Hotărârea nr. 112/2018

Hotărâre privind solicitarea acordului Consiliului General al Municipiului București pentru aprobarea cooperării dintre Sectorul 4 al Municipiului București și Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București, precum și aprobarea modelului protocolului de cooperare



MUNICIPIUL BUCUREȘTI CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 4

B-duI Metalurgiei nr. 12-18, Grand Arena, etaj 1. Tel. +(4)021.335.92.30 Fax. +(4)021.337.33.10

HOTĂRÂRE

privind solicitarea acordului Consiliului General al Municipiului București pentru aprobarea cooperării dintre Sectorul 4 al Municipiului București și Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București, precum și aprobarea modelului protocolului de cooperare

Consiliul Local al Sectorului 4;

Având în vedere Raportul de specialitate comun nr. P.9.1/524/09.05.2018 emis de către Direcția Investiții și Achiziții Publice, Direcția Autorizări și Direcția Economică;

Văzând Expunerea de motive a Primarului Sectorului 4;

Ținând seama de propunerea Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București privind încheierea unui protocol de cooperare cu Sectorul 4 al Municipiului București, transmisă prin adresa cu nr. 10625/03.05.2018 și înregistrată la Sectorul 4 al Municipiului București sub nr. 24887/03.05.2018;

în baza prevederilor Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 139/30.06.2011 privind transmiterea Parcului "Orășelul Copiilor" din administrarea Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București în administrarea Consiliului Local Sector 4 și H.C.G.M.B nr. 234/28.08.2013 pentru abrogarea art. 3 și modificarea art. 4 din Hotărârea C.G.M.B. nr. 139/2011 privind transmiterea Parcului "Orășelul Copiilor" din administrarea Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București în administrarea Consiliului Local Sector 4;

Văzând rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Sector 4;

Potrivit Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

Conform prevederilor Legii nr. 1/2011 a educației naționale, cu modificările și completările ulterioare;

în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 1515/140/2007 pentru aprobarea Metodologiei în baza căreia se realizează colaborarea dintre spitale și instituțiile de învățământ superior medical, respectiv unitățile de învățământ medical;

în temeiul art. 45 alin. (1), art, 81 alin. (2) lit. q) și art. 115 alin. (1) lit. b) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările si completările ulterioare;

HOTĂRĂȘTE:

Art.l Se solicita acordul Consiliului General al Municipiului București pentru aprobarea cooperării dintre Sectorul 4 al Municipiului București și Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București, în vederea finanțării în comun a unor lucrări de investiții necesare pentru crearea unor funcționalități educaționale și medicale.


Art. 2 Se solicită acordul Consiliului General al Municipiului București în vederea edific proprietate publică a Municipiului București aflate în administrarea Consiliului Local București, Șos. Olteniței nr. 9, sectorul 4, și în incinta Parcului Orășelul Copiilor, id Anexei nr. 1 la prezenta, a unor lucrări de investiții necesare pentru crearea uni educaționale și medicale.

Art.3 Se aprobă modelul protocolului de cooperare ce urmează a se încheia între Sectorul 4 al Municipiului București și Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București, conform Anexei nr. 2 la prezenta.

Art. 4 Se împuternicește Primarul Sectorului 4 să semneze protocolul de cooperare dintre Sectorul 4 al Municipiului București și Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București, precum și toate actele ce decurg din derularea acestuia.

Art.5 Finanțarea cheltuielilor pentru investițiile menționate la art. 1 se va efectua din fondurile bugetului local și din alte fonduri legal constituite cu această destinație, în limita bugetului aprobat.

Art.6 Primarul Sectorului 4, Secretarul Sectorului 4 și Direcțiile din cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului Sectorului 4 vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri, iar comunicarea acesteia se va efectua prin grija Serviciului Tehnic Consiliul Local.

Această hotărâre a fost adoptată în ședința ordinară a Consiliului Local al sectorului 4 din data de 16.05.2018.


