Proces verbal din 12.03.2008

12 Martie 2008



al ședinței ordinare din data de 12.03.2008

Dl Secretar face prezența: din 27 de consilieri în funcție avem 1 consilier

absent (Olteanu C.) și 26 consilieri prezenți.

La primul punct al ordinei de zi, vă supun atenției și aprobării dvs. ”Procesul verbal al ședinței ordinare din data de 12.02.2008.

Cine este pentru validarea procesului verbal al ședinței ordinare din data de

12.02.2008?

Se aprobă cu 14 voturi pentru și 5 abțineri.

D -na Voiculescu M: Ne abținem, de ce? Fiindcă n-am avut acces la ele și nici n-am apucat să le cerem acum, înainte de ședință. Readuc aminte, că ele trebuie făcute publice, dacă îmi aduc aminte în Legea nr. 215, chiar se spune că la 3 zile după ședința de consiliu, acest proces verbal trebuie să apară publicat în primul rând pe site-ul Primăriei sau în alt loc public. Iar pe site-ul Primăriei am încercat si astăzi să intru și îmi spune în limba engleză că acest fișier sau că aceasă pagină nu poate fi deschisă. Rog totuși Primăria sectorului 6, cu acest site al Primăriei Sectorului 6, au fost discuții, am adus și anul trecut niște critici, dl Primar mi-a dat dreptate, dar văd că în loc să se reglementeze este mai rău, nu mai vedem nimic pe acest site. Deci, din lipsa accesului la aceste procese verbale, am vorbit cu doamnele de la Secretariatul Tehnic, mâine o să venim să le studiem și noi să vedem ce conțin.

Dl Secretar: În aceeași ordine de idei vă supunem aprobării dvs. Procesul verbal al ședinței extraordinare din data de 19.02.2008.

Cine este pentru aprobarea procesului verbal al ședinței extraordinare din data de

19.02.2008?

Se aprobă cu 14 voturi pentru și 5 abțineri.

În continuare dau cuvântul președintelui de ședință.

D-na Comănici: Bună ziua. Începem cu ordinea de zi constatând că a fost publicat cu 5 zile, conform legii, anunțul pentru convocarea consiliului.

Este cineva de la presă? De la OTV.

Între timp a mai venit un consilier.

Dl Secretar: Deci, avem un singur absent, în persoana d-lui Olteanu C., deci din 27 consilieri în funcție, 26 sunt prezenți.

D -na Comănici: Sunt discuții pe marginea ordinei de zi?

D-na Voiculescu M: O să vă solicit, mă rog d-lui Secretar, să verifice dacă

fiecare proiect de hotărâre are rapoartele comisiilor de specialitate, întrunindu-se condițiile legale pentru a putea fi luate în dezbatere spre adoptare. Am o singură observație, ca de obicei, aș dori ca punctul de “întrebări și interpelări” să se mute ca punct inițial pe această ordine de zi. De ce? Fiindcă și așa este o atmosferă aici imposibilă, abia ne înțelegem om cu om, abia ne înțelegem cu reprezentanții Executivulului și ce înțeleg dânșii, că noi de obicei când binevoiesc a ne da răspunsul nu înțelegem mai nimic și atunci să fie acest punct, dar cu rugămintea, consilierii să fie foarte sintetici.

Eu am depus două interpelări deja la Serviciul Tehnic, mai am însă niște interpelări, aș fi vrut să fie și dl Director de la Administrația Piețelor să-i adresez două întrebări, văd că nu este. Dar am această rugăminte, cu insistența repetată de a ni se răspunde la aceste întebări și interpelări, fiindcă dacă fac cel puțin în ceea ce mă privește, totalul întrebărilor și interpelărilor pe care le-am adresat fie verbal, fie în scris Executivului cred că doar la vreo 5 întrebări și interpelări, de-a lungul a trei ani și jumătate am primit răspunsul. Mulțumesc.


D -na Comănici: Dacă nu mai sunt discuții referitoare la ordinea de zi supun votului dvs. amendamentul d-nei consilier Voiculescu M. și anume acela ca punctul 48, adică “Întrebări și interpelări” să fie mutat la numărul 2 pe ordinea de zi.

Cine este pentru? Se respinge cu 6 voturi pentru, 12 abțineri și 2 voturi împotrivă. Supun votului dvs. ordinea zi. Cine este pentru? Se aprobă în unanimitate de voturi. Trecem la primul punct de pe ordinea de zi: "Proiect de hotărâre privind aprobarea

programului privind Ocuparea Temporară a Forței de Muncă".

Avem un amendament în Raportul Comisiei nr. 5 și anume: Articolul 2 să se

modifice după cum urmează: „Se împuternicește Primarul Sectorului 6 să avizeze societățile comerciale care doresc să organizeze servicii de tipul celor care urmează să primească subvenții”. Acest amendament a fost propus în cadrul Comisiei nr. 5 deoarece verificând proiectul de hotărâre și uitându-ne la adresa Agenției Municipale pentru Ocuparea Forței de Muncă, acolo unde spune că Primarul, cu ce este împuternicit, sună exact cum am făcut noi propunerea. În proiectul de hotărâre este altfel redactat.

Supun votului dvs. acest amendament al Comisie nr. 5.

Cine este pentru? Se aprobă în unanimitate de voturi.

Dau citire Art. 1. Dacă nu există discuții, supun votului dvs. Anexa nr. 1. Cine este pentru? Se aprobă în unanimitate de voturi.

Supun votului dvs. Art. 1. Se aprobă în unanimitate de voturi.

Dau citire Art. 2 cu modificările făcute. Dacă nu există discuții, supun votului dvs. Art. 2. Cine este pentru? Se aprobă cu 24 voturi pentru.

Dau citire Art. 3. Dacă nu există discuții, supun votului dvs. Art. 3. Cine este pentru? Se aprobă cu 25 voturi pentru.

Dau citire Art. 4. Dacă nu există discuții, pentru? Se aprobă cu 25 voturi pentru.

Dau citire Art. 5. Dacă nu există discuții, pentru? Se aprobă cu 25 voturi pentru.

Dau citire Art. 6. Dacă nu există discuții, pentru? Se aprobă cu 25 voturi pentru.


supun votului dvs.

supun votului dvs.

supun votului dvs.


Art. 4. Cine este


Art. 5. Cine este


Art. 6. Cine este


Supun votului dvs. proiectul hotărâre în ansamblu. Cine este pentru? Se adoptă cu 25 voturi pentru.

Trecem la punctul nr. 3 de pe ordinea de zi: "Proiect de hotărâre pentru acordarea


de scutiri de la plata dobânzilor și penalităților de întârziere, precum și a majorărilor de întârziere datorate de către persoanele fizice cu venituri reduse".

Există discuții?

5

D-na Voiculescu M: Dacă ar fi să fim mai catolici decât Papa, ar tebui să

sune ceva de genul:”Proiect de hotărâre privind aprobarea procedurii de acordare și criteriile ce vor sta la bază.” Fiindcă din titlul acesta: “hotărâre pentru acordare” se înțelege pe cale logică, că hotărâm deja prin acest proiect de hotărâre să scutim de la plata dobânzilor. Și atunci printr-un artificiu lingvistic să spunem fie “hotărâre privind acordarea”, că nu este pentru acordare. Și atunci, “privind” acesta este mai general, ca să nu copiem, să nu îngreunăm titlul foarte mult, deși el ar trebui să reflecte exact la ce se referă hotărârea de consiliu. Dar măcar acest “pentru” înlocuit cu un “privind”

D -na Comănici: Deci, propunerea dvs. este?

D -na Voiculescu M: Ar fi “privind” cuvântului “pentru”, că de fapt nu hotărâm deja niște acordări de scutiri și referitor la subiectul hotărârii se referă la...

Dl Boghiu: Preluați cum este în Articolul 1.

D -na Voiculescu M: Articolul 1 și Articolul 2 cu repetiția.

Dl Boghiu: Pentru aprobarea procedurii de acordare.

D -na Voiculescu M: Cel mai corect așa ar fi. Deci, ar fi: “Proiect de hotărâre privind procedura de acordare și criteriile pentru acordarea de scutiri de la plată”, dar s-ar repeta. Așa ar fi cel mai corect.

D -na Comănici: Deci, propunerea?

D -na Voiculescu M: Propunerea mea, depinde cum hotărăște consiliul. Fie să înlocuim “pentru” cu cuvântul “privind”, ar fi mai general, fie să copiem cuvintele inițiale de la Articolele 1 și 2.

D -na Comănici: Supun la vot propunerea d-nei consilier Voiculescu. Prima propunere, aceea ca în titlul proiectului să se înlocuiască cuvântul “pentru”. Deci, nu “hotărâre pentru”, ci “hotărâre privind scutirile de la plată”.

Cine este pentru? Se aprobă în unanimitate de voturi.

Mai sunt discuții?

5

D-na Stan N: D-na președinte, am și eu o rugăminte. Poluează fonic, nu

știu...

D -na Comănici: D-lor consilieri, poluați fonic.

Dau citire Art. 1. Supun la vot Anexa nr. 1. Cine este pentru? Se aprobă cu 23 voturi

pentru.

Art. 1. Dacă nu sunt discuții, supun la vot Art. 1. Cine este pentru? Se aprobă cu 23 voturi pentru.

Dau citire Art. 2. Supun la vot Anexa nr. 2. Cine este pentru? Se aprobă cu 23 voturi pentru.

Art. 2. Dacă nu sunt discuții, supun la vot Art. 2. Cine este pentru? Se aprobă cu 23 voturi pentru.

Dau citire Art. 3. Dacă nu sunt discuții, supun la vot Art. 3. Cine este pentru? Se aprobă cu 23 voturi pentru.

Dau citire Art. 4. Dacă nu sunt discuții, supun la vot Art. 4. Cine este pentru? Se aprobă cu 23 voturi pentru.

Dau citire Art. 5. Dacă nu sunt discuții, supun la vot Art. 5. Cine este pentru? Se aprobă cu 23 voturi pentru.

Supun votului dvs. proiectul de hotărâre în ansamblu. Cine este pentru? Se adoptă cu 23 voturi pentru.

Trecem la punctul nr. 4 de pe ordinea de zi: "Proiect de hotărâre privind aprobarea caietului de sarcini privind desfășurarea activităților de ridicare, transport, depozitare, pază și eliberare a vehiculelor sau remorcilor staționate neregulamentar pe partea carosabilă a drumului public din Sectorul 6 și care constituie un obstacol pentru circulația publică".

Deci, eu nu am avize la acest proiect.

D -ra Alexe: Este dat.

D -na Comănici: Păi când, că astăzi nu era la Serviciul Tehnic. Mulțumesc Serviciul Tehnic.

D -ra Alexe: Mă scuzați.

