Hotărârea nr. 10/2018

HCLS3 nr.10 din 29.01.2018 privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu Locuinta P+1E pe un teren situat in Aleea Barajul Bistrita nr.11A, Sector 3



MUNICIPIUL BUCUREȘTI

CONSÎUUL LOCAL SECTOR 3

HOTĂRÂRE

privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu “Locuință P+1E pe un teren situat în Aleea Barajul Bistrița nr.l IA, Sector 3"

Consiliul Local al Sectorului 3 al Municipiului București,

ales în condițiile stabilite de Legea nr.l 15/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr.215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004privind Statutul aleșilor locali,

întrunit în ședință ordinară, azi 29.01.2018

Având în vedere:

-    Expunerea de motive nr. 14035/CP/23.11.2017 a Primarului Sectorului 3;

-    Raportul de specialitate nr. 75/23.11.2017 al Arhitectului Șef;

-    Adresa nr. 106775/23.11.2017 a Direcției de Urbanism si Amenajarea Teritoriului, înregistrată cu nr. 14027/CP/23.11.2017;

A

In conformitate cu prevederile:

-    Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

-    Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare;

-    Ordinul nr. 2701/2010 al MDRT pentru aprobarea metodologiei de informare și consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor urbanistice,

-    Planului Urbanistic General al Municipiului București aprobat prin HCGMB nr. 269/21.12.2000, prelungit prin HCGMB nr. 324/17.11.2010, nr. 241/20.12.2011, nr. 232/19.12.2012, și nr. 224/15.12.2015.

Luând în considerare:

-    Avizul Arhitectului Sefnr. D/BB/52/23.11.2017;

-    Raportul informării și consultării publicului nr.73/23.11.2017;

-    Punctul de vedere al Direcției de Urbanism și Amenajarea Teritoriului nr. 74/23.11.2017;

-    Raportul Comisiei de organizare și dezvoltare urbanistică, fond locativ și arhitectură, protecția, conservarea și valorificarea monumentelor istorice. Cu respectarea prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparența

decizională în administrația publică, republicată;

în temeiul prevederilor art.45 alin. (2) lit e) și art. 81 alin. (2) lit. i) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

HOTĂRĂȘTE:

Art. 1.Se aprobă documentația de urbanism Plan Urbanistic de Detaliu “Locuință P+ÎEp.e un teren situat în Aleea Barajul Bistrița nr.l'lA, Sector 3”. în suprafață de 186,00mp proprietate privată persoane fizice, în conformitate cu anexele 1 și 2, reprezentând Avizul Arhitectului Șef și Planul de reglementări urbanistice, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

. Art.2.Se aprobă Raportul informării și consultării publicului nr. 73/23.11.2017.

Art.3.Prezenta documentație are caracter de reglementare specifică și nu dă dreptul la construire până la obținerea autorizației de construire.

Art.4.După aprobare, în vederea efectuării modificărilor în evidențele cadastrale, prin grija beneficiarului, se va transmite Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară București documentația specifică prevăzută în norme.

Art.S.Prezenta documentație de urbanism are valabilitate 2 (doi) ani.

Art.6.Primarul Sectorului 3, prin Direcția Urbanism și Amenajarea Teritoriului, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

NR. 10 DIN 29.01.2018



PREȘEDINTE VOIC


-SEMNEAZĂ

Fri/Tar

M^HĂITĂ


CABINET PRIMAR

Calea Dudești nr. 131, sector 3, 031084 București www.primarie3.r0

telefon {004 021) 318 03 23 - 28 fox {004 021) 318 03 04 e-mail cabinetprimar@primarie3.r0


SECTOR 3    ~“1

CABfWBT PRIMAR

Nr............

Data............t.L.J&t

EXPUNERE DE MOTIVE

privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu “Locuință P+1E pe un teren situat în Aleea Barajul Bistrița nr.llA, Sector 3”

Luând în considerare:

-    Raportul de specialitate nr. 75/23.11.2017 al Arhitectului Șef;

-    Avizul Arhitectului Șefnr. D/BB/52/23.11.2017;

-    Raportul informării și consultării publicului nr. 73/23.11.2017;

-    Punctul de vedere al Direcției de Urbanism și Amenajarea Teritoriului 74/23.11.2017;

Cu privire la documentația de urbanism Plan Urbanistic de Detaliu “Locuință P+JE pe un teren situat în Aleea Barajul Bistrița nr.lîA, sector 3 ” în suprafață de 186,00mp proprietate privată persoane fizice.

