Hotărârea nr. 85/2018

Hotărârea Consiliului Local nr. 85 din 29.03.2018 privind aprobarea numărului și cuantumului burselor de merit, burselor de performanță, burselor de studiu și burselor de ajutor social pentru elevii de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar de stat din Sectorul 1 pentru semestrul al II-lea al anului școlar 2017-2018



Având în vedere Expunerea de motive a Primarului Sectorului 1 al Municipiului București și Raportul de specialitate întocmit de Administrația Unităților de învățământ Preuniversitar și Unităților Sanitare Publice Sector 1 avizat de Direcția Management Economic;

Ținând cont de raportul Comisiei de studii, prognoze economico-sociale, buget, impozite și taxe locale, raportul Comisiei pentru administrație publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor și patrimoniu, și raportul Comisiei de cultură, învățământ, sport, mass-media și culte;

în conformitate cu prevederile Legii 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

Potrivit prevederilor art. 82 alin. (1) și (2) și art 105 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 1/2011 a Educației Naționale;

în conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 5576/07.10.2011 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat, modificat și completat cu Ordinul Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 3470/07.03.2012;

în baza situației centralizate întocmită de către Compartimentul Economic din cadrul A.U.I.P.U.S.P. - Sector 1 a datelor transmise de către toate unitățile de învățământ;

în temeiul art. 45 alin.(2), art.81 alin.(l) și art.l 15 alin.(l) lit.b) din Legea administrației publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1 HOTĂRĂȘTE:

Art. 1. - Se aprobă acordarea unui număr total de 17.260 burse (de merit, de performanță, de studiu și de ajutor social) pentru elevii de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar de stat Sector 1, București pentru semestrul al II-lea al anului școlar 2017 -2018.

Art. 2. - Se aprobă cuantumul unei burse de performanță pentru anul școlar 2017- 2018, în sumă de 600 lei/lună/elev.

Art. 3. - Se aprobă cuantumul unei burse de merit, de studiu sau de ajutor social pentru anul școlar 2017 - 2018, în sumă de 300 lei/ luna/ elev.

Art. 4. (1) - Primarul Sectorului 1, Directorul Administrației Unităților de învățământ Preuniversitar și Unităților Sanitare Publice Sector 1 și Directorii unităților de învățământ preuniversitar de stat de pe raza Sectorului 1 vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

(2) - Serviciul Secretariat General, Audiențe va asigura comunicarea prezentei entităților menționate la alin. (1), precum și Instituției Prefectului Municipiului București.

Această hotărâre a fost adoptată azi, 29.03.2018, în ședința ordinară a Consiliului Local al Sectorului 1, convocată în temeiul art. 39 alin. (1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2015, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Oliver Leon Păiuși

Nr.: 85

Data: 29.03.2018