D -na Comănici: Nu acceptăm. Deci, nu erau. Domnișoară, nu erau.

D -ra Alexe: Era.

D -na Comănici: Deci, nu are avize. Înainte de ședință am venit la voi și nu

avea avize.

D -ra Alexe: Da. Și l-au dat după aceea.

D -na Comănici: Le-au dat înainte de ședință?

D -ra Alexe: Da. Și am uitat să vi-l dau eu dvs.

D -na Comănici: Deci, s-a dezbătut de către comisie acest proiect, da? D -ra Alexe: Da. Comisia nr. 1.

D -na Comănici: Comisia nr. 1? Deci, eu la dosar, repet nu am acest aviz. Și deoarece eu în dosarul de ședință nu am avize la acest proiect, consider că acest proiect nu are cum să intre pe ordinea de zi. Deci, nu am avize. Îmi pare rău.

Dl Vlădan: A fost o greșală. Acest proiect s-a discutat și în Comisia nr. 6.

D -na Comănici: Deci, nu are avize. Eu la mapa de președinte...

Dl Vlădan: Păi, dacă nu-l aveți dvs. în dosar ....

D-na Comănici: Deci, eu la mapa de președinte, eu conduc ședința, nu am avize. Și conform legii dacă nu am avize nu pot...

Dl Vlădan: Dvs. vă scoateți ce vreți din dosar și spuneți după aceea că nu

aveți avize.

5

D -na Comănici: Trecem mai departe pe ordinea de zi, la punctul...

D -na Constantin: Doamnă, nu puteți lua dvs. această hotărâre, deoarece toți consilierii au acel aviz.

D -na Comănici: Domnule consilier, mapa de consiliu...

Dl Constantin: Este o mică greșală.

D -na Comănici: Sunt președinta consiliului și voi răspunde pentru ceea ce hotărăsc eu acum. Deci, eu în mapa mea de consiliu, nu am. Este dl Secretar lângă mine, este dl de la Oficiul Prefectural, vă rog frumos. Nu am.

Dl Boghiu: Dacă el există, trebuie să existe semnat de către membrii

comisiei.

D -na Comănici: În mapa mea.

Dl Boghiu: Mapa dvs nu este de referință pentru lucrările comisiei.

D -na Comănici: Acum în timpul ședinței?

Dl Boghiu: Da.

D -na Comănici: Îmi pare foarte rău.

Dl Boghiu: Păi, dacă s-a dat înainte.

D-na Comănici: În ce dată suntem astăzi? În 12.03.2008. Astăzi s-a dat avizul? Vreau să văd și eu data de astăzi.

D -ra Alexe: Avizul s-a dat la comisie dar are număr .....

D-na Comănici: Eu zic să ne oprim aici și mergem mai departe.

Dl Constantin: Doamnă, nu luați dvs hotărârea.

D -na Comănici: Ba da. Deci, în momentul acesta eu conduc ședința și ...

Dl Constantin: Fiindcă nu aveți voie, toți consilieri au primit acest aviz.

D -na Comănici: Pe acest raport, pe care mi s-a spus că astăzi s-a dat aviz

Page 5 of 29

este data de 11. Care este ieri. Deci, nu astăzi. Este foarte clar.

Dl Constantin: Care este problema.

Dl Vlădan: Este clar că dvs doriți blocarea acestui proiect.

D -na Comănici: Nu știu de unde este atât de clar pentru dvs., eu respect numai legea. Chiar nu aveam nimic, m-am uitat acum. Nu este, am întrebat la Serviciul Tehnic.

Dl Primar: Eu nu contest că există niște probleme de genul acesta, a avea avize sau a nu avea. Marea majoritate le au, eu vreau doar să subliniez că acest proiect este foarte important și nu neapărat pentru a demonstra unii că au putere mai mult sau mai puțin în consiliul local prin numărul de voturi, ci pentru că este necesar adoptarea acestui proiect pentru că se știe, foarte multe artere sunt sugrumate de aceste aglomerări și de faptul că unii nu respectă legea. Singura modalitate este aceea de a ridica aceste mașini care sunt parcate ilegal. V-aș ruga să țineți cont de aceasta pentru că foarte mulți cetățeni își doresc lucrul aceasta și este foarte important. Dacă considerați că nu se poate trece peste aceasta, apelez la cunoștința dvs.

D -na Comănici: D-le Primar, vorbesc în calitate de consilier PSD. Noi am fost de acord cu primul proiect, acela de a se...

Dl Primar: Dar pașii sunt aceiași.

D-na Comănici: Pași sunt aceiași. Noi am fost de acord, știm că acestea sunt probleme foarte importante pentru sector. Dar apropo de respectatul legii, în momentul acesta eu una personal nu fac decât să respect legea. În acest dosar pe care eu l-am luat astăzi de la Serviciul Tehnic, uitați am și scris “nu are aviz”. Acesta este scris din Serviciul Tehnic.

Dl Primar: A fost o greșală numai în dosarul dvs.

D -na Comănici: Eu știu că nu a fost o greșală și de aceea vă spun că acesta nu a avut aviz. De aceea eu consider că acest proiect, conform legii, nu are cum să intre pe ordinea de zi și de aceea trecem mai departe. Data viitoare îl vom vota, nu avem nimic împotriva acestui proiect dar dacă nu are avize, ne pare rău.

Dl Tulugea: În primul rând acest proiect are aviz, nu știu dacă este favorabil prin numărul semnăturilor, dar dacă nu este depus la dosar este din vina Serviciului Tehnic. În al doilea rând, din discuțiile pe care eu le-am purtat cu colegii dvs. vis-a-vis de niște vicii de concepere a acestui Caiet de sarcini, vreau să spun un lucru: Caietul de sarcini este stipulat de lege. Noi am băgat acest Caiet de sarcini în atenția consiliului și pentru aprobarea consiliului pentru tarife. Acesta este singurul obiect care face discuția ....

D -na Comănici: Știm despre ce este vorba.

Dl Tulugea: Vă rog frumos, lăsați-mă să vorbesc. Dvs. spuneți că aveți informațiile cap coadă ...

D-na Comănici: Nu vrem nici un fel de informație, d-le consilier.

Page 6 of 29

Dl Tulugea: Dar, eu simt nevoia să spun. De câte ori am ascultat eu bazaconiile colegilor?

D-na Comănici: Da, vă rog. Vă ascultăm.

Dl Tulugea: Vă rog eu frumos lăsați-mă și pe mine, ascultați-mi și mie bazaconiile mele. În ceea ce privește conținutul acestui Caiet de sarcini, dacă vreți să mă și ascultați, dacă dvs. ați fi constructivi ați veni cu amendamente. Nu vreți să fiți constructivi, aceasta este problema. În ceea ce ne privește, am înțeles că nemulțumirile dvs. ar fi la Capitolul 2.2122.

D -na Comănici: Ale cui, ale dvs. d-le consilier?

Dl Tulugea: Ale grupului PSD.

D -na Comănici: De unde știți dvs. d-le consilier?

Dl Tulugea: Din discuțiile cu colegii dvs.

D-na Comănici: Neoficial.

Dl Tulugea: Nu neoficiale. Oficiale.

D -na Comănici: Oficiale? Eu nu știu să fi avut discuții oficiale .

Dl Tulugea: Oficiale, eu când discut cu un coleg consilier discut în cadrul acestui consiliu și nu la cârciumă. Așa că sunt oficiale.

D -na Comănici: Dar nu în cadrul ședinței, d-le consilier.

Dl Tulugea: Eu consider că ele nu sunt susținute, dar pentru a da dovadă că acceptăm orice intervenție pe acest punct, să fie cât mai explicit, vă rog să faceți amendamente. Nu să amânați pentru o dată ulterioară, dacă vreți să construiți ceva, dacă nu, este clar poziția, nu doriți.

D -na Comănici: Îmi dați voie să vă mai spun încă odată, tuturor. Nu este vorba că nu suntem de acord cu ea sau că suntem. Pur și simplu eu în mapa de ședință, astăzi am fost și acum, nu are avize. Consider că nu mai are rost să discutăm, nu are avize d-le consilier.

Dl Tulugea: Este vina Serviciului Tehnic dacă nu a băgat avizul.

D-na Comănici: Atunci ce să facem, să sancționăm Secretariatul Tehnic?

D -na Nedelcu: Atâta timp cât reprezentantul prefectural spune că mapa de președinte nu este cea reprezentativă, atunci...

D -na Comănici: Atunci nimic nu mai ....

Dl Boghiu: Să vedem care este problema, când este dat, dacă este dat, dacă

nu-i dat. Eu am înțeles că la o parte este și la o parte nu este.

D -na Nedelcu: Din moment ce este dat, este dat.

D -na Voiculescu M: Nu mă provocați să vă spun că ajungeți la fals în acte publice. Atâta vă spun.

V-a spus d-na președintă, v-a avertizat că este mai bine să opriți discuția aici, nu dați vina pe Serviciul Tehnic care n-are absolut nici o vină.

Dl Tulugea: D-na președinte, vreau să-l întreb pe dl Secretar, aveți avizul în

mapa dvs?

Dl Moisă: D-na președinte, vă rog să supuneți la vot, dacă proiectul respectă procedura sau nu, și poate fi discutat sau nu.

D -na Voiculescu M: Nu se poate supune la vot așa ceva d-le consilier.

Dl Moisă: Cum să nu?! Ca să nu fie o decizie a președintelui, ca să interpreteze. Supuneți la vot, dacă îndeplinește condițiile ca să ...

D -na Comănici: Noi consiliul, chiar dacă suntem consiliu și suntem aleșii sectorului, nu suntem mai presus de lege. Deci, noi aici nu putem hotărî că întrunește condițiile legale pentru a fi pe ordinea de zi sau nu. Nu putem noi să facem lucrul acesta. Eu repet, consider ca președinte de ședință că nu întrunește condițiile pentru a fi pe ordinea zi și mă opresc aici.

Dl Tulugea: De ce nu ați spus aceasta înainte de a fi votată ordinea de zi?

D -na Comănici: Tocmai de aceea vă spun, acum l-am văzut. Am ajuns la momentul respectiv.

Dl Tulugea: Nu vă supărați, n-ați pregătit ședința.

Dl Constantin: Foarte grav că nu v-ați uitat înainte.

D -na Comănici: Eu în momentul acesta trec la următorul punct.

Dl Vlădan: Deci, nu veți ridica aceste mașini până înainte de alegeri, după cum decurg lucrurile.

D -na Comănici: Nu ați înțeles nimic, nimic nu înțelegeți.

Dl Vlădan: Ba da, am înțeles. Dvs. vă opuneți acestui proiect.

D -na Nedelcu: Din moment ce s-a votat ordinea de zi, nu înțeleg.

