Hotărârea nr. 198/2018

Hotărârea Consiliului Local nr. 198 din 12.07.2018 prin care se se solicită Consiliului General al Municipiului București împuternicirea expresă a Consiliului Local al Sectorului 1 să hotărască, în condițiile legii, cu privire la încheierea ”Înțelegerii de cooperare între Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti şi Municipalitatea Stari Grad – Sarajevo din Bosnia și Herțegovina”



MUNICIPIUL BUCUREȘTI

CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1

HOTĂRÂRE

prin care se se solicită Consiliului General al Municipiului București împuternicirea expresă a Consiliului Local al Sectorului 1 să hotărască, în condițiile legii, cu privire la încheierea „înțelegerii de cooperare între Sectorul 1 al Municipiului București și Municipalitatea Stări

Grad - Sarajevo din Bosnia și Herțegovina”

Luând în considerare Expunerea de motive a Primarului Sectorului 1 al Municipiului București, precum și Raportul de specialitate întocmit de Compartimentul Relații Internaționale, Derulare Programe Europene;

Ținând seama de Raportul Comisiei pentru administrație publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor și patrimoniu, respectiv al Comisiei de cultură, învățământ, sport, mass-media și culte ale Consiliului Local al Sectorului 1;

în conformitate cu prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere prevederile Legii privind tratatele nr. 590/2003;

Ținând cont de avizele favorabile ale Ministerului Afacerilor Externe - Direcția Tratate Internaționale nr. H 2-2/376/26.02.2018 și nr. H 2-2/865/25.04.2018, precum și ale Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice nr.16802/16.02.2018 și nr. 35593/10.04.2018,

în temeiul art.45 alin.(2), art. 81 alin. (2) lit p) și art.115 alin.(l) lit.b) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1

HOTĂRĂȘTE:

Art.l. - Se solicită Consiliului General al Municipiului București împuternicirea expresă a Consiliului Local al Sectorului 1 să hotărască, în condițiile legii, cu privire la încheierea „înțelegerii de cooperare între Sectorul 1 al Municipiului București și Municipalitatea Stări Grad - Sarajevo din Bosnia și Herțegovina”, conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2. - (1) Primarul Sectorului 1, Direcția Management Economic și Compartimentul Relații Internaționale, Derulare Programe Europene vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

(2) Serviciul Secretariat General, Audiente va asigura comunicarea prezentei entităților menționate la alin.(l), precum si Instituției Prefectului Municipiului București.

Această hotărâre a fost adoptată, astăzi, 12.07.2018, în ședința extraordinară a Consiliului Local al Sectorului 1, convocată în temeiul art. 39 alin. (2) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

CONTRASEMNEAZĂ,




SEOiEIAR erfilNicoleta Cefalan

Nr.:    198

Data: 12.07.2018

înțelegere de cooperare

între

Sectorul 1 al Municipiului București din România si

9

Municipalitatea Stări Grad - Sarajevo din Bosnia și Herțegovina

Sectorul 1 al Municipiului București din România, reprezentat de Primarul Daniel Tudorache si

9

Municipalitatea Stări Grad - Sarajevo din Bosnia și Herțegovina, reprezentată de Primarul Ibrahim Hadzibajric , denumite în continuare Părți,

Având în vedere dorința firească de a stabili relații de prietenie, cooperare, în spiritul respectului față de popoare, națiuni, orașe și state,

Au hotărât următoarele:

Articolul 1

Sectorul 1 al Municipiului București - România și Municipalitatea Stări Grad -Sarajevo din Bosnia - Herțegovina sunt de acord să stabilească, în beneficiul reciproc, noi modalități de cooperare, schimburi de idei despre implementarea unor proiecte de interes comun în domenii cum ar fi economie, cultură, educație, turism, sport, protecția patrimoniului natural și cultural.

Articolul 2

Părțile își afirmă, pe această cale, angajamentul comun de a contribui la dezvoltarea și consolidarea comunităților locale și a relațiilor reciproce, să colaboreze pentru soluționarea problemelor comunităților, astfel încât să se asigure legături puternice și de succes între locuitorii celor două municipalități.

Articolul 3

Având ca obiectiv o cooperare cât mai eficientă, Părțile vor organiza întâlniri, seminarii, recepții, evenimente culturale și sportive, vizite reciproce cel puțin o dată pe an în Sectorul 1 al Municipiului București și în Stări Grad - Sarajevo din Bosnia și Herțegovina și cu acest prilej vor fi pregătite programe comune de activități.

Articolul 4

Această înțelegere de cooperare se încheie pentru o perioadă nelimitată de

A

timp și produce efecte de la data semnării. înțelegerea de cooperare poate fi modificată prin acordul scris al acelor două Părți. Modificările și/sau completările produc efecte de la data semnării.

Articolul 5

înțelegerea de cooperare poate fi denunțată de către oricare Parte prin notificare scrisă adresată celeilalte Părți. în acest caz, la o lună de la primirea Notificării, prezenta înțelegere de cooperare nu mai produce efecte.

A    A    .

încetarea prezentei „înțelegeri” nu va afecta desfășurarea programelor și proiectelor demarate în perioada de valabilitate a acesteia, exceptând situațiile în care „Părțile” au convenit altfel.

Semnată la.........................., la data de....................., în două exemplare

originale, în limbile română, bosniacă și engleză, toate textele fiind egal

A

autentice. In caz de diferende de interpretare, textul în limba engleză va prevala.

Pentru

Stări Grad Sarajevo din Bosnia și Herțegovina

Primar,

Ibrahim Hadzibajric


Pentru

Sectorul 1 al Municipiului București din România

Primar,

Daniel Tudorache