Proces verbal din 30.05.2018

PV al sedintei ordinare din 30.05.2018



MUNICIPIUL BUCUREȘTI

CONSILIUL LOCAL SECTOR 3

PROCESUL VERBAL


al ședinței ordinare a Consiliului Local Sector 3 din data de 30.05.2018


Convocarea acestei ședințe a fost făcută de Primarul Sectorului 3 prin invitația înregistrată cu nr. 96612/CP/24.05.2018.

La ședință au participat domnul Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță, doamna Viceprimar - Elena Petrescu și domnul Secretar al Sectorului 3 - Marius Mihăiță.

Au fost invitați să participe directorii din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 3, precum și din subordinea Consiliului Local.

La ședință a participat un număr de 31 consilieri locali din numărul total de 31.

Dl, Președinte de ședință - Voicu Alln-Ionuț

Bună ziua, doamnelor și domnilor consilieri, doamnelor și domnilor invitați!

A

Declar deschisă ședința ordinară din data de 30.05.2018. In sală sunt prezenți 29 de consilieri.

A plecat domnul consilier Galbenu Mircea Mihai. Lipsește domnul consilier Dobre Alexandru.

înainte de a începe ședința, vă supun la vot, retragerea de pe ordinea de zi al punctului numărul 19. Votați, vă rog!

Cu 26 voturi pentru, o abținere, 2 consilieri care nu au votat, proiectul de hotărâere a fost retras.

Vă supun spre aprobarea ordinei de zi. Da, domnule consilier.

Dl. Consilier Corneanu Antonio Ciprian

Bună ziua, domnule președinte, stimați colegi. Propun suplimentarea ordinii de zi a ședinței ordinare din data de 30.05.2018 cu 4 proiecte de hotărâre după cum urmează:

1.    Proiect de hotărâre privind modificarea HCLS3 nr. 121/28.03.2018 referitoare la măsurile de îmbunătățire a actului de transparență instituțională, completată prin HCLS3 nr.147/11.04.2018.

2.    Proiect de hotărâre privind modificarea HCLS 3 nr. 33/23.02.2016 referitoare la aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți unor obiective de investiții privind creșterea eficienței energetice și modernizarea unor unități de învățământ din Sectorul 3.

3.    Proiect de hotărâre privind revenirea la destinația inițială - spațiu de învățământ - a corpului de clădire C2, precum și a suprafeței de teren de 1910 mp, situate în


3.    Proiect de hotărâre privind revenirea la destinația inițială - spațiu de îhvațamant- a corpului de clădire C2, precum și a suprafeței de teren de 1910 mp, situate în București, str. Pictor Ion Țuculescu, nr.42, sector 3 din cadrul „Colegiului Tehnic Mihai BraviT.

4.    Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți unor obiective de investiții privind reamenajare peisagistică și întreținere a unităților de învățământ din Sectorul 3.

Vă mulțumesc!

DL Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Mulțumesc, doamnule consilier!

Da, domnule Mălureanu.

DL Consilier Mălureanu Liviu

Am o observație la punctul 1 suplimentar, nu respectă chiar hotărârea care o amendează și anume nu respectă punctul 3.1., prin care se specifică faptul că hotărârile de consiliu, care modifică alte hotărâri, trebuie să fie însoțite de o formă consolidată. în cazul de față nu avem această formă consolidată, prin urmare vă propun retragerea de pe ordinea de zi a acestui punct. Vă mulțumesc,

DL Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Retragerea poate fi făcută numai cu acordul inițiatorului sau de către inițiator. Mulțumesc. Supun la vot propunerea domnului consilier Comeanu. Votați, vă rog!

Cu 19 voturi pentru, 4 împotrivă, 4 abțineri, 2 consilieri care nu a votat, suplimentarea ordinei de zi a fost aprobată.

Vă supun la vot aprobarea ordinea de zi împreună cu suplimentarea și retragerea punctului numărul 19. Votați, vă rog!

Cu 20 voturi pentru, 5 abțineri, 4 consilieri care nu au votat, ordinea de zi a fost aprobată.

Trecem la primul punct, “Aprobarea procesului-verbal al ședinței extraordinare a Consiliului Local Sector 3 din data de 04.05.2018”. Propuneri, obiecțiuni? Nu sunt. Votați, vă rog!

Cu 25 voturi pentru, o abținere, 3 consilieri care nu au votat, procesul verbal a fost aprobat.

Trecem la punctul numărul 2, „Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu “Locuințe colective și comerț Ds+P+M+8E+etaj tehnic pe terenul situat în Șoseaua Mihai Bravu nr.451-471, Lot2-Lotl, Sector 3””. Propuneri, obiecțiuni? Nu sunt. Votați, vă rog!

Cu 24 voturi pentru, 4 abțineri, un consilier care nu a votat, proiectu^^HH^re a fost aprobat.

Trecem la punctul numărul 3, „Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu “Locuințe colective și comerț Ds+P+M+8E+etaj tehnic pe terenul situat în Șoseaua Mihai Bravu nr.451-471, Lotl, Sector 3””. Propuneri, obiecțiuni? Nu sunt. Votați, vă rog!

Cu 24 voturi pentru, 1 împotrivă, 3 abțineri, un consilier care nu a votat, proiectul de hotărâre a fost aprobat.

Trecem la punctul numărul 4, „Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu “Locuințe colective S+P+4E+5Eretraspe terenul situat în Strada Vântului nr.33A, Sector 3““. Propuneri, obiecțiuni? Nu sunt. Votați, vă rog!

Cu 23 voturi pentru, 4 abțineri, 2 consilieri care nu a votat, proiectul de hotărâre a fost aprobat.

Trecem la punctul numărul 5, „Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu “Locuință individuală P+1E+M pe terenul situat în Strada Vitioara nr.98~100, lot2, Sector 3””. Propuneri, obiecțiuni? Nu sunt. Votați, vă rog!

Cu 26 voturi pentru, o abținere, 2 consilieri care nu a votat, proiectul de hotărâre a fost aprobat.

Trecem la punctul numărul 6, „Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu “Imobil funcțiuni multiple S+P+2E+M (locuințe colective cu spații comerciale la parter) pe terenul situat în Calea Călărașilor nr. 297C, Sector 3””. Propuneri, obiecțiuni? Nu sunt. Votați, vă rog!

Cu 24 voturi pentru, 1 împotrivă, 2 abțineri, 2 consilieri care nu au votat, proiectul de hotărâre a fost aprobat.

Trecem la punctul numărul 7, „Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu “Locuințe colective și comerț Ds+P+M+8E+etaj tehnic pe terenul situat în Șoseaua Mihai Bravu nr.451-471, Lot2-Lot2, Sector 3””. Propuneri, obiecțiuni? Nu sunt. Votați, vă rog!

Cu 24 voturi pentru, 4 abțineri, un consilier care nu a votat, proiectul de hotărâre a fost aprobat.

Trecem la punctul numărul 8, „Proiect de hotărâre privind modificarea Regulamentului privind desfășurarea activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață pe teritoriul Sectorului 3 al Municipiului București, aprobat prin HCLS 3 nr. 313/27.07.201”. Propuneri, obiecțiuni? Nu sunt. Votați, vă rog!

Cu 25 voturi pentru, 4 consilieri care nu au votat, proiectul de hotărâre a fost aprobat.

Trecem la punctul numărul 9, „Proiect de hotărâre privind derogarea pentru anul 2018 a unor prevederi ale Regulamentului referitor la licitația/atribuirea locurilor din


parcările de reședință de pe raza Sectorului 3 al Municipiului obiectiuni? Da, domnule consillier.

5    7

DL Consilier Ene Stelian-Bogdan

Vă mulțumesc, domnule președinte. Aici se încearcă, se propune introducerea unei derogări pentru acei cetățeni care au pierdut locul de parcare în urma neplății impozitelor până la data de 31.07 sau 31.08.2018. Propunerea mea ar fi, să aplicăm această derogare pentru toate categoriile de cetățeni, pentru că întâmplarea face că această prevedere cu taxele să fie singura care s-a păstrat din vechiul regulament, în schimb am introdus alte restricții, RCA, ITP, o serie întreagă de noi restricții. Sigur, oamenii au avut un șoc și au pierdut locul de parcare și sunt de acord să le acordăm o derogare dar, haideți să folosim aceeași măsură pentru toți cetățenii și dacă păsuim pe unii, să aplicăm același lucru pentru toată lumea. Am făcut un amendament, l-am trimis pe mail. Dați-mi voie să-i dau citire: “se modifică art. 1 și art. 2, după cum urmează: Art. 1 pentru anul 2018, prin derogare de la alin. 2), art. 27 și alin. 1), art. 32, din regulamentul privind licitația locurilor de parcare de reședință pe raza Sectorului 3 al Municipiului București, aprobat prin HCLS3 nr. 16/29.01.2018, posesorii autorizațiilor de parcare vor pierde dreptul de utilizare a locurilor de parcare dacă nu îndeplinesc până la data de 31.07.2017, toate condițiile prevăzute de regulament și art. 2, autorizațiile de parcare care și-au pierdut valabilitatea prin neîndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. 2), art. 27 și alin 1), art. 32, din regulament, rămân valabile dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. din prezenta hotărâre”. Practic, pe lângă autorizațiile anulate pe art. 27, se mai introduc și celelalte, orice altă formă de anulare. Nu știu cât de multe sunt, cred că majoritatea sunt pe această chestiune a neplății taxelor, dar cred că trebuie să se aplice cu egală măsură tuturor. Vă mulțumesc!

DI. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Din partea aparatului, vă rog.

A venit domnul consilier Dobre Alexandru.

DL Director General - Iiie Petre Iulian - DGITL Sector 3

Bună dimineața! Ce aș putea să spun din partea aparatului este că, propunerea domnului consilier din punct de vedere al aplicării regulamentului, din momentul în care, derogăm termenul la care ați făcut referire, practic începem să aplicăm această hotărâre începând cu 01 august, conform termenului. Asta înseamnă că rămâne în vigoare până la data de 01 august vechiul regulament.


D1. Consilier Ene Stelian-Bogdan

Doar anulările, să le prelungim celor care li s-au anulat, în rest prevederile rămân aceleași. Regulamentul să rămână exact cum este.

DL Director General - Ilie Petre Iulian - DGITL Sector 3

îmi cer scuze, dar ați spus că, condițiile din regulament, condițiile de păstrare și atribuire al locurilor de parcare se aplică cu 01 august. Regulamentul asta face, stabilește o modalitate de atribuire a locurilor de parcare în baza unor condiții. Aceste condiții dacă le prorogrăm termenul cu 01 august, înseamnă practic că vor rămâne valabil condițiile vechi, din regulamentul vechi.

DL Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Mulțumim frumos domnule director.

DL Consilier Ene Stelian-Bogdan

Prin hotărârea pe care o avem în forma nemodificată.....

DL Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Nu prea v-am dat cuvântul, imi cer scuze!

D1. Consilier Ene Stelian-Bogdan

Vă rog să-mi permiteți! Prin hotărârea care o avem aici în față, în forma nemodificată înainte de amendament, exact asta facem, prorogrăm aplicarea pentru cei care nu au plătit taxele și pe propunerea mea este să o facem și pentru cei care au pierdut locul din alte motive.

DL Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Mulțumim. Să supunem la vot amendamentul domnului consilier! Da domnule consilier.

D1. Consilier Dobre Alexandru

Mulțumesc, domnule președinte. întrebarea este pentru domnul director. Ce facem cu cei care și-au plătit taxele la timp. Când vor dobândi loc de parcare, pentru cetățenii care nu au momentan loc de parcare. Așteptăm până în septembrie?

DL Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Din partea aparatului, vă rog.

Dacă-mi permiteți, nu știu la ce faceți referire cu septembrie! Vorbim de un termen de 31 iulie. Cel puțin propunerea domnului consilier s-a făcut pe 31 iulie, termenul pe care noi l-am propus în hotărârea de consiliu. Nu am vorbit de 30 septembrie. S-a discutat de 30 septembrie și nu știu eu? Referitor la întrebarea dumneavoastră, indiferent care este termenul, atâta timp cât vom identifica baterii care au locuri de parcare libere și care sunt curate, din toate punctele de vedere, când spun curate, adică îndeplinesc condițiile regulamentului de a-și păstra locul de parcare, acele locuri de parcare libere vor fi scoase la atribuire.

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Da, domnule consilier.

DL Consilier Dobre Alexandru

Eu vă propun să scoateți locurile libere acum! Cele care sunt, mă rog, în așa zisul litigiu, să le lăsăm, să le blocăm, iar cele care nu sunt în litigiu, haideți să le scoatem, pentru că proiectul de hotărâre a fost aprobat din ianuarie, deja suntem în mai, sfârșitul lui mai.

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Mulțumim, domnule consilier. Din partea aparatului.

Dl, Director General - Ilie Petre Iulian - DGITL Sector 3

Dacă-mi permiteți, exact acest lucru l-am spus puțin mai devreme. Am spus în felul umător: în bateriile, în care locurile de parcare care sunt ocupate, îndeplinesc condițiile de a-și păstra locul de parcare și avem parcări libere, le scoatem pe cele libere la atribuire, asta am spus!

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Mulțumim, domnule director. în sală suntem prezenți 30 de consilieri. Da, domnule consilier.

Dl. Consilier Voinea Inocențiu-Ioan

Vreau să clarificăm puțin ce avem de votat acum. Regulamentul acela din ianuarie, de care vorbea colegul, este în vigoare. Noi acum nu aplicăm un regulament vechi, domnule director, nu! Aplicăm regulamentul pe care l-am votat, acesta cu licitație, dacă sunt mai multe ..., dar suntem în faza în care ne pregătim, inventariem și ne gândim dacă termenul este bun sau mai lăsăm puțin oamenilor o facilitate. Asta votăm acum, să prelungim puțin, că oamenii nu s-au dezmeticit și nu știu prea bine de regulamentul acesta și le mai dăm un timp să-și plătească taxele, adică să îndeplinească o

condiționalitate impusă de noul regulament. Colegul nostru de la USR propune ca, nu doar condiționalitatea referitoare la plata taxelor la bugetul local să fîe îndeplinită, ci și celălalte condiționalități introduse în noul regulament. Cum ar fi: ITP la zi, asigurarea ș.a.m.d. Asta este ceea ce a propus, practic să prelungim termenul pentru toate noile condiționalități, că s-ar putea să vină cineva, asta spuneam și ieri în comisie, vine cineva, primește sesizarea, plătește toate taxele la zi și se trezește peste două săptămâni că-i expirase ITP și a venit și a plătit conform notificării taxele dar tot i se ia locul de pacare. Despre asta este vorba.

DL Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Mulțumim, domnule consilier. Domnule Primar.

DL Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

Bună ziua! îmi cer scuze pentru întârziere! Am avut dezbatere în sala asta, am avut dezbatere la Sala „Gloria”, am discutat și în format mai informai. Stimați colegi, plecăm de la premiza că în Sectorul 3 avem foarte multe autovehicule care parchează pe domeniul public în afara normalității. Din punctul meu de vedere, nu au ce căuta pe domeniul public în București și în nicio capitală din această lume, mașini nefuncționale, pentru că atâta vreme cât taxa de parcare este mică, spre foarte mică, adică de 50 de lei pe an, stimați colegi. Cât costă un pachet de țigări? Adică, despre ce vorbim? Despre ce discutăm? Păi normal că-și permit să țină mașini nefuncționale, lovite, cu pană, care au devenit focare de infecție, stimați colegi. Este fermă de înmulțit șobolani, câini și pisici, ca să numai discutăm de alte specii neprietenoase cu omul! Nu au ce căuta pe domeniul public! Dacă pe partea de taxe, sunt de acord să facem o prelungire, domnule, oamenii nu au știut, haideți că acum i-am informat, le mai dăm termen 3 luni de zile, ca să-și plătească taxele și contribuțiile, pentru că noi nu suntem doar beneficiari, suntem și contributori! Trebuie să le oferim cetățenilor cele mai bune condiții. Dacă sunt de acord cu partea cealaltă, cu prevederea din regulament și anume, dacă nu au mașina înmatriculată în Sectorul 3, să le dăm termen să-și inmatriculeze, încă 3 luni de zile să-și rezolve problema asta. Cei care nu au ITP-ul și RCA-ul la zi, părerea mea, acolo discutăm de vehicule nefuncționale care nu ar trebui să staționeze pe domeniul public, punct! Dar este fix părerea mea! Dacă dumneavoastră încurajați un astfel de comportament, asta este! Ce o să facă! Vă spun că am fost personal și am ridicat mai multe mașini din Sectorul 3, mașini abandonate, în care o doamnă în vârstă, pe care o respect în mod deosebit și care îmi spunea că are acea mașină rămasă în urma soțului dânsei, care a decedat acum 7 ani și că dânsa nu are permis și că nu merge cu ea, dar este amintire pentru soțul dânsei și că mă roagă frumos să-i las mașina acolo și evident că nu am lăsat-o acolo, că plătește locul de parcare! Serios? Ne dorim un oraș curat? Ne dorim un oraș civilizat? Da sau nu? Sunt destul de hotărât, pentru că îmi dau seama că și pe


dumneavoastră s-au făcut presiuni destul de mari referitoare la acest regii lâm^fîfWvă spun că presiunile sunt și de o parte și de alta. Noi, până la urmă, suntem aici să judecăm drept, pentru că cetățenii ne-au trimis aici și ne-au investit cu această responsabilitate de a reglementa în Sectorul 3. Sper să luăm cea mai bună decizie.