Dl Popescu C.: D-na președinte, când ați primit dosarul de președinte de

ședință?

D -na Comănici: Cu câteva minute înainte de începerea ședinței.

Dl Popescu C.: Știu că atribuțiile dvs. ca președinte de ședință, trebuia să veniți să studiați dosarul, nu cu câteva minute înainte de ședință.

D -na Comănici: Atunci le-am studiat. Și ce doriți dvs., să cer eu rapoartele? Dl Popescu C.: Nu vă enervați d-na președinte.

D -na Comănici: Nu. Ca să ne auzim.

Dl Popescu C.: Vorbiți calm d-na președinte.

D-na Comănici: Nu vă aud. Ar trebui să veniți mai aproape.

Dl Popescu C.: Punctul meu de vedere asupra punctului 4.

D -na Comănici: Vă rog veniți mai în față.

Dl Popescu C.: Nu pot.

Dl Moisă: D-le consilier, sunteți o voce din public sau consilier, consilierii

stau în față.

Dl Popescu C.: Nu, consilieri sunteți dvs, eu sunt aici în public unde îmi este locul și mi-a fost de fiecare dată. Dvs stați în față.

Vă mulțumesc pentru agitație, sunteți o dulce, d-na președinte.

Vă ascultăm în continuare.

D -na Comănici: Trecem la punctul nr. 5 de pe ordinea de zi: "Proiect de hotărâre privind colaborarea dintre D.G.A.S.P.C. Sector 6 și Fundația Crucea Alb Galbenă România pentru asigurarea finanțării și refinanțării în comun a proiectului “Sprijin la Bătrânețe".

Dacă nu sunt discuții, dau citire Art. 1.

Supun votului dvs. Art. 1. Cine este pentru? Se aprobă cu 26 voturi pentru.

Dau citire Art. 2. Dacă nu sunt discuții, supun votului dvs. Art. 2. Cine este pentru?

Se aprobă cu 26 voturi pentru.

Supun votului dvs. proiectul de hotărâre în ansamblu. Cine este pentru? Se adoptă cu 26 voturi pentru.

Trecem la punctul nr. 6 de pe ordinea de zi: "Proiect de hotărâre privind acordul C.L.S.6 pentru derularea proiectului “Apartamentul social pentru fete” ce va fi desfășurat în cadrul comunității locale din Sectorul 6".

Dacă nu sunt discuții, dau citire Art. 1.

Supun votului dvs. Anexa nr. 1. Cine este pentru? Se aprobă în unanimitate de

voturi.

Supun votului dvs. Art. 1. Cine este pentru? Se aprobă în unanimitate de voturi.

Dau citire Art. 2. Dacă nu sunt discuții, supun votului dvs. Art. 2. Cine este pentru? Se aprobă în unanimitate de voturi.

Supun votului dvs. proiectul de hotărâre în ansamblu. Cine este pentru? Se adoptă în unanimitate de voturi.

Trecem la punctul nr. 7 de pe ordinea de zi: "Proiect de hotărâre privind cooperarea dintre D.G.A.S.P.C. Sector 6 și Asociația Umanitară Equilibre".

Dacă nu sunt discuții, dau citire Art. 1.

Supun votului dvs. Art. 1. Cine este pentru? Se aprobă în unanimitate de voturi.

Dau citire Art. 2. Dacă nu sunt discuții, supun votului dvs. Art. 2. Cine este pentru? Se aprobă în unanimitate de voturi.

Supun votului dvs. proiectul de hotărâre în ansamblu. Cine este pentru? Se adoptă în unanimitate de voturi.

Trecem la punctul nr. 8 de pe ordinea de zi: "Proiect de hotărâre privind acordul C.L.S.6 pentru derularea proiectului “Liga Tinerilor Fotbaliști” ce va fi desfășurat în cadrul comunității locale din Sectorul 6".

D -na Voiculescu M: Aici nu este o poveste de fotbal sau de nefotbal, încă nu obișnuiesc din păcate să dau cu mingea în picior sau cu piciorul în minge, cum vor unii. Povestea este alta, am fost și astăzi pe teren, mă rog. Am văzut că și numărul terenurilor de sport amenajate în terenul curților s-au înmulțit. A fost o discuție referitoare la acest subiect chiar și în comisiile reunite nr. 5, 3 și 1 de luni, când au venit ca de obicei reprezentanți D.G.A.S.P.C. să ne prezinte aceste proiecte de hotărâre. Și am constatat: și cu această ocazie, chiar cer Administrației Școlilor o situație a tuturor acestor terenuri care sunt în regii private, exploatate pe terenurile școlilor. Se percep niște taxe pe domeniul public, în curțile școlilor, iar D.G.A.S.P.C. când are nevoie de folosirea acestor terenuri trebuie să plătească alți bani publici, să plătească unui privat pentru un teren pe domeniul public. Cer totuși îmbunătățirea acestei situații pe deoparte și pe de altă parte o să repet această interpelare la punctul 48 devenit punctul 47 la “Întrebări și Interpelări”.

Dl Primar: Deci, nu aveți dreptate. Vreți să induceți în eroare ca de fiecare dată, aceste terenuri sunt la dispoziția copiilor, în primul rând din școlile care își desfășoară activitatea. Ulterior după terminarea programului de școală, normal cei care au investit pot percepe o taxă.

D -na Stan N: Nu este adevărat.

Dl Primar: Nu este adevărat ce spuneți dvs. Da.

D -na Stan N: Mergeți la Școala nr. 279 să vedeți că nu stau lucrurile în acest fel.

Dl Primar: Vă rog, nu aveți deloc dreptate. Și aici este cineva de la D.G.A.S.P.C. care poate să confirme.

D -na Schmutzer: Dacă îmi permiteți, chiar înainte de ședința de consiliu am avut o discuție cu dl. dir. Cristian Ionescu de la Administrația Școlilor și am ajuns la un acord pe baza unei solicitări pe care o vom transmite, această punere la dispoziție se va face cu titlul gratuit. Din costurile acestui proiect vor fi eliminate costurile aferente închirierii terenurilor de sport, deci problema este rezolvată.

D -na Voiculescu M: Vreau să-i mulțumesc d-nei Directoare, că a fost așa de promptă. Deci, asta am cerut Executivului ca să găsească o situație pentru remedierea acestei situații. Mă bucur că deja s-a găsit. Mulțumesc.

Dl Primar: Nu era nimic de remediat.

D -na Comănici: Dau citire Art. 1.

Supun votului dvs. Anexa nr. 1. Cine este pentru? Se aprobă în unanimitate de voturi.

Dau citire Art. 1.

Dl Pieptea: Dacă îmi dați voie. O mică modificare: întrucât nu s-a votat. Deoarece nu este prinsă suma, nu-i precizată, spune că face parte integrantă din acest proiect de hotărâre.

D -na Comănici: Anexa?

Dl Pieptea: Anexa, da. Întrucât suma nu este prinsă, la celelalte proiecte era precizată clar suma, la primul articol.

D -na Comănici: Articolul 1 “Se aprobă derularea proiectului “Liga Tinerilor Fotbaliști” ce va fi desfășurat în cadrul comunității locale din Sectorul 6, conform Anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre”.

Supun votului dvs. Art. 1. Cine este pentru? Se aprobă în unanimitate de voturi.

Art. 2. Dau citire Art. 2. Dacă nu sunt discuții, supun votului dvs. Art. 2. Cine este

pentru? Se aprobă în unanimitate de voturi.

Supun votului dvs. proiectul de hotărâre în ansamblu. Cine este pentru? Se adoptă în

unanimitate de voturi.

Trecem la punctul nr. 9 de pe ordinea de zi: "Proiect de hotărâre privind cooperarea dintre D.G.A.S.P.C. Sector 6 și Asociația “Sfântul Arhidiacon Ștefan".

Dacă nu sunt discuții, dau citire Art. 1.

Supun votului dvs. Art. 1. Cine este pentru? Se aprobă în unanimitate de voturi.

Dau citire Art. 2. Dacă nu sunt discuții, supun votului dvs. Art. 2. Cine este pentru?

Se aprobă în unanimitate de voturi.

Supun votului dvs. proiectul de hotărâre în ansamblu. Cine este pentru? Se adoptă în unanimitate de voturi.

Trecem la punctul nr. 10 de pe ordinea de zi: "Proiect de hotărâre privind cooperarea dintre D.G.A.S.P.C. Sector 6 și Fundația Copii în dificultate".

Dacă nu sunt discuții, dau citire Art. 1.

Supun votului dvs. Art. 1. Cine este pentru? Se aprobă în unanimitate de voturi.

Dau citire Art. 2. Dacă nu sunt discuții, supun votului dvs. Art. 2. Cine este pentru?

Se aprobă în unanimitate de voturi.

Supun votului dvs. proiectul de hotărâre în ansamblu. Cine este pentru? Se adoptă în unanimitate de voturi.

Trecem la punctul nr. 11 de pe ordinea de zi: "Proiect de hotărâre privind cooperarea dintre D.G.A.S.P.C. Sector 6 și Asociația Semn de Viață".

Dacă nu sunt discuții, dau citire Art. 1.

Supun votului dvs. Art. 1. Cine este pentru? Se aprobă în unanimitate de voturi.

Dau citire Art. 2. Dacă nu sunt discuții, supun votului dvs. Art. 2. Cine este pentru?

Se aprobă în unanimitate de voturi.

Supun votului dvs. proiectul de hotărâre în ansamblu. Cine este pentru? Se adoptă în unanimitate de voturi.

Trecem la punctul nr. 12 de pe ordinea de zi: "Proiect de hotărâre privind cooperarea dintre D.G.A.S.P.C. Sector 6 și Fundația “Sfânta Irina".

Dacă nu sunt discuții, dau citire Art. 1.

Supun votului dvs. Art. 1. Cine este pentru? Se aprobă în unanimitate de voturi.

Dau citire Art. 2. Dacă nu sunt discuții, supun votului dvs. Art. 2. Cine este pentru? Se aprobă în unanimitate de voturi.

Supun votului dvs. proiectul de hotărâre în ansamblu. Cine este pentru? Se adoptă în unanimitate de voturi.

Trecem la punctul nr. 13 de pe ordinea de zi: "Proiect de hotărâre privind acordul

C.L.S. 6 pentru derularea proiectului “Tabăra de dezvoltare personală. Proiect de

intervenție privind copilul cu comportament delicvent sau predelicvent”, ce va fi desfășurat în cadrul comunității locale din Sectorul 6".

Dacă nu sunt discuții, dau citire Art.1.

Supun votului dvs. Art. 1. Cine este pentru? Se aprobă în unanimitate de voturi.