Contrasemnează Secretarul Sectorului 4

Diana Anca ARTENE

Nr. 112 /16.05.2018




VERIFICATOR/

'    EXPERT

NUME

SEMNĂTURĂ

CERINȚA

REFERAT de verificare/ RAPORT de expertiza tehnica tlltufnr/data

J

PRIMĂRIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI

M. MIENJUt)tEXMM£NHJI,UtP<»UC4»*.    Q

Beneficiar:

PRIMĂRIA SECTOR 4

Proiect nr.

17/2017

«■nune** w    _    Kca

•    r«    K4 11 ■»

| SPECIFICAȚIE

NUME

5EMNATUFW

Scara:

15000

Titlu proiect

Centru multifuncțional pentru servicii sociale fn regim de zi.dlnlcâ șl parcare la suprafață

Faza:

P.T.

SEF PROIECT

arh. Augialln IOAH

1    PROIECTAT

Ing* Bogdan DOGARIU

Data:

2017

Titlu planșa:

Plan de ansamblu

Planșa nr.

S.01

,    DESENAT

kig. Camelia DEDU



Legenda


stâlp fier

canalizare

rigola

ga2

hidrant

electric

copac

construclii


SUPRAFAȚA TEREN PARCUL ORĂȘELUL COPIILOR = 1 799 988 mp SUPRAFAȚA CONSTRUITA LA SOL - alte clădiri existente din parc - 2941.36mp SUPRAFAȚA CONSTRUITA - clădirea pe care se intervine = 630 mp SUPRAFAȚA CONSTRUITA DESFASURATA = 1408.80 mp

POTexislenl = POTpropus CUTexislent = CUTpropus



Legenda /

a

sta Iu fier

canalizare

Ei

rigola

©

/gaz

© /

hidrant

©/

electric

copac

/

construcții


PLAN SITUAȚIE EXISTENT SC. 1/200

VERIFICATOR/

EXPERT

NUME

CERINȚA

SEMNĂTURĂ

REFERAT de verificare/ RAPORT de expertiza tehnica titlu/nr./data

<3«r

$ „ .

».C.    DOUE KnJLU PUStlC J»A

Beneficiar

PRIMĂRIA SECTOR 4

Proiect nr.

19/2017

«    Jaa tom ni Jf a    te*r u« 1 l*C W

SPECIFICAȚIE

NUME

SEMNĂTURĂ

Scara:

1/200

Titlu proiect:

Reconversie sala de sport din Orășelul Copiilor In Sala de teatru si cinema.

Faza:

DAL.t.

SEF PROIECT

arh. Augustln 1OAN

PROIECTAT

arh. RoxanaNlSTOR

Data:

februarie

2017

Titlu planșa:

PLANURI DE SITUAȚIE EXISTEN-PROPUS

Planșa nr.

A000

DESENAT

arh. Raluca ZAHARIA

APROBAT

Ing. Daniel ALEXANDRU


ANEXA nr. 2

Ia H.C.L. S 4 nr. 112/16.05.2018

PROTOCOL DE COOPERARE PRIVIND FINANȚAREA DIN BUGETUL LOCAL AL SECTORULUI 4 A CHELTUIELILOR DE INVESTIȚII NECESARE PENTRU REALIZAREA LUCRĂRILOR DE EDIFICARE A UNOR IMOBILE IN CARE VA FI RELOCATĂ FACULTATEA DE MEDICINA DENTARA DIN CADRUL UNIVERSITĂȚII DE MEDICINA SI FARMACIE “CAROL DAVILA” DIN BUCUREȘTI

încheiat intre:

1.    SECTORUL 4 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI cu sediul in Bdul Metalurgiei nr. 12-18,

Grand Arena, Etaj 1, Sector 4, București, cod de identificare fiscala 4316422, prin reprezentant legal Primarul Sectorului 4 Daniel Baluta si

2.    UNIVERSITATEA DE MEDICINA SI FARMACIE “CAROL DAVILA” DIN

BUCUREȘTI, cu sediul in str. Dionisie Lupu nr. 37, Sector 1, București, avand cod de identificare fiscala 4192910, reprezentata prin Rector Acad. Ioanei Sinescu.

