Hotărârea nr. 117/2018

Hotărârea nr. 117/31.05.2018 privind aplicarea procedurii de urgență, potrivit prevederilor Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, în vederea refacerii imobilului în care își desfășoară activitatea Școala Gimnazială nr. 124, din Str. Mărgeanului nr. 25 A, Sector 5.



CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 5

HOTĂRÂRE

Privind aplicarea procedurii de urgență, potrivit prevederilor Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, în vederea refacerii imobilului în care își

desfășoară activitatea Școala Gimnazială nr. 124, din Str. Mărgeanului nr. 25A, sector 5

Consiliul Local al Sectorului 5 al Municipiului București, ales în condițiile stabilite de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, întrunit în ședința ordinară din data de 31.05.2018;

Având în vedere:

-    Raportul Direcției Generale Educație și Carieră și al Direcției Generale Economice, înregistrat sub nr 52.525/31.05.2018;

-    Expunerea de motive a Primarului Sectorului 5, înregistrată sub nr. 52.526/31.05.2018;

Luând în considerare raportul comisiei Buget, finanțe, taxe locale, fonduri europene și alte activități economice;

în baza H.C.G.M.B. nr. 151/2001, privind trecerea unităților de învățământ preuniversitar de stat în administrarea Consiliilor Locale ale Sectoarelor 1-6;

în temeiul art. 45 alin. 1 și a art. 81 alin. 2, lit. j din Legea nr. 215/2001 privind Administrația Publică Locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

CONSILIUL LOCAL SECTOR 5 HOTĂRĂȘTE:

Art. 1 Se aprobă aplicarea procedurii de urgență, potrivit prevederilor Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, în vederea refacerii imobilului în care își desfășoară activitatea Școala Gimnazială nr. 124, din Str. Mărgeanului nr. 25A, sector 5.

Art. 2 Primarul, Serviciul Evidență Acte Administrative - Direcția de Asistență Tehnică și Juridică, Direcția Generală Economică, Direcția Generală Educație și Carieră, conducerea Școlii Gimnaziale nr. 124, vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.


ȘEDINȚA,

FLOREA