Dau citire Art. 2. Dacă nu sunt discuții, supun votului dvs. Art. 2. Cine este pentru? Se aprobă în unanimitate de voturi.

Supun votului dvs. proiectul de hotărâre în ansamblu. Cine este pentru? Se adoptă în unanimitate de voturi.

Trecem la punctul nr. 14 de pe ordinea de zi: "Proiect de hotărâre privind acordul C.L.S. 6 pentru derularea proiectului “Școala părinților. Proiect pentru dezvoltarea abilităților parentale ale părinților cu copii între 11 și 15 ani”, ce va fi desfășurat în cadrul comunității locale din Sectorul 6".

Dacă nu sunt discuții, dau citire Art. 1.

Supun votului dvs. Art. 1. Cine este pentru? Se aprobă cu 17 voturi pentru și 8 abțineri.

Dau citire Art. 2. Dacă nu sunt discuții, supun votului dvs. Art. 2. Cine este pentru? Se aprobă cu 17 voturi pentru și 8 abțineri.

Supun votului dvs. proiectul de hotărâre în ansamblu. Cine este pentru? Se adoptă 17 voturi pentru și 8 abțineri.

Trecem la punctul nr. 15 de pe ordinea de zi: "Proiect de hotărâre privind acordul C.L.S. 6 pentru derularea proiectului “La teatrale cu matale!”, ce va fi desfășurat în cadrul comunității locale din Sectorul 6".

Dacă nu sunt discuții, dau citire Art. 1.

Supun votului dvs. Art. 1. Cine este pentru? Se aprobă cu 17 voturi pentru și 8 abțineri.

Dau citire Art. 2. Dacă nu sunt discuții, supun votului dvs. Art. 2. Cine este pentru? Se aprobă cu 17 voturi pentru, 1 vot împotrivă și 7abțineri.

Supun votului dvs. proiectul de hotărâre în ansamblu. Cine este pentru? Se adoptă 17 voturi pentru, 1vot împotrivă și 8 abțineri.

Mai este presa în sală? Mai este cineva de la presă? Mai este OTV-ul?

Trecem la punctul nr. 16 de pe ordinea de zi: "Proiect de hotărâre privind acordul C.L.S. 6 pentru derularea proiectului “Tu alegi! Proiect de prevenire a violenței în școlile de pe raza Sectorului 6” ce va fi desfășurat în cadrul comunității locale din Sectorul 6".

Dacă nu sunt discuții, dau citire Art.1

Supun votului dvs. Art. 1. Cine este pentru? Se aprobă în unanimitate de voturi.

Dau citire Art. 2. Dacă nu sunt discuții, supun votului dvs. Art. 2. Cine este pentru? Se aprobă în unanimitate de voturi.

Supun votului dvs. proiectul de hotărâre în ansamblu. Cine este pentru? Se adoptă în unanimitate de voturi.

Sunteți de acord să luăm o pauză de 5 minute?

Pauză 2 minute.

D -na Comănici: Reluăm ședința.

Page 12 of 29

Trecem la punctul nr. 17 de pe ordinea de zi: "Proiect de hotărâre privind

aprobarea documentației tehnico-economice a obiectivului de investiții:“Extindere rețea de alimentare cu apă Str. Sold. Mohor Vasile".

Există discuții?

5

D -na Voiculescu M: În privința documentațiilor tehnico-economice o să iau

o singură dată cuvântul în privința unor proiecte și a doua oară o să vă cer din nou permisiunea. La proiectele Extindere rețea de alimentare cu apă Str. Sold. Mohor Vasile, Extindere rețea canalizare Str. Sold. Mohor Vasile, pentru aceste 2 lucrări studiile de fezabilitate și proiectul tehnic sunt cuprinse în fondul de rulment care ne-a fost supus spre aprobare și adoptare și care de fapt n-a fost adoptat. La proiectul Extindere rețea canalizare Str. Ranetti George, culmea cu dublă încălcare de lege studiul de fezabilitate și punctul meu de vedere. Și proiectul tehnic în fondul de rulment. Și tot în fondul de rulment lucrarea în sine. Dar în același timp în ianuarie 2007 când a votat bugetul în 2007 apărea Reabilitare sistem rutier pe această stradă care nu are nici apă nici canal, mă rog apă nu știm, dar canal acum aprobăm documentația tehnico-economică. Întreb și eu, dacă s-a reabilitat sistemul rutier conform bugetului din 2007? Acum realizăm canalizare? Sau nu mai pricep care mai este strategia de dezvoltare a sectorului! Intrarea Cimpoiului, exact ce afirmam și cu discuția bugetului, studiul de fezabilitate și proiectul tehnic în fondul de rulment, iar lucrarea este la împrumuturi. Sesizasem lucrul acesta, după părerea mea, încălcare de lege. Studiul de fezabilitate și proiectul tehnic în fondul de rulment și lucrarea în buget. Deci, nici nu mai vreau să citesc din nou articole de lege. A fost pe Intrarea Cimpoiului, apa și canalul întradevăr au fost realizate anul trecut, dar gura de canal să știți că este deja colmatată, este o problemă acolo. Pe Str. Grințieșului, la fel studiul de fezabilitate și proiectul tehnic tot în fondul de rulment și lucrarea în buget, ca lucrare nouă. Pe Str. Mărgelelor, lucrarea este în buget ca lucrare nouă dar ducându-ne pe teren am constatat că tot în Str. Mărgelelor este asfaltată bine mersi de nu știu când, se circulă foarte bine pe ea. Între Str. Piscul Crăsani și Bd Iuliu Maniu.

Dl Popescu M: La ce punct suntem pe ordinea de zi?

D -na Comănici: Vorbește de toate, data viitoare nu-i mai dăm cuvântul la nici un proiect.

D -na Voiculescu M: Am și spus. La documentațiile tehnico-economice. La Intrarea Păuliș, studiul de fezabilitate și proiectul tehnic iar la fondul de rulment și lucrarea nouă tot fondul de rulment. La Str. Violetelor, nici nu este cuprinsă nicăieri lucrarea în buget, nici ca documentație tehnică nici ca studiu de fezabilitate, nu știu cum a fost introdusă. Str. Valea Cibinului este lucrare în buget, fără aprobarea documentație tehnico-economice anterior. Este o serie întreagă de încălcări de lege.

La Bd. Anul 1864, APA NOVA solicită predarea lucrărilor de apă și canalizare, am fost acolo, o parte este lucrarea făcută și în folosire. O altă parte este făcută probabil, de aceea a solicitat APA NOVA procesul verbal. Cetățenii de acolo, mi-au spus, chiar astăzi am fost, că nu li s-a dat drumul de către APA NOVA, probabil. Eu știind că APA NOVA reclamă, asta o știu din informație sigură, cel puțin așa mi s-a spus de către o persoană angajată acolo, că așteaptă din partea dvs. a Primărie Sectorului 6 să predați apa și canalizarea și acum suntem abia la documentație tehnico-economică canalizare pe bd. Anul 1864.

Dl Constantin: Dacă țineți ședința în mână țineți-o, dacă nu lucrați corect și cum trebuie să fie făcută treaba, adică dați voie să vorbească de 17 străzi. Păi, vorbim de strada lui pește, nu vorbim de celelalte străzi.

D -na Comănici: La celelalte proiecte a și spus că nu mai ia cuvântul și și-a exprimat un punct de vedere general

Dl Constantin: Mă bucur că aud în ședința aceasta o consilieră care cunoaște acum Sectorul 6, a început să cunoască străzile, mă bucură lucrul acesta.

D -na Nedelcu: Să se dea răspunsul.

D -na Comănici: Doriți un punct de vedere de la Executiv, referitor la cele

spuse?

Dl Popescu M: Până acum de ce am ascultat-o pe stimabila colegă? A adresat o întrebare sau a ...

D-na Comănici: Doriți?

Dl Popescu M: Dacă dânsa n-a dorit, nu dorim nici noi.

D -na Comănici: Dacă nu mai sunt discuții, dau citire Art.1

Supun votului dvs. Art. 1. Cine este pentru? Se respinge cu 8 voturi pentru și 14 abțineri.

Proiectul a picat.

Sunteți de acord să citesc numai titlul proiectului?

Trecem la punctul nr. 18 de pe ordinea de zi: “Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice a obiectivului de investiții:“Reabilitare sistem rutier Str. Baia de Arieș

Dacă nu sunt discuții, supun votului dvs. Cine este pentru? Se respinge cu 7 voturi pentru și 14 abțineri.

Trecem la punctul 19 al ordinii de zi: „Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice a obiectivului de investiții - extindere rețea de canalizare Str. Sold. Mohor Vasile”.

Deoarece nu mai sunt discuții supun votului dvs. Art. 1. Cine este pentru? Se respinge cu 14 abțineri și 7 voturi pentru.

Trecem la punctul 20 al ordinii de zi: „Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice a obiectivului de investiții - Extindere rețea de canalizare Str. Ranetti George”.

Deoarece nu sunt discuții supun votului dvs. Art. 1. Cine este pentru? Se respinge cu 14 abțineri și 7 voturi pentru.

Trecem la punctul 21 al ordinii de zi: „Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice a obiectivului de investiții - Reabilitare sistem rutier Intr. Cimpoierului”.

Deoarece nu sunt discuții supun votului dvs. Art. 1. Cine este pentru? Se respinge cu

Page 14 of 29

14 abțineri și 7 voturi pentru.

Trecem la punctul 22 al ordinii de zi: „Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice a obiectivului de investiții - Reabilitare sistem rutier Str. Grințieșului

Deoarece nu sunt discuții supun votului dvs. Art. 1. Cine este pentru? Se respinge cu 14 abțineri și 7 voturi pentru.

Trecem la punctul 23 al ordinii de zi: „Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice a obiectivului de investiții - Reabilitare sistem rutier Intr. Strămoșilor”.

Deoarece nu sunt discuții supun votului dvs. Art. 1. Cine este pentru? Se respinge cu 14 abțineri și 7 voturi pentru.

Trecem la punctul 24 al ordinii de zi: „Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice a obiectivului de investiții - Reabilitare sistem rutier Str. Mărgelelor (tr. între Str. Piscul Crăsani și Bd. Iuliu Maniu)”.

Deoarece nu sunt discuții supun votului dvs. Art. 1. Cine este pentru? Se respinge cu 14 abțineri și 7 voturi pentru.

Trecem la punctul 25 al ordinii de zi: „Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice a obiectivului de investiții - Reabilitare sistem rutier Intr. Păuliș”.

Deoarece nu sunt discuții supun votului dvs. Art. 1. Cine este pentru? Se respinge cu 14 abțineri și 7 voturi pentru.

Trecem la punctul 26 al ordinii de zi: „Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice a obiectivului de investiții - Reparații curente și întreținere Str. Strămoșilor”.

