Hotărârea nr. 16/2018

Hotărârea Consiliului Local nr. 16 din 31.01.2018 prin care se solicită Consiliului General al Municipiului Bucureşti împuternicirea expresă în vederea încheierii unui Acord Cadru de parteneriat interinstitutional de colaborare între Sectorul 1 al Municipiului București și Universitatea de Științei Agronomice și Medicină Veterinară Bucuresti în vederea desfășurării unor proiecte de investiții precum și programe comune în domeniul educațional, social, cultural, sportiv și recreativ în interesul larg al cetățenilor Sectorului 1.



MUNICIPIUL BUCUREȘTI

CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1

HOTĂRÂRE prin care se solicită Consiliului General al Municipiului București împuternicirea expresă în vederea încheierii unui Acord Cadru de parteneriat interinstitutional de colaborare între Sectorul 1 al Municipiului București și Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București în vederea desfășurării unor proiecte de investiții precum și programe comune în domeniul educațional, social, cultural, sportiv și recreativ în interesul larg al cetățenilor Sectorului 1

Văzând Expunerea de motive a Primarului Sectorului 1 precum și Raportul de specialitate întocmit de Direcția Juridică;

Având în vedere raportul Comisiei pentru administrație publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor și patrimoniu și raportul Comisiei de cultură, învățământ, sport, mass-media și culte;

în conformitate cu prevederile Legii 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare;

Potrivit Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

în temeiul Hotărârii Consiliului Local al Sectorului 1 nr. 124/2015 privind stabilirea categoriilor de programe/proiecte în domeniile ” cultural”, "educație”, "social”, "sport”, "protecția mediului”, "culte religioase” și alte aemenea, precum și aprobarea criteriilor privind acordarea finanțării acestora, în interes public local, la nivelul Sectorului 1;

Având în vedere Acordul de Principiu nr.Cl 119/06.12.2017/88511/14.12.2017 încheiat între Consiliul Local al Sectorului 1 și Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București;

în temeiul art. 45 alin (2) lit. f), art. 81 alin. (2) lit. q) și alin. (3), coroborat cu art. 115 alin. 1 lit. b), din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, cu modificările ulterioare,

CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1

HOTĂRĂȘTE:

Art. 1. Se solicită Consiliului General al Municipiului București împuternicirea expresă privind încheierea unui Acord Cadru de parteneriat interinstituțional de colaborare între Sectorul 1 al Municipiului București și Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București în vederea desfășurării unor proiecte de investiții precum și programe comune în domeniul educațional, social, cultural, sportiv și recreativ în interesul larg al cetățenilor Sectorului 1.

Art. 2. (1) Primarul Sectorului 1, Direcția Investiții, Direcția Juridică vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

(2) Serviciul Secretariat General, Audiențe va asigura comunicarea prezentei entităților menționate la alin. (1), precum și Instituției Prefectului Municipiului București.

Această hotărâre a fost aprobată în ședință ordinară a Consiliului Local al Sectorului 1 din data de 31.01.2018.



Nr.: 16

Data: 31.01.2018