Hotărârea nr. 153/2018

Hotărârea Consiliului Local nr. 153 din 04.06.2018 Pentru abrogarea prevederilor art. 2 si 5 si modificarea prevederilor art. 6 a Hotararii Consiliului Local al Sectorului 1 nr. 112/29.03.2018 privind sterilizarea gratuita a cainilor si pisicilor fara pedigree, cu detinator de pe raza Sectorului 1 al municipiului Bucuresti



MUNICIPIUL BUCUREȘTI

CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1

HOTĂRÂRE

Pentru abrogarea prevederilor art. 2 și 5 și modificarea prevederilor art.6 a Hotărârii Consiliului Local al Sectorului 1 nr.l12/29.03.2018 privind sterilizarea gratuită a câinilor și pisicilor fără pedigree, cu deținător de pe raza Sectorului 1 al municipiului București

Văzând Expunerea de motive a Primarului Sectorului 1, precum și Raportul de specialitate întocmit de Poliția Locală Sector 1- Serviciul Poliția Animalelor, avizat de Direcția Juridică din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1;

Având în vedere raportul Comisiei pentru administrație publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor și patrimoniu;

în conformitate cu prevederile Legii nr.24/2000 privind Normele de tehnică legislativă la elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

Luând în considerare prevederile Legii nr.155/2010 a Poliției Locale, cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere prevederile Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor, republicată;

Luând în considerare prevederile Legii nr. 258/2013 pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân,

în conformitate cu prevederile art. 36 din Legea nr. 160/1998 pentru organizarea și exercitarea profesiunii de medic veterinar, republicată,

Ținând seama de prevederile Legii nr. 98/2016 a achizițiilor publice,

Văzând dispozițiile Regulamentului-cadru de organizare și funcționare al poliției locale, aprobat prin Hotărârea Guvernului României nr. 1332/2010;

Ținând cont de prevederile art. 41, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1059/2013 pentru aprobarea Normelor metodoligice de aplicare a Ordonaței de urgență a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân;

Ținând cont de prevederile Hotărârii Consiliului Local Sector 1 nr. 130/2008 pentru aprobarea Regulamentului privind atribuțiile Serviciului Poliția Animalelor, din cadrul Poliției Locale Sector 1;

Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 1 nr.l 12/29.03.2018 privind sterilizarea gratuită a câinilor și pisicilor fără pedigree, cu deținător de pe raza Sectorului 1 al municipiului București;

Având în vedere plângerea prealabilă nr. S.M./7.034/21.05.2018 transmisă de către Instituția Prefectului Municipiului București către Consiliul Local al Sectorului 1 București;

în temeiul art.45 alin.(l), art.81 alin.(2) lit.e) și art.115 alin.(l) lit.b) din Legea nr. 215/2001 administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1

HOTĂRĂȘTE:

Art.I. (1) Se abrogă art. 2 și art. 5 din Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 1 nr. 112/29.03.2018 privind sterilizarea gratuită a câinilor și pisicilor fără pedigree, cu deținător de pe raza Sectorului 1 al municipiului București

(2) Se modifică art. 6 din Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 1 nr.l 12/29.03.2018 privind sterilizarea gratuită a câinilor și pisicilor fără pedigree, cu deținător de pe raza Sectorului 1 al municipiului București, și va avea următorul cuprins:

"Art. 6. Poliția Locală a sectorului 1 va efectua achiziția publică a serviciilor de sterilizare cu respectarea limitei valorice prevăzută de art. 7 alin.l lit.c) din Legea nr. 98/2016 a achizițiilor publice, cu modificările și completările ulterioare/'

Art.IL Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local al Sectorului 1 nr. 112/29.03.2018 rămân neschimbate.

Art.III. Prezenta hotărâre se aduce la cunoștință publică prin afișare sau prin orice altă formă de publicitate.

Art.IV. (1) Primarul Sectorului 1 și Poliția Locală Sector 1 vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotătâri.

(2) Serviciul Secretariat General, Audiențe va asigura comunicarea prezentei hotărâri entităților menționate la alin. 1, precum și Instituției Prefectului Municipiului București.

Această hotărâre a fost adoptată azi, 04.06.2018, în ședința ordinară a Consiliului Local al Sectorului 1, convocată în temeiul art. 39 alin. (1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2015, republicată, cu modificările și completările ulterioare.



Nr.: 153 Data: 04.06.2018