DL Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Mulțumim, domnule Primar. Da, domnule consilier.

PL Consilier Voinea Inocențiu-Ioan

Răspunsul este: da! Ne dorim un oraș civilizat, dar pentru că nu am pus niște mașini să conducă autoritățile locale ci niște Primari, oameni, vreau să vă spun, că mi-ați rupt sufletul cu povestea care ați spus-o și eu i-aș fi lăsat mașina doamnei respective sau i-aș fi găsit un loc, în să-și poată aminti, cât mai trăiește, de soțul dumneaiei. Referitor la ceea ce spuneți, cu condiționalitățile, este posibil ca majoritatea cazurilor să fie cum spuneți, mașini abandonate, care trebuie să dispară, cu siguranță, de pe domeniul public. Dar poate că în luna asta de „preaviz”, să-i spunem așa, este cineva care fie a omis, fie nu s-a uitat în talon, fie i-a expirat polița și nu a fost atent, 10% dacă sunt, 2, 3 dacă sunt, sunt niște cazuri, care este bine să le evităm. Poate nu o să fie niciunul. Știu că pe noi ne interesează să ne plătim taxele, dar dacă tot este, nu mi se pare normal să avem un caz de genul acesta, omul vine și plătește taxa și se trezește că din neglijență, că suntem oameni, nu suntem mașini, a uitat să-și plătească polița de asigurare, se trezește că s-a dus să-și plătească, ca să știe ca are locul de parcare dar eu i l-am anulat că nu avea cu o zi, două sau trei sau două săptămâni polița plătită.

DL Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Mulțumim frumos, domnule consilier. Domnule Primar.

DL Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

Vreau să vă asigur că am toată compasiunea pentru toată lumea, inclusiv și mai ales pentru persoanele în vârstă și înțeleg când are loc o astfel de tragedie, să moară soțul, soția mai ales la o vârstă înaintată, dar să știți că eu am obligația să mă gândesc și la copiii și la cetățenii și și la doamna, care trebuie să supraviețuiască, să trăiască sănătoasă lângă o mașină abandonată, este fix ce nu trebuie în orașul ăsta. Și am mai făcut și alte chestiuni, de exemplu, am făcut curat în multe apartamente, în care cetățenii, tot mai în vârstă, își adunau gunoaie și era atât de plin apartamentul încât nu se mai închidea ușa de la intrare și dormea pe gunoaie undeva sus, acolo unde mai rămăsese puțin loc, nu pusese gunoi acolo. Și chiar dacă înțelegem, totul este o chestie mentală, domnule consilier, da, medicale sunt chestiunile acestea, noi suntem sentimentali, dar avem și rațiune, ne dăm seama ce este bine și ce este rău pentru noi, iar aceasta nu funcționează așa. Nimeni nu


W ăg

stă să-i păzească dacă i s-a expirat în timp de 5 zile. Nu, noi facem frame-uri, norfScem poze. Nu au ajuns încă acolo. Urmează, că până acum am stat să facem anumite analize, nu este puțin vreo 60 de mii de locuri de parcare să le analizăm, pentru că noi nu deranjăm cetățenii, noi le facem noi, intern, cu protocoale, cu instituțiile care dețin informațiile astea. Dacă în acel moment în care noi am făcut verificările, în acel moment nu are RCA sau el putea să-și fi cumpărat cu o zi înainte RCA sau să-și fi făcut ITP-ul cu 2 zile înainte, noi în momentul în care le-am verificat dacă le are și simt valabile este perfect.

Dl. Președinte de ședință - Voicu AHn-Ionuț

Mulțumim frumos, domnule Primar. Da, domnule Marineață.

DL Consilier Marineață Marcel

Referitor la ce a spus domnul consilier, dacă facem derogare la acest regulament până la data de 31 august, bănuiesc că cetățenii au un timp rezonabil pentru a-și face un ITP, o asigurare și a plăti taxele locale.

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Da, domnule Popescu.

D1. Consilier Popescu Romeo

Mult mai simplu, domnul director ne-a spus ieri că cei cărora li s-au trimis înștiințări că au pierdut locurile de parcare, au pierdut doar pentru că nu au plătit taxele. Pentru cei care ulterior, la control, vor fi găsiți cu celelalte condiții neîndeplinite, este suficient ca dânsul să le trimită o înștiințare, cu un termen rezonabil de 15 sau 30 de zile, să regleze situația, nu a reglat-o, a pierdut-o. Oricum, dânsul nu a făcut încă acea triere.

DL Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Mulțumim, domnule consilier. Da, domnule consilier.

DL Consilier Dobre Alexandru

O să tergiversăm implementarea regulamentului și iar o să mai așteptăm o groază de luni până se dă drumul funcțiunii. Nici nu l-am aprobat bine și iar îl amendăm.

DL Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Mulțumim, domnule consilier. Supun la vot, amendamentul domnului consilier Ene. Votați, vă rog!

DL Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

Dacă există consens pe chestiunea asta, până la 30 septembrie să amânăm ...


Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Să citesc rezultatul de la primul amendament și apoi vă dau cuvântul.

Cu 15 voturi pentru, 11 împotrivă, 3 abțineri, un consilier care nu a votat, amendamentul domnului consilier nu a fost aprobat.

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Da, doamna consilier.

D-na Consilier Păunică Adriana

Mulțumesc, domnule președinte. Colegul mi-a luat-o înainte cu amendamentul dumnealui și am zis să nu-1 întrerup. Am de făcut un amendament: pentru anul 2018 prin derogare de la alin. 2), la art. 27 din Regulamentul referitor la licitația/atribuirea locurilor din parcările de reședință de pe raza Sectorului 3 al Municipiului București aprobat prin HCLS3 nr.16/29.01.2018, posesorii autorizațiilor de parcare vor pierde dreptul de utilizare a locurilor de parcare, dacă nu achită până la data de 30.09.2018, toate obligațiile bugetare, datorate Bugetului Local Sector 3, cu termene de plată până la acceastă dată. Mulțumesc!

D1. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Mulțumesc, doamna consilier. Supun la vot, amendamentul doamnei consilier. Votați, vă rog!

Dl. Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

Stimați colegi, este o propunere aici! Să înțeleg că dumneavoastră ați făcut o altă propunere?

Dl, Consilier Voinea Inocențiu-Ioan

Am făcut o propunere care nu schimba cu nimic fondul, spunea două rânduri în plus în hârtia domnului, din cele 6 mii de hârtii, dar nu schimba mare lucru, decât eram noi împăcați cu ideea că am anunțat oamenii, domnule faceți, plătiți taxele, faceți-vă ITP, asigurarea ca să puteți să faceți și nu am fost de acord cu asta. In schimb, suntem de acord să prelungim, să mai dăm cu două luni mai mult. Nu înțeleg, un amendament care nu schimba cu nimic, nu-1 trecem, dar un amendament care prelungește punerea în aplicare a acestui regulament, suntem gata să-l adoptăm, că vine din partea PSD!

Dl. Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

Stimate coleg, haideți formulați un amendament, v-ați grăbit cu supunerea la vot, este o chestiune foarte importantă. S-au împușcat oamenii aici, vis-â-vis, pe locuri de parcare! Subiectul este foarte fierbinte! Propuneți o chestiune în sensul acesta, pentru că așa văd că s-ar corela și ar fi un oarecare consens.

Dl. Consilier Voinea Inocențiu-Ioan

Cer 3 minute pauză, să ne consultăm toate grupurile.

Dl. Consilier Ene Stelian-Bogdan

A, Wi

\Wv


Să știți că am trimis pe mail amendamentul și nu a venit nimeni să-mi spună că este în regulă, că nu este în regulă!

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Pauză 5 min, vă rog!

Dl. Director General - Ilie Petre Iulian - DGITL Sector 3

Dacă-mi permiteți, ceea ce s-a propus, în principiu este cam același lucru și dintr-o parte și din cealaltă. Ca să sintetizez ceea ce s-a propus. Propunem termen de verificare a valabilității tuturor condițiilor, 30.09.2018, Regulamentul rămâne în funcțiune, pentru locurile care s-au eliberat nu din valabilitate de condiții, ci doar din renunțare la locurile de parcare, benevolă, din partea contribuabililor, se va aplica regulamentul și vor fî atribuite locurile de parcare. Deci, sunt baterii așa cum v-am spus, care le-am verificat, sunt cetățeni care îndeplinesc toate condițiile de a avea locul de parcare și sunt și locuri libere în bateriile respective. Acele locuri libere, le vom scoate la atribuire. Valabilitatea pe noul Regulament, se va verifica la 30.09 pentru toate condițiile. De săptămâna viitoare o să facem anunțuri de locuri de parcare care vor fi scoase spre atribuire, pentru că ele sunt libere în momentul acesta. Au fost cetățeni care au renunțat la locurile libere. Acelea vor fi scoase la atribuire, până la verificarea valabilității de la 30.09. Până în 30.09 noi dăm drumul la atribuire, iar cei care au locuri de parcare în momentul acesta le păstrează și după 30.09, dacă la 30.09. îndeplinesc condițiile de valabilitate.

Dl. Președinte de ședință — Voicu Alin-Ionuț

Mulțumim, domnule director. Domnule consiler, ați cerut pauză 5 minute! Vă consultați sau nu vă consultați?

Dl. Consilier Voinea Inocențiu-Ioan

Am făcut pauza! Dacă sunteți de acord, dați drumul la ședință să formulăm amendamentul. Ne-am consultat. Amendamentul va fi în felul următor:

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

îmi cer scuze, domnule consilier, dar avem un amendament de propus la vot, al doamnei consilier Păunică. Da, domnule consilier Inocențîu.


Dl. Consilier Voinea Inocențiu-Ioan Nu vreau să se supere consilierii USR, a fost inițiativa lor practic. Eu amformiilal, măcar pentru inițiativa de a încerca să pun oștile față în față și în aceeași barcă, să încep să formulez amendamentul, în următoarea formulă: „Se acordă termen până la 30 septembrie pentru ca toți posesorii de locuri de parcare să îndeplinească toate condiționalitățile din noul Regulament aprobat.”

Dl, Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Mulțumim, domnule consilier. Supun la vot amendamentul domnului consilier. Votați, vă rog!

Cu 27 voturi pentru, 1 împotrivă, o abținere, un consilier care nu a votat amendamentul domnului consilier a fost aprobat.

Da, doamna consilier!

P-na Consilier Păunică Adriana

Mulțumesc domnule președinte! Mai am un amendament de făcut la art. 29 din Regulamentul aprobat prin HCL nr. 16/2018 după alin. 3), se introduce alin. 4), care va avea cuprins: „ Locurile de parcare care au fost deținute de către persoanele juridice până la data intrării în vigoare a prezentului Regulament, vor putea fi atribuite direct, la cerere, persoanelor fizice care domiciliază la adresa sediului social a respectivei persoane juridice, dacă îndeplinesc condițiile prezentului Regulament.”

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Domnule Primar!

Dl. Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

Avem situații în care cetățeni care locuiesc în Sectorul 3, au avut locul de parcare luat pe firmă, știți bine, cu firma, cu sediul în apartament și au pus locul de parcare pe firmă. Noi, în noul Regulament, interzicem firmelor, persoanelor juridice să participe, sunt neligibile. Dar cei care au avut loc de parcare pe firmă, dar îndeplinesc condițiile Regulamentului, nu este normal să păstreze locul de parcare? Eu cred că este normal!

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Mulțumim frumos, domnule Primar. Supun la vot amendamentul doamnei Păunică. Votați, vă rog!

Cu 28 voturi pentru, 1 împotrivă, un consilier care nu a votat amendamentul doamnei consilier a fost aprobat.

Da, domnule consilier!


DL Consilier Voinea Inocențiu-Ioan

Cu o precizare, poate sunt firme care au avut mai multe locuri de parcare. Este vorba de un singur loc de parcare.

DL Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Mulțumim frumos, domnule consilier. Da, domnule consilier.

DL Consilier Petrescu Cristian

Și dacă mașina este pe firmă, cum îi dai locul de parcare persoanei fizice? Adică și-o mută de pe firmă pe persoană fizică?

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Supun la vot proiectul de hotărâre împreună cu cele două amendamentele. Votați, vă rog!

Cu 27 voturi pentru, o abținere, doi consilieri care nu au votat, proiectul de hotărâre a fost aprobat.

Trecem la punctul 10, “Proiect de hotărâre privind modificarea statului de funcții al Direcției de Evidență a Persoanelor Sector 3”. Propuneri, obiecțiuni? Nu sunt. Votați, vă rog!

Cu 26 voturi pentru, 4 abțineri proiectul de hotărâre a fost aprobat.

Trecem la punctul 11, “Proiect de hotărâre privind modificarea Planului de ocupare a funcțiilor publice din cadrul Direcției de Evidență a Persoanelor Sector 3 pentru semestrulIal anului 20187 Propuneri, obiecțiuni? Nu sunt. Votați, vă rog!

Cu 27 voturi pentru, 3 abțineri proiectul de hotărâre a fost aprobat.

Trecem la punctul 12, “Proiect de hotărâre privind modificarea HCLS 3 nr. 126/28.03.2018 referitoare la numărul de burse și cuantumul acestora acordate elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din Sectorul 3 al Municipiului București, în semestrul H al anului școlar 2017 — 20187 Propuneri, obiecțiuni? Nu sunt. Votați, vă rog!

Cu 30 voturi pentru, proiectul de hotărâre a fost aprobat.

Trecem la punctul 13, “Proiect de hotărâre privind aprobarea virării cotei-parte din sumele încasate în veniturile proprii ale bugetelor instituțiilor de învățământ, rezultate din închirierea spațiilor proprietate publică, pentru care s-au realizat investiții de către Primăria Sectorului 3.” Propuneri, obiecțiuni? Da, d-le consilier!

DL Consilier Mălureanu Liviu

Către aparatul tehnic, dacă se poate ca acești bani care vin în plus la primărie să fie alocați tot către partea de educație. Ei vin de la aceste licee și să se ducă tot către partea educație. Am întrebat și înainte de ședință, nu m-a lămurit foarte clar cum se poate face tehnic, aș mai vrea încă o dată în timpul ședinței să mi se dea un răspuns.

Eu am făcut propunerea asta, adică e o chestiune pe care am generat-o eu, atâta vreme cât noi avem costuri mari cu școlile, repet, costuri mari, de cele mai multe ori inadmisibil de mari, pentru că dânșii chiar își bat joc. I-am luat noi puțin câte puțin, ducem lucrurile în zona normalității. Puteți să puneți amendamentul ăsta oricând, pentru că, oricum, vă spun că dăm de 100 de ori sumele astea tot la învățământ, d-le consilier. Nu vă spun decât că e profund inutil și o argumentez cu date, cu cifre.

DL Consilier Mălureanu Liviu

Acum aproximativ o lună, cred că am fost la un liceu care chiar avea nevoie de niște investiții din partea primăriei, Baptist, parcă. S-au făcut niște lucrări dar mai era nevoie. Dânșii, din ce am înțeles, aveau elevi foarte buni, aveau note extraordinar de bune la Bac, deci făceau performanță. Mai erau niște lucruri care dânșii solicitau, mi s-au părut de bun simț. Către astfel de cazuri mă adresez, în sensul să trimitem bani. Intr-adevăr, la unele școli s-au făcut lucrări, arată foarte bine dar mai sunt unele unități de învățământ care chiar au nevoie. E constatare proprie. Grupul sanitar, într-adevăr se mai puteau face niște lucrări. în acest sens mă adresez ca bani să fie direcționați tot către unități de învățământ. Să identificăm unde mai simt nevoi si să facem corecțiile!