și considerând că reglementarea dezvoltării urbanistice a sectorului 3 este un obiectiv prioritar al administrației locale,

în baza prevederilor art.63 alin.(5) lit. f) din Legea administrației publice locale nr.215/2001 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora ''primarul asigură elaborarea planurilor urbanistice prevăzute de lege, le supune aprobării consiliului local și acționează pentru respectarea prevederilor acestora^,

propun spre aprobare Consiliului Local al Sectorului 3 proiectul de hotărâre privind aprobarea Plan Urbanistic de Detaliu “Locuință P+ÎEpe un teren situat în Aleea Barajul Bistrița nr. /IA, Sector 3


Calea Dudești nr. igi, sector3, 031084 București www.primarie3.r0

telefon {004 021) 318 03 23 - 28 fox (004 O2i) 318 03 04 e-mail urbanism@pnmarie3.ro

Nr.75/23.11.2017

RAPORT DE SPECIALITATE

PRIVIND APROBAREA PLANULUI URBANISTIC DE DETALIU “locuință P+1E pe un teren situat în Aleea Barajul Bistrița nr.11 A, sector 3”.

Ordinul ministrului dezvoltării regionale și locuinței nr. 839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, stipulează obligația administrației publice locale de a elibera autorizațiile de construire pe baza documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, aprobate conform legii.

Ținând seama de prevederile Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul cu modificările și completările ulterioare și a PUG Municipiului București aprobat prin HCGMB nr.269/21.12.2000 prelungit prin HCGMB nr.324/17.11.2010, nr.241/20.12.2011, nr.232/19.12.2012 si nr. 224/15.12.2015.

Planul Urbanistic de Detaliu întocmit pentru realizare imobil “locuință P+1E pe un teren situat în Aleea Barajul Bistrița nr.11A, sector 3” în baza certificatului de urbanism nr.1192/06.06.2017 emis de Primăria Sector 3, a primit aviz favorabil sub nr. D/BB/52/23.11.2017.

Indicatori urbanistici propuși pentru adresa descrisă mai sus sunt POT=30%, CUT=1, Hmax =8,00m.

A fost avizată realizarea unui imobil într-un edificabîl maxim determinat de următoarele retrageri și aliniamente: retras față de aliniament 1,00m, retras 6,00m față de limita dreaptă a proprietății, retras 3,00m față de stângă a proprietății, retras 0,60m față de limitele posterioare ale proprietății conform planului de reglementări varianta 3(planșa U06) pentru funcțiunea de locuință.

Parcarea se va asigura în incintă proprie cu respectarea normelor privind asigurarea numărului minim de locuri de parcare pentru noile construcții și amenajări autorizate pe teritoriul municipiului București, aprobate cu H.C.G.M.B. nr. 66/06.04.2006.

Planul Urbanistic de Detaliu având avizul Comisiei Tehnice de Urbanism și Amenajare Teritoriu a Sectorului 3, conform prevederilor ari. 81, alin. (2) litera i), prima teză, coroborat cu art 45 alin. (2) litera e) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se supune aprobării Consiliului Local al Sectorului 3.

în baza prevederilor art.45, alin(6) din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale se emite prezentul raport de specialitate în vederea promovării documentației spre aprobare în plenul Consiliului Local al Sectorului 3,

în baza prevederilor art.63, alin.(5), lit. f) din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale ce stipulează că primarul “asigură elaborarea planurilor urbanistice prevăzute de lege, le supune aprobării consiliului local și acționează pentru respectarea prevederilor acestora",

vă înaintam alăturat proiectul de hotărâre privind aprobarea Pianului Urbanistic de Detaliu “locuință P+1E pe un teren situat în Aleea Barajul Bistrița nr.11A, sector 3”.

SECTORULUI

BUCUREȘTI

Calea Dudeștt nr. 191, sector 3, 031084 București www.primarie3.r0

telefon (004 021) 318 03 23 - 28 fax {004 O2i) 318 03 04 e-mail urbani5m@pnmarie3.ro

Nr.73/23.11.2017

Raportul informării și consultării publicului privind documentația

“locuință P+1E pe un teren situat în Aleea Barajul Bistrița nr.11A, sector 3”.
Beneficiarul documentației: PRISECARU GEORGETA Arhitect; Rodioara Carmen Olteanu Proiect nr.: 583/2017.
Datele privind tehnicile și metodele utilizate de solicitant pentru a informa și a consulta publicul, inclusiv:

1-Datele și locurile tuturor întâlnirilor la care cetățenii au fost invitați să dezbată propunerea solicitantului:

-direcția de urbanism si amenajarea teritoriului, parter, în fiecare zi de marți si joi, orele 9,00-

14,00.

-pe panou rezistent la intemperii, amplasat în loc vizibil ia parcela care a generat inițierea elaborării PUD.

2-conținutul, datele de transmitere prin poștă și numărul trimiterilor poștale, inclusiv scrisori, invitații la întâlniri, buletine informative și alte publicații

-planșa de reglementări s-a afișat

-la sediul Primăriei Sector 3 începând cu data de 25.08,2017, 06.09.2017;

-pe site-ul Primăriei Sector 3 începând cu data de 25.08,2017, 06.09.2017;

-pe panou rezistent la intemperii, amplasat în loc vizibil ia parcela care a generat inițierea elaborării PUD în perioada: 14.07.2017.

