicolae-Sorin (PNL)

9 Abțineri

PNL, Bumbar Marian (USB), Munteanu Cristian Mihai (USB), Radu Elena (USB), Țugui Matei Ion (USB), Wring Roxana-Sanda (USB)

8 Voturi împotriva

USB, Ciucu Ciprian (PNL), Deaconescu Cătălin-lonuț (PNL)

Rezultate Individuale

Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Amzăr Gheorghe (PSD-UNP)

L s

Ardeleanu Mircea (PSD-UNP)

I ■ .

Arsu Alin-lonuț (USB)

X

Artimon Marian (PSD-UNP)

Bădulescu Aurelian (PSD-UNP)

Berceanu Octavian (USB)

Bîrdeanu Andreea Raluca (PSD-UNP)

H B' BBBHB |

s .    : i

Bujduveanu Stelian (PNL)

X

Bumbar Marian (USB)

X

Catana Claudiu-Daniel (ALDE)

Eiia

Chirică Petre (PSD-UNP)

EI*

Ciceală Ana-Maria (USB)

X

Nume


Circa Honorius-Edward (PSD-UNP)

Ciucu Ciprian (PNL)


Ciudomirov Mihai Anton (PSD-UNP)

Comănescu Mihai (PNL) Coțofană Liviu-Alin (USB)

Culea Marian Orlando (PSD-UNP)

Deaconescu Cătălin-lonuț (PNL)

Doicin Cristian Vasile (PSD-UNP)

Dragne Ileana-Daniela (PSD-UNP)

Florea Ancuța Doina (PSD-UNP)

Florescu Adrian Constantin (PMP)

Florescu Michaela-Tomnița (ALDE)

Gâdiuță Alexandru-Valeriu (USB)

Gherghiceanu Florentina (PSD-UNP)


Grigorescu Florin (USB) lliescu Cătălin Lucian (PMP) lonescu Andrei George (PMP)

lonescu Tudor-Tim (ALDE)


Ivan Florin (USB) Kansou Hazem (PNL)

Mărgărit Nicolae-Sorin (PNL)

Marinescu Sorin (USB)


Maxim Marius Cătălin (PSD-UNP)

Mocanu Georgiana (PSD-UNP)

Munteanu Cristian Mihai (USB)

Neacșu Ioana Mihaela (PSD-UNP)

Neacșu Lazăr (PSD-UNP)


Olteanu Cristian-Marian (PNL)

Pavel Marius Adrian (PSD-UNP)

Posircaru Ion (PMP)


Radu Elena (USB)


Radu Ion (PSD-UNP)


Raiciu Anca Daniela (PSD-UNP)

Rogin Marius (PNL)


Sandulescu Nina (PSD-UNP)

Sebeșan Mircea Radu (PSD-UNP)

Stroe Bogdan-Cristian (USB)


Tipărit: 7/26/2018 11:38:46 AM

Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Suhan Valeriu-Nicolae (PSD-UNP)

Ol

Teodor Raluca-Nicoleta (USB)

Țugui Matei Ion (USB)

X

Țuțu Radu-Cristian (PSD-UNP)

Voicu Ion Valentin (ALDE)

Wring Roxana-Sanda (USB)

X

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 9

ALDE


Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 9

PMP

Nume

DA

Absent

Florescu Adrian Constantin

' V

x

lliescu Cătălin Lucian

X

lonescu Andrei George

Posircaru Ion

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 9

PNL

Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Bujduveanu Stelian

X

Ciucu Ciprian

Comănescu Mihai

X

Deaconescu Cătălin-lonuț

Kansou Hazem

X

Mărgărit Nicolae-Sorin

Olteanu Cristian-Marian

X

Rogin Marius

X

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 9

PSD-UNPR



Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 9

USB

Nume

ABȚINERE

NU

Absent

Arsu Alin-lonuț

X

Berceanu Octavian

Bumbar Marian

X

Ciceală Ana-Maria

X

Coțofană Liviu-Alin

X

Gâdiută Alexandru-Valeriu

Grigorescu Florin

Ivan Florin

Marinescu Sorin

X

Munteanu Cristian Mihai

X

Radu Elena

X

Stroe Bogdan-Cristian

Teodor Raluca-Nicoleta

Țugui Matei Ion

X

Wring Roxana-Sanda

X

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Qrlando 10

Rezultat General Vot


Rezultate Grup De Vot

Grup

DA

ABȚINERE

NU

Absent

ALDE

3

1

PMP

3

1

PNL

1

6

1

PSD-UNP

24

0

USB

5

6

4

Concluzii Vot

Moțiune aprobata 31 Voturi Pentru

ALDE, PMP, PSD-UNP, Mărgărit Nicolae-Sorin (PNL)

5 Abțineri

Arsu Alin-lonuț (USB), Gâdiuță Alexandru-Valeriu (USB), Munteanu Cristian Mihai (USB), Radu Elena (USB), Wring Roxana-Sanda (USB)

12 Voturi împotriva PNL, USB


DA

31

ABȚINERE

5

NU _

19

12

Total Prezenti

50

Rezultate Individuale

Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Amzăr Gheorghe (PSD-UNP)

; * ;

Ardeleanu Mircea (PSD-UNP)

L ■ -    j

Arsu Alin-lonuț (USB)

X

Artimon Marian (PSD-UNP)

t.k,*......J

Bădulescu Aurelian (PSD-UNP)

[' * '

Berceanu Octavian (USB)

Bîrdeanu Andreea Raluca (PSD-UNP)

illlfcfl

Bujduveanu Stelian (PNL)

X

Bumbar Marian (USB)

Catana Claudiu-Daniel (ALDE)

X    <

Chirică Petre (PSD-UNP)

iH

Ciceală Ana-Maria (USB)

X

Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Circa Honorius-Edward (PSD-UNP)

L .. .

Ciucu Ciprian (PNL)

Ciudomirov Mihai Anton (PSD-UNP)

! | _ j

Comănescu Mihai (PNL)

Coțofană Liviu-Alin (USB)

X

Culea Marian Orlando (PSD-UNP)


Deaconescu Cătălin-lonuț (PNL)

Doicin Cristian Vasile (PSD-UNP)

Dragne Ileana-Daniela (PSD-UNP)

Florea Ancuța Doina (PSD-UNP)

Florescu Adrian Constantin (PMP)

Florescu Michaela-Tomnița (ALDE)_

Gâdiuță Alexandru-Valeriu (USB)

Gherghiceanu Florentina (PSD-UNP)

Grigorescu Florin (USB) lliescu Cătălin Lucian (PMP) lonescu Andrei George (PMP)

lonescu Tudor-Tim (ALDE)


Ivan Florin (USB) Kansou Hazem (PNL)

Mărgărit Nicolae-Sorin (PNL)

Marinescu Sorin (USB)


Maxim Marius Cătălin (PSD-UNP)

Mocanu Georgiana (PSD-UNP)

Munteanu Cristian Mihai (USB)

Neacșu Ioana Mihaela (PSD-UNP)

Neacșu Lazăr (PSD-UNP)


Olteanu Cristian-Marian (PNL)

Pavel Marius Adrian (PSD-UNP)

Posircaru Ion (PMP)


Radu Elena (USB)


Radu Ion (PSD-UNP)


Raiciu Anca Daniela (PSD-UNP)

Rogin Marius (PNL)


Sandulescu Nina (PSD-UNP)

Sebeșan Mircea Radu (PSD-UNP)

Stroe Bogdan-Cristian (USB)


Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Suhan Valeriu-Nicolae (PSD-UNP)

F 'i'

Teodor Raluca-Nicoleta (USB)

Țugui Matei Ion (USB)

Țuțu Radu-Cristian (PSD-UNP)

Voicu Ion Valentin (ALDE)

[

Wring Roxana-Sanda (USB)

X

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 10

ALDE

Nume

DA

Absent

Catana Claudiu-Daniel

Florescu Michaela-Tomnița

x

lonescu Tudor-Tim

t 1 . J

Voicu Ion Valentin

1

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 10

PMP

Nume

DA

Absent

Florescu Adrian Constantin

nggggg

lliescu Cătălin Lucian

X

lonescu Andrei George

Posircaru Ion

■X

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 10

PNL


Nume

DA

NU

Absent

Bujduveanu Stelian

X

Ciucu Ciprian

Comănescu Mihai

Deaconescu Cătălin-lonuț

Kansou Hazem

Mărgărit Nicolae-Sorin

L.......

Olteanu Cristian-Marian

Rogin Marius

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 10

PSD-UNPR



Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 10

USB

Nume

ABȚINERE

NU

Absent

Arsu Alin-lonuț

X

Berceanu Octavian

Bumbar Marian

Ciceală Ana-Maria

X

Coțofană Liviu-Alin

X

Gâdiuță Alexandru-Valeriu

X

Grigorescu Florin

Ivan Fiorin

Marinescu Sorin

X

Munteanu Cristian Mihai

X

Radu Elena

X

Stroe Bogdan-Cristian

X

Teodor Raluca-Nicoleta

Țugui Matei Ion

Wring Roxana-Sanda

X

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 11

C

Rezultat General Vot

DA

32

ABȚINERE

6

NU

11

Total Prezenti

50

Rezultate Grup De Vot

Grup

DA

ABȚINERE

NU

Absent

ALDE

4

0

PMP

3

1

PNL

1

3

3

1

PSD-UNP

24

0

USB

3

8

4

Concluzii Vot

Moțiune aprobata 32 Voturi Pentru

ALDE, PMP, PSD-UNP, Mărgărit Nicolae-Sorin (PNL)

6 Abțineri

PNL, Gâdiuță Alexandru-Valeriu (USB), Munteanu Cristian Mihai (USB), Radu Elena (USB) 11 Voturi împotriva

USB, Ciucu Ciprian (PNL), Deaconescu Cătălin-lonuț (PNL), Rogin Marius (PNL)

Rezultate Individuale

Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Amzăr Gheorghe (PSD-UNP)

Ardeleanu Mircea (PSD-UNP)

Arsu Alin-lonuț (USB)

X

Artimon Marian (PSD-UNP)

Bădulescu Aurelian (PSD-UNP)

Berceanu Octavian (USB)

Bîrdeanu Andreea Raluca (PSD-UNP)

Bujduveanu Stelian (PNL)

X

Bumbar Marian (USB)

Catana Claudiu-Daniel (ALDE)

Chirică Petre (PSD-UNP)

Ciceală Ana-Maria (USB)

X

Nume


Circa Honorius-Edward (PSD-UNP)

Ciucu Ciprian (PNL)


Ciudomirov Mihai Anton (PSD-UNP)

Comănescu Mihai (PNL) Coțofană Liviu-Alin (USB)

Culea Marian Orlando (PSD-UNP)

Deaconescu Cătălin-lonuț (PNL)

Doicin Cristian Vasile (PSD-UNP)

Dragne Ileana-Daniela (PSD-UNP)

Florea Ancuța Doina (PSD-UNP)

Florescu Adrian Constantin (PMP)

Florescu Michaela-Tomnița (ALDE)

Gâdiuță Alexandru-Valeriu (USB)

Gherghiceanu Florentina (PSD-UNP)

Grigorescu Florin (USB) lliescu Cătălin Lucian (PMP) lonescu Andrei George (PMP)

lonescu Tudor-Tim (ALDE)


Ivan Florin (USB) Kansou Hazem (PNL)

Mărgărit Nicolae-Sorin (PNL)

Marinescu Sorin (USB)


Maxim Marius Cătălin (PSD-UNP)

Mocanu Georgiana (PSD-UNP)

Munteanu Cristian Mihai (USB)

Neacșu Ioana Mihaela (PSD-UNP)

Neacșu Lazăr (PSD-UNP)


Olteanu Cristian-Marian (PNL)

Pavel Marius Adrian (PSD-UNP)

Posircaru Ion (PMP)


Radu Elena (USB)


Radu Ion (PSD-UNP)


Raiciu Anca Daniela (PSD-UNP)

Rogin Marius (PNL)


Sandulescu Nina (PSD-UNP)

Sebeșan Mircea Radu (PSD-UNP)

Stroe Bogdan-Cristian (USB)



Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Suhan Valeriu-Nicolae (PSD-UNP)

1

Teodor Raluca-Nicoleta (USB)

Țugui Matei Ion (USB)

Țuțu Radu-Cristian (PSD-UNP)

f    A

t    7    .....,

Voicu Ion Valentin (ALDE)

F

Wring Roxana-Sanda (USB)

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 11

ALDE

Nume

DA

Absent

Catana Claudiu-Daniel

Florescu Michaela-Tomnița

lonescu Tudor-Tim

- x . ' ■:

Voicu Ion Valentin

X

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 11

PMP

Nume

DA

Absent

Florescu Adrian Constantin

I

lliescu Cătălin Lucian

X

lonescu Andrei George

|t

-

»    I

Posircaru Ion

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 11

PNL

Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Bujduveanu Stelian

X

Ciucu Ciprian

Comănescu Mihai

X

Deaconescu Cătălin-lonuț

Kansou Hazem

X

Mărgărit Nicolae-Sorin

; *

Olteanu Cristian-Marian

X

Rogin Marius

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 11

PSD-UNPR



Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 11

USB

Nume

ABȚINERE

NU

Absent

Arsu Alin-lonuț

X

Berceanu Octavian

Bumbar Marian

Ciceală Ana-Maria

X

Coțofană Liviu-Alin

X

Gâdiuță Alexandru-Valeriu

X

Grigorescu Florin

Ivan Florin

Marinescu Sorin

X

Munteanu Cristian Mihai

X

Radu Elena

X

Stroe Bogdan-Cristian

Teodor Raluca-Nicoleta

Țugui Matei Ion

Wring Roxana-Sanda

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 12'*'

Rezultat General Vot


DA

32

ABȚINERE

2

NU

16

Total Prezenti

50

Rezultate Grup De Vot

Grup

DA

ABȚINERE

NU

Absent

ALDE

4

0

PMP

3

1

PNL

1

6

1

PSD-UNP

24

0

USB

2

10

3

Concluzii Vot

Moțiune aprobata

32 Voturi Pentru

ALDE, PMP, PSD-UNP, Mărgărit Nicolae-Sorin (PNL)

2 Abțineri

Arsu Alin-lonuț (USB), Gâdiuță Alexandru-Valeriu (USB) 16 Voturi împotriva

PNL, USB

Rezultate Individuale

Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Amzăr Gheorghe (PSD-UNP)

Ardeleanu Mircea (PSD-UNP)

Arsu Alin-lonuț (USB)

X

Artimon Marian (PSD-UNP)

Bădulescu Aurelian (PSD-UNP)

Berceanu Octavian (USB)

Bîrdeanu Andreea Raluca (PSD-UNP)

Bujduveanu Stelian (PNL)

X

Bumbar Marian (USB)

Catana Claudiu-Daniel (ALDE)

Chirică Petre (PSD-UNP)

Ciceală Ana-Maria (USB)

X

Nume


Circa Honorius-Edward (PSD-UNP)

Ciucu Ciprian (PNL)


Ciudomirov Mihai Anton (PSD-UNP)

Comănescu Mihai (PNL) Coțofană Liviu-Alin (USB)

Culea Marian Orlando (PSD-UNP)

Deaconescu Cătălin-lonuț (PNL)

Doicin Cristian Vasile (PSD-UNP)

Dragne Ileana-Daniela (PSD-UNP)

Florea Ancuța Doina (PSD-UNP)

Florescu Adrian Constantin (PMP)

Florescu Michaela-Tomnița (ALDE)

Gâdiuță Alexandru-Valeriu (USB)

Gherghiceanu Florentina (PSD-UNP)

Grigorescu Florin (USB) lliescu Cătălin Lucian (PMP) lonescu Andrei George (PMP)

lonescu Tudor-Tim (ALDE)


Ivan Florin (USB) Kansou Hazem (PNL)

Mărgărit Nicolae-Sorin (PNL)

Marinescu Sorin (USB)


Maxim Marius Cătălin (PSD-UNP)

Mocanu Georgiana (PSD-UNP)

Munteanu Cristian Mihai (USB)

Neacșu Ioana Mihaela (PSD-UNP)

Neacșu Lazăr (PSD-UNP)


Olteanu Cristian-Marian (PNL)

Pavel Marius Adrian (PSD-UNP)

Posircaru Ion (PMP)


Radu Elena (USB)


Radu Ion (PSD-UNP)


Raiciu Anca Daniela (PSD-UNP)

Rogin Marius (PNL)


Sandulescu Nina (PSD-UNP)

Sebeșan Mircea Radu (PSD-UNP^

Stroe Bogdan-Cristian (USB)


Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Suhan Valeriu-Nicolae (PSD-UNP)

î *

Teodor Raluca-Nicoleta (USB)

Țugui Matei Ion (USB)

Țuțu Radu-Cristian (PSD-UNP)

Voicu Ion Valentin (ALDE)

..

Wring Roxana-Sanda (USB)

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 12

ALDE

Nume

DA

Absent

Catana Claudiu-Daniel

Florescu Michaela-Tomnița

lonescu Tudor-Tim

X

Voicu Ion Valentin

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 12

PMP

Nume

DA

Absent

Florescu Adrian Constantin

lliescu Cătălin Lucian

Y

A

lonescu Andrei George

Posircaru Ion

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 12

PNL


Nume

DA

Bujduveanu Stelian

Ciucu Ciprian

Comănescu Mihai

Deaconescu Cătălin-lonuț

Kansou Hazem

Mărgărit Nicolae-Sorin

Olteanu Cristian-Marian

Rogin Marius



Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 12

PSD-UNPR


Nume

Amzăr Gheorghe

Ardeleanu Mircea

Artimon Marian

Bădulescu Aurelian

Bîrdeanu Andreea Raluca

Chirică Petre

Circa Honorius-Edward

Ciudomirov Mihai Anton

Culea Marian Orlando

Doicin Cristian Vasile

Dragne Ileana-Daniela

Florea Ancuța Doina

Gherghiceanu Florentina

Maxim Marius Cătălin

Mocanu Georgiana

Neacșu Ioana Mihaela

Neacșu Lazăr

Pavel Marius Adrian

Radu Ion

Raiciu Anca Daniela

Sandulescu Nina

Sebeșan Mircea Radu

Suhan Valeriu-Nicolae

Țuțu Radu-Cristian


DA

Absent


Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 12

USB



Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 13

Rezultat General Vot

DA

32

ABȚINERE

6

NU

12

-

Total Prezenti

50

Rezultate Grup De Vot

Grup

DA

ABȚINERE

NU

Absent

ALDE

4

0

PMP

3

1

PNL

1

3

3

1

PSD-UNP

24

0

USB

3

9

3

Concluzii Vot

Moțiune aprobata

32 Voturi Pentru

ALDE, PMP, PSD-UNP, Mărgărit Nicolae-Sorin (PNL)

6 Abțineri

PNL, Arsu Alin-lonuț (USB), Munteanu Cristian Mihai (USB), Radu Elena (USB)

12 Voturi împotriva

USB, Ciucu Ciprian (PNL), Deaconescu Cătălin-lonuț (PNL), Kansou Hazem (PNL)

Rezultate Individuale

N

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Amzăr Gheorghe (PSD-UNP)

* a

Ardeleanu Mircea (PSD-UNP)

«O

Arsu Alin-lonuț (USB)

X

Artimon Marian (PSD-UNP)

Bădulescu Aurelian (PSD-UNP)

OM

Berceanu Octavian (USB)

Bîrdeanu Andreea Raluca (PSD-UNP)

1-:X ' ,

Bujduveanu Stelian (PNL)

X

Bumbar Marian (USB)

Catana Claudiu-Daniel (ALDE)

Chirică Petre (PSD-UNP)

Ciceală Ana-Maria (USB)

X

Nume


Circa Honorius-Edward (PSD-UNP)

Ciucu Ciprian (PNL)


Ciudomirov Mihai Anton (PSD-UNP)

Comănescu Mihai (PNL) Coțofană Liviu-Alin (USB)

Culea Marian Orlando (PSD-UNP)

Deaconescu Cătălin-lonuț (PNL)

Doicin Cristian Vasile (PSD-UNP)

Dragne Ileana-Daniela (PSD-UNP)

Florea Ancuța Doina (PSD-UNP)

Florescu Adrian Constantin (PMP)

Florescu Michaela-Tomnița (ALDE)

Gâdiuță Alexandru-Valeriu (USB)

Gherghiceanu Florentina (PSD-UNP)

Grigorescu Florin (USB) lliescu Cătălin Lucian (PMP) lonescu Andrei George (PMP)

lonescu Tudor-Tim (ALDE)


Ivan Florin (USB) Kansou Hazem (PNL)

Mărgărit Nicolae-Sorin (PNL)

Marinescu Sorin (USB)


Maxim Marius Cătălin (PSD-UNP)

Mocanu Georgiana (PSD-UNP)

Munteanu Cristian Mihai (USB)

Neacșu Ioana Mihaela (PSD-UNP)

Neacșu Lazăr (PSD-UNP)


Olteanu Cristian-Marian (PNL)

Pavel Marius Adrian (PSD-UNP)

Posircaru Ion (PMP)


Radu Elena (USB)


Radu Ion (PSD-UNP)


Raiciu Anca Daniela (PSD-UNP)

Rogin Marius (PNL)


Sandulescu Nina (PSD-UNP)

Sebeșan Mircea Radu (PSD-UNP^

Stroe Bogdan-Cristian (USB)


Nume

DA

ABȚINERE

N U

Absent

Suhan Valeriu-Nicolae (PSD-UNP)

*

Teodor Raluca-Nicoleta (USB)

Țugui Matei Ion (USB)

Țuțu Radu-Cristian (PSD-UNP)

Voicu Ion Valentin (ALDE)

Wring Roxana-Sanda (USB)

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 13

ALDE

Catana Claudiu-Daniel Florescu Michaela-Tomnița lonescu Tudor-Tim Voicu Ion Valentin


Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 13

PMP

Nume

DA

Absent

Florescu Adrian Constantin

lliescu Cătălin Lucian

X

lonescu Andrei George

Posircaru Ion

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 13

PNL

Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Bujduveanu Stelian

X

Ciucu Ciprian

Comănescu Mihai

X

bih

Deaconescu Cătălin-lonuț

Kansou Hazem

Mărgărit Nicolae-Sorin

Olteanu Cristian-Marian

X

Rogin Marius

X

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 13

PSD-UNPR



Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 13

USB


Nume


Arsu Alin-lonuț


Berceanu Octavian


Bumbar Marian


Ciceală Ana-Maria


Coțofană Liviu-Alin


Gâdiuță Alexandru-Valeriu


Grigorescu Florin


Ivan Florin


Marinescu Sorin


Munteanu Cristian Mihai


Radu Elena


Stroe Bogdan-Cristian


Teodor Raluca-Nicoleta


Țugui Matei Ion


Wring Roxana-Sanda




Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 14 ?