DI. Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

Logos funcționează în Liceul de Chimie, Nenițescu. Nenițescu intră în lucru acum. într-adevăr au mai rămas foarte puține unități, în zona liceu, nu pe zona de școli, care trebuiesc reabilitate. Intră în lucru în această vacanță. Dar, d-le consilier, credeți-mă că nu au nicio legătură ce investim noi, acolo, cu ce discutăm noi, acum, cu cei 20% care să vină în plus. Nu plătim, eventual, decât curentul pentru bormașină.

DI. Președinte de ședință — Voicu Alin-Ionuț

Mulțumim, d-le Primar! Supun la vot punctul 13. Votați, vă rog!

Cu 26 voturi pentru, 3 abțineri, un consilier care nu a votat, proiectul de hotărâre a fost aprobat.

Trecem la punctul 14,” Proiect de hotărâre privind aprobarea implementării și finanțării proiectului „Educat și sănătos în Sectorul 3 - clasele 0-V”. Propuneri, obiecțiuni? Nu sunt. Votați, vă rog!

Cu 28 voturi pentru, 2 consilieri care nu au votat, proiectul de hotărâre a fost aprobat.

Trecem la punctul 15, ‘Proiect de hotărâre privind aprobarea implementării și finanțării proiectului „Dotare cantină corp C8 - Colegiul Tehnic Mihai Bravu”. Propuneri, obiecțiuni? Nu sunt. Votați, vă rog!


Cu 27 voturi pentru, 3 consilieri care nu au votat, proiectul de hol aprobat.

Trecem la punctul 16, "Proiect de hotărâre privind înființarea Centrului de Informare și Consiliere Permanentă pentru legătura dintre mediul economic și părinți/elevi/alți factori interesați în vederea derulării proiectului "Școala Profesională Metropolitană în Sistem Dual\ Propuneri, obiecțiuni? Da, d-le consilier!

Dl. Consilier Voinea Inocențiu Ioan

Am discutat și ieri, în comisii, aspectul și cred că ar trebui ca acest Centru de Consiliere Permanentă să aibă în vedere și, dacă este nevoie, să și bugetăm în acest sens, o platformă online pentru a expune toate ideile pe care ar trebui să le cunoască părinții. Adică poate să fie o comunicare mai bună între acest Centru de Consiliere și toți factorii implicați în orientarea profesională și școlară a elevilor. Deci nu doar un birou și cu un consilier care are o etichetă la ușă: “Nu intrați, ieșim noi din când în când!”, ci efectiv o platformă în acest sens.

Dl, Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

O inițiativă foarte bună, ați văzut că noi suntem pro-digitalizare, suntem cea mai digitalizată instituție publică din România. Rugămintea mea la d-voastră e să faceți o discuție, vi-1 prezint, dacă nu-1 cunoașteți, pe dl Radu Munteanu, director pe zona asta de informatizare și să treceți la modul concret pentru că așa, ideea e foarte bună. Sensul, obiectivul, clar, ni-1 asumăm, sunt de acord cu el dar nu vreți să faceți o discuție la modul concret în care să-i spuneți: “domnule, vrem să facem asta, asta, asta”?

DL Consilier Voinea Inocențiu Ioan

Ba da, dar vă rog mult de tot, tocmai pentru că îl cunoscut foarte bine pe Radu Munteanu, nu am încredere în capacitățile lui profesionale și mai mult decât atât, dacă ați adus în discuție subiectul, aș vrea să știu dacă și în cazul dumnealui luați măsura pe care aț luat-o în cazul directorului de la Poliția Locală.

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

îmi cer scuze, nu are legătură cu proiectul de hotărâre.

DL consilier Voinea Inocențiu Ioan

Vă rog mult de tot să nu-mi întreruperi... a adus în discuție un nume și îmi propune să colaborez cu cineva care a primit o condamnare penală într-o primă instanță, într-adevăr. Luați aceeași măsură de suspendare cum ați luat cu directorul de la Poliția Locală? Nici măcar nu știu dacă a fost condamnare, e vorba doar despre cercetare în cazul directorului de la Poliția Locală. Acum avem o situație mai avansată, să spunem asa!

U 5»*

o 3s

Dl. Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță


V>4MV<xV

Chestiunile sunt atât de diferite încât nu au nicio legătură una cu alta:riNtr€ra

angajat la noi în perioada aia, nu era cu mașină de serviciu, nu era în timpul programului, nu are nicio legătură cu jobul și nu e polițist. Sunt niște diferențe de care ar trebui să ținem cont. Dar dacă nu vi se pare de încredere, o să-l chemăm și facem o discuție de genul ăsta în trei, ca să punctăm în mod concret. Să știți că eu sunt pro activ, dacă aveți idei bune, haideți să le implementăm! Eu nu fac chestiuni de genul să comentez. Sunt niște instanțe care judecă, repet, nu a fost în timpul programului, nu cu mașina de serviciu, nu e polițist și cu mult înainte să fie la Primăria Sector 3.

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Mulțumim frumos, d-le Primar. Alte propuneri, obiecțiuni mai sunt? Nu sunt. Votați, vă rog!

Cu 30 voturi pentru, proiectul de hotărâre a fost aprobat.

Trecem la punctul 17, 'Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea HCLS 3 nr. 14/26.02.21109 referitoare la „Programul anual de acțiuni pentru reabilitarea termică a blocurilor de locuințe - condominii din Sectorul 3”, cu modificările și completările ulterioare”. Propuneri, obiecțiuni? Nu simt. Votați, vă rog!

Cu 28 voturi pentru, 2 abțineri, proiectul de hotărâre a fost aprobat.

Trecem la punctul 18, "Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici privind creșterea performanței energetice la un număr de 132 blocuri de locuințe din Sectorul3”. Propuneri, obiecțiuni? Nu sunt. Votați, vă rog!

Cu 26 voturi pentru, o abținere, 3 consilieri care nu au votat, proiectul de hotărâre a fost aprobat.

Trecem la punctul 20, “Proiect de hotărâre privind modificarea Caietului de sarcini întocmit în vederea atribuirii contractului ce are ca obiect „Prestarea de servicii de mentenanță pentru construcțiile administrate de către Consiliul Local al Sectorului 3”, aprobat prin anexa 2 la HCLS 3 nr. 193/04.05.2018”. Propuneri, obiecțiuni? Nu sunt. Votați, vă rog!

Cu 19 voturi pentru, 6 abțineri, 5 consilieri care nu au votat, proiectul de hotărâre a fost aprobat.

Trecem la punctul 21, “Proiect de hotărâre privind acordarea a șapte înlesniri la plată, în sensul eșalonării acestora”. Propuneri, obiecțiuni? Nu sunt. Votați, vă rog!

Cu 26 voturi pentru, 2 abțineri, 2 consilieri care nu au votat, proiectul de hotărâre a fost aprobat.

Trecem la punctul 22, “Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea HCLS 3 nr.l56/26.04.2018, referitoare la Contractul de credit nr. RQ17011478862580/06.02.2017/1290/07.02.2017, încheiat cu CEC Bank SA”. Propuneri, obiecțiuni? Nu sunt. Votați, vă rog!

Cu 19 voturi pentru, 8 împotrivă, 3 abțineri, proiectul de hotărâre a fost aprobat.


Trecem la punctul 23, “Proiect de hotărâre privind HCLS 3 nr. 151/27.04.2017 referitoare la aprobarea contractării și/sau garantării unei finanțări rambursabile interne pentru lucrări de investiții de interes local în valoare de 100.000.000 lei pe anul 2018, aferente Contractului de credit pentru investiții nr.Ol19/2018/69755/19.04.2018 încheiat cu Raiffeisen Bank S.A”. Propuneri, obiecțiuni? Nu sunt. Votați, vă rog!

Cu 19 voturi pentru, 6 împotrivă, 5 abțineri, proiectul de hotărâre a fost aprobat.

Trecem la punctul 24, “Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului Sectorului 3pe anul 2018". Propuneri, obiecțiuni? Nu sunt. Votați, vă rog!

Cu 18 voturi pentru, 1 împotrivă, 10 abțineri, un consilier care nu a votat, proiectul de hotărâre a fost aprobat.

Trecem la punctul 25, “Proiect de hotărâre privind aprobarea contului anual de încheiere a exercițiului bugetar și a situațiilor financiare pe anul 2017". Propuneri, obiecțiuni? Da, d-le consilier!

A plecat d-na consilier Tudorache Livia

Dl. Consilier Mălureanu Liviu

Am văzut că în continuare și pe anul precedent e foarte mică rata de absorbție a fondurilor europene, 5%, când reușim să trecem și noi peste 50%, măcar? Eu vă spun ce scrie în buget, 5%, nu am scris eu acolo.

DL Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

La ce vă referiți, mai exact? 5% din ce?

Dl. Consilier Mălureanu Liviu

5% din ce s-a bugetat, doar atât s-a absorbit. Alea-s cifrele.

D1. Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

O să vă prezint o situație, lucrurile stau total diferit. 5% poate pe anul trecut! Anul trecut am lucrat, anul trecut am semnat contracte, n-am avut timp să le rambursăm, dar să știți că le-am rambursat, le regăsiți mare parte din ele, discutăm de zeci milioane, multe zeci de milioane, cred că depășim 100 de milioane, anul ăsta.

DL consilier Mălureanu Liviu

întrebarea mea este de ce le mai punem acolo că e total......De ce punem bugetul

ăla dacă avem 5% îndeplinire? Să-l punem când îl anticipăm să ne încasăm banii, e total derutant, adică pune o cifră 5% încasare, așa scrie, nu am scris eu acolo.

DL Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Din partea aparatului!


<4V

&/ rZ$

i^O

DI. Director Executiv Ghetu Octavian - Direcția Economi

La ce timp vă referiți? De ce le mai punem în 2017? Că așa se încheie anul, printr-un bilanț. Sunteți auditor, știți lucrul ăsta! De ce le mai punem acum? Pentru că le încasăm.

DL Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Da, d-le consilier!

Dl. Consilier Ene Stelian Bogdan

Vorbim de sume de la UE, cadrul financiar 2014-2020, bugetate în 2017. Dacă noi știam că semnăm contracte si că nu avem cum să absorbim sumele astea pe acest exercițiu, în anul 2017, de ce am bugetat o sumă de 110 milioane când știam că o să luăm 5 milioane? Asta e întrebarea.

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Din partea aparatului!

D1. Director Executiv Ghețu Octavian - Direcția Economică

Pentru că nu din vina noastră nu au fost încasați acei bani, nu au fost rambursați. Noi treaba ne-am facut-o, drept dovadă, spre sfârșitul anului, am și încasat o sumă. Din cei 110 am încasat 7 milioane.

DL Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Mulțumim, d-le director. D-le Primar!

DL Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

Domnule, dacă tot vă pricepeți la sume, demonstrați chestia asta, că vă pricepeți! De exemplu, noi am făcut proiecte care au fost aprobate și s-a semnat contract de finanțare. Noi am dat drumul la lucrări. Că n-am reușit să rambursăm sumele în același an, ele nu aveau cum să nu fie reflectate în bilanțul, în execuție. Ele trebuiau prinse, pentru că în baza lor s-au executat lucrări. Că n-am reușit să le rambursăm, în integralitatea lor, anul trecut, da, e adevărat, pentru că s-au început proiectele în a doua jumătate a anului. Dar, deja, până în momentul ăsta am încasat peste 80 milioane lei, bani rambursați, intrați în contul primăriei. Despre ce vorbim? V-ați găsit um motiv de critică sau de obiecție pe o chestiune profund neprincipială. De ce s-au reflectat în bugetul de anul trecut? Pentru că am făcut lucrări pe ele. Pentru că au fost finanțate, am semnat contracte de finanțare pe care ni le asumăm, pentru D-zeu! Eu nu înțeleg care e ideea, care e obiecția.

DL Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

D-le consilier!


Dl. consilier Voinea Inocențiu Ioan


înțeleg că la un moment TX, când, să presupunem că poate o să ajungem la zi, să ne dea banii la zi, să ne deconteze, e posibil să avem și 200 sau 300%, nu? Primind și banii din urmă.

DL Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

Hai, domnule, că e aberant!

PI, consilier Voinea Inocențiu Ioan

Nu e aberant. Stați puțin! Poate nu înțeleg, explicați-ne! Noi suntem reprezentanții cetățenilor care nu au cunoștințe foarte amănunțite în acest domeniu. Deci ne-am propus să facem de 10 lei blocuri cu fonduri europene. Am făcut, am accesat, am depus dosarul, dar de la Agenția de Plăți ne-au dat doar un leu, că nu ne-au dat banii. S-a încheiat anul și noi trebuia să raportăm. Am primit 10%, un leu din cei 10 care trebuia să-i primim. La anul ne mai propunem încă 10 lei. De data asta ne dau toți banii.....

Dl. Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

Nu e adevărat!

Dl. consilier Voinea Inocențiu Ioan

Atunci explicați-ne cum e! De ce e decalajul ăsta de 5% și ce înseamnă 80 de milioane în procent?

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Mulțumim, d-le consilier!

Dl. consilier Voinea Inocențiu Ioan

Știu că-mi mulțumiți, dar îmi mulțumiți după ce închei!Oricum nu vorbesc mai mult și mai pe în lături decât alții. Explicati-ne ce înseamnă doar 5% și când se recuperează sau unde se regăsesc! Unde se regăsește diferența de 95%?

Dl, Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

De aceea, d-le consilier, noi vă plătim, vă finanțăm cursuri, ca să învățați chestiunile astea. Sunt chestiuni care se învață, nu se naște nimeni cu ele învățat. Dar dacă vreți să folosim ședințele de consiliu pentru a lua meditații pe partea de cum se compune un buget sau cum se face un exercițiu bugetar sau, mă rog, execuția bugetară, nu e niciun fel de problemă, ne folosim timpul de la consiliu să discutăm chestiunea asta. D-le consilier, cei 10 lei pe care avem contracte pe anul trecut, sunt fix aceeași 10 lei pe care-i regăsim și anul acesta plus alți 50 de lei pe care am făcut proiecte anul acesta. Pentru că sunt proiecte multianuale și ei se înregistrează deopotrivă și pe un an și pe celălalt. Doar proiectele care au fost închise integral anul trecut, nu mai figurează anul ăsta. Iar toate proiectele pe care le închidem anul ăsta nu se regăsesc anul viitor. De asemeni, toate proiectele pe care le începem anul ăsta și nu le finalizăm, ele se regăsesc


deopotrivă și anul următor. Pentru că viața nu începe cu 1 ianuarie și'^tWnihra pe 31 decembrie. M-ați înțeles? Sunt proiecte multianuale. Dar, vă repet, vă recomand acele cursuri la care să învățați chestiunile astea, nu de altceva dar unii chiar au fost, și bănuiesc că sunt plictisiți că eu vă explic d-voastră niște chestiuni pe care dânșii le știu.

Dl. Consilier Voinea Inocenții! Ioan

La cursuri pierdem 3 zile, aici ați pierdut o jumătate de minut să explicați, nu mie, ci tuturor de ce am absorbit 5%. Deci, la anul o să absorbim 10%, inclusiv cei de anul trecut.

D1. Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

Ce pot să vă spun e că pe regiunea București- Ilfov noi am depus doar pe reabilitare termică peste 200% din bugetul disponibil. Și nu doar că i-am depus, dar cred că atragem din total sumă alocată pe București - Ilfov, noi atragem undeva la 170%, că vorbeați d-voastră de peste 100%. Da, noi, Primăria Sector 3, luăm mult peste 100% din banii alocați pe reabilitarea termică, așa, cu toată cârcotenîa unora, noi reușim să facem treabă, pentru că muncim și muncim cu folos.

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

A.

Mulțumim, d-le Primar. In sală suntem prezenți 29 de consilieri. Supun la vot punctul 25. Votați, vă rog!

Cu 18 voturi pentru, 9 abțineri, 2 consilieri care nu au votat, proiectul de hotărâre a fost aprobat.

Trecem la punctul 26, Proiect de hotărâre privind aprobarea semnării unui Act Adițional la Contractul de vânzare-cumpărare încheiat între societatea SD 3 -Salubritate și Deszăpezire S3 SRL și societatea Grădinariu Impex SRL '. Propuneri, obiecțiuni? Nu sunt. Votați, vă rog!