Deoarece nu sunt discuții supun votului dvs. Art. 1. Cine este pentru? Se respinge cu 14 abțineri și 7 voturi pentru.

Trecem la punctul 27 al ordinii de zi: „Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice a obiectivului de investiții - Reabilitare sistem rutier Str. Valea Cibinului”.

Deoarece nu sunt discuții supun votului dvs. Art. 1. Cine este pentru? Se respinge cu 14 abțineri și 7 voturi pentru.

Trecem la punctul 28 al ordinii de zi: „Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice a obiectivului de investiții - Reabilitare sistem rutier Str. Violetelor”.

Deoarece nu sunt discuții supun votului dvs. Art. 1. Cine este pentru? Se respinge cu 14 abțineri și 7 voturi pentru.

Trecem la punctul 29 al ordinii de zi: „Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice a obiectivului de investiții - Extindere rețea de canalizare Bd. Anul 1864 ”.

Deoarece nu sunt discuții supun votului dvs. Art. 1. Cine este pentru? Se respinge cu 13 abțineri și 8 voturi pentru.

Trecem la punctul 30 al ordinii de zi: „Proiect de hotărâre privind aprobarea

P.U.D. - Prelungirea Ghencea nr. 278 sector 6, pentru construire locuințe, pe un teren în suprafață de 1.132,51 m.p. proprietate particulară persoane fizice”.

Sunt discuții?

5

D -na Voiculescu M.: Am o observație: vedeți că Certificatul de Urbanism nu

5    5

mai este valabil, trebuie din nou prelungit.

D -na Comănici: Deoarece nu mai sunt discuții supun votului dvs. Art. 1. Cine este pentru? Se aprobă în unanimitate de voturi.

Trecem la punctul 31 al ordinii de zi: „Proiect de hotărâre privind aprobarea P.U.D. - Prelungirea Ghencea nr. 350 - 358 sector 6, pentru construire ansamblu rezidențial, pe un teren în suprafață de 41.300 m.p. proprietate particulară persoane juridice”.

Deoarece nu sunt discuții supun votului dvs. Art. 1. Cine este pentru? Se aprobă cu 16 voturi pentru și 5 abțineri.

Trecem la punctul 32 al ordinii de zi: „Proiect de hotărâre privind aprobarea P.U.D. - Bd. Uverturii nr. 222 - 224 sector 6, pentru construire locuințe colective, pe un teren în suprafață de 8.800 m.p. proprietate particulară persoane juridice”.

D -na Voiculescu M.: În dosarul acestui P.U.D. am constatat că avizul Comisiei de Coordonare este din 17.06.2005, deci nu mai este valabil. De asemenea sunt niște avize pentru un P.U.Z. din zonă care se referă la altceva și nu am regăsit absolut nici un aviz cerut de lege în acest dosar.

D -na Comănici: Deoarece nu mai sunt discuții supun votului dvs. Art. 1. Cine este pentru? Se aprobă cu 17 voturi pentru și 6 abțineri.

Trecem la punctul 33 al ordinii de zi: „Proiect de hotărâre privind aprobarea P.U.D. - Str. Mărgelelor nr. 105A sector 6, pentru construire locuințe, pe un teren în suprafață de 407, 49 m.p., proprietate particulară persoane fizice”.

D -na Voiculescu M.: Nici aici nu apar avizele de la utilități.

D -na Comănici: Supun votului dvs. Art. 1. Cine este pentru? Se aprobă cu 14 voturi pentru și 5 abțineri.

D -na Voiculescu M.: Pe Str. Mărgelelor construcția deja există, P.U.D-ul pentru care s-a solicitat în avizul tehnic prevede 2 etaje + mansardă. Uitați-vă pe teren construcția are deja 4 etaje și funcționează de ceva vreme.

D -na Comănici: Trecem la punctul 34 al ordinii de zi: „Proiect de hotărâre privind aprobarea P.U.D. - Str. Studioului nr. 26-28 sector 6, pentru construire locuințe, pe un teren în suprafață de 490,94 m.p., proprietate particulară persoane fizice”.

Deoarece nu sunt discuții supun votului dvs. Art. 1. Cine este pentru? Se aprobă cu 16 voturi pentru și 5 abțineri.

Trecem la punctul 35 al ordinii de zi: „Proiect de hotărâre privind aprobarea

P.U.D. - Str. Sculptorilor nr. 56 sector 6, pentru construire locuințe, pe un teren în suprafață de 1.601,66 m.p., proprietate particulară persoane fizice”.

Deoarece nu sunt discuții supun votului dvs. Art. 1. Cine este pentru? Se aprobă în unanimitate de voturi.

Trecem la punctul 36 al ordinii de zi: „Proiect de hotărâre privind aprobarea P.U.D. - Drum Valea Doftanei nr. 47, nr. 49-51 sector 6, pentru construire locuințe, pe un teren în suprafață de 4.516 m.p., proprietate particulară persoane juridice”.

D -na Voiculescu: Se specifică în dosar că în fișa postului de proprietate vizată de către oficiul de Cadastru pentru o suprafață de 208,65 m.p. nu s-au prezentat acte de proprietate. Asta spre știința colegilor care n-au avut timp să se uite pe acest dosar.

Deoarece nu mai sunt discuții supun votului dvs. Art. 1. Cine este pentru? Se aprobă cu 14 voturi pentru și 7 abțineri.

Trecem la punctul 37 al ordinii de zi: „Proiect de hotărâre privind aprobarea P.U.D. - Bd. Iuliu Maniu nr. 78-92 sector 6, pentru modernizare piață, pe un teren în suprafață de 3.641,62 m.p., domeniul public al municipiului București administrat de Administrația Piețelor Sector 6 conform H.C.L.S 6 nr. 22/17.07.1997”.

Deoarece nu sunt discuții supun votului dvs. Art. 1. Cine este pentru? se respinge cu 6 voturi împotrivă (Voiculescu M., Voiculescu A., Stan N., Stoenescu M., Voicu S.), 7 abțineri și 7 voturi pentru. Acest proiect nu a fost adoptat.

Trecem la punctul 38 al ordinii de zi: „Proiect de hotărâre privind aprobarea P.U.D. - "Str. Ernest Juvara nr. 3-3A-5.7 sector 6, pentru construire birouri și locuințe, pe un teren în suprafață de 1.138 m.p., parțial proprietate particulară persoane juridice, parțial face parte din categoria domeniul privat al municipiului București - revendicabil -teren proprietate persoane juridice 878,02 m.p., teren propus spre concesionare cca. 260 m.p.”.

Deoarece nu sunt discuții supun votului dvs. Art. 1. Cine este pentru? Se aprobă cu 14 voturi pentru și 9 abțineri.

Trecem la punctul 39 al ordinii de zi: „Proiect de hotărâre privind aprobarea P.U.D. - Prelungirea Ghencea nr. 163 sector 6, pentru construire locuință, pe un teren în suprafață de 1.579,74 m.p., proprietate particulară persoane fizice”.

D -na Voiculescu M.: În cazul acestui P.U.D. pe toate cererile și pe cele mai multe avize obținute inclusiv pentru Certificatul de Urbanism, care este din 09.05.2006 deci nici nu ar mai fi valabil, inclusiv pe cererea persoanei se menționează fie P+1 etaj, fie P+ mansardă. În avizul tehnic, ca să știu și eu pentru ce votează consilierii, se cere P+ 4 nivele. Certificatul de Urbanism oricum nu mai este valabil - este P+mansardă sau P+1 etaj.

D -na Comănici: Deoarece nu mai sunt discuții supun votului dvs. Art. 1. Cine este pentru? Se aprobă cu 17 voturi pentru și 6 abțineri.

D -na Hododi: Persoana în cauză pierde foarte mult cu supralărgirea Ghencei

Page 17 of 29

și atunci i s-a permis în comisia tehnică să aibe un regim mai înalt de...

Dl Stan S .: I se ia din terenul lui.

D -na Hododi: Da! Cam jumătate va da pentru supralărgirea Prelungirii Ghencea. La Autorizație nu va ajunge decât cu un nou certificat.

D -na Voiculescu M.: Se eliberează Certificat de Urbanism pentru 4 etaje după ce am votat noi P.U.D-ul? Mulțumesc!

Trecem la punctul 40 al ordinii de zi: „Proiect de hotărâre privind aprobarea P.U.D. - Str. Nicolae Filimon nr. 5 sector 6, pentru construire locuințe, pe un teren în suprafață de 424,99 m.p., proprietate particulară persoane juridice ”.

D -na Voiculescu M.: Dacă îmi dați voie! Aici am o nelămurire: într-o adresă se spune că pentru demolare clădire se va cere avizul Muzeului de Istorie al municipiului București. Pe noi ne-a pus pe gânduri acest lucru și întrebăm și noi: este monument în patrimoniu?

D-na Hododi: Pentru orice demolare de locuință se cere avizul Muzeului de

Istorie.

D -na Comănici: Deoarece nu mai sunt discuții supun votului dvs. Art. 1. Cine este pentru? Se aprobă în unanimitate de voturi.

Trecem la punctul 41 al ordinii de zi: „Proiect de hotărâre privind aprobarea P.U.D. - Str. Apusului nr. 52A sector 6, pentru construire locuință, pe un teren în suprafață de 120 m.p. proprietate particulară persoană fizică”.

D -na Voiculescu M.: Cu o singură mențiune: la P.U.D. pe schiță spune că este beneficiar și Consiliul Local Sector 6. Și nu este așa.

D -na Comânici: Deoarece nu mai sunt discuții supun votului dvs. Art. 1. Cine este pentru? Se aprobă în unanimitate de voturi.

Trecem la punctul 42 al ordinii de zi: „Proiect de hotărâre privind aprobarea P.U.D. - Aleea Arheologilor nr. 2A sector 6, pentru construire locuințe, pe un teren în suprafață de 555,8 m.p. proprietate particulară persoană fizică”.

Dl Avrămescu: Aici Comisia 2 avea o propunere.

D -na Comănici: De la comisia de specialitate avem un amendament: se propune suplimentarea numărului de locuri de parcare asigurate în incinta de la 20 la minim 22 având în vedere că imobilul proiectat va avea 22 de apartamente.

Dl Avrămescu: Inițiatorul să aibe în vedere acest lucru și să se și

înregistreze.

D-na Comănici: Rugăm Executivul să aibe în vedere amendamentul comisiei

Page 18 of 29

2. D-na Hododi, Comisia 2, la acest proiect a făcut un amendament. Să-l luați în considerare.

Deoarece nu mai sunt discuții supun votului dvs. Art. 1. Cine este pentru? Se aprobă în unanimitate de voturi.