Rezultat General Vot

32

ABȚINERE

4

NU

11

Total Prezenti

49

Rezultate Grup De Vot

Grup

DA

ABȚINERE

NU

Absent

ALDE

4

0

PMP

3

1

PNL

1

1

4

2

PSD-UNP

24

0

USB

3

7

5

Concluzii Vot

Moțiune aprobata

32 Voturi Pentru

ALDE, PMP, PSD-UNP, Mărgărit Nicolae-Sorin (PNL)

4 Abțineri

Arsu Alin-lonuț (USB), Comănescu Mihai (PNL), Gâdiuță Alexandru-Valeriu (USB), Radu Elena (USB) 11 Voturi împotriva

PNL, USB

Rezultate Individuale

Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Amzăr Gheorghe (PSD-UNP)

I * fi

Ardeleanu Mircea (PSD-UNP)

'    >. ...J

Arsu Alin-lonuț (USB)

X

Artimon Marian (PSD-UNP)

Bădulescu Aurelian (PSD-UNP)

LlxZ'j

Berceanu Octavian (USB)

Bîrdeanu Andreea Raluca (PSD-UNP)

I *

Bujduveanu Stelian (PNL)

X

Bumbar Marian (USB)

Catana Claudiu-Daniel (ALDE)

Chirică Petre (PSD-UNP)

L *.....

Ciceală Ana-Maria (USB)

X

Nume


Circa Honorius-Edward (PSD-UNP)


Ciucu Ciprian (PNL)


Ciudomirov Mihai Anton (PSD-UNP)

Comănescu Mihai (PNL) Coțofană Liviu-Alin (USB)

Culea Marian Orlando (PSD-UNP)

Deaconescu Cătălin-lonuț (PNL)

Doicin Cristian Vasile (PSD-UNP)

Dragne Ileana-Daniela (PSD-UNP)

Florea Ancuța Doina (PSD-UNP)

Florescu Adrian Constantin (PMP)

Florescu Michaela-Tomnița (ALDE)

Gâdiuță Alexandru-Valeriu (USB)

Gherghiceanu Florentina (PSD-UNP)

Grigorescu Florin (USB) lliescu Cătălin Lucian (PMP) lonescu Andrei George (PMP)

lonescu Tudor-Tim (ALDE)


Ivan Florin (USB) Kansou Hazem (PNL)

Mărgărit Nicolae-Sorin (PNL)

Marinescu Sorin (USB)


Maxim Marius Cătălin (PSD-UNP)

Mocanu Georgiana (PSD-UNP)

Munteanu Cristian Mihai (USB)

Neacșu Ioana Mihaela (PSD-UNP)

Neacșu Lazăr (PSD-UNP)


Olteanu Cristian-Marian (PNL)

Pavel Marius Adrian (PSD-UNP)

Posircaru Ion (PMP)


Radu Elena (USB)


Radu Ion (PSD-UNP)


Raiciu Anca Daniela (PSD-UNP)

Rogin Marius (PNL)


Sandulescu Nina (PSD-UNP)

Sebeșan Mircea Radu (PSD-UNP)

Stroe Bogdan-Cristian (USB)


Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Suhan Valeriu-Nicolae (PSD-UNP)

r- •

ti    ........1

Teodor Raluca-Nicoleta (USB)

x

Țugui Matei Ion (USB)

Țu{u Radu-Cristian (PSD-UNP)

1 «

Voicu Ion Valentin (ALDE)

ES25

Wring Roxana-Sanda (USB)

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 14

ALDE


Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 14

PMP

Nume

DA

Absent

Florescu Adrian Constantin

A    -4

iliescu Cătălin Lucian

X

lonescu Andrei George

-X; *'<

Posircaru Ion

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 14

PNL

Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Bujduveanu Stelian

X

Ciucu Ciprian

X

Comănescu Mihai

X

Deaconescu Cătălin-lonuț

Kansou Hazem

Mărgărit Nicolae-Sorin

Olteanu Cristian-Marian

Rogin Marius

Raport Vot

Nume Ședința    Ședință Ordinară    7/26/2018 12:00:00 AM

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 14

PSD-UNPR

Nume

DA

Absent

Amzăr Gheorghe

Ardeleanu Mircea

Artimon Marian

Bădulescu Aurelian

A

Bîrdeanu Andreea Raluca

Chirică Petre

Circa Honorius-Edward

'    X - = '•; '- A

Ciudomirov Mihai Anton

Culea Marian Orlando

Doicin Cristian Vasile

Dragne Ileana-Daniela

Florea Ancuța Doina

Gherghiceanu Florentina

Maxim Marius Cătălin

Mocanu Georgiana

Neacșu Ioana Mihaela

Neacșu Lazăr

Pavel Marius Adrian

Radu Ion

Raiciu Anca Daniela

Sandulescu Nina

Sebeșan Mircea Radu

Suhan Valeriu-Nicolae

Țuțu Radu-Cristian

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 14

USB

Nume

ABȚINERE

NU

Absent

Arsu Alin-lonuț

X

Berceanu Octavian

Bumbar Marian

Ciceală Ana-Maria

X

Coțofană Liviu-Alin

X

Gâdiuță Alexandru-Valeriu

X

Grigorescu Florin

Ivan Florin

Marinescu Sorin

X

Munteanu Cristian Mihai

X

Radu Elena

X

Stroe Bogdan-Cristian

Teodor Raluca-Nicoleta

X

Țugui Matei Ion

Wring Roxana-Sanda

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 15

Rezultat General Vot

DA

33

ABȚINERE

6

NU

10

Total Prezenti

49

Rezultate Grup De Vot

Grup

DA

ABȚINERE

NU

Absent

ALDE

4

0

PMP

3

1

PNL

2

2

3

1

PSD-UNP

24

0

USB

4

7

4

Concluzii Vot

Moțiune aprobata 33 Voturi Pentru

ALDE, PMP, PSD-UNP, Kansou Hazem (PNL), Mărgărit Nicolae-Sorin (PNL)

6 Abțineri

Arsu Alin-lonuț (USB), Berceanu Octavian (USB), Ciucu Ciprian (PNL), Comănescu Mihai (PNL), Gâdiuță Alexandru-Valeriu (USB), Radu Elena (USB)

10 Voturi împotriva PNL, USB

Rezultate Individuale

Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Amzăr Gheorghe (PSD-UNP)

Ardeleanu Mircea (PSD-UNP)

i

Arsu Alin-lonuț (USB)

X

Artimon Marian (PSD-UNP)

!_ș_,

Bădulescu Aurelian (PSD-UNP)

I

Berceanu Octavian (USB)

X

Bîrdeanu Andreea Raluca (PSD-UNP)

991

Bujduveanu Stelian (PNL)

X

Bumbar Marian (USB)

Catana Claudiu-Daniel (ALDE)

! ■'

Chirică Petre (PSD-UNP)

FW1

Ciceală Ana-Maria (USB)

X

Pagina 1 din 8

7a?/

Nume


Circa Honorius-Edward (PSD-UNP)

Ciucu Ciprian (PNL)


Ciudomirov Mihai Anton (PSD-UNP)

Comănescu Mihai (PNL) Coțofană Liviu-Alin (USB)

Culea Marian Orlando (PSD-UNP)_

Deaconescu Cătălin-lonuț (PNL)

Doicin Cristian Vasile (PSD-UNP)

Dragne Ileana-Daniela (PSD-UNP)

Florea Ancuța Doina (PSD-UNP)

Florescu Adrian Constantin (PMP)

Florescu Michaela-Tomnița (ALDE)

Gâdiuță Alexandru-Valeriu (USB)

Gherghiceanu Florentina (PSD-UNP)

Grigorescu Florin (USB) lliescu Cătălin Lucian (PMP) lonescu Andrei George (PMP)

lonescu Tudor-Tim (ALDE)


Ivan Florin (USB)


Kansou Hazem (PNL)


Mărgărit Nicolae-Sorin (PNL)

Marinescu Sorin (USB)


Maxim Marius Cătălin (PSD-UNP)

Mocanu Georgiana (PSD-UNP)

Munteanu Cristian Mihai (USB)

Neacșu Ioana Mihaela (PSD-UNP)

Neacșu Lazăr (PSD-UNP)


Olteanu Cristian-Marian (PNL)

Pavel Marius Adrian (PSD-UNP)

Posircaru Ion (PMP)


Radu Elena (USB)


Radu Ion (PSD-UNP)


Raiciu Anca Daniela (PSD-UNP)

Rogin Marius (PNL)


Sandulescu Nina (PSD-UNP)

Sebeșan Mircea Radu (PSD-UNP^

Stroe Bogdan-Cristian (USB)


Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Suhan Valeriu-Nicolae (PSD-UNP)

«•' * ' !

Teodor Raluca-Nicoleta (USB)

Țugui Matei Ion (USB)

Țuțu Radu-Cristian (PSD-UNP)

Voicu Ion Valentin (ALDE)

Wring Roxana-Sanda (USB)

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 15

ALDE

Nume

DA    Absent

Catana Claudiu-Daniel

TlMSliT

Florescu Michaela-Tomnița

X

lonescu Tudor-Tim

Voicu Ion Valentin

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 15

PMP

Nume

DA

Absent

Florescu Adrian Constantin

x 1

lliescu Cătălin Lucian

X

lonescu Andrei George

t _    : . i

Posircaru Ion

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 15

PNL


Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 15

PSD-UNPR

Nume

DA

Absent

Amzăr Gheorghe

Ardeleanu Mircea

Artimon Marian

Bădulescu Aurelian

Bîrdeanu Andreea Raluca

Chirică Petre

Circa Honorius-Edward

X

Ciudomirov Mihai Anton

Culea Marian Orlando

Doicin Cristian Vasile

Dragne Ileana-Daniela

Florea Ancuța Doina

Gherghiceanu Florentina

Maxim Marius Cătălin

Mocanu Georgiana

Neacșu Ioana Mihaela

Neacșu Lazăr

Pavel Marius Adrian

Radu Ion

Raiciu Anca Daniela

Sandulescu Nina

Sebeșan Mircea Radu

Suhan Valeriu-Nicolae

Țuțu Radu-Cristian

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 15

USB

Nume

ABȚINERE

NU

Absent

Arsu Alin-lonuț

X

Berceanu Octavian

X

Bumbar Marian

Ciceală Ana-Maria

X

Coțofană Liviu-Alin

X

Gâdiuță Alexandru-Valeriu

X

Grigorescu Florin

Ivan Florin

Marinescu Sorin

X

Munteanu Cristian Mihai

x

Radu Elena

X

Stroe Bogdan-Cristian

Teodor Raluca-Nicoleta

Țugui Matei Ion

Wring Roxana-Sanda

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Qrlando 16"

Rezultat General Vot

PiĂ

31

ABȚINERE

8

NU

10

Total Prezenti

49

Rezultate Grup De Vot

Grup

DA

ABȚINERE

NU

Absent

ALDE

4

0

PMP

2

1

1

PNL

1

3

3

1

PSD-UNP

24

0

USB

4

7

4

Concluzii Vot

Moțiune respinsa 31 Voturi Pentru

ALDE, PMP, PSD-UNP, Mărgărit Nicolae-Sorin (PNL)

8 Abțineri

PNL, Arsu Alin-lonuț (USB), Bumbar Marian (USB), Gâdiuță Alexandru-Valeriu (USB), Posircaru Ion (PMP), Radu Elena (USB) 10 Voturi împotriva

USB, Deaconescu Cătălin-lonuț (PNL), Olteanu Cristian-Marian (PNL),. Rogin Marius (PNL)

Rezultate Individuale

Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Amzăr Gheorghe (PSD-UNP)

Ardeleanu Mircea (PSD-UNP)

X .

Arsu Alin-lonuț (USB)

X

Artimon Marian (PSD-UNP)

Bădulescu Aurelian (PSD-UNP)

Berceanu Octavian (USB)

Bîrdeanu Andreea Raluca (PSD-UNP)

Bujduveanu Stelian (PNL)

X

Bumbar Marian (USB)

X

Catana Claudiu-Daniel (ALDE)

Chirică Petre (PSD-UNP)

Ciceală Ana-Maria (USB)

X

Nume


Circa Honorius-Edward (PSD-UNP)

Ciucu Ciprian (PNL)


Ciudomirov Mihai Anton (PSD-UNP)

Comănescu Mihai (PNL) Coțofană Liviu-Alin (USB)

Culea Marian Orlando (PSD-UNP)

Deaconescu Cătălin-lonuț (PNL)

Doicin Cristian Vasile (PSD-UNP)

Dragne Ileana-Daniela (PSD-UNP)

Florea Ancuța Doina (PSD-UNP)

Florescu Adrian Constantin (PMP)

Florescu Michaela-Tomnița (ALDE)

Gâdiuță Alexandru-Valeriu (USB)

Gherghiceanu Florentina (PSD-UNP)

Grigorescu Florin (USB) lliescu Cătălin Lucian (PMP) lonescu Andrei George (PMP)

lonescu Tudor-Tim (ALDE)


Ivan Florin (USB) Kansou Hazem (PNL)

Mărgărit Nicolae-Sorin (PNL)

Marinescu Sorin (USB)


Maxim Marius Cătălin (PSD-UNP)

Mocanu Georgiana (PSD-UNP)

Munteanu Cristian Mihai (USB)

Neacșu Ioana Mihaela (PSD-UNP)

Neacșu Lazăr (PSD-UNP)


Olteanu Cristian-Marian (PNL)

Pavel Marius Adrian (PSD-UNP)

Posircaru Ion (PMP) Radu Elena (USB)

Radu Ion (PSD-UNP)


Raiciu Anca Daniela (PSD-UNP)

Rogin Marius (PNL)


Sandulescu Nina (PSD-UNP)

Sebeșan Mircea Radu (PSD-UNP)

Stroe Bogdan-Cristian (USB)



Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Suhan Valeriu-Nicolae (PSD-UNP)

L    .. ■ >■' 1

Teodor Raluca-Nicoleta (USB)

Țugui Matei Ion (USB)

Țuțu Radu-Cristian (PSD-UNP)

1

Voicu Ion Valentin (ALDE)

I 5

Wring Roxana-Sanda (USB)

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 16

ALDE

Nume

DA

Absent

Catana Claudiu-Daniel

Florescu Michaela-Tomnița

lonescu Tudor-Tim

Voicu Ion Valentin

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 16

PMP

Nume

DA

ABȚINERE

Absent

Florescu Adrian Constantin

lliescu Cătălin Lucian

X

lonescu Andrei George

glgllgg

Posircaru Ion

X

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 16

PNL

Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Bujduveanu Stelian

X

Ciucu Ciprian

X

Comănescu Mihai

X

Deaconescu Cătălin-lonuț

Kansou Hazem

X

Mărgărit Nicolae-Sorin

Olteanu Cristian-Marian

'-"•ii'o £*' f    Mi

Rogin Marius

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 16

PSD-UNPR

Nume

DA

Absent

Amzăr Gheorghe

Ardeleanu Mircea

Artimon Marian

Bădulescu Aurelian

X-    ;

Bîrdeanu Andreea Raluca

Chirică Petre

Circa Honorius-Edward

Ciudomirov Mihai Anton

Culea Marian Orlando

Doicin Cristian Vasile

Dragne Ileana-Daniela

Florea Ancuța Doina

Gherghiceanu Florentina

Maxim Marius Cătălin

Mocanu Georgiana

Neacșu Ioana Mihaela

Neacșu Lazăr

Pavel Marius Adrian

Radu Ion

Raiciu Anca Daniela

Sandulescu Nina

Sebeșan Mircea Radu

Suhan Valeriu-Nicolae

Țuțu Radu-Cristian

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 16

USB

Nume

ABȚINERE

NU

Absent

Arsu Alin-lonuț

X

Berceanu Octavian

Bumbar Marian

X

Ciceală Ana-Maria

X

Coțofană Liviu-Alin

X

Gâdiuță Alexandru-Valeriu

X

Grigorescu Florin

Ivan Florin

Marinescu Sorin

X

Munteanu Cristian Mihai

x

Radu Elena

X

Stroe Bogdan-Cristian

Teodor Raluca-Nicoleta

Țugui Matei Ion

Wring Roxana-Sanda

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 17

Rezultat General Vot



DA

32

ABȚINERE

4

NU

13

Total Prezenti

50

Rezultate Grup De Vot

Grup

DA

ABȚINERE

NU

Absent

ALDE

4

0

PMP

3

1

PNL

1

6

1

PSD-UNP

24

0

USB

4

7

4

Concluzii Vot

Moțiune aprobata

32 Voturi Pentru

ALDE, PMP, PSD-UNP, Mărgărit Nicolae-Sorin (PNL)

4 Abțineri

Arsu Alin-lonuț (USB), Bumbar Marian (USB), Munteanu Cristian Mihai (USB), Radu Elena (USB) 13 Voturi împotriva

PNL, USB

Rezultate Individuale

Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Amzăr Gheorghe (PSD-UNP)

L_ s _J

Ardeleanu Mircea (PSD-UNP)

Arsu Alin-lonuț (USB)

X

Artimon Marian (PSD-UNP)

[_5

Bădulescu Aurelian (PSD-UNP)

I

Berceanu Octavian (USB)

Bîrdeanu Andreea Raluca (PSD-UNP)

: 2L

Bujduveanu Stelian (PNL)

X

Bumbar Marian (USB)

X

Catana Claudiu-Daniel (ALDE)

■■■

Chirică Petre (PSD-UNP)

Ciceală Ana-Maria (USB)

X

Nume Ședința


Ședință Ordinară


7/26/2018 12:00:00 AM


te    I


Circa Honorius-Edward (PSD-UNP)

Ciucu Ciprian (PNL)


Ciudomirov Mihai Anton (PSD-UNP)

Comănescu Mihai (PNL) Coțofană Liviu-Alin (USB)

Culea Marian Orlando (PSD-UNP)

Deaconescu Cătălin-lonuț (PNL)

Doicin Cristian Vasile (PSD-UNP)

Dragne Ileana-Daniela (PSD-UNP)

Florea Ancuța Doina (PSD-UNP)

Florescu Adrian Constantin (PMP)

Florescu Michaela-Tomnița (ALDE)

Gâdiuță Alexandru-Valeriu (USB)

Gherghiceanu Florentina (PSD-UNP)


Grigorescu Florin (USB) lliescu Cătălin Lucian (PMP) lonescu Andrei George (PMP)

lonescu Tudor-Tim (ALDE)


Ivan Florin (USB) Kansou Hazem (PNL)

Mărgărit Nicolae-Sorin (PNL)

Marinescu Sorin (USB)


Maxim Marius Cătălin (PSD-UNP)

Mocanu Georgiana (PSD-UNP)

Munteanu Cristian Mihai (USB)

Neacșu Ioana Mihaela (PSD-UNP)

Neacșu Lazăr (PSD-UNP)


Olteanu Cristian-Marian (PNL)

Pavel Marius Adrian (PSD-UNP)

Posircaru Ion (PMP)


Radu Elena (USB)


Radu Ion (PSD-UNP)


Raiciu Anca Daniela (PSD-UNP)

Rogin Marius (PNL)


Sandulescu Nina (PSD-UNP)

Sebeșan Mircea Radu (PSD-UNP)

Stroe Bogdan-Cristian (USB)



Nume

DA

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Suhan Valeriu-Nicolae (PSD-UNP)

Teodor Raluca-Nicoleta (USB)

X

Țugui Matei Ion (USB)

Țuțu Radu-Cristian (PSD-UNP)

; % ■

Voicu Ion Valentin (ALDE)

Wring Roxana-Sanda (USB)

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 17

ALDE

Nume    DA

Absent

Catana Claudiu-Daniei

Florescu Michaela-Tomnița

lonescu Tudor-Tim

Voicu Ion Valentin

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 17

PMP

Nume

DA    Absent

Florescu Adrian Constantin

lliescu Cătălin Lucian

X

lonescu Andrei George

x

Posircaru Ion

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 17

PNL

Nume

DA

NU

Absent

Bujduveanu Stelian

X

Ciucu Ciprian

Comănescu Mihai

Deaconescu Cătălin-lonuț

Kansou Hazem

Mărgărit Nicolae-Sorin

Olteanu Cristian-Marian

Rogin Marius

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 17

PSD-UNPR

Nume

DA

Absent

Amzăr Gheorghe

Ardeleanu Mircea

Artimon Marian

Bădulescu Aurelian

Bîrdeanu Andreea Raluca

Chirică Petre

Circa Honorius-Edward

< • •" A.