-anunț în două ziare locale

-Evenimentul Zilei pag. 11 din data de 14.07.2017 -Anunțul. ro din data de 15.07.2017

3-    localizarea rezidențitor, proprietarilor și părților interesate care au primit notificări, buletine informative sau alte materiale scrise:

-primăria sector 3 Direcția parcări

4-    lista persoanelor care au participat ia dezbaterea pubiică a proiectuiui:

-nu este cazul deoarece terenul se învecinează cu teren domeniu public (alee și parcare)

în perioada desfășurării informării și consultării nu au fost înregistrate la Primăria Sectorului 3 comentarii din partea publicului.

Alte sesizări din partea proprietarilor terenurilor din zona învecinată nu s-au înregistrat.

Calea Dudești nr. igi, sector 3,        ~    _______    '

031084 București www.primarie3.ro

telefon (004 021) 318 03 23 - 28 fax {004 021) 318 03 04 e-mail urbanism@primarie3.ro

Un rezumat al problemelor, observațiilor și rezervelor exprimate de public pe parcursul procesului de informare și consultare, inclusiv :

1. Modul în care solicitantul intenționează să rezolve sau se va ocupa de problemele, observațiile și rezervele exprimate de public :

Nu au fost semnalate.

2. Probleme, observații și rezerve pe care inițiatorul panoului de urbanism sau amenajare a teritoriului nu poate sau nu e dispus să le rezolve, împreuna cu motivația acestui lucru :

Nu au fost semnalate.

3. Orice alte informații considerate necesare pentru a susține preluarea sau nepreluarea propunerilor:

-referitor la propunerea soluției tehnice de amplasare a construcției au fost respectate prevederile PUG RLU aprobat

-referitor ia propunerea soluției de reglementare a circulației au fost respectate cerințele din avizul comisiei tehnice de circulație nr.9864/1520547/04.07.2017 al PMB-DTDSC;

-referitor la propunerea soluției de amenajare a spațiilor verzi au fost preluate în cadrul proiectului suprafețele conform normelor în vigoare respectiv 30% din suprafața terenului aflat în proprietate.

în conformitate cu art.43 și 44 din Ordinul 2701/30.12.2010 emis de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului pentru aprobarea Metodologiei de informare și consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, în vederea aprobării PUD, se va asigura introducerea în documentația supusă aprobării consiliului local a raportului informării și consultării publicului, respectiv informațiile cuprinse în PUD ce reprezintă informații de interes public, vor fi furnizate și puse la dispoziție în urma solicitărilor, conform Legii nr.544/2001, cu modificările și completările ulterioare.

Față de cele prezentate se constată că, a fost îndeplinită Metodologia și cerințele Ordinului și propunem Consiliului Local Sector 3 însușirea prezentului raport.




Calea Dudești nr. 191, sector 3, 031084 București

www.primarie3.r0

telefon (004 021) 318 03 23 - 28 fax {004 O2i) 318 03 04 e-mail urban1sm@primarie3.ro

Nr.74/23.11.2017

PUNCTUL DE VEDERE AL DIRECȚIEI DE URBANISM
SI AMENAJAREA TERITORIULUI

Cu privire la PUD “locuință P+1E pe un teren situat în Aleea Barajul Bistrița nr.11A, sector 3”.

Documentația propune amplasarea unor imobile într-un edificabil maxim determinat de următoarele retrageri și aliniamente: : retras față de aliniament 1,00m, retras 6,00m față de limita dreaptă a proprietății, retras 3,00m față de stângă a proprietății, retras 0,60m față de limitele posterioare ale proprietății conform planului de reglementări varianta 3(planșa U06) pentru funcțiunea de locuință.

Indicatori urbanistici propuși pentru adresa descrisă mai sus sunt POT=30%, CUT=1, Hmax =8,00m.

Conform P.U.G. - Municipiul București aprobat cu H.C.G.M.B. nr. 269/2000, prelungit cu H.C.G.M.B. nr. 324/2010, 241/2011, 232/2012 și 224/15.12.2015 terenul se înscrie înscrie în zona L respectiv în zona L3a subzona locuințelor colective medii cu P+3-4 niveluri formând ansambluri preponderent rezidențiale situate în afara zonei protejate, POT=30%, CUT=1 cu inserții de lotizări existente.

Potrivit prevederilor Ordinului M.D.R.T. nr. 2701/2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare și consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, procedura a fost parcursă așa cum reiese din Raportul informării și consultării publicului nr.73/23.11.2017, privind documentația PUD - “locuință P+1E pe un teren situat în Aleea Barajul Bistrița nr.11A, sector 3”.

Pe parcursul procesului de informare și consultare cu publicul, nu fost depuse observații/ reclamații cu privire la PUD-ul descris mai sus.

