Proces verbal din 16.02.2018

PV al sedintei ordinare din 16.02.2018



MUNICIPIUL BUCUREȘTI CONSILIUL LOCAL SECTOR 3

PROCESUL VERBAL

al ședinței ordinare a Consiliului Local Sector 3 din data de 16.02.2018

Convocarea acestei ședințe a fost făcută de Primarul Sectorului 3 prin invitația înregistrată cu nr. 22545/CP/09.02.2018.

La ședință au participat domnul Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță, doamna Viceprimar - Elena Petrescu și doamna Neacșu Florentina -reprezentant al Secretarului Sectorului 3.

Au fost invitați să participe directorii din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 3, precum și din subordinea Consiliului Local.

La ședință a participat un număr de 30 consilieri locali din numărul total de 31.

A lipsit domnul consilier: Galbenu Mircea Mihai.

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Bună ziua, doamnelor și domnilor consilieri, doamnelor și domnilor invitați!

Declar deschisă ședința ordinară din data de 16.02.2017. în sală sunt prezenți 30 de

consilieri.

Vă supun spre aprobare ordinea de zi. Propuneri, obiecțiuni? Da, domnule consilier.

Dl. Consilier Corneanu Antonio Ciprian

Bună ziua, stimați colegi. Domnule președinte, propun suplimentarea ordinii de zi a ședinței ordinare din data de 16.02.2017 cu 12 proiecte de hotărâre după cum urmează:

1.    Proiect de hotărâre privind eliminarea dosarului cu șină ca și cerință la depunerea actelor de cetățeni către instituțiile publice aflate în subordinea Sectorului 3 al Municipiului București. Inițiator - Grupul de consilieri locali USR.

2.    Proiect de hotărâre privind auditarea societăților la care Sectorul 3 al Municipiului București este asociat unic/majoritar. Inițiator - Grupul de consilieri locali USR.

3.    Proiect de hotărâre privind modificarea HCLS 3 nr. 351/25.08.2017 - referitoare la reprezentanții Consiliului Local Sector 3 în Comisia pentru vânzarea spațiilor comerciale și de prestări servicii, conform Legii nr. 550/2002..

4.    Proiect de hotărâre privind aprobarea cererii de finanțare „Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din Sectorul 3 - FE 106” și a cheltuielilor aferente acesteia, în vederea depunerii spre finanțare și rambursării ulterioare a cheltuielilor eligibile prin Programul Operațional Regional 2014-2020.


5.    Proiect de hotărâre privind aprobarea cererii de finanțare „Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din Sectorul 3 - FE 107” și a cheltuielilor aferente acesteia, în vederea depunerii spre finanțare și rambursării ulterioare a cheltuielilor eligibile prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

6.    Proiect de hotărâre privind aprobarea cererii de finanțare „Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din Sectorul 3 - FE 108” și a cheltuielilor aferente acesteia, în vederea depunerii spre finanțare și rambursării ulterioare a cheltuielilor eligibile prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

7.    Proiect de hotărâre privind aprobarea cererii de finanțare „Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din Sectorul 3 - FE 109” și a cheltuielilor aferente acesteia, în vederea depunerii spre finanțare și rambursării ulterioare a cheltuielilor eligibile prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

8.    Proiect de hotărâre privind aprobarea cererii de finanțare „Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din Sectorul 3 - FE 110” și a cheltuielilor aferente acesteia, în vederea depunerii spre finanțare și rambursării ulterioare a cheltuielilor eligibile prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

9.    Proiect de hotărâre privind acordarea de două înlesniri la plata debitelor, în sensul eșalonării acestora.

10.    Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de verificare a prestațiilor de curățenie stradală de la nivelul Sectorului 3 al Municipiului București și a frecvențelor pentru execuția activității de salubrizare stradală pe anul 2018.

11.    Proiect de hotărâre privind modificarea HCLS 3 nr. 308/29.11.2016, cu modificările și completările ulterioare - referitoare la cererea de finanțare „Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din Sectorul 3 - FE 56”.

12.    Proiect de hotărâre privind modificarea HCLS3 nr. 313/29.11.2016, cu modificările și completările ulterioare - referitoare la cererea de finanțare „Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din Sectorul 3 -FE61”.

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Mulțumim. Da, doamna consilier!

P-na consilier Păunică Adriana

Mulțumesc. Propun retragerea proiectului de hotărâre privind modificarea HCLS 3 nr.

351/25.08.2017 - referitoare la reprezentanții Consiliului Local Sector 3 în Comisia pentru vânzarea spațiilor comerciale și de prestări servicii, conform Legii nr. 550/2002.

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Mulțumim, doamna consilier! Supun la vot prima dată propunerea d-nei consilier Păunică. Votați, vă rog!

Cu 26 voturi pentru, 2 abțineri, 2 consilieri care nu au votat, propunerea d-nei consilier a fost aprobată.

Supun acum suplimentarea ordinii de zi. Votați, vă rog!


isf ®

SC

Cu 29 voturi pentru, o abținere, suplimentarea a fost aprobată. Vă supun la vot ordinea de zi cu suplimentarea și propunerea de retragere a d-nei consilier Păunică.

Cu 29 voturi pentru, o abținere, ordinea de zi a fost aprobată.

Trecem la primul punct, “Aprobarea procesului-verbal al ședinței extraordinare a Consiliului Local Sector 3 din data de 08.02.2018", Propuneri, obiecțiuni? Nu sunt. Votați, vă rog!

Cu 28 voturi pentru, o abținere, un consilier care nu a votat, procesul verbal a fost aprobat.

Trecem la punctul 2, „Proiect de hotărâre privind modificarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 3”. Propuneri, obiecțiuni? Nu sunt. Votați, vă rog!

Cu 24 voturi pentru, 6 abțineri, proiectul de hotărâre a fost aprobat.

Trecem la punctul 3, “Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea HCLS 3 nr. 14/26.02.2009 privind aprobarea „Programului anual de acțiuni pentru reabilitarea termică a blocurilor de locuințe — condominii din sectorul 3”, cu modificările și completările ulterioare”. Propuneri, obiecțiuni? Da, doamna consilier!

D-na consilier Păunică Adriana

Mulțumesc, d-le președinte. Am un amendament de făcut și anume:

Având în vedere, că pentru 6 asociații de proprietari s-au depus dosarele de înscriere în „Programul local multianual privind creșterea performanței energetice la blocurile de locuințe”, ulterior predării proiectului de hotărâre și transmiterii convocatorului, se impune adăugarea acestora și actualizarea HCLS 3 nr. 14/26.02.2009 până la un număr de 1740 blocuri.

Prin urmare, propunem Consiliului Local să aprobe hotărârea privind modificarea și completarea HCLS 3 nr. 14/26.02.2009 privind aprobarea „Programului anual de acțiuni pentru reabilitarea termică a blocurilor de locuințe”, conform anexei refăcute, cu 1740 blocuri.

Cu 28 voturi pentru, 2 consilieri care nu au votat, amendamentul d-nei consilier a fost aprobat. Supun la vot proiectul de hotărâre împreună cu amendamentul d-nei consilier. Votați, vă rog!

Cu 27 voturi pentru, 2 abțineri, un consilier care nu a votat, proiectul de hotărâre a fost aprobat.

Trecem la punctul 4, “Proiect de hotărâre privind modificarea HCLS 3 nr. 39/03.02.2014 - referitoare la aprobarea documentației tehnico-eeonomice inclusiv a indicatorilor tehnico-economici —faza PT pentru proiectul „Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe -Sector 3”. Propuneri, obiecțiuni? Nu sunt. Votați, vă rog!

Cu 27 voturi pentru, 2 abțineri, un consilier care nu a votat, proiectul de hotărâre a fost aprobat.

Trecem la punctul 5, “Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici privind creșterea performanței energetice la unele blocuri de locuințe din Sectorul 3”. Propuneri, obiecțiuni? Da, doamna consilier!

D-na consilier Păunică Adriana

Mulțumesc, d-le președinte.

S-a constatat că, dintr-o eroare, valoarea construcții-montaj (C+M) a lucrărilor de intervenție la cele 27 blocuri de locuințe a fost defalcată pe procente, respectiv: buget

□    /Z

53 p ROI

â/S‘

<3/0.

buget local Sector 3 și fondul de reparații al asociațiilor de proprietari, dar, având în vedere că finanțarea lucrărilor de creștere a performanței/eficienței energetice se asigură prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3, nu este necesară defalcarea valorii construcții-montaj (C+M).

Având în vedere că 2 asociații de proprietari au depus dosarele de înscriere în „Programul local multianual privind creșterea performanței energetice la blocurile de locuințe” ulterior predării proiectului de hotărâre și transmiterii convocatorului și, totodată, vor fi incluse pe cereri de finanțare în vederea depunerii spre finanțare și rambursării ulterioare a cheltuielilor eligibile prin Programul Operațional Regional 2014-2020, se impune aprobarea indicatorilor tehnico-economici și pentru aceste 2 asociații de proprietari, respectiv, Aleea Râmnicu Sărat nr. 7, bl. 7C și Aleea Banu Udrea nr. 10, bl. VI02.

Prin urmare, propunem Consiliului Local să aprobe hotărârea privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici privind creșterea performanței energetice la unele blocuri de locuințe din Sectorul 3, cu anexele 1-29 refăcute.

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Mulțumim frumos. Supun la vot amendamentul d-nei consilier. Votați, vă rog! Da, d-le Primar.

Dl. Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

Bună ziua tuturor. Am avut discuția asta, stimați colegi, și anume, că nu mai citim toate amendamentele, că dacă vă întreb acum ce ați reținut din tot amendamentul ăsta mă îndoiesc.

D-na Director Executiv Neacșu Florentina - Direcția Asistență Legislativă

Trebuiesc înregistrate. Ele, oricum, se transmit fiecăruia.

Dl. Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

Trebuiesc înregistrate audio?

D-na Director Executiv Neacșu Florentina - Direcția Asistență Legislativă

Da!

Dl. Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

Mai aveți multe din-astea?

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Mai sunt amendamente, dar sunt mai scurte.

Dl. Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

Faceți, domnule, amendamente cu 2 rânduri și în spate aveți justificarea și documentație și tot! Vă rog eu! Altfel pierdem câte 10 minute la un amendament din ăsta și nu e ok. Pierdem sentimentul utilității.

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Cu 26 voturi pentru, 2 abțineri, 2 consilieri care nu au votat, amendamentul d-nei consilier a fost aprobat.

Supun la vot proiectul de hotărâre împreună cu amendamentul d-nei consilier. Votați, vă

rog!

Cu 27 voturi pentru, o abținere, 2 consilieri care nu au votat, proiectul de hotărâre a fost aprobat.

Trecem la punctul 6, „Proiect de hotărâre privind aprobarea Protocolului de colaborare a Sectorului 3 al Municipiului București cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Direcția Regională de Statistică a Municipiului București”. Propuneri, obiecțiuni? Nu sunt. Votați, vă rog!"

Cu 27 voturi pentru, o abținere, 2 consilieri care nu au votat, proiectul de hotărâre a fost aprobat.

Trecem la punctul 7, „Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului Sectorului 3 pe anul 2018". Propuneri, obiecțiuni? Da, doamna consilier!

D-na consilier Păunică Adriana

Mulțumesc, d-le președinte. Am un amendament de făcut la punctul 7 și anume: propunem diminuarea sumelor alocate la Capitolul bugetar 68.02 - Asigurări și asistență socială, Subcapitolul - Alte cheltuieli în domeniul asigurărilor și asistenței sociale - 68.02.50.50 cu 5.000,00 mii lei la titlul 20 - bunuri și servicii și majorarea cu aceeași sumă la titlul 10 - cheltuieli de personal, în cadrul acelorași trimestre. Mulțumesc!

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Mulțumim frumos. Supun la vot amendamentul d-nei consilier. Votați, vă rog!

Cu 20 voturi pentru, 1 împotrivă, 8 abțineri, un consilier care nu a votat, amendamentul d-nei consilier a fost aprobat. Da, d-le consilier!

DL Consilier Mălureanu Liviu

Dacă se poate o pauză de un minut?! De consultări!

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

După ce se va vota punctul acesta, că am votat doar amendamentul.

Dl. Consilier Mălureanu Liviu

înainte.

D1. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Ok. Pauză, un minut.

-PAUZĂ-

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț Vă rog să poftiți în sală! D-le consilier Fătu!

Dl. consilier Fătu Adrian

Mulțumesc, d-le Președinte. Grupul PNL va vota împotriva aprobării bugetului datorită faptului că s-au diminuat foarte mult investițiile în acest an.

Dl. Consilier Mălureanu Liviu

Grupul USR va vota împotrivă. Constatăm că în actualul buget valoarea îndatorării a crescut destul de mult, avem o creștere de 37% a îndatorării față de anul precedent. Cu toate că au scăzut investițiile, considerăm o alocare neoportună, având în vedere că o mare parte din investiții se fac tot către spații verzi, cu toate că sunt multe alte priorități în sector, nu mai departe decât străzile care sunt de pământ și au nevoie de lucrări.

Dl. Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

Am văzut că ați pus pe facebook, "întâlnire eșuată” sau ceva de genul ăsta. "Buget ascuns” și “întâlnire eșuată”. Chiar nu-i de râs! Eu vă spun o chestiune. Cu siguranță v-am mai spus de multe ori ce am citit eu într-o carte de bune maniere în care spunea așa: imaginați-vă că sunteți în prezența unei persoane pe care o respectați foarte mult. Și putem să ne imaginăm ce anume aș face și ce nu aș face în prezența acelei persoane. Aș vrea să vă propun să mergem cu imaginația mai departe și acea persoană pe care o respectați foarte mult sau pe care o respect foarte mult, sunt eu. Ținând cont de acest aspect și de acest exercițiu de imaginație, d-voastră ați fost de față când ați postat chestia aia pe facebook? Pentru că de aici îmi dau seama cât de mult vă respectați. Păi nu ne-am văzut noi aici, nu v-am explicat în detaliu, nu v-am răspuns la toate întrebările, nu v-am dat noi toate informațiile? Ce mai trebuia să vă dăm și nu v-am dat, stimată doamnă?

D-na consilier Galbenu Ana Iulia

Bugetul detaliat a venit cu 3 zile înainte de ședința de consiliu, nu cu 5. Dezbaterea s-a făcut pe un buget prezentat pe două foi, nu detaliat pe capitole. Deci nu au fost toate informațiile puse la dispoziție în acea dezbatere. Haideți să fim realiști și să nu ne ascundem!

