Hotărârea nr. 151/2018

Hotărârea Consiliului Local nr. 151 din 04.06.2018 privind achizitionarea de catre Consiliul Local al Sectorului 1 prin Administratia Domeniului Public Sector 1 a unui imobil, in vederea amenajarii ca loc de joaca si parcare



MUNICIPIUL BUCUREȘTI

CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1

HOTĂRÂRE

privind achiziționarea de către Consiliul Local al Sectorului 1 prin Administrația Domeniului

Public Sector 1 a unui imobil, în vederea amenajării ca loc de joacă și parcare

Având în vedere Expunerea de motive a Primarului Sectorului 1 al Municipiului București, precum și Raportul de specialitate al Direcției Cadastru, Fond Funciar, Patrimoniu și Evidență Electorală din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1;

Ținând seama de raportul Comisiei pentru administrație publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor și patrimoniu;

Luând în considerare prevederile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

în conformitate cu prevederile Legii nr. 213/ 1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare;

Luând în considerare prevederile Legii nr.98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere prevederile Ordonanței nr. 71/2002 a Guvernului României privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local, cu modificările și completările ulterioare;

Văzând Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 1 nr. 58/10.03.2017 prin care s-a constituit Comisia de identificare și negociere în vederea achiziționării de la proprietari precum și de identificare a terenurilor libere de pe raza administrativ-teritorială a Sectorului 1, în scopul amenajării unor spații de joacă pentru copii precum și amenajării de parcaje subterane/supraterane, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând seama de Raportul de Evaluare nr. 324/13.04.2018/47/2018 întocmit de S.C. PST APPRAISAL S.R.L prin evaluator Peter Tibor;

Având în vedere Procesul - Verbal al Comisiei numite prin Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 1 nr. 58/10.03.2017, încheiat în data de 24.04.2018;

în temeiul art.45 alin.(3), art. 80, art.81 alin.(2) lit. m), coroborate cu art.115 alin.(l) lit. b) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1

HOTĂRĂȘTE:

Art. 1. - Se aprobă achiziționarea de către Consiliul Local al Sectorului 1 al Municipiului București, prin Administrația Domeniului Public Sector 1, a imobilului (teren), situat în București, Șos. Nordului nr. 94-96, Sector 1, în vederea amenajării ca loc dejoacă și parcare, la prețul rezultat în urma negocierii de 250.000 Euro, plătibili în LEI la cursul comunicat de B.N.R. în ziua autentificării contractului de vânzare-cumpărare la notarul public .

Art. 2. - Se împuternicește Directorul General al Administrației Domeniului Public Sector 1 să semneze Contractul de vânzare-cumpărare a imobilului.

Art. 3. - Imobilul prevăzut la Art. 1 se identifică potrivit Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta Hotărâre.

Art. 4. - (1) Primarul Sectorului 1 și Administrația Domeniului Public Sector 1 vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

(2) Serviciul Secretariat General, Audiențe va asigura comunicarea Autorității executive a administrației publice locale și structurilor prevăzute la alin. (1), precum și Instituției Prefectului Municipiului București.

Această hotărâre a fost adoptată azi, 04.06.2018, în ședința ordinară a Consiliului Local al Sectorului 1, convocată în temeiul art. 39 alin. (1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2015, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

CONTRASEMNEAZĂ,

SECRETAR


Nr.: 151 Data: 04.06.2018


Daniela Nicoleta Cefalan



9?-

ANCP I

AGf.S'I I l -AiHKfl.VAI K oi r >    ni >i

• t u k ir uk iMn«,i («4 k


Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară BUCUREȘTI

Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sectorul 1

EXTRAS DE CARTE FUNCIARĂ PENTRU INFORMARE

Carte Funciară Nr. 213234 București Sectorul 1


A. Partea I. Descrierea imobilului

Nr. CF vechi:20125

TEREN Intravilan    Nr. cadastral vechi:10031/l/22

Adresa: Loc. București Sectorul 1, Sos Nordului. Nr. 94-96, Jud. București

Nr.

Crt

Nr. cadastral Nr. topografic

Suprafața* (mp)

Observații / Referințe

Al

213234

556

B. Partea II. Proprietari și acte

înscrieri privitoare la dreptul de proprietate și alte drepturi reale

Referințe

6628 / 26/04/2005

Contract Vanzare-Cumparare nr. 646, din 25/04/2005 emis de BNP LIUBA ALEXANDRESCU;

B2

Intabulare, drept de PROPRIETATE, dobândit prin CUMPĂRARE, cota

actuala 1/1

Al

1) NICULAE MARIUS CONSTANTIN

C. Partea III. SARCINI .

înscrieri privind dezmembrămintele dreptului de proprietate, drepturi reale de garanție și sarcini

Referințe

NU SUNT

Document care conține date cu caracter personal, protejate de prevederile Legii Nr, 677/2001.


Anexa Nr. 1 La Partea I    -------------

Pagina 2 din 3


Teren

Nr cadastral

Suprafața (mp)*

Observații / Referințe

213234

556

Date referitoare la teren

Nr

Crt

Categorie

folosință

Intra

vllan

Suprafața

(mp)

Tarla

Parcelă

Nr. topo

Observații / Referințe

1

curți

construcții

DA

556

-

-

-

Lungime Segmente

1) Valorile lungimilor segmentelor sunt obținute din proiecție în plan.

Punct

început

Punct

sfârșit

Lungime segment <~ (m)

1

2

30.973

2

3

3.501

3

4

16.08

4

5

3.5

5

6

31.014

6

1

16.11

Document care conține date cu caracter personal, protejate de prevederile Legii Nr. 677/2001

** Lungimile segmentelor sunt determinate în planul de proiecție Stereo 70 șl sunt rotunjite la 1 milimetru. **+ Distanța dintre puncte este formată din segmente cumulate ce sunt mal mici decât valoarea 1 milimetru.

Certific că prezentul extras corespunde cu pozițiile in vigoare din cartea funciară originală, păstrată de acest birou.

Prezentul extras de carte funciară este valabil la autentificarea de către notarul public a actelor juridice prin care se sting drepturile reale precum și pentru dezbaterea succesiunilor, Iar informațiile prezentate sunt susceptibile de orice modificare, In condițiile legii.

S-a achitat tariful de 100 RON, -Chitanța externa nr.1437518/20-02-2018 in suma de 100, pentru serviciul de publicitate Imobiliară cu codul nr. 272.


Data soluționării,

21-02-2018 Data eliberării,

Document care conține date cu caracter personal, protejate de prevederile Legii Nr. 677/2001    Pagina 3 din 3

Extrase pentru Informare on-llne la adresa epay.ancpl.ro

Formular versiunea 1.1