Față de cele prezentate mai sus, se constată că sunt îndeplinite cerințele Ordinului M.D.R.T. nr. 2701/2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare și consultare a publicului și a H.C.L.S.3 nr. 37/31.03.2011 privind aprobarea Regulamentului Local de implicare a publicului în elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism -PUD, iar în conformitate cu prevederile art.11 si 12 din ordinul M.D.R.T. nr. 2701/2010 se propune Consiliului Local însușirea raportului și aprobarea documentației.


Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului j l'lii*''





Calea Dudești rtr. 191, sector 3, 031084 București

www.pri marie^. ro

telefon (004 021) 318 03 23 - 28 fax {004 O2i) 318 03 04 e-mail urbanism@primarie3.r0



Ca urmare a cererii adresate de PRISECARU GEORGETA, cu domiciliul/sediul în municipiul București, sector 3, cod poștal........

.Strada Jean Steriadi nr.22, bl. L17.....sc.4..., et.....ap..200.„ telefdn/fax......e-mail......

înregistrată Ea nr. 58668/18.07.2017, 62884/02.08.2017, 71555/31.08.2017, în conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare, se emite următorul:

AVIZ

Nr. D/BB/52 din 23.11.2017

Pentru Planul urbanistic de detaliu pentru31 construire locuințe P+1E,

generat de imobilul41 situat în Aleea Barajul Bistrița nr.11A, sector 3, București,

Inițiator: PRISECARU GEORGETA

Proiectant: SC IMPROVE ARCHITECTURE SRL

Specialist cu drept de semnătură RUR: arh. Rodioara Carmen Olteanu, RUR- D,E,

Amplasare, delimitare, suprafață zona studiată în P.U.D.: amplasamentul este situat în intravilanul municipiului București, delimitat de următoarele repere urbane -între Bulevardul 1 Decembrie 1918 și Strada Liviu Rebreanu și este format din teren curți construcții cu suprafață de 186,00mp conform acte de proprietate,

Prevederi P.U.G. - R.L.U. aprobat cu H.C.G.M.B. nr. 269/2000, prelungit cu H.C.G.M.B. nr. 324/2010, 241/2011, 232/2012 și 224/15.12.2015 - UTR L3a- subzona locuințelor colective medii cu P+3-4 niveluri formând ansambluri preponderent rezidențiale situate în afara zonei protejate, POT=30%, CUT=1 cu inserții de lotizări existente.

Imobilul nu se află pe lista cuprinzând monumentele istorice actualizată în 2015 și nu se află la mai puțin de 100m față de imobilele aflate pe această listă, conform informațiilor din certificatul de urbanism nr.1192/06.06.2017 emis de Primăria Sector 3.

-    regim de construire și funcțiuni predominante: locuințe în proprietate privată . - se pot menține în cadrul ansamblurilor de locuințe colective enclavele de lotizări existente care vor fi considerate similar cu subzonele L2;

-    H max = în cazul enclavelor de lotizări existente menținute, înălțimea clădirilor va fi de maxim P+2 niveluri (H = 10m.)

-    POT max = 30%;

-CUT max= 1; Hc=10,00m.

-    retragerea minimă față de aliniament = se mențin retragerile din planurile inițiale de lotizare care variază de la lotizare la lotizare între dispunerea clădirilor pe aliniament și retrageri de circa 3,0 - 4,0 metri;;

-    retrageri minime față de limitele laterale = 3,00m;

-    retrageri minime față de limitele posterioare - 5,00m.

Conform P.U.G. - R.L.U. aprobat cu H.C.G.M.B. nr. 269/2000, Titlul I- Prescripții Generale, 3. CONDIȚII DE APLICARE și 4.DEROGĂRI DE LA PREVEDERILE REGULAMENTULUI 4.3.Modalitățile de autorizare în cazul derogărilor sunt următoarele: - modificarea POT, a distanțelor față de limitele laterale și posterioare ale parcelei sunt posibile pe baza unor Planuri Urbanistice de Detaliu - PUD, însoțite de ilustrare de arhitectură.

Prevederi P.U.D. propuse:

-    retrageri minime față de limitele laterale = retras 6,00m față de limita dreaptă a proprietății și retras 3,00m față de limita stângă a proprietății;

-    retrageri minime față de limita posterioară - 0,60m; - POT max = 45%; CUT max = 1mp. ADC / mp. teren, Hc max =8,00m. Se admite un nivel mansarda! înscris în volumul acoperișului, în suprafață de maxim 60%din aria construită.

