Hotărârea nr. 19/2018

HCLS3 nr.19 din 29.01.2018 privind stabilirea salariilor de baza aferente functiilor publice si contractuale din cadrul familiei ocupationale Administratie utilizate în cadrul DGASPC



MUNICIPIUL BUCUREȘTI CONSIUUL LOCAL SECTOR 3

HOTĂRÂRE

privind stabilirea salariilor de baza aferente funcțiilor publice și contractuale din cadrul familiei ocupaționale „Administrație” utilizate în cadrul Direcției Generale de Asistentă Socială si Protecția Copilului Sector 3

Consiliul Local al Sectorului 3 al Municipiului București,

ales în condițiile stabilite de Legea nr,l 15/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr.215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr.393/2004privind Statutul aleșilor locali,

întrunit în ședință ordinară, azi 29.01.2018

9    9    7

Având în vedere:

-    Expunerea de motive nr.376/CP/l 9.01.2018 a Primarului Sectorului 3;

-    Raportul de specialitate nr. 9352/18.01.2018 al Serviciului Organizare Resurse Umane din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 3;

-    HCLS 3 nr. 326/27.07.2017 privind modificarea și completarea organigramei, statului de funcții și Regulamentului de Organizare și Funcționare ale Direcției Generale de Asistentă Socială si Protecția

9    9    9    9    9

Copilului Sector 3, cu modificările și completările ulterioare;

-    HCLS 3 nr. 328/27.07.2017 privind stabilirea salariilor de baza aferente funcțiilor publice si contractuale din cadrul familiei ocupaționale „Administrație” utilizate în cadrul Direcției Generale de Asistentă Socială și Protecția Copilului, cu modificările și completările ulterioare;

-    Adresa nr.4459/16.01.2018 a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3, înregistrată cu nr. 184/CP/l6.01.2018;

In conformitate cu prevederile:

-    Art.31 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată2, cu modificările și completările ulterioare;

-    Art.159 din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

-    Art. 8 alin. (1), art.ll și art. 38 alin (3) lit.e) din Legea cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;

Luând în considerare:

-    Raportul Comisiei de administrație publică locală, juridică, apărarea ordinii publice și respectarea drepturilor cetățenilor.

-    Raportul Comisiei de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanțe; în temeiul prevederilor art.45 alin.(l) și art. 81 alin. (2) lit. e) din Legea

215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

HOTĂRĂȘTE :

Art.l. începând cu data de 01.01.2018 se aprobă salariile de bază pentru funcțiile publice și contractuale din cadrul familiei ocupaționale „Administrație”, utilizate în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2. (1) Drepturile salariale ale Directorului General al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3 se stabilesc prin Dispoziția Primarului Sectorului 3.

(2) Drepturile salariale ale personalului din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3 se stabilesc prin Decizia Directorului General al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3.

Art.3. Orice prevedere contrară prezentei hotărâri își încetează aplicabilitatea.

Art.4. Primarul Sectorului 3, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

PREȘEDIN^DElȘE^ȚA VOICl



EAZA TAR ÎHĂITĂ


NR. 19 DIN 29.01.2018

CABINET PRIMAR



la proiectul de hotărâre privind stabilirea salariilor de baza aferente funcțiilor publice și contractuale din cadrul familiei ocupaționale „Administrație" utilizate în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3

Având în vedere:

-    H.C.L.S. nr. 326/27.07.2017 privind modificarea și completarea organigramei, statului de funcții și Regulamentului de Organizare și Funcționare ale DGASPC Sector 3, cu modificările și completările ulterioare;

-    H.C.L.S. nr. 328/27.07.2017 privind stabilirea salariilor de baza aferente funcțiilor publice si contractuale din cadrul familiei ocupaționale „Administrație" utilizate în cadrul DGASDPC Sector 3, cu modificările și completările ulterioare;

în conformitate cu prevederile art.8 alin.(l), art.ll șî art. 38 alin (3) lit.e) din Legea cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, potrivit cărora "Art. 8. - Criterii generale

(1) ierarhizarea posturilor în vederea stabilirii salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție și a indemnizațiilor de încadrare, atât între domeniile de activitate, cât și în cadrul aceluiași domeniu, are la bază următoarele criterii generale:

a)    cunoștințe și experiența;

b)    complexitate, creativitate și diversitate a activităților; cj judecata și impactul deciziilor;

d)    responsabilitate, coordonare și supervizare;

e)    dialog social și comunicare;

f)    condiții de muncă;

g)    incompatibilități și regimuri speciale.