Dl. Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

Când vă dăm bugetul în detaliu, vă plângeți că nu înțelegeți, că nu știți să-l citiți. Când vi-1 dau sub formă de sinteză vă plângeți că erau 2 - 3 foi și că nu era în detaliu. Cine, pentru D-zeu, vă mai înțelege? Unu. Și doi. De acord. Posibil că în inteligența d-voastră puteți să faceți un buget mai bun decât noi. Acceptăm și varianta asta. Dar, care e propunerea? Mie mi se pare în regulă să veniți cu soluții. Nu doar cu varianta, domnule, noi nu-1 votăm pentru că așa am visat azi-noapte. Pentru că asta visați și ziua, nu numai noaptea. Dacă vreți să demonstrați că sunteți utili și că aveți respect față de d-voastră și față de cei care v-au votat și au avut încredere în d-voastră, ar trebui să veniți cu o chestiune pro-activă și anume: “ Domnule, noi suntem de acord. Noi vrem să luăm totul de la spații verzi. E o idee. De ce? Nu avem nevoie de spații verzi în Sectorul 3 și vrem să investim în obiectivul cutare.” Dar să veniți, pentru D-zeu, cu ceva! Nu să veniți, de fiecare dată, să ne spuneți de ce votați împotrivă. Asta e o atitudine profund distructivă, profund neconstructivă. Cred eu, că avem nevoie de multe genuri de a fi, dar numai de asta nu avem nevoie. Vă spun strict părerea mea și conceptul meu despre viață.

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Mulțumesc, d-le Primar. Da, d-le consilier.

DL consilier Marîneață Marcel

Mulțumesc. Referitor la ce a vorbit domnul consilier Mălureanu. Aș dori să vă spun, chiar este oportun să se aloce bani pentru amenajarea peisagistică și ca atare aș dori să vă duceți să verificați zona Industriilor, Vâlsănești, Drumul între Tarlale, Șos. Gării Cățelu. Considerați că zona aia e de mâna a doua? Chiar nu trebuie amenajată? Vă axați numai pe zona Parc IOR, Titan, Pallady. Niciodată nu ați venit în cartier să vedeți. Mai sunt zone: Bobocica, Mihai Bravu, zona Olimpia. Acolo nu trebuiesc amenajate?

Dl. Consilier Mălureanu Liviu

Cred că colegul meu este într-o eroare. Ceea ce am menționat despre Bulevardul Burebista și Decebal sunt în proiectul de investiții. Dacă respectivele obiective sunt acolo bugetate anul acesta și nu le-am văzut eu, îmi cer scuze. Dar dacă vreți să fie bugetate acolo și să nu se mai facă Bulevardele Pallady, Burebista, Decebal, da, putem discuta pe această temă.

Deci aș vrea să știu dacă aceste obiective pe care le-ați menționat sunt sau nu pe planul de investiții din 2018?! Din ce știu eu, nu sunt. Dacă d-voastră știți că sunt, sunt de acord să facem investițiile în zone defavorizate și nu întotdeauna pe bulevardele principale care deja au fost de 3 ori amenajate.

Dl. Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

Eu recomand, ca de fiecare dată, în Consiliul Local să nu facem politică. Multă vorbă și conținut mic, ca să nu zic, în anumite situații, chiar deloc. Am o întrebare la d-voastră. Aveți amendamente la acest buget? Aveți vreo propunere de buget pe care să ne-o prezentați? Poate suntem de acord cu ea.

Dl. Consilier Mălureanu Liviu

Domnul Primar a făcut câteva afirmații și aș vrea să-i răspund. Nu știu de unde a dedus dumnealui că nu ne pricepem să analizăm bugetul. E o afirmație gratuită. Din contră, știm să analizăm bugetul, am dorit o prezentare mai sumară pentru cetățeni, nu pentru noi. Asta ca să clarificăm modul cum analizăm bugetul.

în al doilea rând, dacă într-adevăr, se dorește implicarea grupului USR în alcătuirea bugetului, rugăm ca în cele 15 zile din momentul când e aprobat bugetul național până când e pus în dezbatere bugetul la Sectorul 3, să fim consultați, să discutăm, în prealabil, din ce se compun acele cifre și nu să ni se pună la dispoziție 2 pagini și să ni se spună ok, acum veniți voi cu altă variantă. Putem să propunem și noi foarte ușor 2 pagini de buget, dar în spate nu o să vă spunem care sunt detaliile. Bănuiesc că nu veți aproba un buget despre care nu știți informațiile din spate. Din ce am văzut, bugetul e detaliat la virgulă, ceea ce presupune un calcul în spate. Noi nu avem acele informații. E pentru prima dată și asta e o remarcă pozitivă și chiar vreau să apreciez lucrul acesta, e pentru prima dată când primim bugetul de investiții, un lucru foarte bun, dar l-am primit destul de târziu. Asta e ideea. Dacă vreți într-adevăr să ne implicăm în alcătuirea bugetului rugămintea e să ne dați mai mult timp, mai multe informații. Nu putem să venim în 3 zile, ceea ce un aparat întreg face în o lună, 2 luni, e un aparat care lucrează la acel buget, să venim noi în 3 zile să vă propunem un alt buget. E imposibil. Nu avem aparat în spate care să facă alt buget. Ăștia suntem, 8.


DL Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

Nu ne-am văzut noi și am stat 3 ore în această sală, cu d-voastră de față și v-am răspuns tuturor întrebărilor? întâlnirea am comunicat-o public, toți cei interesați au putut participa la acea întâlnire. Ați plecat de aici fără să vi se răspundă la o singură întrebare? Unu. Doi. Eu știu că nu sunteți în stare să faceți un buget, cunoaștem treaba asta. Dar un amendament, ce spuneți aici, pe gură, scrieți pe hârtie, cu început și cu sfârșit! Nu votăm bugetul că sunt prea mulți bani la spații verzi. Domnule, la spații verzi vă arăt graficul, cum a evoluat bugetul la spații verzi. Cum l-am găsit noi în 2012 și cum a evoluat el până în 2018. Vă prezint și graficul ăsta, nu e niciun fel de problemă. Concret, vreți ca la spații verzi să nu avem niciun leu? Vreți să luăm bani de la spații

A    A    * e    •

verzi. In regulă. Ii luăm pe toți sau câți luăm? Spuneți concret! Pentru că știți care e percepția mea, și din nefericire nu doar a mea, că se transformă în realitate.

D-voastră nu faceți altceva decât să vă justificați votul împotrivă. Voturi pe care le dați pe bandă rulantă. Mă bucur că măcar ați început acum să votați mai recent și ordinea de zi, că și la aia votați împotrivă. Haideți să fim realiști, haideți să fim constructivi! V-au trimis cetățenii aici, au încredere în d-voastră. Respectați votul cetățenilor! Votați bugetul dacă luăm de la spații verzi! Perfect. Cât ați vrea? Hai, că întocmim acum. Cât vreți să luăm de la spații verzi, că asta ați spus, că sunt prea multi bani?

DL Consilier Mălureanu Liviu

De exemplu, ați fi de acord ca toate investițiile care se fac în Bulevardul Burebista și Decebal să fie alocate către un fond în care pot cetățenii decide un buget participativ? Ați fi de acord ca banii de acolo să fie luați în totalitate, de pe cele 2 bulevarde, să fie transferați într-un fond, iar acel fond să fie cheltuit prin implicarea cetățenilor, buget participativ? Uitați o propunere concretă.

Dl. Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

Și dacă facem asta votați bugetul? Ok, facem un amendament. Punem amendamentul ăsta și sper că vom convinge consilierii să-l voteze. Dacă trecem amendamentul ăsta, votați bugetul?

DL Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Da, d-le consilier.

DL consilier Volnea Inocențiu loan

Nu știu de ce nu am participat la întâlnirea respectivă, chiar nu am știut de ea. Vreau să pun o întrebare. Chiar dacă nu am pus toate întrebările atunci, mai e una de pus. întrebarea e următoarea și vine din partea unor cetățeni care stau într-o zonă bună, au zis ei, au scăpat de bloc și s-au mutat la vilă, e vorba de zona luncilor în care știu că nu s-a putut asfalta acea rețea de străzi pentru că nu era, la nivel de capitală, aprobat nu știu ce PUZ.

înțeleg că, totuși, anul acesta va fi rezolvată problema asta care nu ține neapărat de Sectorul 3. E cumva prevăzută în buget asfaltarea acelor străzi? Dacă nu, atunci măcar să avem în vedere ca în cadrul bugetului pentru spații verzi, măcar să punem gazon pe străzile alea.

Dl. Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

Să știți că am pus gazon pe străzi. Vă dau doar 2 exemple:Vitan Bârzești și Goga, unde nu era gazon și este gazon și, credeți-mă, mi-este drag să trec pe acolo și, mai ales, sunt foarte mândru când vin delegații străine să-i plimb prin Sectorul 3 pentru că rămân foarte surprinși de felul cum poate să arate Bucureștiul în anumite zone.

Din nefericire, cu ce spuneți d-voastră, acolo e o problemă. Mai avem de luat aviz de la Cultură, de exemplu, unde oamenii ăia fac un enorm abuz, și am făcut deja notificare către ministrul culturii și avem întâlnire chiar săptămâna viitoare pentru că este inadmisibil, oamenii ăia chiar încalcă legea. Credeți-mă că facem tot ce depinde de noi și noi nu putem să alocăm bani fără să avem un SF, fără să avem ceva la bază. Dar, vă asigur că din momentul în care avem SF-ul, asfaltarea acelor străzi și utilități și tot sunt prioritare pentru noi.

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Pauză 5 minute.

-PAUZĂ-

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

D-le Mălureanu.

DL Consilier Mălureanu Liviu

Vă propun un amendament pe buget și anume realocarea sumei de 542 de mii de la Capitolul 6.7.02.05. către Capitolul 5.4.02.05. și, de asemenea, realocarea sumei de 500 mii de la Capitolul 5.1.02.01.03. proiect “Creșterea siguranței și prevenției criminalității din Sectorul 3” către Capitolul 5.4.0.2.05 Fond de rezervă, cu mențiunea că aceste sume vor fi folosite ulterior pentru un proiect de buget participativ în care cetățenii să fie implicați în modul cum sunt cheltuiți acești bani.

Dl. Director Executiv - Ghețu Octavian - Direcția Economică

Domnule Mălureanu, dacă puteți să ne spuneți de pe capitolul 67.02.05, cât luați de la fiecare proiect? Ce sumă ați dori să diminuăm? în cazul în care sunt contractate acele lucrări, să lăsăm o sumă de bani, îndestulătoare, urmând să luăm exact suma de 542 mii lei.

Dl. consilier - Mălureanu Liviu

Rămâne la fiecare dintre cele două obiective, mai rămân niște bani alocați.

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Da, domnule consilier.

DL consilier - Volnea Inocențiu-Ioan

Din păcate nu mai au dreptul la pauză, dar oferim noi pauza noastră! Deci, cerem noi 5 min

pauză!

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

5 minute pauză!

-PAUZĂ-

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Domnule consilier, vă rog!

Dl. consilier - Mălureanu Liviu

O să refac amendamentul pentru a da detaliile necesare și anume:

- de la capitolul 67.02.05 după cum urmează:

-    ”SF creșterea activității și amenajarea peisagistică B.dul Decebal, suma 425 mii lei”.

-    ”SF creșterea activității și amenajarea peisagistică B.dul Burebista, suma 117 mii lei”.

-    ”PT creșterea activității și amenajarea peisagistică B.dul Decebal, suma 50 mii lei”.

-    ”PT creșterea activității și amenajarea peisagistică B.dul Burebista, suma 150 mii lei”.

Se transferă către capitolul 54.02.05, fond de rezervă. De asemenea, de îa capitolul

51.02.01.03, proiect PT creșterea siguranței și prevenirea criminalității în Sectorul 3, se ia suma de 500 mii lei, care se alocă către capitolul 54.02.05, fond de rezervă, cu mențiunea că toate aceste sume transferate vor fi folosite în cadrul unui proiect de buget participativ, în care cetățenii vor participa în mod activ asupra modului cum vor fii cheltuiți acești bani.

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Mulțumesc, domnule consilier.

Supun la vot, amendamentul domnului consilier. Votați, vă rog!

Cu 27 de voturi pentru, 1 împotrivă și 2 consilieri care nu au votat, amendamentul domnului consilier a fost aprobat.

Vă supun spre aprobare proiectul împreună cu cele două amendamente. Votați, vă rog!

Cu 26 de voturi pentru, 4 împotrivă, proiectul de hotărâre a fost aprobat.

Da, domnule Primar.

Dl. Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

Vreau să vă mulțumesc, tuturor consilierilor care ați fost de acord să votați acest buget. Chiar vă sunt recunoscător. Nu există nimic perfect, orice face omul poate fi îmbunătățit, în mod evident și pot să vă spun cel puțin două lucruri: unul, că am observat și eu, în anumite primării sau anumiți primari, colegi, pe care-i respect, au chestiunea aceasta, domnule, o componentă a bugetului este participativ cu cetățenii care vin să. Eu am propus ca tot bugetul să fie participativ, în acest sens am făcut discuție, la care am invitat pe toți cei interesați, să venim și să stabilim împreună care sunt prioritățile, dar eu mă bucur de inițiativă, vă felicit pentru ea, și pe lângă cei 1 milion și ceva pe care dumneavoastră ați cerut să se ia de acolo, eu vă promit că mai identificăm alte câteva milioane pe care să-i ducem în același capitol și haideți ca împreună să vedem care sunt acele proiecte care noi nu am reușit să le luăm, să le stabilim ca priorități, și pe care vom reuși împreună cu cetățenii să le stabilim și să facem chestiunea aceasta.

DL Președinte de ședință - Voicu AHn-Ionuț

Mulțumim domnule primar. Da, domnule consilier.

DL consilier - Petrescu Cristian

Vă mulțumesc. Dacă tot găsim niște bani în altă parte, v-aș propune ca prima sumă să fie reîntregirea bugetului pentru creșterea siguranței și prevenirea criminalității, pe care i-a luat grupul USR, mie mi se pare aberant, să luăm la democrație participativă, de la creșterea siguranței si prevenirea criminalității. Dar, mă rog, acesta a fost un troc, care bați făcut acum pe loc, data viitoare sper să nu mai avem parte de asemenea spectacole în ședința de consiliu, discuțiile se fac înainte, ca să se știe exact cine și ce votează. Deci, v-aș fi recunoscător dacă am putea reîntregi pe parcursul anului această sumă la creșterea siguranței și prevenirea criminalității.

DL Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Mulțumim, domnule consilier.

Trecem la punctul numărul 8: “Proiect de hotărâre privind modificarea Ghidului Solicitantului de finanțări nerambursabile alocate de la bugetul local al Sectorului 3 al Municipiului București, pentru activități nonprofit de interes general, aprobat prin HCLS 3 nr. 78/29.03.2017”. Propuneri, obiecțiuni! Da, doamna consilier.

D-na consilier - Galbenu Ana-Iulia

Suma acordată pentru finanțări nerambursabile a scăzut. S-a motivat cu lipsa de interes. Anul trecut s-a făcut un singur caii pentru aceste proiecte, anul acesta avem un angajament că se fac mai multe call-uri? Care este situația? Când începem? Când se demarează finanțarea nerambursabilă către un ONG? S-a diminuat suma, dintr-un 1 milion jumătate acum avem 900 mii, dintre care 100 mii pentru proiectele de tineret și 200 mii pentru proiecte sportive.

DL Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Mulțumim, din partea aparatului de specialitate.