-    circulații și accese: conform Acord nr. 9864/1520547/04.07,2017 al PMB-DTDSC cu respectarea normelor privind asigurarea numărului minim de locuri de parcare pentru noile


Calea Dudești nr. 191, sector 3,    '

031084 București www.primarie3.r0

telefon (004 021} 318 03 23 - 28 fax (004 021) 318 03 04 e-mail urbanism@primarie3.r0

construcții si amenajari autorizate pe teritoriul municipiului București, aprobate cu H.C.G.M.B. nr. 66/06.04.2006;

- echipare tehnico-edilitară; toate clădirile noi vor fi racordate la rețelele tehnico edilitare. Se vor respecta condițiile impuse prin avizele de utilități prezentate la dosar, obținute conform certificat de urbanism.

în urma ședinței Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului și urbanism se avizează favorabil Planul urbanistic de detaliu, cu următoarele condiții5*: construcția se va încadra în edificabilul maxim reglementat prin PUD.

Prezentul aviz este valabil numai împreună cu planșa de reglementări urbanistice anexată și vizată spre neschimbare și poate fi folosit numai în scopul aprobării P.U.D..

Elaboratorul și beneficiarul P.U.D. răspund pentru exactitatea datelor și veridicitatea înscrisurilor cuprinse în P.U.D, care face obiectul prezentului aviz, în conformitate cu art. 63 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare.

Prezentul aviz este un aviz tehnic și poate fi folosit numai în scopul aprobării P. U.D.

Documentația tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de construire (DTAC) se poate întocmi numai după aprobarea P.U.D. și cu obligativitatea respectării întocmai a prevederilor acestuia.

Prezentul aviz este valabil de la data emiterii safe pe toată durata de valabilitate a certificatului de urbanism nr.1192/06.06.2017 emis de Primăria Sector 3.



F8 - Aviz Plan urbanistic de detaliu

ROMÂNIA

MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIMĂRIA SECTORULUI 3 D.U.A-T.

CERTIFICAT DE URBANISM , Nr,    din

în scopul:.............întocmire PUD și obținere autorizație de construire...........M)

Ca urmare a Cererii adresate de1 PRISECARU GEORGETA cu domiciliul2)/sediuî în județul

.................... municipiul BUCUREȘTI.............................. sectorul ....3..., cod poștal..................... str.

....JEAN STERIADI nr.22., bl. ..L17..., sc. ...4., et.....6.., ap....200.., telefon/fax.......................... e-maif

................................., înregistrată la PRIMĂRIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI sub nr. 38001 din

....09.05.2017,

pentru imobilul - teren și/sau construcții - situat în municipiul..BUCUREȘTI.,., sectorul....3.......,

cod poștal................., ALEEA BARAJUL BISTRIȚEI nr..11 A.., cadastral 205194

în temeiul reglementărilor documentației de urbanism faza PUG aprobată prin

HCGMB nr. 269/2000, a cărei valabilitate a fost prelungită cu HCGMB nr. 224/2015.

în conformitate cu prevederile Legii nr, 50/1991r republicata, cu modificările și

completările ulterioare, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții,

SE CERTIFICĂ:

1.    REGIMUL JURIDIC: Terenul este situat în intravilanul municipiului București. Construcțiile nu sunt cuprinse în Lista Monumentelor Istorice actualizata in 2010.Terenul nu se afla in PUZ „ Zone construite protejate" aprobat cu HCGMB nr. 279 /2000 si nu se afla in zona protejata a monumentelor istorice. Imobilul este înscris in zona fiscala B a Municipiului București.

Imobilul compus din teren , în suprafață de 186 mp aparține lui Prisecaru Georgeta și Prisecaru Romeo, conform Contractului de vanzare autentificat sub nr. 2437 din 06.06.2001, emis de BNP „MARIANA DUMITRU”. A prezentat Extrasul de carte funciară nr. cerere 28620 din 03.05.2017.

2.    REGIMUL ECONOMIC: Folosința actuală: teren liber de construcții;

Destinația: in conformitate cu PUG aprobat cu HCGMB nr. 269/2000 , a cărei valabilitate a fost prelungită cu HCGMB nr. 224/2015 terenul se afla in subzona L3a- subzona locuințelor colective medii cu P+3 - P+5 niveluri formând ansambluri preponderent rezidențiale situate în afara zonei protejate;

Propunere: construire imobil locuință în regim P+1E , împrejmuire și organizare de șantier în incintă    •

4. OBLIGAȚII ALE TITULARULUI CERTIFICATULUI DE URBANISM:

îrt scopul elaborării documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construire ( desființare, solicitantul se va adresa autorității competente pentru protecția mediului: Agenția pentru Protecția Mediului București, Str, Aleea Lacul Morii nr, 1, sector 8, București.

