Hotărârea nr. 13/2018

HCL 13 – Hotarare privind aprobarea încheierii Acordului de Cooperare între Sectorul 6 al Municipiului București din România și Raionul Hîncești din Republica Moldova în vederea promovării unor interese comune



MUNICIPIUL BUCUREȘTI CONSILIUL LOCAL SECTOR 6

Calea Plevnei nr. 147 - 149, O.P. 12. 711311, București, Tel. 037/620.44.98/99; Fax. 037/620.44.46

HOTĂRÂRE

privind aprobarea încheierii Acordului de Cooperare între Sectorul 6 al Municipiului București din România și Raionul Hîncești din Republica Moldova în vederea promovării unor interese comune

Având în vedere Raportul de specialitate al Direcției Generale Investiții și Expunerea de motive a Primarului Sectorului 6;

Văzând raportul Comisiei de specialitate nr. 5 a Consiliului Local Sector 6;

Ținând seama de prevederile;

-    Avizului Ministerului Afacerilor Externe nr. H 2-2/2244/01.11.2017 înregistrat la Sectorul 6 al Municipiului București cu nr. 44666/08.11.2017;

-    Avizului Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene nr. 120667/31.10.2017 înregistrat la Sectorul 6 al Municipiului București cu nr. 44095/03.11.2017;

-    Hotărârii Consiliului Local Sector 6 nr. 287/23.11.2017 privind solicitarea către Consiliul General al Municipiului București de a acorda împuternicire expresă Consiliului Local al Sectorului 6 de a hotărî cu privire la încheierea Acordului de Cooperare între Sectorul 6 al Municipiului București din România și Raionul Hîncești din Republica Moldova în vederea promovării unor interese comune;

-    Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 627/19.12.2017 privind împuternicirea expresă a Consiliului Local al Sectorului 6 de a hotărî cu privire la încheierea Acordului de cooperare cu Raionul Hîncești din Republica Moldova;

-    Legii nr. 590/2003 privind tratatele;

în temeiul prevederilor art. 45 alin. (2) lit. f) și ale art. 81 alin. (2) lit. p) și alin. (3) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

Consiliul Local al Sectorului 6,

HOTĂRĂȘTE:

Art. 1. Se aprobă încheierea Acordului de Cooperare între Sectorul 6 al Municipiului București din România și Raionul Hîncești din Republica Moldova, conform Anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. Se împuternicește Primarul Sectorului 6 să semneze Acordul de Cooperare, prevăzut la Art. 1 la prezenta hotărâre.

Art. 3. (1) Primarul Sectorului 6 și direcțiile din cadrul aparatului de specialitate al primarului vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri, conform competențelor.

(2) Comunicarea și aducerea la cunoștința publică se vor face, conform competențelor, prin grija Secretarului Sectorului 6.

ANEXA

la H.C.L. Sector 6 nr.: 13/30.01.2018

ACORD DE COOPERARE

între Sectorul 6 al Municipiului București din România și Raionul Hîncești din Republica Moldova

Având în vedere caracterul special al relațiilor dintre România și Republica Moldova, conferit de comunitatea de limbă, istorie, cultura și tradiții și în dorința consolidării relațiilor de colaborare între autoritățile administrației publice locale din cele două state,

Autoritățile locale din Sectorul 6 al Municipiului București din România și din Raionul Hîncești din Republica Moldova, denumite în continuare „Părți'’,

Atașate principiului potrivit căruia autoritățile administrației publice locale se angajează să contribuie la întărirea legăturilor de prietenie între comunitățile pe care le reprezintă,

Au convenit deschiderea de noi posibilități pentru raporturile de colaborare în domenii de interes reciproc și promovarea de schimburi de experiență și de bune practici în vederea implementării unor proiecte de dezvoltare economică și socială în beneficiul comunităților lor,

După cum urmează:

I. DOMENII DE COOPERARE

Părțile convin că acțiunile de cooperare care vor fi puse în practică se vor desfășura în conformitate cu competențele lor și se vor referi în special la următoarele domenii:

1.    schimburi de experiență și derularea unor proiecte în domeniul dezvoltării locale;

2.    promovarea reciprocă în domeniile dezvoltării economice, culturii, tineretului, educației, turismului;

3.    schimburi interinstituționale în domeniile lor de competență, în special domeniul social, dezvoltare economică, accesarea de fonduri europene, cultură, sport, tineret, educație, protecția mediului înconjurător, transport, protecția medico-socială.