D-na Director - Mioara Matei - Direcția Cultură, Sport și Tineret

Bună ziua! Așa cum v-am explicat și în Comisie, estimarea bugetului pentru proiectele cu finanțări nerambursabile, s-a făcut ca urmare a experienței de implementare a sesiunii din anul anterior. în mod evident dacă, după prima sesiune de selecție, vor exista proiecte care trebuiesc finanțate, în măsura în care vom identifica și aceste surse vom veni cu propunerea dumneavoastră către suplimentarea acestui buget și de reluare a procedurii de selecție într-o etapă ulterioară. Așa cum v-am explicat și la Comisii, procedura durează, de la demarare până la semnarea contractului, aproximativ două luni. în mod evident, bugetul fiind aprobat și dacă veți aproba și acest proiect, luni vom transmite informările către Monitorul Oficial, deci în cursul săptămânii următoare vom putea anunța licitația de proiecte. Se va întâmpla peste 30 de zile de la anunțul respectiv, evident cu această posibilitate de suplimentare, având în vedere că suntem la începutul anului și sper din suflet, să se epuizeze suma. Mulțumesc!


li

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț Mulțumim frumos. Alte propuneri, obiecțiuni! Nu sunt. Da, domnule consilier.

Dl. consilier - Voinea Inocențiu-Ioan

Cu siguranță că, prima parte a anului este cam dusă pentru astfel de proiecte. De ce vă spun lucrul acesta! Dacă durează două luni de la semnarea contractului sau de la afișare până la semnarea primelor contracte, mai este o lună și ceva și se termină anul școlar. De regulă aceste proiecte se fac cu elevii în școli și este foarte greu să-i mobilizezi în vacanță. De aceea, mai mult ca sigur va fi iar un eșec, cel puțin această primă sesiune de proiecte. Aș propune ca pentru viitor, chiar dacă nu avem aprobat bugetul, să ne propunem de la începutul anului astfel de proiecte și în momentul în care avem bugetul aprobat, să putem să demarăm mai devreme de luna ... de ce, nu se poate face o previziune? Dar nu angajăm buget! Dar nu mai stăm să aprobăm acum o dată cu bugetul, ghidul ș.a.m.d. A doua chestiune, dacă noi facem bugetul pe experiențele nefericite ale anilor trecuți, diminuăm din ce în ce mai mult, până îl ducem la zero. Deci cred că trebuie să încurajăm printr-un buget, să zicem așa, îndestulător pentru astfel de proiecte.

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Mulțumim frumos, domnule primar.

Dl. Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

în consecință, domnule consilier, de acord cu ce spuneți dumneavastă și cred că avem nevoie de societatea civilă, ca partener pe cât mai multe proiecte. în consecință, rugămintea mea la dumneavoastră este: o să vă fac cunoștință cu doamna director de la Direcția de Cultură, Sport și Tineret, cu care să comunicați și să veniți cu propuneri, iar atâta vreme, cât sunteți consilier aveți dreptul să faceți amendamente. întrebarea este, aveți vreun amendament pregătit pentru acest subiect?

Dl. consilier - Voinea Inocențiu-Ioan

Da, amendamentul este ca cel de anul trecut, dar nu am vrut să-l fac. Anume, scoaterea din regulament a interdicției de a participa cu proiecte, a celor care se află în litigii juridice cu entitatea finanțatoare.

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Domnule Primar.

Dl. Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

Este o idee foarte bună! Nu știu dacă legal este posibil, dar ce pot să vă spun, că asta neam și propus, să încurajăm pe toți cei care vor să ne facă procese. Că nu avem la ora aceasta decăt 10 mii și cred că o modalitate de a îi încuraja pe cei care doresc să facă procese cu noi, este o metodă pe cât se poate de bună și cred că asta ar trebui să-și dea acordul cei de la ... Nu, inițiativa asta ar trebui să plece de la Direcția Juridică! De asemenea, vă invit să discutați cu doamna director, să-i propuneți treaba aceasta!

DI. Președinte de ședință - Voicu Alin-lonuț

Mulțumim frumos, domnule primar. Alte propuneri, obiecțiuniî Nu sunt. Votați, vă rog!

Din partea aparatului!

D-na Director Executiv - Mioara Matei - Direcția Cultură, Sport și Tineret

Proiectul de hotărâre se referă în acest moment, exclusiv la corelarea sumei aprobate în bugetul local cu ceea ce vom anunța la Monitorul Oficial, ca și sumă pentru proiecte. Nu este un proiect de hotărâre prin care modificăm Ghidul solicitantului, acesta rămânând identic cu cel de anul trecut. în situația în care vreți să-l modificăm, va trebui să trecem printr-o dezbatere publică și să îl aplicăm, eventual în urma unei noi aprobări. Pe de altă parte, aș vrea să știți că call-ul de anul trecut nu a fost un eșec total, așa cu ați precizat. Am avut 18 proiecte, decontări de peste 85%. Este într-adevăr o problemă cu proiectele pe sport, pe care, de asemenea am discutat-o și nu aș vrea să o reluăm aici. Dar este un pic nedrept de spus, că a fost un eșec, în contextul în care am avut niște rezultate foarte bune și apreciate, pe celelalte două domenii, este adevărat, pe educație și pe tineret. Faptul că în zona sportivă, nu există seriozitatea pe care ne-o dorim, nu este vina noastră!

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Da, domnule consilier.

DL consilier - Voinea Inocențiu-Ioan

Nu aveam în intenție să intru în polemică, cu doamna director, pe care nu trebuie să-mi faceți cunoștință, ne cunoaștem foarte bine și ne respectăm reciproc, dar dacă m-ați îndemnat să fac un amendament, acesta este amendamentul pe care-1 fac, în virtutea faptului că, se bazează pe un ordin de ministru, ministrul tineretului și sportului, ordin la care Ministerul Tineretului și Sportului a renunțat, dându-și seama că nu este normal să ia dreptul de apelare la un arbitru, în cazul în care cu o federație sportivă națională, nu se înțelege pe un anumit capitol. Deci nu trebuie să descurajăm sau să luăm dreptul cuiva de a apela la un arbitru, în cazul în care nu se înțelege cu partenerul, ceea ce înseamnă instanța de judecată. Nu cred că sunt atât de multe cazuri și nu cred că trebuie să facem acum un martir dintr-un singur caz, faptul că a îndrăznit să dea în judecată primăria.

Doamna director spune că nu putem modifica ghidul, deși proiectul se numește „Hotărâre privind modificarea Ghidului Solicitantului” și la final spune că, restul prevederilor rămân neschimbate. E, iată că, pot să nu rămână neschimbate, printr-un amendament făcut în cadrul ședinței! Dar nu vă faceți griji că amendamentul va trece! Am făcut un amendament!

D-na Director Executiv Neacșu Florentina - Direcția Asistență Legislativă

Se poate face un alt proiect! Acum se aprobă acest proiect doar pentru bugetul anului 2018 și se inițiază un alt proiect de hotărâre cu amendamentul dumneavoastră, cu modificarea ghidului, în sensul articolului în care este prevăzută această interdicție și atunci, acel proiect va sta pe transparență și se va vota astfel încât să nu se blocheze. Articolul cu bugetul, face parte din ghid, nu este un articol distinct din hotărâre.

Dl. consilier - Voinea Inocențiu-Ioan

Cine este supus acestei legislații privind transparența și prezența obligatorie, în dezbatere publică la un număr de zile? Ghidul, în general? Și din ghid nu face parte și bugetul alocat?

D-na Director Executiv Neacșu Florentina - Direcția Asistență Legislativă

Dar la această sumă, doar acest articol, este o hotărâre cu un buget alocat de Sectorul 3 pentru Ghid.

Dl. consilier - Voinea Inocențiu-Ioan

Și nu este nevoie de dezbatere publică, dacă noi am alocat 2 lei nu este nevoie să întrebăm lumea dacă este interesată de proiecte în sport, tineret și cultură. Nu ar fi fost nevoie de dezbatere publică? Consider că, cu atât mai mult, când schimbăm bugetul, ar trebui să întrebăm lumea: sunteți de acord să dăm mai mulți bani sau să nu mai dăm deloc!

Dl. Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

Este adevărat că s-a discutat! Sunt chestiuni în regulament, care fac parte din zona de reglementare, cum este ce spuneți dumneavoastră sau o componentă din buget, din regulament, din caii, care se referă doar la bugetul pe anul acesta, acestui caii, care nu are caracter de reglementare. Noi putem să propunem și să aprobăm aici aproximativ orice. Riscul este ca cineva să ne conteste că nu a stat conform legii în dezbatere publică. Este adevărat doamna director?

D-na Director Executiv Neacșu Florentina - Direcția Asistență Legislativă

Da!

Dl. Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

Dar dacă îl propuneți și îl votați, ne asumăm chestia asta!

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Mulțumim frumos. Da, doamna consilier.

D-na consilier - Galbenu Ana-Iulia

O întrebare tehnică. Au mai fost proiecte care au fost puse în dezbatere și s-au făcut amendamente aici în ședința de consiliu fără a fi supuse dezbaterii. Nu, nu au fost supuse dezbaterii amendamentele respective, s-au făcut totuși modificări, acelea sunt ok sau nu?

D-na Director Executiv Neacșu Florentina - Direcția Asistență Legislativă

Au fost amendamente care nu influențau sau nu erau împotriva cetățenilor din sector. Atâta timp cât nu se adresează tuturor cetățenilor, nu influențează, nu îngreunează cetățenii acel amendament nu e obligatoriu să fie supus dezbaterii publice.

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionut

Da, domnule consilier.

DL consilier - Voinea Inocențiu-Ioan

Și cu ce considerați că ar afecta cetățenii faptul că, cei care vor aplica, în cazul în care apar litigii comerciale sau de altă natură nu vor putea apela la un arbitru. Eu cred că afectată sau deranjată văd este primăria, care ar mai fi împovărată cu un proces. Două procese, la câți juriști avem!

PL Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Mulțumim, domnule consilier. Din partea aparatului.

D-na Director Executiv - Mioara Matei - Direcția Cultură, Sport și Tineret

Ar mai fi o discuție. Obligatoriu trebuie să ne sfătuim cu colegii de la juridic, pentru că așa cum știți, scoaterea de către minister a acelei prevederi, se referă strict la finanțările federațiilor. Aici discutăm de un alt tip de finanțare și chiar nu aș vrea să ajungem în situația în care aveți o propunere, din punctul nostru de vedere, noi evaluăm proiectele, eligibilitatea este stabilită de niște criterii legale. Trebuie să ne lămurim un pic, la ce se referă. Una este finanțarea federațiilor și alta înseamnă proiectele asociațiilor și fundațiilor, persoanelor fizice, unităților de cult ș.a.m.d., unde se aplică această lege. Apropo de ce spuneați dumneavoastră, inclusiv persoanele fizice pot aplica. Chiar nu văd o problemă.

Dl. Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

Doamna director!

D-na Director Executiv Neacșu Florentina - Direcția Asistență Legislativă

Nu mă pot pronunța în acest moment. Voi analiza toate materialele și legislația și voi aviza de legalitate sau nu hotărârea.

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Mulțumim frumos. Da, domnule consilier Petrescu.

D1. consilier - Petrescu Cristian

Mie mi se pare just să nu îngrădim posibilitatea celor care se află acum în proces cu primăria, pentru că nu au fost declarați vinovați de ceva, să participe în continuare. în schimb, unii care au dat în judecată primăria și au pierdut deja în instanță, aceia cred că ar trebui să fie pe un blacklist, pentru că este clar că au înșelat într-un fel, Primăria Sectorului 3. Deci, haideți să le dăm posibilitatea să participe celor care se află în litigiu și să le îngrădim participarea celor care dovedit au înșelat Primăria Sectorului 3.

DL Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Da, domnule Dobre.

DL consilier - Dobre Alexandru

Mulțumesc. Eu nu înțeleg, în primul rând care este urgența și a doua întrebare, dejce. intră în ședința următoare, astfel încât vom avea mai mult timp pentru dezbatere sau co

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Mulțumesc, domnule consilier.

D-na consilier - Păunică Adriana

Grupul PSD susține acest amendament, cu condiția să fie respectată condiția legii.

DL Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Mulțumim frumos. Supun la vot amendamentul domnului consilier. Votați, vă rog!

DL Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

Cei care sunt în proces să poată participa, cei care au făcut proces și au pierdut să nu mai poată participa. Sunt două amendamente diferite!

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Supun la vot amendamentul domnului consilier. La microfon, vă rog!

DL consilier - Voinea Inocențiu-loan

Sunt de acord să completăm amendamentul făcut de mine, cu precizarea făcută de domnul Petrescu. într-un singur amendament, dacă este de acord. Nu este plagiat, este o completare citată și consemnată în procesul verbal.

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Mulțumim frumos. Supun la vot amendamentul domnului consilier. Votați, vă rog!

Cu 24 de voturi pentru, 2 împotrivă, 3 abțineri, 1 consilier care nu a votat, amendamentul

domnului consilier a fost aprobat.

Supun la vot proiectul de hotărâre împreună cu amendamentul domnului consilier. Votați,

vă rog!


Cu 27 de voturi pentru, 1 abținere și 2 consilieri care nu a votat, proiectul de hotărâre a fost aprobat.

Trecem la punctul numărul 9: “Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al societății Administrare Active Sector 3 S.R.L. pentru anul financiar 2018”. Propuneri, obiecțiuni! Nu sunt. Votați, vă rog!

Cu 19 de voturi pentru, 7 împotrivă, 4 abțineri, proiectul de hotărâre a fost aprobat.

Trecem la punctul numărul 10: “Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al societății Algorithm Residențial S3 S.R.L. pentru anul financiar 2018”. Propuneri, obiecțiuni! Nu sunt. Votați, vă rog!

Cu 19 de voturi pentru, 6 împotrivă, 4 abțineri, 1 consilier care nu a votat, proiectul de hotărâre a fost aprobat.

Trecem la punctul numărul 11: “Proiect de hotărâre privind acordarea unui mandat președintelui Consiliului de Administrație al societății AS3-Administrare Străzi S3 S.R.L. în vederea semnării unui contract de închiriere a unui spațiu situat în București, Sector 3, Calea

Vitan nr.242 și schimbarea sediului social al societății”. Propuneri, obiecțiuni! Nu sunt. Votați, vă rog!

Cu 20 de voturi pentru, 7 împotrivă, 2 abțineri, 1 consilier care nu a votat, proiectul de hotărâre a fost aprobat.

Trecem la punctul numărul 12: “Proiect de hotărâre privind acordarea unui mandat președintelui Consiliului de Administrație al societății Internet și Tehnologie S 3 S.R.L. în vederea semnării unui contract de închiriere a unui spațiu situat în București, Sector 3, Calea Vitan nr. 242 și schimbarea sediului social al societății”. Propuneri, obiecțiuni! Nu sunt. Votați, vă rog!

Cu 20 de voturi pentru, 7 împotrivă, 3 abțineri, proiectul de hotărâre a fost aprobat.

Trecem la primul punct suplimentar: “Proiect de hotărâre privind eliminarea dosarului cu șină ca și cerință la depunerea actelor de cetățeni către instituțiile publice aflate în subordinea Sectorului 3 al Municipiului Bucur ești. Inițiator - Grupul de consilieri locali USB”. Propuneri, obiecțiuni! Nu sunt. Votați, vă rog!

Cu 29 de voturi pentru, 1 abținere, proiectul de hotărâre a fost aprobat.