în aplicarea Directivei Consiliului 85/337/CEE (Directiva EtA) privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului, modificată prin Directiva Consiliului 97/11/CE și prin Directiva Corțsifiului și Parlamentului European 2003/35/CE privind participarea publicului !a elaborarea anumitor planuri și programe în legătură cu mediul și modificarea, cu privire la participarea publicului și accesul ia justiție, a Directivei 85/337/CEE șr a Directivei 96/61/CE, prin Certificatul de urbanism se comunică solicitantului obligația de a contacta autoritatea teritorială de mediu pentru ca aceasta să analizeze și să decidă, după caz, încadrarea/neîncadrarea proiectului investiției pubilce/private în lista proiectelor supuse evaluării impactului asupra mediului, în aplicarea prevederilor Directivei Consiliului 85/337/CEE, procedura de emitere a acordului de mediu se desfășoară după emiterea certificatului de urbanism, anterior depunerii documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții la autoritatea administrației publice competente. în vederea satisfacerii cerințelor cu privire ia procedura de emitere a acordului de mediu, autoritatea competentă pentru protecția mediului stabilește mecanismul asigurării consultării publice, centralizării opțiunilor publicului și al formulării unui punct de vedere oficial cu privire la realizarea investiției în acord cu rezultatele consultării publice. în aceste condiții:

După primirea prezentului Certificat de urbanism, TITULARUL are obligația de a se prezenta ta autoritatea competentă pentru protecția mediului în vederea evaluării inițiale a investiției și stabilirii necesității evaluării efectelor acesteia asupra mediului. în urma evaluării Inițiale se va emite actul administrativ ai autorității competente pentru protecția mediului.

în situația în care autoritatea competentă pentru protecția mediului stabilește necesitatea evaluării efectelor investiției asupra mediului, solicitantul are abltgația de a notifica acest fapt autorității administrației publice competente cu privire Ia menținerea cererii pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții.

în situația în care, după emiterea Certificatului de urbanism ori pe parcursul derulării procedurii de evaluare a efectelor investiției asupra mediului, solicitantul renunță ia intenția de realizare a investiției, acesta are obligația de a notifica acest fapt autorității administrației publice competente.

5. CEREREA DE EMITERE A AUTORIZAȚIEI DE CONSTRUIRE/DESFIINȚARE va fi însoțită de următoarele documente:

a)    certificatul de urbanism (copie);

b)    dovada titlului asupra imobilului, teren șî/sau construcții, sau, după caz, extrasul de plan cadastral actualizat îa zi și extrasul de carte funciară de informare actualizat îa zi, în căzui în care legea nu dispune altfel (copie legalizată)

c)    Documentația tehnică - D.T., după caz (2 exemplare originale):.

[ I D.T.A.D.


| x | telefonizare | __ | transport urban


| sănătatea populației


| x | D.T.A.C.    | _ | D.T.O.E.

d) Avize și acorduri solicitate prin certificatul de urbanism

d. î. Avize și acorduri privind utilitățile urbane și infrastructura:

[ x j alimentare cu apă    (x    |    alimentare cu    energie electrică

j x | canalizare    j x    f    alimentare cu    energie termică

|x j gaze naturale    | x    j    salubritate

d.2. Avize și acorduri privind:

|    | securitatea ia incendiu    j j protecție civilă

d.3. Alte acorduri/declarații : —declarație notariala pe propria răspundere din care sa rezulte ca imobilul nu face obiectul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești -certificat de rol DITL

d.4. Avizele si acordurile specifice ale administrației publice centrale șî/sau ale serviciilor descentralizate ale acestora;

- avizul Comisiei tehnice de circulație a Primăriei Municipiului București

d.5. Studii de specialitate : Documentație cadastrală ;    Studiu Geotehnic ;


.....PUD aprobat conform legii.......

e)    Actul administrativ al autorității competente pentru protecția mediului - A.P.M.B. (copte)

f)    Dovada înregistrării proiectului îa O.A.R. (1 exemplar original)

g)    Dovada prrriițd aebitereța taxelor legale (copii): taxă A.C și taxă timbru Q.A.R.


CERTIFICATUL DE.tțRB^ftlSM NU TINE LOC DE AUTORIZAȚIE DE CONSTRUIRE/DESFIIN E SI NU CO^EERA^pREPTUL DE A EXECUTA LUCRĂRI DE CONSTRUCȚII ‘

Prezentul Certificat de urbanism are valabilitate de 12 luni de la data emiterii.

1    ; -v’T ir J


...V”

Achitat taxa de:.....ron, conform chitanței nr. 179169/2017 nr.4680929 (26) din 09.05.2017

Prezentul Certificat de urbanism a fost transmis solicitantului direct /prin poștă îa data de în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991, republicată, cu modificările fi completările ulterioare, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții,

SE PRELUNGEȘTE VALABILITATEA CERTIFICATULUI DE URBANISM

de la data de..............................până la data de....

PRIMAR,

SECRETAR,


Robert Sorin Negoi țâ

ARHITECT ȘEF Ștefan Dumitrașcn

întocmit.....................................

După aceasta dată, o nouă prelungire a valabilității nu este posibilă, solicitantul urmând să obțină. în condițiile legii, un alt Certificat de urbanism. Data prelungirii valabilității:.....................................