Cu 19 voturi pentru, 9 abțineri, un consilier care nu a votat, proiectul de hotărâre a fost aprobat.

Trecem la punctul 27, "Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul financiar 2018 al Societății Administrare Active Sector 3 SRL”. Propuneri, obiecțiuni? Nu sunt. Votați, vă rog!

Cu 19 voturi pentru, 1 împotrivă, 9 abțineri, proiectul de hotărâre a fost aprobat.

Trecem la primul punct suplimentar, 'Proiect de hotărâre privind modificarea HCLS3 nr. 121/28.03.2018 referitoare la măsurile de îmbunătățire a actului de transparență instituțională, completată prin HCLS3 nr.147/11.04.2018”. Da, d-le consilier!

A revenit domnul consilier Galbenu Mircea Mihcti.

zOT'.......

'5l« ’0l» « g

W OW

Dl. Consilier Mălureanu Liviu

Intre timp se pare că am primit această formă consolidată, dar asta ntEînțeleg dacă scuză faptul că hotărârea în sine nu a respectat ceea ce am votat anterior, cu privire la consolidarea acestor hotărâri de consiliu.

Dl, Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Da, d-na consilier!

D-na Consilier Galbenu Ana Iulia

M-am uitat cum sunt puse facturile pe site. Din păcate, înțeleg blurarea unor date, dar unele date chiar nu înțeleg de ce sunt blurate, de exemplu, cantitatea și prețul pe bucată. Acestea nu sunt vizibile.

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Din partea aparatului!

DI. Director Executiv Ghețu Octavian - Direcția Economică

Pentru că prețurile unitare, acea societate comercială poate să participe și la alte licitații și nu pot fi dezvăluite acele prețuri unitare.

DI. Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

Mie mi-ați spus că există o prevedere legală care ne interzice să facem treaba asta. Asta, că participă, e treaba lor la ce participă. Există o prevedere legală care ne interzice treaba asta?

D-na consilier, ca să ne înțelegem! Eu sunt pro să punem factura, copie de pe ea, scanată și pusă pe site. Asta e părerea mea, în integralitatea ei. Au venit să-mi spună că a intrat în vigoare legea cu protecția datelor cu caracter personal și cu nu știu ce legi care ne interzic, că sunt cu caracter confidențial, și că nu avem voie legal să le postăm. Dar dacă d-voastră îmi arătați legal cum putem să o facem, eu vă spun la microfon, sunt cel mai fericit om să postăm tot. Dar nici cantitățile nu avem voie să le postăm? Asta nu am înțeles-o. Cantitățile de ce nu sunt puse?

Dl. Director Executiv Ghețu Octavian - Direcția Economică

Valoarea totală a facturii împărțită la cantitate îți dă prețul unitar.

Dl. Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

Avem vreo lege care să ne interzică?

Dl. Director Executiv Ghețu Octavian - Direcția Economică

Da. E în 544, art. 12 lit. c, privind concurența neloială.

D1, Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Mulțumim frumos. Da, d-le consilier!

5    7


D1. Consilier Ene Stelian Bogdan

Stați să ne înțelegem! Concurență neloială nu face primăria publicândn'cesu^uate. Primăria încheie un contract prin care își asumă niște obligații, inclusiv obligații de confidențialitate. în măsura în care încălcăm aceste obligații, ok, nu publicăm datele, dar normal ar fi în acel contract să nu existe aceste date de confidențialitate, aceste condiții. Altfel nu există niciun fel de concurență neloială. E opțiunea acelui agent economic să contracteze cu primăria, știind că noi facem publice aceste date. Nu vrea să contracteze cu primăria, ok, să se ducă la alt cumpărător! Nu e o concurență neloială să pui la dispoziția publicului aceste date. Nu există nicio prevedere care să interzică în mod special aceste date, spre deosebire de datele personale GDPR, și acolo avem prevedere clară.

DL Director Executiv Ghețn Octavian - Direcția Economică

Cum hotărâți în consiliu, așa publicăm facturile dar asumarea unor procese din partea acestor operatori vreau să fie tot solidară.

DL Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

O secundă, că vreau să o clarificăm și e bine că suntem într-o chestiune oficială. Mie, ce-mi spune aparatul, se întâmplă să nu am cum să verific. Mi s-a spus că e nelegal. E nelegal că ați pus în contract clauze de confidențialitate sau e nelegal că legea nu ne permite? Că aici e o diferență foarte mare. Că are dreptate, dl consilier. Dacă unul nu vrea să fie transparente prețurile cu care lucrează el, e liber să nu participe la licitație cu Sectorul 3, să fie sănătoși! Chiar mă bucură ăștia care nu vor transparență! Să nu vină pe aici!

D1. Director Executiv Ghețu Octavian - Direcția Economică

D-le Primar, ne supunem deciziei consiliului. Nu am inițiat eu acest amendament, această modificare.

DL Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

Deci ziceți care e amendamentul!

DL Consilier Ene Stelian Bogdan

Un posibil amendament ar fi să fie publicate totuși aceste date..... în această

hotărâre se propune să nu mai avem facturi, să avem un opis, un centralizator. Să punem și datele de preț și cantitate, exceptând cazurile când există clauze de confidențialitate care ar fi încălcate și să avem în vedere să evităm aceste clauze de confidențialitate. Eu, acum, înțeleg că uneori nu pot fi evitate dar dacă există, haideți să nu ne ducem în proces cu acești agenți economici sau dacă încălcăm legea 544 iarăși, ok, dar cazul normal ar trebui să fie ca aceste date să fie publicate, datele de preț unitar și cantitate.


DL Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

Vă recomand eu un amendament? Să nu existe alte clauze de confidențialitate în niciun contract, mai puțin cele prevăzute de lege. Sunteți de acord cu asta? Ok. Păi propuneți-o, că sunteți în consiliu acum!

DL Consilier Ene Stelian Bogdan

Nu am hotărârea în față, nu pot să o formulez dar cred că găsim o soluție.

DL Primar al Sectorului 3 — Robert Sorin Negoiță

Orice clauză de confidențialitate care nu este impusă de lege e nelegală. Simplu!

D1. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Mulțumim. Supun la vot amendamentul d-lui Primar. Votați, vă rog!

DL Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

Stimate domn, noi, pe la Facultatea de Drept, am mai învățat și că orice act normativ aprobat în consiliu are valoare de reglementare, deci, de lege.

DL Consilier Voinea Inocențiu Ioan

Reglementare, nu de lege!

DL Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

Da, tot ce e în afara reglementării e nelegal. Din momentul în care noi aprobăm un fel, o procedură, un regulament în acest consiliu, el are valoare de reglementare, similar cu legea.

D1. Consilier Voinea Inocențiu Ioan

Și dacă nu este nelegal, este neregulamentar.

DL Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

Este nelegal.

DL Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Mulțumim!

Cu 29 voturi pentru, un consilier care nu a votat, amendamentul a fost aprobat. Alte propuneri, obiecțiuni mai sunt? Da, d-le consilier.

DL Consilier Ene Stelian Bogdan

Da, în urma amendamentului d-lui Primar, propun să modificăm forma centralizatorului propus în hotărâre și să spunem că pe lângă tip document, număr, dată document, suma plătită, beneficiar, explicație plată, să includă și cantitate și preț unitar.

Dl. Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

Dar postați facturile! Ok. Cădem hotărârea asta și gata!


Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Supun la vot proiectul de hotărâre. Votați, vă rog!

Dl. Consilier Voinea Inocențiu Ioan

Exact. Asta spun. Haideți să le cerem în contract să-și asume chestiunea asta.

Dl. Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

Ce spuneți d-voastră e adevărat. Avem contracte în derulare. Și vă mai spun o treabă, cred că e riscul mai mic să ne asumăm chestiunea asta decât să nu postăm, și să facem transparent tot ce înseamnă activitatea primăriei. Asta mi se pare o obligație morală și ar trebui să devină și o obligație morală să postăm tot. Și vă spun o chestiune, că sunt agenții economici, unii dintre ei, nu vă spun, că sunt majoritari, care se feresc de chestiunea asta. Că nu e cazul să vă spun cum vin pe legea asta proastă a achizițiilor publice, cum vin ei să liciteze la Primăria Sectorului 3. S-a schimbat săptămâna trecută ceva, dar să știți că nu s-a schimbat nimic esențial. A rămas la fel de proastă cum era și înainte. Repet, e o lege proastă și noi încercăm să ne protejăm de o lege proastă și de operatori economici ticăloși.

Dl. Președinte de ședință — Voicu Alin-Ionuț

Mulțumim frumos!

Cu 3 voturi pentru, 18 împotrivă, 6 abțineri, 3 consilieri care nu au votat, proiectul de hotărâre nu a fost aprobat.

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț Trecem la punctul 30 „Proiect de hotărâre privind modificarea HCLS 3 nr.

33/23.02,2016 referitoare la aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți unor obiective de investiții privind creșterea eficienței energetice și modernizarea unor unități de învățământ din Sectorul 3.99

Propuneri, obiecțiuni? Da, domnule consilier.

Dl.consilier Voinea Inocențiu

Nu știu dacă la 30 sau la 32 este vorba de grădinițe, reamenajare peisagistică. La 32? Mă rog, dar și aici sunt lucruri similare. Dacă tot am luat cuvântul, să închei. Nu mai vorbesc la 32.

DL Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Haideți să supun la vot punctul 30 Votați, vă rog!

Cu 23 voturi pentru, 5 abțineri, 2 consilieri care nu au votat, proiectul de hotărâre a fost aprobat.


Trecem la punctul 31 “Proiect de hotărâre privind revenirea la desifm - spațiu de învățământ - a corpului de clădire C2, precum și a suprafeței de teren de 1910 mp, situate în București, str. Pictor Ion Țuculescu, nr.42, Sector 3 din cadrul „Colegiului Tehnic Mihai Br avu”. Da, doamna consilier.

Dna consilier - Galbenu Ana-Iulia

Pentru că această suplimentare a venit foarte din scurt, aș ruga o prezentare a proiectului de hotărâre, pentru a familiariza pe toată lumea cu.

DL Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Din partea aparatului.

Dna Mihaela Naghy - Director Exectiv Direcția învățământ

în acest moment a fost schimbată destinația în vederea punerii la dispoziție pentru Direcția Impozite și Taxe Locale. Având în vedere că avem nevoie de spații pentru învățământ, pentru elevii de la școala 75 care, mă rog, care anul acesta s-au înscris în număr mare la clasa pregătitoare și atunci asta ar însenina ca, copii de ciclu Primar să învețe și după amiaza. Copii de clasa a VlII-a de asemenea. Ei au nevoie de program de dimineață. Deci practic nu le-ar ajunge spațiile de la școala 75 ca să poată învăța toți copiii care s-au înscris în acest an școlar.

în condiții normale, pentru cei din ciclul Primar și pentru cei din clase terminale care se pregătesc pentru examene naționale.

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Mulțumim. Domnule consilier!

D1. consilier -Mălureanu Liviu

Tot referitor la raportul de specialitate. Care este stadiul actual al acestei clădiri? Se pot desfășura cursuri acolo, mai trebuiesc investiții?

Dna Mihaela Naghy - Director Exectiv Direcția învățământ

Trebuie igienizate.

D1. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Domnule Primar! Domnule consilier!

Dl.consilier Voinea Inocențiu

Vă dau avantajul să vorbiți ultimul. Mie mi se pare că este un hocus - pocus, nu în funcție de necesitățile elevilor cu spațiile de învățământ, ci de necesitățile primăriei, ale aparatului primăriei. Dacă nu e așa, atunci dați clădirea mai nouă, celălalt corp, nu corpul

Mm \*\\

■ wwS

s ife» ^Sf

acesta care a fost școală profesională la Liceul Teclu, dați celălalt corp

elevii acolo puneți-le la dispoziție și sala de sport a școlii și corpul nou care a fost reabilitat recent, unde e existat un laborator european și care a fost desființat. O perspectivă a desfințării unui liceu, a unei unități de învățământ doar pentru 2-3 ani, înseamnă că nu s-a făcut un recesământ suficient de serios, să vedem că iată peste 2-3 ani, nici nu știu de când a fost desființat acel liceu avem nevoie din nou de săli de clasă. Asta mi se pare într-adevăr un hocus - pocus cu aceste spații de învățământ. Nu era normal să desfințăm acel liceu că avea nevoie Poliția Locală și DITL -ul de un spațiu. Puteam să găsim alte soluții, nu un liceu și o școală pe care o desființăm....și e normal să vină copiii să intre în curtea școlii cu mașinile de poliție acolo, poliție locală, mașini de poliție, girofar, infractori aduși acolo...Nu e în regulă, părerea mea. Dacă credeți că tot ceea ce faceți d-voastră e în regulă, să desființăm un liceu, să punem Poliția Locală, să reînființăm acuma. Eu cred că nu! Eu cred că, școala trebuie să urmeze interesul copilului, nu al profesorului, nu al primăriei și nu al altcuiva.

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Domnule Primar!

Dl. Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

îmi dau seama că aveți foarte multe de învătat domnule consilier. Dacă tot suntem la lecții în consiliu, vreau să vă spun că Poliția Locală nu are legătură cu infracționalitatea domnule consilier, ca să fie traba clară. Un aspect.

Un alt aspect. Nu noi am desființat Liceul Teclu. El s-a desființat conform legii. A scăzut sub 300 de elevi și conform legii și-a pierdut personalitatea juridică și l-am unit cu Mihai Bravu, iar având spații sufieciente la Mihai Bravu am mutat și elevii aici. Acum, că noi trebuia să fim Mama Omida, d-voastră dacă sunteți clar văzător în timp, spuneți-ne și nouă ce se va întâmpla peste 3-4 ani, nu de alta, dar să știm să ne pregătim. Pentru că acum 3 ani de zile școala 75 nu avea nevoie de spații. între timp a crescut ...domnul consilier, că nu cunoașteți nici legea și nici realitățile astea, asta este o evidență, faptul că nici măcar nu vreți să învățați sau nu vreți să înțelegeți în ce realitate trăim, cel puțin noi. Domnul consilier, ascultați ce vă spun eu, că vă dau date, vă furnizez date. Are o creștere foarte mare școala 75 și să știți că nu întotdeauna are legătură cu evidențele pe partea de natalitate.

Sunt situații, nu puține, în România în general, că nu doar în Sectorul 3 sau în București, în care ei se nasc în alte părți, dar pentru a veni la școala pe care o doresc dânșii, își fac flotant în zona respectivă. Ori chestia asta domnule consilier nu am cum să anticipez. Doar d-voastră cu capacitatea de prevăzător și de vizionar în timp, vi se spune și Mama Omida.

DLconsilier Voinea Inocențiu

Nu merge “vizionar în timp”. E pleonasm! Rectificați!


Dl. Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

Ok. Repet. Faptul că d-voastră aveți aceste capacități și nu ne comunicați și nouă ce o să fie peste 4-5 ani, să știți că este crimă împotriva umanității. Ar trebui să ne spuneți, să ne pregătim din timp. Repet acum 3 ani de zile la Școala 75 nu aveam probleme cu spațiile. între timp a devenit problemă. Nu au nevoie de corpul mare. Acest corp B. Nu e niciun fel de problemă că până la 1 septembrie noi îl reabilităm și îl facem la nivel standard de învățământ de Sectorul 3, așa cum am făcut și cu toate celelalte școli din Sectorul 3. Nu vă faceți griji domnule consilier, sala de sport este la dispoziția elevilor pe tot timpul programului școlar. Deci este în regulă!

DL Președinte de ședință — Voicu Alin-Ionuț

Mulțumim, domnule Primar! Propuneri, obiecțiunî mai sunt? Nu sunt! Votați, vă

rog!

Cu 19 voturi pentru, 2 împotrivă, 7 abțineri, 2 consilieri care nu au votat, proiectul de hotărâre nu a fost aprobat.

Trecem la punctul 32 ' Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți unor obiective de investiții privind reamenajare peisagistică si întreținere a unităților de învățământ din Sectorul 3.” Da, domnule consilier.