II. MODALITĂȚI DE COOPERARE instituții similare

1. Cooperarea între părți va putea fi realizată, după cum urmează:

a)    schimburi de experiență între autoritățile publice ale Sectorului 6 și structurile de specialitate subordonate acestora și instituții similare din Raionul Hîncești, inclusiv asociațiile patronale ale oamenilor de afaceri - organizarea periodică de expoziții, târguri cu produse industriale, agroalimentare, bunuri de larg consum ale agenților economici, etc.;

b)    derularea unor proiecte de dezvoltare economică și socială care să fie în beneficiul comunităților locale pe care le reprezintă;

c)    efectuarea de stagii de pregătire profesională în diferite domenii de interes reciproc.

2.    Părțile vor stabili, în fiecare an, un plan de activități, care va defini acțiunile comune ce vor fi efectuate și își vor evalua realizările.

3.    Părțile pot invita și alte autorități ale administrației publice locale din România și din Republica Moldova să coopereze la realizarea unui proiect sau să participe la acțiuni comune.

III. CADRUL LEGAL DE COOPERARE

Părțile vor desfășura activități de cooperare potrivit competențelor de care dispun și în conformitate cu legislațiile în vigoare în România și Republica Moldova.

IV. DOMENIUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE

Părțile vor dezvolta colaborarea reciprocă în domeniul administrației publice locale și vor organiza întîlniri, schimburi de experiență și informații în materie legislativă, reguli și proceduri de desfășurare a activităților specifice în administrația publică locală;

Părțile, de comun acord și pe bază de reciprocitate, vor organiza vizite și schimburi de delegați în unitățile administrativ teritoriale, pentru transfer de experiență între grupuri de funcționari publici, primari, consilieri etc;

Părțile vor facilita stabilirea de relații bilaterale atât între autoritățile administrației publice, precum și între agenții economici, instituțiile de învățămînt. sănătate, cultură, sport, turism.

Părțile vor susține perfecționarea funcționarilor în domeniul administrației publice locale, pe baza unor programe concrete.

V. DOMENIUL ECONOMIC

Părțile vor dezvolta colaborarea economică reciproc avantajoasă și, în acest scop, vor crea persoanelor fizice care își desfășoară activitatea, respectiv persoanelor juridice care funcționează legal în unitățile administrativ-teritoriale aflate sub jurisdicția lor, condițiile cele mai favorabile pentru activitățile cu caracter economic și comercial.

Ele vor sprijini în special dezvoltarea, la nivel local, a colaborării industriale și comerciale, inclusiv a investițiilor, precum și cooperarea directă între întreprinderi.

Părțile vor acorda o atenție deosebită colaborării între întreprinderile mici și mijlocii.

Părțile vor iniția și promova stabilirea de relații de cooperare între asociații patronale ale oamenilor de afaceri, în scopul organizării periodice a unor expoziții, târguri, în cadrul cărora pot conveni, pe o bază comună, acțiuni de cooperare și schimburi de experiență cu autorități locale și oameni de afaceri din alte state în domeniile lor de competență.

Părțile vor colabora în vederea implementării unor proiecte de investiții de interes comun.

Părțile vor sprijini schimbul permanent de informații între camerele de comerț și industrie cu privire la oportunitățile de afaceri, regimul de import-export, formarea la nivelul fiecărei camere a unor seturi de informații cu privire la regimul investițional la nivelul celor 2 entități publice.

VI. COOPERAREA TRANSFRONTALIERĂ

Părțile vor colabora la elaborarea și implementarea unor proiecte transfrontaliere, vor identifica și accesa în comun surse de finanțare existente.

Părțile vor coopera în vederea identificării partenerilor în viitoarele proiecte transfrontaliere inițiate, de autoritățile administrației publice locale din România și din Republica Moldova.

VII. PROTECȚIA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR

Părțile vor coopera în luarea măsurilor pentru participarea cetățenilor la activitățile de protecție a mediului și facilitarea accesului la informația de mediu.