Ciudomirov Mihai Anton

Culea Marian Orlando

Doicin Cristian Vasile

Dragne Ileana-Daniela

Florea Ancuța Doina

Gherghiceanu Florentina

Maxim Marius Cătălin

Mocanu Georgiana

Neacșu Ioana Mihaela

Neacșu Lazăr

Pavel Marius Adrian

Radu Ion

Raiciu Anca Daniela

Sandulescu Nina

Sebeșan Mircea Radu

, V    *

Suhan Valeriu-Nicolae

Țuțu Radu-Cristian

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 17

USB

Nume

ABȚINERE

NU

Absent

Arsu Alin-lonuț

X

Berceanu Octavian

Bumbar Marian

X

Ciceală Ana-Maria

X

Coțofană Liviu-Alin

X

Gâdiuță Alexandru-Valeriu

Grigorescu Florin

Ivan Florin

Marinescu Sorin

x

Munteanu Cristian Mihai

X

Radu Elena

X

Stroe Bogdan-Cristian

Teodor Raluca-Nicoleta

X

Țugui Matei Ion

Wring Roxana-Sanda

Subiect Vot

. ___-. _ »

Propunere Culea Marian Orlando 18

Rezultat General Vot

DA

.J

29

ABȚINERE

7

NU

g

Total Prezenti

49

Rezultate Grup De Vot

Grup

DA

ABȚINERE

NU

Absent

ALDE

3

1

PMP

2

2

PNL

1

4

2

1

PSD-UNP

23

1

USB

3

7

5

Concluzii Vot

Moțiune aprobata

29 Voturi Pentru

ALDE, PMP, PSD-UNP, Mărgărit Nicolae-Sorin (PNL)

7 Abțineri

PNL, Arsu Alin-lonuț (USB), Munteanu Cristian Mihai (USB), Radu Elena (USB) 9 Voturi împotriva

USB, Ciucu Ciprian (PNL), Deaconescu Cătălin-lonuț (PNL)

Rezultate Individuale

Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Amzăr Gheorghe (PSD-UNP)

Ardeleanu Mircea (PSD-UNP)

[ 2Î5 J

Arsu Alin-lonuț (USB)

X

Artimon Marian (PSD-UNP)

L *

Bădulescu Aurelian (PSD-UNP)

Berceanu Octavian (USB)

Bîrdeanu Andreea Raluca (PSD-UNP)

i    j

Bujduveanu Stelian (PNL)

X

Bumbar Marian (USB)

Catana Claudiu-Daniel (ALDE)

X

Chirică Petre (PSD-UNP)

Ciceală Ana-Maria (USB)

X

Nume


Ciucu Ciprian (PNL)



Grigorescu Florin (USB)

lliescu Cătălin Lucian (PMP)

Y •

lonescu Andrei George (PMP)

L_* . ‘

lonescu Tudor-Tim (ALDE)

Ivan Florin (USB)

Kansou Hazem (PNL)

X

Mărgărit Nicolae-Sorin (PNL)

L.JL-ii

Marinescu Sorin (USB)

X

Maxim Marius Cătălin (PSD-UNP)

t    >T<    ’

L_—____i

Mocanu Georgiana (PSD-UNP)

Munteanu Cristian Mihai (USB)

X

Neacșu Ioana Mihaela (PSD-UNP)

t    '

Neacșu Lazăr (PSD-UNP)

L_    J

Olteanu Cristian-Marian (PNL)

X

Pavel Marius Adrian (PSD-UNP)

[ * .

Posircaru Ion (PMP)

X

Radu Elena (USB)

X

Radu Ion (PSD-UNP)

Ir    '

Lu_. ..

Raiciu Anca Daniela (PSD-UNP)

I -

Rogin Marius (PNL)

X

Sandulescu Nina (PSD-UNP)

L »

Sebeșan Mircea Radu (PSD-UNP)

t *

fc..    _____

Stroe Bogdan-Cristian (USB)

X



Nume

RA

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Suhan Valeriu-Nicolae (PSD-UNP)

X    '

Teodor Raluca-Nicoleta (USB)

X

Țugui Matei Ion (USB)

Țuțu Radu-Cristian (PSD-UNP)

t «

Voicu Ion Valentin (ALDE)

I. “

Wring Roxana-Sanda (USB)

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 18

ALDE

Nume

DA

Absent

Catana Claudiu-Daniel

x

Florescu Michaela-Tomnița

lonescu Tudor-Tim

Voicu Ion Valentin

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 18

PMP

Nume

DA

Absent

Florescu Adrian Constantin

lliescu Cătălin Lucian

lonescu Andrei George

X

Posircaru Ion

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 18

PNL

Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Bujduveanu Stelian

X

Ciucu Ciprian

4    ''

Comănescu Mihai

X

Deaconescu Cătălin-lonuț

Kansou Hazem

X

Mărgărit Nicolae-Sorin

BĂ    . '''' .    ,

Olteanu Cristian-Marian

X

Rogin Marius

X

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 18

PSD-UNPR

Nume

DA

Absent

Amzăr Gheorghe

Ardeleanu Mircea

Artimon Marian

Bădulescu Aurelian

Bîrdeanu Andreea Raluca

Chirică Petre

Circa Honorius-Edward

Ciudomirov Mihai Anton

Culea Marian Orlando

X

Doicin Cristian Vasile

Oragne Ileana-Daniela

Florea Ancuța Doina

Gherghiceanu Florentina

Maxim Marius Cătălin

Mocanu Georgiana

Neacșu Ioana Mihaela

Neacșu Lazăr

Pavel Marius Adrian

Radu Ion

Raiciu Anca Daniela

Sandulescu Nina

Sebeșan Mircea Radu

Suhan Valeriu-Nicolae

Țuțu Radu-Cristian

Subiect Vot

Propunere Culea Marian Orlando 18

USB

Num©

ABȚINERE

.....

NU

Absent

Arsu Alin-lonuț

X

Berceanu Octavian

Bumbar Marian

Ciceală Ana-Maria

X

Coțofană Liviu-Alin

X

Gâdiuță Alexandru-Valeriu

Grigorescu Florin

Ivan Florin

Marinescu Sorin

X

Munteanu Cristian Mihai

X

Radu Elena

X

Stroe Bogdan-Cristian

x

Teodor Raluca-Nicoleta

X

Țugui Matei Ion

Wring Roxana-Sanda

Subiect Vot

Propunere Deaconescu Cătălin T

Rezultat General Vot


DA

19

ABȚINERE

5

NU

24

Total Prezenti

50

Rezultate Grup De Vot

Grup

DA

ABȚINERE

NU

Absent

ALDE

2

2

0

PMP

1

3

PNL

7

1

PSD-UNP

2

22

0

USB

11

1

3

Concluzii Vot

Moțiune respinsa 19 Voturi Pentru

PMP, PNL, USB 5 Abțineri

ALDE, Arsu Alin-lonuț (USB), Sebeșan Mircea Radu (PSD-UNP), Țuțu Radu-Cristian (PSD-UNP) 24 Voturi împotriva

PSD-UNP, Florescu Michaela-Tomnița (ALDE), lonescuTudor-Tim(ALDE)

Rezultate Individuale

Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Amzăr Gheorghe (PSD-UNP)

Ardeleanu Mircea (PSD-UNP)

Arsu Alin-lonuț (USB)

X

Artimon Marian (PSD-UNP)

Bădulescu Aurelian (PSD-UNP)

Berceanu Octavian (USB)

Bîrdeanu Andreea Raluca (PSD-UNP)

Bujduveanu Stelian (PNL)

X

Bumbar Marian (USB)

Catana Claudiu-Daniel (ALDE)

X

Chirică Petre (PSD-UNP)

Ciceală Ana-Maria (USB)

X

Nume

Circa Honorius-Edward (PSD-UNP)

Ciucu Ciprian (PNL)


Ciudomirov Mihai Anton (PSD-UNP)

Comănescu Mihai (PNL)


Coțofană Liviu-Alin (USB)

Culea Marian Orlando (PSD-UNP)

Deaconescu Cătălin-lonuț (PNL)

Doicin Cristian Vasile (PSD-UNP)

Dragne Ileana-Daniela (PSD-UNP)_

Florea Ancuța Doina (PSD-UNP)

Florescu Adrian Constantin (PMP)_

Florescu Michaela-Tomnița (ALDE)

Gâdiuță Alexandru-Valeriu (USB)

Grigorescu Florin (USB)


Gherghiceanu Florentina (PSD-UNP) lliescu Cătălin Lucian (PMP) lonescu Andrei George (PMP)

lonescu Tudor-Tim (ALDE)


Ivan Florin (USB)


Kansou Hazem (PNL)


Mărgărit Nicolae-Sorin (PNL)

Marinescu Sorin (USB)


Maxim Marius Cătălin (PSD-UNP) Mocanu Georgiana (PSD-UNP)

Munteanu Cristian Mihai (USB)

Neacșu Ioana Mihaela (PSD-UNP)

Neacșu Lazăr (PSD-UNP)

Olteanu Cristian-Marian (PNL)

Pavel Marius Adrian (PSD-UNP) Posircaru Ion (PMP)

Radu Elena (USB)


Radu Ion (PSD-UNP)

Raiciu Anca Daniela (PSD-UNP)

Rogin Marius (PNL)


Sandulescu Nina (PSD-UNP)

Sebeșan Mircea Radu (PSD-UNP)

Stroe Bogdan-Cristian (USB)


Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Suhan Valeriu-Nicolae (PSD-UNP)

Teodor Raluca-Nicoleta (USB)

Țugui Matei Ion (USB)

E

Țuțu Radu-Cristian (PSD-UNP)

X

Voicu Ion Valentin (ALDE)

X

Wring Roxana-Sanda (USB)

i    w

Subiect Vot

Propunere Deaconescu Cătălin 1

ALDE

Nume

ABȚINERE

NU

Absent

Catana Claudiu-Daniel

X

Florescu Michaela-Tomnița

lonescu Tudor-Tim

Voicu Ion Valentin

X

Subiect Vot

Propunere Deaconescu Cătălin 1

PMP

Nume

DA

Absent

Florescu Adrian Constantin

X

lliescu Cătălin Lucian

X

lonescu Andrei George

Posircaru Ion

X

Subiect Vot

Propunere Deaconescu Cătălin 1

PNL


Nume

DA

Absent

Bujduveanu Stelian

X

Ciucu Ciprian

Comănescu Mihai

Deaconescu Cătălin-lonuț

Kansou Hazem

Mărgărit Nicolae-Sorin

Olteanu Cristian-Marian

Rogin Marius

Subiect Vot

Propunere Deaconescu Cătălin 1

PSD-UNPR


Nume

ABȚINERE

NU

Absent

Amzăr Gheorghe

Ardeleanu Mircea

Artimon Marian

Bădulescu Aurelian

Bîrdeanu Andreea Raluca

Chirică Petre

Circa Honorius-Edward _

Ciudomirov Mihai Anton

Culea Marian Orlando

Doicin Cristian Vasile

Dragne Ileana-Daniela

Florea Ancuța Doina

Gherghiceanu Florentina

Maxim Marius Cătălin

Mocanu Georgiana

Neacșu Ioana Mihaela

Neacșu Lazăr

Pavel Marius Adrian

Radu Ion

Raiciu Anca Daniela

Sandulescu Nina

Sebeșan Mircea Radu

X

■■■

Suhan Valeriu-Nicolae

Țuțu Radu-Cristian

X

Subiect Vot

Propunere Deaconescu Cătălin 1

USB



Subiect Vot

Propunere

Rezultat General Vot

DA

ABȚINERE

4

NU

24

Total Prezenti

51

Rezultate Grup De Vot

Prun

Grup

DA

ABȚINERE

NU

Absent

ALDE

2

2

0

PMP

3

1

PNL

7

1

PSD-UNP

2

22

0

USB

13

2

Concluzii Vot

Moțiune respinsa

23    Voturi Pentru PMP, PNL, USB

4 Abțineri

ALDE, Artimon Marian (PSD-UNP), Sebeșan Mircea Radu (PSD-UNP)

24    Voturi împotriva

PSD-UNP, Florescu Michaela-Tomnița (ALDE), lonescu Tudor-Tim (ALDE)

Rezultate Individuale

Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Amzăr Gheorghe (PSD-UNP)

Ardeleanu Mircea (PSD-UNP)

Arsu Alin-lonuț (USB)

L . «    .

Artimon Marian (PSD-UNP)

X

Bădulescu Aurelian (PSD-UNP)

Berceanu Octavian (USB)

Bîrdeanu Andreea Raluca (PSD-UNP)

Bujduveanu Stelian (PNL)

X

Bumbar Marian (USB)

I •'

Catana Claudiu-Daniel (ALDE)

X

Chirică Petre (PSD-UNP)

Ciceală Ana-Maria (USB)

X

Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Circa Honorius-Edward (PSD-UNP)

Ciucu Ciprian (PNL)

L/.J-

Ciudomirov Mihai Anton (PSD-UNP)

Comănescu Mihai (PNL)

Coțofană Liviu-Alin (USB)

X

Culea Marian Orlando (PSD-UNP)

Deaconescu Cătălin-lonuț (PNL)

Doicin Cristian Vasile (PSD-UNP)

Dragne Ileana-Daniela (PSD-UNP)

Florea Ancuța Doina (PSD-UNP)

Florescu Adrian Constantin (PMP)

L.j

Florescu Michaela-Tomnița (ALDE)

Gâdiuță Alexandru-Valeriu (USB)

Gherghiceanu Florentina (PSD-UNP)

Grigorescu Florin (USB)

lliescu Cătălin Lucian (PMP)

X

lonescu Andrei George (PMP)

A-

lonescu Tudor-Tim (ALDE)

Ivan Florin (USB)

' *

Kansou Hazem (PNL)

[ «

Mărgărit Nicolae-Sorin (PNL)

L J__

Marinescu Sorin (USB)

S

Maxim Marius Cătălin (PSD-UNP)

Mocanu Georgiana (PSD-UNP)

Munteanu Cristian Mihai (USB)

■■■

Neacșu Ioana Mihaela (PSD-UNP)

Neacșu Lazăr (PSD-UNP)

Olteanu Cristian-Marian (PNL)

Pavel Marius Adrian (PSD-UNP)

Posircaru Ion (PMP)

E3Z2

Radu Elena (USB)

L_.2.2_

Radu Ion (PSD-UNP)

Raiciu Anca Daniela (PSD-UNP)

Rogin Marius (PNL)

bh

Sandulescu Nina (PSD-UNP)

Sebeșan Mircea Radu (PSD-UNP)

X

Stroe Bogdan-Cristian (USB)



Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Suhan Valeriu-Nicolae (PSD-UNP)

Teodor Raluca-Nicoleta (USB)

S.....

Țugui Matei Ion (USB)

Țuțu Radu-Cristian (PSD-UNP)

Voicu Ion Valentin (ALDE)

X

Wring Roxana-Sanda (USB)

Subiect Vot Propunere

ALDE

Nume

ABȚINERE

NU

Absent

Catana Claudiu-Daniel

X

Florescu Michaela-Tomnița

lonescu Tudor-Tim

Voicu Ion Valentin

X

Subiect Vot Propunere

PMP

Nume

DA

Absent

Florescu Adrian Constantin

lliescu Cătălin Lucian

lonescu Andrei George

Posircaru Ion

Subiect Vot Propunere

PNL

Nume

DA

Absent

Bujduveanu Stelian

X

Ciucu Ciprian

L_ *

Comănescu Mihai

r ~« "t;

Deaconescu Cătălin-lonuț

Kansou Hazem

t b

Mărgărit Nicolae-Sorin

Olteanu Cristian-Marian

L__;_■_1

Rogin Marius

Subiect Vot Propunere

PSD-UNPR



Subiect Vot

Propunere

USB


Nume

DA

Absent

Arsu Alin-lonuț

Berceanu Octavian

Bumbar Marian

Ciceală Ana-Maria

X

Coțofană Liviu-Alin

X

Gâdiuță Alexandru-Valeriu

Grigorescu Florin

A J.'X -

Ivan Florin

Marinescu Sorin

Munteanu Cristian Mihai

Radu Elena

Stroe Bogdan-Cristian

Teodor Raluca-Nicoleta

Țugui Matei Ion

Wring Roxana-Sanda

Subiect Vot

Propunere lonescu Tudor “TȚ’f

Rezultat General Vot

DA

35

ABȚINERE

12

3

Total Prezenti

51

Rezultate Grup De Vot

Grup

n a

DA

ABȚINERE

NU

Absent

ALDE

4

0

PMP

3

1

PNL

4

2

1

1

PSD-UNP

24

0

USB

10

2

3

Concluzii Vot

Moțiune aprobata

35 Voturi Pentru

ALDE, PMP, PNL, PSD-UNP

12 Abțineri

USB, Comănescu Mihai (PNL), Deaconescu Cătălin-lonuț (PNL)

3 Voturi împotriva

Grigorescu Florin (USB), Kansou Hazem (PNL), Radu Elena (USB)

Rezultate Individuale

Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Amzăr Gheorghe (PSD-UNP)

i____I____

Ardeleanu Mircea (PSD-UNP)

. *

Arsu Alin-lonuț (USB)

X

Artimon Marian (PSD-UNP)

* 'J

Bădulescu Aurelian (PSD-UNP)

Berceanu Octavian (USB)

X

Bîrdeanu Andreea Raluca (PSD-UNP)

i.    |

Bujduveanu Stelian (PNL)

X

Bumbar Marian (USB)

X

Catana Claudiu-Daniel (ALDE)

KSSii

Chirică Petre (PSD-UNP)

! '

Ciceală Ana-Maria (USB)

x

Tipărit: 7/26/2018 11:55:50 AM

/ /    Pagina 1 din 8

/v

Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Circa Honorius-Edward (PSD-UNP)

î"    '

Ciucu Ciprian (PNL)

ESEDZj

Ciudomirov Mihai Anton (PSD-UNP)

1 *

Comănescu Mihai (PNL)

X

Coțofană Liviu-Alin (USB)

X,

X

Culea Marian Orlando (PSD-UNP)

Deaconescu Cătălin-lonuț (PNL)

X

Doicin Cristian Vasile (PSD-UNP)

L *

Dragne Ileana-Daniela (PSD-UNP)

[_*

Florea Ancuța Doina (PSD-UNP)

L A

Florescu Adrian Constantin (PMP)

Florescu Michaela-Tomnița (ALDE)

Gâdiuță Alexandru-Valeriu (USB)

X

Gherghiceanu Florentina (PSD-UNP)

I *

Grigorescu Florin (USB) lliescu Cătălin Lucian (PMP)


lonescu Andrei George (PMP)


lonescu Tudor-Tim (ALDE)


Ivan Florin (USB) Kansou Hazem (PNL)


Mărgărit Nicolae-Sorin (PNL)


Marinescu Sorin (USB)


Maxim Marius Cătălin (PSD-UNP)


Mocanu Georgiana (PSD-UNP)


Munteanu Cristian Mihai (USB)


Neacșu Ioana Mihaela (PSD-UNP)


Neacșu Lazăr (PSD-UNP)


Olteanu Cristian-Marian (PNL)


Pavel Marius Adrian (PSD-UNP)


Posircaru Ion (PMP)


Radu Elena (USB)


Radu Ion (PSD-UNP)


Raiciu Anca Daniela (PSD-UNP)


Rogin Marius (PNL)


Sandulescu Nina (PSD-UNP)


Sebeșan Mircea Radu (PSD-UNP)


Stroe Bogdan-Cristian (USB)



Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Suhan Valeriu-Nicolae (PSD-UNP)

Teodor Raluca-Nicoleta (USB)

X

Țugui Matei Ion (USB)

X

Țuțu Radu-Cristian (PSD-UNP)

Voicu Ion Valentin (ALDE)

Wring Roxana-Sanda (USB)

X

Subiect Vot

Propunere lonescu Tudor 1

ALDE

Nume

DA

Absent

Catana Claudiu-Daniel

Florescu Michaela-Tomnița

lonescu Tudor-Tim

Voicu Ion Valentin

Subiect Vot

Propunere lonescu Tudor 1

PMP


Nume

DA

Absent

Florescu Adrian Constantin

lliescu Cătălin Lucian

X

lonescu Andrei George

t s

Posircaru Ion

F '

Subiect Vot

Propunere lonescu Tudor 1

PNL

Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Bujduveanu Stelian

X

Ciucu Ciprian

Comănescu Mihai

X

Deaconescu Cătălin-lonuț

X

Kansou Hazem

Mărgărit Nicolae-Sorin

L_a__;

Olteanu Cristian-Marian

E A

Rogin Marius

Subiect Vot

Propunere lonescu Tudor 1

PSD-UNPR

Nume

a

DA

Absent

Amzăr Gheorghe

Ardeleanu Mircea

Artimon Marian

Bădulescu Aurelian

Bîrdeanu Andreea Raluca

Chirică Petre

Circa Honorius-Edward

Ciudomirov Mihai Anton

Culea Marian Orlando

Doicin Cristian Vasile

Dragne Ileana-Daniela

Florea Ancuța Doina

Gherghiceanu Florentina

Maxim Marius Cătălin

Mocanu Georgiana

Neacșu Ioana Mihaela

Neacșu Lazăr

Pavel Marius Adrian

Radu Ion

Raiciu Anca Daniela

Sandulescu Nina

Sebeșan Mircea Radu

Suhan Valeriu-Nicolae

Țuțu Radu-Cristian

Raport Vot

Nume Ședința    Ședință Ordinară    7/26/2018 12:00:00 AM

Subiect Vot

Propunere lonescu Tudor 1

USB

Nume

ABȚINERE

NU

Absent

Arsu Alin-lonuț

X

Berceanu Octavian

X

Bumbar Marian

X

Ciceală Ana-Maria

X

Coțofană Liviu-Alin

X

Gâdiuță Alexandru-Valeriu

X

Grigorescu Florin

Ivan Florin

X

Marinescu Sorin

X

Munteanu Cristian Mihai

X

Radu Elena

Stroe Bogdan-Cristian

X

Teodor Raluca-Nicoleta

X

Țugui Matei Ion

X

Wring Roxana-Sanda

X

Subiect Vot

Propunere lonescu Tudor 2 f

Rezultat General Vot


DA

38

ABȚINERE

8

NU.