9    9    9    9    ’

Dl. consilier -Mălureanu Liviu

S-a discutat că se ameneajează locuri de parcare la școli, această hotărâre e tot ceva similar din ce am văzut, se amenajează spațiu verde, că o să vină părinții cu copiii, nu au unde să parcheze. Se parchează mașina și se fluidizează traficul în locurile de parcare, nou create în detrimentul curții școlii, chiar alături la câțiva pași, în mai multe zile, deci aceeași situație, parcarea făcută de către primărie e tot timpul ocupată. Până la urmă ce am rezolvat? Decât am luat din curtea școlii și am mai făcut niște parcări pentru cetățenii din zonă, dar în niciun caz nu pentru ceea ce s-a intenționat cel puțin. Mai mult decât atât Școala 195 s-a luat din curtea scolii, s-a făcut o lucrare acolo, chiar am cerut si date de la aparatul de specialitate, aștept răspunsul. Nu e nici parcare, nici alee pietonală, nu e absolut nimic, în schimb țeava de gaze este expusă. Tocmai am avut o situație în București, în care o scoală a luat foc. Adică riscurile sunt foarte mari dacă doar facem asa lucrări, să mai aruncăm niște bani, asta e problema celor care votează. Dar mi se pare total inutil, acele lucrări care au loc. Deci nu au nicio utilitate într-un final.

DL Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Domnule consilier.


Dl.consilier Voinea Inocențiu

La grădinițe suntem, nu? O jumătate de milion pentru fiecare grădiniță, pentru reabilitare peisagistică. Am sunat trei cunoscuți, prieteni, care au bissnes-uri în domeniul grădinițelor, au grădinițe private și le-am spus: ce ați face cu jumătate de milion de euro la grădinița voastră privată?

Dl.consilier Petrescu Cristian

încă o grădiniță.

DLconsilier Voinea Inocențiu

Majoritatea răspunsurilor exact așa au fost. Ei chiar nu au spații, încearcă să folosească spațiile cât mai bine posibil. I-am spus, nu, ai o grădiniță de stat și e privată și ai o jumătate de milion. Nici unul nu a spus că vrea să pună dale de beton, pentru că ei se luptă să aibă 100%, conform normelor europene...

Dl. Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

Pavele.

Dl.consilier Voinea Inocențiu

Nu pavele, ci tartan, suprafață sintetică moale, pe care copiii să poată cădea, să se poată împinge unii pe alții, pentru că așa e la joacă, dar fără să pățească nimic. De asemenea, nici iarba sau gazonul nu e foarte recomandat. E bun că el face oxigen, dar poate să fie în altă parte, deci ar folosi spațiul mai degrabă pentru a face o mini-piscină pentru copii. O jumătate de milion de euro pentru reabilitare peisagistică la o grădiniță, știind bine ce se poate face cu acești bani mulți...

Dl. Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

O jumătate de milion de euro ați zis?

Dl.consilier Voinea Inocențiu

Păi așa avem acolo, 500 mii euro, 495, astea sunt bugetele pe fiecare grădiniță.

DL Marius Popescu ~ Șef Serviciu Investiții, Lucrări Publice

Sunt și sub 400.000 euro.

Dl.consilier Voinea Inocențiu

Dar avem și cu 500, dar majoritatea sunt undeva la jumătate de milion de euro.


DL Marius Popescu - Șef Serviciu Investiții, Lucrări Publices^£HSSSx

Este vorba de 1900 000 lei dacă împărțiti la 1 euro, să vedeți că iese 400.000.

DLconsilier Voinea Inocențiu

La 0,4, nu la 0,5. Și nu aveți niciuna cu 500?

DL Marius Popescu - Șef Serviciu Investiții, Lucrări Publice

Este o valoare estimată pe care domnul Primar o să vă explice.

DLconsilier Voinea Inocențiu

Nu aveți nici una cu 500? Sau cu 490 si ceva?

DL Marius Popescu - Șef Serviciu Investiții, Lucrări Publice

Nu. Toate sunt sub 2 milioane lei.

DLconsilier Voinea Inocențiu

Ok. 400.000 euro, nu sunt 500.000 euro. Domnule fac un blocușor ..ca să pun pavele și iarbă cu banii ăștia.

DL Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

Domnule când aveți dreptate și bateți câmpii, eu vă spun. Când aveți dreptate, nu-i foarte des, dar aici aveți dreptate.

Domnule director, rugămintea mea este, nu putem să o retragem de pe ordinea de zi, prefer să fie căzută hotărârea asta. De ce îmi veniți mie cu estimări, atâta vreme cât noi avem contracte și evaluări făcute pe cantități și ofertă de preț. Rugămintea mea este, în ședința următoare să-mi veniți cu flecare obiectiv în parte, cu valorile conform contractului. Nu pe estimări, vă rog eu frumos.

DLconsilier Voinea Inocențiu

Si fără dale de beton.

DL Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

Domnule consilier, știți cât mă abțin să vorbesc elegant cu d-voastră?! Domnule, aleea cum să pun tartan pe alee care îmi intră cu mașina să-mi aprovizioneze sau să ia gunoiul?! Locurile de joacă sunt cu tartan, fără excepție. Dar aleea de intrare, aleile pe care îmi circulă mașini...aleea de acces, cum să pun tartan domnule consilier? Când vorbiți aveți respect față de d-voastră în primul rând, respectați-vă pe d-voastră, dacă pentru noi nu aveți respect. Păi e posibil așa ceva să-mi spuneți mie că nu trebuie să punem iarbă în curtea școlii și în grădiniță, că trebuie să punem în altă parte iarba?


Domnule, când ajungeți d-voastră să gestionați o grădiniță, nu aveți voastră tartan pe alei și să nu puneți iarbă în curtea grădiniței. Iar, faptul că noi la grădiniță oferim condiții mult mai bune decât oferă grădinițele private, e o realitate. Dar, să știți că eu sunt mândru de chestia asta, că d-voastră vă pare rău și pe asta o înțeleg. Dar, repet, pe partea asta cu indicatorii aveți dreptate.

Domnule director cu așa ceva nu vreau să mai veniți în Consiliu vreodată.

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Mulțumim frumos domnule Primar. Da, doamna consilier.

D-na consilier Galbenu Ana Iulia

Suntem mândrii, dar totuși în expunerea de motive, spațiile verzi aferente unităților de învățământ sunt constituite din zone de pământ deteriorat și neângrijit, plantații de arbori și arbuști crescuți haotic, conferă spațiului un aspect deformat, fără componente atractive. Eu am citit din expunerea de motive acum.

Dl, Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

Asa e acum, în anumite zone.

D-na consilier Galbenu Ana Iulia

Nu, în toate unitățile. Nu zice în alea, în unitățile. Noi așteptăm și costurile pe lucrările efectuate la școli. Până acum nu le-am primit.

Dl. Primar al Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

Vă pun la dispoziție, că am un document aici. Am vrut să vi-1 prezint. De exemplu la Grădinița 38 am economisit 59%, Grădinița “Floare de colț” 69%. Vă pun la dispoziție tot. Sunt niște estimări fără nicio legătură cu nicio realitate. Din acest motiv v-am și comunicat faptul ca această hotărâre să cadă. Și să vină cu următorii indicatori care să fie fix pe oferta celor care au câștigat licitațiile, ca să le vedem și noi, și să le putem discuta și comenta. Că sunt chestiuni în neregulă acolo, pe care eu le-am comunicat constructorilor. Deci avem o medie de peste 60%, ca să zic așa, dar vă pun la dispoziție datele. Rugămintea mea este să le-o trimiteți pe email tuturor consilierilor.

Dl, Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Mulțumim frumos. Da, domnule consilier.

S    7

Dl.consilier Petrescu Cristian

Se știe că asta e o practică a instituțiilor publice descurcărețe să bugeteze umflat anumite lucrări în așa fel încât să le rămână banii bugetați ca să se poată folosi de ei

altfel. Probabil că o să ni se prezinte ca o mare realizare discount-ul de 59, 69 nu gnu cât la %. Ideal era, estimarea să fie făcută cum trebuie și nu acum să avem o mare reducere la estimare și banii care au rămas să-i avem bugetați pe capitolul respectiv și să-i folosim pe altceva, în loc să-i fi folosit inițial la ce trebuie.

DL Președinte de ședință - Voicu Alin-Ionuț

Mulțumim frumos. Supun la vot punctul 32. Votați, vă rog!

Cu 5 voturi pentru, 23 împotrivă, 2 abțineri, proiectul de hotărâre nu a fost aprobat.

DL Președinte de ședință - Voicu Alin Ionuț

____ >1

Trecem la ultimul punct „întrebări, interpelări, petiții și informarea consilierilor”. Da, domnule consilier Marineață.

DI. Consilier Marineață Marcel

Mulțumesc, domnule președinte!

Domnule președinte, doresc un punct de vedere al Direcției Juridice și Asistență Legislativă, și anume, ca urmare a multiplelor petiții și sesizări a cetățenilor din Sectorul 3 cu precădere a celor din Cartierul 23 August, aș vrea să mi se comunice dacă în baza Legii 207/2015 Cap.5, administrarea probelor, secțiunea 6, art.7.1 sarcina probei, unde este prevăzut că dovedirea dreptului titularului, dreptului de proprietate, în scopul impozitului și anume: că în cazul în care se constată că anumite bunuri, valori sau alte venituri care potrivit legii constituie bază de impozitare sunt deținute de persoane care în mod continuu beneficiază de câștigurile sau de orice foloase obișnuite aduse de acesta și că persoana respectivă declară în scris că nu sunt proprietarii veniturilor sau a valorilor în cauză. Fără să arate însă care sunt titularii drepturilor de proprietate, organul fiscal procedează la stabilirea provizorie a obligației fiscale corespunzătoare în sarcina acelor persoane. întrebarea este: există posibilitatea impunerii fiscale în sistemul informatic al DITL-ului a imobilelor, clădirilor, terenurilor deținute de acești cetățeni fără a poseda titlul autentic de proprietate, respectiv a imobilelor, terenurilor și construcțiilor deținute în baza înscrisurilor sub semnătură privată și anume chitanța de mână? Mulțumesc!

D1. Președinte de ședință - Voicu Alin Ionuț

Mulțumesc, domnule consilier. Altcineva? Da, domnule consilier.

DL Consilier Fălu Adrian

Vă mulțumesc! O întrebare către societatea ADPB Sector 3. As dori să știu si eu care este gradul de ocupare al căminelor C7 și C8? Și câți elevi și studenți din raza Sectorului 3 sunt cazați momentan acolo? Și câte cereri sunt momentan pentru cazare în acele cămine? Mulțumesc!

5


Mulțumesc,

Mălureanu.


D1. Președinte de ședință - Voicu Alin lonuț

domnule consilier. S-a consemnat. Altcineva? Da, domnule

DL Consilier Mălureanu Liviu

Reiau încă o dată cererea pe care am facut-o și în sistem electronic, dar încă nu am primit răspuns pentru lucrarea de la Școala 195, avizele pentru respectiva lucrare de amenajare a aleii respective.

De asemenea, am o întrebare față de aparatul de specialitate Aleea Fuiorului nr.7, proprietarii și Asociația de proprietari nu și-au dat acordul să se facă un loc de joacă acolo. De altfel, la 20-30m este chiar parcul, și din ce au comunicat dânșii, copiii se duc acolo să se joace. Nu mai puțin de 40 de persoane din 40 de apartamente au semnat că nu sunt de acord să se facă un loc de joacă în respectiva locație. Au sesizat Primăria, au vorbit și cu domnul Primar pe facebook sau cu cine o fi vorbit. Momentan nu li s-a dat nici un răspuns, din contră, oamenii vin acolo să... poate știe domnul Primar că dacă a vorbit cu dânșii pe facebook, bănuiesc că știe despre ce e vorba.

DL Președinte de ședință - Voicu Alin lonuț

Domnule Primar.

Domnul Primar al Sectorului 3 -Robert Sorin Negoiță

Ne citiți gândurile, domnule consilier! Domnule, aveți niște capacități extraordinare. Nu îmi vine să cred, că dacă ați fi avut cu adevărat capacitatea, ați fi văzut cât de bine intenționat sunt si nu ati mai cobi asa la toate colturile de stradă si pe tot ce fac, că mi-ați citit gândurile cu adevărat, vreau să fac lucruri bune și d-voastră veniți acum să ne preveniți că intenținăm noi să facem un loc de joacă nou. Vă asigur că nu! Singurul loc de joacă pe care îl dăm în lucru la ora asta este nici într-un caz să edificăm noi locuri de joacă pentru că de principiu cam avem. Cu vreo două excepții și anume Cartierul 23 August în zona Luncilor și Gurilor unde acolo încercăm să găsim soluții să edificăm niște locuri de joacă, dar aici în oraș, nu, cu excepția reabilitării lui Gârleanu, atât!

DL Consilier Mălureanu Liviu

De ce nu le spuneți și pe facebook oamenilor lucrul acesta? Ați vorbit cu dânșii și nu le-ați răspuns ceea ce îmi spuneți mie acum.

D1. Președinte de ședință - Voicu Alin lonuț

Mulțumim fiumos.

DL Consilier Mălureanu Liviu

Dacă dânșii au strâns 40 de semnături la 40 de apartamente înseamnă că cineva nu a fost clar cu chestia asta deci cineva s-a obosit să facă lucrul ăsta. Pe viitor dacă folosiți un canal de comunicare, explicați-le oamenilor ce aveți de gând să faceți. Poate nu am

\^cub£§X^

înțeles eu, dar 40 de oameni din 40 de apartamente nu au înțeles? Mă îndofcscâcum, eu cred că s-ar putea să fie din partea d-voastră, sau dacă cele 40 de persoane nu au înțeles, comunicați-le că poate îi faceți să înțeleagă că de fapt acolo e problema, nu la mine.

Dl. Președinte de ședință — Voicu Alin Ionuț

Mulțumim frumos, domnule consilier. Da, doamnă consilier.

Doamna Consilier Galbenu Ana Iulia

Știm cu toții că problema la școli a fost problema cu avizarea ISU și știm ce dificultăți sunt. Că tot a fost incidentul de la Școala 124 și părinții au dreptul să știe de ce nu au școlile avizul ISU, aș propune, aș recomanda o dezbatere ca fiecare unitate să explice de ce nu are sau care este situația exactă a fiecărei unități școlare. Este un lucru absolut normal, știu ce dificultăți sunt, de ce nu se obțin avize, e nevoia de a se explica și de a se spune exact, aici la școala asta e prea veche clădirea sau exact motivația, nu s-a putut obține.

DI. Președinte de ședință - Voicu Alin Ionuț

Mulțumim frumos! Domnule Primar.

Domnul Primar al Sectorului 3 -Robert Sorin Negoiță

Chiar astăzi am avut o discuție cu domnul Raed Arafat cu care m-am întâlnit la Ambasada Americii cu ocazia unui eveniment. Chiar astăzi la o conferință, să ne întâlnim și să facem o discuție pe normative, pentru că normativele în felul în care sunt ele astăzi, foarte multe școli nu au nicio șansă să le autorizăm și nu avem ce să ne întâlnim cu părinții să le explicăm că normativele sunt proaste, pentru că ele trebuie discutate cu cei care pot îmbunătății normativele, sau eu vreau să ne întâlnim cu oamenii atunci când avem și o soluție sau întrevedem ceva de făcut, nu pur și simplu să ne vedem și să spunem că ce? Avem probleme?

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin Ionuț

Mulțumim frumos! Da, domnule consilier.

DL Consilier Galbenu Mircea

Bună ziua! Aș vrea să știu dacă lucrarea de la Colegiul Mihai Bravu a fost recepționată și aș vrea să întreb de ce nu este respectat normativul de accesibilizare pentru.....număr 51.......este diferența de 10 cm între asfalt și trotuar.

DL Primar ai Sectorului 3 - Robert Sorin Negoiță

Acolo într-adevăr este o diferență de 10 centimetri pentru că asfaltul este foarte lăsat, dacă știți aici când plouă se fac bălți pe tot bulevardul ăsta și de o parte și de alta, noi știm treaba asta, și de asemenea am cerut Ia municipalitate, cei de la administrația străzilor să vină să rezolve problema, adică să aducă la nivel.


iS o

In momentul în care ei vor aduce asfaltul la nivel, vor fi la nivelul trdtuâruî'ui, dar de asemenea noi nu suntem vizionari, dar prevăzători ca să nu fie asfaltul peste trotuar, de aceea am făcut asa.

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin Ionuț

Da, domnule consilier.

Dl. Consilier - Galbenu Mircea

Pe Mihai Bravu este la nivel, doar pe Calea Vitan aici vis-a-vis.

Dl. Președinte de ședință Voicu Alin Ionuț

Da, doamnă consilier.