Achitat taxa de;..............................ron lei, confonn chitanței nr.................din...............................


Direcția Generală Infrastructura și Servicii Publice

Direcția Transporturi, Drumuri si Sistematizarea Circulației

COMISIA TEHNICĂ DE CIRCULAȚIE

Nr. 9864/    1520547

Iun2298

Către

S.C. IMPROVE ARHITECTURE S.R.L. Str. Avram Iancu nr.24, Sector 2, București

în ședința Comisiei Tehnice de Circulație din data de 22.06.2017 s-a dat acordul de principiu pentru documentația „P.U.D. aleea Barajul Bistriței nr.llA, sector 3”, conform certificatului de urbanism nr. 1192/06.06.2017 și planului anexat la aviz, cu condiția asigurării parcării în incintă, în conformitate cu prevederile HCGMB nr.66/2006.

Pentru avizul comisiei veți reveni la următoarea faza de proiectare, după aprobarea documentației P.U.D..




/B-dul 1


rl Regina Elisabete nr. 47, cod poștal 50013, sector 5, București, România Tel: 021.305.55.00 httpVAvww.pmb.ro






DIRECȚIA URBANISM Șl AMENAJAREA TERITORIULUI


Calea Dudeștî nr. 191, sector 3, 031084 București www.primarie3.r0

telefon {004 021) 318 03 23 - 28 fax (004 O2i) 318 03 04 e-mail urbanism@primarie3.r0

SEC f on 3


CABINET PRIMARI

Nr........|


Nr.inreg.: 106775

Data inreg.: 23.11.2017

Către,

Cabinet Primar

în atentia,

s» ’

Domnului Secretar Marius Mihăită

7

Vă transmitem alăturat următoarele proiecte de hotărâre spre a fi înaintate spre aprobare Consiliului Local Sector 3:

-    “locuință P+1E pe un teren situat în Aleea Barajul Bistrița nr.11A, sector 3”,

-    “locuințe colective S+P+4E pe un teren situat în Strada sold. Alexandru Magatti nr.27, sector 3”.

Vă mulțumim pentru colaborare.


Datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de Primăria Sectorului 3 în conformitate cu Legea nr. 677/2001 în scopul îndeplinirii atribuțiilor legale. Datele pot fi dezvăluite unor terți în baza unui temei legal justificat Vă puteți exercita drepturile de acces, de intervenție și de opoziție în condițiile prevăzute de Legea nr, 677/2001, printr-o cerere scrisă semnată și datată trimisă pe adresa Primăriei Sector 3

Comisia pentru organizarea si dezvoltarea urbanistică, fond locativ și arhitectură, protecția, conservarea și valorificarea monumentelor istorice


CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3


RAPORT

referitor la proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu “Locuință P+1E pe un teren situat în Aleea Barajul Bistrița nr.IlA, Sector 3”

Comisia pentru organizarea și dezvoltarea urbanistică, fond locativ și arhitectură, irotecția, conservarea și valorificarea monumentelor istorice, întrunită în ședința din data de a analizat proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de

Detaliu*“Locuință P+1E pe un teren situat în Aleea Barajul Bistrița nr.llA, Sector 3”, și consideră că acesta a fost întocmit în conformitate cu prevederile legale.

în conformitate cu prevederile art. 44 alin. 1 și art. 54 alin. (4) din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru organizarea și dezvoltarea urbanistică, fond locativ și arhitectură, protecția, conservarea^și valorificarea monumentelor istorice, avizează FAVORABIL/ NEFAVORABIL proiectul de hotărâre menționat mai sus.

Față de hotărârea comisiei s-au exprimat următoarele opinii:


PR EDINTE, MARINE IA MARCEL



SECRETAR, MARINESCU IONELA



MEMBRI:    Rj

BĂEȚ1CĂ NICOLETA-MARI ANA FLEANCU FLORIN

HONȚARU VALERICA GUTIUM NARCISA VERONICA DUMITRU CONSTANTIN IACOB CEZAR

TUDORACHE LIVIA

ENĂCHESCU MARIAN - DANIEL PETRESCU ELENA





wi a «MWW

AN URBANISTIC DE DETALIU

WW#STRUIRE IMOBIL LOCUINȚĂ CU REGIM DE

^seWâfLȚIME P+1E, împrejmuire și organizare de șantier

Aleea Barajul Bistriței, nr. 11 A, sector 3


Reglementări urbanistice

)Ă:

■« Limită de studiu

es Limită teren NC 205194 S teren =186 mp

»- împrejmuire teren

Limită parcele

Amprentă la sol dstente:

Circulații carosabile publice Circulații pietonale publice

Locuințe individuale

Locuințe colective


Teren liber de construcții

Spațiu verde


— Spațiu verde amenajat - Loc de joacă pentru copii Parcări amenajate

Funcțiuni propuse:

Circulații carosabile de incintă Circulații pietonale de incintă

Imobil locuințe Spațiu verde amenajat ACCES PIETONAL

ACCES CAROSABIL



-XGQ.