"Art.ll - Pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale „Administrație" din aparatul propriu al consiiiilor județene, primării și consilii locale și din serviciile publice din subordinea acestora, salariile de bază se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, a consiliului județean sau a Consiliului General al Municipiului București, după caz, în urma consultării organizației sindicale reprezentative !a nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanților salariaților.

(2)    Nomenclatorul funcțiilor necesare desfășurării activităților specifice fiecărei instituții sau autorități a administrației publice iocaie, precum și ierarhia funcțiilor sunt prevăzute în anexa nr. Vili cap. I lit. A pct. iii și cap. II lit. A pct. IV.

(3)    Stabilirea salariilor lunare potrivit alin. (1) se realizează de către ordonatorul de credite, cu respectarea prevederilor art. 25.

(4)    Nivelul veniturilor salariate se stabilește, în condițiile prevăzute la alin. (1) și (3), fără a depăși nivelul indemnizației lunare a funcției de viceprimar sau, după caz, a indemnizației lunare a


CABINET PRIMAR

vicepreședintelui consiiiutui județean, sau, după caz, a viceprimarului municipiului București, corespunzător nivelului de organizare: comună, oraș, municipiu, sectoarele municipiului București, primăria generală a municipiului București, exclusiv majorările prevăzute la art. 16 alin. (2), cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetele de venituri și cheltuieli. „Art. 38. - Aplicarea legii

(3j începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creșteri salariale:

e) prin excepție de la lit. a), salariile lunare ale personalului prevăzut la art. 11 se stabilesc în

conformitate cu prevederile acestui articol; „

Ținând seama de grila propusă cu salariile de bază ale funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3, cu consultarea sindicatului reprezentativ, precum și de raportul de specialitate al Serviciului Organizare Resurse Umane, am inițiat prezentul proiect de hotărâre, pe care îl supun aprobării Consiliului Local al Sectorului 3.



SERVICIUL ORGANIZARE RESURSE UMANE

Calea Dudești nr, 191, sector 3, 031084 București

www.primarie3.r0

telefon {004 021) 318 03 23 - 28 fax (004 021} 318 03 04 e-mail resurseumane@primarfe3.r0

X/£.ZwS<-' 3352

RAPORT DE SPECIALITATE la proiectul de hotărâre
privind stabilirea salariilor de baza aferente funcțiilor publice și contractuale din cadrul familiei ocupaționale „Administrație” utilizate în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3

Având în vedere:

-    H.C.L.S. nr. 326/27.07.2017 privind modificarea și completarea organigramei, statului de funcții și Regulamentului de Organizare și Funcționare ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3, cu modificările și completările ulterioare;

^'“"“^™lîXiT^fTîr7^2§/277077201T”privînd^tăbîlîrm“sălărnlOT~de~băza~ăf©fOTe"Tmîcțîîlm publice si contractuale din cadrul familiei ocupaționale .Administrație” utilizate în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3, cu

------—țnodi^ârilerșrcompletărilerulterioare;"—.....................

-    prevederile art.8 alin.(l). artll și art. 38 alin (3) lit.e) din Legea cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice:

Criterii generale-™-™....................„.................................—.........................

(1) Ierarhizarea posturilor în vederea stabilirii salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție și a indemnizațiilor de încadrare, atât între domeniile de activitate, cât și în cadrul aceluiași domeniu, are la bază următoarele criterii

_____generale:    ____,____. .    . . ____________________

a)    cunoștințe și experiență;

b)    complexitate, creativitate și diversitate a activităților;

c)    judecata și impactul deciziilor;

d)    responsabilitate, coordonare și supervizare;

e)    dialog social și comunicare;

f)    condiții de muncă;

g)    incompatibilități și regimuri speciale.

' r Pentru 'juncțidnârii publici și 'personalul contractuăl din cadrul familiei ocupaționale „Administrație” din aparatul propriu al consiliilor județene, primării și consilii locale și din serviciile publice din subordinea acestora, salariile de bază se stabilesc prin

Datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de Primăria Sectorului 3 în conformitate cu Legea nr. 677/2001 în scopul îndeplinirii atribuțiilor legale. Datele pot fi dezvăluite unor terți în baza unui temei legal justificat. Vă puteți exercita drepturile de acces, de intervenție și de opoziție în condițiile prevăzute de Legea nr. 677/2001, printr-o cerere scrisă semnată și datată trimisă pe adresa Primăriei Sector 3


SERVICIUL ORGANIZARE RESURSE UMANE

hotărâre a consiliului local, a consiliului județean sau a Consiliului General al Municipiului București, după caz, în urma consultării organizației sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanților salariaților.