Dna Consilier - Galbenu Ana Iulia

Că tot vorbim de normativul acela de accesibilizare, nu uitați și de marcajele tactile pentru persoanele cu deficiență de vedere, la trecere, și alea trebuiesc făcute și vorbim și de sediul acesta care nu are toate condițiile, adică jos la ghișeul de informații nu există o rampă, și dacă tot vorbim de sediul ăsta care este situația juridică cu declasarea? Cu hotărârea anularea Ordinului Ministrului Culturii?

Domnul Primar al Sectorului 3 -Robert Sorin Negoiță

Deci, în primul rând că, noi în spate, rampă de acces avem. Doamnă, deci parțial e rezolvată, dar să știți că nu am avut nici o situație în care să vină o persoană să intre în Primărie și să aibă nevoie jos, mă rog, cele trei trepte, se duce cineva de la registratură și rezolvă problema, deci vă asigur de chestiunea asta. Doamnă, e rezolvată! în Primărie poate să intre, se duce la orice etaj vrea, că avem lift, nu poate să coboare jos la registratură trei trepte, dar repet, oricând cineva de la registratură se duce și îl servește acolo până unde are acces, un aspect.

Un alt aspect, doamnă, ce se întâmplă la Ministerul Culturii, nu e vina noastră. Noi am primit o declasare de la Ministerul Culturii, pe baza căreia noi am autorizat și am făcut niște lucrări, că ulterior s-a schimbat si a venit un ministru ticălos care s-a dus în instanță și a spus că ce a făcut ministerul pe care îl reprezintă, e prost, păi evident că nu există nici o instanță în lumea asta în care eu să mă duc să spun, doamne ce a făcut primăria e prost, vino tu instanță și spune, să mă contrazici pe mine, când eu spun că ce am făcut e prost. In urma faptului că acea declasare a fost desființată de instanță, normal că sunt repercursiuni. Dar în primul rând, doamnă ar trebui ca fiecare persoană să fie responsabilă. Din nefericire avem oameni iresponsabili în țara asta care nu își apără instituțiile pe care le reprezintă și din cauza asta ajungem în situația asta! M-ați înțeles? Adică mi se pare profund inadmisibil să vii tu ca ministru, în loc să îți aperi instituția pe care o conduci și pe care o reprezinți, și să pui pe facebook că vezi Doamne ce i-a făcut instituția pe care o conduce.


Deci, repet mă întrebați o chestiune la care știți exact stau lucrurile, noi am procedat legal conform Ordinului de Culturii. Ce au făcut ei acolo este fix problema lor.

Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin Ionuț

Mulțumim frumos. Domnule consilier.

Dl. Consilier - Voinea Inocențiu loan

Am o problemă preluată de la Consiliul de Administrație de la Școala Mexic și anume, problema contabilei de acolo. Este o contabilă care nu își face treaba așa cum trebuie, copiii iau bursele cu întârziere, profesorii își iau salariile cu întârziere, și trebuie să găsim o soluție. O altă problemă care cred că nu este doar la Școala Mexic, dar e un caz particular care cu siguranță poate fi generalizat, este problema și aș vrea să știu aici situația dotărilor care incorporează înaltă tehnologie, câți bani s-au alocat și câte dintre ele funcționează? Sunt acele table inteligente, retroproiectoare, tot felul de utilități care încorporează mai mult sau mai puțin înaltă tehnologie și cu care școlile au fost dotate și multe dintre ele sunt în situația acelor aparate de investigații imagistice din spitale, care costau milioane de euro și pentru câteva sute de euro pentru reactiv sau pentru două-trei șuruburi ele nu funcționau.

M-ați întrebat despre ce vorbesc și ca să vă spun despre ce vorbesc, de exemplu tablele acelea „smart” nu știu cum se numesc, care nu funcționează că le lipsește nu știu ce. Nu e normal să fi băgat primăria bani în aparatură care încorporează tehnologia înaltă și ele să nu fie folosite, e adevărat, nu există așa ceva?

Domnul Primar al Sectorului 3 -Robert Sorin Negoiță

...neinteligibil.....

Dl, Consilier - Voinea Inocențiu loan

Păi erau, și atunci nu trebuie să le facem să funcționeze? Păi poate au nevoie de un șurub pe care... da, nu v-au cerut, ei se plâng că... bun.

Acum în legătură cu alt subiect, “Comisia de analiză și verificarea modului de organizare a examenelor pentru ocuparea funcțiilor publice și a politicii de personal”, nu prea există interes să funcționeze această comisie, un interes cel puțin egal cu cel care se dovedește a fi pentru funcționarea Comisiei de analiză a terenurilor prin care primăria prin Administrare Active vor să le cumpere și vă spun și de ce.

S-a constituit acea Comisie acum vreo trei săptămâni poate chiar și mai bine și imediat după prima ședință de constituire, reprezentantul sau una din reprezentantele desemnate de către domnul Primar a intrat în concediu. Sigur, e în regulă, nu asta e problema, dar nu mi se pare normal să nu primim la timp cele ce le-am solicitat, mai ales

că erau niște lucruri legate de activitatea imediată a direcției pe care urma saoâvem în atentie.

5

Mai mult decât atât revenim la cealaltă Comisie care deja a avut două întruniri pană acum, eu am cerut în cadrul Comisiei, dar vreau să o cer acum în cadrul ședinței niște date, niște informații care să ne arate nouă celor din Comisie că au fost identificate niște nevoi sociale, pe baza unor studii, cercetări, sinteze de date statistice sau mai știu eu ce anume, colectare de petiții de la cetățeni și așa mai departe și că pe baza acestor nevoi, noi urmează să edificăm niște așezăminte pe niște terenuri pe care nu le avem și pentru acest lucru urmează să achiziționăm terenuri care să corespundă necesităților pe care urmează să le satisfacem. Ăsta este mersul normal. Din ce am înțeles de cum lucrează Comisia este că există deja niște terenuri pe care, cineva, nu știm, cel puțin eu nu am înțeles, a pus ochii, vrea să le cumpere ca să vadă după aia ce ar avea de făcut acolo primăria. Ăsta este un mod deficitar de a privi lucrurile, mersul normal este cel pe care 1-am expus mai devreme și dacă vreți ca acea Comisie într-adevăr să aibă un punct de vedere pertinent, trebuie să pornim de la identificarea acelor nevoi. în parte, unele au fost explicate punctual, anume că s-ar dori un cămin pentru bătrâni, lucru punctual. Pentru asta putem să căutăm un teren adecvat pentru acest lucru, mai departe trebuie să știm exact care sunt celelalte obiective pe care ne propunem să le facem, ca să căutăm și să propunem terenuri, adecvat pentru așezământul, sau pentru nevoia pe care urmează să o satisfacem. Ori noi avem o listă de terenuri și să vedem care sunt mai ieftine, ieftine în comparație cu ce? Și de asta vă rog să faceți să funcționeze și cealaltă Comisie. Să ne dați pe cineva care se poate ocupa din partea de secretariat, al Comisiei și aparatul de specialitate, să respecte termenele pe care i-am rugat să le respecte.

D-na Consilier - Păunică Adriana

Stimate coleg, sunt președinta Comisiei, am vorbit cu d-voastră și înainte de ședința de consiliu, v-am explicat că în acea Comisie sunt două secretare, două persoane din cadrul primăriei care asigură secretariatul, nu are nici o legătură faptul că nu vă uitați d-voastră pe email, uitați-vă în spam. Colegii care fac parte din aceea comisie, au primit procesul verbal al ședinței, că o doamnă și-a luat concediu și o suplinește cealaltă doamnă nu are nici un fel de legătură, deci materiale s-au trimis. Ce trebuia trimis și o să trimită că am semnat astăzi, este procesul verbal al ședinței, atât. Am făcut hârtii către societăți, vor trimite și societățile materialele, mai mult de atât nu știu ce vă nemulțumește pe d-voastră.

DL Președinte de ședință - Voicu Alin lonuț

Mulțumim frumos! Da, domnule consilier.

5    7

DL Consilier - Voinea Inocentiu Ioan

Sărut-mâna doamnă consilier, sunt vicepreședintele acelei Comisii, Inocențiu Voinea mă numesc, în lipsa d-voastră vă pot suplini și semna procesele verbale de care


este nevoie. Vreau să o rog pe doamna director de la DGASPC să spus în legătură cu email-ul de care d-voastră îmi spuneți să-l caut în

Dna Director General Georgeta Terciu - DGASPC Sector 3

Da, email-ul pe care noi vi l-am transmis cu toate informațiile solicitate luni și am dovada și vă arăt la sfârșitul ședinței, s-a întors. Pur și simplu e o problemă, nu, adresa de email este corect scrisă, să știți, că este aceeași adresă pe care mi-ați dat-o d-voastră, este o problemă cu recepționarea la d-voastră, că nu îmi dau seama altceva ce poate să fie.

DI. Președinte de ședință - Voicu Alin Ionuț

Stați puțin, vă rog frumos!

DI, Consilier - Voinea Inocențiu Ioan

Păi, dar eram în cadrul interprelării mele și doar am rugat-o să intervină să îmi confirme faptul că, nu e vina mea că s-a întors email-ul.

Domnul Primar al Sectorului 3 -Robert Sorin Negoiță

Spuneți o grămadă de lucruri în cascadă doar ca să fie spuse, că nu vă interesează să primiți vreun răspuns. Până și email-ul își dă seama cât de rău intenționat sunteți și nu mai funcționează domnule.

Deci, ați spus de Comisia aia pentru identificarea terenurilor, domnule, v-am mai auzit cu chestiunea asta dar de la d-voastră să știți că nu mă mai aștept la nimic bun, ați spus-o de fapt pe stenogramă este scrisă acolo, ați spus-o la microfon, că d-voastră sunteți bucuros că nu se realizează lucruri în Sectorul 3, pe cale de consecință, eu știu că d-voastră sunteți foarte supărat când se fac lucruri, păi să veniți d-voastră să ne spuneți că avem nevoie de studii ca să facem niște locuri de joacă prin cartier și pe Lunci și pe Guri, mi se pare o chestiune atât de aberantă încât mă mir că cineva poate sa rostească așa ceva. Ce spui domnule, angajăm Academia Română să ne arate, știți care e cel mai mare studiu, vă arăt harta domnule consilier, să vedeți pe câtă suprafață avem un singur loc de joacă de 10/10, păi ce mai am nevoie de studii, trebuie să angajez NASA să ne spună că oamenii ăia au copiii, și că acei copiii trebuie să se dea într-un leagăn și pe un topogan? Ce studii cereți, domnule consilier? Ce, nu stiti cum să mai frânați mai mult activitatea primăriei, v-ați pus în Comisia aia doar ca să frânați, și să îi blocați pe oamenii ăștia când vor să facă lucruri? Să veniți să emiteți astfel de enormități, că ne orientăm să cumpărăm terenuri cu care nu știm ce avem de făcut? Eu am avut o discuție cât se poate de deschisă, și sinceră cu d-voastră. Domne câtă rea credință să aveți? Nu m-am băgat pe chestiunea asta deloc v-am spus doar care sunt obiectivele și le spun public și le susțin, cred în ele, în tot Cartierul 23 avem un singur loc dejoacă, tot Cartierul 23, știți unde se întâmpla treaba asta? Unde se află Cartierul 23, și că acolo avem un singur loc de joacă, pe care l-am făcut acum 2-3 ani de zile? N-au nevoie și oamenii ăia, că sunt tot cetățeni din Sectorul 3, vă rog să fiți mai responsabil când faceți astfel de exprimări aici în Consiliu, și nu numai.


Dl. Președinte de ședință - Voicu Alin Ionuț

Mulțumim frumos, domnule Primar! Da, domnule consilier Petrescu.\g^^^^^

Dl. Consilier - Voinea Inocențiu Ioan

Păi, îmi cer scuze, domnule, nu puteți să ...... Domnul Primar mă jignește

frecvent......

DL Președinte de ședință - Voicu Alin Ionuț

Vă rog domnule consilier și d-voastră ați jignit.

DL Consilier - Voinea Inocențiu Ioan

Cu ce am jignit?

Domnul Primar al Sectorului 3 -Robert Sorin Negoiță

Spuneți-mi și mie cu ce v-am jignit?

DL Consilier - Voinea Inocențiu Ioan

Păi vorbiți foarte ireverențios și lucrurile astea pot să aibă repercusiuni, în nici un caz “repercursiuni”, poate rețineți, și învățați și d-voastră în aceeași măsură. Eu nu aș învăța dreptul de la d-voastră, că dreptul făcut de d-voastră nu prea e în regulă, dar pot să învăț anumite lucruri. învățați și d-voastră că nu poți să fiivizionar în viitor, că se referă la viitor și că da, ca să fi vizionar trebuie să te uiți la statistici, la date, trebuie să te uiți în trecut, nu puteți face așa, că treceți d-voastră cu mașina prin cartier și vedeți că nu au unde să se joace copiii. E bine să știm câți copii nu au unde să se joace, ce vârstă au copii ăia care nu au unde să se joace, ca să știu dacă le pun topogan sau le pun altceva copiilor acelora. Nu?

D1. Președinte de ședință - Voicu Alin Ionuț

Vă rog frumos, încetați cu acuze. Da, domnule Mălureanu.

DL Consilier - Liviu Mălureanu

Voiam să întreb care este stadiul bugetului participativ? S-au votat proiectele, avem top 10, nu s-a întâmplat nimic până acum. Când se întâmplă, că se ajunge la jumătatea anului, care e stadiul? Aș vrea un răspuns în scris dacă se poate de la aparatul de specialitate.

D1. Președinte de ședință - Voicu Alin Ionuț

S-a consemnat. Da, domnule Popa.

DL Popa Haralambie Victor

Bună ziua, din nou! Iată-ne că se apropie vacanța, ca și anul trecut vă readuc aminte, sunt doar niște cifre, 7.800 de copii de vârstă preșcolară vor intra în vacanță. 21.000 de mii de copii de vârstă școlară vor intra și ei în vacanță. Am o problemă de ceva vreme și am crezut că venind consecvent de doi ani încoace pe acest mandat, în Consiliu, o voi rezolva. Vă rog frumos, dacă se poate, să-mi spuneți, printre serviciile publice pe care d-voastră le furnizați cetățenilor, credeți că în următorii doi ani puteți să găsiți o oportunitate, o necesitate sau o prioritate legată de copiii din Sectorul 3? Din perspectiva activităților fizice și sportive, bineînțeles. Există un concurs local de proiecte. Vreau să știu, au fost înscrise proiecte sportive? Nu trebuie să mi se răspundă, că aștept răspunsul în scris.

D-na Director Executiv Matei Mioara - Direcția Cultură, Sport și Tineret

O să vă răspund acum, dacă se poate.

DL Popa Haralambie Victor

Nu se poate, mai am câteva. Vă rog, nu se poate! Mulțumesc. Pierdem timpul consilierilor. Vă mulțumesc!

Deci, repet întrebarea. Considerați că veți avea timp în următorii doi ani să găsiți oportunitatea pentru cei 30.000 de copii privind serviciul public din domeniul sport, astfel încât aceștia să facă activități regulate, organizate, în decursul unui an? Mulțumesc! ,

DL Președinte de ședință - Voicu Alin Ionuț

Mulțumim domnule Popa.

Vă mulțumesc pentru participare, declar ședința închisă/

O zi bună în continuare!


PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,/*/



întocmit: Cojanu Camelia

Gheorghișan Elena I Buhoci Cristina Dobre Filofteia



Notă: Consemnarea voturilor s-a realizat în conformitate cu rezultatele înregistrate de sistemul de vot electronic, conform anexelor la prezentul proces verbal.