Trecem la punctul 43 al ordinii de zi: „Proiect de hotărâre privind aprobarea P.U.D. - Str. Centurii nr. 3A sector 6, pentru construire locuință,birouri și comerț, pe un teren în suprafață de 291,34 m.p. proprietate particulară persoane fizice

D -na Voiculescu M.: Vreau doar să fac... La Str. Apusului totuși, d-na Hododi, nu cred că este legal că am votat fiindcă suprafața este de 120 m.p. și chiar dvs. în Certificatul de Urbanism spuneți că parcela nu este construibilă întrucât nu întrunește suprafața de minim 150 m.p. și s-au lansat și alte observații. Nu mai puneți consiliul prin bunăvoință să voteze pentru, cu încălcarea unor amănunte tehnice pe care trebuie să le știe aparatul Primăriei.

D -na Hododi: Într-adevăr scrie că nu este construibil sub 150 m.p. dar, undeva în cadrul P.U.Z-ului avem o derogare prin care dacă se face documentație de urbanism este construibil. N-aș ști să vă spun acum articolul, dar pentru ședința următoare, dacă vreți, vă aduc documentația.

D -na Voiculescu M.: Vă mulțumesc frumos! În dvs. chiar am încredere. Povestea este alta că legea stipulează niște condiții foarte clare, aparatul propriu al Primăriei indică foarte clar, își ia mâna, își face datoria, spune în Certificatul de Urbanism că nu este construibil întrucât nu are 150 m.p. dar vine totuși la aprobare și este aprobat de consilieri.

D -na Hododi: Vă rog frumos, dacă aveți certificatul acolo citiți pe spate că se dă numai în condițiile aprobării unei documentații de urbanism.

D -na Comănici: Supun votului dvs. Art. 1. Cine este pentru? Se aprobă cu 19 voturi pentru și 5 abțineri.

Trecem la punctul 44 al ordinii de zi: „Proiect de hotărâre privind aprobarea P.U.D. - Bd Iuliu Maniu nr. 71B sector 6, pentru construire ansamblu rezidențial, pe un teren în suprafață de 3702 m.p. proprietate particulară persoană fizică”.

Supun votului dvs. Art. 1. Cine este pentru? Se aprobă cu 16 voturi pentru și 7 abțineri.

Trecem la punctul 45 al ordinii de zi: „Proiect de hotărâre privind aprobarea P.U.D. - Drumul Taberei nr. 24 sector 6, pentru concesionare în vederea construirii unui sediu-birouri și cafebar, pe un teren în suprafață de 272 m.p. domeniul Privat al statului”.

Supun votului dvs. Art. 1. Cine este pentru? Se respinge cu 10 abțineri și 12 voturi pentru. Acest P.U.D. nu a fost adoptat.

Trecem la punctul 46 al ordinii de zi: „Proiect de hotărâre privind aprobarea P.U.D. - Bd Timișoara nr. 101E-103B sector 6, pentru construire locuințe, birouri, comerț și servicii, pe un teren în suprafață de 33.330,24 m.p. Timișoara nr. 101E, pe un teren în suprafață de 14.800 m.p. - Timișoara nr. 103B proprietate particulară persoană

Page 19 of 29

fizică”.

D -na Voiculescu M.: Nici la acest proiect și nici la următorul, ca să nu mai deranjez, nu sunt în dosare absolut nici un aviz pentru utilități.

Dl Spiridon: E vorba de proiectele 46 și 47, sunt 2 adrese poștale, 2 loturi diferite, 2 P.U.D-uri. Ar trebui să fie câte un P.U.D. pentru fiecare adresă. Ambele proiecte au adrese poștale diferite.

D -na Comănici: Supun votului dvs. Art. 1. Cine este pentru? Se respinge cu 14 abțineri și 7 voturi pentru. Acest P.U.D. nu a fost adoptat.

Trecem la punctul 47 al ordinii de zi: "Proiect de hotărâre privind aprobarea P.U.D. - Str. Valea Oltului nr. 141A; nr. 195-197 sector 6, pentru construire locuințe, birouri, comerț și servicii, pe un teren în suprafață de 3.053,68 m.p. nr. 141A; 16.831 m.p. - nr. 195-197, proprietate particulară persoană fizică".

Supun votului dvs. Art. 1. Cine este pentru? Se respinge cu 14 abțineri și 6 voturi pentru. Acest P.U.D. nu a fost adoptat.

Trecem la punctul 48 al ordinii de zi: „Întrebări și Interpelări”.

Dl Constantin: Am o întrebare, la care îl rog pe dl Primar să-mi dea răspuns. La ora actuală în Parcul Drumul Taberei la intrare, nu se mai poate circula. Datorită faptului că o serie de tineri, în fiecare seară își etalează mașinile, blochează intrarea. Vă rog foarte mult d-le Primar să faceți ordine acolo.

D-na Neacșu: D-le Primar, s-au scos stâlpuleți ca să poată intra mașinile pentru toaletele ecologice, ca să le poată curăța. De aceea s-au scos, altfel nu aveau pe unde să intre mașinile.

Dl Alexandrescu: Aș vrea să revin asupra unor probleme pe care le-am mai ridicat. Este vorba de Str. Drumul Taberei nr. 64, în fața blocului unde a fost o parcare s-a făcut prin lucrarea RADET-ului un cămin de vizitare unde acum hălăduiesc vreo 6, 7 aurolaci care seara pericliteză siguranța femeilor și copiilor din zonă.

Dl Primar: Vreau să vă anunț că mâine o să încercăm să apelăm cumva RADET-ul, pentru că noi nu avem dreptul să amendăm lucrarea Primăriei.

Dl Alexandrescu: Ei au scos capacul de acolo, trebuie evacuați și asigurat capacul de intrare.

Dl Primar: Deci, am putea să amendăm, dar nu putem că este o lucrare a Pimăriei Municipiului București și nu avem dreptul acesta.

Dl Alexandrescu: Asigurat capacul de intrare.

Dl Primar: Am luat legătura cei drept chiar și cu dl Viceprimar General.

Dl Alexandrescu: Da, dar aurolacii ar trebui luați de acolo.

Dl Primar: RADET-ul nu și-a terminat treaba.

Dl Alexandrescu: Ba da. A fost capac și l-au scos. Capacul zace la câțiva

metri.

O altă problemă. Revin asupra intervențiilor mele anterioare referitoare la faptul că: la Piața Drumul Taberei pe trotuarul dinspre linia de tramvai, erau pe vremuri niște stâlpi care împiedicau accesul pe trotuar, acum sunt mașini care se urcă sistematic de la cei care au magazine acolo și distrug pavelele. Este un pavaj făcut cu banii Administrației Piețelor din pavele, le-au distrus de tot. Unii își mai iau și bucățele și își pun pe tarabe, aceia care vând tot felul de minuni. Și aceasta se leagă de faptul că, în parcarea din față autorizată, locurile sunt blocate de mașini care stau zi și noapte ale comecianților, cu marfă, cu tot felul de minuni. Camioane întregi zac acolo.

Dl Primar: Nu le putem ridica pentru că nu putem duce până la capăt

proiectul.

Dl Alexandrescu: Da, dar nu au acces acolo. Trebuie să-i dea afară cei care au contract cu Administrația Piețelor pe acea parcare.

Dl Primar: Nu avem cum.

Dl Alexandrescu: Cum să-i ocupe locul 24 de ore din 24 fără să plătească?

Dl Primar: Dacă am putea să ridicăm mașinile ar fi extraordinar.

Dl Alexandrescu: O altă problemă. Revin asupra faptului că s-a depus la dvs., cu număr de înregistrare, o cerere din partea Școlii nr. 197 prin care cere sprijin în etapa pe 2008 a programului național “Punți între sate și orașe”. Este vorba de 50, 60 de milioane, nu este o mare filozofie.

Dl Primar: Este la mine pe birou. Nu se pune problema. Am avut toți anii aceștia acest program și îl vom avea și anul acesta.

Dl Alexandrescu: De asemenea, voi reveni asupra faptului că poate facem o rectificare de buget pentru solicitarea unor parorhii de bună credință, care și-au justificat banii care i-au primit.

Dl Primar: Avem în buget prins ajutorul unor parorhii, iar rectificarea de buget va fi când se va hotărî Guvernul să anunțe ...

Dl Alexandrescu: Școala nr.197 mai insistă în continuare pentru sprijin cu sala de sport pe care ați promis-o, să găsiți o soluție în ce program puteți să ne asigurăm.

Dl Primar: Viitorul Primar.

Dl Popescu A: Înainte de a face anumite observații, a demonstrat grupul PSD că are niște ... extraordinar de cinste și de corectitudine. Votează un PUD pe un teren

revendicat și nu votează.... Asta ca să lămurim cu chestiile acestea cu echitatea și

dreptatea.

Cei de la Clubul Copiilor au făcut o întâmpinare și către Consiliul Local și către dl Primar în care au solicitat obținerea unor tichete pentru că, Clubul Copiilor are activități cu

Page 21 of 29

copii din sectorul 6, desfășoară activități în cadrul Sectorului 6 și nu au beneficiat de aceste tichete cadou. Să găsească dl Manolache o posibilitate, pentru că ne permite legea, este un meseriaș în arta finanțelor.

Dl Primar: Din câte știu eu, ei nu sunt din Sectorul 6. Și de cine sunt administrați?

Dl Popescu A: Sediul lor nu este în Sectorul 6, dar ei conform statutului sunt ai Sectorului 6. Ei pregătesc toți elevi din Sectorul 6 și cadrele didactice sunt tot din Sectorul 6.

Dl Primar: Nu se poate.

Dl Popescu A: Se poate. A doua chestie. Stați să termin eu.

Dl Primar: Haideți cu punctul acesta să-l terminăm. Dânsa spune că este...

D-na Neacșu: Vreau să vă spun cu toată bunăvoința și înțelegerea față de activitatea Clubului Copiilor care are într-adevăr nevoi și sunt de acord cu punctul de vedere al d-lui consilier Adrian Popescu, legea nu ne permite să-i finanțăm pentru că, conform Legii Învățământului, activitățile cluburilor copiilor și altor organisme cum ar fi: Casa Corpului Didactic, Inspectoratele Școlare și altele sunt finanțate de la Ministerul Educației. Legea precizează foarte clar, noi nu ne putem substitui Ministerului Educației dând fonduri de la Consiliul Local.

Dl Popescu A: Atunci dacă mai apucăm să scoatem o hotărâre de consiliu cum am scos și pentru premierea cadrelor didactice care au o vechime, care să se facă din fondurile bugetului local și poate se poate face cu o hotărâre de consiliu, să se dea din fondurile bugetului local.

D-na Neacșu: Să o inițiați?

Dl Popescu A: Da, o să inițiez eu chestia aceasta.