Avand in vedere:

1.    Scopul comun al pârtilor privind edificarea unor imobile in care va fi relocată Facultatea de

Medicina Dentara din cadrul Universitarii de Medicina si Farmacie “Carol Davila” din București,

2.    Dispozițiile Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată cu modificările si completările ulterioare;

3.    Dispozițiile Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare,

4.    Dispozițiile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată cu modificările si completările ulterioare

Părțile au decis încheierea prezentului Protocol de Cooperare in următoarele condiții:

Art. 1. OBIECTUL SI SCOPUL PROTOCOLULUI DE COOPERARE

Obiectul prezentului protocol este de a stabili drepturile si obligațiile pârtilor, contribuția fiecărei parti, precum si responsabilitățile ce le revin in edificarea unor imobile-constructii in care va fi relocată Facultatea de Medicina Dentara din cadrul Universitarii de Medicina si Farmacie “Carol Davila” din București. Imobilele-teren asupra carora urmeaza a fi ridicate construcțiile cu destinație de spațiu universitar si unitate medicala specializata sunt situate in București, sectorul 4, Sos. Olteniței nr. 9 si in incinta Parcului Orășelul Copiilor si se găsesc in domeniul public al Municipiului București si in administrarea Consiliului Local Sector 4.

Art 2. DURATA PROTOCOLULUI DE COOPERARE

Perioada de valabilitate a Protocolului de cooperare este cuprinsa intre data semnării acestuia si data finalizării investiției.

Art 3. OBLIGAȚIILE SI RESPONSABILITĂȚILE PÂRTILOR    ____


3.1.    OBLIGAȚIILE SECTORULUI 4 AL MUNICIPIULUI BUCURESTI^^^^,^

3.1.1.    Sectorul 4 al Municipiului București va asigura finanțarea din bugetul local/w^ectorului cheltuielilor de investirii necesare pentru realizarea lucrărilor de constructiv construcțiilor, conform specificului de activitate pentru fiecare dintre acestea.

3.1.2.    Sectorul 4 al Municipiului București va modifica proiectul tehnic existel pentru Centrul Multifuncțional pentru servicii sociale in regim de zi, clinica si pa'i astfel incat sa corespunda cerințelor legale si de funcționalitate pentru noua destinație*

3.1.3. Sectorul 4 al Municipiului București va demara procedurile prevăzute de Legea nr. 98/2016 privind Achizițiile Publice in vederea incheierii contractului de achiziție publica de lucrări si va obține avizele legale necesare in scopul realizării oricăror etape in indeplinirea obiectului prezentului Protocol.

3.2. OBLIGAȚIILE UNIVERSITĂȚII DE MEDICINA SI FARMACIE “CAROL DAVILA” DIN BUCUREȘTI

3.2.1.    Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila” din București va acorda asistenta Sectorului 4 al Municipiului București in vederea modificării proiectului tehnic a construcțiilor conform necesităților desfășurării activitatii si in acord cu prevederile legislației aplicabile in domeniu.

3.2.2.    Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila” din București va acorda asistenta Sectorului 4 al Municipiului București in scopul întocmirii inventarului de bunuri si dotări in vederea utilării corespunzătoare a construcțiilor conform activitatilor specifice si in acord cu cerințele legale in materie.

3.2.3.    In măsură in care bugetul local nu dispune de fonduri suficiente din surse locale, fiind necesara atragerea unei finanțări suplimentare (împrumuturi bancare, alocari de la bugetul de stat etc.), Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila” din București va sprijini Sectorul 4 in atragerea acestor finanțări.

3.2.4 Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila” din București va prelua in folosința clădirile ce vor fi edificate, împreuna cu dotările aferente, potrivit normelor legale in materie, avand obligația de a menține destinația acestora pe întreaga durata a existentei dreptului de folosința.