Proposal Name:

Amendament 1

Yes (Vote.26)

Baetica Nicoleta Mariana Enachescu Marian Daniel Gutium Narcisa-Veronica Malureanu Liviu Paunica Adriana Petrescu Elena Sima Elena Daniela Tudorache Livia Voicu Alin lonut

No (Vote:0)

Abstain (Vote: 1 )

Galbenu Ana lulia

No-Voting (Total: 2)

Ene Stelian Bogdan


Corneanu Antonio Ciprian Fatu Adrian Hontaru Valerica Marineata Marcel Pelinaru Cornel Popescu Romeo Tudor Elena Văduvă luliana Voinea Inocentiu loan


Dumitru Constantin Fleancu Florin lacob Cezar Marinescu Ionela Petrescu Cristian Radu Constantin Tudorache Andrei Cristian Vasiliu Mariana


Moldoveanu Lucian Ionel



Proposal Name:

Suplimentarea ordinii de zi

Yes (Vote: 19)

Baetica Nicoleta Mariana

Fleancu Fiorin

Marineata Marcel

Pelinaru Cornel

Popescu Romeo

Tudor Elena

Voicu Alin lonut

Comeanu Antonio Ciprian Hontaru Valerica

Marinescu Ionela

Petrescu Cristian

Radu Constantin

Văduvă luiiana

Enachescu Marian Daniel

lacob Cezar

Paunîca Adriana

Petrescu Elena

Sima Elena Daniela

Vasiliu Mariana

No (Vote: 4)

Dumitru Constantin

Voinea Inocentiu loan

Galbenu Ana lulia

Malureanu Liviu

Abstain ( Vote: 4 )

Fatu Adrian

Gutium Narcisa-Veronica

Moldoveanu Lucian Ionel

Tudorache Andrei Cristian

No-Voting (Total: 2)

Ene Steiian Bogdan    Tudorache Livia

Proposal Name:

Aprobarea ordinii de zi

Yes ( Vote: 20)

Baetica Nicoieta Mariana

Enachescu Marian Daniel

Hontaru Valerica

Paunica Adriana

Petrescu Elena

Tudor Elena

Vasiliu Mariana

Corneanu Antonio Ciprian Fleancu Florin

Marineata Marcel

Pelinaru Cornel

Radu Constantin

Tudorache Livia

Voicu Alin lonut

Dumitru Constantin

Gutium Narcisa-Veronica

Marinescu Ionela

Petrescu Cristian

Sima Elena Daniela

Văduvă luliana

No (Vote: 0 )

r , * v

Abstain {Vote. 5)

Galbenu Ana lulia

Moldoveanu Lucian ionel

lacob Cezar

Voinea Inocentiu loan

Malureanu Liviu

No-Voting {Total: 4)

Ene Stelian Bogdan

Fatu Adrian

Popescu Romeo

Tudorache Andrei Cristian

Proposal Name: ?

Punctul 1 Aprobare P-V S.E. 21.05.2018 Yes (Vote: 25)


Baetica Nicoleta Mariana Enachescu Marian Daniel Fleancu Florin lacob Cezar

Moldoveanu Lucian Ionel Petrescu Cristian Sima Elena Daniela Tudorache Livia Voicu Alin lonut

No (Vote: 0)

Abstain {Vote: 1 )

Malureanu Liviu

No-Voting ( Total: 3 )

Galbenu Ana lulia


Corneanu Antonio Ciprian Ene Stelian Bogdan Gutium Narcisa-Veronica Marineata Marcel Paunica Adriana Petrescu Elena Tudor Elena Văduvă luliana


Dumitru Constantin Fatu Adrian Hontaru Valerica Marinescu Ionela Pelinaru Cornel Radu Constantin Tudorache Andrei Cristian Vasiliu Mariana


Popescu Romeo


Voinea Inocentiu loan


Proposai Name: Punctul 2

Yes (Vote: 24 )

Baetica Nicoleta Mariana

Enachescu Marian Daniel

Fleancu Florin

Marineata Marcel

Peîinaru Cornel

Popescu Romeo

Tudor Elena

Văduvă luliana

Corneanu Antonio Ciprian

Ene Stelian Bogdan

Hontaru Valerica

Marinescu Ionela

Petrescu Cristian

Radu Constantin

Tudorache Andrei Cristian

Vasiliu Mariana

Dumitru Constantin

Fatu Adrian

lacob Cezar

Paunica Adriana

Petrescu Elena

Sima Elena Daniela

Tudorache Livia

Voicu Alin lonut

No (Vote:0)

Abstain (Vote: 4)

Galbenu Ana lulia

Gutium Narcisa-Veronica

Malureanu Liviu

Moldoveanu Lucian Ionel

No-Voting ( Total: 1 )

Voinea Inocentiu loan

Pro p os al Name:

Punctul 3

Yes (Vote: 24)

Baetica Nicoleta Mariana Enachescu Marian Daniel Fieancu Florin Marineata Marcel Pelinaru Cornel Popescu Romeo Tudor Elena

Văduvă iuliana

No { Vote: 1 )

Galbenu Ana luiia

Abstain (Vote: 3)

Gutium Narcisa-Veronica

No-Voting (Total: 1)

Voinea Inocentiu loan


Corneanu Antonio Ciprîan Ene Stelian Bogdan Hontaru Vaierica Marinescu Ionela Petrescu Cristian Radu Constantin Tudorache Andrei Cristian Vasiliu Mariana


Dumitru Constantin Fatu Adrian lacob Cezar Paunica Adriana Petrescu Elena Sima Elena Daniela Tudorache Livia Voicu Alin lonut


Malureanu Liviu


Moldoveanu Lucian Ionel



Yes (Vote: 23)

Baetica Nicoleta Mariana Enachescu Marian Daniel Fleancu Florin Marineata Marcel Pelinaru Cornel Popescu Romeo Tudor Elena

Vasiliu Mariana

No (Vote: 0 )

Abstain (Vote: 4) "

Galbenu Ana lulia Moldoveanu Lucian ionei

No-Voting (Total:

Tudorache Andrei Cristian


Corneanu Antonio Ciprian Ene Stelian Bogdan Hontaru Valerica Marinescu Ionela Petrescu Cristian Radu Constantin Tudorache Livia Voicu Alin lonut


Gutium Narcisa-Veronica


Voinea Inocentiu loan


Dumitru Constantin Fatu Adrian lacob Cezar Paunica Adriana Petrescu Elena Sima Elena Daniela Văduvă luliana


Malureanu Liviu


Yes (Vote: 26)

Baetica Nicoleta Mariana Enachescu Marian Daniei Gaibenu Ana Julia lacob Cezar

Moldoveanu Lucian Ionel Petrescu Cristian Radu Constantin Tudorache Andrei Cristian Vasiliu Mariana

No (Vote:0)

Abstain (Vote: 1 )

Malureanu Liviu

No-Vot Ing (Total: 2 )

Fatu Adrian


S AH'

Corneanu Antonio Ciprian . Ene Stelian Bogdan Gutium Narcisa-Veronica Marineata Marcel Paunica Adriana Petrescu Elena Sima Elena Daniela Tudorache Livia Voicu Alin lonut


Voinea Inocentîu loan


Dumitru Constantin Fleancu Fiorin Hontaru Valerica Marinescu Ionela Pelinaru Comei Popescu Romeo Tudor Elena Văduvă luliana



Proposal Name:

Punctul 6

Yes (Vote: 24)

Baetica Nicoleta Mariana Enachescu Marian Daniel Fleancu Florin Hontaru Vaierica Marinescu Ionela Petrescu Cristian Sima Elena Daniela Văduvă luliana

No ( Vote: 1 )

Popescu Romeo

Abstain ( Vote: 2 )

Malureanu Liviu

No-Voting (Total: 2)

Moldoveanu Lucian Ionel


Corneanu Antonio Ciprian Ene Stelian Bogdan Galbenu Ana lulia lacob Cezar Paunica Adriana Petrescu Elena Tudor Elena Vasiliu Mariana

Tudorache Livia

Voinea Inocentiu loan

Dumitru Constantin Fatu Adrian

Gutium Narcisa-Veronica Marineata Marcel Pelinaru Cornel Radu Constantin Tudorache Andrei Cristian Voicu Alin lonut

Proposal Name: Punctul 7

Yes ( Vote: 24 )

Baetica Nicoieta Mariana

Enachescu Marian Daniei

Fieancu Florin

Marineata Maree!

Pelinaru Cornel

Popescu Romeo

Tudor Elena

Văduvă luliana

Corneanu Antonio Cipria.n

Ene Stelian Bogdan

Hontaru Valerica

Marinescu loneîa

Petrescu Cristian

Radu Constantin

Tudorache Andrei Cristian

Vasiliu Mariana

Dumitru Constantin

Fatu Adrian

lacob Cezar

Paunica Adriana

Petrescu Elena

Sima Elena Daniela

Tudorache Livia

Voicu Alin lonut

No (Vote:0)

Abstain ( Vote: 4 )

Gaibenu Ana Julia

Gutium Narcisa-Veronica

Malureanu Liviu

Moldoveanu Lucian ionel

No-Voting (Total: 1 )

Voinea Inocentiu loan

Proposal Name:

Punctul 8

Yes (Vote: 25)

Baetica Nicoieta Mariana Enachescu Marian Danie! Galbenu Ana lulia lacob Cezar

Marinescu Ionela Pelinaru Cornel Popescu Romeo Tudor Elena Voicu Alin lonut

No (Vote:0)

Abstain (Vote: 0 )

No-Voting (Total: 4)

Fatu Adrian Voinea Inocentiu loan


Corneanu Antonio Ciprian Ene Stelian Bogdan Gutium Narcisa-Veronica Maiureanu Li viu Moldoveanu Lucian Ionel Petrescu Cristian Radu Constantin Văduvă luliana


Tudorache Andrei Cristian


Dumitru Constantin Fleancu Fiorin Hontaru Valerica Marineata Mareei Paunica Adriana Petrescu Elena Sima Elena Daniela Vasiliu Mariana


Tudorache Livia


Proposal Name:

Amendament 2

Yes ( Vote: 15 )

Dobre Alexandru Fatu Adrian lacob Cezar

Moldoveanu Lucian Ionel Tudorache Andrei Cristian

No (Vote: 11)

Baetica Nicoleta Mariana Hontaru Valerica Pelinaru Cornel Văduvă luiiana

Abstain (Vote: 3)

Enachescu Marian Daniel

No-Voting ( Total: 1)

Vasiliu Mariana


Dumitru Constantin Galbenu Ana lulia Maiureanu Liviu Petrescu Elena Tudorache Livia

Corneanu Antonio Ciprian Marineata Marcel Radu Constantin Voicu Alin lonut

Petrescu Cristian

Ene Steiian Bogdan Gutium Narcisa-Veronica Marinescu ionela Tudor Elena Voinea Inocentiu loan

Fleancu Florin Paunica Adriana Sima Elena Daniela

Popescu Romeo

Proposal Name:

Amendament 3

Yes (Vote: 27)    ?

Baetica Nicoleta Mariana Dumitru Constantin Fatu Adrian Hontaru Valerica Marineata Marcel Paunica Adriana Popescu Romeo Tudorache Andrei Cristian Vasiîiu Mariana

No {Vote: 1 )

Gutium Narcisa-Veronica

Abstain ( Vote: 1 ) '

Petrescu Cristian

No-Voting ( Total: 1 )

Tudor Elena

Corneanu Antonio Ciprian Enachescu Marian Daniel Fleancu Florin lacob Cezar

Marinescu Ionela Pelinaru Cornel Radu Constantin Tudorache Livia Voicu Alin lonut


Dobre Alexandru Ene Stelian Bogdan Galbenu Ana luiia Malureanu Liviu Moldoveanu Lucian Ionel Petrescu Elena Sima Elena Daniela Văduvă luliana Voinea Inocentîu loan


Proposal Name:

Amendament 4

Yes (Vote: 28)

Baetica Nicoleta Mariana

Corneanu Antonio Ciprian

Dobre Alexandru

Dumitru Constantin

Enachescu Marian Daniel

Ene Stelian Bogdan

Fatu Adrian

Fleancu Florin

Galbenu Ana lulia

Gutium Narcisa-Veronica

Hontaru Vaîerica

lacob Cezar

Malureanu Liviu

Marineata Marcel

Marinescu Ionela

Paunica Adriana

Pelinaru Cornel

Petrescu Elena

Popescu Romeo

Radu Constantin

Sima Elena Daniela

Tudor Elena

Tudorache Andrei Cristian

Tudorache Livia

Văduvă luliana

Vasiliu Mariana

Voicu Alin lonut

Voinea Inocentiu îoan

No ( Vote: 1 )

Petrescu Cristian

Abstain (Vote: 0)

No-Voting (Total: 1 )    ;

Moldoveanu Lucian Ionel

Proposal Name:

Punctul 9

Yes (Vote: 27)

Baetica Nicoleta Mariana Dumitru Constantin Fatu Adrian

Gutium Narcisa-Veronica Maiureanu Liviu Paunica Adriana Petrescu Eiena Sima Elena Daniela Văduvă luliana

No (Vote:0)

Abstain (Vote: 1)

Voinea inocentiu loan

No-Voting(Total: 2 )

Moldoveanu Lucian Ionel


Corneanu Antonio Ciprian Enachescu Marian Daniel Fleancu Florin Hontaru Vaierica Marineata Marcel Pelinaru Cornel Popescu Romeo Tudor Elena

Vasiliu Mariana

Tudorache Livia


Dobre Alexandru Ene Stelian Bogdan Galbenu Ana lulia lacob Cezar Marinescu Ionela Petrescu Cristian Radu Constantin Tudorache Andrei Cristian Voicu Alin lonut

Proposal Name:

Punctul 10

Yes ( Voite: 26)

Baetica Nicoleta Mariana Enachescu Marian Daniei Fleancu Florin Hontaru Valerica Moidoveanu Lucian Ionel Petrescu Cristian Radu Constantin Tudorache Andrei Cristian Vasiliu Mariana

Noi (Vote: 0 )

Abstain (Vote: 4 )

Dumitru Constantin Voinea Inocentiu loan

No-Voting (Total: 0)


Corneanu Antonio Ciprian Ene Stelian Bogdan Galbenu Ana lulia Marineata Marcel Paunica Adriana Petrescu Elena Sima Elena Daniela Tudorache Livia Voicu Alin lonut


lacob Cezar


Do bre Alexandru Fatu Adrian

Gutium Narcisa-Veronica Marinescu Ionela Pelinaru Cornel Popescu Romeo Tudor Elena Văduvă luliana


Malureanu Liviu


Proposal Name;

Punctul 11

Yes { Voțfe: 27 )

Baetica Nicoleta Mariana

Enachescu Marian Daniel

Fleancu Florin

Hontaru Valerîca

Marinescu Ionela

Peîinaru Cornel

Popescu Romeo

Tudor Elena

Văduvă luliana

Corneanu Antonio Ciprian

Ene Stelian Bogdan

Galbenu Ana lulia

lacob Cezar

Moldoveanu Lucian Ionel

Petrescu Cristian

Radu Constantin

Tudorache Andrei Cristian

Vasiliu Mariana

Dobre Alexandru

Fatu Adrian

Gutium Narcisa-Veronica

Marineata Marcel

Paunica Adriana

Petrescu Elena

Sima Elena Daniela

Tudorache Livia

Voicu Alin lonut

No {Vote: 0)

Abstain (Vote: 3 )

Dumitru Constantin

Malureanu Liviu

Voinea Inocentiu loan

No-Voting ( Total; 0 )

Proposal Name:

Punctul 12

Yes (Vote: 30)

Baetica Nicoleta Mariana Dumitru Constantin Fatu Adrian

Gutium Narcisa-Veronica Maiureanu Liviu Moldoveanu Lucian ionel Petrescu Cristian Radu Constantin Tudorache Andrei Cristian Vasiliu Mariana

No (Vote: 0 )

Abstajn ( Vote: 0)

No-Voting (Total : 0)

Corneanu Antonio Ciprian Enachescu Marian Daniei Fleancu Florin Hontaru Valerica Marineata Marcel Paunica Adriana Petrescu Eiena Sima Elena Daniela Tudorache Livia Voicu Alin lonut


Dobre Alexandru Ene Ștelian Bogdan Galbenu Ana lulia lacob Cezar Marinescu ionela Pefinaru Cornel Popescu Romeo Tudor Elena Văduvă luliana Voinea Inocentiu ioan



Yes (Vote: 26)

Baetica Nicoleta Mariana

Dumitru Constantin

Fatu Adrian

Hontaru Valerica

Marinescu Ionela

Petrescu Cristian

Radu Constantin

Tudorache Andrei Cristian

Vasiliu Mariana

Corneanu Antonio Ciprian Enachescu Marian Daniel

Fleancu Florin

lacob Cezar

Paunica Adriana

Petrescu Elena

Sima Elena Daniela

Tudorache Livia

Voicu Alin lonut

Dobre Alexandru

Ene Stelîan Bogdan Gutium Narcisa-Veronica

Marineata Marcel

Pelinaru Cornel

Popescu Romeo

Tudor Elena

Văduvă luliana

No (Vote:0)

Abstain (Vote: 3)

Galbenu Ana lulia

Malureanu Liviu

Moldoveanu Lucian Ionel

No-Voting (Total: 1 )