(2)    Nomenclatorul funcțiilor necesare desfășurării activităților specifice fiecărei instituții sau autorități a administrației publice locale, precum și ierarhia funcțiilor sunt prevăzute în anexa nr. VIII cap. Ilit. A pct. III și cap. II Ut. A pct. IV.

(3)    Stabilirea salariilor lunare potrivit alin. (1) se realizează de către ordonatorul de credite, cu respectarea prevederilor art. 25.

(4)    Nivelul veniturilor salariate se stabilește, în condițiile prevăzut e-la-alin.(l)și(3),-fărăa depăși nivelul indemnizației lunare a funcției de viceprimar sau, după caz, a indemnizației lunare a vicepreședintelui consiliului județean, sau, după caz, a viceprimarului municipiului București, corespunzător nivelului de organizare: comună, oraș, municipiu, sectoarele municipiului București, primăria generală a municipiului București, exclusiv majorările

_—prevăzuteJaMrt Jb alin. (2), cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetele de venituri și cheltuieli.

„Art. 38. - Aplicarea legii

(3) începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creșteri salariate:

e) prin excepție de la Ut. a), salariile lunare ale personalului prevăzut la art. ÎI se stabilesc

în conformitate cu prevederile acestui articol; „

- grila propusă cu salariile de bază ale funcționarilor publici și personalului contractual din 'cădîulDîrccțiciG’enefâlcdeAsîslcnțăS6cială~șrProfccțrăC'op^

ca urmare a celor prezentate, propunem aprobarea grilelor cu salariile de bază ale funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3.


CONSILIUL LOCAL SECTOR 3

DIRECȚIA GENERALA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI SECTOR 3



SALARIILE DE BAZĂ PENTRU FUNCȚIILE DIN CADRUL D.G.A.S.P.C. SECTOR 3 STABILITE CONFORM LEGII CADRU NR 153/2017 PRIVIND SALARIZAREA PERSONALULUI PLĂTIT DIN FONDURI PUBLICE,

ÎNCEPÂND CU DATA DE 01.01.2018

Nr.crt

FUNCȚIA PUBLICĂ

Legea 153/2017

de conducere

de execuție

Grad/

Treapta

Gradație

Nivel

studii

Salariu bază

brut

1

2

3

4

5

6

7

I

FUNCȚII PUBLICE

A

DE CONDUCERE

1

Director general

II

S.S.

12600

2

Director general adjunct

n

s.s.

11760

3

Director executiv

n

S.S.

9230

4

Șef serviciu

n

s.s.

8218

5

Șefbirou(Audit)

n

s.s.

8597

6

Șef birou

n

s.s.

7962

B

DE EXECUȚIE

1

Auditor

superior

0

S.S

5791

2

1

6225

3

2

6536

4

3

6863

5

4

7035

6

5

7211

7

Auditor

principal

0

S.S

4720

8

1

5074

9

2

5328

10

3

5594

11

4

5734

12

5

5877

13

Auditor

asistent

0

S.S

3967

14

1

4265

15

2

4478

16

3

4702

17

4

4820

18

5

4941

19

Consilier/Consilier juridic

superior

0

S.S.

5448

20

1

5857

21

2

6150

22

ti «1

3

6458

23

4

6619

24

5

6784

25

Consilier/Consilier juridic

principal

0

S.S.

4548

26

1

4889

27

2

5133

28

3

5390

29

4

5525

30

5

5663

31

Consilier/Consilier juridic

asistent    0

S.S.

3910 1

1 //' y» r 1 l r'.if

, /a WJSi

32

1

4203

33

2

4413

34

3

4634

35

4 *

4750

36

5

4869

37

Consilier/Consilier juridic

debutant

0

S.S.

3878

38

1

4169

39

2

4377

40

3

4596

41

4

4711

42

5

4829

43

Referent de specialitate

superior

0

SSD

4272

44

1

4592

45

2

4822

46

3

5063

47

4

5190

48

‘5

5320

49

Referent de specialitate

principal

0

SSD

4236

50

1

4554

51

2

4782

52

3

5021

53

4

5147

54

5

5276

55

Referent de specialitate

asistent

0

SSD

4013

56

1

4314

57

2

4530

58

3

4757

59

4

4876

60

5

4998

61

Referent

superior

0

S.M.

3738

62

1

4018

63

2

4219

64

3

4430

65

4

4541

66

5

4655

67

Referent

principal

0

S.M.