Art. 4. ÎNCETAREA ACORDULUI DE COOPERARE

4.1.    Prin acordul pârtilor, exprimat prin act adițional;

4.2.    La finalizarea investiției care a făcut obiectul protocolului;

Art. 5. REZILIEREA PROTOCOLULUI DE COOPERARE

5.1. Prezentul protocol inceteaza de plin drept, fara a mai fi necesara intervenția unei instanțe judecătorești, in cazul in care una dintre parti:

a)    Nu isi executa sau executa in mod necorespunzator una din obligațiile esențiale enumerate in prezentul protocol;

b)    Cesionează drepturile si obligațiile sale rezultate din prezentul protocol, fara acordul celeilalte parti;

c)    Incalca vreuna din obligațiile asumate, iar in urma primirii unei notificări scrise din partea celeilalte parti, nu isi executa obligațiile asumate in termenul acordat in acest sens;

d)    Sectorul 4 al Municipiului București isi rezerva dreptul de a denunța unilateral prezentul protocol de cooperare in termen de 30 de zile de la apariția unor circumstanțe care nu au putut fi prevăzute la data incheierii acestuia si care afecteaza executarea corespunzătoare a obiectului prezentului Protocol.

Art. 6. FORȚA MAJORA

6.1.    Forța majora este constatata de o autoritate competenta.


6.2.    Forța majora exonerează părțile de indeplinirea obligațiilor asumate prin prezenta<

perioada in care aceasta actioneaza.    fi

6.3.    îndeplinirea obligațiilor rezultate din convenție va fi suspendata in perioada V majore, dar fara a prejudicia drepturile ce se cuveneau pârtilor până la apariția acesteia,

6.4.    Partea care invoca forța majora are obligația sa notifice celeilalte parti, imediat si in mod complet, despre producerea acesteia si de a lua orice masuri care ii stau la dispoziție in vederea limitării consecințelor.

6.5.    Orice imprejurare independenta de voința pârtilor, intervenita după data semnării convenției, care impiedica executarea acestuia si este invocata in termen de 6 luni, este considerata forța majora si exonerează de răspundere partea care o invoca.

6.6.    Daca forța majora actioneaza sau se estimează ca va acționa pe o perioada mai mare de 6 luni, fiecare parte va avea dreptul sa notifice celeilalte parti Încetarea de drept a prezentului acord, fara ca vreuna dintre parti sa poata pretinde celeilalte daune - interese.

Art. 7. SOLUȚIONAREA LITIGIILOR

7.1.    Litigiile născute in legătură cu incheierea, executarea, modificarea si încetarea ori alte pretenții decurgând din prezenta convenție, vor fi supuse unei proceduri prealabile de soluționare pe cale amiabila.

12. In condițiile in care in termen de 15 zile de la începerea acestor proceduri neoficiale, părțile convenției nu reusesc sa rezolve in mod amiabil o divergenta survenita sau in cazul in care una dintre parti nu răspunde in acest termen solicitării de soluționare a divergentelor pe cale amiabila, cealalta parte se poate adresa instanțelor judecătorești competente.

Art. 8. DISPOZIȚII FINALE

8.1.    Protocolul poate fi modificat si/sau completat prin adițional încheiat de către parti la inițiativa oricăreia dintre acestea.

8.2.    Partea care are inițiativa modificării si/sau completării Protocolului va transmite celeilalte parti, spre analiza, propunerile sale motivate, in forma scrisa.

8.3.    Părțile vor urmări si asigura aplicarea unitara a dispozițiilor legale ce fac obiectul prezentului Protocol.

Prezentul protocol a fost incheiat astazi,_, in 3 exemplare, cate unul pentru fiecare

parte si unul suplimentar care va fi remis Consiliului General al Municipiului București.

SECTORUL4

AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI

PRIMAR Daniel BĂLUȚĂ


UNIVERSITATEA DE MEDICINA SI FARMACIE

“CAROL DAVILA” DIN BUCUREȘTI

RECTOR

ACAD. Ioanei SINESCU