4

Total Prezenti

51

Rezultate Grup De Vot

Grup

DA

ABȚINERE

NU

Absent

ALDE

4

0

PMP

3

1

PNL

7

1

PSD-UNP

24

0

USB

8

4

3

Concluzii Vot

Moțiune aprobata 38 Voturi Pentru

ALDE, PMP, PNL, PSD-UNP 8 Abțineri

USB

4 Voturi împotriva

Berceanu Octavian (USB), Bumbar Marian (USB), Țugui Matei ion (USB), Wring Roxana-Sanda (USB)

Rezultate Individuale

Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Amzăr Gheorghe (PSD-UNP)

Ardeleanu Mircea (PSD-UNP)

1 '

Arsu Alin-lonuț (USB)

X

Artimon Marian (PSD-UNP)

L

Bădulescu Aurelian (PSD-UNP)

1

Berceanu Octavian (USB)

Bîrdeanu Andreea Raluca (PSD-UNP)

!

Bujduveanu Stelian (PNL)

X

Bumbar Marian (USB)

Catana Claudiu-Daniel (ALDE)

___i

Chirică Petre (PSD-UNP)

Ciceală Ana-Maria (USB)

X

Nume

DA

ABȚINERE

-----

NU

Absent

Suhan Valeriu-Nicolae (PSD-UNP)

A

Teodor Raluca-Nicoleta (USB)

X

Țugui Matei Ion (USB)

|fe

Țuțu Radu-Cristian (PSD-UNP)

L * i

Voicu Ion Valentin (ALDE)

f *

Wring Roxana-Sanda (USB)

Subiect Vot

Propunere lonescu Tudor 2

ALDE

Nume

DA

Absent

Catana Claudiu-Daniel

X    .

Florescu Michaela-Tomnita

lonescu Tudor-Tim

Voicu Ion Valentin

Subiect Vot

Propunere lonescu Tudor 2

PMP

Nume

DA

Absent

Florescu Adrian Constantin

'1: X < -

lliescu Cătălin Lucian

x

lonescu Andrei George

Posircaru Ion

Subiect Vot

Propunere lonescu Tudor 2

PNL

Nume

DA

Absent

Bujduveanu Stelian

X

Ciucu Ciprian

Comănescu Mihai

Deaconescu Cătălin-lonuț

Kansou Hazem

: ■ X    '

Mărgărit Nicolae-Sorin

Olteanu Cristian-Marian

Rogin Marius

Subiect Vot

Propunere lonescu Tudor 2

PSD-UNPR



Subiect Vot

Propunere lonescu Tudor 2

USB


Nume

ABȚINERE

NU

Absent

Arsu Alin-lonuț

X

Berceanu Octavian

Bumbar Marian

Ciceală Ana-Maria

X

Coțofană Liviu-Alin

x

Gâdiuță Alexandru-Valeriu

X

Grigorescu Florin

X

Ivan Florin

X

Marinescu Sorin

X

Munteanu Cristian Mihai

X

Radu Elena

X

Stroe Bogdan-Cristian

X

Teodor Raluca-Nicoleta

X

Țugui Matei Ion

Wring Roxana-Sanda

Tipărit: 7/26/2018 11:57:20 AM

Subiect Vot

Ordinea de zi in ansamblu

Rezultat General Vot

DA

30

ABȚINERE

9

NU

11

Total Prezenti

51

Rezultate Grup De Vot

Grup

DA

ABȚINERE

NU

Absent

ALDE

4

0

PMP

2

2

PNL

4

3

1

PSD-UNP

24

0

USB

5

8

2

Concluzii Vot

Moțiune aprobata

30 Voturi Pentru

ALDE, PMP, PSD-UNP

9 Abțineri

PNL, Arsu Alin-lonuț (USB), Ivan Florin (USB), Marinescu Sorin (USB), Munteanu Cristian Mihai (USB), Radu Elena (USB) 11 Voturi împotriva

USB, Ciucu Ciprian (PNL), Deaconescu Cătălin-lonuț (PNL), Mărgărit Nicolae-Sorin (PNL)

' J Rezultate Individuale

Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Amzăr Gheorghe (PSD-UNP)

Ardeleanu Mircea (PSD-UNP)

Arsu Alin-lonuț (USB)

X

Artimon Marian (PSD-UNP)

§8333

Bădulescu Aurelian (PSD-UNP)

^‘<X^

Berceanu Octavian (USB)

Bîrdeanu Andreea Raluca (PSD-UNP)

Bujduveanu Stelian (PNL)

X

Bumbar Marian (USB)

Catana Claudiu-Daniel (ALDE)

Chirică Petre (PSD-UNP)

Ciceală Ana-Maria (USB)

X

Nume    | DA | ABȚINERE


Circa Honorius-Edward (PSD-UNP)

Ciucu Ciprian (PNL)


Ciudomirov Mihai Anton (PSD-UNP)

Comănescu Mihai (PNL) Coțofană Liviu-Alin (USB)

Culea Marian Orlando (PSD-UNP)

Deaconescu Cătălin-lonuț (PNL)

Doicin Cristian Vasile (PSD-UNP)

Dragne Ileana-Daniela (PSD-UNP)

Florea Ancu{a Doina (PSD-UNP)

Florescu Adrian Constantin (PMP)

Florescu Michaela-Tomnița (ALDE)

Gâdiută Alexandru-Valeriu (USB)

Gherghiceanu Florentina (PSD-UNP)

Grigorescu Florin (USB) lliescu Cătălin Lucian (PMP) lonescu Andrei George (PMP)

lonescu Tudor-Tim (ALDE)


Ivan Florin (USB)

Kansou Hazem (PNL) Mărgărit Nicolae-Sorin (PNL) Marinescu Sorin (USB)

Maxim Marius Cătălin (PSD-UNP)

Mocanu Georgiana (PSD-UNP)

Munteanu Cristian Mihai (USB)

Neacșu Ioana Mihaela (PSD-UNP)

Neacșu Lazăr (PSD-UNP)


Olteanu Cristian-Marian (PNL)

Pavel Marius Adrian (PSD-UNP)

Posircaru Ion (PMP) Radu Elena (USB)

Radu Ion (PSD-UNP)


Raiciu Anca Daniela (PSD-UNP)

Rogin Marius (PNL)


Sandulescu Nina (PSD-UNP)

Sebeșan Mircea Radu (PSD-UNP)

Stroe Bogdan-Cristian (USB)



Nume ,    -

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Suhan Valeriu-Nicolae (PSD-UNP)

Teodor Raluca-Nicoleta (USB)

Țugui Matei Ion (USB)

fc’.,

Țuțu Radu-Cristian (PSD-UNP)

I    :

Voicu Ion Valentin (ALDE)

r A

Wring Roxana-Sanda (USB)

Subiect Vot

Ordinea de zi in ansamblu

ALDE


Catana Claudiu-Daniel


Florescu Michaela-Tomnița lonescu Tudor-Tim Voicu Ion Valentin



:.V


Subiect Vot

Ordinea de zi in ansamblu

PMP

Nume

DA

Absent

Florescu Adrian Constantin

•riZxL'ăi

lliescu Cătălin Lucian

lonescu Andrei George

Posircaru Ion

x

Subiect Vot

Ordinea de zi in ansamblu

PNL

Nume

ABȚINERE

NU

Absent

Bujduveanu Stelian

X

Ciucu Ciprian

Comănescu Mihai

X

Deaconescu Cătălin-lonuț

Kansou Hazem

X

Mărgărit Nicolae-Sorin

Olteanu Cristian-Marian

X

Rogin Marius

X

Subiect Vot

Ordinea de zi in ansamblu

PSD-UNPR

Amzăr Gheorghe

Ardeleanu Mircea

Artimon Marian

Bădulescu Aurelian

Bîrdeanu Andreea Raluca

Chirică Petre

Circa Honorius-Edward

Ciudomirov Mihai Anton

Culea Marian Orlando

Doicin Cristian Vasile

Dragne Ileana-Danieia

Florea Ancuța Doina

Gherghiceanu Florentina

Maxim Marius Cătălin

Mocanu Georgiana

Neacșu Ioana Mihaela

Neacșu Lazăr

Pavel Marius Adrian

Radu Ion

Raiciu Anca Daniela

Sandulescu Nina

Sebeșan Mircea Radu

Suhan Valeriu-Nicolae

Țuțu Radu-Cristian


Subiect Vot

Ordinea de zi in ansamblu

USB

Nume

ABȚINERE

NU

Absent

Arsu Alin-lonuț

X

Berceanu Octavian

Bumbar Marian

Ciceală Ana-Maria

x

Coțofană Liviu-Alin

X

Gâdiuță Alexandru-Valejju

Grigorescu Florin

Ivan Florin

X

Marinescu Sorin

X

Munteanu Cristian Mihai

X

Radu Elena

X

Stroe Bogdan-Cristian

Teodor Raluca-Nicoleta

Țugui Matei Ion

Wring Roxana-Sanda

Subiect Vot

Amendament Wring

Rezultat General Vot

DA

,21

ABȚINERE

8

NU

21

Total Prezenti

51

Rezultate Grup De Vot

Grup

DA

ABȚINERE

NU

Absent

ALDE

3

1

0

PMP

2

1

1

PNL

6

2

PSD-UNP

5

19

0

USB

13

2

Concluzii Vot

Moțiune respinsa 21 Voturi Pentru

PMP, PNL, USB 8 Abțineri

ALDE, Artimon Marian (PSD-UNP), Circa Honorius-Edward (PSD-UNP), Neacșu Ioana Mihaela (PSD-UNP), Raiciu Anca Daniela (PSD-UNP), Sebeșan Mircea Radu (PSD-UNP)

21 Voturi împotriva

PSD-UNP, Florescu Adrian Constantin (PMP), Florescu Michaela-Tomnița (ALDE)

Rezultate Individuale

Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Amzăr Gheorghe (PSD-UNP)

Ardeleanu Mircea (PSD-UNP)

Arsu Alin-lonuț (USB)

Artimon Marian (PSD-UNP)

X

Bădulescu Aurelian (PSD-UNP)

Berceanu Octavian (USB)

Bîrdeanu Andreea Raluca (PSD-UNP)

Bujduveanu Stelian (PNL)

' T"X <

Bumbar Marian (USB)

f ’ * î

Catana Claudiu-Daniel (ALDE)

X

Chirică Petre (PSD-UNP)

Ciceală Ana-Maria (USB)

X

Nume

Circa Honorius-Edward (PSD-UNP)_

Ciucu Ciprian (PNL)

Ciudomirov Mihai Anton (PSD-UNP)

Comănescu Mihai (PNL)


Coțofană Liviu-Alin (USB)

Culea Marian Orlando (PSD-UNP)

Deaconescu Cătălin-lonuț (PNL)

Doicin Cristian Vasile (PSD-UNP)

Dragne Ileana-Daniela (PSD-UNP)_

Florea Ancuța Doina (PSD-UNP)

Florescu Adrian Constantin (PMP)_

Florescu Michaela-Tomnița (ALDE)

Gâdiuță Alexandru-Valeriu (USB)

Grigorescu Florin (USB)


Gherghiceanu Florentina (PSD-UNP) lliescu Cătălin Lucian (PMP) lonescu Andrei George (PMP)

lonescu Tudor-Tim (ALDE)


Ivan Florin (USB)


Kansou Hazem (PNL)


Mărgărit Nicolae-Sorin (PNL)

Marinescu Sorin (USB)


Maxim Marius Cătălin (PSD-UNP) Mocanu Georgiana (PSD-UNP)

Munteanu Cristian Mihai (USB)

Neacșu Ioana Mihaela (PSD-UNP)_

Neacșu Lazăr (PSD-UNP)

Olteanu Cristian-Marian (PNL)

Pavel Marius Adrian (PSD-UNP)

Posircaru Ion (PMP)


Radu Elena (USB)


Radu Ion (PSD-UNP)

Raiciu Anca Daniela (PSD-UNP)

Rogin Marius (PNL)


Sandulescu Nina (PSD-UNP)

Sebeșan Mircea Radu (PSD-UNP)

Stroe Bogdan-Cristian (USB)



Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Suhan Valeriu-Nicolae (PSD-UNP)

Teodor Raluca-Nicoleta (USB)

Țugui Matei Ion (USB)

Țuțu Radu-Cristian (PSD-UNP)

Voicu Ion Valentin (ALDE)

X

Wring Roxana-Sanda (USB)

■BS3


Subiect Vot

Amendament Wring

ALDE

Nume

ABȚINERE

NU

Absent

Catana Claudiu-Daniel

X

Florescu Michaela-Tomnița

lonescu Tudor-Tim

X

Voicu Ion Valentin

X

Subiect Vot

Amendament Wring

PMP


Nume

DA

NU

Absent

Florescu Adrian Constantin

lliescu Cătălin Lucian

X

lonescu Andrei George

L_ ■

Posircaru Ion

EH

Subiect Vot

Amendament Wring

PNL


Nume

DA

Absent

Bujduveanu Stelian

x

Ciucu Ciprian

X

Comănescu Mihai

Deaconescu Cătălin-lonuț

Kansou Hazem

Mărgărit Nicolae-Sorin

Olteanu Cristian-Marian

Rogin Marius

Subiect Vot Amendament Wring

PSD-UNPR

Nume

ABȚINERE

NU

Absent

Amzăr Gheorghe

Ardeleanu Mircea

Artimon Marian

X

Bădulescu Aurelian

Bîrdeanu Andreea Raluca

Chirică Petre

Circa Honorius-Edward 5

X

Ciudomirov Mihai Anton

Culea Marian Orlando

Doicin Cristian Vasile

Dragne Ileana-Daniela

Florea Ancuța Doina

Gherghiceanu Florentina

Maxim Marius Cătălin

Mocanu Georgiana

Neacșu Ioana Mihaela

X

■■■1

Neacșu Lazăr

Pavel Marius Adrian

Radu Ion

Raiciu Anca Daniela

X

Sandulescu Nina

Sebeșan Mircea Radu

X

Suhan Valeriu-Nicolae

Țuțu Radu-Cristian

Subiect Vot Amendament Wring

USB



Tipărit: 7/26/2018 12:05:12 PM



Subiect Vot

Amendament Florea Ancuta 1

Rezultat General Vot

DA

28

ABȚINERE

0

NU

21

Total Prezenti

51

Rezultate Grup De Vot

Grup

DA

NU

Absent

ALDE

4

0

PMP

1

3

PNL

7

1

PSD-UNP

24

0

USB

13

2

Concluzii Vot

Moțiune aprobata 28 Voturi Pentru

ALDE, PSD-UNP 0 Abțineri

21 Voturi împotriva PMP, PNL, USB

Rezultate Individuale

Nume

DA

NU

Absent

Amzăr Gheorghe (PSD-UNP)

Ardeleanu Mircea (PSD-UNP)

Arsu Alin-lonuț (USB)

Artimon Marian (PSD-UNP)

Bădulescu Aurelian (PSD-UNP)

• * ' iy.

Berceanu Octavian (USB)

Bîrdeanu Andreea Raluca (PSD-UNP)

Bujduveanu Stelian (PNL)

X

Bumbar Marian (USB)

Catana Claudiu-Daniel (ALDE)

Chirică Petre (PSD-UNP)

Ciceală Ana-Maria (USB)

X

Circa Honorius-Edward (PSD-UNP)

Nume


Ciucu Ciprian (PNL)


Ciudomirov Mihai Anton (PSD-UNP)


Comănescu Mihai (PNL)


Coțofană Liviu-Alin (USB)


Culea Marian Orlando (PSD-UNP)


Deaconescu Cătălin-lonuț (PNL)


Doicin Cristian Vasile (PSD-UNP)


Dragne Ileana-Daniela (PSD-UNP)


Florea Ancuța Doina (PSD-UNP)


Florescu Adrian Constantin (PMP)


Florescu Michaela-Tomnița (ALDE)


Gâdiuță Alexandru-Valeriu (USB)


Gherghiceanu Florentina (PSD-UNP)


Grigorescu Florin (USB)


lliescu Cătălin Lucian (PMP) lonescu Andrei George (PMP)


lonescu Tudor-Tim (ALDE)


Ivan Florin (USB)


Kansou Hazem (PNL)


Mărgărit Nicolae-Sorin (PNL)


Marinescu Sorin (USB)


Maxim Marius Cătălin (PSD-UNP)


Mocanu Georgiana (PSD-UNP)


Munteanu Cristian Mihai (USB)


Neacșu Ioana Mihaela (PSD-UNP)


Neacșu Lazăr (PSD-UNP)


Olteanu Cristian-Marian (PNL)


Pavel Marius Adrian (PSD-UNP)


Posircaru Ion (PMP)


Radu Elena (USB)


Radu Ion (PSD-UNP)


Raiciu Anca Daniela (PSD-UNP)


Rogin Marius (PNL)


Sandulescu Nina (PSD-UNP)


Sebeșan Mircea Radu (PSD-UNP)


Stroe Bogdan-Cristian (USB)


Suhan Valeriu-Nicolae (PSD-UNP)


DA


NU




Absent



Nume

a

DA

NU

Absent

Teodor Raluca-Nicoleta (USB)

Țugui Matei Ion (USB)

Țuțu Radu-Cristian (PSD-UNP)

Voicu Ion Valentin (ALDE)

Wring Roxana-Sanda (USB)

Subiect Vot

Amendament Florea Ancuta 1

ALDE




Nume

DA

Absent

Catana Claudiu-Daniel

Florescu Michaela-Tomnița

lonescu Tudor-Tim

Voicu Ion Valentin

Subiect Vot

Amendament Florea Ancuta 1

PMP

Nume

NU

Absent

Fiorescu Adrian Constantin

x

lliescu Cătălin Lucian

X

lonescu Andrei George

X

Posircaru Ion

Subiect Vot

Amendament Florea Ancuta 1

PNL


Nume

NU

Absent

Bujduveanu Stelian

X

Ciucu Ciprian

Comănescu Mihai


Deaconescu Cătălin-lonuț


Kansou Hazem


Mărgărit Nicolae-Sorin


Olteanu Cristian-Marian


Rogin Marius



Subiect Vot

Amendament Florea Ancuta 1

PSD-UNPR

Nume

DA

Absent

Amzăr Gheorghe

Ardeleanu Mircea

Artimon Marian

Bădulescu Aurelian

Bîrdeanu Andreea Raluca

Chirică Petre

Circa Honorius-Edward

Ciudomirov Mihai Anton

Culea Marian Orlando

Doicin Cristian Vasile

Dragne Ileana-Daniela

Florea Ancuța Doina

Gherghiceanu Florentina

Maxim Marius Cătălin

Mocanu Georgiana

Neacșu Ioana Mihaela

Neacșu Lazăr

Pavel Marius Adrian

Radu Ion

Raiciu Anca Daniela

Sandulescu Nina

• '• X

Sebeșan Mircea Radu

Suhan Valeriu-Nicolae

Țuțu Radu-Cristian

Subiect Vot

Amendament Florea Ancuta 1

USB


Nume

NU

Absent

Arsu Alin-lonuț

Berceanu Octavian

Bumbar Marian

Ciceală Ana-Maria

X

Coțofană Liviu-Alin

X

Gâdiuță Alexandru-Valeriu

Grigorescu Florin


Ivan Florin


Marinescu Sorin


Munteanu Cristian Mihai


Radu Elena


Stroe Bogdan-Cristian


Teodor Raluca-Nicoleta


Țugui Matei Ion


Wring Roxana-Sanda




Subiect Vot

PUNCTUL 1 P.H.prv.„Program de stimulare a eliminării din traficul bucureștean a auto.