O să rog iar Executivul, am primit de la Sindicatul Învățământului din Sectorul 6,

am să rog Corpul de Control al Primăriei să se ducă în toate unitățile școlare prinse în programul B.E.I., pentru că de exemplu: dânșii au tot materialul, dar la Școala nr. 311 nu se lucrează de câteva luni de zile. Unitățile Școlare au început lucrările în 2006 și nici în 2008 nu se știe dacă se termină. Și nu este problema lor, este problema noastră fiindcă suferă cetățenii și copiii cetățenilor. Și toată lumea zice: “ce fac ăștia?”

Dl Primar: De acord. Și eu m-aș bucura să ne implicăm mai mult.

Dl Popescu A: Să încercăm să ne implicăm mai mult și să vedem ce putem

face.

Dl Primar: S-au început lucrările cu forță și ne-au promis că se vor termina. Și eu îmi doresc să se termine.

Dl Popescu A: Administrația Școlilor să se implice la rectificarea de buget pentru că în 90% din grădinițele din Sectorul 6, dotarea începând cu blocul alimentar și cu

vesela sunt din 1980.

Dl Primar: S-au mai schimbat d-le profesor, vă rog frumos.

Dl Popescu A: Eu am o adresă de la o grădiniță unde blocurile alimentare prezintă o uzură și funcționeză din 1980.

Dl Primar: Haideți să mergem împreună să vedem.

Dl Popescu A: Este vorba de Grădinița nr. 111. Deci, să se aibă în vedere ca în măsura în care se fac schimbări să se schimbe blocul acela alimentar, vesela care sunt foarte vechi.

Dl Primar: La toate am schimbat câte ceva, cel puțin în mandatul meu.

Dl Avrămescu: D-le Primar, v-am făcut la finalul unei ședințe de consiliu din noiembrie o sesizare referitor la trecerea de pietoni de la Chilia Veche, pe care parchează și întorc mașini. Este trecere de pietoni. Au fost mai multe accidente cu victime acolo. Era vorba de sesizare din partea cetățenilor din zonă să pună niște polmaci.

Dl Primar: Am făcut-o și eu mai departe la Administrația Străzilor și ce să fac? O mai fac și eu încă odată.

Dl Avrămescu: Mai aveam o altă sesizare este vorba de: Str. Apusului nr. 83 Bl. M26. Am trecut pe acolo, am văzut că s-a făcut toaletarea copacilor, dar s-a oprit la M26. De la M26 blocul respectiv, au fost făcute mai multe sesizări.

Dl Primar: Unde?

Dl Avrămescu: Str. Apusului nr. 83, Cartierul Militari. De la acel bloc s-au făcut mai multe sesizări de dl Florescu, pentru toaletare. S-a oprit exact când au ajuns la blocul respectiv cu toaletările. Sunt vreo 3 plopi din aceia cu grad de risc, m-a abordat cetățeanul m-a rugat să transmit această problemă să se continuie cu toaletarea și să se ajungă și la ceilalți.

Am o solicitare la care aș dori răspunsul în scris. Am văzut că s-au făcut foarte multe locuri de joacă în tot sectorul este lăudabil. Pentru aceste locuri de joacă aș dori să știu: ce măsură ați luat pentru protejarea investițiilor? Bănuiesc că au costat niște bănuți.

Dl Primar: Atunci îl contraziceți pe dl Antonel Tănase de la OTV.

Dl Avrămescu: Am înțeles. Vi se face sinteza. Pentru aceste locuri de joacă aș dori să știu: ce măsură ați luat pentru protejarea investițiilor? Bănuiesc că au costat niște bănuți.

Dl Primar: Da. ADP-ul trece și face curățenie.

Dl Avrămescu: Nu mă refer la curățenie. Mă refer la protejarea investiției.

Dl Primar: Câte un polițist în trei ture la fiecare loc de joacă, chiar nu putem pune! Credeți-mă. Oricât ar vrea dl Antonel să facă asta n-o să poată.

Dl Avrămescu: Imediat vă spun. Ce măsuri ați luat pentru protejarea acelor locuri de joacă? Mă refer la indicatoare, măsuri active și măsuri pasive. Adică patrulare și verificarea lor. Ținând cont că este o investiție masivă la nivel de sector, aș dori să știu și ce măsuri în ceea ce privește educația cetățenilor. Pentru că una este să-i pui la dispoziție un instrument, un loc de joacă și alta este să-l înveți să-l utilizeze și să-l păstreze.

Dl Primar: Dacă discutăm de educația cetățenilor din Sectorul 6.

Dl Avrămescu: În scris aș dori răspunsul.

Dl Primar: Sunt aproape ... locuitori.

Dl Avrămescu: Nu. În momentul în care investești într-un astfel de sector, investești și în educație. Aceasta este sesizarea făcută din partea mea, care credeți-mă că nu este venită din partea mea, ci este vocea acelor care sunt în acele parcuri. Dacă doriți la următoarea ședință de consiliu vin cu materialul fotografic, dar cred că le știți pentru că aveți...

Dl Primar: Aș fi foarte încântat să veniți chiar cu un program. Și vi l-aș recunoaște cu mare plăcere că este al dvs și l-aș pune în practică.

Dl Avrămescu: Eu vă spun că am o grămadă de sesizări referitoare la astfel de locuri de joacă distruse în care s-a investit foarte mulți bani și care nu au fost păstrate.

Aș dori să se facă invesții și în educație, și în măsuri pasive și active de păstrare a acelor locuri de joacă pentru că este investiție tot din banii cetățenilor. Întotdeauna când investești în ceva încerci să faci în așa fel să se păstreze.

Am o sesizare de la o d-nă Romașcu Teodora este vorba de curățenia de pe aleea pietonală care face legătura între B-dul Timișoara și Drumul Taberei, pe lângă Liceul Grigore Moisil. Referitor la acea alee pietonală s-au făcut mai multe sesizări, este în permanență în mizerie. Răspunsul a fost că se face curățenie de fiecare dată când este necesar. Chiar dacă se face curățenie efectul este zero în condițiile în care în permanență este mizerie.

Dl Primar: Poate ne mai ajută și d-na Neacșu. D-na Neacșu: Vă răspund imediat.

Dl Primar: Cu muncă voluntară.

D-na Neacșu: Nu am voie să pun copiii la cărat gunoi.

Dl Avrămescu: Vă rog ridicați mâna și spuneți după mine sau înaintea mea. Promit să vă las.

Am o sesizare tot la situația parcurilor. Sunt foarte mulți cetățeni care își plimbă căței prin parcurile de joacă destinate copiilor și știți cam ce rezultă din această plimbare matinală a cățeilor. În general copii vor să se dea în balansoare și în roți, nu în altceva. Norocul ni-l facem altfel.

Tot referitor la măsuri pasive și active de menținere a acestor parcuri în condiția dată inițială. Nu este vocea mea este vocea cetățenilor, dacă pe ei îi doare chestia aceasta,

Page 24 of 29

eu trebuie să v-o transmit.

Am vreo 4, 5 sesizări de la asociații de proprietari, unde administratori nu respectă legislația în vigoare în ceea ce privește modul de calcul și de afișare a cheltuielilor la întreținere. Eu i-am sfătuit să vină către Primărie, către Biroul de Relații cu Asociațiile de Proprietari, nu știu în ce măsură de acolo, în momentul în care se găsesc astfel de nereguli, cineva intervine în treburile asociațiilor de proprietari?

Dl Primar: Au statut juridic și n-au voie.

Dl Avrămescu: Eu mi-am făcut datoria să vă sesizez, în măsura în care se poate ei să găsească consiliere pe tema aceasta.

D-na Neacșu: Referitor la sesizarea d-lui Avrămescu, apropo de aleea care duce la Liceul Moisil vreau să vă spun că și eu consimt la punctul dânsului de vedere fapt pentru care am și transmis în urmă cu ceva timp, înainte de Anul Nou, o adresă către A.D.P. Sector 6. Problema nu ar fi atât curățenia aleii cât faptul că nu se ridică gunoiul. Acolo sunt niște coșuri din acelea de gunoi stradal care din câte știu eu sunt gestionate de URBAN. Că o fi A.D.P-ul, că o fi URBAN-ul cert este că acele coșuri nu se ridică. D-le Primar, în ziua alegerilor europarlamentare am vorbit cu dl consilier Tulugea în mod special pe această temă pentru că era un maldăr de gunoi. Dânsul a trimis oameni imediat și a făcut curățenie. Cred că o dată la o săptămână sau două se poate face acest lucru.

Dl Avrămescu: Am un astfel de punct în care la fiecare săptămână am o poză cu el înecat în gunoaie. În următoarea ședință am să vă arăt acele poze. Nu poate să spună URBAN-ul că vine și curăță, iar în fiecare zi oamenii îl îneacă în gunoaie.

D-na Neacșu: Ca să preiau interpelarea: repet, din punctul meu de vedere nu este o problemă a celor care mătură. De măturat se mătură, problema este că nu se ridică gunoiul în această zonă.

Dl Primar: URBAN-ul nu are acoperire prin contract tot sectorul. Restul, la sesizările cetățenilor își face datoria A.D.P-ul.

Dl Avrămescu: Atunci de ce se pun coșuri de gunoi? Cine trebuie să ridice gunoiul din ele?

Dl Primar: Spațiul verde dintre blocuri nu este în contractul URBAN-ului.

Dl Avrămescu: Atunci se ocupă A.D.P-ul? Problema este mizeria.

Dl Primar: Și A.D.P-ul în funcție de posibilitate. Vreți să vă raportăm? Dacă vreți vă dăm să vedeți câte zeci de mii de tone s-au ridicat în plus față de ceea ce ar fi trebuit.

Dl Avrămescu: Nu plâng de mila URBAN-ului.

Dl Primar: Nu asta-i problema! Dumneavoastră dacă ați avea o firmă nu ați respecta contractele?

D-na Neacșu: Haideți să nu facem dialog! Eu mai am o chestiune de spus

Page 25 of 29

pentru că dl consilier Avrămescu a ridicat problema locurilor pentru copii. Am să-l rog pe

dl Primar să fie amabil să-și noteze. Este o adresă pe care am transmis-o și către A.D.P. dar ce-i drept nu-i foarte mult timp de atunci, aproximativ 2 - 3 săptămâni, parțial s-a rezolvat ceea ce am cerut. Este vorba acum de locul de joacă amplasat pe Valea Argeșului vis-a-vis de poștă (lângă Mega Image - în buclă).

Dl Primar: Pe colț? Tocmai s-a amenajat.

D-na Neacșu: Da! Exact pe colț. Problema este d-le Primar că zona este foarte populată de copiii și cetățenii din zonă solicită amplasarea a două leagăne suplimentare pentru că ies foarte des dispute. Se fac niște cozi de ore în șir. Efectiv stau la coadă cu cărucioarele...