3720

68

1

3999

69

2

4199

70

3

4409

71

4

4519

72

5

4632

73

Referent

asistent

0

S.M.

3706

74

1

3984

75

/    / r---;    ■< «Ș

2

4183

76

^:n M3S .-*!=?

3

4392

77

m 3W 3/ffl

4

4502

78

5

4615

79

deferent

debutant

0

S.M.

3319

80

1

3568

81

2

3746

82

3

3933

83

4

4031

84

5

4132

' Nr.

FUNCȚIA

CONTRACTUALĂ

Legea 153/2017

de conducere

de execuție

Grad/

Treapta

Gradație

Nivel

studii

Salariu bază

brut

1

2

3

4

5

6

7

II

FUNCȚII CONTRACTUALE

A

DE CONDUCERE

1

Șef birou

n

S-S.

6497

B

DE EXECUȚIE

1

Inspector de specialitate

IA

0

S.S.

4441

2

1

4774

3

2

5013

4

3

5264

5

4

5396

6

5

5531

7

Inspector de specialitate

I

0

S.S.

4284

8

1

4605

9

2

4835

10

3

5077

11

4

5204

12

5

5334

13

Inspector de specialitate

n

0

S.S.

4006

14

1

4306

15

2

4521

16

3

4747

17

4

4866

18

5

4988

19

Inspector de specialitate

debutant

0

S.S.

3365

20

1

3617

21

2

3798

22

3

3988

23

4

4088

24

5

4190

25

Referent

IA

0

SSD

3450

26

1

3709

27

2

3894

28

3

4089

29

4

4191

30

5

4296

31

Referent

IA

0

S.M.

3420

32

1

3677

33

2

3861

34

3

4054

35

4

4155

36

5

4259

37

'ViA

Referent

I

0

S.M.

3408

38

!s;o ftȘS'

1

3664

39

2

3847

40

3

4039

41

4

4140

42

5

4244

43

leferent

n

0

S.M.

3388

44

1

3642

45

2

zi n 3824

. 46

3

4015

47

4

4115

48

5

4218

49

Referent

debutant

0

S.M.

3054

50

1

3283

51

2

3447

52

3

3619

53

4

3709

54

5

3802

55

Mediator sanitar

0

S.M.

3265

56

1

3510

57

2

3686

58

3

3870

59

4

3967

60

5

4066

61

Magaziner

0

M/G

2981

62

1

3205

63

2

3365

64

3

3533

65

4

3621

66

5

3712

67

Administrator

I

0

M

3590

68

1

3859

69

2

4052

70

3

4255

71

4

4361

72

5

4470

73

Administrator

n

0

M

3440

74

1

3698

75

2

3883

76

3

4077

77

4

4179

78

5

4283

79

Curier

0

M/G

3012

80

1

3238

81

2

3400

82

3

3570

83

4

3659

84

5

3750

85

Maistru mecanic

I

0

M/G

3462

86

1

3722

87

2

3908

88

3

4103

89

4

4206

90

5

4311

91

x'A

Muncitor calificat

I

0

M/G

3224

92

1

3466

93

2

3639

94

3

3821

95

4

3917

96

5

4015

97

Muncitor calificat

H

0

M/G

3170

98

1

3408

99

2

3578

100

3

, „    3757

101

4

3851

102

5

394^

103

Muncitor calificat

ra

0

M/G

3103

104

1

3336

105

2

3503

106

3

3678

107

4

3770

108

5

3864

109

Muncitor calificat

IV

0

M/G

2887

110

1

3104

111

2

3259

112

3

3422

113

4

3508

114

5

3596

115

Muncitor necalificat

0

M/G

2819

116

1

3030

117

2

3182

118

3

3341

119

4

3425

120

5

3511

121

îngrijitor

0

M/G

2764

122

1

2971

123

2

3120

124

3

3276

125

4

3358

126

5

3442

127

Șofer

i

0

M/G

3304

128

1

3552

129

2

3730

130

3

3917

131

4

4015

132

5

4115

Nota:

-    Salariile de bază pentru personalul de conducere cuprind gradația de vechime la nivel maxim

-    Personalul care exercită activitatea de control financiar preventiv beneficiază pe perioada de exercitare a acesteia, de o majorare a salariului de bază cu 10%.

- Personalul care deține titlul științific de doctor beneficiază de o indemnizație lunară în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul.