Trecem la punctul numărul 2 suplimentar: “Proiect de hotărâre privind auditarea societăților la care Sectorul 3 al Municipiului București este asociat unic/majoritar. Inițiator-Grupul de consilieri locali USR”. Propuneri, obiecțiuni! Nu sunt. Votați, vă rog!

Cu 29 de voturi pentru, 1 consilier care nu a votat, proiectul de hotărâre a fost aprobat.

Trecem la punctul numărul 4 suplimentar: “Proiect de hotărâre privind aprobarea cererii de finanțare „Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din Sectorul 3 - FE106” și a cheltuielilor aferente acesteia, în vederea depunerii spre finanțare și rambursării ulterioare a cheltuielilor eligibile prin Programul Operațional Regional 2014-2020”. Propuneri, obiecțiuni! Nu sunt. Votați, vă rog!

Cu 27 de voturi pentru, 2 abțineri, 1 consilier care nu a votat, proiectul de hotărâre a fost aprobat.

Trecem la punctul numărul 5 suplimentar: “Proiect de hotărâre privind aprobarea cererii de finanțare „Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din Sectorul 3 - FE 107” și a cheltuielilor aferente acesteia, în vederea depunerii spre finanțare și rambursării ulterioare a cheltuielilor eligibile prin Programul Operațional Regional 2014-2020”. Propuneri, obiecțiuni! Da doamna consilier.

D-na consilier - Văduva Iuliana

Mulțumesc domnule președinte.

Având în vedere identificarea unei erori în cadrul calculelor efectuate în programul Excel pentru unele apartamente ale blocului de locințe N22 din B.dul Nicolae Grigorescu nr. 29 A, sc. A+B, se impune modificarea art.2 (1), după cum urmează:

-    la punctul 5 cuantumul contribuției este de 415.166,97 lei.

-    la punctul 6 suma care nu va fi recuperată de la Asociația de Proprietari este de

1.772.386,00 lei.

DI. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Mulțumesc doamna consilier. Supun la vot amendamentul doamnei consilier. Votați, vă

rog!

Cu 28 de voturi pentru, 1 abținere, 1 consilier care nu a votat, amendamentul doamnei consilier a fost aprobat.

Supun la vot proiectul de hotărâre împreună cu amendamentul doamnei consilier. Votați,

vă rog!

Cu 27 de voturi pentru, 2 abțineri, 1 consilier care nu a votat, proiectul de hotărâre a fost aprobat.

Trecem la punctul numărul 6 suplimentar: “Proiect de hotărâre privind aprobarea cererii de finanțare ,, Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din Sectorul 3 - FE108” și a cheltuielilor aferente acesteia, în vederea depunerii spre finanțare și rambursării ulterioare a cheltuielilor eligibile prin Programul Operațional Regional 2014-2020”. Propuneri, obiecțiuni! Nu sunt. Votați, vă rog!

Cu 27 de voturi pentru, 1 abținere, 2 consilieri care nu a votat, proiectul de hotărâre a fost aprobat.

Trecem la punctul numărul 7 suplimentar: “Proiect de hotărâre privind aprobarea cererii de finanțare „Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din Sectorul 3 -FE109” și a cheltuielilor aferente acesteia, în vederea depunerii spre finanțare și rambursării ulterioare a cheltuielilor eligibile prin Programul Operațional Regional 2014-2020”. Propuneri, obiecțiuni! Nu sunt. Votați, vă rog!

Cu 26 de voturi pentru, 2 abțineri, 2 consilieri care nu a votat, proiectul de hotărâre a fost aprobat.

Trecem la punctul numărul 8 suplimentar: “Proiect de hotărâre privind aprobarea cererii de finanțare „Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din Sectorul 3 - FE 110” și a cheltuielilor aferente acesteia, în vederea depunerii spre finanțare și rambursării ulterioare a cheltuielilor eligibile prin Programul Operațional Regional 2014-2020”. Propuneri, obiecțiuni! Da doamna consilier.

D-na consilier - Văduva luliana

Mulțumesc domnule președinte.

Având în vedere identificarea unei erori în cadrul calculelor efectuate în programul Excel pentru unele apartamente ale blocului de locuințe 1 din Strada Vălsănești nr.68, se impune modificarea art.2 (1), după cum urmează:

-    la punctul 1 valoarea totală este de 16.545.889,70 lei, valoarea totală eligibilă este de

14.184.767,56 lei și valoarea totală neeligibilă este de 2.361.122,14 lei.

-    la punctul 2 contribuția proprie este de 8.035.029,16 lei și contribuția de 40% din valoarea eligibilă este de 5.673.907,02 lei.

-    la punctul    3 cuantumul    contribuției este    de 1.396.725,00 lei

-    la punctul    4 cuantumul    contribuției este    de 285.212,00 lei

-    la punctul    5 cuantumul    contribuției este    de 363.523,63 lei


- la punctul 6 suma care nu va mai fi recuperată de la Asociația de Proprietari este de 2.001.789,00 lei.

DL Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Mulțumesc, doamna consilier. Supun la vot amendamentul doamnei consilier. Votați, vă

rog!

Cu 27 de voturi pentru, 1 abținere, 2 consilieri care nu a votat, amendamentul doamnei consilier a fost aprobat.

Supun la vot proiectul de hotărâre împreună cu amendamentul doamnei consilier. Votați,

vă rog!

Cu 28 de voturi pentru, 1 abținere, 1 consilier care nu a votat, proiectul de hotărâre a fost aprobat.

Trecem la punctul numărul 9 suplimentar: “Proiect de hotărâre privind acordarea de două înlesniri la plata debitelor, în sensul eșalonării acestora". Propuneri, obiecțiuni! Nu sunt. Votați, vă rog!

Cu 30 de voturi pentru, proiectul de hotărâre a fost aprobat.

Trecem la punctul numărul 10 suplimentar: “Proiect de hotărâre privindaprobarea Regulamentului de verificare a prestațiilor de curățenie stradală de la nivelul Sectorului 3 al Municipiului București și a frecvențelor pentru execuția activității de salubrizare stradală pe anul2018”, Propuneri, obiecțiuni! Da doamna consilier.

D-na consilier - Tudor Elena

Mulțumesc, domnule președinte. Am de făcut un amendament la punctul 10 de pe ordinea de zi suplimentară.

Articolele 2 și 3 din cuprinsul "Proiectului de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de verificare a prestațiilor de curățenie stradală de la nivelul Sectorului 3 al Municipiului București și a frecvențelor pentru execuția activității de salubrizare stradală pe anul 2018”, vor fi înlocuite cu un singur articol, articolul nr. 2, după cum urmează:

”Se aprobă Programul prestațiilor de salubrizare stradală în Sectorul 3 al Municipiului București conform Anexei nr.2 - Categoria I de artere, Anexei nr. 3 - Categoria II de artere, Anexei nr. 4 - Categoria III de artere, Anexei nr. 5 - Parcări de reședință, Anexei nr. 6 - Parcări de utilitate publică, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.”

De asemenea, se impune introducerea unui nou articol, articolul 3, care va avea următorul cuprins:

”Se aprobă tarifele pentru activitățile specifice serviciului de salubrizare, conform fișelor de fundamentare prevăzute în Anexa nr. 7 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, după cum urmează:

a)    Măturat mecanizat - 0,013813 lei/mp

b)    Măturat manual - 0,260596 lei/mp

c)    Răzuit rigole - 8,304670 lei/ml

d)    Stropit - 0,006888 lei/mp

e)    Spălat™ 0,168993 lei/mp”

Articolele din cuprinsul hotărârii se vor renumerota.

Dl. Președinte de ședință - Voicu AHn-Ionuț

Mulțumesc doamna consilier. Supun la vot amendamentul doamnei consilier. Votați, vă

rog!

Cu 25 de voturi pentru, 4 abțineri, 1 consilier care nu a votat, amendamentul doamnei consilier a fost aprobat.

Da, domnule consilier.

Dl, consilier - Voinea Tnocențiu-Ioan

Cred că nu face din, a fost doar ca o informare această tranzacție, pe care ați încheiat-o cu... Ajungem și la ea? A, este la un alt punct?

Dl, Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Haideți să discutăm la interpelări, punctul!

Supun la vot proiectul de hotărâre împreună cu amendamentul doamnei consilier. Votați,

vă rog!

Cu 25 de voturi pentru, 5 abțineri, proiectul de hotărâre a fost aprobat.

Trecem la punctul numărul 11 - punctul 1 din a doua suplimentare: “Proiect de hotărâre privind modificarea HCLS 3 nr. 308/29.11.2016, cu modificările și completările ulterioare-referitoare la cererea de finanțare „Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din Sectorul 3 - FE 56””. Propuneri, obiecțiuni! Nu sunt. Votați, vă rog!

Cu 26 de voturi pentru, 3 abțineri, 1 consilier care nu a votat, proiectul de hotărâre a fost aprobat.

Trecem la punctul numărul 12- punctul 2 din a doua suplimentare: “Proiect de hotărâre privind modificarea HCLS3 nr. 313/29.11.2016, cu modificările și completările ulterioare -referitoare la cererea de finanțare „Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din Sectorul 3 - FE 61””. Propuneri, obiecțiuni! Nu sunt. Votați, vă rog!

Cu 27 de voturi pentru, 2 abțineri, 1 consilier care nu a votat, proiectul de hotărâre a fost aprobat.

Trecem la ultimul punct, “întrebări, interpelări, petiții și informarea consilierilor”. Da, d-le consilier.

Dl, consilier Voinea Inocențiu loan

Aștept întâi explicația d-voastră și după aia intervin, dacă e cazul, pe tranzacție că aveam, mă rog, o nelămurire.

Acum vreau să fac referire la interpelarea mea anterioară, cea referitoare la Bulevardul Unirii 47C. Am primit 2 răspunsuri, unul de la Poliția Locală, după părerea mea făcut din birou, și încă unul de la Direcția Urbanism. încerc să nu-mi fac deocamdată o părere și, în continuare, sau, mă rog, până când dau această hârtie ca să ajungă și la domnul Primar, aș dori în continuare să-mi fie pus la dispoziție copie după HCLS 3 nr. 114/2010 cu anexele, copie după PUD-uri, după planuri, copie Autorizație Construire nr. 193/2013 și planurile anexe, copie Autorizație Construire nr. 881/2017 cu planurile anexe, copia de pe Certificatul de Urbanism nr. 551/2016 cu planurile anexe. Și aș vrea, în continuare, să-mi spuneți dacă într-adevăr desenul pe care vi l-am prezentat și pe care vi-1 pun la dispoziție ca să-l consulte cei de la Direcția Urbanism și de la


Disciplina în Construcții, să-mi spună dacă într-adevăr spațiul acela care excede planului suprafeței aflată în proprietatea celui care realizează construcția este adevărat, dacă așa este în teren. Dacă da, de ce au dezinformat în răspunsul pe care mi l-au dat spunând că împrejmuirea se face doar la terenul aflat în proprietate și nu la un alt teren care, conform cadastrului, face parte din Bulevardul Unirii având număr cadastral 225131, conform geoportalului Agenției Naționale de Cadastru.

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Mulțumim frumos. Din partea aparatului! D-le Primar!

Dl. Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

De la Urbanism nu-i nimeni? Și nici de la Poliția Locală? D-le director știți speța? Din ce îmi dă mie aici domnul consilier se pare că o parte din terenul dânșilor e ocupat de noi și o parte din domeniul public e ocupat de dânșii. Mi-a pus o schiță la dispoziție. în consecință, eu zic că dacă folosim terenul dânsului și eu știu bine zona, dacă e așa, proprietatea dânsului, nu poate îngrădi că ne blochează aleea de acces în spatele blocului. Unu. Și doi, nu am niciun fel de problemă, poate chiar să promovăm la Consiliul General să facem un schimb de terenuri pentru a regla chestia asta. Adică, dacă noi avem neapărat nevoie de un teren acolo, ne e indispensabil și putem să-i dăm tot în zonă, acolo, metrii respectivi mie mi se pare o chestiune de bun simț și pe care putem să o promovăm.

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Mulțumim frumos. Da, d-na consilier!

D-na consilier Galbenu Ana lulia

Mulțumesc. încep cu locurile de parcare. Când încep să se anunțe locurile? Când e gata evaluarea locurilor de parcare? Există un caz semnalat de un domn, pe strada Jean Steriadi nr. 46. în locație la Sfânta Vineri mașina se vedea înregistrată pe Sectorul 3, omul a venit, s-a mutat din Brașov în Sectorul 3, are toate actele înregistrate în regulă, pe Sectorul 3. La Sfânta Vineri se vedea mașina înregistrată pe Sectorul 3, la Lucrețiu Pătrășcanu, unde a fost redirecționat pentru cerere, se vedea în continuare în Brașov, mașina. Ce se întâmplă cu cererile respective? Și se trimite un răspuns către cetățeni care nu sunt informați, în continuare, de situație? Ăsta e punctul 1.

Apoi vreau să începem o discuție pe parcul IOR. Care e situația juridică actuală, stadiul proceselor pe care le are primăria cu d-na Cocoru? Câte amenzi s-au aplicat de Poliția Locală pentru neîngrijirea terenului. Și impozitul de 500% dacă a fost aplicat pe acel teren.

Următorul punct, pentru toaletarea copacilor, ce reguli.....

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Din partea aparatului!

DL Director General Ilie Petre Iulian - PGITL Sector 3

Iulian Ilie mă numesc. Vă rog să-mi permiteți să vă fac o scurtă informarea referitor la tot ceea ce s-a întâmplat pe acțiunea de inventariere a locurilor de parcare, pe celelalte acțiuni conexe și să vă prezint și rezultatele acestor activități.

Așa cum știți, începând cu 1 noiembrie am început inventarierea fizică a tuturor locurilor de parcare de pe raza Sectorului 3. în proporție de 99,99% această acțiune a fost finalizată. Odată cu inventarierea locurilor fizice au fost culese informații referitoare la deținătorii locurilor de parcare și a mijloacelor de transport pe care aceștia le staționează pe locurile de parcare. în momentul acesta, așa cum v-am spus, în proporție de 99% am finalizat această acțiune și încercăm să sincronizăm datele culese de pe teren cu datele din evidențele noastre fiscale. în același timp am pus în aplicare prevederile art. 32 din Regulament, care presupune notificarea tuturor cetățenilor de pe raza Sectorului 3 în așa fel încât fiecare să aibă cunoștință de condițiile de păstrare, de menținerea unui loc de parcare și condițiile de atribuire a unui nou loc de parcare. Această acțiune a început de săptămâna asta, avem sprijinul Poliției Locale, se realizează cu ajutorul polițiștilor locali care întocmesc un proces verbal de afișare cu administratorul blocului sau președintele de asociație.

Totodată, săptămâna viitoare va începe distribuția deciziilor de impunere a tuturor cetățenilor de pe raza Sectorului 3 care au obligații de plată, și în plicurile respective vor fi incluse aceste notificări pentru a aduce la cunoștință tuturor cetățenilor care nu au apucat să vizualizeze la avizierele blocurilor.