6.00


TRAMA STRADALĂ Situație existentă și menținută Secțiune profil A - A Aleea Barajul Bistriței

Identificator cadastral 205194

593726.272

325957.373

593731.328

325966.398

593742.240

325960.011

593734.436

325946.273

593727.757

325950.181

593726.272

325957.373



Scară grafică 1:500 1 cm pe plan=5m pe teren

5    10 H


W.


■A\

*-A

î h A i-, ți r    ri

-    j    a» ,1


BILANȚ TERITORIAL: IMOBIL LtMUINȚE


Suprafață teren (mp)


POT


Suprafață construită la soi

(mp)


Suprafață desfășurată (mp)


CUT


RH (nr. Niveluri)


H(m)


Suprafață spatii verzi (%


Suprafață alei carosabile și pietonale (mp)


Suprafață parcări (mp)


Nr. unitari locative


Nr. locuri parcare


JtEFZZM

DATA REVIZIE

CERINȚA

VERIFICATOR

NUME

SEMNĂTURĂ



SEFPROIECT

arh. R- OLTEANU

pXr"

PROIECTAT

urb. Y. L DANIEL

McdUU^

DESENAT

urb. Y. I. DANIEL

SCARA

1:500

BATA

iulie


CF, P.U.G indicatori urbanistici L3a


maxim 30%


maxim 1


P+3 - P+5


minim 30


nespecificat


nespecificat


DESCRIERE MODIFICARE



EXISTENT ^.PRpP^S^UD


URE/ 55,8 mp


56 mp


50 mp


30 mp


PROIECT

CONSTRUIRE IMOBIL LOCUINȚĂ CU

REGIM DE ÎNĂLȚTIME P+1E, împrejmuire și organizare de șantier


ADRESA

Aleea Barajul Bistriței, nr. 11 A, sector 3, BUCUREȘTI


BENEFICIAR

PRISECARU GEORGETA


REGLEMENTARI URBANISTICE

VADIA1UTA <1


INDICAȚI?

PROIECT


583

FAZA

PUD


PLANȘA

IJ06



PLAN URBANISTIC DE DETALIU

CONSTRUIRE LOCUINȚĂ P+1E, împrejmuire și organizare de șantier

Aleea Barajul Bistriței, nr. 11, sector 3


Reglementări urbanistice


bm»(smmb»„bii0s Limită de studiu

Limită teren NC 205194 S teren = 186 mp Limită parcele Amprentă la sol


Funcțiuni existente:

■1 Circulații carosabile publice Circulații pietonale publice

Locuințe individuale

Locuințe colective

Punct trafo


■Teren liber de construcții

< Spațiu verde

Spațiu verde amenajat - Loc de


(YnZrrvSr joacg pentru copii

Parcări amenajate

Funcțiuni propuse:

Circulații carosabile de incintă Circulații pietonale de incintă

Imobil locuințe Spațiu verde amenajat ACCES FÎETONAL

ACCES CAROSABIL


TRAMĂ STRADALĂ Situație existentă

Secțiune profil A - A Atee» Barajul

Trotuar

1

J J5£

3.00

L5L



CF. P.uW indicatori urbanistic) L3a

EXISTENT

PROPUS PUD

Suprafață teren (mp)

/ 186

186

POT (%)

maxim 30%

0

30%

Suprafață construită la soi

(mp)

0

62.400

Suprafață desfășurată (mp)

0

124.800

CUT

o

■■

1.0

RH (nr Niveluri)

ei J Ța

P+1E

H (m)    |

16

Suprafață spatii verzi (%) \

msntm^O.;

minim 30

Suprafață alei carosabile și pietonale (m)

v    ZG3

0 /Jl /<%

i

A

*A

Suprafață parcări (m)

nespecificat

0 ( I»

IPROVE l


REVIZIA

DATA REVIZIE    j CERINȚA

VERIFICATOR

NUME    SEMNĂTURĂ

.    .    I

IMPROVE ARCHITECTURE

CVI RO24032654..H0/IQ21SI2008 str. Avram Jancu, nr. 24, sector 2, București tel: 0743 236 363; fax: 0374 092 732 www.i-arhitect.ro, contact@i-arhitect.ro

etan


SEF PROIECT

arii. Rodioara OLTEANU

PROIECTAT

nrb. Yenda-Ioana DANIEL


DATA


SCARĂ

1:500

DESCRIERE MODIFICARE

srl/

z

PROIECT

CONSTRUIRE LOCUINȚĂ P+1E, împrejmuire și organizare de șantier

INDICATIV

PROIECT

ADRESA

Aleea Barajul Bistriței, nr. 11, sector 3, BUCUREȘTI

BENEFICIAR

FÂZA

PRISECARU GEORGETA

j?L