Rezultat General Vot

DA

29

ABȚINERE

1

NU

20

Total Prezenti

51

Rezultate Grup De Vot

Grup

DA

ABȚINERE

NU

Absent

ALDE

4

0

PMP

1

1

2

PNL

7

1

PSD-UNP

24

0

USB

13

2

Concluzii Vot

Moțiune aprobata 29 Voturi Pentru

ALDE, PMP, PSD-UNP 1 Abțineri

Florescu Adrian Constantin (PMP) 20 Voturi împotriva

PNL, USB

Rezultate Individuale

Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Amzăr Gheorghe (PSD-UNP)

Ardeleanu Mircea (PSD-UNP)

-

Arsu Alin-lonuț (USB)

Artimon Marian (PSD-UNP)

Bădulescu Aurelian (PSD-UNP)

Berceanu Octavian (USB)

Bîrdeanu Andreea Raluca (PSD-UNP)

r * ' 1

Bujduveanu Stelian (PNL)

X

Bumbar Marian (USB)

Catana Claudiu-Daniel (ALDE)

Chirică Petre (PSD-UNP)

t ■'

Ciceală Ana-Maria (USB)

X

Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Suhan Valeriu-Nicolae (PSD-UNP)

L. _____

Teodor Raluca-Nicoleta (USB)

Țugui Matei Ion (USB)

Țuțu Radu-Cristian (PSD-UNP)

f *

Voicu Ion Valentin (ALDE)

* J

Wring Roxana-Sanda (USB)

Subiect Vot

PUNCTUL 1 P.H.prv.„Program de stimulare a eliminării din traficul bucureștean a auto.

ALDE

Nume

DA

Absent

Catana Claudiu-Daniel

Florescu Michaela-Tomnița

lonescu Tudor-Tim

Voicu Ion Valentin

Raport Vot

Nume Ședința    Ședință Ordinară    7/26/2018 12:00:00 AM

Subiect Vot

PUNCTUL 1 P.H.prv.„Program de stimulare a eliminării din traficul bucureștean a auto.

PMP

Nume

DA

ABȚINERE

Absent

Florescu Adrian Constantin

X

lliescu Cătălin Lucian

X

lonescu Andrei George

Posircaru Ion

X

Subiect Vot

PUNCTUL 1 P.H.prv.,,Program de stimulare a eliminării din traficul bucureștean a auto.

PNL

Nume


NU


Absent


Bujduveanu Stelian Ciucu Ciprian Comănescu Mihai Deaconescu Cătălin-lonuț Kansou Hazem Mărgărit Nicolae-Sorin Olteanu Cristian-Marian Rogin Marius


Subiect Vot

PUNCTUL 1 P.H.prv.„Program de stimulare a eliminării din traficul bucureștean a auto.

PSD-UNPR


Nume

DA

Absent

Amzăr Gheorghe

Ardeleanu Mircea

X •; *

Artimon Marian

Bădulescu Aurelian

Bîrdeanu Andreea Raluca

Chirică Petre

Circa Honorius-Edward

Ciudomirov Mihai Anton

Culea Marian Orlando

Doicin Cristian Vasile

Dragne Ileana-Daniela

Florea Ancuța Doina

Gherghiceanu Florentina

Maxim Marius Cătălin

Mocanu Georgiana

Neacșu Ioana Mihaela

Neacșu Lazăr

Pavel Marius Adrian

Radu Ion

Raiciu Anca Daniela

Sandulescu Nina

Sebeșan Mircea Radu

Suhan Valeriu-Nicolae

Țuțu Radu-Cristian

Subiect Vot

PUNCTUL 1 P.H.prv.,,Program de stimulare a eliminării din traficul bucureștean a auto.

USB


Subiect Vot

PUNCTUL 2 P.H.prv.imobilului situat în Splaiul Unirii nr. 176, sector 4, în vederea construirii Cent

Rezultat General Vot

DA

49

ABȚINERE

0

NU    .

o

Total Prezenti

51

Rezultate Grup De Vot

Grup

DA

Absent

ALDE

4

0

PMP

3

1

PNL

7

1

PSD-UNP

24

0

USB

11

4

Concluzii Vot

Moțiune aprobata

49 Voturi Pentru

ALDE, PMP, PNL, PSD-UNP, USB

0 Abțineri 0 Voturi împotriva

Rezultate Individuale

Nume

DA

Absent

Amzăr Gheorghe (PSD-UNP)

Ardeleanu Mircea (PSD-UNP)

Arsu Alin-lonuț (USB)

Artimon Marian (PSD-UNP)

Bădulescu Aurelian (PSD-UNP)

Berceanu Octavian (USB)

’ -K, X .

Bîrdeanu Andreea Raluca (PSD-UNP)

■    X': -    ‘

Bujduveanu Stelian (PNL)

X

Bumbar Marian (USB)

V

Catana Claudiu-Daniel (ALDE)

Chirică Petre (PSD-UNP)

Ciceală Ana-Maria (USB)

X

Circa Honorius-Edward (PSD-UNP)

Ciucu Ciprian (PNL)

Nume

DA

Absent

Ciudomirov Mihai Anton (PSD-UNP)

Comănescu Mihai (PNL)

Coțofană Liviu-Alin (USB)

X

Culea Marian Orlando (PSD-UNP)

Deaconescu Cătălin-lonuț (PNL)

Doicin Cristian Vasile (PSD-UNP)

Dragne Ileana-Daniela (PSD-UNP)

Florea Ancuța Doina (PSD-UNP)

Florescu Adrian Constantin (PMP)

• -

Florescu Michaela-Tomnița (ALDE)

Gâdiuță Alexandru-Valeriu (USB)

X

Gherghiceanu Florentina (PSD-UNP)

^Ox

Grigorescu Florin (USB)

lliescu Cătălin Lucian (PMP)

X

lonescu Andrei George (PMP)

lonescu Tudor-Tim (ALDE)

IB W

Ivan Florin (USB)

X

Kansou Hazem (PNL)

Mărgărit Nicolae-Sorin (PNL)

Marinescu Sorin (USB)

Maxim Marius Cătălin (PSD-UNP)

Mocanu Georgiana (PSD-UNP)

Munteanu Cristian Mihai (USB)

Neacșu Ioana Mihaela (PSD-UNP)

Neacșu Lazăr (PSD-UNP)

Olteanu Cristian-Marian (PNL)

Pavel Marius Adrian (PSD-UNP)

Posircaru Ion (PMP)

Radu Elena (USB)

Radu Ion (PSD-UNP)

Raiciu Anca Daniela (PSD-UNP)

Rogin Marius (PNL)

Sandulescu Nina (PSD-UNP)

Sebeșan Mircea Radu (PSD-UNP)

Stroe Bogdan-Cristian (USB)

Suhan Valeriu-Nicolae (PSD-UNP)

Teodor Raluca-Nicoleta (USB)

Nume

DA    Absent

Țugui Matei Ion (USB)

L

Țuțu Radu-Cristian (PSD-UNP)

Voicu Ion Valentin (ALDE)

Wring Roxana-Sanda (USB)

Subiect Vot

PUNCTUL 2 P.H.prv.imobilului situat în Splaiul Unirii nr. 176, sector 4, în vederea construirii Cent

ALDE


Nume


Catana Claudiu-Daniel


Florescu Michaela-Tomnița


lonescu Tudor-Tim


Voicu Ion Valentin



Subiect Vot

PUNCTUL 2 P.H.prv.imobilului situat în Splaiul Unirii nr. 176, sector 4, în vederea construirii Cent

PMP

Nume

DA

Absent

Florescu Adrian Constantin

9EHI

lliescu Cătălin Lucian

lonescu Andrei George

Posircaru Ion

Subiect Vot

PUNCTUL 2 P.H.prv.imobilului situat în Splaiul Unirii nr. 176, sector 4, în vederea construirii Cent

PNL

Nume

DA

Absent

Bujduveanu Stelian

x

Ciucu Ciprian

Comănescu Mihai

Deaconescu Cătălin-lonuț

Kansou Hazem

Mărgărit Nicolae-Sorin

Olteanu Cristian-Marian

Rogin Marius

Subiect Vot

PUNCTUL 2 P.H.prv.imobilului situat în Splaiul Unirii nr. 176, sector 4, în vederea construirii Cent

PSD-UNPR

Nume

DA

Absent

Amzăr Gheorghe

Ardeleanu Mircea

Artimon Marian

Bădulescu Aurelian

Bîrdeanu Andreea Raluca

Chirică Petre

Circa Honorius-Edward

*3.'

Ciudomirov Mihai Anton

Culea Marian Orlando

Doicin Cristian Vasile

Dragne Ileana-Daniela

Florea Ancuța Doina

Gherghiceanu Florentina

Maxim Marius Cătălin

Mocanu Georgiana

Neacșu Ioana Mihaela

Neacșu Lazăr

Pavel Marius Adrian

Radu Ion

x -x

Raiciu Anca Daniela

Sandulescu Nina

Sebeșan Mircea Radu

Suhan Valeriu-Nicolae

Țuțu Radu-Cristian

Subiect Vot

PUNCTUL 2 P.H.prv.imobilului situat în Splaiul Unirii nr. 176, sector 4, în vederea construirii Cent

USB


Nume

DA

Absent

Arsu Alin-lonuț

Berceanu Octavian

Bumbar Marian

Ciceală Ana-Maria

X

Coțofană Liviu-Alin

X

Gâdiuță Alexandru-Valeriu

X

Grigorescu Florin

Ivan Florin

X

Marinescu Sorin

Munteanu Cristian Mihai

Radu Elena

Stroe Bogdan-Cristian

Teodor Raluca-Nicoleta

Țugui Matei Ion

Wring Roxana-Sanda

Subiect Vot

PUNCTUL 3 P.H. prv.,,înființarea și amenajarea unui Centru de Excelență în Terapie Oncologică prin P Ț    f

«.

I

Rezultat General Vot

DA

48

ABȚINERE

1

, ,, , •

NU

0

Total Prezenti

51

Rezultate Grup De Vot

Grup

DA

ABȚINERE

Absent

ALDE

4

0

PMP

3

1

PNL

7

1

PSD-UNP

24

0

USB

10

1

4

Concluzii Vot

Moțiune aprobata 48 Voturi Pentru

ALDE, PMP, PNL, PSD-UNP, USB 1 Abțineri

Ivan Florin (USB)

0 Voturi împotriva

Num©

DA

ABȚINERE

Absent

Teodor Raluca-Nicoleta (USB)

. X'

Țugui Matei Ion (USB)

Țuțu Radu-Cristian (PSD-UNP)

Voicu Ion Valentin (ALDE)

Wring Roxana-Sanda (USB)

Subiect Vot

PUNCTUL 3 P.H. prv.,,înființarea și amenajarea unui Centru de Excelență în Terapie Oncologică prin P

ALDE

Nume

DA

Absent

Catana Claudiu-Daniel

L-..

Florescu Michaela-Tomnița

lonescu Tudor-Tim

r * ;;

Voicu Ion Valentin

Subiect Vot

PUNCTUL 3 P.H. prv.,,înființarea și amenajarea unui Centru de Excelență în Terapie Oncologică prin P

PMP

Nume

DA

Absent

Florescu Adrian Constantin

lliescu Cătălin Lucian

X

lonescu Andrei George

Posircaru Ion

Subiect Vot

PUNCTUL 3 P.H. prv.,,înființarea și amenajarea unui Centru de Excelență în Terapie Oncologică prin P

PNL

Nume


Bujduveanu Stelian


Ciucu Ciprian


Comănescu Mihai


Deaconescu Cătălin-lonuț


Kansou Hazem


Mărgărit Nicolae-Sorin


Olteanu Cristian-Marian


Rogin Marius



Subiect Vot

PUNCTUL 3 P.H. prv.,,înființarea și amenajarea unui Centru de Excelență în Terapie Oncologică prin P

PSD-UNPR


Nume

DA

Absent

Amzăr Gheorghe

Ardeleanu Mircea

Artimon Marian

Bădulescu Aurelian

Bîrdeanu Andreea Raluca

Chirică Petre

Circa Honorius-Edward

x

Ciudomirov Mihai Anton

Culea Marian Orlando

Doicin Cristian Vasile

Dragne Ileana-Daniela

Florea Ancuța Doina

Gherghiceanu Florentina

Maxim Marius Cătălin

Mocanu Georgiana

Neacșu Ioana Mihaela

Neacșu Lazăr

Pavel Marius Adrian

Radu Ion

Raiciu Anca Daniela

Sandulescu Nina

Sebeșan Mircea Radu

Suhan Valeriu-Nicolae

Țuțu Radu-Cristian

Subiect Vot

PUNCTUL 3 P.H. prv.,,înființarea și amenajarea unui Centru de Excelență în Terapie Oncologică prin P

USB

Nume

DA

ABȚINERE

Absent

Arsu Alin-lonuț

» J

Berceanu Octavian

* & !

Bum bar Marian

• *

Ciceală Ana-Maria

X

Coțofană Liviu-Alin

X

Gâdiuță Alexandru-Valeriu

X

Grigorescu Florin

j A

Ivan Florin

X

Marinescu Sorin

;/X

Munteanu Cristian Mihai

Radu Elena

x

Stroe Bogdan-Cristian

E‘,

Teodor Raluca-Nicoleta

Țugui Matei Ion

E. _'

Wring Roxana-Sanda

I -

Subiect Vot

PUNCTUL 4 P.H.prv.,.înființarea și amenajarea unui Centru de Excelență în Oncopediatrie în cadrul Sp

Rezultat General Vot

DA

49

ABȚINERE

1

NU

0

Total Prezenti

51

Rezultate Grup De Vot

Grup

DA

ABȚINERE

Absent

ALDE

4

0

PMP

3

1

PNL

7

1

PSD-UNP

24

0

USB

11

1

3

Concluzii Vot

Moțiune aprobata

49 Voturi Pentru

ALDE, PMP, PNL, PSD-UNP, USB

1 Abțineri Ivan Florin (USB)

0 Voturi împotriva

Rezultate Individuale

Nume

DA

ABȚINERE

Absent

Amzăr Gheorghe (PSD-UNP)

OlZj

Ardeleanu Mircea (PSD-UNP)

Arsu Alin-lonuț (USB)

□O

Artimon Marian (PSD-UNP)

F    ]

Bădulescu Aurelian (PSD-UNP)

Berceanu Octavian (USB)

Bîrdeanu Andreea Raluca (PSD-UNP)

I

Bujduveanu Stelian (PNL)

X

Bumbar Marian (USB)

t fi_j

Catana Claudiu-Daniel (ALDE)

Chirică Petre (PSD-UNP)

i *.

Ciceală Ana-Maria (USB)

X

Circa Honorius-Edward (PSD-UNP)

*

Nume

DA

ABȚINERE

Absent

Ciucu Ciprian (PNL)

r

1

Ciudomirov Mihai Anton (PSD-UNP)

Comănescu Mihai (PNL)

[ ’ 'a

Coțofană Liviu-Alin (USB)

X

Culea Marian Orlando (PSD-UNP)

1

Deaconescu Cătălin-lonuț (PNL)

!___

Doicin Cristian Vasile (PSD-UNP)

Dragne Ileana-Daniela (PSD-UNP)

r-

t .

Florea Ancuța Doina (PSD-UNP)

1    < J

Florescu Adrian Constantin (PMP)

Florescu Michaela-Tomnița (ALDE)

L?

Gâdiuță Alexandru-Valeriu (USB)

Gherghiceanu Florentina (PSD-UNP)

F Ă : tfcfc !

Grigorescu Florin (USB)

r

lliescu Cătălin Lucian (PMP)

X

lonescu Andrei George (PMP)

fe-,    .- !

lonescu Tudor-Tim (ALDE)

"A    "Jitii,*71

13^

Ivan Florin (USB)

X

Kansou Hazem (PNL)

L,

Mărgărit Nicolae-Sorin (PNL)

I *

Marinescu Sorin (USB)

L    J

Maxim Marius Cătălin (PSD-UNP)

Mocanu Georgiana (PSD-UNP)

Munteanu Cristian Mihai (USB)

r~ j

Neacșu Ioana Mihaela (PSD-UNP)

j

i    *

Neacșu Lazăr (PSD-UNP)

Olteanu Cristian-Marian (PNL)

r '

Pavel Marius Adrian (PSD-UNP)

L....? .

Posircaru Ion (PMP)

: .....ȘL_j

Radu Elena (USB)

X

Radu Ion (PSD-UNP)

I «,

Raiciu Anca Daniela (PSD-UNP)

Rogin Marius (PNL)

Sandulescu Nina (PSD-UNP)

1 ~ «____

Sebeșan Mircea Radu (PSD-UNP)

Stroe Bogdan-Cristian (USB)

Suhan Valeriu-Nicolae (PSD-UNP)

Nume

DA

ABȚINERE

Absent

Teodor Raluca-Nicoleta (USB)

Țugui Matei Ion (USB)

Țuțu Radu-Cristian (PSD-UNP)

Voicu Ion Valentin (ALDE)

Wring Roxana-Sanda (USB)


Subiect Vot

PUNCTUL 4 P.H.prv.,,înființarea și amenajarea unui Centru de Excelență în Oncopediatrie în cadrul Sp

ALDE

Nume

DA

Absent

Catana Claudiu-Daniel

Florescu Michaela-Tomnița

lonescu Tudor-Tim

Voicu Ion Valentin

Subiect Vot

PUNCTUL 4 P.H.prv.,,înființarea și amenajarea unui Centru de Excelență în Oncopediatrie în cadrul Sp

PMP

Nume

DA

Absent

Florescu Adrian Constantin

X

lliescu Cătălin Lucian

X

lonescu Andrei George

Posircaru Ion

Subiect Vot

PUNCTUL 4 P.H.prv.,,înființarea și amenajarea unui Centru de Excelență în Oncopediatrie în cadrul Sp

PNL

Nume


me


Bujduveanu Stelian

Ciucu Ciprian Comănescu Mihai

Deaconescu Cătălin-lonuț Kansou Hazem

Mărgărit Nicolae-Sorin Olteanu Cristian-Marian Rogin Marius


a

DA

Absent

X

Subiect Vot

PUNCTUL 4 P.H.prv.,.înființarea și amenajarea unui Centru de Excelență în Oncopediatrie în cadrul Sp

PSD-UNPR

Nume

DA

Absent

Amzăr Gheorghe

Ardeleanu Mircea

Artimon Marian

Bădulescu Aurelian

Bîrdeanu Andreea Raluca

Chirică Petre

Circa Honorius-Edward

Ciudomirov Mihai Anton

Culea Marian Orlando

Doicin Cristian Vasile

Dragne Ileana-Daniela

Florea Ancuța Doina

Gherghiceanu Florentina

Maxim Marius Cătălin

Mocanu Georgiana

Neacșu Ioana Mihaela

Neacșu Lazăr

Pavel Marius Adrian

Radu Ion

Raiciu Anca Daniela

Sandulescu Nina

Sebeșan Mircea Radu

Suhan Valeriu-Nicolae

Țuțu Radu-Cristian

Subiect Vot

PUNCTUL 4 P.H.prv.,,înființarea și amenajarea unui Centru de Excelență în Oncopediatrie în cadrul Sp

USB

Subiect Vot

PUNCTUL 5 P.H.prv. „Reabilitare Bloc Operator Chirurgie” pentru Spitalul Clinic „Dr. I. Cantacuzino”

Rezultat General Vot

DA

49

ABȚINERE

1

NU

■ 0

Total Prezenti

51

Rezultate Grup De Vot

Grup

DA

ABȚINERE

Absent

ALDE

4

0

PMP

3

1

PNL

7

1

PSD-UNP

24

0

USB

11

1

3

Concluzii Vot

Moțiune aprobata

49 Voturi Pentru

ALDE, PMP, PNL, PSD-UNP, USB

1 Abțineri Ivan Florin (USB)

0 Voturi împotriva

Rezultate Individuale

Nume

DA

ABȚINERE

Absent

Amzăr Gheorghe (PSD-UNP)

S î;

Ardeleanu Mircea (PSD-UNP)

E. * ’

Arsu Alin-lonuț (USB)

Artimon Marian (PSD-UNP)

L

Bădulescu Aurelian (PSD-UNP)

Berceanu Octavian (USB)

Bîrdeanu Andreea Raluca (PSD-UNP)

1.