Personalul scutit de impozit pe venit, conform prevederilor art. 60 pct. 1-3 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările si completările ulterioare, beneficiază de o majorare de 7,08% fata de salariile de baza din prezenta grila.    î--

președinte $






SiNDiCAT

J - etbr' IȚA/âOCIALA PROTECȚ!A#^!LULU! ' IfiiTOb





Sef Birou Managementul Carierei si Formare Profesionala 0

Maria Cristina Sultan


CONSILIUL LOCAL AL^J

SECTORULUI <

BUCUREȘTI^#


Direcția Generală De Asistență Sociala și Protecția copilului


Operator de date cu caracter personal nr. 1 3329


str. Parfumului, nr. 2-4 sector 3, București www.dgaspc3.r0

telefon (004) 0372126100 fax {004} 0372 126 rol e-tnail 0ffice@dgaspc3.ro


DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENTĂ

SOCIALĂ ȘJ PROTECȚIA COPILULUI SECTOR 3

REGISTRATURĂ^)

«fNR........4453_____;

MLI


IEȘIRE DATA........


CĂTRE: PRIMĂRIA SECTORULUI 3


Domnului Primar, Robert Sorin Negoiță


? SECTOR 3

) CABIWET PMR


Stimate Domnule Primar,


Oats..


./&......<?/.....<30/$

în conformitate cu prevederile Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, vă rugăm să ne sprijiniți în introducerea pe ordinea de zi a Consiliului Local al Sectorului 3 a unui proiect de hotărâre privind modificarea și completarea Anexei la Hotărârea Consiliului Local Sector 3 nr. 561/27.11.2017 privind stabilirea salariilor de bază ale funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3.

l/o mulțumim pentru sprijinul acordat,


Comisia de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanțe


CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3 RAPORT

referitor Ia proiectul de hotărâre privind stabilirea salariilor de baza aferente funcțiilor publice și contractuale din cadrul familiei ocupaționale „Administrație” utilizate în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3

Comisia de studii, prognoze economico - sociale, buget, finanțe, întrunită în ședința din data de    a analizat proiectul de hotărâre privind stabilirea salariilor de

baza aferente funcțiilor publice și contractuale din cadrul familiei ocupaționale „Administrație” utilizate în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3, și consideră că acesta a fost întocmit în conformitate cu prevederile legale.

în conformitate cu prevederile art. 44 alin.(l) și art. 54 alin. (4) din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Comisia de studii, prognoze economico - sociale, buget, finanțe, avizează FAVORABIL / NEFAVORABIL proiectul de hotărâre menționat mai sus.

Față de hotărârea comisiei s-au exprimat următoarele opinii:


PREȘEDINTE,

PĂUN^CĂADRIANA

MEMBRI:    H

RADU CONSTANTIN

FLEANCU FLORIN

CORNEANU ANTONIO-C1PRIAN BĂEȚICĂ NICOLETA MARIANA MĂLUREANU LIVIU ENE STELIAN BOGDAN TUDORACHE ANDREI-CRISTIAN POPESCU ROMEO

PETRESCU CRISTIAN

SECRETAR, HONTARU VALERICA



Comisia de administrație publică locală, juridică, apărarea ordinii publice și respectarea drepturilor cetățenilor


CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3 RAPORT

referitor la proiectul de hotărâre privind stabilirea salariilor de baza aferente funcțiilor publice și contractuale din cadrul familiei ocupaționale „Administrație” utilizate în cadrul Direcției Generale de Asistentă Socială si Protecția Copilului

>    9    9    9    B

Sector 3

Comisia de administrație publică locală, juridică, apărarea ordinii publice și respectarea drepturilor cetățenilor,. întrunită în ședința din data    a

analizat proiectul de hotărâre privind stabilirea salariilor de baza aferente funcțiilor publice și contractuale din cadrul familiei ocupaționale „Administrație” utilizate în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3, și consideră că acesta a fost întocmit în conformitate cu prevederile legale.

In conformitate cu prevederile art 44 alin. 1 și art. 54 alin. (4) din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Comisia de administrație publică locală, juridică, apărarea ordinii publice și respectarea drepturilor cetățenilor avizează FAVORABIL / NEFAVORABIL. proiectul de hotărâre menționat mai sus.

Față de hotărârea comisiei s-au exprimat următoarele opinii:


PREȘEDINTE, VĂDUVA IULIANA

SECRETAR, VASILIU MARIANA


MEMBRI:

PELINARU CORNEL BĂETICĂ NICOLETA MARIANA DOBRE ALEXANDRU PĂUNICĂ ADRIANA IACOB CEZAR

ENE STELIAN-BOGDAN VOINEAINOCENȚIU-IOAN