D -na Stan N.: Dar, este spațiul foarte mic.

D-na Neacșu: Două leagăne mai merg totuși.

Dl Tulugea: Mă adresez d-lui Avrămescu, vis-a-vis de aleea pe care o indică d-na Directoare, așa este eu o cunosc de vreo 2 luni, dar dacă vă aduceți puțin aminte a fost și iarnă în Bucureștiul acesta și în sectorul 6 destul de bogată. Stația de mixturi asfaltice nu are prin lege voie să funcționeze decât începând cu 15 aprilie, acolo problema este că cine a reabilitat acea alee au pus niște gazon, niște zgură. Pe aceea tot timpul va fi mizerie, noi trebuie s-o decopertăm și să punem mixtură asfaltică, lucru pe care o să-l facem după ce dăm drumul la stație. Mai este și parcarea aceea pe care o s-o reabilităm cu pietriș. Cunoaștem problema și va fi făcută. Aparate avem toți și putem face poze.

D -na Voiculescu M.: Referitor la zona Poiana Vadului am văzut-o și eu în deplasările mele pe teren, este într-adevăr plină de resturi menajere, își fac însă cetățenii acum curățenia de primăvară. Există și niște teancuri mari de vegetație uscată, mi-au spus cetățenii de acolo că sunt de 3 săptămâni depozitate. Chiar în spatele liceului există acea parcare care nu este amenajată de la o limită până la alta. Mai este nisip, mai sunt gunoaie dar s-au scos rădăcinile de copaci pentru amenajarea ei și s-au aruncat în partea cealaltă, unde am înțeles că stau din octombrie anul trecut. De asemenea, chiar în spatele liceului unde este și un bătător, pe un teren viran sunt și niște mașini abandonate, dar este și o grămadă enormă de resturi vegetale lăsate de cetățeni în urma curățeniei de primăvară. Am făcut și poze dar nu mi-a dat prin cap să le aduc astăzi.

Dl Primar: Deci, în spatele liceului!

D -na Voiculescu M.: În toată zona Liceului Moisil. Pe laterala liceului sunt 4 bănci, 2 metalice și 2 de lemn care sunt rupte, dezrădăcinate și neancorate. Am depus 2 interpelări pe aceeași adresă la Serviciul Tehnic și sper să primesc răspuns.

Cer totuși Administrației Școlilor situația cu terenurile de sport, în ce stadiu sunt și încasările și contractele.

Vroiam de la dl Ciontu, de la Administrația Piețelor, nu știu ce se întâmplă în Piața Veteranilor, chiar astăzi exact în mijlocul complexului se înălța o construcție care încă nu are temelie, nu e ancorată, dintr-un cadru metalic roșu. În piața aceea sunt multe probleme. Tot în Piața Veteranilor, exact cum și-a făcut Ruxir-ul anul trecut în baza cărei autorizații și unde-i casa de amanet, iarăși s-a înălțat construcție ca o ciupercă după ploaie începând

de anul trecut. Și este pe domeniul public.

O singură rugăminte mai am cu 2 subpuncte: una către Consiliul Local Sector 6 - se termină mandatul și noi încă nu am aprobar R.O.F-ul, noi funcționăm în baza unui regulament care este abrogat de foarte multă vreme.

D-le Primar, chiar suntem foarte mulți consilieri care studiem materialele, majoritatea lor au fost înregistrate la Serviciul Tehnic cu data de 06 martie. Vă spun sincer, am încercat să cer explicații la serviciile subordonate de ce au înaintat așa de târziu aceste materiale dat fiind intervalul foarte scurt între data depunerii materialului și ședința de consiliu. Vă rog frumos să fixați când are loc ședința ordinară, noi ne obișnuiserăm să fie în ultima joi a lunii și de câte ori este nevoie marțea extraordinară. Mi s-a spus că serviciile subordonate sunt bulversate de aceste ședințe și nu mai știu când să depună materialele.

Dl Primar: Oricum vom avea o extraordinară dacă Guvernul va stabili rectificarea de buget.

Dl Boghiu: Astăzi s-a dat Hotărârea de Guvern și va apărea în Monitorul Oficial în zilele următoare.

Dl Novac: D-le Primar, știți bine biroul meu din Crângași, am fost la dvs. am discutat problema a fost totul O.K. Nu este posibil ca Poliția Comunitară să vină a 5-cea oară și mascați ca să spargă ușa. Pe cuvântul meu, este crunt și nu-mi vine să cred.

Dl Primar: Probabil că Administrația Piețelor a ...

Dl Novac: Tocmai, am fost la dl Ciontu și mi-a zis că dânsul n-a dat nici un ordin. Am fost la dl Zmeu și mi-a zis că așa a spus dl Raicu că-i din partea d-lui Primar. Am înțeles, am fost în proces, dar acesta s-a suspendat, totul este O.K. se reintră în normal.

Dl Primar: Dvs. ați plătit chiria la timp? Ați adus hotărârea de la proces?

Dl Novac: Da, trebuie s-o aibe și juristul de acolo. Nu este posibil, chiar și în timpul procesului au venit mascații mi-au speriat oamenii, le-au spus că nu mai au voie să intre, i-au amenințat. E ciudat ce se întâmplă.

Dl Primar: D-le consilier, eu v-am sunat personal să veniți să vorbiți cu mine. N-ați venit! Dvs. aduceți niște acuze, dar eu v-am sunat, eu v-am invitat. Este adevărat sau nu?

Dl Novac: Este adevărat că m-ați invitat. În ziua aceea au fost mascații la

mine.

Dl Primar: D-le Novac, ați venit să vorbiți cu mine?

D -na Comănici: A fost bolnav, a fost în medical.

Dl Novac: În ultima perioadă n-am fost. D-le Primar este trecut în Legea Administrației Publice Locale că fiecare consilier are dreptul să i se deconteze pentru cheltuielile pe care le are în raport cu consilierea cetățenilor. Este așa d-le Secretar? Dacă

nu, vă pun la dispozițe exact paragraful unde scrie așa ceva. Dacă nu poate să mi se dea un răspuns, renunț la spațiul acela și-am terminat tot bâlciul.

Dl Primar: Dvs. nu ați fost la ședințe. Dvs. ați fost bolnav?

Dl Novac: Da! Am adus și certificate medicale. Nu mă refer la bani ci la situația cu spațiul. Eu sunt independent, nu am treabă cu nici un partid, nu mă interesează nici un partid. E dreptul meu de consilier și mă trezesc cu Poliția și mascații la ușă? Bine, cei de la Poliția Comunitară s-au retras fiindcă a venit jurista și au zis: “da d-le, ai dreptate”.

Dl Primar: De când ați deschis v-ați legat de o anumită activitate, haideți să fim corecți până la capăt. Dvs. ce activitate ați spus că veți desfășura în acel spațiu?

Dl Novac: Pentru siguranța cetățenilor și consiliere.

Dl Primar: Ați depus la noi vreun raport de activitate?

Dl Novac: Deci, un raport există.

Dl Primar: Există d-le Secretar?

Dl Secretar: În primul an.

Dl Primar: Mie așa mi se pare normal, sunt de acord și am fost chiar bucuros că dvs. ați vrut să inițiați acest birou. Dar, între timp n-ați mai făcut nimic, haideți să fim serioși.

Dl Novac: Când au fost inundațiile am fost singurul consilier cu dvs. d-le Primar. Vă mulțumesc mult!

D -na Comănici: Vino la noi că-ți dăm noi sediu.

Dl Novac: Am să predau săptămâna viitoare făra nici o problemă.

Dl Moisă: D-le Primar, de obicei încerc să-mi rezolv problemele de consilier în scris, cu serviciile Primăriei, dar de data asta vreau să mă sprijiniți: este vorba de spațiul pe care l-a spus mai puțin definit d-na Voiculescu (spațiul verde din spatele Liceului Moisil - bl. M2, bl. P5 și bl. E47) care datorită construirii parcării s-au distrus stâlpii care înconjurau acel spațiu. Am depus o cerere din partea asociațiilor de proprietari la A.D.P.

Dl Primar: Acuzați că s-a stricat ceva anume?

Dl Moisă: Nu! Vreau sprijinul dvs. pentru urgentarea lucrării de împrejmuire a spațiului verde, nu cu sârmă ci cu gard din acela solid.

Dl Primar: Am înțeles! Puteți vorbi cu A.D.P-ul dacă ziceți că ați făcut

cerere.

Dl Moisă: Da, este acolo cererea. S-a ajuns că mașinile de tonaj mai greu

Page 28 of 29

decât autoturismele traversează spațiul acela. Trebuie niște stâlpi plantați pe aleile pietonale.

D-na Neacșu: D-le Moisă, vreau să vă spun că astăzi a fost A.D.P-ul la Moisil, ieri, alaltăieri. Vreau să vă spun d-le Primar, că de aceea ziceam că o parte din adresele pe care le-am făcut la A.D.P. s-au rezolvat din punctul dumnealor de vedere că au venit. Dar, astăzi a venit mașina A.D.P-ului să-mi descarce cele 2 garaje pentru magazie, ieri a venit din nou, nu se pot amplasa acești stâlpișori. Am ajuns să vorbesc cu dl Vlad de la A.D.P. la telefon mai des decât cu soțul meu. Dar nu se pot amplasa pentru că sunt parcate autoturismele locatarilor. De vineri le-am pus hârtiuțe în geam, la intrarea în blocul M2 unde stă dl Moisă, am luat legătura cu Poliția Comunitară, care au fost astăzi în constatare. Deci, degeaba spunem să se pună stâlpi, eu îl rog foarte tare pe dl Tulugea să vină mâine.

Dl Primar: Nu mai este televiziunea aici am rămas numai noi, credeți că întâmplător am pus acest proiect cu ridicatul mașinilor pe care dvs. nu vreți să-l votați pe ordinea de zi?

D-na Neacșu: Sunt mașini abandonate și pentru ele avem legislație.

Dl Moisă: Vă rog să vă notați, împrejmuire spațiu verde și stâlpi puși în aleile

acestea.

Dl Primar: Da! Și-a notat și dl Tulugea.

D -na Neacșu: Și pe alee d-le Moisă.

Dl Moisă: D-le Tulugea în spațiul verde sunt cel puțin 2 remorci de crengi, dormeze stricate, etc.

D -na Voiculescu M.: E o reclamație că spațiul de pe Timișoara nr. 27-29, unde a cerut și P.R.M-ul sediu de partid, se folosește pe post de bordel.

D -na Comănici: Vă mulțumesc de participare și declar ședința închisă.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

SECRETAR,


Gheorghe Floricică


Ancuța Sorina Comănici

Page 29 of 29