O să vă rog frumos să mă ajutați în a explica cât mai bine cetățenilor care vă pun întrebări legate de menținerea unui Ioc de parcare și de atribuirea locului de parcare. De ce vă rog chestia asta? Pentru că am anunțat în media că am început notificarea pentru condiții și au început deja foarte multe întrebări, unele sunt redundante. Ideea este că dacă ați înțeles d-voastră, cu siguranță veți putea comunica corect cu cetățenii în momentul în care sunteți abordați pe subiectul acesta.

Deci, menținerea unui loc de parcare pe raza Sectorului 3, înseamnă să aibă domiciliul în Sectorul 3, să aibă autoturismul înregistrat fiscal la Sectorul 3, ITP și RCA să fie valabile.

Dl. Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

Am mai discutat Regulamentul, aici. Ziceți, e posibil ca la Sfânta Vineri să figureze într-un fel și la Lucrețiu Pătrășcanu să figureze altfel?

D1. Director General Ilie Petre Iulian - PGITL Sector 3

Informațiile pe care le are d-na consilier pot fi din două surse, în sensul că în Sfânta Vineri a verificat în evidențele fiscale, iar la Lucrețiu Pătrășcanu a verificat în evidențele Poliției Rutiere. Sunt foarte multe situații, în care nu-și actualizează informațiile la Poliția Rutieră.

DL Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

Ok. Și noi decidem că dacă e fiscal, la noi...

DL Director General Ilie Petre Iulian - PGITL Sector 3

Dacă e fiscal, la noi, dar este ilegal.

Dl. Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoița

Dar pe noi nu ne deranjează. Nu e o treabă care să ne privească pe noi. Pe cale de consecință, vă rog, la direcția noastră să se știe să nu ne intereseze pe noi partea de circulație. Pe noi ne interesează partea fiscală.

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Da, d-le consilier!

Dl. consilier Voinea Inocenții! Ioan

Nu zicea rău domnul director, pentru că ce încerca să ne spună era nu Regulamentul pentru a obține un nou loc prin licitație, așa cum s-a aprobat, ci acela de a deține în continuare locul de parcare, despre asta vorbeați, da? Pentru că vă spun ce se poate întâmpla și cu siguranță asta se va întâmpla. Sunt oameni care au aflat din presă că cei care dețin locuri de parcare, pentru că asta s-a transmis ca să liniștim oamenii, “stați liniștiți, e vorba despre locuri noi, cei care aveți locuri de parcare, stați liniștiți că nu vi le ia nimeni”. Dar e posibil ca mulți dintre ei să nu îndeplinească aceste condiții de care vorbea domnul director și să se trezească că vine un vecin și spune:” ia uite, am autorizație, am obținut-o ieri. La revedere! Locul tău s-a pierdut.”

Ei, lucrul ăsta trebuie să-l facem cunoscut oamenilor și să-și actualizeze .... e ca legea prevenției, să nu se trezească omul că nu are ITP-ul, RCA-ul și noi îl vânăm, pac, l-am prins și i-am luat locul de parcare. Una la mână. Doi la mână. Este în tot acest angrenaj al inventarierii și repartizării, este un moment în care de ceea ce vream să ne ferim noi, și anume corupția, poate să intervină și anume, ia inventariere. Acum cine face inventarul și numără sacii de grâu poate să-și pună doi deoparte și să nu-i dea pe toți la hambar. Adică găsesc 7 locuri de parcare libere dintre care câteva și din asta care nu mai corespund și le-am radiat și anunț că sunt doar 5. Se poate întâmpla lucrul ăsta? Și cum evităm lucrul ăsta?

Dl. Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

Haideți ca să ne înțelegem! Teoretic e posibil o eroare umană. Dar în momentul în care cineva face o solicitare de verificare, domnule, uite, vreau să văd și eu, Georgică de la adresa cutare, pe locul de parcare el e identificat, pentru că ele vor fi cu toate identificate și iarăși, atâta vreme cât într-o baterie de parcare ele sunt numerotate de la 1 la 31, și noi le avem pe toate, ziceți d-voastră cum poți să ratezi 2? Adică lipsesc 23 cu 24. Cum să Ie ratezi? D-le consilier, toate sunt numerotate și toate figurează pe plan la DITL. Și chiar să zicem că din 31 figurează doar 29, e nevoie doar de o sesizare și noi verificăm. Ziceți, d-le director, e corect?

Dl. Director General Iile Petre Iulian - DGITL Sector 3

E foarte corect ceea ce ați spus, în plus noi am demarat o acțiune de cartografiere a tuturor bateriilor locurilor de parcare. în momentul când vom finaliza și atribuirea locurilor de parcare prin atribuire directă sau prin licitație, va exista o hartă publică unde va putea fi vizualizat totul. Eu îmi doresc ca până la sfârșitul anului să fie funcțională. E funcțională și acum, dar să o populăm cu informațiile corecte.

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț


Mulțumim frumos. Da, d-na consilier!

D-na consilier Galbenu Ana Iulia

Mulțumesc. în privința toaletării copacilor, aș vrea să mi se transmită ce norme și reguli se respectă atunci când se intervine asupra copacilor. Au fost semnalate multe cazuri de toaletări excesive și aș vrea să verificăm dacă respectă normele.

Aștept răspuns și pentru IOR. Dacă nu e cineva aici, aștept un răspuns scris.

Dl. Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

Ce înseamnă toaletare excesivă? Toaletarea e un proces complex. Pe un copac trebuie intervenit cât mai rar posibil, orice tăiere de creangă e rană pentru copac. Riscul ca acea rană să se infesteze și copacul să sufere și chiar să moară este mare. în consecință, când ai intervenit, trebuie să intervii corect, în sensul că, să-l toaletezi ca la carte. Unii vin, domnule, taie mai puțin, că mai vin și la anul. Nu, nu-1 mai toaletez câțiva ani. Așa scrie la carte, așa e corect. Chiar discutam zilele trecute că avem de la Curtea de Conturi, eu nu am fost atent la tot ce au scris ei acolo, vă spun direct, chiar nu am timp să citesc toate hârtiile și tot ce debitează unii și alții. După aia am văzut în presă, și normal că m-am uitat atent, da, domnule, ne-au scris ăia de la Curtea de Conturi că au fost nu știu cum copacii, li s-a oprit dezvoltarea echilibrată și, pe cale de consecință, următoarele proiecte pe care le vom face o să cer consilier de la Curtea de Conturi. Adică, domnule, proiectul ăsta, cum putem să procedăm, ca să nu afectăm echilibrul de creștere? Că dacă tot sunt specialiști, hai să beneficiem de cunoștințele dânșilor! Cu unii de acolo chiar mă cunosc, o să le plătesc eu un sejur unde vor ei, la Barcelona, la Madrid, la Roma, nu de altceva, dar eu zic, dacă tot fac o treabă bună și sunt atât de pricepuți, eu zăc, să se ducă, domnule, să-I sancționeze și pe ăia, că ce credeți? Fix, identic tratează și ei și afectează echilibrul de creștere al copacului. Domnule, câtă inepție! I-am întrebat, domnule, aveți studii în domeniu? Știți, aveți vreo idee cum crește un copac? Care sunt economiști din ei, care nu, au ajuns acolo pe criterii politice și ăși permit să facă prostii de genul ăsta. Deci, repet, noi ce facem, facem sub supravegherea oamenilor care au studiat. Asta știu să facă.

DI. Președinte de ședință — Voicu Alin-Ionuț

Mulțumim frumos. Da, d-na consilier!

D-na consilier Galbenu Ana Iulia

Mulțumesc. Dacă se poate să ne dați și nouă, către consiliu, copie după raportul Curții de Conturi detaliat. Când ați prezentat în 2016, ați prezentat doar procesul verbal, sinteză. Nici până acum nu am primit raportul complet.

Și că tot vorbim de transparență și de Barcelona și Madrid. în Barcelona și Madrid v-aș


invita să vedeți cum e prezentat bugetul pe site. Nu vorbesc că e și în mai multe limbi, e în format editabil, catalană, engleză, spaniolă. Ar fi foarte bine să fie în română, dar în format editabil. Există o hotărâre în consiliu care cere să fie în format editabil. Cere ca materialele să fie puse pe site, complete, odată cu convocatorul. Mi se pare de bun simț să fie implementate. De un an de zile nu sunt implementate. Este Hotărârea 29 din 2016, hotărâre de Consiliu Local, care prevede asta. Nu mai vorbesc că sunt prevederi legale. Proiectele de hotărâre înainte de ședință, odată cu convocatorul, nu sunt publicate. La fel, nu e transmisă ședința pe site, tot de un an de zile

''A/

îs-/ w V M T o Ud

'^,\O A


Dl. Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

Asta ar trebui corectat. Ar trebui toată ședința pusă pe site, tot, toată înregistrarea. Vă angajați că începând cu ședința asta puneți totul pe site?

Este adevărat că cei de la IT s-au angajat ca până la sfârșitul acestei luni. Este vorba și de capacitatea tehnologică, fizică, ce avem.

Am făcut de vreo 2 ori licitația și nu a venit nimeni. De aia e gata la sfârșit de februarie, mă rog, până la 1 martie, pentru că o parte din componente, la care nu a participat, domnule, nimeni, ne asigură societatea noastră de IT, ne asigură nouă componentele astea, pe care le luăm cu chirie. Că asta e viața, trebuie să ne descurcăm. Nu e vina noastră că trăim în realitatea românească. Să știți că ăsta e un obiectiv, pe de o parte. Primăria Sector 3, până la sfârșitul acestui an trebuie să fie cea mai informatizată instituție din România. Deja, la ora asta suntem pe locul 2 în țară, ca și acces și toate cele. Nu ne mulțumim doar cu chestiunea asta, ci încercăm să modificăm reglementările în vigoare astfel încât să ne permită să fim mai informatizați și mai transparenți decât e reglementat la ora asta.

D-na consilier Galbenu Ana Iulia

Aș dori să propun primăriei să ia în considerare proiectul ''mai responsabil”, realizat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile ce oferă posibilitatea cetățenilor de a oferi feedback, să fie un chestionar de evaluare asupra activității primăriei.

Dl. Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

în realitate chestiunea asta se poate face, dar trebuie ca tehnica să fie updatată, pregătită pentru așa ceva. Aveți dreptate. Haideți să facem prima etapă, să rezolvăm astfel încât toate ședințele să fie transmise, chiar dacă nu în direct, să fie pe site. Să poată fi accesată Online. Asta e ieftin, dar după aceea, tehnologic vorbind, ca să conectăm în direct ședința noastră, camera video și audio să transmitem pe site, trebuie ca tehnologia să ne permită treaba asta . Din ce înțeleg de la colegi, că nu suntem tocmai pregătiți. Nu e foarte scump, așa că încercăm să facem treaba asta în cel mai scurt timp.

Dl. consilier Voinea Inocențiii loan

Am văzut că sunt niște valize mari jos, niște frigidere uriașe, niște servere....

Dl. Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

La ce vă referiți când ziceți valize? Vă referiți la serverele noastre? Ele mai trebuiesc interconectate, încă se lucrează la ele. Bănuiesc că ați văzut că se lucrează la ele.

D-na consilier Galbenu Ana Iulia

O soluție intermediară până la implementarea transmisiunii live, pe site-ul primăriei, se poate transmite pe pagina de facebook a primăriei, live. Se face destul de ușor, tehnologia nu costă foarte mult și ar fi o soluție până se implementează pe site.

Dl. Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

D-na consilier, totuși suntem instituție publică! Dacă vrem să ne respectăm trebuie să avem o minimă decență în calitatea serviciilor pe care le prestăm.

Vreți să discutăm despre ce v-am pus la dispoziție, despre tranzacții. Știți bine că la sfârșitul anului 2016 avem din partea Curții de Conturi o măsură și anume, să recuperăm diferența dintre frecvențele pe care le presta ROSAL, societatea de salubritate, înainte de a fi crescute frecvențele. Pentru că dânșii au spus, domnule, nu au fost aprobate de Consiliul Local, în consecință tot ce este diferență între ce se presta înainte și ce s-au crescut frecvențele, nu au contestat nicio secundă serviciile prestate, ci au contestat doar faptul că nu a fost aprobat în Consiliul Local. Noi am fost în instanță pentru că mie mi s-a spus de la Juridic și avocați, că nu au dreptate. Am pierdut în instanță, eu aș putea spune chiar că am câștigat, că avem de recuperat bani și, pe cale de consecință, după lungi negocieri, dezbateri, mă rog, o activitate îndelungă, am reușit să-i convingem că e bine să semnăm această tranzacție pe care v-am pus-o la dispoziție. Și ca să vă spun, în esență, pentru serviciile prestate și neplătite, aferente lui 2017, vă spun esența, aferente anului trecut, 90% din sume se închid cu suma pe care trebuie să o recuperăm, iar aferent lui 2017 am convenit că în fiecare lună vom recupera câte 3 milioane 100 mii lei lunar. Cam asta e tranzacția pe care am făcut-o, și tot cu ocazia zilei de astăzi ne-am angajat și noi că o să aprobăm frecvențele, ca să intrăm în legalitate, că până astăzi nu am fost de acord, fără să semnez așa ceva eu nu puteam să promovez în consiliu așa ceva.

Pe de altă parte discutăm și de tarife, pentru că în 2014, și ăsta e unul din motivele pentru care l-am schimbat pe directorul de la DADP, fostul director Cotigă de la DADP, l-am schimbat din funcție, și săptămâna viitoare se prezintă și în Comisia de disciplină pentru faptul că nu a respectat dispozițiile ANRSC și pentru faptul că a confirmat la plată niște facturi într-un mod cât se poate de neprincipial, că nelegal există și o sesizare făcută de către mine către instituțiile abilitate să verifice legalitatea, referitoare la niște facturi pe baza cărora cei de la ROSAL ne-au blocat conturile, pe care ni le-au ținut blocate până acum o săptămână, aproximativ.

Noi, de asemenea, o să întreprindem, că de asta vreau să vă comunic cât se poate de clar în ce stadiu suntem, o să întreprindem un demers către ANRSC prin care să-i întrebăm dacă tarifele pe care dânșii ni le-au justificat și felul în care dânșii ne-au justificat tarifele sunt conform legii și conform normelor dânșilor. Dânșii au întrebat și dânșilor le-au răspuns că ar fi în regulă. Nu sunt mulțumit cu răspunsul pe care l-au dat dânșilor, ci vreau ca răspunsul ANRSC să fie cu antetul Primăriei Sector 3, adică să ni se adreseze nouă.

în orice variantă vă spun că tarifele pe care le-am aprobat astăzi sunt ca să ne acoperim de chestiunea asta și este un angajament tocmai ca să semnăm acest document și să nu mai aibă posibilitatea, Doamne ferește, să ne blocheze conturile. Pe de o parte. Pe de altă parte, le-am spus cât se poate de direct și de deschis că cel puțin tariful pe măturat manual este mult prea mare și mult peste prețul pieței.

în consecință, trebuie să găsim soluții să-l reducem. Pe de altă parte, o să venim în ședința următoare, sper să reușim, în care vom veni cu frecențe. conform Regulamentului pe care l-am aprobat în consiliu și anume, să creștem frecvențele pe mecanizat și să scădem frecvențele pe manual. E strategia municipală. Dar și noi am aprobat în Regulamentul nostru anumite frecvențe, și o anumită logică, în sensul în care vă spun direct și deschis că măturatul mecanizap

26

mai ieftin decât măturatul manual și de mult mai bună calitate. Din nefericire nu putem să prestăm mecanizat 100%, dar tot ce se poate mecanizat trebuie să-l facem mecanizat.