Bujduveanu Stelian (PNL)

X

Bumbar Marian (USB)

L.C/i

Catana Claudiu-Daniel (ALDE)

Chirică Petre (PSD-UNP)

Ciceală Ana-Maria (USB)

X

Circa Honorius-Edward (PSD-UNP)

i ’

Nume

--—

DA

ABȚINERE

Absent

- -

Teodor Raluca-Nicoleta (USB)

Țugui Matei Ion (USB)

Țu{u Radu-Cristian (PSD-UNP)

Voicu Ion Valentin (ALDE)

Wring Roxana-Sanda (USB)

Subiect Vot

PUNCTUL 5 P.H.prv. „Reabilitare Bloc Operator Chirurgie” pentru Spitalul Clinic „Dr. I. Cantacuzino”

ALDE

Nume

DA

Absent

Catana Claudiu-Daniel

x ■'

Florescu Michaela-Tomnița

x

lonescu Tudor-Tim

Voicu Ion Valentin

Subiect Vot

PUNCTUL 5 P.H.prv. „Reabilitare Bloc Operator Chirurgie” pentru Spitalul Clinic „Dr. I. Cantacuzino”

PMP

Nume

DA

Absent

Florescu Adrian Constantin

lliescu Cătălin Lucian

X

lonescu Andrei George

>X

Posircaru Ion

Subiect Vot

PUNCTUL 5 P.H.prv. „Reabilitare Bloc Operator Chirurgie" pentru Spitalul Clinic „Dr. I. Cantacuzino"

PNL

Subiect Vot

PUNCTUL 5 P.H.prv. „Reabilitare Bloc Operator Chirurgie” pentru Spitalul Clinic „Dr. I. Cantacuzino”

PSD-UNPR

Subiect Vot

PUNCTUL 5 P.H.prv. „Reabilitare Bloc Operator Chirurgie” pentru Spitalul Clinic „Dr. I. Cantacuzino”

USB

Nume

DA

ABȚINERE

Absent

Arsu Alin-lonuț

Berceanu Octavian

Bumbar Marian

Ciceală Ana-Maria

Coțofană Liviu-Alin

X

Gâdiuță Alexandru-Valeriu

Grigorescu Florin

Ivan Florin

X

Marinescu Sorin

Munteanu Cristian Mihai

Radu Elena

X

Stroe Bogdan-Cristian

Teodor Raluca-Nicoleta

Țugui Matei Ion

Wring Roxana-Sanda

Subiect Vot

PUNCTUL 6 P.H.prv.„Lumina ochilor, cea mai importantă. Ochelari la vârsta a treia”

Rezultat General Vot

DA

38

ABȚINERE

11

NU

0

Total Prezenti

51

Rezultate Grup De Vot

G.rup|

DA

ABȚINERE

Absent

ALDE

4

0

PMP

3

1

PNL

7

1

PSD-UNP

24

0

USB

7

4

4

Concluzii Vot

Moțiune aprobata

38 Voturi Pentru

ALDE, PMP, PSD-UNP, USB

11 Abțineri

PNL, Arsu Alin-lonuț (USB), Ivan Florin (USB), Marinescu Sorin (USB), Munteanu Cristian Mihai (USB) 0 Voturi împotriva

Rezultate Individuale

Nume

DA

ABȚINERE

Absent

Amzăr Gheorghe (PSD-UNP)

L    '_J

Ardeleanu Mircea (PSD-UNP)

L 5

Arsu Alin-lonut (USB)

X

Artimon Marian (PSD-UNP)

L____

Bădulescu Aurelian (PSD-UNP)

l    L .l

Berceanu Octavian (USB)

X

Bîrdeanu Andreea Raluca (PSD-UNP)

A”’ •/'«;

- ' ‘ ' ' 1

L    ZA

Bujduveanu Stelian (PNL)

X

Bumbar Marian (USB)

Catana Claudiu-Daniel (ALDE)

Chirică Petre (PSD-UNP)

Ciceală Ana-Maria (USB)

Y

A

Circa Honorius-Edward (PSD-UNP)

î.



Nume


ABȚINERE


Absent


Ciucu Ciprian (PNL)



Comănescu Mihai (PNL)


Coțofană Liviu-Alin (USB)


Culea Marian Orlando (PSD-UNP)


Deaconescu Cătălin-lonuț (PNL)


Doicin Cristian Vasile (PSD-UNP)


Dragne Ileana-Daniela (PSD-UNP)


Florea Ancuța Doina (PSD-UNP)


Florescu Adrian Constantin (PMP)


Florescu Michaela-Tomnița (ALDE)


Gâdiuță Alexandru-Valeriu (USB)


Gherghiceanu Florentina (PSD-UNP)


Grigorescu Florin (USB)



lliescu Cătălin Lucian (PMP)


lonescu Andrei George (PMP)


lonescu Tudor-Tim (ALDE)



Ivan Florin (USB)


Kansou Hazem (PNL)


Mărgărit Nicolae-Sorin (PNL)


Marinescu Sorin (USB)


Maxim Marius Cătălin (PSD-UNP)


Mocanu Georgiana (PSD-UNP)


Munteanu Cristian Mihai (USB)



Neacșu Ioana Mihaela (PSD-UNP)


Neacșu Lazăr (PSD-UNP)


Olteanu Cristian-Marian (PNL)


Pavel Marius Adrian (PSD-UNP)


Posircaru Ion (PMP)


Radu Elena (USB)


Radu Ion (PSD-UNP)


Raiciu Anca Daniela (PSD-UNP)


Rogin Marius (PNL)


Sandulescu Nina (PSD-UNP)


Sebeșan Mircea Radu (PSD-UNP)


Stroe Bogdan-Cristian (USB)


Suhan Valeriu-Nicolae (PSD-UNP)




Nume

DA

-

ABȚINERE

Absent

Teodor Raluca-Nicoleta (USB)

Țugui Matei Ion (USB)

Țuțu Radu-Cristian (PSD-UNP)

Voicu Ion Valentin (ALDE)

Wring Roxana-Sanda (USB)


Subiect Vot

PUNCTUL 6 P.H.prv.„Lumina ochilor, cea mai importantă. Ochelari la vârsta a treia"

ALDE


Nume


Catana Claudiu-Daniel


Florescu Michaela-Tomnița


lonescu Tudor-Tim


Voicu Ion Valentin



Subiect Vot

PUNCTUL 6 P.H.prv.„Lumina ochilor, cea mai importantă. Ochelari la vârsta a treia”

PMP

Nume

DA

■ :

Absent

Florescu Adrian Constantin

lliescu Cătălin Lucian

x

lonescu Andrei George

Posircaru Ion

Subiect Vot

PUNCTUL 6 P.H.prv.„Lumina ochilor, cea mai importantă. Ochelari la vârsta a treia”

PNL

Nume

ABȚINERE

Absent

Bujduveanu Stelian

X

Ciucu Ciprian

X

Comănescu Mihai

X

Deaconescu Cătălin-lonuț

X

Kansou Hazem

X

Mărgărit Nicolae-Sorin

X

Olteanu Cristian-Marian

X

Rogin Marius

X

Subiect Vot

PUNCTUL 6 P.H.prv.,.Lumina ochilor, cea mai importantă. Ochelari la vârsta a treia”

PSD-UNPR

Subiect Vot

PUNCTUL 6 P.H.prv.„Lumina ochilor, cea mai importantă. Ochelari la vârsta a treia"

USB


Nume

DA    ABȚINERE

Absent

Arsu Alin-lonuț

X

Berceanu Octavian

x

Bumbar Marian

X,X

Ciceală Ana-Maria

x

Coțofană Liviu-Alin

X

Gâdiuță Alexandru-Valeriu

■    X ;' ' ■ ■ ■

Grigorescu Florin

Ivan Florin

X

Marinescu Sorin

X

Munteanu Cristian Mihai

X

Radu Elena

X

Stroe Bogdan-Cristian

Teodor Raluca-Nicoleta

Țugui Matei Ion

X.    »

Wring Roxana-Sanda

V

Subiect Vot

PUNCTUL 7 P.H.prv.,,Wi-Fi gratuit în București”

Rezultat General Vot

DA

37

ABȚINERE

7

NU

2

Total Prezenti

51

Rezultate Grup De Vot

Grup

DA

ABȚINERE

NU

Absent

ALDE

4

0

PMP

2

2

PNL

7

1

PSD-UNP

24

0

USB

7

2

6

Concluzii Vot

Moțiune aprobata

37 Voturi Pentru

ALDE, PMP, PNL, PSD-UNP

7 Abțineri

USB

2 Voturi împotriva

Gâdiută Alexandru-Valeriu (USB), Țugui Matei Ion (USB)

Rezultate Individuale

Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Amzăr Gheorghe (PSD-UNP)

Ardeleanu Mircea (PSD-UNP)

Arsu Alin-lonuț (USB)

x

Artimon Marian (PSD-UNP)

Bădulescu Aurelian (PSD-UNP)

Berceanu Octavian (USB)

X

Bîrdeanu Andreea Raluca (PSD-UNP)

L • >> , I __. - ■■ . 1

Bujduveanu Stelian (PNL)

X

Bumbar Marian (USB)

X

Catana Claudiu-Daniel (ALDE)

Chirică Petre (PSD-UNP)

1 ®

Ciceală Ana-Maria (USB)

X

Nume


Circa Honorius-Edward (PSD-UNP)


Ciucu Ciprian (PNL)


Ciudomirov Mihai Anton (PSD-UNP)


Comănescu Mihai (PNL)



Coțofană Liviu-Alin (USB)


Culea Marian Orlando (PSD-UNP)


Deaconescu Cătălin-lonuț (PNL)


Doicin Cristian Vasile (PSD-UNP)


Dragne Ileana-Daniela (PSD-UNP)


Florea Ancuța Doina (PSD-UNP)


Florescu Adrian Constantin (PMP)


Florescu Michaela-Tomnița (ALDE)



Gâdiuță Alexandru-Valeriu (USB)


Gherghiceanu Florentina (PSD-UNP)



Grigorescu Florin (USB)


lliescu Cătălin Lucian (PMP)


lonescu Andrei George (PMP)


lonescu Tudor-Tim (ALDE)


Ivan Florin (USB)


Kansou Hazem (PNL)


Mărgărit Nicolae-Sorin (PNL)


Marinescu Sorin (USB)


Maxim Marius Cătălin (PSD-UNP)


Mocanu Georgiana (PSD-UNP)


Munteanu Cristian Mihai (USB)


Neacșu Ioana Mihaela (PSD-UNP)


Neacșu Lazăr (PSD-UNP)


Posircaru Ion (PMP)


Radu Elena (USB)


Radu Ion (PSD-UNP)


Raiciu Anca Daniela (PSD-UNP)


Rogin Marius (PNL)


Sandulescu Nina (PSD-UNP)


Sebeșan Mircea Radu (PSD-UNP)


Stroe Bogdan-Cristian (USB)





jr

L_K

L

ABȚINERE

NU

Absent

X

X

X

X

X

X

X

X

X



Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Suhan Valeriu-Nicolae (PSD-UNP)

f

Teodor Raluca-Nicoleta (USB)

X

Țugui Matei Ion (USB)

Țuțu Radu-Cristian (PSD-UNP)

r . *...

Voicu Ion Valentin (ALDE)

. X    .

Wring Roxana-Sanda (USB)

X

Subiect Vot

PUNCTUL 7 P.H.prv.,,Wi-Fi gratuit în București”

ALDE

Nume

DA

Absent

Catana Claudiu-Daniel

Florescu Michaela-Tomnița

lonescu Tudor-Tim

Voicu Ion Valentin

Subiect Vot

PUNCTUL 7 P.H.prv.,,Wi-Fi gratuit în București"

PMP

Nume

DA

Absent

Florescu Adrian Constantin

lliescu Cătălin Lucian

x

lonescu Andrei George

Posircaru Ion

X

Subiect Vot

PUNCTUL 7 P.H.prv.,,Wi-Fi gratuit în București”

PNL

Nume

DA

Absent

Bujduveanu Stelian

X

Ciucu Ciprian

Comănescu Mihai

Deaconescu Cătălin-lonuț

Kansou Hazem

Mărgărit Nicolae-Sorin

Olteanu Cristian-Marian

Rogin Marius

Subiect Vot

PUNCTUL 7 P.H.prv.,,Wi-Fi gratuit în București”

PSD-UNPR

Nume

DA

Absent

Amzăr Gheorghe

V    3

Ardeleanu Mircea

Artimon Marian

Bădulescu Aurelian

Bîrdeanu Andreea Raluca

Chirică Petre

Circa Honorius-Edward

X    ..

Ciudomirov Mihai Anton

• y

Culea Marian Orlando

Doicin Cristian Vasile

Dragne Ileana-Daniela

Florea Ancuța Doina

Gherghiceanu Florentina

Maxim Marius Cătălin

Mocanu Georgiana

Neacșu ioana Mihaela

Neacșu Lazăr

Pavel Marius Adrian

Radu Ion

Raiciu Anca Daniela

Sandulescu Nina

Sebeșan Mircea Radu

Suhan Valeriu-Nicolae

Țuțu Radu-Cristian

Subiect Vot

PUNCTUL 7 P.H.prv.,,Wi-Fi gratuit în București”

USB

Nume

ABȚINERE

NU

Absent

Arsu Alin-lonuț

v

A

Berceanu Octavian

X

Bumbar Marian

X

Ciceală Ana-Maria

X

Coțofană Liviu-Alin

X

Gâdiuță Alexandru-Valeriu

Grigorescu Florin

X

Ivan Florin

X

Marinescu Sorin

X

Munteanu Cristian Mihai

X

Radu Elena

X

Stroe Bogdan-Cristian

X

Teodor Raluca-Nicoleta

X

Țugui Matei Ion

Wring Roxana-Sanda

X

Subiect Vot


Amendament Wring 2 r

Rezultat General Vot

DA

ÎQ

19

ABȚINERE

9

NU,

20

Total Prezenti

51

Rezultate Grup De Vot

G

_ *

DA

ABȚINERE

MII

NU

Absent

ALDE

3

1

PMP

1

1

2

PNL

4

2

2

PSD-UNP

1

4

19

0

USB

13

2

Concluzii Vot

Moțiune respinsa

19    Voturi Pentru

PMP, PNL, USB, Gherghiceanu Florentina (PSD-UNP)

9 Abțineri

ALDE, Artimon Marian (PSD-UNP), Circa Honorius-Edward (PSD-UNP), Comănescu Mihai (PNL), Kansou Hazem (PNL), Raiciu Anca Daniela (PSD-UNP), Sebeșan Mircea Radu (PSD-UNP)

20    Voturi împotriva

PSD-UNP, lonescu Andrei George (PMP)

Rezultate Individuale

NiimP

Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Amzăr Gheorghe (PSD-UNP)

Ardeleanu Mircea (PSD-UNP)

Arsu Alin-lonuț (USB)

"Y :

. A

Artimon Marian (PSD-UNP)

X

Bădulescu Aurelian (PSD-UNP)

Berceanu Octavian (USB)

Bîrdeanu Andreea Raluca (PSD-UNP)

Bujduveanu Stelian (PNL)

X

Bumbar Marian (USB)

Catana Claudiu-Daniel (ALDE)

X

Chirică Petre (PSD-UNP)

Ciceală Ana-Maria (USB)

X

Circa Honorius-Edward (PSD-UNP)_

Ciucu Ciprian (PNL)

Ciudomirov Mihai Anton (PSD-UNP)_

Comănescu Mihai (PNL)

Coțofană Liviu-Alin (USB)

Culea Marian Orlando (PSD-UNP)

Deaconescu Cătălin-lonuț (PNL)

Doicin Cristian Vasile (PSD-UNP)

Dragne Ileana-Daniela (PSD-UNP)_

Florea Ancuța Doina (PSD-UNP)

Florescu Adrian Constantin (PMP)

Florescu Michaela-Tomnița (ALDE)

Gâdiuță Alexandru-Valeriu (USB)

Grigorescu Florin (USB)


Gherghiceanu Florentina (PSD-UNP) lliescu Cătălin Lucian (PMP) lonescu Andrei George (PMP) lonescu Tudor-Tim (ALDE)

Ivan Florin (USB)


Kansou Hazem (PNL)


Mărgărit Nicolae-Sorin (PNL)

Marinescu Sorin (USB)


Maxim Marius Cătălin (PSD-UNP) Mocanu Georgiana (PSD-UNP)

Munteanu Cristian Mihai (USB)

Neacșu Ioana Mihaela (PSD-UNP^

Neacșu Lazăr (PSD-UNP)

Olteanu Cristian-Marian (PNL)

Pavel Marius Adrian (PSD-UNP) Posircaru Ion (PMP)

Radu Elena (USB)


Radu Ion (PSD-UNP)

Raiciu Anca Daniela (PSD-UNP)

Rogin Marius (PNL)


Sandulescu Nina (PSD-UNP)

Sebeșan Mircea Radu (PSD-UNP)

Stroe Bogdan-Cristian (USB)



Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Suhan Valeriu-Nicolae (PSD-UNP)

Teodor Raluca-Nicoleta (USB)

Țugui Matei Ion (USB)

Țuțu Radu-Cristian (PSD-UNP)

Voicu Ion Valentin (ALDE)

• ; •« ' X v. J

Wring Roxana-Sanda (USB)

Subiect Vot Amendament Wring 2

ALDE


Nume

ABȚINERE

Absent

Catana Claudiu-Daniel

X

Florescu Michaela-Tomnița

X

lonescu Tudor-Tim

X

Voicu Ion Valentin

x

Subiect Vot

Amendament Wring 2

PMP

Nume

NU

Absent

Florescu Adrian Constantin

! ‘

lliescu Cătălin Lucian

x

lonescu Andrei George

Posircaru Ion

X

Subiect Vot

Amendament Wring 2

PNL

Nume

DA

ABȚINERE

Absent

Bujduveanu Stelian

x

Ciucu Ciprian

x

Comănescu Mihai

X

Deaconescu Cătălin-lonuț

Kansou Hazem

X

Mărgărit Nicolae-Sorin

L *

Olteanu Cristian-Marian

Rogin Marius

Subiect Vot Amendament Wring 2

PSD-UNPR



(J -fO


Subiect Vot

Amendament Wring 2

USB



Subiect Vot

PUNCTUL 8 P.H.prv.reabilitarea fațadelor pentru creșterea calității arhitectural-ambientale a'clădir

Rezultat General Vot

DA

ABȚINERE

3

NU

16

Total Prezenti

51

Rezultate Grup De Vot ,

Grup

DA

ABȚINERE

NU

Absent

ALDE

4

0

PMP

3

1

PNL

2

4

2

PSD-UNP

24

0

USB

1

12

2

Concluzii Vot

Moțiune aprobata

31 Voturi Pentru

ALDE, PMP, PSD-UNP

3 Abțineri

Ivan Florin (USB), Olteanu Cristian-Marian (PNL), Rogin Marius (PNL) 16 Voturi împotriva

PNL, USB

Rezultate Individuale

Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Amzăr Gheorghe (PSD-UNP)

Ardeleanu Mircea (PSD-UNP)

Arsu Alin-lonuț (USB)

Artimon Marian (PSD-UNP)

Bădulescu Aurelian (PSD-UNP)

Berceanu Octavian (USB)

Bîrdeanu Andreea Raluca (PSD-UNP)

L î

Bujduveanu Stelian (PNL)

X

Bumbar Marian (USB)

Catana Claudiu-Daniel (ALDE)

L A

Chirică Petre (PSD-UNP)

L. a .

Ciceală Ana-Maria (USB)

X

Nume


Circa Honorius-Edward (PSD-UNP)

Ciucu Ciprian (PNL)


Ciudomirov Mihai Anton (PSD-UNP)

Comănescu Mihai (PNL) Coțofană Liviu-Alin (USB)

Culea Marian Orlando (PSD-UNP)

Deaconescu Cătălin-lonuț (PNL)

Doicin Cristian Vasile (PSD-UNP)

Dragne Ileana-Daniela (PSD-UNP)

Florea Ancuța Doina (PSD-UNP)

Fiorescu Adrian Constantin (PMP)

Fiorescu Michaela-Tomnița (ALDE)

Gâdiuță Alexandru-Valeriu (USB)

Gherghiceanu Florentina (PSD-UNP)

Grigorescu Florin (USB) lliescu Cătălin Lucian (PMP) lonescu Andrei George (PMP)

lonescu Tudor-Tim (ALDE)


Ivan Florin (USB)

Kansou Hazem (PNL) Mărgărit Nicolae-Sorin (PNL) Marinescu Sorin (USB)

Maxim Marius Cătălin (PSD-UNP)

Mocanu Georgiana (PSD-UNP)

Munteanu Cristian Mihai (USB)

Neacșu Ioana Mihaela (PSD-UNP)

Neacșu Lazăr (PSD-UNP)


Olteanu Cristian-Marian (PNL)

Pavel Marius Adrian (PSD-UNP)

Posircaru Ion (PMP)


Radu Elena (USB)


Radu Ion (PSD-UNP)


Raiciu Anca Daniela (PSD-UNP)

Rogin Marius (PNL)


Sandulescu Nina (PSD-UNP)

Sebeșan Mircea Radu (PSD-UNP)

Stroe Bogdan-Cristian (USB)


Nume

mm

ABȚINERE

——NU-

Absent

Suhan Valeriu-Nicolae (PSD-UNP)

.    ...... ț

Teodor Raluca-Nicoleta (USB)

Țugui Matei Ion (USB)