Voinea Inocentiu loan

Yes (Vote: 28)

Baetica Nicoleta Mariana

Dumitru Constantin

Fatu Adrian

Gutium Narcisa-Veronica

Malureanu Liviu

Paunica Adriana

Petrescu Elena

Sima Elena Daniela

Tudorache Livia

Voicu Alin lonut

Corneanu Antonio Ciprian Enaehescu Marian Daniel

Fleancu Florin

Hontaru Valerica

Marineata Marcel

Pelinaru Cornel

Popescu Romeo

Tudor Elena

Văduvă luliana

Dobre Alexandru

Ene Stelian Bogdan Galbenu Ana lulia

lacob Cezar

Marinescu Ionela

Petrescu Cristian

Radu Constantin

Tudorache Andrei Cristian

Vasiliu Mariana

IMM    ț VULCi U £

Abstain (Vote: 0 )

No-Voting (Total: 2)

Moldoveanu Lucian Ionel

Voinea Inocentiu loan

Yes (Vote: 27)

Baetica Nicoleta Mariana Dumitru Constantin Fatu Adrian

Gutium Narcisa-Veronica Malureanu Liviu Paunica Adriana Petrescu Elena Sima Elena Daniela Vasiliu Mariana

No (Vote:0)

Abstain (Vote:0 )

No-Vot in g ( Total: 3 j

Moldoveanu Lucian Ionel


Corneanu Antonio Ciprian Enachescu Marian Daniel Fleancu Florin Hontaru Vaferica Marineata Marcel Pelinaru Cornel Popescu Romeo Tudor Elena

Voicu Alin lonut


Tudorache Andrei Cristian


Do bre Alexandru Ene Stelian Bogdan Gaîbenu Ana lulia lacob Cezar Marinescu Ionela Petrescu Cristian Radu Constantin Văduvă iuliana Voinea Inocentiu loan


Tudorache Livia



Yes (Vote: 30)

Baetica Nicoleta Mariana

Corneanu Antonio Ciprian

Dobre Alexandru

Dumitru Constantin

Enachescu Marian Daniel

Ene Stelian Bogdan

Fatu Adrian

Fleancu Florin

Galbenu Ana lulia

Gutium Narcisa-Veronica

Hontaru Valerica

lacob Cezar

Malureanu Liviu

Marineata Marcel

Marinescu Ionela

Moldoveanu Lucian Ionel

Paunica Adriana

Pelinaru Cornel

Petrescu Cristian

Petrescu Elena

Popescu Romeo

Radu Constantin

Sima Elena Daniela

Tudor Elena

Tudorache Andrei Cristian

Tudorache Livia

Văduvă luliana

Vasiliu Mariana

Voicu Alin lonut

Voinea Inocentiu loan

No (Vote: 0)

Abstain (Vote: 0 )

No-Voting (Total: 0 )

Yes {Vote: 28 )

Baetica Nicoleta Mariana

Dumitru Constantin

Corneanu Antonio Ciprian Enachescu Marian Daniel

Dobre Alexandru

Ene Stelian Bogdan

Fatu Adrian

Fleancu Florin

Gutium Narcisa-Veronica

Hontaru Valerica

lacob Cezar

Marineata Marcel

Marinescu lonefa

Moldoveana Lucian Ionel

Paunica Adriana

Pelinaru Cornel

Petrescu Cristian

Petrescu Elena

Popescu Romeo

Radu Constantin

Sima Elena Daniela

Tudor Elena

Tudorache Andrei Cristian

Tudorache Livia

Văduvă luliana

Vasiliu Mariana

Voicu Alin lonut

Voinea Inocentiu loan

No (Vote: 0)

Abstain (Vote: 2)

Galbenu Ana fulia

Malureanu Liviu

No-Voting {Total: 0)

Yes (Vote: 26)

Baetica Nicoleta Mariana Dumitru Constantin Fatu Adrian Hontaru Valerica Marinescu ionela Peiinaru Cornel Radu Constantin Tudorache Andrei Cristian Vasiliu Mariana

No (Vote.O)

Abstain (Vote: 1)

Malureanu Liviu

No-Voting (Total: 3)

Galbenu Ana lulia


Corneanu Antonio Ciprian Enachescu Marian Daniei Fleancu Florin lacob Cezar

Moidoveanu Lucian Ionel Petrescu Elena Sima Elena Daniela Tudorache Livia Voicu Alin lonut


Dobre Alexandru Ene Stelian Bogdan Gutium Narcisa-Veronica Marineata Marcel Paunica Adriana Popescu Romeo Tudor Elena Văduvă luliana


Petrescu Cristian


Voinea Inocentiu loan



Yes (Vote: 19)

Baetica Nicoleta Mariana

Enachescu Marian Danie!

Hontaru Valerica

Paunica Adriana

Petrescu Elena

Sima Elena Daniela

Voicu Alin lonut

Corneanu Antonio Ciprian

Fleancu Florin

Marineata Marcel

Pelinaru Cornel

Popescu Romeo

Văduvă luliana

Dobre Alexandru

Gutium Narcisa-Veronica

Marinescu Ionela

Petrescu Cristian

Radu Constantin

Vasiliu Mariana

No (Vote:0)

Abstain ( Vote: 6 )

Dumitru Constantin

lacob Cezar

Ene Stelian Bogdan

Malureanu Liviu

Galbenu Ana lulia

Moldoveanu Lucian Ionel

No-Voting { Total: 5)

Fatu Adrian

Tudorache Livia

Tudor Elena

Voinea Inocentiu loan

Tudorache Andrei Cristian

Yes (Vote: 26)

Baetica Nicoleta Mariana

Enachescu Marian Daniel

Galbenu Ana lulia

lacob Cezar

Marinescu Ionela

Petrescu Cristian

Radu Constantin

Tudorache Andrei Cristian

Vasiliu Mariana

Corneanu Antonio Ciprian

Fatu Adrian

Gutium Narcisa-Veronica

Malureanu Liviu

Paunica Adriana

Petrescu Elena

Sima Elena Daniela

Tudorache Livia

Voicu Alin lonut

Dobre Alexandru

Fleancu Florin

Hontaru Valerica

Marineata Marcel

Pelinaru Cornel Popescu Romeo Tudor Elena

Văduvă luliana

No (Vote: 0 )

Abstain ( Vote: 2 )

Dumitru Constantin

Ene Stelian Bogdan

No-Voting ( Total: 2)

Moldoveanu Lucian ionel

Voinea Inocentiu loan

Yes (Vote: 19)

Baetica Nicoleta Mariana

Enachescu Marian Daniel

Marineata Marcel

Pelinaru Cornel

Popescu Romeo

Tudor Elena

Voicu Alin lonut

Corneanu Antonio Ciprian Fleancu Florin

Marinescu Ionela

Petrescu Cristian

Radu Constantin

Văduvă luliana

Dobre Alexandru

Hontaru Vaierica

Păun tea Adriana

Petrescu Elena

Sima Elena Daniela

Vasiliu Mariana

No ( Vote: 8)

Dumitru Constantin

lacob Cezar

Tudorache Andrei Cristian

Fatu Adrian

Malureanu Liviu

Tudorache Livia

Gutium Narcisa-Veronica

Moldoveanu Lucian Ionel

Abstain (Vote: 3)

Ene Stelian Bogdan

Galbenu Ana lulia

Voinea Inocentiu loan

No-Voting (Total: 0)

Yeș ( Vote: 19 )

Baetica Nicoleta Mariana

Enachescu Marian Daniel

Marineata Marcel

Pelinaru Cornel

Popescu Romeo

Tudor Elena

Voicu Alin lonut

Corneanu Antonio Ciprian

Fleancu Florin

Marinescu Ionela

Petrescu Cristian

Radu Constantin

Văduvă luliana

Dobre Alexandru

Hontaru Valerica

Paunica Adriana

Petrescu Elena

Sima Elena Daniela

Vasiliu Mariana

No (Vote: 6)

Dumitru Constantin

Malureanu Liviu

Fatu Adrian

T udorache Livia

lacob Cezar

Voinea Inocentiu loan

Abstain (Vote: 5)

Ene Stelian Bogdan

Moldoveanu Lucian Ionel

Galbenu Ana lulia

Tudorache Andrei Cristian

Gutium Narcisa-Veronica

No-Voting { Total: 0)



Yes (Voite:18)

Baetica Nicoleta Mariana Fleancu Florin Marinescu Ionela Petrescu Cristian Radu Constantin Văduvă luliana

No (Vote:1)

Tudorache Livia

Abstain ( Vote: 10)

Dumitru Constantin Galbenu Ana lulia Malureanu Liviu Voinea Inocentiu loan

No-Voting (Total: 1 )

Corneanu Antonio Ciprian


Dobre Alexandru Hontaru Valerica Paunica Adriana Petrescu Elena Sima Elena Daniela Vasiliu Mariana


Ene Stelian Bogdan Gutîum Narcisa-Veronica Moldoveanu Lucian Ionel


Enachescu Marian Daniel Marineata Marcel Pelinaru Cornel Popescu Romeo Tudor Elena Voicu Alin lonut


Fatu Adrian

lacob Cezar

Tudorache Andrei Cristian



Yes (Vote: 18)

Baetica Nicoleta Mariana

Enachescu Marian Daniel

Marineata Marcel

Pelinaru Cornel

Radu Constantin

Văduvă luliana

Corneanu Antonio Ciprian Fleancu Florin

Marinescu Ionela

Petrescu Cristian

Sima Elena Daniela

Vasiliu Mariana

Dobre Alexandru

Hontaru Valerica

Paunica Adriana

Petrescu Elena

Tudor Elena

Voicu Alin lonut

No ( Vote: 0 )

Abstain (Vote: 9)

Dumitru Constantin

Galbenu Ana lulia

Malureanu Liviu

Ene Stelian Bogdan

Gutium Narcisa-Veronica

Moldoveanu Lucian Ionel

Fatu Adrian

lacob Cezar

Tudorache Andrei Cristian

No-Voting (Total: 2 )

Popescu Romeo

Voinea Inocentiu loan

Yes (Vote: 19 )

Baetica Nicoleta Mariana

Enachescu Marian Daniel

Marineata Marcel

Pelinaru Cornel

Popescu Romeo

Tudor Elena

Voicu Alin lonut

Corneanu Antonio Ciprian Fleancu Florin

Marinescu Ionela

Petrescu Cristian

Radu Constantin

Văduvă luliana

Do bre Alexandru

Hontaru Valerica

Paunica Adriana

Petrescu Elena

Sima Elena Daniela

Vasiliu Mariana

No (Vote: 0 )

Abstain ( Vote: 9 )

Dumitru Constantin

Gaibenu Ana lulia

Malureanu Liviu

Ene Stelian Bogdan

Gutium Narcisa-Veronica

Moldoveana Lucian Ionel

Fatu Adrian

lacob Cezar

Tudorache Andrei Cristian

No-Voting (Total: 1)

Voinea Inocentiu loan

Yes (Vote: 19)

Baetica Nicoleta Mariana

Corneanu Antonio Ciprian

Dobre Alexandru

Enachescu Marian Daniel

Fleancu Florin

Hontaru Vaierica

Marineata Mareei

Marinescu Ionela

Paunica Adriana

Pelinaru Cornel

Petrescu Cristian

Petrescu Elena

Popescu Romeo

Radu Constantin

Sima Elena Daniela

Tudor Elena

Văduvă luliana

Vasiliu Mariana

Voicu Alin lonut

No (Vote: 1 )

Voinea Inocentiu loan

Abstain (Vote: 9 )

Dumitru Constantin

Ene Stelian Bogdan

Fatu Adrian

Galbenu Ana lulia

Gutium Narcisa-Veronica

lacob Cezar

Malureanu Liviu

Moldoveanu Lucian Ionel

Tudorache Andrei Cristian

No-Voting {Total: 0)

Proposal Name:

Amendament 5

Yes (Vote: 29) ;

Baetica Nicofeta Mariana

Corneanu Antonio Ciprian

Dobre Alexandru

Dumitru Constantin

Enachescu Marian Daniel

Ene Stelian Bogdan

Fatu Adrian

Fleancu Florin

Galbenu Ana lulia

Galbenu Mircea Mihai

Gutium Narcisa-Veronica

Hontaru Valerica

lacob Cezar

Malureanu Liviu

Marineata Marcel

Marinescu ionefa

Moldoveanu Lucian Ionel

Paunica Adriana

Pelinaru Cornel

Petrescu Cristian

Petrescu Elena

Popescu Romeo

Radu Constantin

Sima Elena Daniela

Tudor Elena

Tudorache Andrei Cristian

Văduvă luliana

Vasiliu Mariana

Voicu Alin lonut

No (Vote:0)

Abstain (Vote: 0)

No-Voting (Total: 1 )

Voinea Inocentîu loan

Yes (Vote: 3)

Corneanu Antonio Ciprian

No ( Vote: 18 )

Baetica Nicoieta Mariana Ene Stelian Bogdan Hontaru Valerica Marineata Marcel Popescu Romeo Tudor Elena

Abstain ( Vote: 6 }

Dumitru Constantin Gutium Narcisa-Veronica

No-Voting (Total: 3)

Marinescu Ionela


Pelinaru Cornel

Dobre Alexandru Fleancu Florin lacob Cezar Paunica Adriana Radu Constantin Văduvă luliana

Fatu Adrian

Moldoveanu Lucian Ionel

Vasiliu Mariana

Petrescu Elena

Enachescu Marian Daniel Galbenu Mircea Mrhai Maîureanu Lîviu Petrescu Cristian Sima Elena Daniela Voicu Alin lonut

Galbenu Ana luiia Tudorache Andrei Cristian

Voinea Inocentiu loan


Yes (Vote: 23)

Baetica Nicoleta Mariana Dumitru Constantin Fatu Adrian lacob Cezar Paunica Adriana Petrescu Elena Sima Efena Daniela Vasiliu Mariana

No (Vote:0)

Abstain ( Vote: 5 )

Galbenu Ana lulia Malureanu Liviu

No-Voting ( Total: 2)

Moldoveanu Lucian Ionel


Corneanu Antonio Ciprian Enachescu Marian Daniel Fieancu Florin Marineata Marcel Pelinaru Cornel Popescu Romeo Tudor Elena

Voicu Alin lonut

Galbenu Mircea Mihai Voinea Inocentiu loan

Tudorache Andrei Cristian

Dobre Alexandru Ene Stelian Bogdan Hontaru Valerica Marinescu Ionela Petrescu Cristian Radu Constantin Văduvă iuliana

Gutium Narcisa-Veronica


Yes (Vote: 19)

Baetica Nicoleta Mariana Enachescu Marian Daniel Mari nea ta Marcel Pelinaru Cornel Popescu Romeo Tudor Elena

Voicu Alin lonut

No ( Vote: 2 )

Gaibenu Mircea Mihai

Abstain ( Vote; 7)

Dumitru Constantin Gaibenu Ana lulia Moldoveanu Lucian Ionel

No-Voting ( Total: 2 )

lacob Cezar


Corneanu Antonio Ciprian Fîeancu Florin Marinescu Ionela Petrescu Cristian Radu Constantin Văduvă luliana


Voinea Inocentiu loan

Ene Steiian Bogdan Gutium Narcisa-Veronica


Tudorache Andrei Cristian


Dobre Alexandru Hontaru Valerica Paunica Adriana Petrescu Elena Sima Elena Daniela Vasiliu Mariana


Fatu Adrian Malureanu Liviu



Yes (Vote:5 )

Corrteanu Antonio Ciprian Petrescu Cristian

Marinescu Ionela

Petrescu Elena

Pelinaru Cornel

No ( Vote: 23 )

Baetica Nicoleta Mariana

Ene Steiian Bogdan

Galbenu Ana lulia

lacob Cezar

Moldoveanu Lucian ionel

Radu Constantin

Tudorache Andrei Cristian

Voicu Alin lonut

Dobre Alexandru

Fatu Adrian

Gutium Narcisa-Veronica

Malureanu Liviu

Paunica Adriana

Sima Elena Daniela

Văduvă luliana

Voinea Inocentiu loan

Enachescu Marian Daniel

Fleancu Florin

Hontaru Valerica

Marineata Marcel

Popescu Romeo

Tudor Elena

Vasiliu Mariana

Abstain (Vote: 2 )

Dumitru Constantin

Galbenu Mircea Mihai

No-Voting (Total: 0)

5/30/2018 6:01:59 PM

Page 1 of 1