în consecință, pe parcările de reședință și pe parcările de utilitate publică, dar și pe străduțe și în zonele de bulevarde, unde se parchează în general mai mult sau mai puțin regulamentar, noi o să începem să amplasăm niște indicatoare cu oprirea interzisă pe programul orar conform programului stabilit de către prestatorul de servicii de salubritate, astfel încât în ziua în care e program de curățenie să fie interzisă oprirea. în capitalele respectabile sau orașele respectabile din această lume, salubritatea așa se desfășoară, pentru că altfel nu poți interveni cu măturat mecanizat dacă nu dai mașina la o parte. Și fără măturat mecanizat nu ai calitatea serviciului, nu ai curățenie. Și prețurile, așa cum v-am mai spus, sunt mult mai mari pe manual, pe o calitate mult redusă, față de mecanizat. Dacă aveți întrebări referitoare la acest subiect?!

Dl. consilier Voinea lnocențiii Ioan

Am câteva întrebări și prima ar fi referitoare la punctul 4.2. și anume că părțile cad de comun acord să agreeze o formă legală de stingere, mă rog, așa, prin acordul părților și a accesoriilor aferente prejuridiciului. Dacă nu ați stabilit care sunt accesoriile înseamnă că noi am făcut o plată anticipată pe 4 ani ca și când am fi dat un credit cu dobândă 0. Sunt niște bani pe care ar fî trebuit să îi primim astăzi sau ar fi trebuit să îi primim ieri? Dar noi îi eșalonăm pe 4 ani, din ce înțeleg de aici. Asta mai naște o întrebare și o nedumerire.

Domnul director Nițu, îmi spunea că de la vară va fi pregătit, vor veni utilajele să preia, ca de asta spuneți că ați făcut o societate de curățenie în Sectorul 3, să preia utilitățile în sector. Pe de altă parte, aceasta tranzacție, ne spune că 4 ani de aici în colo, în baza unor bani pe care i-am dat deja anticipat, trebuie sa mergem cu contractul cu ROSAL, ca să ne recuperăm banii de la ei. Nu așa se înțelege? Explicați întocmai.

Dl. Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

Deci, în primul rând că nu sunt 4 ani, de unde v-au ieșit dumneavoastră 4 ani? Dumneavoastră știți.

Da. Noi avem o prestație aferentă anului trecut pe care o reținem în vederea compensări în proporție de 90% și acolo sunt niște sume considerabile, deci probabil că spre jumătate din valoare, ceva de genul o să amortizăm deja aferent anului trecut, o să vedem.

Eu vă spun un alt aspect, curtea de conturi ne-a încurcat de multe ori, de data asta să le dea Dumnezeu sănătate că le-am mulțumit personal că ne-au ajutat.

Dar vă spun un alt aspect și anume că dânșii nu contestă, prestația asta am mai spus-o, dânșii contestă doar forma și anume faptul că nu le-au aprobat în consiliu. Acum nici noi să luăm 5 piei de pe același miel, eu aș vrea, dar n-are mielul.

în consecință partea de accesorii, adică să traduc în română, oamenii, serviciile le-au prestat, mai mult sau mai puțin corect, mai mult sau mai puțin la nivelul la care ne dorim sau la nivelul la care ar trebui, dar serviciile au fost prestate. Acum noi să venim și să spunem măi ai prestat, dar nu mă interesează, dă-mi banii înapoi pe toți cu dobândă ... așa cum v-ați referit cu accesorii cu tot, dar asta oricum nu ține de noi, este o chestiune și în relația cu curtea de conturi, dacă ne zice Curtea de Conturi da, ok , atâta vreme cât au prestat serviciile să dea pi


27

înapoi și iertați de accesorii că asta ne spune Dumnezeul nostru care se numește Curtea de Conturi v-om face în consecință, eu cred în asta. De ce? Oamenii au prestat. M-ați înțeles? Dacă vine Curtea de Conturi și îmi spune luați cu accesorii cu tot, mi-e teamă că s-ar putea să nu mai avem de la cine, că ăștia se duc în budă. Un aspect.

Un alt aspect. De ce avem nevoie de societate de salubritate? Pai dacă nu aveam societate de salubritate eu vă spun că nu semnam ăsta. Și știți de ce? D-aia! Că eram dependent 100% de ei știu. Și știu și ei că nu avem societate de salubritate și că ne descurcăm și fără ei, și că dacă e să moară, nu avem ce să facem, bem și noi un pahar de vin și mâncăm o colivă. Asta e viața! Dar, vă repet, faptul că noi am reușit să semnăm treaba asta este un mare plus pentru că începând de astăzi, știu că nu sunteți mulțumiți de chestia asta că nu ne mai pot ei bloca conturile, dar eu sunt foarte bucuros să știți, n-au cum să ne mai blocheze conturile și am încheiat discuția. Știți cât le dăm? 10% din prestația pe anul trecut. Am negociat, zic eu, destul de bine.

DL Președinte de ședință - Voieu Alin-Ionuț

Da, domnul consilier.

DL consilier Voinea Inocențiu

Singura întrebare, și tot nu m-ați lămurit este dacă vom merge în paralel cel puțin în acești 4 ani, cu cele două societăți.

DL Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

Sincer, eu mi-aș dori ca cei de la ROS AL să poată să își mențină angajamentele cu noi, așa cum sunt ele astăzi și să recuperăm și banii de la ei. Vă spun direct și deschis: avem nevoie de o plasă de siguranță. Punct!

Am serioase, îndoieli referitoare la faptul că ar putea dânșii să o ducă la bun sfârșit. Dar asta vom vedea, adică să traduc în română, dacă vom merge cu dânșii, să le dea Dumnezeu sănătate ne va costa mai ieftin decât societatea noastră din perspectiva faptului că avem de recuperat trei milioane o sută de mii de lei pe lună. Dar în situația în care, într-o zi ROSAL și-a închis poarta, nu știu că nu am acces la datele lor de contabilitate din ce am înțeles dânșii țipă că sunt aproape de faliment. Așa, dacă dânșii colaxează, noi trebuie să fim pregătiți domnule consilier.

Dl. consilier Voinea Inocențiu

Ce vreau să spun e că îmi pare rău că am pierdut un coleg ca domnul Nițu, care a fost repartizat....din păcate nu mai ia hotărâri, doar execută.

DL Președinte de ședință - Voieu Alin-Ionuț

Alte întrebări mai aveți? Da, domnule consilier.

DL consilier Mălureanu Liviu

Am înțeles că zilele trecute a fost un accident în care a fost implicat și un angajat al Poliției Locale, eu aș vrea să înțeleg puțin care este mecanismul din spate, dacă respectivul polițist a fost în timpul serviciului, dacă da sau nu. Și dacă a folosit mașina poliției, dacă avea dreptul, conform legii să o folosească în afara orelor de program? Și care sunt procedurile și aș ruga dacă se poate să mi se furnizeze o copie din cadrul Poliției Locale prin care se fac verificări interne sau dacă verifică cineva din afara modul cum, se îndeplinesc sarcinile de serviciu.

PI. Președinte de ședință - Voicu Alin-lonuț

Domnule director.

D1. Director General Bratu Adrian - Direcția Generală de Poliție Locală

Deci specificul Poliției Locale, activitatea pe care noi o prestăm este cea de 24 din 24, 7 zile din 7. Normal conducerea direcției de Poliție Locală beneficiază de mașinile instituției, tocmai pentru a verifica situația în teren și pentru a fi tot timpul conectați la ceea ce se întâmplă. Se întocmesc foi de parcurs în acest sens și mă rog toate documentele care sunt în spatele acestei activități.

Dl. Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

Ok, asta pe partea de organizare, pe partea de accident, faptul că și-a permis să se ducă la cârciumă sau unde s-a dus cu mașina de serviciu, dar vă spun o altă treabă, chiar dacă nu era cu mașina de serviciu, faptul că s-a urcat beat la volan nu are nici o legătură cu calitatea de polițist sau de funcționar public, deci aici sunt foarte multe nereguli, adică nu e doar una „băi, dar câte puteai sa încâlci?”,,Cam pe toate...”

Nu are ce căuta. Deci nu mai este în plată la noi, s-a suspendat și la noi în instituție vreodată, poate vreun nepot, dar dânsul nu. Tocmai din motivele pe care le-am menționat, mult prea multe nereguli și în același timp domn director că sunteți aici de față, vreau să vă asigurați, și să ne asigurați, și toți ceilalți directori aici de față, că așa ceva la noi în instituție nu se mai poate întâmpla pentru că era în subordinea dumneavoastră și ar trebui să luați măsuri cu astfel de lucruri, sau cu astfel de comportamente, înainte să se întâmple astfel de nenorociri.

DL Președinte de ședință - Voicu Alin-lonuț

Da, domnule consilier.

DL consilier Voinea Inocențiu

Hai să începem cu lucrurile mici, că până la alcool la volan, am constatat, și am în telefon, dar nu le-am prezentat, am zis că se strâng mai multe, poze făcute polițiștilor care fumează în mașina de poliție. Nu dă bine la populație, că e ilegal și asta.

DL consilier Mălureanu Liviu

Aș dori să rămână consemnată cererea mea către direcția de Poliție Locală de a mi se furniza o copie după Regulamentul lor intern de control adică vreau să văd care sunt, practic cum sunt monitorizate acțiunile poliției locale...

DL Director General Bratu Adrian - Direcția Generală de Poliție Locală

Nu avem un Regulament intern de control, sunt acțiuni punctuale, control care se face inopinant, atâta tot.

Dl. consilier Mălureanu Liviu

Dar de exemplu, astăzi, se fac foi de parcurs, cine verifică acele foi de parcurs? Le verifică cineva? Sau poate completa oricine, oricum pe foile de parcurs? Cum se procedează punctual în acest caz?! Deci, domnul respectiv era cu mașina de serviciu, legal, că el avea funcție de conducere. Dar bănuiesc că și dânsul și dumneavoastră, bănuiesc că atunci când se folosește mașina de serviciu faci o foaie de parcurs, cine vă verifică foaia de parcurs?    /CST2"'

Dl. Director General Bratu Adrian - Direcția Generală de Poliție Locală

Se verifică activitatea de direcție.

Dl. consilier Mălureanu Liviu

Cine o face? în baza a ce? Ați fost vreodată verificați în ultimii ani? Puteți să îmi furnizați rezultatele acestor verificări? Cine a verificat că nu știu cine a verificat...

D1. Director General Bratu Adrian - Direcția Generală de Poliție Locală

Nu se verifică tot, absolut...Vă dați seama ce înseamnă să verificați toată activitatea? Dl. consilier Mălureanu Liviu

Punctual, ce a fost verificat, să vedem modul...

DL Director General Bratu Adrian - Direcția Generală de Poliție Locală

Si acum avem audit din partea primăriei la direcției de Politiei Locală.

DL consilier Mălureanu Liviu

Dacă se poate furniza un rezultat al acestor verificări.

Și tot legat de Poliția Locală, mi-a fost semnalată de către un cetățean în zona 1 Decembrie, faptul că la scara blocului, era de fapt o persoană mai în vârstă, la scara blocului se adună seara de la ora 10 încolo, 5-10-15 persoane care consumă băuturi alcoolice de la un magazin din apropiere. A fost chemată Poliția Locală , nu s-a întâmplat nimic, respectivii rămân mai departe și continua să stea pe scara blocului, am înțeles când e iarnă și e frig intră și în interiorul scării, și repet sub influența băuturilor alcoolice și mai mult decât atât li s-a comunicat cine i-a sesizat și respectiva doamnă acum se teme, zice „domne, eu sunt pensionară, sunt în vârstă, trec pe acolo mă trezesc că îmi dă cineva una în cap, că le-a spus că eu le-am făcut sesizarea”.

Deci aș dori în cazul acesta ce putem să facem? Că doamna are o problemă reală și a semnalat-o, nu a primit ajutorul și a rămas așa cu un gust amar.

Doamna nici nu a mai vrut să dea tocmai din această cauza, că a dat la Poliția Locală, care e autoritatea cea mai în măsură și s-a trezit că ”aaa, ai făcut reclamație!” și ea a zis acum că nu mai...

Semnalez un lucru care s-a întâmplat, faptul că în loc să se ia măsuri împotriva acelor persoane, li s-au dat informațiile că au fost sesizate.

DL Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

Domnul consilier, sunt de acord cu ce spuneți, dar tocmai pentru a îndrepta astfel de lucruri, dacă ele s-au întâmplat avem nevoie de speța concretă nu de altceva dar să verifice. Domnule altă variantă care? Propune-ți dumneavoastră.

DL consilier Voinea Inocentiu

O ia ca atare, ca problemă și face o dezbatere cu polițiștii, și spune așa, luați măsuri să vadă

lumea că așa, păi este.....dar nu discutăm acum cazuri concrete că nu are rost să ... ne umplem cu

hârtii și cu cazuri concrete, trebuie să vedem din cazurile astea concrete dacă e o problemăjntr-adevăr generală și dacă e generală să încercăm să o rezolvăm. Că un caz concret așa rez< la revedere. Dacă e un caz care se repetă și care are șanse să se repete atunci e o problemă de sistem și trebuie să vedem cum rezolvăm să nu se mai întâmple.


DL Director General Bratu Adrian - Direcția Generală de Poliție Locală

Domnule consilier, mă scuzați dar este un caz din 20 de mii de sesizări.

DL Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Mulțumim frumos, alte întrebări mai sunt? Nu mai sunt.

Vă mulțumesc pentru participare.

Declar ședința închisă. O zi bună în continuare!



PREȘEDINTE DE ȘEDINȚA, VOICU ALIN IONUT



întocmit: Cojanu Camelia

Gheorghișan Elena 'l Buhoci Cristina

Notă: Consemnarea voturilor s-a realizat în conformitate cu rezultatele înregistrate de sistemul de vot electronic, conform anexelor la prezentul proces verbal.