Țuțu Radu-Cristian (PSD-UNP)

! :

Voicu Ion Valentin (ALDE)

j a ■ :

Wring Roxana-Sanda (USB)

Subiect Vot

PUNCTUL 8 P.H.prv.reabilitarea fațadelor pentru creșterea calității arhitectural-ambientale a clădir


ALDE


Nume


Catana Claudiu-Daniel


Florescu Michaela-Tomnița


lonescu Tudor-Tim


Voicu Ion Valentin



Subiect Vot

PUNCTUL 8 P.H.prv.reabilitarea fațadelor pentru creșterea calității arhitectural-ambientale a clădir

PMP

Nume

DA

Absent

Florescu Adrian Constantin

•' X .. '.ț

lliescu Cătălin Lucian

X

lonescu Andrei George

Posircaru Ion

Subiect Vot

PUNCTUL 8 P.H.prv.reabilitarea fațadelor pentru creșterea calității arhitectural-ambientale a clădir

PNL

Nume

ABȚINERE

NU

Absent

Bujduveanu Stelian

x

Ciucu Ciprian

X

Comănescu Mihai

Deaconescu Cătălin-lonuț

Kansou Hazem

Mărgărit Nicolae-Sorin

Olteanu Cristian-Marian

X

Rogin Marius

X

Subiect Vot

PUNCTUL 8 P.H.prv.reabilitarea fațadelor pentru creșterea calității arhitectural-ambientale a clădir

PSD-UNPR

Nume

DA

Absent

Amzăr Gheorghe

X

Ardeleanu Mircea

Artimon Marian

Bădulescu Aurelian

Bîrdeanu Andreea Raluca

Chirică Petre

Circa Honorius-Edward

Ciudomirov Mihai Anton

Culea Marian Orlando

Doicin Cristian Vasile

Dragne Ileana-Daniela

Florea Ancuța Doina

Gherghiceanu Florentina

Maxim Marius Cătălin

Mocanu Georgiana

Neacșu Ioana Mihaela

Neacșu Lazăr

Pavel Marius Adrian

Radu Ion

Raiciu Anca Daniela

Sandulescu Nina

Sebeșan Mircea Radu

Suhan Valeriu-Nicolae

Țuțu Radu-Cristian

Subiect Vot

PUNCTUL 8 P.H.prv.reabilitarea fațadelor pentru creșterea calității arhitectural-ambientale a clădir

USB

Subiect Vot

c

PUNCTUL 9 P.H. prvASPA I

Rezultat General Vot

DA

30

ABȚINERE

14

NU

6

Total Prezenti

51

Rezultate Grup De Vot

Grup

a

DA

ABȚINERE

NU

Absent

ALDE

4

0

PMP

3

1

PNL

3

4

1

PSD-UNP

23

1

0

USB

10

2

3

Concluzii Vot

Moțiune aprobata 30 Voturi Pentru

ALDE, PMP, PSD-UNP 14 Abțineri

USB, Comănescu Mihai (PNL), Culea Marian Orlando (PSD-UNP), Olteanu Cristian-Marian (PNL), Rogin Marius (PNL) 6 Voturi împotriva

PNL, Ivan Florin (USB), Radu Elena (USB)

Rezultate Individuale

Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Amzăr Gheorghe (PSD-UNP)

r    " i

Ardeleanu Mircea (PSD-UNP)

Arsu Alin-lonuț (USB)

X

Artimon Marian (PSD-UNP)

[ *

Bădulescu Aurelian (PSD-UNP)

Z3E

Berceanu Octavian (USB)

X

Bîrdeanu Andreea Raluca (PSD-UNP)

,7 ■    ;

Bujduveanu Stelian (PNL)

X

Bumbar Marian (USB)

X

Catana Claudiu-Daniel (ALDE)

Chirică Petre (PSD-UNP)

i

Ciceală Ana-Maria (USB)

X

Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Suhan Valeriu-Nicolae (PSD-UNP)

i *    -

Teodor Raluca-Nicoleta (USB)

X

Țugui Matei Ion (USB)

X

Țuțu Radu-Cristian (PSD-UNP)

Voicu Ion Valentin (ALDE)

Wring Roxana-Sanda (USB)

X

Subiect Vot

PUNCTUL 9 P.H. prvASPA

ALDE


Subiect Vot

PUNCTUL 9 P.H. prv ASPA

PMP

Nume

DA

Absent

Florescu Adrian Constantin

/    A

L ■    : :

lliescu Cătălin Lucian

X

lonescu Andrei George

Posircaru Ion

p'......i ?"i

Subiect Vot

PUNCTUL 9 P.H. prvASPA

PNL


Nume

ABȚINERE

NU

Absent

Bujduveanu Stelian

X

Ciucu Ciprian

Comănescu Mihai

X

Deaconescu Cătălin-lonuț

Kansou Hazem

Mărgărit Nicolae-Sorin

Olteanu Cristian-Marian

X

Rogin Marius

X

Subiect Vot

PUNCTUL 9 P.H. prv ASPA

PSD-UNPR

Nume

DA

ABȚINERE

Absent

Amzăr Gheorghe

Ardeleanu Mircea

l .. .    ..............

Artimon Marian

| $

Bădulescu Aurelian

JteSI

Bîrdeanu Andreea Raluca

Chirică Petre

Circa Honorius-Edward

L *

Ciudomirov Mihai Anton

i......

Culea Marian Orlando

X

Doicin Cristian Vasile

I «. :

Dragne Ileana-Daniela

7~''

Florea Ancuța Doina

I ' <- J

Gherghiceanu Florentina

[ s

Maxim Marius Cătălin

Mocanu Georgiana

L *

Neacșu Ioana Mihaela

L_':_

Neacșu Lazăr

ț

Pavel Marius Adrian

*

Radu Ion

Raiciu Anca Daniela

L s

Sandulescu Nina

Sebeșan Mircea Radu

LX_

Suhan Valeriu-Nicolae

f: yț

Țuțu Radu-Cristian

• ¥

Subiect Vot

PUNCTUL 9 P.H. prvASPA

USB

Nume

ABȚINERE

NU

Absent

Arsu Alin-lonuț

X

Berceanu Octavian

X

Bumbar Marian

X

Ciceală Ana-Maria

X

Coțofană Liviu-Alin

x

Gâdiuță Alexandru-Valeriu

X

Grigorescu Florin

X

Ivan Florin

Marinescu Sorin

X

Munteanu Cristian Mihai

X

Radu Elena

Stroe Bogdan-Cristian

X

Teodor Raluca-Nicoleta

X

Țugui Matei Ion

X

Wring Roxana-Sanda

X

Subiect Vot

PUNCTUL 10PH.prv.organizare și funcționare ale Teatrului "Stela Popescu”

Rezultat General Vot

DA

37

ABȚINERE

5

NU

8

Total Prezenti

51

Rezultate Grup De Vot

Grup

DA

ABȚINERE

NU

Absent

ALDE

4

0

PMP

3

1

PNL

6

2

PSD-UNP

24

0

USB

5

8

2

Concluzii Vot

Moțiune aprobata

37 Voturi Pentru

ALDE, PMP, PNL, PSD-UNP

5 Abțineri

Arsu Alin-lonuț (USB), Ivan Florin (USB), Munteanu Cristian Mihai (USB), Radu Elena (USB), Wring Roxana-Sanda (USB) 8 Voturi împotriva

USB

Rezultate Individuale

Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Amzăr Gheorghe (PSD-UNP)

Ardeleanu Mircea (PSD-UNP)

Arsu Alin-lonuț (USB)

X

Artimon Marian (PSD-UNP)

[_

Bădulescu Aurelian (PSD-UNP)

qf

Berceanu Octavian (USB)

Bîrdeanu Andreea Raluca (PSD-UNP)

18811

Bujduveanu Stelian (PNL)

j ..

X

Bumbar Marian (USB)

Catana Claudiu-Daniel (ALDE)

. j

Chirică Petre (PSD-UNP)

Ciceală Ana-Maria (USB)

X

Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Suhan Valeriu-Nicolae (PSD-UNP)

Teodor Raluca-Nicoleta (USB)

Țugui Matei Ion (USB)

Țuțu Radu-Cristian (PSD-UNP)

Voicu Ion Valentin (ALDE)

Wring Roxana-Sanda (USB)

X

Subiect Vot

PUNCTUL 10PH.prv.organizare și funcționare ale Teatrului "Stela Popescu"

ALDE

Nume

DA.

Absent

Catana Claudiu-Daniel

|____'

Florescu Michaela-Tomnița

î___A...... •

lonescu Tudor-Tim

Voicu Ion Valentin

Subiect Vot

PUNCTUL 10PH.prv.organizare și funcționare ale Teatrului "Stela Popescu”

PMP

Nume

DA

Absent

Florescu Adrian Constantin

■    X : Jx'-i

lliescu Cătălin Lucian

X

lonescu Andrei George

Posircaru Ion

Subiect Vot

PUNCTUL 10PH.prv.organizare și funcționare ale Teatrului "Stela Popescu”

PNL

Nume

DA

Absent

Bujduveanu Stelian

X

Ciucu Ciprian

X

Comănescu Mihai

Deaconescu Cătălin-lonuț

r    '

L__

Kansou Hazem

[ 3_J

Mărgărit Nicolae-Sorin

r .>< ";

Olteanu Cristian-Marian

Rogin Marius

Subiect Vot

PUNCTUL 10PH.prv.organizare și funcționare ale Teatrului "Stela Popescu”

PSD-UNPR


Nume

Amzăr Gheorghe

Ardeleanu Mircea

Artimon Marian

Bădulescu Aurelian

Bîrdeanu Andreea Raluca

Chirică Petre

Circa Honorius-Edward

Ciudomirov Mihai Anton

Culea Marian Orlando

Doicin Cristian Vasile

Dragne Ileana-Daniela

Florea Ancuța Doina

Gherghiceanu Florentina

Maxim Marius Cătălin

Mocanu Georgiana

Neacșu Ioana Mihaela

Neacșu Lazăr

Pavel Marius Adrian

Radu Ion

Raiciu Anca Daniela

Sandulescu Nina

Sebeșan Mircea Radu

Suhan Valeriu-Nicolae

Țuțu Radu-Cristian


Absent



Subiect Vot

PUNCTUL 10PH.prv.organizare și funcționare ale Teatrului "Stela Popescu”

USB

Nume

ABȚINERE

NU

Absent

Arsu Alin-lonuț

X

Berceanu Octavian

Bumbar Marian

Ciceală Ana-Maria

X

Coțofană Liviu-Alin

x

Gâdiuță Alexandru-Valeriu

Grigorescu Florin

Ivan Florin

X

bhi

Marinescu Sorin

Munteanu Cristian Mihai

X

Radu Elena

X

Stroe Bogdan-Cristian

Teodor Raluca-Nicoleta

Țugui Matei Ion

Wring Roxana-Sanda

X

mu

Subiect Vot

PUNCTUL 11 P.H.prv.Proiectului Regata Marii Uniri - Flotila România Centenar 2018

Rezultat General Vot

DA

41

ABȚINERE

6

NU

2

Total Prezenti

50

Rezultate Grup De Vot

Grup

DA

ABȚINERE

NU

Absent

ALDE

4

0

PMP

3

1

PNL

4

2

2

PSD-UNP

24

0

USB

10

2

3

Concluzii Vot

Moțiune aprobata

41 Voturi Pentru

ALDE, PMP, PSD-UNP, USB

6 Abțineri

PNL, Ivan Florin (USB), Munteanu Cristian Mihai (USB) 2 Voturi împotriva

Ciucu Ciprian (PNL), Mărgărit Nicolae-Sorin (PNL)

Rezultate individuale


. . " .* M . . . . ......... .

Nume


Amzăr Gheorghe (PSD-UNP)


Ardeleanu Mircea (PSD-UNP)


Arsu Alin-lonuț (USB)


Artimon Marian (PSD-UNP)


Bădulescu Aurelian (PSD-UNP)


Berceanu Octavian (USB)


Bîrdeanu Andreea Raluca (PSD-UNP)


Bujduveanu Stelian (PNL)


Bumbar Marian (USB)


Catana Claudiu-Daniel (ALDE)


Chirică Petre (PSD-UNP)


Ciceală Ana-Maria (USB)



ABȚINERE

NU

Absent

X

X



Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Suhan Valeriu-Nicolae (PSD-UNP)

Teodor Raluca-Nicoleta (USB)

Țugui Matei Ion (USB)

Țuțu Radu-Cristian (PSD-UNP)

Voicu Ion Valentin (ALDE)

Wring Roxana-Sanda (USB)

'Z\.. ... -

Subiect Vot

PUNCTUL 11 P.H.prv.Proiectului Regata Marii Uniri - Flotila România Centenar 2018

ALDE

Nume


Absent

Catana Claudiu-Daniel Florescu Michaela-Tomnița lonescu Tudor-Tim Voicu Ion Valentin


Subiect Vot

PUNCTUL 11 P.H.prv.Proiectului Regata Marii Uniri - Flotila România Centenar 2018

PMP

Nume

DA

Absent

Florescu Adrian Constantin

X

lliescu Cătălin Lucian

X

lonescu Andrei George

L-    w    i

Posircaru Ion

Subiect Vot

PUNCTUL 11 P.H.prv.Proiectului Regata Marii Uniri - Flotila România Centenar 2018

PNL

Nume

ABȚINERE

NU

Absent

\ mi »- • • - '•: '-!■

Bujduveanu Stelian

X

Ciucu Ciprian

Comănescu Mihai

X

Deaconescu Cătălin-lonuț

X

Kansou Hazem

X

Mărgărit Nicolae-Sorin

Olteanu Cristian-Marian

X

Rogin Marius

X

Subiect Vot

PUNCTUL 11 P.H.prv.Proiectului Regata Marii Uniri - Flotila România Centenar 2018

PSD-UNPR

Subiect Vot

PUNCTUL 11 P.H.prv.Proiectului Regata Marii Uniri - Flotila România Centenar 2018

USB

Nume

DA

ABȚINERE

Absent

Arsu Alin-lonuț

L    ''

Berceanu Octavian

Bumbar Marian

Ciceală Ana-Maria

X

Coțofană Liviu-Alin

X

Gâdiuță Alexandru-Valeriu

si*-

X

Grigorescu Florin

ik.    _ -i. J

Ivan Florin

X

Marinescu Sorin

f &    1

Lu_______1

Munteanu Cristian Mihai

X

Radu Elena

__j

Stroe Bogdan-Cristian

Teodor Raluca-Nicoleta

Țugui Matei Ion

Wring Roxana-Sanda

[ A

Subiect Vot

iui--iir. i. i_

PUNCTUL 12P.H.prv.Uzine Electrice Filaret

Rezultat General Vot


Rezultate Grup De Vot

Grup

DA

ABȚINERE

Absent

ALDE

4

0

PMP

3

1

PNL

6

2

PSD-UNP

24

0

USB

9

1

5


DA

46

ABȚINERE

1

NU

0

Total Prezenti

50

Concluzii Vot

Moțiune aprobata 46 Voturi Pentru

ALDE, PMP, PNL, PSD-UNP, USB 1 Abțineri

Ivan Florin (USB)

0 Voturi împotriva

Rezultate Individuale

Nume

Amzăr Gheorghe (PSD-UNP)


Ardeleanu Mircea (PSD-UNP)


Arsu Alin-lonuț (USB)


Artimon Marian (PSD-UNP)


Bădulescu Aurelian (PSD-UNP)


Berceanu Octavian (USB)


Bîrdeanu Andreea Raluca (PSD-UNP)


Bujduveanu Stelian (PNL)


Bumbar Marian (USB)


Catana Claudiu-Daniel (ALDE)


Chirică Petre (PSD-UNP)


Ciceală Ana-Maria (USB)


Circa Honorius-Edward (PSD-UNP)



ABȚINERE

Absent

v

A

X



Nume

Ciucu Ciprian (PNL)

Ciudomirov Mihai Anton (PSD-UNP)

Comănescu Mihai (PNL)

Coțofană Liviu-Alin (USB)

Culea Marian Orlando (PSD-UNP)

Deaconescu Cătălin-lonuț (PNL)

Doicin Cristian Vasile (PSD-UNP) j

Dragne Ileana-Daniela (PSD-UNP)

Florea Ancuța Doina (PSD-UNP) ;

Florescu Adrian Constantin (PMP)

Florescu Michaela-Tomnița (ALDE)

Gâdiuță Alexandru-Valeriu (USB)

Gherghiceanu Florentina (PSD-UNP)

Grigorescu Florin (USB)

lliescu Cătălin Lucian (PMP)

lonescu Andrei George (PMP)

lonescu Tudor-Tim (ALDE)

Ivan Florin (USB)

Kansou Hazem (PNL)

Mărgărit Nicolae-Sorin (PNL)

Marinescu Sorin (USB)

Maxim Marius Cătălin (PSD-UNP) j

Mocanu Georgiana (PSD-UNP)

Munteanu Cristian Mihai (USB)

Neacșu Ioana Mihaela (PSD-UNP)

Neacșu Lazăr (PSD-UNP)

Olteanu Cristian-Marian (PNL)

Pavel Marius Adrian (PSD-UNP)

Posircaru Ion (PMP)



Radu Elena (USB)


Radu Ion (PSD-UNP)


Raiciu Anca Daniela (PSD-UNP)


Rogin Marius (PNL)


Sandulescu Nina (PSD-UNP)


Sebeșan Mircea Radu (PSD-UNP)


Stroe Bogdan-Cristian (USB)


Suhan Valeriu-Nicolae (PSD-UNP)


ABȚINERE

Absent

' x-

X

X

X

X

X



Nume

DA

ABȚINERE

Absent

Teodor Raluca-Nicoleta (USB)

Țugui Matei Ion (USB)

Țuțu Radu-Cristian (PSD-UNP)

Voicu Ion Valentin (ALDE)

Wring Roxana-Sanda (USB)

x

Subiect Vot

PUNCTUL 12P.H.prv.Uzine Electrice Filaret

ALDE

Nume

DA

Absent

Catana Claudiu-Daniel

Florescu Michaela-Tomni{a

lonescu Tudor-Tim

Voicu Ion Valentin

Subiect Vot

PUNCTUL 12P.H.prv.Uzine Electrice Filaret

PMP

Nume

DA

Absent

Florescu Adrian Constantin

lliescu Cătălin Lucian

X

lonescu Andrei George

Posircaru Ion

Subiect Vot

PUNCTUL 12P.H.prv.Uzine Electrice Filaret

PNL

Nume

DA

Absent

Bujduveanu Stelian

X

Ciucu Ciprian

Comănescu Mihai

f *

Deaconescu Cătălin-lonut

X

Kansou Hazem

L__A_'

Mărgărit Nicolae-Sorin

Olteanu Cristian-Marian

*___

Rogin Marius

Subiect Vot

PUNCTUL 12P.H.prv.Uzine Electrice Filaret

PSD-UNPR

Nume

<^^DA

Absent

Amzăr Gheorghe

Ardeleanu Mircea

Artimon Marian

Bădulescu Aurelian

Bîrdeanu Andreea Raluca

Chirică Petre

Circa Honorius-Edward _Ț

Ciudomirov Mihai Anton

Culea Marian Orlando

Doicin Cristian Vasile

Dragne Ileana-Daniela

Florea Ancuța Doina

Gherghiceanu Florentina

Maxim Marius Cătălin

Mocanu Georgiana

Neacșu Ioana Mihaela

Neacșu Lazăr

Pavel Marius Adrian

Radu Ion

Raiciu Anca Daniela

Sandulescu Nina

Sebeșan Mircea Radu

Suhan Valeriu-Nicolae

Țuțu Radu-Cristian

Subiect Vot

PUNCTUL 12P.H.prv.Uzine Electrice Filaret

USB


Nume

Z A

DA

ABȚINERE

Absent

Arsu Alin-lonuț

l

Berceanu Octavian

Bumbar Marian

_ ,,r;

Ciceală Ana-Maria

X

Coțofană Liviu-Alin

X

Gâdiuță Alexandru-Valeriu

X

Grigorescu Florin

t ■ % ■    !