Părțile vor colabora la elaborarea și implementarea unor proiecte de protecție a mediului, precum și în identificarea și accesarea în comun a surselor de finanțare existente.

VIII.    DOMENIUL MEDICAL

Părțile vor elabora și implementa programe comune de colaborare între instituțiile de profil, facilitând schimbul de experiență, formare profesională, modernizarea sistemului de sănătate, etc.

Pe baza unor programe comune vor realiza după posibilitate proiecte privind creșterea culturii sanitare, promovarea modului sănătos de viață.

IX.    DOMENIUL CULTURAL

Pe baza unor programe corespunzătoare Părțile vor lărgi, în limitele posibilităților lor economice, schimburile culturale și vor facilita. în acest scop, colaborarea între asociații și ansambluri artistice, instituții și organizații culturale, precum și contacte între oameni de cultură și artă.

Părțile vor facilita realizarea de evenimente culturale, în cadrul cărora se va pune accent pe promovarea cunoașterii valorilor autentice ale creației literare și artistice, a elementelor comune precum și a tradițiilor folclorice specifice. Vor fi organizate în comun expoziții de artă plastică, tabere de creație, lansări de carte, precum și alte activități.

X. DOMENIUL EDUCAȚIEI

Părțile vor sprijini colaborarea între instituțiile de învățămînt de toate gradele și categoriile, facilitând atât schimburi de experiență între elevi și/sau, după caz, studenți, cadre didactice și cercetători, cât și prin elaborarea și/sau, după caz, tratarea unor teme comune.

Părțile vor facilita organizarea diverselor concursuri, competiții, inclusiv la disciplinele de studiu, între elevi, cu participarea instituțiilor de învățămînt.

Părțile vor susține participarea elevilor în timpul verii la taberele de odihnă pentru a-și petrece vacanța.

Părțile vor facilita schimburile de experiență între sportivi, echipe sportive, specialiști în domeniul sportului care vor acționa la cluburile sportive interesate.

XI.    FINANȚAREA

Cele două Părți vor sprijini colaborarea economică la nivel local între oamenii de afaceri și companiile care desfășoară activități de comerț și vor avea în vedere identificarea unor proiecte de dezvoltare economică și socială, proiecte care pot beneficia de susținerea financiară a Uniunii Europene și pot încheia parteneriate de colaborare pentru realizarea și finanțarea din bugetele lor locale a unor obiective de investiții la nivelul comunităților pe care le reprezintă, în conformitate cu legislațiile în vigoare în cele două state.

XII.    DISPOZIȚII FINALE

Prevederile prezentului Acord vor fi detaliate prin planuri de acțiuni concrete, cu precizarea termenelor calendaristice, încheiate între instituțiile din domeniile de colaborare menționate.

Reprezentanții părților semnatare vor analiza periodic etapa îndeplinirii prevederilor din prezentul protocol, vor stabili măsuri pentru extinderea și susținerea acestuia și vor informa fiecare în parte Consiliului Local al Sectorului 6 al Municipiului București și Consiliului Raional Hîncești, asupra modului de derulare a cooperării între cele două entități ale administrației publice.

Prezentul Acord de Cooperare se încheie pe durată nedeterminată și produce efecte de la data semnării. Documentul poate fi modificat sau completat în baza acordului reciproc, în scris al Părților. Modificările și completările intra în vigoare la data semnării.

Orice diferend aparut cu privire la interpretarea sau aplicarea prezentului Acord de Cooperare se va soluționa amiabil, de către Părți, pe calea negocierilor directe.

Fiecare Parte poate denunța Acordul de Cooperare prin notificare scrisă adresată celeilate Părți. Denunțarea își produce efecte după trei luni de la data respectivei notificări.

încetarea prezentului Acord de Cooperare nu va afecta punerea în aplicare a programelor și proiectelor demarate în perioada de valabilitate a acestuia, cu excepția cazului în care s-a convenit altfel de către Părți.

Semnat la.............................la...........................în două exemplare originale, în limba română.

Pentru


Pentru

Sectorul 6 al Municipiului București din Romania

Raionul Hîncești din Republica Moldova

Președinte


Primar

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,