Proposal Name:

Amendament 1

Yes (Vote: 26 )



Baetica Nicoleta Mariana Dumitru Constantin Fleancu Florin Hontaru Valerica Marinescu ionela Pelinaru Cornel Popescu Romeo Tudor Elena Vasiliu Mariana


Corneanu Antonio Ciprian Enachescu Marian Daniel Galbenu Ana lulia Malureanu Liviu Moldoveanu Lucian ionel Petrescu Cristian Radu Constantin Tudorache Lîvia Voicu Alin lonut


Dobre Alexandru Ene Stelian Bogdan Gutium Narcisa-Veronica Marineata Marcel Paunica Adriana Petrescu Elena Sima Elena Daniela Văduvă luliana


No (Vote:0)

Abstain {Vote: 2 )

lacob Cezar    Voi nea Inocentiu loan

No-Voting ( Total: 2 )

Fatu Adrian

Tudorache Andrei Cristian


Proposal Name:

Suplimentarea ordinii de zi

Yes (Vote: 29)

Baetica Nicoîeta Mariana Dumitru Constantin Fatu Adrian Hontaru Vaierica Marineata Mareei Paunica Adriana Petrescu Elena Sima Elena Daniela Tudorache Livia Voicu Alin lonut

No (Vote:0)

Abstain ( Vote: 1)

Gaîbenu Ana lulia Ho-Vptîîri^ (TplatS 0 J

Corneanu Antonio Ciprian Enachescu Marian Daniel Fleancu Florin lacob Cezar Marinescu Ionela Pelinaru Cornel Popescu Romeo Tudor Elena Văduvă luliana Voinea Inocentiu loan


Dobre Alexandru Ene Stelian Bogdan Gutium Narcisa-Veronica Malureanu Liviu Moldoveanu Lucian Ionel Petrescu Cristian Radu Constantin Tudorache Andrei Cristian Vasilîu Mariana


Proposal Name:

Aprobarea ordinii de zi

Yes (Vote: 29)

Baetica Nicoleta Mariana

Dumitru Constantin

Corneanu Antonio Ciprian Enachescu Marian Daniel

Do bre Alexandru Ene Stelian Bogdan

Fatu Adrian

Ffeancu Florin

Galbenu Ana lulia

Gutium Narcisa-Veronica

Hontaru Valerica

lacob Cezar

Maîureanu Liviu

Marineata Marcel

Marinescu Ionela

Moldoveanu Lucian ionel

Paunica Adriana

Pelinaru Cornel

Petrescu Cristian

Petrescu Eiena

Popescu Romeo

Radu Constantin

Sima Elena Daniela

Tudor Elena

Tudorache Andrei Cristian

Tudorache Livia

Văduvă lulîana

Vasilîu Mariana

Voicu Alin lonut

No (Vote:0)

Abstain (Vote: 1)

Voinea Inocentiu loan

No-Voting {Total: 0 )

Proposal Name:

Punctul 1 Aprobare

P-V S.E. 08.02.2018

Yes (Vote: 28)

Baetica Nicoleta Mariana

Dumitru Constantin

Fatu Adrian

Corneanu Antonio Ciprian Enachescu Marian Daniel

Fleancu Florin

Dobre Alexandru

Ene Stelian Bogdan Gutium Narcisa-Veronica

Hontaru Valerica

lacob Cezar

Malureanu Liviu

Marineata Marcel

Marinescu Ionela

Moldoveanu Lucian Ionel

Paunica Adriana

Pelinaru Corne!

Petrescu Cristian

Petrescu Elena

Radu Constantin

Sima Elena Daniela

Tudor Eiena

Tudorache Andrei Cristian

Tudorache Livia

Văduvă luiiana

Vasiliu Mariana

Voicu Alin lonut

Voinea inocentiu loan

No ( Vote: 0 )

Âbstain (Vote: 1 )

Galbenu Ana lulia

fWaMÎ

Popescu Romeo



Yes (Voțe: 24 )

Baetica Nicoleta Mariana

Enachescu Marian Daniel

Fieancu Florin

Marîneata Marcel

Paunica Adriana

Petrescu Elena

Sima Elena Daniela

Văduvă luliana

Corneanu Antonio Ciprian

Ene Stelîan Bogdan

Gutium Narcisa-Veronica

Marinescu Ionela

Pelinaru Cornel

Popescu Romeo

Tudor Elena

Vasiliu Mariana

Dobre Alexandru

Fatu Adrian

Hontaru Valerica

Moldoveanu Lucian ionel

Petrescu Cristian

Radu Constantin

Tudorache Andrei Cristian

Voicu Alin lonut

No (Vote:0)

Abstain (Vote:6)

Dumitru Constantin

Gaibenu Ana lulia

lacob Cezar

Malureanu Liviu

Tudorache Livia

Voinea Inocentiu loan

No-Voting { Total: 0)

Proposal Name:

Amendament 2-


Yes ( Vote: 28)

Baetîca Nicoleta Mariana Dumitru Constantin Fatu Adrian Hontaru Valerica Marineata Marcel Pelinaru Corne!

Popescu Romeo Tudor Elena Văduvă luliana Voinea Inocentiu loan

No (Vote: 0)

Abstain (Vote: 0 )

t Total: 2) Galbenu Ana lulia



Corneanu Antonio Ciprian Enachescu Marian Daniel Fieancu Florin lacob Cezar

Marînescu Ionela Petrescu Cristian Radu Constantin Tudorache Andrei Cristian Vasiliu Mariana


Moldoveanu Lucian Ionel


25

Dobre Alexandru Ene Stelian Bogdan Gutium Narcisa-Veronica Malureanu Liviu Paunica Adriana Petrescu Elena Sima Elena Daniela Tudorache Livia Voicu Alin lonut


2/16/20181:52:09 PM

Yeș (Vote: 27)

Baetica Nicoleta Mariana Dumitru Constantin Fatu Adrian Hontaru Valerica Marinescu Ionela Petrescu Cristian Radu Constantin Tudorache Andrei Cristian Vasiliu Mariana

No (Vote:0)

Abstain (Vote: 2)

Malureanu Liviu

No-Voting (Total: 1)

Galbenu Ana lulia


Corneanu Antonio Ciprian Enachescu Marian Daniel Fieancu Florin lacob Cezar Paunica Adriana Petrescu Elena Sima Elena Daniela Tudorache Livia Voicu Alin lonut

Moldoveana Lucian Ionel


Dobre Alexandru Ene Stelian Bogdan Gutium Narcisa-Veronica Marineata Marcel Pelinaru Cornel Popescu Romeo Tudor Elena Văduvă luliana Voinea Inocentiu loan

Yes ( Vote: 27 )

Baetica Nicoleta Mariana Dumitru Constantin Fatu Adrian Hontaru Valerica Marinescu Ionela Petrescu Cristian Radu Constantin Tudorache Andrei Cristian Vasiliu Mariana

No {Vote: 0 J

Abstain (Vote: 2 J

Malureanu Liviu

l^b4Mn$ (Total: 1)

Galbenu Ana lulia


Corneanu Antonio Ciprian Enachescu Marian Daniel Fleancu Florin lacob Cezar

Paunica Adriana Petrescu Elena Sima Elena Daniela Tudorache Livia Voicu Alin lonut

Moldoveanu Lucian Ionel


Dobre Alexandru Ene Steiian Bogdan Gutium Narcisa-Veronica Marineata Marcel Peiinaru Cornel Popescu Romeo Tudor Elena Văduvă luliana Voinea Inocentiu loan

Proposal Name:

Amendament 3 —

Yes ( Vote: 26}

Baetîca Nicoleta Mariana Dumitru Constantin Fatu Adrian

Hontaru Valerica Marinescu Ionela Petrescu Cristian Radu Constantin Tudorache Andrei Cristian Vasiliu Mariana

No (Vote:0)

Abstain (Vote: 2 )

Malureanu Liviu

No-Voting (Total: 2 )

Galbenu Ana lulia


V ^a_ «âiaaa. 2a


Corneanu Antonio Ciprian Enachescu Marian Daniel Fleancu Florin lacob Cezar

Paunica Adriana Petrescu Elena Sima Elena Daniela Tudorache Livia Voicu Alin lonut


Moldoveanu Lucian Ionel

Voinea Inocentiu loan


Dobre Alexandru Ene Stelian Bogdan Gutium Narcisa-Veronica Marineata Marcel Pelinaru Cornel Popescu Romeo Tudor Elena Văduvă lulîana


Yes ( Vote: 27)

Baetica Nicoleta Mariana Dumitru Constantin Fatu Adrian Hontaru Vaierica Marinescu Ionela Petrescu Cristian Radu Constantin Tudorache Andrei Cristian Vasiliu Mariana

No (Vote: 0 )

Abștain (Vote: 1 )

Malureanu Liviu

No-Voting {Total: 2 )

Galbenu Ana lulia


Corneanu Antonio Ciprian Enachescu Marian Daniel Fleancu Florin lacob Cezar Paunica Adriana Petrescu Elena Sima Elena Daniela Tudorache Livia Voicu Alin lonut

Moldoveanu Lucian Ionel


Dobre Alexandru Ene Stelian Bogdan Gutium Narcisa-Veronica Marineata Marcel Pelinaru Cornel Popescu Romeo Tudor Elena Văduvă luliana Voinea Inocentiu loan

Yes (Vote: 27)

Baetica Nicoleta Mariana Dumitru Constantin Fleancu Fiorin lacob Cezar Marinescu Ionela Pelinaru Cornel Popescu Romeo Tudor Elena Văduvă luliana

No {Vote: 0)

Abstain (Vote: 1 J

Ene Stelian Bogdan

No-Voting {Total: 2 )

Galbenu Ana lulia


Corneanu Antonio Ciprian Enachescu Marian Daniel Gutium Narcisa-Veronica Malureanu Liviu Moldoveanu Lucian Ionel Petrescu Cristian Radu Constantin Tudorache Andrei Cristian Vasiliu Mariana


Voinea Inocentiu loan


Dobre Alexandru Fatu Adrian Hontaru Valerica Marineata Marcel Paunica Adriana Petrescu Elena Sima Elena Daniela Tudorache Livia Voicu Alin lonut


Proposal Name:

Amendament 4 — V. r

Yes (Vote: 20)

Baetica Nicoleta Mariana Enachescu Marian Daniel Marineata Marcel Pelinaru Cornel Popescu Romeo Tudor Elena

Vasiliu Mariana



Corneanu Antonio Ciprian Fleancu Florin Marinescu Ionela Petrescu Cristian Radu Constantin T udorache Livia Voicu Alin lonut


Dobre Alexandru Hontaru Vaîerîca Paunica Adriana Petrescu Elena Sima Elena Daniela Văduvă lulîana


No (Vote: 1 )

Fatu Adrian


Abstain {Vote: 8)

Dumitru Constantin Gutium Narcisa-Veronica Moldoveanu Lucian Ionel


Ene Stelian Bogdan lacob Cezar

Tudorache Andrei Cristian


Galbenu Ana lulia Malureanu Liviu


No-Voting (Total: 1 )

Voinea Inocentiu loan


..,v.


Yes (Vote: 27 )

Baetica Nicoleta Mariana Dumitru Constantin Fatu Adrian

Gutîum Narcisa-Veronica Malureanu Liviu Moidoveanu Lucian Ionel Petrescu Elena Sima Elena Daniela Vasiliu Mariana

No (Vote: 1 j

Petrescu Cristian

Abstain (Vote: 0)

No-Voting (Total: 2 )

Tudorache Andrei Cristian


Corneanu Antonio Ciprîan Enachescu Marian Daniel Fieancu Florin Hontaru Valerica Marineata Marcel Paunica Adriana Popescu Romeo Tudor Elena

Voicu Alin lonut


Tudorache Livia


2/16/2018 3:10:09 PM


Dobre Alexandru Ene Stelian Bogdan Galbenu Ana luiia lacob Cezar Marinescu ionela Pelinaru Cornel Radu Constantin Văduvă luliana Voinea Inocentiu loan


Yes (Vote: 26)

Baetica Nicoleta Mariana Dumitru Constantin Fleancu Florin Hontaru Valerica Marineata Marcel Paunica Adriana Petrescu Elena Sima Elena Daniela Vasiliu Mariana

No (Vote: 4)

Fatu Adrian Voinea Inocentiu loan

Abstain ( Vote: 0)

No-Votirig (Total: 0)


Corneanu Antonio Ciprian Enachescu Marian Daniel Galbenu Ana lulia lacob Cezar

Marinescu Ionela Pelinaru Cornel Popescu Romeo Tudor Elena Voicu Alin lonut

Tudorache Andrei Cristian

Dobre Alexandru Ene Stelian Bogdan Gutium Narcisa-Veronica Malureanu Liviu Moldoveanu Lucian Ionel Petrescu Cristian Radu Constantin Văduvă luliana

Tudorache Livîa

Yes (Vote: 24)

Baetica Nicoleta Mariana

Ene Steîian Bogdan

Gaibenu Ana luiia

Marineata Marcel

Pelinaru Cornel

Popescu Romeo

Tudor Elena

Văduvă luliana

Corneanu Antonio Ciprian

Fatu Adrian

Hontaru Valerica

Marinescu Ionela

Petrescu Cristian

Radu Constantin

Tudorache Andrei Cristian

Vasiliu Mariana

Enachescu Marian Daniel

Fleancu Florin

lacob Cezar

Paunica Adriana

Petrescu Elena

Sima Elena Daniela

Tudorache Livîa

Voinea Inocentiu loan

No (Vote: 2)

Dumitru Constantin

Voicu Alin lonut

Abstain (Vote: 3 )

Dobre Alexandru

Gutium Narcisa-Veronîca

Malureanu Liviu

No-Voting (Total: 1 )

Moidoveanu Lucian ionel

Yes (Vote: 27 ) ..

Baetica Nicoleta Mariana Dumitru Constantin Fieancu Florin lacob Cezar Marinescu Ionela Petrescu Cristian Radu Constantin Tudorache Andrei Cristian Vasiiiu Mariana

No {Vote: 0)

Abstain (Vote: 1 )

Galbenu Ana lulia

No-Voting ( Total; 2)

Fatu Adrian


Corneanu Antonio Ciprian Enachescu Marian Daniel Gutium Narcisa-Veronica Malureanu Liviu Paunica Adriana Petrescu Elena Sima Elena Daniela Tudorache Livia Voicu Alin lonut


Moldoveanu Lucian Ionel


Do bre Alexandru Ene Stelian Bogdan Hontaru Valerica Marineata Marcel Pelinaru Cornel Popescu Romeo Tudor Elena Văduvă luliana Voinea Inocentiu loan



Yes (Vote: 19)

Baetica Nicoleta Mariana

Enachescu Marian Daniel

Marineata Marcel

Pelinaru Cornel

Popescu Romeo

Tudor Elena

Voicu Alin lonut

Corneanu Antonio Ciprian Fleancu Florin

Marinescu Ionela

Petrescu Cristian

Radu Constantin

Văduvă luliana

Dobre Alexandru

Hontaru Valerica

Paunica Adriana

Petrescu Elena

Sima Elena Daniela

Vasiliu Mariana

No (Vote: 7)

Fatu Adrian

Moldoveana Lucian Ionel

Voinea Inocentiu loan

Galbenu Ana lulia

Tudorache Andrei Cristian

lacob Cezar

Tudorache Livia

Abstain (Vote: 4)

Dumitru Constantin

Ene Stelian Bogdan

Gutium Narcisa-Veronica

Malureanu Liviu

No-Voting ( Total: 0)

Yes (Vote: 19)

Baetica Nicoîeta Mariana

Enachescu Marian Daniel

Marineata Marcel

Pelinaru Cornel

Popescu Romeo

Tudor Elena

Voicu Alin lonut

Corneanu Antonio Ciprian Fleancu Florin

Marinescu Ionela

Petrescu Cristian

Radu Constantin

Văduvă luiiana

Dobre Alexandru

Hontaru Valerica

Paunica Adriana

Petrescu Elena

Sima Elena Daniela

Vasiliu Mariana

No (Vote: 6)