■    .W .•    __j

Ivan Florin

X

Marinescu Sorin

Munteanu Cristian Mihai

X

Radu Elena

f >*< • 1

Stroe Bogdan-Cristian

L 1

Teodor Raluca-Nicoleta

Țugui Matei Ion

I î. '

Wring Roxana-Sanda

x

Subiect Vot

PUNCTUL 13P.H.prv.,.Reactivare și modernizare Autobaza Giurgiului”

Rezultat General Vot

DA,

47

ABȚINERE

1

NU

•Q

Total Prezenti

50

Rezultate Grup De Vot

Grup

DA

ABȚINERE

Absent

ALDE

4

0

PMP

2

2

PNL

6

2

PSD-UNP

24

0

USB

11

1

3

Concluzii Vot

Moțiune aprobata

47 Voturi Pentru

ALDE, PMP, PNL, PSD-UNP, USB

1 Abțineri Ivan Florin (USB)

0 Voturi împotriva


Rezultate Individuale

Nume

DA

ABȚINERE

Absent

Amzăr Gheorghe (PSD-UNP)

L/KlC/i

Ardeleanu Mircea (PSD-UNP)

Arsu Alin-lonuț (USB)

t    . . . J

Artimon Marian (PSD-UNP)

Bădulescu Aurelian (PSD-UNP)

Berceanu Octavian (USB)

Bîrdeanu Andreea Raluca (PSD-UNP)

Bujduveanu Stelian (PNL)

X

Bumbar Marian (USB)

Catana Claudiu-Daniel (ALDE)

Chirică Petre (PSD-UNP)

Ciceală Ana-Maria (USB)

X

Circa Honorius-Edward (PSD-UNP)

Nume

Ciucu Ciprian (PNL)


Ciudomirov Mihai Anton (PSD-UNP)_

Comănescu Mihai (PNL)

Coțofană Liviu-Alin (USB)

Culea Marian Orlando (PSD-UNP)_

Deaconescu Cătălin-lonuț (PNL)

Doicin Cristian Vasile (PSD-UNP)

Dragne Ileana-Daniela (PSD-UNP)_

Florea Ancuța Doina (PSD-UNP)

Florescu Adrian Constantin (PMP)_

Florescu Michaela-Tomnița (ALDE)_

Gâdiuță Alexandru-Valeriu (USB)

Gherghiceanu Florentina (PSD-UNP)_

Grigorescu Florin (USB) lliescu Cătălin Lucian (PMP) lonescu Andrei George (PMP)

lonescu Tudor-Tim (ALDE)


Ivan Florin (USB)


Kansou Hazem (PNL)


Mărgărit Nicolae-Sorin (PNL)

Marinescu Sorin (USB)


Maxim Marius Cătălin (PSD-UNP)

Mocanu Georgiana (PSD-UNP)

Munteanu Cristian Mihai (USB)

Neacșu Ioana Mihaela (PSD-UNP)_

Neacșu Lazăr (PSD-UNP)

Olteanu Cristian-Marian (PNL)

Pavel Marius Adrian (PSD-UNP)

Posircaru Ion (PMP)


Radu Elena (USB)


Radu Ion (PSD-UNP)


Raiciu Anca Daniela (PSD-UNP)

Rogin Marius (PNL)


Sandulescu Nina (PSD-UNP)

Sebeșan Mircea Radu (PSD-UNP)_

Stroe Bogdan-Cristian (USB)

Suhan Valeriu-Nicolae (PSD-UNP)

ABȚINERE


Absent







Nume

DA

ABȚINERE

Absent

Teodor Raluca-Nicoleta (USB)

Țugui Matei Ion (USB)

Țuțu Radu-Cristian (PSD-UNP)

Voicu Ion Valentin (ALDE)

Wring Roxana-Sanda (USB)

Raport Vot

Nume Ședința    Ședință Ordinară    7/26/2018 12:00:00 AM


Subiect Vot

PUNCTUL 13P.H.prv.,.Reactivare și modernizare Autobaza Giurgiului”

ALDE


Nume

DA

Absent

Catana Claudiu-Daniel

Florescu Michaela-Tomnita

L______1_____-_.

lonescu Tudor-Tim

Voicu Ion Valentin

f >î

Subiect Vot

PUNCTUL 13P.H.prv.„Reactivare și modernizare Autobaza Giurgiului”

PMP

Nume

DA

Absent

Florescu Adrian Constantin

lliescu Cătălin Lucian

X

lonescu Andrei George

Posircaru Ion

< •

Subiect Vot

PUNCTUL 13P.H.prv.„Reactivare și modernizare Autobaza Giurgiului”

PNL

Nume

DA

Absent

Bujduveanu Stelian

X

Ciucu Ciprian

Comănescu Mihai

; * :

Deaconescu Cătălin-lonuț

X

Kansou Hazem

Mărgărit Nicolae-Sorin

!

Olteanu Cristian-Marian

Etala

Rogin Marius

i

Subiect Vot

PUNCTUL 13P.H.prv.,,Reactivare și modernizare Autobaza Giurgiului”

PSD-UNPR

Subiect Vot

PUNCTUL 13P.H.prv.„Reactivare și modernizare Autobaza Giurgiului”

USB


Nume

Arsu Alin-lonuț

Berceanu Octavian

Bumbar Marian

Ciceală Ana-Maria

Coțofană Liviu-Alin

Gâdiuță Alexandru-Valeriu

Grigorescu Florin

Ivan Florin

Marinescu Sorin

Munteanu Cristian Mihai

Radu Elena

Stroe Bogdan-Cristian

Teodor Raluca-Nicoleta

Țugui Matei Ion

Wring Roxana-Sanda


—---





ABȚINERE

Absent

X

X

X

X


Subiect Vot

Amendament Bumbar Marian 1

Rezultat General Vot

DA

15

ABȚINERE

4

NU

25

Total Prezenti

49

Rezultate Grup De Vot

Grup

DA

ABȚINERE

NU

Absent

ALDE

1

1

1

1

PMP

3

1

PNL

4

4

PSD-UNP

3

21

0

USB

10

5

Concluzii Vot

Moțiune respinsa

15 Voturi Pentru ALDE, PNL, USB

4 Abțineri

Artimon Marian (PSD-UNP), Catana Claudiu-Daniel (ALDE), Doicin Cristian Vasile (PSD-UNP), Sebeșan Mircea Radu (PSD-UNP)

25 Voturi împotriva

PMP, PSD-UNP, Florescu Michaela-Tomnița (ALDE)

Rezultate Individuale

Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Amzăr Gheorghe (PSD-UNP)

Ardeleanu Mircea (PSD-UNP)

Arsu Alin-lonuț (USB)

i-X'"

Artimon Marian (PSD-UNP)

X

Bădulescu Aurelian (PSD-UNP)

Berceanu Octavian (USB)

Bîrdeanu Andreea Raluca (PSD-UNP)

Bujduveanu Stelian (PNL)

X

Bumbar Marian (USB)

iOE3

Catana Claudiu-Daniel (ALDE)

X

Chirică Petre (PSD-UNP)

Ciceală Ana-Maria (USB)

X

Circa Honorius-Edward (PSD-UNP)_

Ciucu Ciprian (PNL)

Ciudomirov Mihai Anton (PSD-UNP)_

Comănescu Mihai (PNL)

Coțofană Liviu-Alin (USB)

Culea Marian Orlando (PSD-UNP)_

Deaconescu Cătălin-lonuț (PNL)

Doicin Cristian Vasile (PSD-UNP)

Dragne Ileana-Daniela (PSD-UNP)_

Florea Ancuța Doina (PSD-UNP)

Florescu Adrian Constantin (PMP)

Florescu Michaela-Tomnița (ALDE)

Gâdiuță Alexandru-Valeriu (USB)

Grigorescu Florin (USB)


Gherghiceanu Florentina (PSD-UNP) lliescu Cătălin Lucian (PMP) lonescu Andrei George (PMP)

lonescu Tudor-Tim (ALDE)


Ivan Florin (USB)


Kansou Hazem (PNL)


Mărgărit Nicolae-Sorin (PNL)

Marinescu Sorin (USB)

Maxim Marius Cătălin (PSD-UNP) Mocanu Georgiana (PSD-UNP)

Munteanu Cristian Mihai (USB)

Neacșu Ioana Mihaela (PSD-UNP)_

Neacșu Lazăr (PSD-UNP)

Olteanu Cristian-Marian (PNL)

Pavel Marius Adrian (PSD-UNP) Posircaru Ion (PMP)

Radu Elena (USB)


Radu Ion (PSD-UNP)

Raiciu Anca Daniela (PSD-UNP)

Rogin Marius (PNL)


Sandulescu Nina (PSD-UNP)

Sebeșan Mircea Radu (PSD-UNP)

Stroe Bogdan-Cristian (USB)



Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Suhan Valeriu-Nicolae (PSD-UNP)

Teodor Raluca-Nicoleta (USB)

xz

x

Țugui Matei Ion (USB)

Țuțu Radu-Cristian (PSD-UNP)

Voicu Ion Valentin (ALDE)

X

Wring Roxana-Sanda (USB)

X

Subiect Vot

Amendament Bumbar Marian 1

ALDE

Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Catana Claudiu-Daniel

X

Florescu Michaela-Tomnița

lonescu Tudor-Tim

I    w

LA.......

Voicu Ion Valentin

x

Subiect Vot

Amendament Bumbar Marian 1

PMP


Nume

NU

Absent

Florescu Adrian Constantin

lliescu Cătălin Lucian

x

lonescu Andrei George

Posircaru Ion

Subiect Vot

Amendament Bumbar Marian 1

PNL

Nume

DA

Absent

Bujduveanu Stelian

x

Ciucu Ciprian

X

Comănescu Mihai

X

Deaconescu Cătălin-lonuț

X

Kansou Hazem

Mărgărit Nicolae-Sorin

Olteanu Cristian-Marian

Rogin Marius

Subiect Vot

Amendament Bumbar Marian 1

PSD-UNPR



Subiect Vot

Amendament Bumbar Marian 1

USB

Nume

Absent

Arsu Alin-lonuț

Berceanu Octavian

Bumbar Marian

Ciceală Ana-Maria

X

Coțofană Liviu-Alin

X

Gâdiuță Alexandru-Valeriu

Lj........

Grigorescu Florin

Ivan Florin

OO

Marinescu Sorin

x

Munteanu Cristian Mihai

i1 X

Radu Elena

L A1

Stroe Bogdan-Cristian

IE

Teodor Raluca-Nicoleta

.-.-l-Ă

Țugui Matei Ion

Wring Roxana-Sanda

X

Subiect Vot

PUNCTUL 14P.H.prv. „Rețea metropolitană de fibră optică a municipiului București pentru telecomunica

Rezultat General Vot

DA

34

ABȚINERE

2

NU

8

Total Prezenti

49

Rezultate Grup De Vot

Grup

DA

ABȚINERE

NU

Absent

ALDE

4

0

PMP

1

3

PNL

4

4

PSD-UNP

24

0

USB

1

2

8

4

Concluzii Vot

Moțiune aprobata

34 Voturi Pentru

ALDE, PMP, PNL, PSD-UNP, Ivan Florin (USB)

2 Abțineri

Munteanu Cristian Mihai (USB), Stroe Bogdan-Cristian (USB) 8 Voturi împotriva

USB

Rezultate Individuale

Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Amzăr Gheorghe (PSD-UNP)

X

Ardeleanu Mircea (PSD-UNP)

Arsu Alin-lonuț (USB)

Artimon Marian (PSD-UNP)

Bădulescu Aurelian (PSD-UNP)

Berceanu Octavian (USB)

Bîrdeanu Andreea Raluca (PSD-UNP)

m

Bujduveanu Stelian (PNL)

X

Bumbar Marian (USB)

Catana Claudiu-Daniel (ALDE)

Chirică Petre (PSD-UNP)

Ciceală Ana-Maria (USB)

X

Circa Honorius-Edward (PSD-UNP)

Ciucu Ciprian (PNL)


Ciudomirov Mihai Anton (PSD-UNP)

Comănescu Mihai (PNL) Coțofană Liviu-Alin (USB)

Culea Marian Orlando (PSD-UNP)

Deaconescu Cătălin-lonuț (PNL)

Doicin Cristian Vasile (PSD-UNP)

Dragne Ileana-Daniela (PSD-UNP)

Florea Ancuța Doina (PSD-UNP)

Florescu Adrian Constantin (PMP)

Florescu Michaela-Tomnița (ALDE)

Gâdiuță Alexandru-Valeriu (USB)

Gherghiceanu Florentina (PSD-UNP)

Grigorescu Florin (USB) lliescu Cătălin Lucian (PMP) lonescu Andrei George (PMP)

lonescu Tudor-Tim (ALDE)


Ivan Florin (USB)


Kansou Hazem (PNL)


Mărgărit Nicolae-Sorin (PNL)

Marinescu Sorin (USB)


Maxim Marius Cătălin (PSD-UNP)

Mocanu Georgiana (PSD-UNP)

Munteanu Cristian Mihai (USB)

Neacșu Ioana Mihaela (PSD-UNP)

Neacșu Lazăr (PSD-UNP)


Olteanu Cristian-Marian (PNL)

Pavel Marius Adrian (PSD-UNP)

Posircaru Ion (PMP) Radu Elena (USB)

Radu Ion (PSD-UNP)


Raiciu Anca Daniela (PSD-UNP)

Rogin Marius (PNL)


Sandulescu Nina (PSD-UNP)

Sebeșan Mircea Radu (PSD-UNP)

Stroe Bogdan-Cristian (USB)



Nume

--—

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Suhan Valeriu-Nicolae (PSD-UNP)

Teodor Raluca-Nicoleta (USB)

Țugui Matei Ion (USB)

Țuțu Radu-Cristian (PSD-UNP)

L_ A

Voicu Ion Valentin (ALDE)

Wring Roxana-Sanda (USB)

X

Subiect Vot

PUNCTUL 14P.H.prv. „Rețea metropolitană de fibră optică a municipiului București pentru telecomunica

ALDE

Nume

DA

Absent

Catana Claudiu-Daniel

L .J'

Florescu Michaela-Tomnița

lonescu Tudor-Tim

- •    z .

Voicu Ion Valentin

,/s. '


Subiect Vot

PUNCTUL 14P.H.prv. „Rețea metropolitană de fibră optică a municipiului București pentru telecomunica

PMP

Nume

DA

Absent

Florescu Adrian Constantin

X

lliescu Cătălin Lucian

X

lonescu Andrei George

Posircaru Ion

X

Subiect Vot

PUNCTUL 14P.H.prv. „Rețea metropolitană de fibră optică a municipiului București pentru telecomunica

PNL

Nume

DA

Absent

Bujduveanu Stelian

X

Ciucu Ciprian

. x.

Comănescu Mihai

X

Deaconescu Cătălin-lonuț

X

Kansou Hazem

Mărgărit Nicolae-Sorin

Olteanu Cristian-Marian

Rogin Marius

Subiect Vot

PUNCTUL 14P.H.prv. „Rețea metropolitană de fibră optică a municipiului București pentru telecomunica

PSD-UNPR


Subiect Vot

PUNCTUL 14P.H.prv. „Rețea metropolitană de fibră optică a municipiului București pentru telecomunica

USB

Nume

CA

ABȚINERE

NU

Absent

Arsu Alin-lonuț

Berceanu Octavian

Bumbar Marian

Ciceală Ana-Maria

X

Coțofană Liviu-Alin

X

Gâdiuță Alexandru-Valeriu

Grigorescu Florin

Ivan Florin

Marinescu Sorin

Munteanu Cristian Mihai

X

Radu Elena

X

Stroe Bogdan-Cristian

X

Teodor Raluca-Nicoleta

Țugui Matei Ion

Wring Roxana-Sanda

X

Subiect Vot

PUNCTUL 15 PH.prv.sistemului de iluminat public - Calea 13 Septembrie

Rezultat General Vot

DA .

47

ABȚINERE

0

NU

0

Total Prezenti

49

Rezultate Grup De Vot

Grup

DA

Absent

ALDE

4

0

PMP

3

1

PNL

4

4

PSD-UNP

24

0

USB

12

3

Concluzii Vot

Moțiune aprobata

47 Voturi Pentru

ALDE, PMP, PNL, PSD-UNP, USB

0 Abțineri 0 Voturi împotriva

Rezultate Individuale

Nume

Amzăr Gheorghe (PSD-UNP)

Ardeleanu Mircea (PSD-UNP)

Arsu Alin-lonuț (USB)

Artimon Marian (PSD-UNP)

Bădulescu Aurelian (PSD-UNP)

Berceanu Octavian (USB)

Bîrdeanu Andreea Raluca (PSD-UNP)

Bujduveanu Stelian (PNL)

Bumbar Marian (USB)

Catana Claudiu-Daniel (ALDE)

Chirică Petre (PSD-UNP)

Ciceală Ana-Maria (USB)

Circa Honorius-Edward (PSD-UNP)

Ciucu Ciprian (PNL)


Absent

X

X

X



Nume

Ciudomirov Mihai Anton (PSD-UNP)

Comănescu Mihai (PNL)

Coțofană Liviu-Alin (USB)

Culea Marian Orlando (PSD-UNP)

Deaconescu Cătălin-lonuț (PNL)

Doicin Cristian Vasile (PSD-UNP) |

Dragne Ileana-Daniela (PSD-UNP)

Florea Ancuța Doina (PSD-UNP) '

Florescu Adrian Constantin (PMP)

Florescu Michaela-Tomnița (ALDE)

Gâdiuță Alexandru-Valeriu (USB) j

Gherghiceanu Florentina (PSD-UNP)

Grigorescu Florin (USB)

lliescu Cătălin Lucian (PMP)

lonescu Andrei George (PMP)

lonescu Tudor-Tim (ALDE)

Ivan Florin (USB)

Kansou Hazem (PNL)

Mărgărit Nicolae-Sorin (PNL)

Marinescu Sorin (USB)

Maxim Marius Cătălin (PSD-UNP)

Mocanu Georgiana (PSD-UNP)

Munteanu Cristian Mihai (USB)

Neacșu Ioana Mihaela (PSD-UNP)

Neacșu Lazăr (PSD-UNP)

Olteanu Cristian-Marian (PNL)

Pavel Marius Adrian (PSD-UNP)

Posircaru Ion (PMP)

Radu Elena (USB)

Radu Ion (PSD-UNP)

Raiciu Anca Daniela (PSD-UNP)

Rogin Marius (PNL)

Sandulescu Nina (PSD-UNP)

Sebeșan Mircea Radu (PSD-UNP)

Stroe Bogdan-Cristian (USB)

Suhan Valeriu-Nicolae (PSD-UNP)

Teodor Raluca-Nicoleta (USB)

• L




Nume

DA

Absent

Țugui Matei Ion (USB)

' * '

Țuțu Radu-Cristian (PSD-UNP)

. *____;

Voicu Ion Valentin (ALDE)

! W cJ

Wring Roxana-Sanda (USB)

X.

Subiect Vot

PUNCTUL 15 PH.prv.sistemului de iluminat public - Calea 13 Septembrie

ALDE

Nume

DA

Absent

Catana Claudiu-Daniel

Florescu Michaela-Tomnița

lonescu Tudor-Tim

Voicu Ion Valentin

Subiect Vot

PUNCTUL 15 PH.prv.sistemului de iluminat public - Calea 13 Septembrie

PMP

Nume

DA

Absent

Florescu Adrian Constantin

lliescu Cătălin Lucian

X

lonescu Andrei George

i.....-jj........i

Posircaru Ion

Subiect Vot

PUNCTUL 15 PH.prv.sistemului de iluminat public - Calea 13 Septembrie

PNL


Nume

Absent

Bujduveanu Stelian

X

Ciucu Ciprian

x

Comănescu Mihai

■X

Deaconescu Cătălin-lonuț

X

Kansou Hazem

Mărgărit Nicolae-Sorin

Olteanu Cristian-Marian

Rogin Marius

Subiect Vot

PUNCTUL 15 PH.prv.sistemului de iluminat public - Calea 13 Septembrie

PSD-UNPR

Subiect Vot

PUNCTUL 15 PH.prv.sistemului de iluminat public - Calea 13 Septembrie

USB


Nume

DA

Absent

Arsu Alin-lonuț

Berceanu Octavian

Bumbar Marian

Ciceală Ana-Maria

X

Coțofană Liviu-Alin

X

Gâdiuță Alexandru-Valeriu


Grigorescu Florin


Ivan Florin


Marinescu Sorin


Munteanu Cristian Mihai


Radu Elena


Stroe Bogdan-Cristian


Teodor Raluca-Nicoleta


Țugui Matei Ion


Wring Roxana-Sanda



Subiect Vot

PUNCTUL 16 PH.prv.,.Reabilitare și modernizare birouri - Sediul ASSMB",

Rezultat General Vot

DA

38

ABȚINERE

5

NU

4

Total Prezenti

49

Rezultate Grup De Vot

Grup

DA

ABȚINERE

NU

Absent

ALDE

4

0

PMP

3

1

PNL

4

4

PSD-UNP

24

0

USB

3

5

4

3

Concluzii Vot

Moțiune aprobata

38 Voturi Pentru

ALDE, PMP, PNL, PSD-UNP, Arsu Alin-lonuț (USB), Radu Elena (USB), Wring Roxana-Sanda (USB)

5 Abțineri

USB

4 Voturi împotriva

Grigorescu Florin (USB), Marinescu Sorin (USB), Stroe Bogdan-Cristian (USB), Teodor Raluca-Nicoleta (USB)

Rezultate Individuale

Nume

DA

ABȚINERE

NU

Absent

Amzăr Gheorghe (PSD-UNP)

Ardeleanu Mircea (PSD-UNP)

I

Arsu Alin-lonuț (USB)

r *

Artimon Marian (PSD-UNP)

:

Bădulescu Aurelian (PSD-UNP)

Berceanu Octavian (USB)

X

Bîrdeanu Andreea Raluca (PSD-UNP)

h >:< • i

Bujduveanu Stelian (PNL)

X

Bumbar Marian (USB)

X

Catana Claudiu-Daniel (ALDE)

Chirică Petre (PSD-UNP)

[

Ciceală Ana-Maria (USB)

X

Nume

DA    ABȚINERE