Fatu Adrian

Tudorache Andrei Cristian

Galbenu Ana lulia

Tudorache Livia

Moldoveana Lucian Ionel

Voînea Inocentiu loan

Abstain {Vote: 4)

Dumitru Constantin

Ene Stelian Bogdan

lacob Cezar

Maiureanu Liviu

No-Voting (TotîfMÎ

Gutium Narcisa-Veronîca

Yes ( Vote: 20 )

Baetica Nicoleta Mariana

Enachescu Marian Daniel

Hontaru Valerica

Paunica Adriana

Petrescu Elena

Sima Elena Daniela

Vasiliu Mariana

Corneanu Antonio Ciprian Fleancu Florin

Marineata Marcel

Pelinaru Cornel

Popescu Romeo

Tudor Elena

Voicu Alin lonut

Dobre Alexandru

Gutium Narcisa-Veronica

Marinescu Ionela

Petrescu Cristian

Radu Constantin

Văduvă luliana

No (Vote: 7 )

Fatu Adrian

Moldoveanu Lucian Ionel

Voinea Jnocentiu loan

Galbenu Ana lulia

Tudorache Andrei Cristian

lacob Cezar

Tudorache Livia

Abstain (Vote: 2 )

Dumitru Constantin

Malureanu Liviu

No-Voting (Total: 1)

Ene Stelian Bogdan

Yes (Vote: 20)

Baetica Nicoleta Mariana

Enachescu Marian Daniel

Hontaru Valerica

Paunica Adriana

Petrescu Elena

Sima Elena Daniela

Vasiliu Mariana

Corneanu Antonio Ciprian Fleancu Florin

Marineata Marcel

Pelinaru Cornel

Popescu Romeo

Tudor Elena

Voicu Alin lonut

Dobre Alexandru

Gutium Narcisa-Veronica

Marinescu ionela

Petrescu Cristian

Radu Constantin

Văduvă luliana

Na (Vote: 7 )

Fatu Adrian

Moldoveanu Lucian Ionel

Voinea Inocentiu loan

Galbenu Ana lulia

Tudorache Andrei Cristian

lacob Cezar

Tudorache Livia

Âbstain (Vote: 3)

Dumitru Constantin

Ene Stelian Bogdan

Malureanu Liviu

No-Voting (Total: 0 )

Proposal Name;

Punct suplimentar 1

Yes (Vote: 29)

Baetica Nicoleta Mariana

Dumitru Constantin

Fatu Adrian

Corneanu Antonio Ciprian Enachescu Marian Daniel

Fleancu Florin

Dobre Alexandru

Ene Stelian Bogdan Gaibenu Ana luiia

Gutium Narcisa-Veronica

Hontaru Valerica

lacob Cezar

Malureanu Liviu

Marineata Marcel

Marinescu Ionela

Moldoveana Lucian Ionel

Paunica Adriana

Pelinaru Cornel

Petrescu Cristian

Petrescu Elena

Popescu Romeo

Radu Constantin

Tudor Elena

Tudorache Andrei Cristian

Tudorache Livia

Văduvă luliana

Vasiliu Mariana

Voicu Alin lonut

Voinea Inocentiu loan

No (Vote:0)

Abstain (Vote: 1)

Sima Elena Daniela

No-Voting (Total: 0 )

f4,JSF &

ZW1

Proposal Name:

Punct suplimentar 2

Yes (Vote: 29)

Baetica Nicoleta Mariana Dumitru Constantin Fatu Adrian

Gutium Narcîsa-Veronica Malureanu Liviu Paunica Adriana Petrescu Elena Sima Elena Daniela Tudorache Livia Voicu Alin lonut

No (Vote: 0)

Abstain (Vote: 0)

No-Voting (Total: 1 )

Moldoveanu Lucian Ionel


Corneanu Antonio Ciprian Enachescu Marian Daniel Fleancu Fiorin Hontaru Vaierîca Marineata Marcel Pelinaru Cornel Popescu Romeo Tudor Elena Văduvă luliana Voinea inocentiu ioan

Dobre Alexandru Ene Steiian Bogdan Galbenu Ana iuiia lacob Cezar Marinescu Ionela Petrescu Cristian Radu Constantin Tudorache Andrei Cristian Vasiliu Mariana

Proposai Name:

Punct suplimentar 4

Yes (Vote: 27)

Baetica Nicoieta Mariana Dumitru Constantin Fatu Adrian lacob Cezar

Moidoveanu Lucian lonei Petrescu Cristian Radu Constantin Tudorache Andrei Cristian Vasiliu Mariana

No (Vote:0)

Abstain (Vote: 2 j

Gutium Narcisa-Veronica

No-Voting (Total: 1)

Galbenu Ana lulia


Corneanu Antonio Ciprian Enachescu Marian Daniel Fleancu Florin Marineata Mareei Paunica Adriana Petrescu Eiena Sima Elena Daniela Tudorache Livia Voicu Alin lonut


Do bre Alexandru Ene Stelian Bogdan Hontaru Valerica Marinescu Ionela Pelinaru Cornel Popescu Romeo Tudor Elena Văduvă lulîana Voinea Inocentiu loan


Malureanu Liviu



Proposal Name:

Amendament 8

Yes (Vote: 28)

Baetica Nicoleta Mariana Dumitru Constantin Fatu Adrian Hontaru Valerica Marinescu Ionela Pelinaru Cornel Popescu Romeo Tudor Elena Văduvă luliana Voinea Inocentiu loan

No; (Vote:0)

Abstain (Vote: 1)

Malureanu Liviu

No-Voting ( Total: 1 )

Galbenu Ana lulia


\c«<



Corneanu Antonio Ciprian Enachescu Marian Daniel Fleancu Florin lacob Cezar

Moldoveanu Lucian Ionel Petrescu Cristian Radu Constantin Tudorache Andrei Cristian Vasiliu Mariana


Dobre Alexandru Ene Stelian Bogdan Gutium Narcisa-Veronica Marineata Marcel Paunica Adriana Petrescu Elena Sima Eiena Daniela Tudorache Livia Voicu Alin lonut


Yes (Vote: 27)

Baetica Nicoleta Mariana Dumitru Constantin Fatu Adrian

Hontaru Vaîerica Moidoveanu Lucian Ionel Petrescu Cristian Radu Constantin Tudorache Andrei Cristian Vasiliu Mariana

No (Vote:0)

Abstain (Vote: 2 )

Galbenu Ana lulia

No-Voting (Total: 1 )

Marinescu Ionela


Corneanu Antonio Ciprian Enachescu Marian Daniel Fleancu Florin lacob Cezar

Paunica Adriana Petrescu Elena Sima Elena Daniela Tudorache Livîa Voicu Alin lonut

Malureanu Liviu


Dobre Alexandru Ene Stelian Bogdan Gutium Narcisa-Veronica Marineata Marcel Pelinaru Cornel Popescu Romeo Tudor Elena Văduvă luliana Voinea Inocentiu loan

Yes {Vote: 27)

Baetica Nicoleta Mariana Dumitru Constantin Fatu Adrian

lacob Cezar

Moldoveanu Lucian Ionel Petrescu Cristian Radu Constantin Tudorache Andrei Cristian Vasiliu Mariana

No (Vote:0)

Abstain (Vote: 1 )

Malureanu Liviu

No-Votîng (Total: 2)

Galbenu Ana lulia


Corneanu Antonio Ciprian Enachescu Marian Daniei Fieancu Fiorin Marineata Marcel Paunica Adriana Petrescu Elena Sima Elena Dantela Tudorache Livia Voicu Alin lonut


Gutium Narcisa-Veronîca


Dobre Alexandru Ene Stelian Bogdan Hontaru Valerica Marinescu Ionela Pelinaru Cornel Popescu Romeo Tudor Elena Văduvă luliana Voinea Inocentiu loan


Yes (Vote: 26)

Baetica Nicoleta Mariana Dumitru Constantin Fleancu Florin Marineata Marcel Paunica Adriana Petrescu Elena Sima Elena Daniela Tudorache Livia Voicu Alin lonut

No (Vote: 0)

Abstain ( Vote: 2 )

Gutium Narcisa-Veronica

No-Voting (Toțal: 2)

Ene Stelian Bogdan


Corneanu Antonio Ciprian Enachescu Marian Daniel Galbenu Ana lulia Marinescu Ionela Pelinaru Cornel Popescu Romeo Tudor Elena Văduvă luliana Voinea Inocentiu loan

Malureanu Liviu

lacob Cezar

Dobre Alexandru Fatu Adrian Hontaru Valerica Moldoveanu Lucian Ionel Petrescu Cristian Radu Constantin Tudorache Andrei Cristian Vasiliu Mariana

2/16/2018 3:08:31 PM


Propoșal Name:

Amendament 9


Yes ( Vote: 27 )

Baetica Nicoleta Mariana Dumitru Constantin Fatu Adrian Hontaru Valerica Marinescu Ionela Petrescu Cristian Radu Constantin Tudorache Andrei Cristian Vasiliu Mariana

No (VoteiO)

Absțain (Vote: 1 )

Malureanu Liviu

No-Voting (Total: 2)

Galbenu Ana lulia


Corneanu Antonio Ciprian Enachescu Marian Daniel Fleancu Florin lacob Cezar Paunica Adriana Petrescu Elena Sima Elena Daniela Tudorache Livia Voicu Alin lonut

Moldoveanu Lucian Ionel


Dobre Alexandru Ene Stelian Bogdan Gutium Narcisa-Veronica Marineata Marcel Pelinaru Cornel Popescu Romeo Tudor Elena Văduvă luliana Voinea Inocentiu loan


Yes (Vote: 28)

Baetica Nicoleta Mariana Dumitru Constantin Fatu Adrian

Gutium Narcisa-Veronica Marineata Mareei Peiinaru Cornel Popescu Romeo Tudor Elena Văduvă luliana Voinea Inocentiu loan

No (Vote:0)

Abstain {Vote: 1 )

Malureanu Lîvîu

No-Voting (Total: 1)

Moldoveanu Lucian Ionel

Corneanu Antonio Ciprian Enachescu Marian Daniel Fleancu Florin Hontaru Valerica Marinescu Ionela Petrescu Cristian Radu Constantin Tudorache Andrei Cristian Vasiliu Mariana


Dobre Alexandru Ene Stelian Bogdan Galbenu Ana lulia lacob Cezar Paunica Adriana Petrescu Elena Sima Elena Daniela Tudorache Livia Voîcu Alin lonut


Yes (Vote: 30)

Baetîca Nicoleta Mariana

Corneanu Antonio Ciprian

Do bre Alexandru

Dumitru Constantin

Enachescu Marian Daniel

Ene Stei ian Bogdan

Fatu Adrian

Fleanou Florin

Galbenu Ana lulia

Gutium Narcisa-Veronica

Hontaru Valerica

lacob Cezar

Malureanu Liviu

Marineata Marcel

Marinescu Ionela

Moldoveanu Lucian Ionel

Paunica Adriana

Pelinaru Cornel

Petrescu Cristian

Petrescu Elena

Popescu Romeo

Radu Constantin

Sima Elena Daniela

Tudor Elena

Tudorache Andrei Cristian

Tudorache Livia

Văduvă luliana

Vasiliu Mariana

Voicu Alin lonut

Voinea Inocentiu loan

No (Vote: 0)

Abstain (Vote: 0) No-Voting (Total: 0 )

.....

1 t~~

Ycv'X/ y v£ax<; •••.,': ;>'y


/ <î î    '•    * Z-r V

7^


7Z

;!j /


Z;


■v: y


Proposal Name:

Amendament 10 —

Yes (Vote: 25)

Baetica Nicoleta Mariana Dumitru Constantin Galbenu Ana lulia lacob Cezar Marinescu ionela Pelinaru Cornel Popescu Romeo Tudor Elena Voicu Afin lonut


Corneanu Antonio Ciprian Enachescu Marian Daniei Gutium Narcisa-Veronica Malureanu Liviu Moldoveanu Lucian Ionel Petrescu Cristian Radu Constantin Văduvă luliana


Dobre Alexandru Fleanca Florin Hontaru Valerica Marineata Marcel Paunica Adriana Petrescu Elena Sima Elena Daniela Vasiliu Mariana


No (Vote: 0 J

Abstain (Vote: 4)

Ene Stelian Bogdan    Fatu Adrian

Tudorache Livia

No-Voting (Total: 11

Voinea inocentiu loan


Tudorache Andrei Cristian


''\O'

! 35 i£. Mjj ââjfȘ 1^


Yes (Vote: 25)

Baetica Nicoleta Mariana Dumitru Constantin Gaibenu Ana lulia lacob Cezar Marinescu Ionela Pelinaru Cornel Popescu Romeo Tudor Elena Voicu Alin îonut

No (Vote: 0)

Abstain (Voie: 5)

Ene Stelian Bogdan Tudorache Livia

No-Voting (Total: 0)


Corneanu Antonio Ciprian Enachescu Marian Daniel Gutium Narcisa-Veronica Maîureanu Liviu Moldoveanu Lucian Ionel Petrescu Cristian Radu Constantin Văduvă luliana

Fatu Adrian Voinea Inocentiu loan

Dobre Alexandru Fleancu Florin Hontaru Valerica Marineata Marcel Paunica Adriana Petrescu Elena Sima Elena Daniela Vasiiiu Mariana

Tudorache Andrei Cristian

2/16/2018 3:09:15 PM




Yes (Vote: 26)

Baetica Nicoleta Mariana

Dumitru Constantin

Fleancu Florin

Comeanu Antonio Ciprian Enachescu Marian Daniel

Gutium Narcisa-Veronica

Dobre Alexandru

Fatu Adrian

Hontaru Valerica

lacob Cezar

Marineata Marcel

Marinescu Ionela

Paunica Adriana

Pelinaru Cornel

Petrescu Cristian

Petrescu Elena

Popescu Romeo

Radu Constantin

Sima Elena Daniela

Tudor Elena

Tudorache Andrei Cristian

Tudorache Livia

Văduvă luliana

Vasiliu Mariana

Voicu Alin lonut

Voinea Inocentiu loan

No (Vote:0>

Abstain (Vote: 31

Ene Stelian Bogdan

Galbenu Ana lulia

Malureanu Liviu

No-Voting {Total: 1 j

Moidoveanu Lucian Ionel


2/16/2018 3:09:28 PM

Yes (Voie: 27)

Baetica Nicoleta Mariana Dumitru Constantin Fatu Adrian

Hontaru Vaierica Marinescu Ionela Petrescu Cristian Radu Constantin Tudorache Andrei Cristian Vasiliu Mariana

No ( Vote: 0 )

Abstain (Vote: 2)

Galbenu Ana iulia

Mo-Votiriigf (Total: 1 )

Moldoveanu Lucian Ionel


Corneanu Antonio Ciprian Enachescu Marian Daniel Fleancu Florin lacob Cezar

Paunica Adriana Petrescu Elena Sima Elena Daniela Tudorache Livia Voicu Alin lonut

Malureanu Liviu


Dobre Alexandru Ene Stelian Bogdan Gutium Narcisa-Veronica Marineata Marcel Pelinaru Cornel Popescu Romeo Tudor Elena Văduvă Juliana Voinea Inocentiu loan


2/16/2018 3:09:42 PM

Page 1 of 1